Restaurantul Bethlen din Peștera Călugăriței

Corect este: fostul restaurant Bethlen de pe Tâmpa, numit așa după ministrul maghiar al agriculturii și președinte de onoare al Asociației Carpatine din Transilvania, fost prefect - András Bethlen - care a vizitat Brașovul în 1891. Localul (restaurant și berărie) a fost amenajat prin anii 1890 în Peștera Călugăriței – la început era mai mult un fel de chișoc în peșteră, un punct de popas pentru turiști, apoi s-a dezvoltat. 

Cota UD: BV-F-00690-101

sursa foto: http://cautare-bv.arhivelenationale.ro/cautare-Bv/detail.aspx?ID=100473

Terasa care se întinde deasupra hăului a fost construită în 1905, ca o prelungire a localului (aceasta a rămas – de aici se poate vedea o mare parte din oraș). Între 1920 și 1928 Rafail Mihail a ținut restaurantul Bethlen.

foto: https://orasulmemorabil.com/rafail-si-restaurantul-bethlen/

După 1948 localul s-a numit „Cabana-restaurant Tâmpa”. 

Din martie 1977... a devenit fosta cabană de pe Tâmpa: a fost distrusă de un incendiu izbucnit de la o butelie cu gaz lichefiat. A mai rămas din ea doar terasa și urme ale căzilor din piatră în care erau ținute la răcit sticlele.

Îmi amintesc vag acest restaurant... Cea mai vie amintire sunt crengile de brad care erau așternute, pe zăpada, la intrarea în local. În negura amintirilor mai e forfota oamenilor...

sursa foto terasa restaurant „Tâmpa” în anii 1970: http://sanuuitam.blogspot.com/ via Brașov, orașul sufletului meu

Restaurantul era aprovizionat cu telecabina când eu am fost pe acolo dar până când să fie pusă în funcțiune aceasta aprovizionarea se făcea cu ajutorul unui măgăruș, pe traseul cel mai ușor (și cel mai cunoscut), cu 25 de serpentine tăiate în 1837 de cei de la "Ocolul Silvic" al Brașovului. Traseele (mai sunt trei – unul fiind Treptele lui Gabony) ar fi fost amenajate în jurul anului 1870 de cluburile de turism montan și gândite pentru promenadă deasupra orașului. Din punctul unde se termină serpentinele se poate ajunge fie la stația telecabinei (și restaurantul „Panoramic”) fie la terasa care a mai rămas din cabana Bethlen (în zona literelor care formează numele orașului) - Belvedere. Traseul acestor serpentine e marcat și pe Planul orașului din 1886 (am citit pe metropolabrasov.ro); pe același document sunt marcate și ruinele Cetății Brassovia, sub denumirea „Burg Ruinen”.

Telecabina a fost construită datorită festivalului Cerbul de Aur, evenimentul care reunea artiști din toată lumea. Conducerea județeană din perioada respectivă a decis că orașul are nevoie de teleferic. Ar fi trebuit să fie gata în anul 1967 (prima ediție a festivalului internațional având loc în 1968), dar a fost dată în folosință abia în 1971. Stația de sus a telecabinei este sub releu. Pentru amenajările legate de construcția telefericului și a restaurantului „Panoramic”, s-a făcut un nou drum de acces și a fost demolată o parte din Bastionul Porții principale a legendarei Cetăți Brassovia. (metropolabrasov.ro)

Incendiul ar fi fost un accident provocat de angajați neatenți, dar „gurile rele” spuneau - la vremea când nu mai eram copil – că ar fi fost distrusă intenționat pentru că în 1971 se montase releul de pe Tâmpa și se construise restaurantul „Panoramic”, o realizare socialistă, iar cabana era... reminiscență a burgheziei. Mde, „vorbe”!

Peștera Călugăriței are, evident, câteva legende – trei, cel puțin, sunt legate de balaur. Despre una am amintit în postarea despre legendele Bisericii Negre, legată de statuia calfei. Probabil că versiunile legendei despre balaur sunt date și de forma muntelui care, privit de la distanță, seamănă (oarecum) cu un dragon adormit. Acest balaur, se spune, ar fi terorizat orașul medieval pentru că atunci când îi era foame zbura în cetate și vâna animale și oameni.

Într-o versiune este vorba despre o călugăriță care ar fi trăit pe vârful muntelui într-o peșteră. Într-o zi a găsit prin pădure un pui de balaur pe care l-a luat cu ea și l-a crescut. Dragonul s-a făcut tot mai mare și... a mâncat-o pe călugăriță. Peștera unde a crescut dragonul – și își avea sălașul - a fost numită Peștera Călugăriței.

Altă versiune amintește despre un balaur care se hrănea cu copii mici. Un măcelar curajos a luat o piele de vițel și a introdus în ea piatră de var, ducând-o lângă grota balaurului. Balaurul a înghițit pielea plină cu var apoi a băut apă și a explodat.

În a treia versiune pe care am citit-o se spune că fiul unui jude s-a așezat într-o zi lângă zidul cetății pentru a avea liniște când își învăța o predică. Balaurul i-a auzit glasul, a coborât de pe munte și l-a înghițit. Un viteaz a văzut scena și repede a umplut o piele de vițel cu var stins, momindu-l pe balaur imitând sunetele vițeilor. Fiara s-a repezit și a înhățat capcana, apoi s-a dus să-și potolească setea la izvor. Varul a început să se încingă și balaurul a fost învins. Tânărul fiu al judelui încă mai trăia și a fost salvat.

Legenda spune că atunci când balaurul a murit au apărut o mulțime de șopârle (care pot fi întâlnite și azi în rezervația care e muntele Tâmpa): șopârla de munte, salamandra sau tritonul carpatic. Cine vede o șopârlă va avea noroc timp de un an, dar cine face rău vreuneia va avea ghinion trei ani.

**

În restaurantul „Panoramic” am intrat o singură dată, pe la sfârșitul anilor 1980 – am avut sentimentul că intru într-o cantină cu ferestre de unde se putea vedea orașul (era singura parte bună a acelui local, din punctul meu de vedere). Mai apoi a funcționat, și-l mai dichisiseră (n-am mai intrat), apoi l-au închis de tot și de prin 2014-2015 vor să-l vândă, dar nu se înțeleg la preț și prețul tot scade, construcția deteriorându-se.

La începutul anului trecut – prin februarie – se gândeau să reabiliteze restaurantul. Probabil că, în final, îl va „netezi” vremea.