Pagini

2021-03-13

Brățări cu mărțișoare

De dimineață - nu prea de dimineață! - am fost pe afară. Plouase puțin peste noapte și aerul mirosea a proaspăt. Răcoarea strângea, dar nu cât să ne înghețe nasurile. Pe la prânz s-a arătat și soarele, vremea s-a mai încălzit, dar noi eram deja în drum spre casă. Parcă nu eram în largul nostru... Atmosfera părea apăsătoare, străzile aproape pustii - circulau mai multe mașini decât oameni. Pe o margine de zonă verde zăcea o cioară moartă; în altă zonă, lângă o gură de aerisire a unui subsol, în iarbă, zăcea o mierlă moartă și ceva mai încolo era trupul fără viață al unui porumbel (avea aripile deschise, ca și cum ar fi căzut din zbor). Când am ajuns în spatele blocului aveam senzația că și iarba s-a oprit din creștere. În „grădinița” de lângă una dintre intrările în bloc am văzut câteva fire de ghiocei și câteva de floricele mov-deschis - care par brândușe dar nu sunt. Le-am fotografiat. Am fotografiat și o crenguță cu muguri.
Nu știu ce-are telefonul! M-am apropiat de flori cât am putut, dar aveam senzația că le privesc prin telescop din capătul greșit: erau „departe”!
În casă, cum tot n-aveam chef de nimic, am văzut cutia cu mărțișoare (pe care, încă, n-am pus-o la locul ei) și mi-am amintit că Suzana și Ina amintiseră în unele comentarii despre o altă „întrebuințare” dată mărțișoarelor. Așa că mi-am găsit de lucru! Am căutat câteva mărțișoare care mi s-au părut potrivite pentru a fi prinse de niște brățări roșii primite ca mărțișor cu mai mulți ani în urmă și pe care obișnuiesc să le port împreună. Le-am primit în aceeași zi, de la două persoane diferite - motivul pentru care le port împreună. Îmi place cum arată împreună: mai mult roșu la încheietura mâinii, care nu zdrăngăne, nu încurcă la scris și alte cele.
Scotocind prin cutie am dat și de mărțișorul pe care l-am primit de la un coleg, în clasa a doua. Am reținut pentru că era singurul care oferea mărțișoare tuturor colegelor (mama lui, am aflat mai târziu, se „ocupa” de acest aspect și toate fetele din clasă au primit mărțișor de la el până în clasa a IV-a); numele de familie al colegului nu mi-l amintesc, și nici figura lui nu-mi e prea clară în amintire. Oricum, mărțișorul mi-a plăcut tare mult atunci și îmi place și acum - deși din metal (a oxidat pe alocuri) îmi pare tare gingaș.
Pentru că tot eram la cutia cu mărțișoare am ales și trei dintre cele care-mi plac. În fapt, absolut toate îmi plac - altfel nu le-aș fi păstrat - dar unele mă atrag în mod deosebit. Un pisoi din sticlă vernil - pe care oricât m-am străduit nu am reușit să-l fac clar vizibil în poză - un coșar din lemn, cu zâmbet de hâtru, și o lebădă din sticlă mov.
M-am gândit să cos mărțișoare (ancore și potcoave) pe brățări pentru că azi e ziua bijuteriilor. Nu le-aș numi bijuterii aceste brățări, dar intră în categoria podoabelor.
Potcoava e simbol al norocului în mai toată lumea și apară împotriva „ochiului rău” (deochi). Are unele semnificații la care nu m-aș fi gândit, dar nu despre simboluri scriu aici.
Ancora e un simbol al speranței - se spune că la început creștinii foloseau (și) ancora ca un fel de cruce deghizată; e amintită și în Biblie. Mai e simbol al statorniciei, echilibrului și nu numai și e regăsită în aproape toate culturile lumii.
În alegerea mărțișoarelor pentru brățară stă mai puțin ideea de simbol cât faptul că se potrivesc destul de bine (în opinia mea) pe aceste brățări împletite din ață roșie și fir lame argintiu.
Pentru a „prezenta” brățările am scotocit după o mână din cauciuc pe care o foloseam cândva să „depozitez” inelele (stătea vertical la acea vreme pentru că îi făcusem o bază). 
Am primit-o de la un prieten, cu foarte mulți ani în urmă. Aveam o întâlnire săptămânală (în anii de liceu) pe care o numisem „ceaiul de la ora cinci”. În fiecare sâmbătă ne întâlneam - pe rând - acasă la câte unul din grup, fiecare aducând câte ceva de mâncat și de băut (nu va gândiți la alcool), și jucam cărți, ascultam muzică, ne contraziceam pe diferite teme și puneam țara la cale. La o astfel de reuniune, când a intrat în casă mi-a întins mâna, i-am strâns-o și-am sărit un pas în spate, dând din mâini și scoțând sunete ciudate! 
Să strâng acea mână din cauciuc a fost teribil! Ceva inert, fără viață, la un om cât se poate de viu! Au râs cu lacrimi de reacția mea. De atunci, un timp, și eu și alți am făcut același lucru cunoscuților mai apropiați.
Distracția era maximă! Nu pot descrie imaginea chipurilor celor care atingeau mâna! Nu eram răutăcioși, eram doar foarte tineri.
M-am cam grăbit să fac pozele pentru că pe la ora 15 soarele s-a ascuns în nori și cenușiul zilei se strecura pe fereastră, iar la lumina artificială pozele mele arată și mai prăfuite!
Mai aveam puțin și terminam cu editarea fotografiilor când, brusc, o lumină puternică m-a determinat să mijesc pleoapele: spre apus se arătase soarele, strecurându-și razele printre norii cenușii până la ochii mei.
Strălucirea soarelui n-am reușit s-o "prind" în fotografie; m-am mulțumit numai cu cerul mai luminos.
Acum e beznă, și se aude doar bâzâitul ventilatorului de la un magazin aflat la în apropiere. De multe luni, atmosfera îmi pare teribil de sinistră chiar și ziua...

20 de comentarii:

  1. Admosfera din prima parte a postarii este chiar "apasatoare" ... atat de multe pasari moarte! De ce?
    Nu stiam ca exista "ziua bijuteriilor"! Esti foarte creativa draga mea!
    Mana aceea este chiar ... înspaimantatoare! Ai impresia ca dai mana cu ... Tutankhamon! LOL
    Duminica frmoasa, draga Diana!
    Hugs 🤗 and Kisses 😘😘😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Poate ca de frig... Anul trecut, o doamna a dus un porumbel mort la un veterinar, sa afle de ce a murit: de frig, cica, murise (era in luna noiembrie). Anul trecut am vazut mult mai multe pasari moarte - foarte multi porumbei, dar si vrabii si unele pe care nu le-am recunoscut. Porumbeilor le-au fost inchise cam toate zonele unde s-ar fi putut adaposti de frig si ploaie...
      In ianuarie, in spatele blocului, cand ma plimbam cu catelul, am vazut o cioara care parea ca motaie pe un ciot de pom - un comportament ciudat pentru ciori; m-am intors in zona dupa ce am dus catelul in casa, dar nu mai era acolo si m-am bucurat ca nu avea probleme (voiam s-o iau si s-o duc la veterinarul din apropiere). Dupa cateva zile am vazut-o moarta la vreo douazeci de metri de unde o vazusem prima data (ma gandesc ca era aceeasi)...
      Oricum, unii oameni au obiceiul sa dea graunte otravite... porumbeilor. Idioti! Nu se gandesc ca "declanseaza" un "ciclu" de morti (dar, in mod sigur, nici de pisici sau alte vietati nu le pasa). Refuz, totusi, sa cred ca e otrava.
      Hahaha! Mana e chiar sinistra! Sora mea n-o poate vedea! :))) Toti cei care au râs de mine (cu mine!) atunci au avut ocazia sa inteleaga cum m-am simtit - am avut grija de asta (si-am scapat si de glumele ulterioare pe tema). 😊
      Iti multumesc, Ella draga! ❤️ Duminica frumoasa iti doresc sa ai si tu! Pupicios! 😘 😘 😘 Hugs!

      Ștergere
  2. Cam trist inceputul postarii.
    Nu stiu de ce, tot la antene ma gandesc... :(
    Nu stiam de ziua bijuteriilor, dar nu vreau sa mai treaca un an si sa las vraiste bucatelele de martisoare, unele foarte vechi. Singura fructificare a fost cu un mic tablou pe panza pe care am lipit cosari cu 'hot glue'. Sa ma mai eliberez din prima etapa de santier.😊
    Nu a fost rau de loc. Parca ii facusem o poza, trebuie sa o caut, ca nu reusesc sa explic bine.
    Oricum, mana nu mi se pare chiar horror. As vopsi-o cu auriu si as face-o suport de inele si bratari, dar fixata cumva convenabil, ca sa nu ocupe mult spatiu. Iar ideea de a prinde mai multe 'charm'-uri pe o bratara existenta este perfecta. Asta vreau si eu sa fac, dar ma gandeam si la margelute. Sunt asa de multe idei, ca vorba ta, neuronii sunt complet ametiti!
    Sa o porti cu placere, Diana draga! Pupicei si duminica placuta in continuare!❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa mi-a fost ieri dimineata: trist. De regula, nu prea privesc cu atentie cand ies singura sau in compania altora. Cu Miki (catelusa) observ si ce nu vreau. De cate ori n-a gasit prin iarba sau colturi intunecoase pasari ranite sau pui... (fara ea nu le-as fi observat, pentru ca erau ascunse vederii). Le-am luat acasa, pe unele le-am salvat, pe unele nu.
      Mana e sinistra la atingere, in special. Vopsita in auriu ar arata si fain - i-am dat cu spray auriu la un moment dat, dar se scorojeste; nici vopseaua n-a prea prins pe ea si nici "bronzul" auriu (e un material tare ciudat).
      Pentru bratari m-am inspirat din unele pe care le am si au "charm"-uri. 😊 Ar fi fain sa gasesti fotografia aceea, dar cred ca mi-am imaginat corect ce ai descris. De cand am scotocit in cutia cu martisoare chiar ca ma bantuie ideile de a le "transforma" in ceva care sa nu mai stea ascuns in cutie. 😊
      Multumesc, Suzana draga! ❤️ Iti doresc sa ai saptamana super! Cu spor in toate! Pupici! 😘

      Ștergere
  3. E tare fain că îți găsești îndeletniciri de tot felul. Interesanta idee mărțișoarelor prinse de brățări și faptul ca ai păstrat mărțișoarele atâția ani. 😊
    Poza ta arata tare bine, așa, cu lumina aceea strecurată prin frunziș.
    Sa ai o săptămână luminoasă, dragă Diana! ♥️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multe dintre martisoarele primite le-am "dat mai departe". De aruncat, nu ma lasa inima sa le arunc, si nu doar pentru ca imi plac. 😊
      Imi place poza si mie; inca "vad" acea stralucire "șugubeață". 😊
      Iti multumesc, Dana draga! Saptamana luminoasa iti doresc sa ai si tu! ❤️

      Ștergere
  4. Mugurii au apărut și la tine, vine primăvara.. Floricelele mov nu se vad rău, dar nu înțeleg ce-s. Brățările arata foarte bine. Ai făcut bine că ai incercat ideea. Știu că tu lucrezi și ai atâtea idei frumoase. Mulțumesc că ai amintit de mine. Sunt frumoase și potrivite. Mărțișoarele alese de tine sunt frumoase, le și uitasem pe cele de sticla. Ce frumoase nimicuri erau atunci! M-au emoționat. Plus amintirea ceaiurilor, chiar m-a răscolit. Ce vremuri grele și frumoase - cum bine ai zis tu!
    Mulțumesc! Seara plăcută! 😘❤️

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. De venit, primavara vine, desi au anuntat alte zile cu zapada...
      Din pacate, n-am avut nici cea mai mica sansa sa le fotografiez mai clar, desi eram cam la o lungime de brat de ele (mai aproape n-am vrut sa merg pentru ca erau multe "varfuri verzi" ițite din pamantul noroios) 😊
      Chiar ca erau frumoase nimicurile din trecut! Erau unele hazlii, altele elegante dar simple - aveau mai multa valoare ca simbol de martisor decat ca bijuterie care poate fi purtata oriunde dupa ce inlaturam snurul. Parca si emotia primirii/oferirii martisoarelor era mai intensa.
      A inceput sa-mi placa sa-mi "provoc" aduceri aminte. Imbatranesc?! :))
      Si eu iti multumesc, Ina!
      Saptamana minunata iti doresc sa ai! ❤️ 😘

      Ștergere
  5. Sa ai parte de o primavara calda, senina!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Iti multumesc! La fel sa fie si pentru tine primavara!

      Ștergere
  6. I was struck with the image of the dead bird at the beginning - it remains with me.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. I'm really sorry. It was not my intention. It was an "impulse" of sadness.

      Ștergere
  7. I love the idea of attaching martisoare to bracelets. What a lovely tradition!

    Happy Monday, Diana!

    RăspundețiȘtergere
  8. Of, trist tare!
    Dar aşa cum s-a întâmplat şi la tine, a venit şi lumina şi soarele şi mărţişoarele brăţări au alungat imaginea aia tristă.
    Să-ţi fie ziua frumoasă, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Tare trist. Nu stiu de ce-mi apar in cale "tristeti". Cautam floricele, semnele primaverii...
      Sclipirea aceea puternica a soarelui chiar m-a facut sa zambesc! 😊 Si-mi repet mereu: viata are bune si mai putin bune, frumoase si mai putin frumoase, dar frumosul si "bunele" raman in suflet, de regula.
      Iti multumesc, Potecuta! Frumoasa si ziua ta sa fie!

      Ștergere
  9. Such a beautiful photos and details. Thank you for sharing.

    New Post - https://www.exclusivebeautydiary.com/2021/03/filorga-time-filler-night-cream.html

    RăspundețiȘtergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.