Tratament cu indiferență

În 9 aprilie, vineri seara, când străzile se închid la ora 20 și magazinele la ora 18, unii dintre administratorii statului au dat dispoziție ca pacienții de la „ortopedie” - spital de stat - să fie alungați din unitate pentru a face loc altora, aflați în stare gravă. Pe același bulevard, ceva mai încolo, un spital privat, de ortopedie și chirurgie plastică - nu-și permit administratorii statului să-i tulbure activitatea. În baza legii în care a fost instaurată starea de urgență scrie clar că în situații de criză (și criză numesc cei mai mulți ceea ce trăim - ba, mai rău: război!) pot fi rechiziționate spitale și clinici private. Acum e stare de alertă, poporenii sunt ținuți ca-n stare de urgență, dar spitalele private își încasează sumele ca-n stare de normalitate. Când scriam (și) anul trecut că mai sunt și altfel de bolnavi în Ro - și n-au parte de tratamentul necesar bolilor lor - m-au luat unii că „nu pricep” cât de gravă e situația. Pricep. Ce nu pricep este de ce nu pricep ei că există și alți bolnavi în Ro. Cei care au fost la "Foișor" pentru a li se pune un membru în ghips unde vor merge pentru a le fi scos ghipsul? La medicul de familie?!

E miștocăreală a face diferența între „...vid” și „cronic”/"acut" - toți sunt bolnavi, toți au dreptul la egalitate de tratament (conform tuturor tratatelor internaționale pe temă). Dar, nu! Băgau la greu asimptomaticii în spital, să aglomereze tot ce se poate, să crape cei care au probleme (tot) serioase, de ani! Care mai de care îți spunea, la TV: „ai simptome, vino la spital”. Pe de altă parte, strigau ca disperații - tot la TV - că nu mai sunt locuri în spitale! Vino, dar vii degeaba, altfel spus.

Toți medicii sunt îngeri - dar să nu uităm că există și îngeri ai morții, și-ar trebui să începem să facem diferența și să nu mai aplaudăm tot ce apare la TV. Mare tragedie este faptul că „personal medical” nu pot fi numiți absolut toți cei care lucrează în spitale - oamenii cu adevărat dedicați profesiei sunt epuizați și în situațiile obișnuite pentru un spital pentru că-și respectă jurământul rostit la acceptarea în profesie. Alții și-au făcut studiile pe repede înainte (poate doar și-au ridicat diplomele - sau le-au fost trimise acasă, să nu se deranjeze prea mult) iar unii au diplome false sau au adeverințe că au terminat ceva școală. N-am să-i spun „asistentă medicală” uneia care spune: „Și ce vrei să-ți fac?” unei paciente care se plânge că are dureri mari de cap după o operație la ochi. Și nu-i voi spune „medic” unuia care spune unei paciente grav bolnavă, pentru care nu mai pot fi făcute multe: „De acum, doar sapa și lopata” și nu-i voi spune „om” unuia care declară public că-i așteaptă la spital cu lumânări pe cei care nu iau în serios criza.

În acea vineri de 9 aprilie se evacuau o parte dintre pacienții aflați în spitalul „Foișor” - ortopedie. Îmi făcea rău să privesc, dar m-am forțat - unii trăiau ceea ce eu doar vedeam. Pe unii i-au aruncat transferat la alte spitale, pe alții urma să vină familia să-i ducă acasă. A fost - și nu doar în acest caz (s-a întâmplat și anul trecut, dar gradat, să zic așa, nu cu „heirup”) - o reeditare a închiderii spitalelor de stat din 2010, când guvernul de atunci a închis 61 de spitale (politicienii voiau să închidă 200, din cauza crizei economice) - prin spital înțelegându-se ambulatorii de specialitate, policlinici, dispensare, centre de sănătate, cabinete medicale, laboratoare medicale, centre de transfuzii etc..

Mă întreb: ce-aș fi făcut într-o astfel de situație?! Să mă sune cineva vineri seara să-mi spună că trebuie să mă descurc și să vin să-mi iau ruda cu șoldul rupt abia operat din spitalul lor. Și s-o transport în orașul de domiciliu într-o mașină obișnuită, pe serpentine. Azi m-aș descurca să-mi transport ruda în condiții cât mai bune dar... voi mai putea peste zece ani?! De ce mă arunc în viitor așa de departe când nu știu ce-mi rezervă ziua de mâine? Pentru că toate nenorocirile care se întâmplă de 13 luni se vor repeta aproape ciclic (exemple din anii: 2002 - SARS, a bântuit până prin 2004; 2006 - gripă aviară; 2009 - gripă porcină, a ținut 19 luni; 2013 - altă porcină etc.). Epidemii fel de fel sunt, practic, anual prin lume. Azi mai pot câte ceva, dar pe la vreo 80 de ani (dacă mai apuc!) mă vor îndopa cu un medicament intravenos (c-așa-i „protocolul”, indiferent ce afecțiuni am) care-mi dă organismul peste cap, mă vor arunca pe un pat ATI cu un furtun în gât, vor mări presiunea la oxigen și apoi vor zice: „Asta e, nu-i nimeni vinovat; doar sistemul!” Sistemul e vinovat când tubul de oxigen din care trage (să moară) un pacient e gol de trei ore; sistemul e vinovat când tatăl al cărui copil a murit la naștere e plimbat - sus-jos - prin spital să-și ia soția acasă; prea mulți dintre cei care fac parte din sistem nu se mai comportă ca niște oameni - și nu doar de anul trecut începând (dacă sunt abrutizați ar trebui să lase locul altora). Sistemul, da! Pentru acest sistem - cu nu prea mulți ani în urmă - a fost atenționată România (de la O.M.S.) că are 30 de decese, anual, la suta de mii de oameni, provocate de boli care pot fi tratate cu succes, prelungind viața pacienților (dar, cum zicea un agent de asigurări: e mai ieftină moartea). Chiar în halul acesta au ajuns unii? Să nu-i considere oameni pe vârstnici, pe bolnavi, pe săraci?! Apare câte un terchea-berchea care a avut șansa de studii și oportunități politice la vârf datorită părinților și / sau prietenilor / rudelor și-și bate joc de oameni?

Pe cei morți aproape că i-au aruncat ca pe câini în groapă - câinii cu stăpân au parte de înmormântare, oamenii din Ro (dacă nu-s parte din „elită”) nu au (nu au avut) parte de înmormântare creștinească în „grava” situație de azi! E gravă situația, și nu doar din motivul pentru care susțin unii asta, de 13 luni.

Își bat joc de noi! Și noi ce facem? În primul rând ne bucurăm că nu suntem în situația aceea. În al doilea rând, când ni se ordonă „adunarea pe clanță” ne batem care să fie primul. Azi nu sunt în situația aceasta nenorocită, dar știu ce va fi mâine? Poate că-mi va veni rândul și ceilalți se vor bucura că nu sunt în situația mea...

Administratorilor statului român nu le pasă de cei vii, deci cu atât mai puțin le pasă de cei morți pe care acum îi plâng cei care i-au iubit.

În unele state - Germania, Franța, de exemplu, dar mai sunt - membrii familiei celui bolnav aveau permisiunea să-l viziteze în spital, costumați adecvat, încă de anul trecut - în Ro, abia după atâtea scandaluri se permite anul acesta, și sunt „puși în temă” că pe cei dragi îi vor vedea, probabil, plini de pete vineții și iritații dacă sunt la terapie intensivă. În alte state nu am aflat să fi fost scoși din spital pacienți abia operați pentru a aduce alții - nu au existat „spitale dedicate”, „spitale nededicate”, pentru a nu face discriminare între pacienți, în primul rând, asigurându-se siguranța și tratamentul pentru toți. Ne tot comparăm cu alții privind ceea ce unii cetățeni nu fac - hai să comparăm și faptele administratorilor statului român cu ale celor din alte state.

Ni s-a tot spus că O.M.S. zice aia și aia: să stăm în casă, să ne spălăm des pe mâini și să purtăm mască. Sunt convinsă că între recomandările de la O.M.S. nu există vreuna prin care trebuie supuși riscului bolnavii cronici sau accidentații pentru a fi tratați cât mai bine cei care au avut neșansa să se îmbolnăvească de boala care bântuie acum. Toți trebuie tratați în mod egal, fără a le fi lezată demnitatea, fie că-s tineri sau bătrâni, săraci sau bogați, că-s răciți sau au cancer. Dar când s-a întâmplat așa, cu adevărat, în RO? Sigur, sunt și cazuri în care nu s-a făcut vreo diferență, dar sunt (aparent, cel puțin) rare și le numim excepții, deși invers ar trebui să fie excepțiile.

Image by Patter Hill from Pixabay