O fi din fire năravul. Citate favorite

- Să vă spun o poveste, începu medicul (legist). S-a dus mama la oftalmologie. O supără ochii. Femeie bătrână, necăjită; a intrat în cabinet. Doctorița, o fufă de asta, de cafenea, croșeta. Mama a salutat-o cu respect pe “doamna” doctor și i-a spus blând că o supără ochii. Doctorița croșeta in continuare. A privit-o în fugă, preocupată de ochiurile ei, unul pe față, altul pe dos și a întrebat-o: “De când te supără?” Mama i-a spus că de vreo lună, că parcă o înțeapă și o ustură, că nu vede chiar bine și-ar mai citi și ea câte ceva, să-i treacă vremea mai ușor. Doctorița a luat o rețetă, i-a scris niște leacuri, ceva picături, acolo, și i-a întins rețeta. Nici măcar nu s-a uitat la ochii mamei, să vadă, nici câți ani are n-a întrebat-o, a pus de la ea 70; mama, săraca, are 68. “Doamna doctor”! Câtă omenie!

*

Doi soți, despre medicul care le îngrijea copilul și acesta se simțea tot mai rău:

- Să-i dăm acum și niște bani, n-am nimic împotrivă, deși eu nu aș putea lua sau să dau bani pentru nimic în lume. Mi-ar fi rușine, o cumplită rușine. Tu cum i-ai dat ultima dată?

- Și mie mi-e jenă, mi-e scârbă! strigă Irina. Dar sunt mamă și pentru copil fac orice. M-am dus la ea, am găsit-o pe coridor, și mi-a spus cu vocea ei sinistră de bărbat bătrân și bețiv: “Așteptați acolo!” și mi-a arătat ușa cabinetului. Am așteptat-o vreun sfert de oră. A venit, a intrat în cabinet și m-a privit ca o mută, pe deasupra ochelarilor. “Doamnă profesoară, i-am spus, vă rog din suflet, faceți tot ce se poate pentru copil. E unicul nostru fiu”. I-am întins plicul cu cinci sute de lei, a zâmbit scurt, l-a aruncat în sertarul mesei și m-a asigurat că totul e bine.

- Cum pot să primească bani, fără jenă, fără teamă…

- Tu te miri. Ei nu se miră! Ei iau!

₪₪₪

Citate favorite, ȋntȃlnirea lunară (prima zi de luni din fiecare lună) găzduită de Zina, gȃndită ȋmpreună cu Ella, la care poate participa oricine scrie o postare cu citate care i-au atras atenția ȋntr-o carte sau în altă parte și pe care o ȋnscrie în tabelul ȋntȃlnirii de luni.

₪₪₪

Căpitanul, despre un martor care vorbea și nu spunea nimic:

Nu-i spunea nimic, vorbea, așa cum se vorbește ades, fără conținut. O înșiruire anostă de cuvinte. Cuvintele fără fapte sunt ca niște nave fără apă: nu stau nici în picioare, se răstoarnă.

*

- Ne-am gândit că, totuși, e prea tânăr, prea neexperimentat…

- Un om își câștigă experiența în muncă, se formează muncind, nu ținându-l deoparte! Dumneata ai 50 de ani, tovarășe maior; de zece ani ești șef la judiciar. Uite, eu te întreb acum, ce criminalist crești, ce om pregătești, pe cine lași mâine, când ieși la pensie?!

- Ei, o să numim pe cineva, încercă să râdă maiorul.

-  A numi un om într-un post oarecare nu e mare lucru. Mare lucru e să formezi, să pregătești un om. De-aia nu avem oameni buni în anumite posturi, că tot numim pe unul și pe altul, în loc să-i formăm.

(din romanul polițist “Morții nu mint niciodată”, de Viorel Cacoveanu, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 1975)