Obișnuim
să numim „doctor” o persoană care a terminat facultatea de
medicină. Înțelesul cuvântului „doctor” e mult mai restrâns,
în fapt, și se referă la un titlu academic obținut de cineva după
studii aprofundate într-un domeniu (aproape oricare). Pe scurt,
„doctor” este persoana care a obținut un doctorat = e
super-super specializat într-un domeniu (ramură dintr-un domeniu
etc.).
Desigur,
sună mai bine să spunem „dna/dl doctor” decât „dna/dl medic”
așa că, (și) în limba română medic și doctor sunt
sinonime. Medicul este profesionistul autorizat în domeniul
sănătății, care întreține/restabilește sănătatea omului
practicând medicina (adică, ceea ce a învățat la facultate, după
facultate, în practică, studiind continuu pentru că în acest
domeniu totul pare că se dezvoltă cu viteza luminii). Medicul
examinează pacienții, le revizuiește/completează acestora istoricul medical, diagnostichează
boli sau leziuni. Administrează tratamente și sfătuiește
pacienții cu privire la sănătatea și bunăstarea lor fizică și
psihică.
Profesia
de medic este una extrem de stresantă - pentru acei medici care o
practică din pasiune. Medicina (ca și în cazul altor profesii) nu
este pentru oricine. Mulți medici - mai ales cei din spitale, de la
„unitatea primiri-urgențe”/ambulanță - sunt sub o presiune constantă,
lucrează la ore imposibile și pot ajunge să fie afectați de
epuizare severă (mai ales din cauza orelor insuficiente de somn), de
anxietate.
Medicii
nu au numai grija pacienților, ci și grija „hârtiilor”.
Birocrația e o parte deloc neglijabilă în această profesie.
Sigur, nu e inutilă, în cea mai mare parte, deoarece în
activitatea directă de îngrijire a pacientului trebuie introduse
anumite informații/documente într-o fișă/bază de date. Desigur,
există și „personal auxiliar” pentru a ține în frâu
birocrația (registratorii, de exemplu), dar nu în toate cazurile.
Cel puțin un sfert din timpul medicilor este alocat completării de
fișe, rapoarte etc..
Ce-l
face medic pe un om? Bineînțeles,
studiile - în urma studiilor devine recunoscut ca profesionist în
domeniu. Un medic bun nu e doar o persoană bine pregătită
profesional, informată; un medic bun este atent, analitic, calm,
cooperant, creativ, energic, altruist, pasionat, bun observator,
curios, prietenos, responsabil, înțelept, de încredere, curajos
etc. și nu e străin de etică.
În
cazul medicilor nu trebuie să se pună accent pe „cantitate” ci
pe „calitate”. Un medic care lucrează într-un spital trebuie să
aibă unele abilități speciale, aș zice: trebuie să fie capabil
să lucreze, uneori, multe ore și adesea sub presiune, ceea ce
înseamnă că trebuie să fie foarte bine pregătit, să fie
analitic și să ia decizii rapid; trebuie să aibă abilități de
conducere - fiecare medic are o echipă, și dacă echipa nu
funcționează ca un mecanism bine întreținut eforturile medicului
ar putea fi zadarnice. Medicul trebuie să știe să comunice și
trebuie să fie empatic.
Medicii
care nu dovedesc empatie, care sunt nepoliticoși cu pacienții și
colegii lor (indiferent de calificarea acestor colegi), care nu
dovedesc respect față de opiniile altor medici, care nu se
informează despre ultimele noutăți în specialitatea lor și - nu
în ultimul rând - care sunt foarte solicitați ar trebui evitați.
Un medic suprasolicitat poate fi unul foarte bun, dar dorind să aibă
în grijă foarte mulți pacienți ajunge să fie și foarte obosit
și oboseala îl poate aduce în situația de a greși (de a nu mai
vedea pădurea din cauza copacilor). A aștepta prea mult o
programare la un astfel de medic poate fi în dauna pacientului.
Sfaturile
primite - de ani de zile - de la administratorii statului despre
verificarea medicilor pe care îi
alegem când
avem nevoie nu sunt inutile și
ar trebui urmate - putem evita o tragedie verificând
în
registrul medicilor/stomatologilor etc. dacă
X sau Y au diplomă
care
le atestă
calificarea.
A
fi medic nu este deloc ușor.
Fiecare medic, pentru a fi acceptat în
profesie, trebuie să facă un jurământ. Noțiunea de etică în
practica medicală se regăsește în acest jurământ care „datează”
de pe pe vremea lui Hippocrate:
Voi
folosi tratamentul pentru a ajuta după judecata și abilitatea mea,
dar niciodată pentru a face rău.
Nici dacă mi se cere nu voi
administra vreun toxic otrăvitor nimănui și nici nu voi sfătui pe
alții să o facă.
În orice casă voi intra voi acționa numai
în beneficiul pacientului.
Tot ce aud și văd în practica
mea medicală le voi considera secrete și nu le voi divulga nimănui.
În
Declarația de la Geneva, adoptată de Adunarea Generală a
Asociației Medicale Mondiale în septembrie 1948, amendată și
revizuită de câteva ori, apare o revizuire (și formulare modernă)
a Jurământului lui Hippocrate:
Pe timpul admiterii mele ca membru al
profesiei medicale:
Sănătatea pacienţilor mei va fi prima mea
îndatorire.
Voi respecta secretele care îmi sunt încredinţate
chiar şi după ce pacientul a murit.
Nu voi permite
consideraţiilor de vârstă, boală, dizabilităţi, credinţă,
origine etnică, sex, naţionalitate, afiliere politică, rasă,
orientare sexuală, statut social sau oricărui alt factor să
intervină între datoria mea şi pacientul meu.
Nu îmi voi
folosi cunoştinţele medicale pentru a viola drepturile omului şi
libertăţile sale civile, nici chiar sub ameninţare.
E în plină consultare publică revizuirea codului de etică privind profesia de medic:
https://www.wma.net/news-post/physicians-code-of-ethics-updated/
"Nu îmi voi folosi cunoştinţele medicale pentru a viola drepturile omului şi libertăţile sale civile, nici chiar sub ameninţare."...cu moartea !
RăspundețiȘtergereAzi, când dictatura organizatiilor mondiale bazate pe puterea banilor, numit în Biblie "dumnezeul acestui veac"... Mamona viata sufletelor oamenilor a ajuns sa fie evaluata si negociata la bursele internationale, ma întreb retoric în ce monede se masoara valoarea unui suflet, cine îi poate evalua si aprecia justa sa valoare si care sunt criteriile dupa care un suflet este mai pretios decât altul?
Un Weekend magic, minunat, în toate binecuvântat, draga Diana !
Mi se pare foarte trist ca medicii nu mai pot fi medici (cei care vor sa fie) - sunt constransi de fel si fel de "protocoale" inventate de cei care sunt doar politicieni (poate ca unii or avea si vreo diploma de absolvire a unei scoli de medicina prin sertare) si se gandesc la beneficiile materiale imediate (ale lor si/sau ale grupurilor din care fac parte). Sufletul? "Ce-i aia?" ar intreba negustorii de boli. Poate doar pare, dar cei mai multi varstnici, bolnavi, saraci sunt tratati ca si cum n-ar avea nici demnitate. Sunt total "neproductivi" si consuma prea multe resurse - asa se deduce din comportamentul celor care inventeaza fel si fel de "protocoale" pentru ingrijire, tratament etc.
ȘtergereIti multumesc, Iosif! La fel iti doresc!
Mereu spunem ca teoria ca teoria, dar practica este cea care...
RăspundețiȘtergereJuramantul presupun ca nu este interpretat in spiritul lui, daca se intampla ceea ce se intampla azi la noi si nu numai. Oricum, medicina clasica se incapataneaza sa excluda ideea complexitatii omului, facand abstractie de invelisurile energetice. Parerea mea la nivelul solului este ca medicina holistica este ignorata aproape cu buna stiinta. O lista de chimicale este mai usor de gestionat... si genereaza si alte necesitati de acelasi gen. Si oricum imbogateste pe multi. Ceaiurile ce bani sa aduca? Ma intrebam mereu cum o poti practica fara sa iubesti oamenii? Acum vad cum...din pacate!
Este tare complicat si periculos ceea ce se intampla. Doar medicii ar fi fost cei mai in masura sa reactioneze, pentru ca ar fi avut si anumite justificari. Insa mi se pare incredibil ca nu au facut-o.
Subiectul este mult prea complicat, asa ca ma opresc aici. Tare triste vremuri...
Seara buna, Diana draga. Pupici si o duminica linistita!❤️ 😘
Unii isi respecta juramantul - pe cat le este cu putinta; fac unele compromisuri pentru a putea fi, totusi, de ajutor (cand se incapataneaza pe fatza sistemului de protocoale/chimicale risca sa fie marginalizati - si pacientii pierd, in primul rand).
ȘtergereAmericanii aveau (nu vad de ce n-ar mai avea) o baza de date (accesibila oricarei persoane interesate) cu toti medicii aserviti gigantilor farmaceutici - pacientii puteau consulta respectiva baza de date si alegeau la cine sa apeleze si alegeau daca sa accepte sau ba "pastilele" recomandate de respectivii...
In Elvetia (sper ca nu ma lasa memoria) se discuta la un momenta dat daca sa mai fie consumate resurse pentru pacientii trecuti de varsta de 90 de ani (daca au nevoie de vreo operatie, in general). Ce pot sa spun?
Am auzit studenti la medicina care se laudau ca au copiat la examen. Mama unei tipe care a terminat facultatea a zis ca fiica ei nu "s-a facut" medic sa castige cat femeia de serviciu de la primarie (pe vremea cand salariile medicilor erau nesimtit de mici) - si eu, care credeam ca fiica-sa a ales medicina din drag de oameni...
Vor fi si mai triste... dar generatiile care vin din urma se vor obisnui din mers si - cat timp vor fi in putere/productivi - nu li se va parea nefiresc pentru ca nu au termen de comparatie si nu sunt in situatie.
Multumesc, Suzana draga! ❤️ Duminica linistita iti doresc sa ai si tu! Pupici! 😘
Poate ca a venit randul lectiei care ne invata sa ne luam vietile in propriile maini si sa invatam cum sa le protejam!
ȘtergereAsta da lectie...
Pe lista aia de care vorbesti exista si nume romanesti... Nu mai retin unde am auzit, dar poate mai redescopar.
Pupici si noapte buna!❤️ 😘
Putem avea grija de propria sanatate, de propria viata, dar sunt si chestiuni pe care nu le putem controla cand "ne lovesc" = avem nevoie de ajutor.
ȘtergereMacar de-am putea "emigra" din "republica medicala mondiala"! Acum, mai mult decat oricand, am observat la cate medicamente se face reclama! De parca ar fi "painea cea de toate zilele" a omului! :)) Ti-a cazut un fir din sprânceană? Exista un medicament impotriva caderii firelor de păr din sprâncene! :)) Exagerez! Si stiu ca nu-i de râs.
Am cautat un nume din Ro acum, aici: https://openpaymentsdata.cms.gov/
dar nu am gasit; nici aici n-am gasit: https://projects.propublica.org/docdollars/
Asta nu inseamna ca nu primeste cel pe care l-am cautat (sunt articole documentate, in presa din Ro, unde scrie ca primeste/primea - de ce n-ar mai primi?!).
Ar trebui o baza de date de gen si pentru medicii din RO, sa stim si noi de ce insista unii sa luam pastila X cand e la fel de buna - si mai ieftina - pastila Y.
Multumesc, la fel! Pupici! ❤️😘
Profesia e mult mai grea decat crede majoritatea lumii... :)
RăspundețiȘtergereFoarte adevarat; si e grea din multe puncte de vedere. Cred ca nu degeaba se zice ca nu e pentru oricine... 😊
ȘtergereI think profession of doctor is a Holly job like religious people' job
RăspundețiȘtergereIt is. In fact, I think it's even more...
Ștergere