Pagini

2021-12-28

Nu! petardelor și artificiilor

În toată lumea se practică obiceiul de a exploda artificii și petarde cu diferite ocazii: zile naționale, zile tradiționale,
zile de naștere, baluri, festivaluri, încoronări, divorțuri, botezuri, nunți etc. - nu doar de Crăciun și de Anul Nou.

Noul An e tot mai aproape și pregătirile pe care le fac oamenii pentru a-l întâmpina sunt pe terminate. Mulți și-au făcut provizii serioase nu doar de mâncare și băutură, ci și de artificii, petarde și alte materiale pirotehnice – unele fiind chiar interzise la vânzare-cumpărare pentru cei care nu au avize speciale.

Tradiția spune că spiritele rele care se înghesuie la Cumpăna dintre ani trebuie alungate cu zgomote puternice, cu focuri aprinse prin curți sau pe dealuri. În era „modernă” nu mai sunt suficiente clopotele, fluierele și altele de gen – oamenii „moderni” se întrec în a-și cumpăra pocnitori tot mai răsunătoare. Să țiuie timpanele oamenilor și animalelor, să vibreze ferestrele, să zburătăcească în noapte, speriate, păsările care zboară doar ziua. Să o ia la fugă câinii și pisicile, și în goana lor vor pierde drumul înapoi acasă...

Cum sunt afectate animalele și păsările

Poluarea produsă de materialele pirotehnice utilizate cu anumite ocazii este dăunătoare pentru biosferă în general. Sunt frumoase focurile de artificii – aș fi ipocrită să nu recunosc – dar știu cât de afectate sunt vietățile. Lumina puternică și zgomotul puternic afectează nu doar animalele de companie, ci și pe cele fără adăpost și pe cele sălbatice.

Câinii și pisicile au auz foarte sensibil și se tem instinctual – majoritatea - de zgomotele puternice. În natură, tunetele și fulgerele le sperie foarte tare! La zgomote puternice, câinii – de exemplu – scapă din lesă, pot rupe lanțul, sări garduri pe care altfel nu le-ar sări; și câinii și pisicile se pot lovi de uși, ferestre în încercarea disperată de a scapă de pericol (pentru animale, zgomotul înseamnă pericol). În astfel de cazuri animalele se pot răni sau se pierd (în goana lor nebună nu prea știu încotro se duc – și aleargă ca din pușcă! dacă ghearele lor ar fi din oțel s-ar vedea scântei în timp ce aleargă pe asfalt!) Multe dintre animalele care se pierd în preajma sărbătorilor, pentru că fug, de frică, nu-și vor mai regăsi niciodată familiile. Animalele fără stăpân aleargă ca disperatele pe străzi, plecând din zonele unde au fost măcar un pic în siguranță, și pot fi victime ale traficului auto sau ale indivizilor fără suflet.

Și caii se sperie de zgomotul petardelor și focurilor de artificii! Stresul produs de zgomot pare că le ia mințile! 
Nici inima nu le rămâne foarte sănătoasă după mai multe „etape” de stres. De asemenea, animalele cu afecțiuni ale inimii pot avea atac de cord sau atac epileptic (unde e cazul). Animalele gestante ar putea pierde sarcina din cauza acestui stres.
Veverițele, vulpile (altele de gen) își părăsesc cuiburile, vizuinile din cauza sperieturii și există riscul să nu le mai regăsească.

Grav afectate sunt și păsările: cele „de zi” sunt trezite și zboară speriate, lovindu-se de diferite obstacole, iar cele de noapte sunt derutate de lumina puternică atunci când ele se așteaptă la întuneric.

Păsările în zbor sunt dezorientate (năuce) – se rătăcesc sau se lovesc de ferestre și de clădiri din cauza impulsurilor luminoase ale artificiilor. Cele din zonele de coastă zboară, de frică, în largul mării și pot rămâne fără energia necesară întoarcerii la mal.
Rațele, gâștele, lebedele, pot fi și ele victime ale reziduurilor rezultate în urma exploziei artificiilor.
Stolurile de păsări care dorm împreună țâșnesc în zbor speriate și dezorientate, se lovesc între ele, de copaci, garduri, panouri, clădiri și alte obiecte solide pe care nu le mai pot distinge în haos – multe dintre ele mor.

Azi am văzut un stol de ciori care și-a luat zborul haotic, dintr-un brad, când cineva, undeva, a aruncat o petardă zgomotoasă. Le-am văzut aproape zilnic zburând, dar au o ordine: zboară spre stânga, apoi cotesc toate, ca la semnal, spre altă direcție. Azi a fost ca și cum cineva mâzgălea aiurea cerul! A fost momentul în care m-am hotărât să scriu – pe larg - despre artificii și petarde(leg. externă)

Suferă și liliecii din cauza petardelor pentru că liliecii se bazează pe undele sonore (ecolocație) pentru a zbura și a se orienta.

Nici ecosistemele acvatice nu scapă de pofta oamenilor de a se „distra”: reziduurile și resturile artificiilor pot ateriza în râuri, lacuri, iazuri - peștii înghit aceste deșeuri și mor în chinuri.

Ce ne oferă artificiile și petardele

Pentru o bucurie de câteva minute ne alegem cu poluarea aerului, cu păsări moarte, cu animale speriate, fugite de acasă (moarte, în unele cazuri), cu accidente grave sau mai puțin grave în cazul celor care le manevrează sau care sunt în preajma lor – acum câțiva ani, la o petrecere de Revelion organizată în centrul orașului, o „rachetă” a căzut fix în capul unei femei (a fost transportată de urgență la spital pentru că și-a pierdut cunoștința – ce urmări pe termen lung a avut lovitura numai ea știe; nu am fost acolo, am aflat de la câțiva vecini prezenți la „spectacol”).

Încărcătura de elemente chimice ar trebui să ne lămurească cu privire la poluarea extensivă într-un timp foarte scurt: compuși de sulf și de carbon, urme de metale grele și gaze toxice (ozon, dioxid de sulf, monoxid de azot). Culoarea albastră din luminile artificiilor e dată de cuprul care arde; culoarea roșie e dată de stronțiu sau litiu; verdele strălucitor și albul sunt rezultatul compușilor de bariu. Compușii de potasiu și aluminiu sunt folosiți pentru a propulsa focul în atmosferă.

Toți acești compuși chimici pot rămâne în atmosferă ore sau zile și se pot recombina cu alte elemente. Prin acești „nori toxici” vor zbura păsările, inhalând ce-o fi pe acolo.
Aceste particule sunt periculoase mai ales pentru oamenii (de toate vârstele) cu probleme cardiace sau de respirație.
Zgomotele puternice sunt periculoase pentru cei cu diferite alte afecțiuni: epilepsie, autism, ca exemple, dar nici copiii mici nu le suportă prea bine.
Amintesc și pericolul de incendii...
Personal, le prefer pe acestea:

Ce se poate face

Sunt conștientă că rachetele care trimit sateliți comerciali (și nu numai) în atmosferă poluează zilnic cu imense cantități de particule; avioanele supersonice poluează, navele militare și civile poluează, submarinele poluează; rachetele cu iodură de argint anti-grindină poluează; poluează toți aceia care testează armament (inclusiv nuclear); poluează și cei care exploatează diferite mine (de aur, de exemplu); există o mulțime de industrii poluante...

Aici este vorba despre ceea ce am putea face noi, „mărunțeii”, „cantitățile neglijabile” când e vorba de profituri imense pentru o mână de indivizi care poluează: să nu le mai cumpăram, să nu le mai folosim, să nu mai dorim un astfel de spectacol. Ar scădea (cât de puțin) și poluarea dar ar scădea și profiturile celor care fabrică aceste articole pirotehnice poluante – în unele cazuri sunt fabricate de copii și nimeni nu ne spune în ce condiții, câte accidente au loc s.a.m.d. În alte cazuri, sunt folosite de copii nesupravegheați, care-și imită, de regulă, părinții, și se pot accidenta grav.


1. Imagine de lumpi de la Pixabay 
2. Imagine de Barbara A Lane de la Pixabay

22 de comentarii:

  1. Cu certitudine nu am cumparat artificii care se utilizeaza pe afara. Ma sperie de multe ori zgomotul lor. Multumesc pentru toate detaliile de aici.
    Cred ca mai am prin casa niste artificii de interior, dar nici pe astea nu am apucat sa le folosesc. Oricat de ciudat ar fi ce spun acum, am fost destul de aproape de petarda declansata pe 22 dec. '89. Cred ca am un recul interior de astfel obiecte.
    Pun pariu ca nimeni nu se gandeste la animalute in astfel de momente. Doar la spectacol, din pacate!
    Schimbarea e musai sa inceapa cu fiecare dintre noi! Cu ce cumparam si de la cine. Oare cat dureaza trezirea?

    Pupici! Numai bine sa fie la voi! ❤️😘

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici noi nu am cumparat. Dintre cele care au "cascade" de stelute si pot fi aprinse in casa nu mai avem si nici nu am gasit de cumparat. Am fost la multe petreceri de Anul Nou, dar numai la una au fost folosite artificii si petarde zgomotoase - am refuzat sa ies din casa (nu de frica! am stat cu cainii gazdelor)
      Si eu mai am sentimentul acela, din decembrie 1989, cand aveam senzatia ca acum-acum mi se infige o "petarda" in ceafa. Uh!
      Nici cei care au animalute nu se prea gandesc! Daca s-ar gandi nu s-ar pierde asa de multe cu ocazia acestor sarbatori.
      In cartierul nostru - de cativa ani, nu mai e vacarmul care era! Dar si politistii au avut grija sa nu se mai vanda pe te miri unde fel si fel de nenorociri din astea pe care unii idioti (nu stiu cum sa le zic altfel) le aruncau la un moment dat in sacosele oamenilor pe langa care treceau sau la picioarele lor. Cum sa nu faca unii infarct?! :((

      Multumesc, Suzana draga! Numai bine si la voi! ❤️ Pupici! 😘

      Ștergere
  2. Da, da, subscriu! Tare m-aş bucura să dispară măcar prostiile alea de pocnitori care-mi mănâncă toţi nervii în fiecare an.
    Zi bună, Diana!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Sunt groaznice acele pocnitori! Miki (catelusa) nu prea mai aude bine acum, dar cand auzea nu reuseam s-o țin afara! Cum auzea un poc cum o lua la fuga disperata, spre casa! Era un calvar! Numai placere nu erau iesirile.
      Multumesc, Potecuta! Zi buna si pentru tine!

      Ștergere
  3. Culmea este că sunt interzise, dar de găsit se găsesc. Un soi de marfă de contrabandă. Cred că sunt puse în vânzare cu 2-3 zile înainte de Revelion, dar unii își fac stoc, îmi închipui și pocnesc toată luna decembrie. În altă ordine de idei, fostul meu cățel - maidanez timp de 7 ani - nu avea nici o treabă cu pocnitorile. Nici nu clipea când le auzea. Mai mult mă speriam eu. La polul opus am auzit de o grămadă de căței care au fugit în trafic, speriați de pocnitori... :( Votez fără ezitare pentru scoaterea lor din fabricație peste tot în lume.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E cu stocuri, dar se vand online la greu! 😊
      Erau pe aici niste copii care lasau niste "bombite" pe te miri unde - cu "explozie intarziata" - si fugeau, asteptand sa vada cine se sperie la explozie. Cineva a recunoscut pe unul dintre ei si s-a dus la parinti - au incetat.
      Si noi am avut - in timp - doi caini care nici nu clipeau la pocnitori, tunete, fulgere, dar pe unul l-am educat de mic in acest sens, iar al doilea cred ca ori s-a obisnuit cat a fost pe strada, ori o fi fost educat de cei care l-au pierdut...
      Si eu! Daca nu se mai fabrica... nu mai pot fi folosite. Hm. Care ar fi interesul producatorilor...? E ca la tigari: daunatoare rau, scumpe, dar de fabricat se fabrica (sunt fumatoare). 😊 Unde miroase a bani... :(

      Ștergere
    2. Din păcate ai dreptate. Banul primează. :( Tot ce putem să sperăm este că la un moment dat vor fi scoase cu totul in afara legii... pentru protecția animalelor, așa cum spunea Cris.

      Ștergere
    3. Cred ca se vor limita - cei mai multi - la a le permite numai pentru profesionisti. Avand in vedere ca unele materiale - cum ar fi cuprul - e utilizat in mai multe industrii e posibil sa inceapa o cafteala intre producatorii de diverse si care e mai priceput la propaganda va castiga - cei cu artificiile au impotriva lor si o parte a populatiei, dar cei care fabrica bare, tije, sarma etc. au populatia de partea lor. Exemplul nu e tocmai bine ales - nu cred ca pentru artificii e necesara o cantitate extrem de mare de cupru - dar ca idee. 😊 Apoi... mai bine incearca sa scada poluarea (vorba sa fie!) interzicand artificiile decat sa interzica supersonicele (militare sau nu).
      Pe scurt: atunci cand guvernele iau hotarari ca urmare a dorintei cetatenilor ma gandesc ca prea e frumos sa fie si de buna credinta initiativele politicienilor. 😁 Sigur, bine ca mai tin cont si de noi, dar nu-i suspectez ca primul lor gand e la populatie si/sau la biosfera, in general.

      Ștergere
  4. Nu m-am gândit până acum, recunosc, la faptul că frumoasele artificii poluează, dar îmi sună logic. În privința pocnitorilor, acestea și pe mine mă sperie, dar pe bietele animale, păsări.... Cu siguranță, de acum înainte, nu-mi va mai plăcea să văd nici luminițele colorate de pe cer. Dimineață la știri, spuneau de o țară ce le-a interzis, dar nu-mi amintesc unde nu vor mai fi...anul ăsta, iar motivul e chiar protecția necuvântătoarelor. E un pas înainte în direcția bună și nu pot decât să sper că va fi adoptat și de alte națiuni, poate și de a noastră. ❤

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. La poluare m-am gandit abia zilele acestea desi... vorba ta: e logic! Animalele si pasarile imi erau in minte - le-am vazut prea des reactiile - si nu voi uita prea curand un caine maidanez care alerga ca disperatul intr-o noapte de revelion, cand pocneau in cartier petardele si suiera vazduhul. :(
      Am citit pe undeva ca Germania ar fi interzis focurile de artificii pentru ca ar putea "reaprinde traumele refugiatilor"... E o veste buna daca unii le-au interzis pentru binele necuvantatoarelor (macar sa fie asa si nu doar un "motiv potrivit"). Mi-ar placea sa se renunte la zgomotele acestea inutile. ❤ Nu zic sa fie cerul negru in noaptea dintre ani, dar sa fie ceva organizat, scurt si fara zgomote infioratoare (pe vremuri, de la o unitate militara din apropiere se vedeau lumini pe cer dar fara pocnituri - era un fel de fasait; dura putin, era zgomot suportabil...)

      Ștergere
  5. This is important issue! I think laser light show must be used instead of the Fireworks. Here, we just legitimated the Animal rights (law). But law is so weak.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A wonderful idea! Laser light show! ❤️
      We have had a law for the protection of animals for years... Many things have changed for the better, but there is still a lot of work to be done - some do not bother to respect it, others do not bother to apply it...

      Ștergere
  6. La mine in sat in noaptea dintre ani se lanseaza multe artificii de catre satenii care isi cumpara. Nici nu stii la care sa te uiti mai iantai. Daca nu ar da satenii, nu am vedea deloc. Nu stau in satul in care e primaria, asa ca nu am vedea ce lanseaza primaria in mod organizat. Nici nu stiu daca o fac.
    anul acesta cam toata luna decembrie s-au tot lansat artificii, nu stiu de ce, dar am vazut ca animalele noastre nu mai par chiar atat de speriate.
    Personal nu mi-a placut niciodată sa ies afara la artificii in noaptea dintre ani, dar copii sunt incantati de spectacol si musafirii de obicei asa pertec. Am multe cunostinte din orase mari,care desi fac Revelionl acasa, ora 12 ii gaseste in zonele unde sunt organizate artificii. Eu am inceput să ies pentru a fi cu toata familia si a sta cu catelul. Se lipeste de noi cand incep din toate partile sa lumineze cerul. Anul acesta mai avem o catelușă și sper să nu fie la fel de speriata.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am scris ca sunt frumoase - si mie-mi place sa vad cerul luminat, dar mereu am ezitari; ceva de genu': sa ma bucur cateva minute eu sau sa nu sufere animalele si pasarile? Am ajuns la concluzia ca ma pot lipsi de ele 😊 Parintii mi-au spus ca, in copilarie, nu eram deloc entuziasmata de focurile de artificii (si era spectacol serios de la U.M. din apropiere). Macar zgomotele puternice sa nu mai fie permise! Sunt si artificii care nu bubuie ca tunul cand sunt lansate. De petarde nu mai zic! Ma seaca!
      Inghesuiala nu-mi place de cand ma stiu, asa ca nu stiu ce m-ar putea determina sa ma inghesui pe undeva sa vad focuri de artificii. 😊 Dar si eu ies (nu la inghesuiala!), sa fiu alaturi de cei dragi (asta, cand nu stau langa vreun caine - catelusa pe care o avem acum nu mai aude bine si nu se mai sperie, dar era jale cu ea inainte) 😊
      Poti obisnui catelusa cu zgomotele puternice - una dintre metode (mai la indemana) este sa loveasca cineva fier de fier pe langa ea si tu sau altcineva in care are incredere sa o linisteasca mangaind-o, sa-si dea seama ca nu i se intampla ceva rau. Sau... poti pastra cateva pocnitori si sa incerci astfel, dar e un pic mai complicat (in caz de vecini neintelegatori) 😊 Daca e mititica, de Anul Nou e un moment potrivit sa o obisnuiti - in sensul de mai sus, sa inteleaga ca nu e in pericol la bubuieli.

      Ștergere
    2. Noi nu cumparam niciun fel de petarde sau artificii, dar avem vecini. In sat se folosesc un fel de pocnitori pentru a alunga vulpile. nu sunt chiar foartea zgomotoase ca petardele, dar sunt eficiente zic vecinii. Se mai aud uneori si nu o vad sa tresara la zgomotele alea( ea are 10 luni). Nici la tunetele puternice. Catelul (7 ani) s-a speriat prima data de un tunet puternic. De Revelion mereu a fost langa noi, lipit de piciorul meu sau al sotului. Daca pune pana pe el sta linistit si se uita si el, dar singur se lipeste de usa casei. Cand ploua si tuna puternici sta numai pe pragul casei.

      Ștergere
    3. Scuze, m-am exprimat pe repede inainte. 😊 "Pastreaza pocnitori" in sensul de a imprumuta de la cei care au - din ceea ce ai scris mi-am dat seama ca nu pari genul care sa cumpere pocnitori care fac timpanele sa tiuie.
      Draga de ea! Sa fie sanatoasa si sa va bucurati de ea (de amandoi!) mult-mult timp! ❤️ Pare ca micuta suporta mai bine zgomotele - poate prinde curaj si "baietelul". 💕 Ce-o fi in inimioara lui... Are noroc cu voi, ca il linistiti in astfel de momente.

      Ștergere
  7. O sa fie tampiti si anul asta, dar cred ca mai putini ca anii trecuti.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa ma gandesc si eu. 😊 Oricum, de cativa ani - in cartierul unde locuim, cel putin - nu se mai pocneste, ca pe front, toata luna decembrie. E linistitor!

      Ștergere
  8. Interesante chestii despre artificii. Nu știam explicația culorilor. Mulțumesc mult.
    Nu mă bucur deloc de ele. Nici la geam nu ies ca să le privesc din cauza petardelor vecinilor bruneți. Plus că încep fiecare nou an înjurând. Zgomotul și înjurătura. Mă sperii și nu mă pot abține, deși la miezul nopții (de mulți ani) mă sună fata ca să mă țină de vorbă.
    Pisicile se ascund pe sub huse, dar cățelușa foarte bătrână mi-a făcut probleme anul trecut când, schioapă fiind, a escaladat gardul de peste 2 metri al curții în care stă. E maidaneză, o hrănesc de peste 10 ani, dar nu am deloc control asupra ei și n-o pot băga în casă. Încă nu știu ce voi face. Ține-ne pumnii.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Va tin pumnii! 💕 Sarmana catelusa! Si de pisici mi-e drag, dar ele sunt in casa. Poate nu mai incepi anul injurand. 😊 Stiu ca nu e de glumit, dar m-ai facut sa zambesc. Cu vecini despre care amintesti e putin probabil sa nu-si faca rost de pocnitori si cand sunt interzise total. :(
      Poate nu mai aude bine nici catelusa ta - nu e de preferat, dar decat sa-i sara inima din piept si ea sa sara gardul... Uuffff!
      Motanul nostru nu se sperie, din fericire! E tare sperios in special cand aude un latrat de caine, chiar daca se aude departe - l-a scos mama, efectiv, de sub boturile unei haite de caini; nici cel care a "plecat" nu se speria.
      Sa fie liniste! ❤️

      Ștergere
    2. Cățelușa are în cușcă un bec pe baterii și un mic radio,asemenea. Habar nu am dacă îi place muzica și dacă aude. Tre să fac zgomot serios ca s-o trezesc. Tot timpul spăl și încălzesc păturici și tot pe ud stă. :( Am luat recent de la Auchan câteva perne mici cu 3 lei și ceva. Văd că îi plac și le aruncă peste tot. Of. Am spus tot. O să mai vin. Nu mă băga în seamă.

      Ștergere
    3. Cu tot dragul te "ascult". 💕
      Cata grija ai de ea! 💕 Poate nu se mai sperie anul acesta, mai ales daca lasi muzica mai tare. 😊
      Mi-a spus cineva ca e cel mai bine sa le punem paie in cusca, pe care sa le schimbam cand se uda foarte tare (e ceva cu "ventilatia" paie-blana, si e mai mic riscul de reumatism sau alte probleme - am retinut doar ideea de paie). :( Textilele mai si ingheata cand e frig tare. Nu ai haine vechi, care nu-ti mai trebuie? Le pui in cusca si cand s-au "dus" le arunci (din haine vechi le-am tot facut la caini saltelute, pana mi s-a spus sa le pun gramada, ca nu se "intaresc", ca in saltea, si nici nu mai muncesc sa cos dupa ce spal "salteaua").
      Cu perne e fain!!! Miki are o canapeluta, cu asternut si toate cele si cand incepe sa-si aseze asternutul cum vrea ea si sa doarma "in varf" ne intrebam de ce ne mai obosim sa-i aranjam patul. 😊 Dar aranjam in continuare!

      Ștergere

Va multumesc pentru ca sunteti aici. Comentariile sunt moderate deoarece e singura metoda pe care o stiu sa nu pierd vreun mesaj si sa evit mesajele nepotrivite. Le public imediat ce accesez blogul. Multumesc pentru intelegere.