Despre lilieci, în linii generale

Liliecii nu sunt printre cele mai populare și drăgălașe ființe din lume, din contră, mulți oameni se tem de aceste mamifere, ba că ar putea fi atacați, ba că ar putea fi îmbolnăviți. Liliecii sunt singurele mamifere care pot zbura. Liliecii nu sunt orbi, dar nu au o vedere foarte bună; își găsesc drumul folosind atât ochii cât și ecolocația. Ei folosesc ecolocația și pentru a comunica, nu doar pentru orientare și găsirea hranei. Pe lilieci nu-i auzim – emit ultrasunete la diferite frecvențe de peste 20 kHz, pe care omul nu le poate detecta; liliecii de amurg mai emit și sub 20 kHz. În funcție de specie, ultrasunetele sunt emise pe gură sau pe nas, în orice direcție.

Peste 80% dintre speciile de lilieci din lume sunt de mici dimensiuni (câteva zeci de grame) și cele mai multe specii sunt consumatoare de insecte. Fiecare liliac poate consuma circa o mie de insecte pe noapte, echivalentul în insecte a două treimi din greutatea lor corporală.

Liliecii sunt fel de fel, și unii sunt chiar hazlii: liliacul urecheat brun, care are urechi extrem de lungi, cam cât lungimea corpului (trăiește și în România) sau liliecii cu potcoavă care au formațiuni nazale haioase; există lilieci albi (liliecii albi de Honduras), care sunt chiar frumoși; există lilieci colorați (liliacul pictat) – nu în roz! - sau liliacul cu creastă. Există lilieci mici-mici (liliacul bondar) și lilieci de dimensiunea unei pisici (liliacul regal din Filipine) - o specie rară (mulți îl numesc „vulpe cu aripi” pentru că are ceva din alura unei vulpi). În categoria liliecilor nectarivori există o specie de liliac cu bot lung care are cea mai lungă limbă din lumea mamiferelor – acesta trăiește în America de Sud, are dimensiunea unui șoarece și limba lui măsoară de 1,5 ori mărimea corpului.

Realitatea contrazice credințele populare. Liliecii sunt mamifere înzestrate cu supersimțuri (pot detecta și cele mai ușoare mișcări ale aerului), sunt capabile de altruism – liliecii îi ajută pe membrii coloniei care nu pot vâna – și prin sensibilitatea lor la poluare și prin nutriția diversificată sunt considerați indicatori ecologici - altfel spus, sunt de real folos oamenilor și mediului în care trăiesc nu doar oameni.

Reputația lor rea e născută din ignoranța oamenilor care au învățat că liliacul se încurcă în păr, e mesager al răului, o creatură murdară prin natura sa; au mai învățat unii oameni că noaptea se întâmplă cele mai multe rele și tot noaptea umblă... vampirii. Există doar trei specii (din peste 1200) de lilieci vampiri. Liliacul este singurul mamifer care poate zbura, iar liliacul vampir e „dublu unic”: e singurul mamifer care se hrănește numai cu sânge, și nu-și „atacă” victimele din zbor. Animalele lor preferate sunt vitele și caii care dorm – cazurile în care sângele uman le este hrană există, dar sunt foarte rare. Își mușcă victima și ling sângele care se prelinge. Pierderea de sânge nu e fatală pentru animal, dar există pericolul infectării sau transmiterii unei boli. Au dinți puțini, dar extrem de ascuțiți, pentru a putea penetra pielea animalelor. Pe botic au un senzor de căldură care îi îndreaptă direct spre sursa de hrană. Ei pornesc la vânătoare numai noaptea. Puii, timp de trei luni după naștere, se hrănesc numai cu laptele matern. În timpul zilei dorm, cu capul în jos, agățați de plafoanele peșterilor întunecoase, unde se adună în colonii circa 100 de indivizi (există și coloni de 1000 de indivizi). Într-un an, o colonie de 100 de lilieci poate bea sângele a 25 de vaci. Una dintre speciile de lilieci vampiri este cel „comun”, descris mai sus, și trăiește în Mexic, America Centrală și de Sud.

Despre procesul de evoluție al liliecilor nu se știu prea multe. Au fost găsite unele rămășițe fosilizate (descoperite în 2003, în Wyoming, SUA), care ar fi de circa 52 de milioane de ani. Zborul, consideră cercetătorii, a fost o capacitate a liliecilor de când sunt ei, dar – datorită fosilei – au putut observa unele semne de evoluție.

Se estimează că în lume există între 900 și 1200 de specii (unele surse dau cifra 1400). În Europa sunt 45 de specii și în România 32. La nivel național sunt cunoscute circa 100-120 de colonii mari, unele fiind dintre cele mai mari din Europa, și sunt localizate în peșteri, clădiri, poduri dar și în scorburile naturale ale arborilor bătrâni. Liliecii nu rod – nici crengi, nici căpriori de pod, nici fire! - și nici nu sapă. Urina lor poate corodă metalul, iar praful de la excrementele uscate poate fi dăunător - dacă omul îl adună fără a folosi o mască. Cele mai multe specii sunt în Indonezia: 175 de specii. La nivel mondial reprezintă o cincime din speciile de mamifere. Din păcate, multe specii de lilieci sunt pe cale de dispariție și unele au și dispărut, în unele țări.

Liliecii migrează, și nu doar în altă pădure, pe alt câmp sau adăpost, ci chiar la mii de kilometri distanță, în alte zone europene – e motivul pentru care fiecare stat trebuie să se preocupe de sănătatea populațiilor de lilieci.

În orașele din România ajung să conviețuiască alături de oameni, în diverse clădiri, doar două specii de lilieci: liliacul pitic și liliacul de amurg.

În România, perioada de împerechere este între lunile august și octombrie, cu posibile diferențe locale sau regionale, când liliecii sunt în căutarea locurilor de reproducere (mai ales peșteri), unde vin în contact cu indivizi din colonii separate. Pe durata unei zile un mascul se împerechează cu 5-10 femele, urmând ca în noaptea următoare să fie altele femelele. Fertilizarea are loc abia după trezirea din hibernare, când începe dezvoltarea embrionului. Când se apropie momentul nașterii femelele formează așa-numite camere de naștere, împreună formând colonii de naștere. În această perioada masculii trăiesc departe de locul coloniei de naștere. Femelele liliac au o singură naștere pe an, câte 1-2 pui, în funcție de specie (doi în cazuri rare), și sunt alăptați, fiind agățați de mama lor inclusiv la vânătoare, abia după câteva săptămâni putând să atârne singuri și sunt lăsăți la adăpost. În 6-8 săptămâni sunt capabili să zboare singuri.

Prădătorii liliecilor

Între prădătorii liliecilor sunt mamifere precum: jderul de piatră (vizitator obișnuit al peșterilor, în Ro e cel mai frecvent consumator, dar apare, totuși, ocazional liliacul în dieta acestuia), vulpea, șobolanul, pisica, hermelina, ratonul, oposumul sau alți lilieci, carnivori (în zonele tropicale, unde există speciile Vampyrum spectrum - liliac spectral, fals liliac vampir, cu anvergura aripilor de aproape un metru, Chrotopterus auritus - liliac de lână cu urechi mari, a două specie de mari dimensiuni - și Phyllostomus hastatus - liliac cu nas ascuțit). Se hrănesc cu lilieci și unele păsări: răpitoare de zi (mai ales șoimul rândunelelor și șoimul călător, dar proporția de lilieci consumați e mică) și răpitoare de noapte (în special huhurezul mic și striga). Șerpii sunt altă categorie de prădători pentru lilieci, mai ales în zonele tropicale: șarpele nordic de pin, șarpele boa și boa constrictor.

Liliecii și parcurile eoliene

În România, circa 50 de mii de lilieci din diferite specii mor în fiecare an din cauza eolienelor din Dobrogea, zona în care migrează liliecii pentru vreme mai caldă. Stâlpii cu elice le înșală și privirea și sistemul de ecolocație – liliecii nu au timp să facă o manevră rapidă pentru a evita palele care se învârt și cu 80 de km/oră și care au 40 de tone. Problema nu este doar în România, dar în Dobrogea parcurile sunt construite fix pe un coridor important de migrație; liliecilor de la noi li se adaugă zeci de mii de indivizi care vin din Rusia, Ucraina și Belarus. Un studiu internațional, publicat în 2016, arată că turbinele sunt principala cauza de deces în masă a liliecilor, în toată lumea, iar numărul de victime continuă să crească, pe măsură ce tot mai multe țări se angajează să treacă de la cărbune la energia verde. Țări precum Germania încearcă să rezolve problema uciderii liliecilor.

Bolile liliecilor

Toate mamiferele sunt afectate de numeroase boli, deci liliacul nu face excepție, dar numai puține dintre aceste boli se pot transmite și la om. Speciile cele mai expuse la boli sunt cele care formează colonii mari, de sute de mii de indivizi. În România, toate speciile fiind insectivore, este exclusă incidența bolilor specifice liliecilor cu alte regimuri alimentare.

Bolile infecțioase se transmit de la un organism la altul prin intermediul microorganismelor patogene de tipul virusurilor, bacteriilor și rickettsiilor (microbi care fac trecerea de la bacterii la virsuri). Bolile virale la liliac sunt: rabia (în Ro nu se cunosc cazuri de transmitere de la lilieci la om), febra galbenă, encefalomielită ecvină, febra hemoragică. Mai puțin de 1% dintre lilieci au rabie, astfel că e mică probabilitatea de a se infecta cineva de la liliac. Mușcă omul doar pentru a se apară, dar cine este în situația de-a atinge un liliac ar trebui să poarte mănuși de protecție. Tot ceea ce-i interesează pe lilieci este să evite obstacolele și prădătorii, să mănânce bine și să doarmă mult.

Boli bacteriene, mai puțin grave decât cele virale, afectează în special liliecii din zonele tropicale și subtropicale: bruceloză, leptospiroză, febra recurentă, pesta bubonică, febra tifoidă, dizenteria. Rickettsiozele sunt boli infecțioase produse de rickettsii (microorganisme situate la granița dintre bacterii și virusuri); la lilieci provoacă boli febrile: febra pătată din Munții Stâncoși, febra Q, bartoneloza. Bolile micotice sunt produse de ciuperci parazitare: histoplasmoza, candidoza sau monilioza, candidoza dată de candida chiropterorum (în special la liliecii din Columbia), candidoza dată de candida parapsilosis, micoza dată de torulopsis glabrata, blastomicoza sud-americană. Bolile parazitare sunt cauzate de protozoare, diverse grupe de viermi, acarieni (căpușe) sau insecte (purici, ploșnițe etc.) dar, deși au o mare incidență, nu determină o mortalitate ridicată. Paraziții liliecilor sunt extrem de numeroși și, adesea, sunt atât de strict specializați încât nu pot supraviețui în absența gazdelor. Cea mai gravă boală care afectează liliecii este sindromul nasului alb ( White Nose Syndrome-WNS), o afecțiune descoperită în februarie 2006 în nord-estul SUA. Din datele cunoscute până acum afectează liliecii aflați în hibernare și are o mortalitate neobișnuită. Pare că WNS apare în regiunile reci și vulnerabilitatea liliecilor variază în funcție de specie și adăpost. Această afecțiune, a cărei cauză nu se știe exact, este una dintre cele mai serioase amenințări pentru populațiile de lilieci, din istoria omenirii.

Liliecii sunt purtători potențiali ai numeroși agenți patogeni – dar nu toți sunt mortali și nu toți se transmit la om, plus că mulți agenți patogeni sunt prezenți în funcție de zonă și de specia de liliac – o atitudine preventivă față de ei și respectarea unor reguli elementare poate face neglijabil sau poate elimina riscul de contaminare al oamenilor. Trebuie evitat: pătrunderea în adăposturile liliecilor în perioadele în care formează colonii, deranjarea liliecilor în micile lor ascunzișuri (chiar dacă acestea se află în podul caselor, bisericilor, școlilor etc.), orice contact direct cu lilieci (reflexul lor natural e de a mușca).

Despre măsurile de prevenție (pag. 134) dar și multe alte informații:

https://lilieci.ro/wp-content/uploads/2017/05/carte_Borda_Borda_Lilieci.pdf

Alte surse info

https://lilieci.ro/

Feluri de liliac

https://www.batworlds.com/types-of-bats/

Liliacul de amurg:

https://aplr.ro/liliacul-anului-2016-liliacul-de-amurg/

Specii de lilieci protejate – fotografii și informații

https://www.eurobats.org/about_eurobats/protected_bat_species

Image by VIT DUCKEN from Pixabay