Fantome prietenoase din coji de ouă

Începutul unui nou an se apropie cu viteză, nu glumă. Parcă ieri făceam urări de „an nou fericit!” și-am clipit de câteva ori și sunt la un pas de Crăciun.

S-a schimbat ora – din cea de vară în cea de iarnă – s-a schimbat peisajul – din verde crud în auriu, roșu, maroniu; doar banii nu se schimbă: din fără putere de cumpărare în bani cu putere de cumpărare. Sunt tare! Descriu evidența!

Calendarul ReCreativ e deschis la pagina Materiale din natură. Cine participă la ilustrarea acestui calendar s-a jucat pentru tema patru cu ceva coji de la ouă.

Am bântuit prin oraș în căutarea unui șaman specializat în „aducerea tastelor înapoi” și-abia am găsit unul dispus să rezolve „pe loc” rematerializarea tastelor care nu se mai lăsau văzute „imprimând” semnul pe ecran. M-a trimis șamanul în lumea fantomelor unde – zicea el – sunt și tastele mult căutate. Le-am văzut, și-mi dădeau cu tifla, așa că le-am întors spatele și pentru că tot eram în lumea fantomelor... Ups! Am văzut două, cu capete din coji de ouă!

Veneau spre mine unduind ușor, tăcute, dar nu păreau să mă vadă sau, oricum, eram neesențială pentru că au trecut prin mine – ori eu prin ele; cine să știe? Când au intrat într-un con de lumină au luat-o la goană!

După cum arată cea mică – rozalie toată – sunt sigură că-i îndrăgostită de fantoma neagră.

Le-am lăsat în pace și mi-am văzut de taste, apoi am făcut jucăriile pentru Calendar, din coji de ouă:

capac de metal de la un borcan, decorat cu bucățele din coji de ouă, colorate mai apoi

și un ghiveci mic, dintr-o găoace

De speriat, cred că nu se sperie cineva de fantomele cu capul găoace!

Răul să se spele!

Happy Halloween!

Pisica neagra din seminte. Materiale din natura

Toamna se adună roadele, se aleg semințele pentru culturile viitoare și pentru diverse decorațiuni. N-am adunat roadele pământului, n-am ales semințe, dar am căutat prin casă diverse semințe pentru tema cu numărul trei din volumul Calendar ReCreativ, capitolul Materiale din natură (tabelul pentru înscriere).

Bineînțeles că după ce am lipit, colorat etc. tabloul cu pisica neagră am constatat că mai aveam și alte semințe, și aș fi putut realiza ceva elegant – sau nu.

În mintea mea se vedea o pisică neagră cu soarele la apus în fundal și a ieșit pisică neagră șezând lângă o movilă de lut.

Tabloul e dintr-o cutie de la ciocolățele, învelită în șervețel și vopsită... după posibilități.

Pentru pisică am folosit un carton-șablon pe care am lipit semințele negre de floarea soarelui.

Floarea este din semințe albe de floarea soarelui, vopsite – boaba din centrul florii n-am idee de la ce este.

Gata! Nu mă laud, dar nici nu mă plâng! 😊

Enigma țiganilor. Citate favorite

Toată lumea a auzit vorbindu-se despre romi sub diferite nume: gypsie, țigani, gitani; boemieni, faraoni, agarieni (...); mulți i-au văzut; puțini îi cunosc. (...)

Deducem deci că dacă nu li se cunoaște numele cu atât mai puțin le este cunoscută originea. (...) Legendele au abundat mereu în jurul comunităților de romi.

Dotați la superlativ cu sentimentul instinctiv al libertății, au fost întotdeauna nomazi; dintotdeauna au iubit corturile, caii și căruțele; dar fiind dotați în aceeași măsură și cu facultăți intelectuale, în loc să se abrutizeze din cauza activității fizice continue, și-au păstrat darurile prețioase cu care i-a fericit natura. (...)

Dacă tradițiile filosofice ale țiganilor par sărace sau, în orice caz, puțin cunoscute, rolul lor de ghicitori și de vrăjitori a fost dintotdeauna bine definit. Chiromanti, făcători de farmece, magi – tradiția le-a atribuit din toate timpurile puteri supranaturale și este sigur că a existat un esoterism al țiganilor (...)

(J. A. Vaillant, în Les Rômes; histoire vraie des vrais Bohémiens, Paris, 1857, citat de Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, 1940)

Romii sunt împărțiți în diverse regiuni și, treptat, se contopesc în masa populației, fără a-și pierde, însă, cu totul identitatea. Nici revoluțiile, nici războaiele napoleoniene, nici progresul industrial nu au reușit să distrugă anumite triburi de țigani mereu rătăcitoare. A fost nevoie de condițiile politice și economice moderne pentru a le încadra, de bună voie sau cu forța, în legile țărilor; supunându-se în aparență regulamentelor statului, urmașii vechilor triburi răspândiți prin lume și-au păstrat obiceiurile, ritualurile, tradițiile misterioase, nevoia eternă de schimbare.

(Jean M. Riviére în Istoria doctrinelor esoterice, Editura Symposion, București, 1996 – traducere: Viorica Alistar)

Una dintre ramurile folclorului țigănesc, mai puțin cunoscută, este folclorul de șatră; aceste creații sunt exclusiv compuse în limba țigănească și reflectă în mare parte aspecte tipice vieții de nomad. Se poate afirma, fără exagerare, că nu există niciun aspect important, în viața acestor țigani de șatră, care să nu fie transpus în cântece, jocuri sau povești. Cele mai interesante cântece din această bogată creație par a fi cele referitoare la pedeapsa meritată de cei care-și trădează nația. (...) (Lucian Cherata)

Țiganii dovedesc un fantastic geniu muzical. Melodiile lor, dar mai ales modul în care le interpretează pe instrumente (vioara, chitară, flaut, clarinet, acordeon, nai, pian s.a. în funcție, în general, de zona unde trăiesc) au surprins și impresionat mari compozitori precum Haydn, Mozart sau Brahms – între secolele al XVI-lea și al XVII-lea, compozitorii clasici și apoi romanticii s-au inspirat, in unele opere, din muzica țigănească. În secolul al XIX-lea, compozitorul maghiar Franz Liszt îmbină stilul țigănesc în unele dintre operele sale. (https://www.basilic-swing.com/post/les-secrets-de-la-musique-tzigane)

Țiganii stabiliți în sate și orașe, în cea mai mare parte, nu mai vorbesc limba țigănească și nu mai păstrează nici vechea organizare. Același lucru s-a petrecut și cu religia inițială a țiganilor: s-a pierdut, făcând loc unor elemente de religie în funcție de cea a populației majoritare din zona unde sunt stabiliți. Țiganii au împrumutat religia celor cu care au conviețuit.

Credința lor inițială se referă la două principii: un principiu al binelui și un principiu al răului. Atitudinea țiganilor față de aceste două forțe supranaturale este întotdeauna constatativă, ei considerând că omul nu poate fi decât spectator în fața luptei celor două principii care au posibilități egale de a influența evoluția fenomenelor lumii înconjurătoare.

(din Istoria țiganilor, de Lucian Cherata, Editura Z, 1995)

Fragmente pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Image by Willgard Krause from Pixabay

Ceasca 3D din boabe de cafea. Materiale din natura

Oh! Dulce gust al cafelei! Mai plăcut decât al mii de săruturi, mai dulce decât vinul Muscat! scria Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) în 1732 când a compus Cantata cafelei.

Nu știu ce aș face dacă ar dispărea cafeaua... Până dispare mă voi bucura de savoarea ei – și nu doar dimineața. Unii sunt de părere că se bea cafea doar dimineața... Nu. Cafeaua se bea după plac – chiar dacă nu o fi așa, nu-mi pasă: eu beau cafea când am chef (și pot dormi foarte bine chiar dacă o beau cu cinci minute înainte de culcare).

Ador să beau cafea (și să ronțăi boabe de cafea, când am) iar la capitolul doi din volumul Materiale din natură este vorba despre a confecționa ceva din boabe de cafea. Super fain, mi-am zis! De ce să nu mă și joc cu boabele de cafea? Și m-am înfipt la confecționat! M-am înfipt ca râma-n piatră – a fost muuult mai complicat decât mă așteptam, dar n-am vrut să încep altceva!

În final, am reușit să termin ceea ce mi-am propus, dar am fost la un pas de a rata înscrierea în tabel.

Modelul care m-a inspirat (nr. 7) e pe blog la Niko, inițiatoarea și gazda jocului.

Cu tăiatul pieselor a fost floare la ureche...

...apoi am început să greșesc la greu: am lipit boabele înainte de a asambla piesele - am folosit sfoară pentru a fixă toarta ceștii; pentru a înveli suportul pătrat (latura de cca 19 cm) am folosit un pătrat de prosop din hârtie pe care l-am înmuiat în cafea și a devenit un fel de... hârtie de copt (nu m-am așteptat, dar e mai rezistent decât ar fi fost în stare naturală). Ar fi trebuit să folosesc material textil (o mai mare rezistență în timp) pentru a înveli suportul pătrat, dar n-am găsit ceva potrivit. Semiceașca e înaltă de vreo 9 cm – e ditamai cana!

Am lipit ansamblul pe suportul-ramă și pe unde se vedea banda adezivă am colorat cu maro și bronz auriu – pe sforicică am întins tot bronz auriu și arată un pic mai bine.

Deh! Mi-am înecat neuronul în entuziasm și am sărit peste etape!

Suportul e din carton. Chenarul este din sfoară.

Cafeaua crește-n pomi (arborele de cafea) dar până ajunge pe rafturile magazinelor trece prin ceva procese, nu glumă - nu descriu aici ce și cum. Totuși, nu mă pot abține și notez una dintre legendele despre „apariția” cafelei:

Înainte de secolul al VI-lea d.Hr., boabele de cafea au fost descoperite de un tânăr păstor etiopian. El a observat că animalele din turma pe care o păștea se comportau ciudat după ce mâncau niște bobițe roșii din tufele aflate în apropiere: oi și capre, tinere și bătrâne, țopăiau de zor pe dealurile unde erau la păscut. Păstorul a gustat și el bobițele roșii și a simțit cum își recapătă forța după drumul lung parcurs cu turma. A împărtășit informația cu tovarășii săi. Vestea despre boabele roșii care revigorează forțele s-a răspândit rapid.

În spatele măștii. Clickbait

Lăsând doar imaginile în postare s-ar fi putut spune că titlul (prima parte) este din genul celor „clickbait” = clic momeală = titlu înșelător.

Ce se ascunde în spatele măștii?

Imaginea sub efect „caleidoscop”:

Ceva natural, dar nu senzațional, se află in spatele măștii:

Sub exact același efect „caleidoscop”:

Oamenii – în marea lor majoritate – sunt la fel de curioși precum pisicile (dar nu la fel de drăgălași). Specialiștii în vânzări profită de această curiozitate, pe lângă alte trăsături psihologice pe care le iau în calcul când vor să vândă ceva, când vor să atragă trafic pe site-urile lor etc.. Și așa s-a inventat termenul „clickbait” = clic momeală. Așa cum pescarul oferă peștilor ceea ce peștii cred că vor să înghită și agenții de publicitate oferă utilizatorilor de Internet ceea ce speră ca aceștia să înghită: despre politică, sexualitate, frumusețe, sănătate, succes profesional, câștiguri bănești facile etc.

Ce este „clickbait și unde e întâlnit

Clickbait e o practică („strategie de marketing” ar zice unii!) prin care utilizatorii sunt atrași cu titluri „explozive” menite să manipuleze emoțiile, să incite curiozitatea: nu o să crezi!, nu vei ghici niciodată ce s-a întâmplat în continuare!; vei fi revoltat aflând ce s-a întâmplat cu acest copil!; acest bărbat a găsit un plic sigilat – e incredibil ce a găsit în el! și tot așa. În loc să prezinte fapte titlurile clickbait se adresează în special emoțiilor, curiozității utilizatorului, dar și lăcomiei acestuia.

În titluri sunt oferite câteva informații care să suscite curiozitatea, dar nu suficiente pentru a o satisface fără accesarea conținutului spre care duce link-ul.

Practica aceasta a clickbait-ului poate fi întâlnită azi aproape pretutindeni (și nu doar online), dar ziarele și revistele tabloide, emisiunile de televiziune tabloide care se bazează mai mult pe senzațional folosesc în mod regulat această practică.

Această cultură tabloid înfloritoare a desființat vechile definiții ale știrilor, incluzând povești nebunești și senzaționale despre celebrități de dragul profitului, afirmă un editorialist de la Washington Post.

Se consideră că această practică a clickbait-ului derivă din așa-numitul „jurnalism galben” (yellow journalism) sau „jurnalism de tabloid”, caracteristic în general tabloidelor, dar folosită și prin alte ziare, reviste etc. încă din secolul al XIX-lea (cândva prin 1890 ar fi fost inventat termenul de „jurnalism galben”).

Jurnalismul de tabloid e acel gen de jurnalism în care sunt prezentate știri puțin sau deloc verificate, unde sunt utilizate titluri scrise cu litere mari în care sunt incluse exagerări sau partea senzațională dintr-un eveniment. Aceste povești/știri senzaționale sunt încadrate în categoria de „jurnalism cu carnetul de cecuri” – reporterii de știri plătesc sursele pentru informațiile oferite dar nu verifică acuratețea acestora, adevărul. Practica este controversată și considerată, în general, lipsită de etică deoarece se poate ajunge la publicarea de acuzații nedovedite mai ales la adresa celebrităților și politicienilor.

Caracteristicile clickbait-ului

O caracteristică definitorie a clickbait-ului este reprezentarea înșelătoare prin care e manipulat utilizatorul să acceseze un anumit conținut. Conținutul la care se poate ajunge accesând un titlu precum Un rege și-a înfometat supușii poate conduce la o informație adevărată. Utilizatorul curios se va gândi aproape imediat la un rege contemporan și va face clic pe link – va afla cum un rege uitat de istorie și-a înfometat supușii... Dacă acel rege a existat cu adevărat nu se poate spune că autorul textului a mințit! A spus un adevăr care nu interesează decât, eventual, istoricii, și a câștigat o mulțime de accesări ale site-ului – ceea ce se traduce prin profit financiar.

Dorința de a afla ceva scandalos, ceva senzațional, ceva inedit îi determină pe unii să acceseze aproape orice! Că dorința rămâne nesatisfăcută în caz de clickbait e altă poveste.

Scopul practicii clickbait

Pe scurt, scopul acestei practici este profitul pentru agențiile de publicitate, pentru vânzători sau prestatori de servicii.

Cu fiecare click făcut site-ul care găzduiește link-ul câștigă bani de la agenții de publicitate dar conținutul e lipsit de valoare, e de calitate îndoielnică. În anumite condiții, în cazul clickbait se poate discuta și despre fraudă.

Clickbait e folosit în principal pentru a genera vizualizări pe site-uri web, fie în scop propriu, fie pentru a crește veniturile din publicitatea online, dar poate fi folosit și pentru atacuri de tip „phishing” cu scopul de a răspândi fișiere rău intenționate sau pentru a sustrage informații despre utilizator – atacul are loc în momentul în care utilizatorul, curios să afle mai multe, deschide link-ul furnizat.

Acele link-uri foarte tentante, pline de „senzațional”, „extraordinar”, „incredibil” etc. și care, de regulă, au valoare mică din punct de vedere al conținutului, îl pot conduce pe utilizator la o pagină unde sunt alte titluri tentante – și el accesează – și tot așa din „tentant” în „tentant”... utilizatorul pierde timp iar agenții de publicitate (și site-urile care găzduiesc link-urile) se aleg cu profit mărit.

Cel care înghite momeala va ajunge la un conținut „învăluit” în reclame – reclamele sunt adevăratul scop al conținutului accesat și, probabil, sunt mulți cei care devin cumpărători pentru cine știe ce; dacă n-ar fi funcționat strategia de clickbait probabil că ar fi dispărut.

Din clickbait câștigă numai agențiile de publicitate și vânzătorii.

Nici nu prea e de mirare că practica aceasta are succes! În fiecare zi suntem bombardați cu informații, instrucțiuni, sfaturi de a cumpăra aia sau aia, de unde e cel mai bine să cumpărăm, unde e cel mai ieftin („compară prețuri!”), fă click aici, află ultimele noutăți, asta trebuie să ai s.a.m.d. încât devine tot mai dificil pentru unii să discearnă ce este cu adevărat util sau are valoare reală. La toată această distragere a atenției mai e și clickbait-ul, care-i face pe unii să citească pagină după pagină de chestiuni irelevante sau dezinformări.

Utilizat cu înțelepciune și cumpătare clickbait poate fi un instrument de marketing eficient, dar când e folosit pentru a umple „golul curiozității” (cum e în majoritatea cazurilor) clickbait e o rețetă pentru dezastru, pentru cei care apelează la această practică din dorința de profit.

Pietricele pictate. Materiale din natura

Mă minunez cât de nereușite îmi reușesc fotografiile! Nu chiar toate – cele mai multe, deși mă străduiesc și când fotografiez și când editez fotografiile (o fi din cauză de lipsă răbdare?! Hm)

În Calendarul ReCreativ, pentru toamnă, este despre realizarea unor obiecte, ornamente etc. folosind materiale din natură: pietricele, frunze, floricele s.a.m.d. - sunt opt teme, cu cerință specifică, și cine dorește să se alăture jocului accesează blogul Explorator prin viață la pagina unde vor fi publicate tabelele pentru înscrierea lucrărilor participanților.

Prima temă este despre pietricele. De când am văzut la Carmen (Între vis și realitate – nu am găsit postarea, deși am cautat-o serios; actualizare: a găsit postarea o prietenă dragă și mi-a trimis link-ul. Mulțumesc! ❤) picturile făcute de ea pe câteva pietricele mi-am tot propus să încerc și eu. Cu propunerea am rămas, până acum. Am meșterit ce m-am priceput (ce mi s-a părut mai simplu, pentru obiectivitate) și... am ales să aranjez pietricelele într-un „context”, să arate așa:

mai degrabă decât așa:

cum ar fi arătat fără „context”.

Am tot zis să adun câteva pietricele pentru temă, și-am tot uitat! Așa că am căutat pietricele în pământul din jardiniera balconului, sa câștig timp – am găsit, evident, doar mărunțele:

Și m-am apucat de pictat!

Prima a fost... broasca țestoasă! (păcat că nu aud râsetele celor care văd pozele!) 😂

Pictura din prima foto a colajului nu este lucrarea mea, ci ceea ce am vrut să fac (nu mai știu de unde e poza, dar poate fi găsită repede căutând-o online); ceea ce mi-a reușit (un fel de a spune) e în poza trei a colajului. Oricâtă imaginație ar avea cineva tot nu și-ar da seama că am „desenat” o broască țestoasă pe acea pietricică! Am uitat să fac poză, dar pe „verso” pietricica e colorată cu un super-fain-bleu (cum sunt punctulețele); îmi place și faptul că lucește (e lăcuită; am lăcuit toate pietricele)

Următoarea idee: buburuză și floare.

Buburuza seamănă cu acei gândăcei roșii cu puncte negre care apar la începutul primăverii... dar „am scris pe ea” că-i buburuza.

Căutând inspirație pentru ce-aș mai putea face cu pietricelele am dat de cactuși!

Și-am pictat câteva pietricele și le-am lipit într-un „ghiveci”-capac de la niște picături!

Aricii! Și „pe ei am scris” că-s arici, pentru că seamănă a multe și nu sunt sigură că mulți s-ar gândi că-s arici.

Bufnița a venit de la sine, să zic așa, pentru că pietricica m-a inspirat de când am găsit-o.

Pentru că tot eram la capitolul pietricele m-am învrednicit și am „reparat” un pandantiv din piatră pe care l-am primit cu muuulți ani în urmă și pe care l-am purtat atât de mult încât... l-am terminat. Nu a ieșit cine-știe-ce, dar e purtabil pandantivul (chiar dacă nu-i, tot îl voi purta).

Când l-am primit era decorat cu fir de argint înfășurat artistic prin găurele – s-a tocit rău firul, nu se mai vedea argintul așa că am desfăcut firul și-a rămas piatra „goală”, apoi s-a rupt închizătoarea și tot așa, până când am abandonat piatra. Altfel spus: am dat jos piatra atârnată de gât. O reiau.