Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!

Roy Orbison - I drove All Night. Provocare muzicală

Carmen ne invită la “Provocare muzicală”. Amănunte pe blogul Între vis şi realitate

*

In videoclipul ales pentru azi apar Jennifer Connelly, Jason Priestley (cunoscut mai ales din serialul Beverly Hills, 90210, care a rulat intre anii 1990-2000) şi (indirect apare) Roy Orbison.

Vizualizare pe YT

https://www.youtube.com/watch?v=m5N9IHqqGcA

Îmi place melodia interpretată şi de Cindy Lauper.

https://www.youtube.com/watch?v=2y1TZXc5DiY

Au mai interpretat melodia Céline Dion (nu-mi place, nu-l postez) şi The Protomen (îmi place, dar nu am găsit şi un videoclip reuşit - o poză nu poate fi considerată videoclip).

*

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

Din film culese. Citate favorite

Din serialul Dispăruţi fără urmă (Without a Trace) am adunat replicile de mai jos, scrise cu albastru. Poate nu au foarte mult sens scoase din contextul acţiunii serialului care a fost difuzat între anii 2002-2009, dar mi s-au părut interesante şi le-am adăugat la colecţie.

₪₪

Uneori se întâmplă să ai ceea ce vrei dar să nu ai ceea ce îţi trebuie.

*

Poate nu vreau să fac lucruri măreţe, ci lucruri mărunte…

*

Progresul, eficientizarea producţiei poate distruge vieţi - cifrele aduc eficienţa, dar oamenii nu sunt numere. Progresează, inventează, dar gândeşte-te la consecinţe

*

Toţi oamenii au secrete; trebuie doar să-i supraveghezi suficient de mult şi să afli care sunt.

*

Nici un antrenament nu te pregăteşte pentru ce sunt capabili oamenii să-şi facă unii altora.

*

Dumnezeu nu ascultă ce zic oamenii cu gura, ci ceea ce spun cu inima - aşa că nicio mirare că multe dorinţe nu se îndeplinesc.

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪

Dispăruţi fără urmă este un serial genul drama şi are ca protagonişti un grup de agenţi ai departamentului Persoane dispărute din cadrul Biroului Federal de Investigaţii (FBI) din New York City.

Agenţii din echipa condusă de agentul Jack Malone (Anthony LaPaglia): Samantha Spade (Poppy Montgomery), Vivian Johnson (Marianne Jean-Baptiste), Dany Taylor (Enrique Murciano Jr.), Martin Fitzgerald (Eric Close) şi Elena Delgado (Roselyn Sánchez) sunt într-o luptă permanentă cu timpul - practica a dovedit că o persoană disparută care nu e găsită in primele 24 de ore are şanse tot mai mici să fie găsită in viaţă, mai ales când este vorba despre copii.

Without a Trace e coproducţie CBS-Warner Bros. Television; creatorul e Hank Steinberg şi producătorul e Jerry Bruckheimer - acesta din urmă este in spatele a multor seriale şi filme de acţiune, fantezie, dramă, între care: CSI: Crime Scene Investigation, CSI: Miami, CSI: NY, Cold Case (seriale difuzate şi la televiziunile româneşti); Black Hawk Down, Top Gun, Enemy of the State, Pearl Harbor, Pirates of the Caribbean, Beverly Hills Cop, Bad Boys, Armageddon (filme).

Fiecare episod urmăreşte câte un caz, agenţii luptând nu doar cu timpul, ci şi cu reticenţa rudelor victimelor de a spune absolut totul despre persoana dispărută (pentru ca şansele de a o descoperi la timp să crească). Poveştile sunt axate (nu prea mult) şi pe viaţa membrilor echipei pentru a ilustra modul in care experienţele personale le dau o perspectivă asupra cazurilor.

Ca la muzeu. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea: La muzeu.

HAPPY WW!

Călare pe motocicletă. Fleur an Color on Wednesday

Am învăţat să merg pe motocicletă - Simson 250 din… o mie nouă sute toamna - când eram in clasa a XI-a. Unul dintre fraţii mamei avea două motociclete: Simson 250 şi MZ (Motorrader Zschopau - un fel de “Trabant al motocicletelor” - de fabricaţie mai recentă). Imi place Simpson pentru că nu face la fel de mult zgomot cum face MZ-ul (a vândut motorul acesta între timp) - motorul Simson toarce, efectiv.

Cum de mi-a venit “pofta” de a merge pe motocicletă? Habar n-am! Poate că mi s-a părut interesant să merg pe două roţi acţionate de un motor, poate pentru că… vedeam prea des motocicletele parcate in staţia de autobuz de la “Universal” - azi magazinul “Star” - unde motocicliştii faceau popas  “să bea o cafea” la fosta cofetarie-bar “Select”… Poate pentru că adunasem afişe cu motociclete şi motociclisti (şi greu făceam rost de ele înainte de 1990). Cert este că, într-o zi, l-am rugat pe unchi să mă înveţe să merg pe motor. A fost fericit când mi-a auzit dorinţa. La fel de fericit a fost şi tata; cu mama a fost mai greu dar… eram majoritari cei care voiam. Şi, aşa, in fiecare duminică pe la ora unsprezece auzeam motorul sosind in spatele blocului. Încălecam in spatele unchiului - îmi puneam o cască ce mi s-a părut prima dată extrem de grea şi caraghioasă - şi porneam spre poligonul aflat undeva spre marginea oraşului, in cartierul Bartolomeu .

Când am fost singură la ghidon nu-mi venea a crede! Dar mergeam drept?! Oh, nuuu! Mergeam in cerc! Ghidonul mi se părea excesiv de greu şi nu-l puteam ţine drept. Unchiul râdea de mine zicând că cel mai greu, pentru începători, e să meargă cu motorul in cercuri atât de mici. In fine… A doua oară când am ajuns in poligon am reuşit să merg drept, să întorc fără să opresc motorul. Am învăţat să urc pe rampă şi să cobor - mai greu a fost cu opritu-n rampă dar m-am descurcat in final, deşi motorul e tare greu (cântăreşte de vreo trei ori cât mine). In final am reuşit să conduc motocicleta!

Nu visaţi când sunteţi pe motocicletă, conducator! Fiţi cu ochii-n cinşpe şi cu atenţia-n o mie!

Într-o duminică, eu mă dădeam pe motor in poligon şi unchiul şedea la rădăcina unui pom şi fuma. Mergeam in cerc, făceam “opturi”, urcam-coboram rampa, acceleram şi decelaram, frânam… Nu ştiu unde mi-a fugit mintea dar, la un moment dat, m-am trezit că mă îndrept cu viteza spre unchiul care fuma liniştit! Îl priveam, vedeam cum mă apropii şi… nu ştiam ce să fac! Mă gândeam că trebuie să mă trântesc! L-aş fi luat in plin! El mă privea şi… părea gata de fugă! Dar n-a fugit din calea mea. In fracţiuni de secundă (mai puţine decât mi-a luat să scriu aceasta frază) am reuşit să frânez, lin, să cotesc şi să-mi văd de drum. Mai apoi mi-a zis că… “înţepenise cu ţigara-n mână” şi singurul lui gând a fost că are încredere in mine.

Nu am permis pentru conducerea motocicletei, dar de condus am condus multe de atunci - in miez de noapte, pe drumuri pustii.

Să descriu sentimentul pe care îl încerc atunci când conduc motocicleta mi-e imposibil (ar fi doar un sfert din ceea ce simt)! Doar când conduceţi un motor puteţi înţelege!

**

Motocicleta pe care am învăţat să conduc e ca cea din poză. Pentru a fotografia motocicleta mea (care nu luceşte ca cea din poză) ar trebui să scot din garaj maşina (Fiat 650 din… o mie nouă sute vara), şi pentru a o muta trebuie să îi pun benzină… Nu e “loc”. J Va veni şi timpul când mă voi ocupa de aceste două motoare. Deocamdată sunt la capitolul “lins răni”. J

**

Ella adună in buchet Fleur an Color on Wednesday.

Adevărul şi mass media. Citate favorite

Adevărul se subţiază, dar nu se rupe şi iese întotdeauna deasupra minciunii ca untdelemnul deasupra apei. (Miguel de Cervantes)

*

Trăim într-o epocă a triburilor mai mult decât in alte momente ale dezvoltării noastre ca stăpâni ai acestei planete. Iar fragmentarea media din zilele noastre ne permite tuturor să ne fabricăm propria bulă informaţională, in care să trăim. Pe reţelele sociale îi blocăm, fără prea multe discuţii, pe cei care nu sunt de acord cu noi, construind relaţii doar cu oamenii care sunt de acord cu ceea ce noi credem, urmărind şi distribuind doar opiniile care ne confirmă nouă teoriile despre lume. Desigur, partidele atrag ca nişte magneţi toate aceste bule, formate din susţinători. Iar ei devin mai mult decât fani, mai mult decât suporteri. (Dragoş Pătraru)

*

Distorsionarea adevărului cu scopul unui câştig politic nu e o practică noua. Propaganda şi istoricul utilizărilor sale se întind până la cele mai vechi timpuri. Nou este faptul că propaganda şi ştirile false folosesc mediul online şi deţin similitudini: ambele sunt metode de denaturare a adevărului, de convingere emoţională, care doresc să instige la acţiune, in majoritatea cazurilor negativă. […] Oamenii ar trebui să aibă un simţ fundamental al veridicităţii. (Radu Magdin)

*

Nu problema mass media ideologice mă deranjează, ci că există o mare parte dintre americani care citesc 24 de ore pe zi doar lucrurile cu care sunt de acord. (Dr. Charles N. Davis, decan la “Henry W. Grady College of Jurnalism and Mass Communication” de la Universitatea din Georgia, S.U.A.)

*

Cred că istoria a demonstrat că nimeni nu e imun la demagogie. Elitele sistemului educaţional şi cultural trebuie să educe cetăţenii cu o înţelegere clară a democraţiei şi liberalismului. Este clar că majoritatea liderilor politici de azi nu vor face acest lucru (Dr. Peter Gross, profesor la Universitatea din Tennessee, Şcoala de Jurnalism şi Media Electronică, născut la Timişoara şi plecat din ţară la începutul anilor 1960).

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

Ştirile false - Fake news

Ştirile false sunt, pe scurt, minciuni ordinare, invenţii prin care jurnaliştii (mass media scrisă şi audio-video) intoxică opinia publică - şi nu de azi!

“Fake news” nu e o ştire falsă, pur şi simplu, e un fel de înşelăciune complexă, un montaj in care diverşi jurnalişti (şi nu numai) prezintă o realitate astfel încât să favorizeze o anumită categorie (de politicieni, afacerişti etc.) - sau să producă daune respectivelor categorii, respectivelor persoane publice, persoane juridice sau persoane fizice. Scopul acestui montaj este de a induce in eroare, de a păcăli oamenii cu acţiuni, intenţii sau programe politice - multe ştiri false având un “sâmbure de adevăr” care e prezentat denaturat, scos din context sau alăturat unui context denaturat.

In lumea întreagă, mai ales politicienii au ceea ce se numeste “presa aservită” = jurnalişti care scriu / vorbesc astfel încât să îi ridice in slăvi pe ei şi sa “anatamizeze” adversarii politici. Politicienii sunt primii care ofera populaţiilor “ştiri false” - promisiunile pe care le fac unii in campania electorală nu au susţinere economică, cel mai adesea, şi, deci, nu pot fi puse in practică, dar unii oameni îi cred, pentru că fiecare îşi doreşte o viaţă mai bună.

Internetul a făcut loc nu doar jurnaliştilor de joasă speţă, dar şi oricărui “civil” care vrea sa “spună” ceva (mulţi spun ce li se dictează, contra cost sau pentru anumite avantaje - unii o fac doar aşa, din “loialitate”). Mulţi nu spun decât lucruri care să ajute promovarea “preferinţelor lor politice” şi “îngroparea“ adversarilor politici / economici ai celor care le asigura traiul (in general).

Libertatea de expresie nu trebuie să însemne minciună. Jurnaliştii au un cod deontologic pe care ar trebui să îl respecte - între altele, in acest cod se face referire la informarea obiectivă a cetăţenilor. Se pare că azi, cei care informează corect, nepărtinitor, nu prea mai au audienţă - oamenii vor să audă ceea ce corespunde propriilor opinii şi mai puţin adevărul. Şi asta oferă ziarele şi televiziunile (mai ales cele din urmă). Audienţa pare că a devenit lucrul cel mai important. Dă-l naibii de adevăr - nu aduce bani!

Când apare cineva care încearcă să strige adevărul are parte, uneori, de linşaj mediatic. Dacă e într-o emisiune este întrerupt mereu, dacă “grăieşte” in altă parte este, mai apoi, blamat pe chestiuni care nu au vreo legatură cu el şi cine aude / vede blamul nu vede, neapărat, şi dezminţirea - dreptul la replică a devenit un fel de frecţie la picior de lemn.

Cândva, mass-media avea un sistem de responsabilităţi sociale. Azi, totul s-a dus naibii, dorinţa celor care câştiga din “jurnalism” fiind audienţa cu orice preţ. Azi nu mai există exigenţele morale pentru că presa e subordonată profitului.

Prea mulţi jurnalişti au devenit ideologi - sclavii unei idei, concepţii, scalvii unor politicieni, trusturi etc.

Prin anii 2000 a luat naştere o practică jurnalistică: fact-checking-ul (cercetarea faptelor), o practică de verificare a veridicităţii discursurilor politicienilor, dar şi o modalitate de a verifica alte conţinuturi, mai ales pe reţelele sociale (fapt divers: de curând, şi Facebook şi Google România au început o campanie împotriva ştirilor false). Totuşi, denunţarea ştirilor false pare o iluzie (intr-un fel, chiar este), pentru că “vânătorul” poate fi condus pe un traseu pe care manipulatorul îl doreşte, traseu  presărat cu multe capcane. Posibilităţile practice de verificare sunt o problemă. Pot fi verificate fapte, cifre, documente dar, cel mai adesea, manipularea se face prin interpetare şi prin comentariu (prin cadraj) - faptele şi datele primesc altă viaţă şi se raportează la alte măsuri de veridicitate - un fel de “scoatere din context”. Chiar şi recomandările “cercetătorilor de fapte” pot deveni puţin credibile şi pot fi viciate de interese - motivul pentru care se spune că “vânătoarea de ştiri false" poate fi o iluzie.

Ceea ce mi se pare, oarecum, bizar, este că această vânătoare împotriva ştirilor false este, de fapt, o formă de cenzură. Practic, fiecare trebuie să fie  liber să dea pe gură - sau in scris - ce-l duce mintea… Partea rea este că mulţi (din interes sau din “incapacitate intelectuală” sau prin prisma educaţiei) iau de bun ce li se toarnă. Pentru binele general ar trebui să acceptăm această formă de cenzură? Poate că da… Hm…  

Nu mi se pare firesc ca oamenii să creadă orice tâmpenie, pe ideea “a zis la TV, a scris in ziar”! Da, oamenii au predispoziţia de a “gândi” cu inima; emoţia câştigă cel mai adesea. Neutralitatea jurnalismului a devenit (probabil că aşa a şi fost) o iluzie. Jurnalismul trebuie să fie reconectat la lumea reală! Mai uşor de spus decât de făcut!

Oare cât de autentică este, in România, preocuparea pentru denunţarea falsului?

***

Pe scurt, cred că numai aceia care-şi pun intelectul "la muncă” au o şansă de a discerne între adevărat şi fals - indiferent despre ce e discuţia. Dar! Intelectul e rezultatul educaţiei de o viaţă, al influenţelor de tot felul… Sunt extrem de puţini oameni in lume care pot fi (dar şi cei care vor sa fie) obiectivi… in orice situaţie. 

Piaza rea a pescarilor. Fleur an Color on Wednesday

Pescari e prea mult spus! Puştanii şi puştoaicele alături de care mergeam erau amatori sută la sută şi mai mult dădeau cu băţul in baltă decât pescuiau, pentru că distracţia era totul - doream doar să fim împreună, nu neapărat să pescuim!. Chiar şi aşa, doreau să prindă peşte - şi toţi eram pregătiţi cu “prânzul de acasă”. Eu sigur nu voiam să prind peşti - mergeam cu ei ocazional (spre deloc) - dar imi plăcea să stau pe malul apei, unde liniştea era tulburată de glasurile păsărilor, de foşnetul vântului sau de stropii de ploaie. Culmea e că se agăţau (un fel de a spune, pentru că, de fapt, muşcau şi luau momeala) in “cârligul” meu mulţime de peştişori - care nu-ţi ajungeau nici pe-un dinte! Pescarii bătrâni prezenţi pe acolo se îndepărtau de locul unde eu prindeam “plevuşcă” şi ei aveau firele plutind pe suprafaţa apei…

Am prins (in adevăratul sens al termenului) o dată un caras de toată frumuseţea, in balta (atunci) de la Dumbrăviţa (Delta din Carpaţi)! L-am aruncat înapoi! Nu m-au mai luat cu ei la pescuit! Mi-au zis că-s “piază rea”. Dar nu mi-a părut rău! Cum să-i las să ucidă un peşte când - atunci când eram copii şi tata aducea peşte proaspăt (nu el pescuia!) - câte unul “învia” chiar înainte de a fi curăţat de solzi şi-l păstram câteva zile in cadă?! Mama detesta acest lucru pentru că trebuia să mute peştele de câte ori era nevoie de cadă: zilnic. Hrăneam peştele, ne amuzam cum înota (sărăcuţul!) şi când murea… boceam şi apoi îl îngropam in zona verde din spatele blocului. Mă gândesc, acum, dacă peste milioane de ani cineva va descoperi “fosile de peşte” pe aici va ajunge la concluzia că a fost cândva o apă in zonă?! J

Ultima dată când am fost cu ei (nu pentru pescuit) au prins raci! (cred ca la Lacul Roşu, dar nu sunt sigură). Când am văzut cum aruncă racul viu in ceaunul cu apă clocotită doar că n-am dat la raţe!

Cândva, in copilărie, am avut un acvariu mic-mic (de fapt, un bol de sticlă) in care am ţinut patru peştişori Guppy. Cum murea unul, cum îl puneam într-o cutie de chibrituri şi îl îngropam in pământul din jardiniera care dota pe atunci balconul. Şi cât am plâns pentru ei! Atunci n-am ştiut (nici părinţii nu ştiau) că au nevoie de spaţiu mai mare pentru a înota şi probabil că spaţiul mic a fost motivul pentru care au trăit cam puţin. L N-am mai vrut acvariu de atunci!

Peştişorii erau asemănători cu cei din foto.

Azi mă întreb cum de m-am putut duce “la pescuit”!

 Fleur an Color on Wednesday

Relaxarea lor. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Zi frumoasă să avem şi-ntr-o HAPPY WW! să ne întâlnim! 

Bateria, bat-o norocu’

De câteva zile computerul face mişto de mine; se mişcă precum ochii mortului - se încarcă foarte greu, mai ales la deschidere… Pentru postarea de ieri am avut nevoie de mai mult de patru ore!!!! Şi mai zic ca n-am rabdare… Haha! Am scris "ieri"! Corectez: e azi - cealaltă postare de azi! Am început ieri, pe la ora 21, dar am publicat mult după miezul nopţii. 

Azi dimineaţă mi-a dat prin minte să citesc ceea ce tot apărea scris pe ecran înainte de “încărcare”. Între altele, scria că “timpul şi data” nu sunt corecte şi să caut in “control panel” pentru a remedia problema. Şi mai scria că e posibil ca bateria să fie descărcată. Bateria?!!!! Habar n-aveam că un computer are şi baterii! Am sunat pe cineva şi mi-a zis despre ce e vorba; mi-a zis ce trebuie să cumpăr, dar că nu are timp (deocamdată) să vină să schimbe bateria… dar, cică, e simplu s-o schimb singură! Simplu pentru el, nu pentru mine!

Am cumpărat baterii şi.. voi încerca să o schimb. Dacă dispar ca măgarul in ceaţă e din cauza de baterie. Poate, totuşi, nu dispar, şi am bafta să reuşesc să schimb bateria sau măcar bafta să reuşesc să pornesc computerul ca şi până acum, modificând zilnic “data şi timpul”, până amicul are timp să vină să rezolve problema.

P.S. Data, in computer, era… ianuarie 1980!  

(pentru publicarea acestui text am avut nevoie doar de vreo jumătate de oră – cine să mai inţeleagă un computer?!) 

Duelul morţii – roman. Citate favorite

Viaţa noastră e o înşiruire de trăznăi şi de frânturi fără noimă. Am distrus tribul pentru a ne condamna la singurătatea oraşelor. Ne zbatem din răsputeri ca să obţinem lucruri inutile, şi după aceea ducem lupte sângeroase pentru a ne apăra nimicurile astea de care n-avem nevoie. Mânuim banii in fel şi chip şi apoi facem astfel încât agoniseala să ni se deprecieze. Am întors spatele Dumnezeului părinţilor noştri pentru a ne lăsa impinşi spre fundătura unde ne aşteaptă strălucirea unor vraci şi saltimbanci… Uneori, ştiai asta? mi-e tare teamă. Trăiesc într-o grădină înconjurata de ziduri, care e înconjurată de pajişti şi de flori. Şi mă întreb, in coşmarurile mele, dacă asta nu-i cumva valea ucigaşilor…

(filozofează unul dintre personajele centrale ale romanului Duelul morţii, Georges Arlequin, preşedintele unei mari bănci fondată de bunicul său cu ani in urmă şi care, la momentul naraţiunii, avea filiale in mai toate oraşele mari ale lumii; o bancă ce avea renumele de a fi condusă de oameni cinstiţi, principiali. Tradiţia firmei reprezenta pentru el (Georges Arlequin) ceva sacru: caracterul clientului precumpănea asupra garanţiilor oferite de acesta; riscul, odată luat asupra băncii, rămânea al acesteia orice s-ar fi întâmplat; un contract nu era însoţit de portiţele de scăpare legale; o strângere de mână te lega la fel de sigur ca un act parafat; in situaţia in care clientul sau familia sa trecea printr-un moment greu, puteau să se sprijine pe deviza băncii: “Amicus certus in re incerta” (Un prieten sincer într-o meserie care nu-i deloc aşa).

Cred foarte puţin in verticalitatea făpturilor omeneşti. Ştiu că fiecare om îşi are preţul său şi că nu poate răposa virtuos decât dacă nimeni n-a încercat să-l cumpere Ştiu că fiecare om ascunde in el o anume frică prin care poate fi distrus. Am încetat să cred in Dumnezeu fiindcă am văzut o creaţie care se bizuie, pentru a exista, pe o luptă nimicitoare. Ştiu că ordinea aceasta este necesară pentru ca viaţa să fie cât de cât suportabilă. Când un om întrucâtva corect vrea să se retragă din pricina faptului că e agresat de o brută, suntem cu toţii agresaţi. Singura modalitate prin care poţi opri o brută este s-o plesneşti peste bot. Şi dacă sunteţi prea slab pentru a face asta, atunci mă puteţi angaja pe mine.

[îi spune Aaron Bogdanovici – agent Mossad (serviciul de informaţii externe al Israelului – informaţii şi operaţiuni speciale) care acceptă şi “contracte particulare”, lui Paul Desmond, prietenul cel mai bun al lui Georges Arlequin, îndrăgostit lulea de soţia acestuia]

(Duelul morţii, de Morris West, Ed. Colemus, Bucureşti, 1994)

₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪

Despre roman

Duelul morţii (Harlequin, in original) a fost publicat prima dată in anul 1974.

Paul Desmond şi prietenul său cel mai bun sunt fortaţi, prin fraudă, şantaj şi teroare, să înfrunte unele fapte brutale de viaţă. Bazată pe fapte cunoscute care au loc in “lumea financiara”, securitate şi terorism, acţiunea romanului se deruleaza de la Zurich la Hamburg, de la New York şi Washington la Mexico City şi Londra.

Pe lângă personajele amintite apare şi “bruta”: Basil Yanko, fondator al “Creative System”, un individ total opus lui Georges Arlequin: hrăpăreţ, necinstit, vulgar, fără bun simţ, violent care - prin firma fondată, pornind de la nimic - a reuşit să obţină monopol asupra sistemelor de computere (ordinatoare) care începuseră să fie utilizate pe scară largă (in instituţii, mai ales). El deţinea softurile, el avea oameni calificaţi să le implementeze, regleze, controleze.

Basil Yanko porneşte un război nedrept împotriva lui Georges Arlequin – din invidie, dar şi din lăcomie. Instituţia finaciară condusă de elegantul şi pacifistul Arlequin se confruntă cu o frauda de câteva milioane de dolari şi totul pare să fie orchestrat de însuşi directorul. El ar fi dispus să renunţe la bancă - vânzându-şi acţiunile (cum dorea Yanko) - dar soţia şi prietenul cel mai bun (Paul Desmond) îl conving să lupte. Arlequin, tipul privilegiat, care avea o părere proastă despre cei care lucrau exact in domeniul pe care-l moştenise, coboară in arenă pentru a-l învinge pe americanul manipulator, conducător al unui gigant economic care se ocupă - in principal - cu sistemele informatice şi care-şi îndeplineşte dorinţele de putere şi avere conducând o reţea globală de conspiraţie şi asasinate - o luptă care-l va determina pe Arlequin să devină un “ticălos din necesitate”, după cum îl numeşte chiar autorul la un moment dat.

Arlequin e convins că lupta l-ar putea distruge dar accepta, pentru cei dragi, şi astfel intra in scenă Aaron Bogdanovici, al cărui rol e mai mult “din umbra”, şi care va face tot ce poate pentru a-l ajuta pe bancher.

Personajele sunt bine conturate, reale, autorul sondând mintea şi sufletul tipurilor de oameni pe care le-a ales, nu doar descriind acţiunile acestora. Într-un fel, Morris West ne spune că nu există oameni “numai buni” sau “numai răi” şi că, într-un anumit context, fiecare e capabil de orice (sau aproape orice).

Va învinge binele? Care ar fi preţul înfrângerii? Care ar fi preţul victoriei? Victoria ar putea fi una “à la Pirus”?

Despre autor, foarte pe scurt

Morris Langlo West s-a născut la 26 aprilie 1916 in St. Kilda, Victoria, Australia şi a murit la 9 octombrie 1999, in Clarville, New South Wells, Australia.

A fost un scriitor prolific şi cărţle lui - traduse in multe limbi - s-au vândut (şi se vând foarte bine). In romanele sale West se referă, in general, la politicile internaţionale şi/sau la rolul jucat de Biserica romano-catolică in problemele internaţionale.

Printre cele mai cunoscute romane ale sale sunt “Avocatul diavolului” (1959 - ecranizat in 1977), “Sandalele pescarului (1963 - ecranizat in 1968) şi “Clovnii lui Dumnezeu” (1981).

Dintre romanele scrise de Morris West am mai citit doar Salamandra; am văzut şi filmul (ecranizat in 1981, cu Franco Nero şi Anthony Quinn in rolurile principale).

Teama mea de văcuţe. Fleur and color

E posibil să vi se pară ciudat că m-am temut cândva de văcuţe! Nu m-au speriat lupii şi urşii dar m-am temut de vaci! Nu doar că m-am lecuit de “această teamă” dar nici nu prea mai pot mânca din carnea “de vită”!

Povestirea Ellei, “O zi la fermă”, mi-a amintit o întâmplare din trecut, când aveam vreo 20 de ani – o iarnă in care am mers cu un văr la un văr de-al lui, să luăm un brad pentru Crăciun.

Acest văr al vărului deţinea o păşune in Poiana Braşov, unde îşi creştea şi păştea văcuţele, şi unde avea (pe lângă grajd) două “vagoane” pentru a dormi. Fiind silvicultor avea şi dreptul de a tăia - şi vinde - brazi pentru Crăciun. Pentru că tata se pensionase şi nu ne mai putea aduce brad am apelat la verişor. Am urcat in Poiană şi când ne-am apropiat de fermă ne-a întâmpinat - lătrând cu furie - un dulău. Aveam biscuiţi la mine (mereu am ceva de ronţăit la mine) şi i-am “oferit” unul, din mână. L-a luat - cu multă reticenţă - l-a mâncat şi apoi ne-a însoţit fără să mai latre. Văru-meu era crispat! Are o teamă nebună de câini! In fine… Am ajuns la locul unde era bradul păstrat pentru mine. Până să-l scoată omu’ aşteptam in zăpadă, in faţa vagonului. La un moment dat simt că mă împinge cineva din spate. Cum nu-mi plac astfel de gesturi m-am întors – oarecum furioasă – şi-am dat cu ochii de o văcuţă (arăta, aproximativ, ca in poză)! Am înţepenit pe loc! “Doar nu ţi-e frică de vaci!” îl aud pe vărul vărului. “Ba da…”, recunosc cu jumătate de gură. “Îmi hrăneşti din mână cel mai aprig dulău şi ţi-e frică de vaci?!” se distrează omu’. Înghit in sec şi dau din cap ca da. “Tu nu vezi ce mutrişoară are?! Mângâi-o pe funte!” Abia atunci privesc acei ochi mari şi căprui ai văcuţei şi ma “topesc” toată! Era atât de drăgălaşă!! I-am mângâiat fruntea, apoi boticul acela umed şi negru care se mişca adulmecându-mă! S-ar putea spune că a fost “dragoste la prima vedere”! Până atunci chiar că nu mai privisem o văcuţă, cu adevărat. Se purta văcuţa ca un câine! Se împingea cu botul in mine şi părea că mă îndeamnă s-o mângâi! In timp ce mergeam spre maşină ea se ţinea după mine şi mă tot împungea cu boticul!

Din acea zi nu mi-a mai fost teamă de văcuţe şi… nici nu mai apreciez prea mult carnea “de vită”. Vorba unui prieten: o sa ajung, involuntar, vegetarian (asta-i altă poveste).

Unde-s florile şi unde-s culorile?! In suflet! Pe acea păşune, in unul dintre vagoane, am petrecut de atunci multe zile minunate! Vara, in special – dar nu numai – vărul vărului şi soţia lui îmi permiteau să stau câteva zile (doar atâta puteam!) departe de larma oraşului, de vacarmul vieţii mele obişnuite. Acolo am ascultat, prima dată, liniştea. Am văzut stelele foarte “de aproape” şi am admirat floricelele sălbatice (numai ciuboţica cucului, rostopasca, brânduşele şi viorelele am reuşit să le identific).

 Fleur an Color on Wednesday 

₪

Fapt divers

In februarie 2018, o vacă (din Olanda) numită Hermien a fugit de oamenii care voiau să o ducă la abator şi s-a refugiat in pădure, de unde nu voia să iasă şi pare ca nimeni n-o putea scoate (nu ştiu ce s-a întâmplat cu ea la acest moment). Internauţii au adunat cca. 50 de mii de euro pentru a-i salva viaţa şi pentru a o putea duce într-un adăpsot unde să trăiască in tihnă până moare de bătrâneţe. J Inclusiv familia regală a cerut cruţarea ei.

Fraze rătăcite şi regăsite. Citate favorite

Încă mai găsesc - pentru că le caut pentru acest joc - citate alese cândva de prin cărţi, copiate in agende sau pe foi care azi sunt îngălbenite de trecerea timpului. Cumva, toate aceste “fraze pierdute şi regăsite”, îmi amintesc unele capitole ale trecutului. Atunci le-am ales pentru că mi-au “spus ceva” – sau doar mi-a plăcut cum sună cuvintele aşezate in fraze… Azi le copiez aici – unele nu-mi mai spun nimic, altele, probabil, îmi spun altceva.

₪

Pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella am ales azi frazele scrise cu albastru. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. 

₪₪

Felul in care îşi înfăţişează un om propriile acţiuni este, ca şi expresia ce-o poartă de obicei pe faţă, nimic mai mult decât o expresie, declararea unei atitudini. Pe un om nu-l poţi înţelege niciodată in întregime, aşa cum nu poţi cuprinde cu privirea cele patru feţe ale unui cub. Mintea e o figură geometrică cu un număr infinit de dimensiuni, un fluid in necontenită mişcare, insondabil, imprevizibil (Eric Ambler, Epitaf pentru un spion, 1938)

*

Nici un om nu poate purta prea multă vreme două feţe, una pentru el, alta pentru ceilalţi, fără a-şi pierde până la urma identitatea (Nathaniel Hawthorne, Litera stacojie, 1850)

*

Răul ne vine tuturora din propria noastră imaginaţie, mascat cu toate virtuţile (William Butler Yeats)

*

Există doi oameni perfecţi: cel nenăscut şi cel mort (proverb chinezesc)

*

Lumânarea mea arde la ambele capete; / Nu va dura toată noaptea. / Dar, o, duşmani, şi, o, prieteni, / Dăruieşte sclipiri minunate! (Edna St. Vincent Millay)

Preferaţii, vara. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea: pantofii preferaţi.

HAPPY WW!

Florile de liliac. Fleur and color

A înflorit şi liliacul (Syringa vulgaris) de sub balcon! Sunt tufe încă mici, înghesuite între un cireş şi-un corcoduş, la câţiva metri de un tei. Parfumul florilor ajunge, uneori, in casă, un parfum suav, plăcut. Se spune că parfumul florilor de liliac are efect calmant şi o bună metodă de relaxare ar fi să şezi pe o bancă, la umbra unui liliac înflorit şi să inspiri cu nesaţ parfumul florilor hermafodite care par in culmea fericirii in lunile aprilie-mai.

Deşi florile au o viaţă scurtă arbustul trăieşte mult şi nu e pretenţios la sol şi climă (deşi nu prea suportă solul acid). Floricelele sunt comestibile (a nu se consuma in cantităţi mari) dar parfumul e mai plăcut decât gustul, şi pot fi presărate câteva pe salatele de primăvară.

Denumirea latină - Syringa - vine de la numele unei nimfe din mitologia greacă; o nimfă frumoasă de care s-a îndragostit Pan, zeul pădurilor şi al câmpurilor. Pan a urmărit-o pe Syringa prin pădure, dar ea nu dorea dragostea lui şi, ca să scape, s-a transformat (ajutată de câteva nimfe) într-un arbust cu flori parfumate. Zeul s-a întristat şi-a pornit să colinde singur pădurile, făcând bine celor care aveau nevoie de ajutor.

Într-o legendă nordică se spune că florile de liliac apar atunci când Primăvara alungă zăpada de pe câmpuri şi împleteşte razele soarelui cu cele ale curcubeului, trimiţându-le pe Pământ. Când Primăvara ajunge in ţinuturile nordice mai rămân numai culorile violet şi alb, care sunt presărate asupra unor tufişuri, sub formă de flori minuscule, dând naştere florilor de liliac.

O altă legendă pe care am cules-o de nu-mai-ştiu-unde, zice că in vremuri îndepărtate au trăit doi tineri care s-au iubit foarte mult, dar destinul a fost crud cu ei şi tânărul s-a îmbolnăvit şi a murit. Iubita lui, Lili, mergea zi de zi la mormântul lui şi îi plângea dispariţia. Într-o zi, răpusă de durere, nu s-a mai ridicat de pe mormântul lui. In locul unde a rămas a răsărit un arbust cu flori mov-albastre ca şi culoarea ochilor fetei. Oamenii au numit arbustul Liliac, după numele fetei.

*

Liliacul alb simbolizează inocenţa tinereţii, puritatea, iar cel mov primele emoţii ale iubirii. Liliacul mai este asociat cu reînnoirea, renaşterea, noile începuturi. 

 Fleur an Color on Wednesday 

Norii vin, norii pleacă. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW!