Deochiul. Ochiul rău(1)

Deochiul este o superstiție atât de veche și de răspândită în aproape toată lumea (în toate culturile) și transmisă din generație în generație încât unii cercetători s-au gândit să studieze din punct de vedere științific această credință despre „ochiul rău”.

E, cumva, fascinant faptul că deochiul și ochiul rău (ca talisman, amuletă) au traversat mileniile și oamenii de azi, precum anticii egipteni sau etruscii, folosesc amuletele pentru a se proteja de „privirea rea”.

Credința în deochi există din vremuri străvechi în Grecia, Turcia, Spania, Italia, țările din Orientul Mijlociu, România, în Polonia - în aproape toate țările și culturile. Teama de o privire malefică a dat naștere unui întreg folclor, de la legende și explicații paranormale până la tratamente preventive și curative, cu gesturi și obiecte protectoare, descântece și vrăji.

Nimeni nu poate explica deochiul, dar foarte mulți cred în existența acestuia - unii îl consideră chiar un fenomen paranormal pentru că nu poate fi explicat în termenii cunoașterii științifice actuale. În credințele populare, ar implica un transfer de energii necunoscute de la cel care deoache la cel deocheat. Sunt unii care îl explică - fără dovezi științifice, dar în spirit științific - ca fiind o influență de natură energetică asupra celui deocheat, și amintesc de undele cerebrale și curenții bioelectrici ai corpului. Se vorbește chiar despre „vampirism energetic”, dar acesta e diferit de deochi - omul care s-a depărtat de persoana „vampir energetic” își revine fără a lua măsuri deosebite, pe când cel deocheat nu. Efectul deochiului este o stare de rău apărută subit.

Deochiul nu e un rău făcut cu intenție; persoana care deoache nu e, neapărat, răuvoitoare. În sudul Italiei se face distincția între deochiul provocat de laude și admirație - numit mal occhio (ochi rău) - și un soi special de vătămare, numit jettatura (aruncare, azvârlire). Se consideră că jettatorii se nasc având capacitatea de a arunca, fără intenție, priviri nocive (ca niște proiecții sau radiații dăunătoare). Despre Pius al IX-lea (papă timp de 32 de ani, între 1846-1878) se spune că era jettatore. Credincioșii care ajungeau la el, în timp ce primeau binecuvântarea, nu uitau să facă, la spate, cu mâna, gesturi de apărare împotriva deochiului (unul dintre aceste semne se referă la întinderea degetului arătător și a celui mic în timp ce celelalte sunt adunate).

Răspândirea superstiției în lume

Spre deosebire de alte superstiții, credințe, deochiul nu e specific unei singure națiuni și nu se regăsește numai la popoarele / oamenii despre care se presupune că nu au evoluat, fiind conduși de superstiții. În unele cazuri - s-a constatat - efectele deochiului au fost atât de uimitoare încât au pus pe gânduri și pe cei mai luminați, zdruncinându-le scepticismul – afirmă Aurel Candrea (n. 7.11.1872, București - d. 1950, Paris, Franța) în volumul Folclorul medical român comparat (Ed. Polirom, 1999). Nu am citit cartea, deci nu știu la ce efecte uimitoare se referă, deși pot bănui.

Credința în ochiul rău este străveche și omniprezentă, din Grecia și Roma antică, în tradițiile evreiești, islamice, budiste, hinduse, în societățile indigene, țărănești și în alte societăți populare și s-a transmis în întreaga lume până în timpurile moderne.

Credința în ochiul rău - mati - datează din antichitatea clasică greacă, cel puțin din secolul al VI-lea î.e.n. când a apărut pe vase de băut. Simbolul pentru protecție este menționat de Platon, Hesiod, Plutarh și mulți alți autori clasici care au încercat atât să descrie, cât și să explice funcția ochiului rău.

De la privirea gorgonelor grecești (trei creaturi feminine groaznice, surori) care împietrea pe oricine se uita direct la ele și de la poveștile irlandeze despre oameni capabili să vrăjească doar cu o privire caii, există în fiecare cultură adânc înrădăcinată această superstiție încât, cu toată conotația păgână, este regăsită și în textele religioase de azi, inclusiv în Biblie și Coran.

Deochiul sau „ochiul rău” (ayin ha’ra) este menţionat în mai multe locuri în Vechiul şi în Noul Testament. Nu mânca pâinea celui ce se uită cu ochi răi şi nu pofti bucatele lui, spune înţeleptul rege Solomon (Pildele lui Solomon, 23:6). Căci dinăuntru, din inima omului, ies cugetele cele rele, desfrânările, hoţiile, uciderile, adulterul, lăcomiile, vicleniile, înşelăciunea, neruşinarea, ochiul pizmaş, hula, trufia, uşurătatea - toate aceste rele ies dinăuntru şi spurcă pe om (Marcu 7:21-23). Deochiul este o acţiune a diavolului săvârşită de oamenii pizmaşi, spunea Sfântul Vasile cel Mare, unul dintre cei mai importanţi filosofi ai ortodoxiei.

În Molitfelnic (sau molitvelnic - carte de ritual ortodox, care cuprinde o serie de rugăciuni) există o rugăciune care se referă la privirea cea rea şi nesăţioasă a ochilor făcători de rele. Spune preotul Calistrat: În ochiul uman, este o putere mai presus de înţelegerea noastră, care poate aduce lumină, bucurie şi pace sau, dimpotrivă poate întuneca, slăbi, contamina sufletul cu răutate, poate aduce neplăcere şi suferinţă. Altfel spus, Biserica ortodoxă recunoaște existența deochiului, a puterii „privirii umane”.

Și babilonienii se temeau nu doar de zeii cei răi și de duhurile malefice, ci și de încercările, venite din partea altor oameni, de a li se face farmece; oricine putea fi victimă a deochiului sau a „degetului rău” (poate că de aceea se spune azi nu arăta cu degetul).

La hitiţi, răul provenea dintr-un păcat, știut sau neștiut, față de zei, de la lucrările nefaste ale unui vrăjitor, dar și „din contactul cu o substanță care împiedica buna funcționare a trupului, a minții sau a sufletului” - afirmă A. Götze în lucrarea sa, Kleinasien. Contactul nu trebuia să fie materializat, după cum substanța putea fi materială sau imaterială, ci era suficientă o voință vrăjmașă sau o animozitate oarecare - în folclorul românesc numim aceasta deochi, hitiții ii spuneau limbă rea (există și în credința populară românească limba rea și e numită cobit).

În islam, deochiul era înțeles ca un efect al magiei. Ibn Sīnā scria: principiul cuprinde o aplecare către admirație a sufletului care are însușirea de a secătui, prin influență, obiectul admirației sale.

Altele:

Cine deoache si cine se deoache (2)

Efectele deochiului (3)

Protectia impotriva deochiului (4)

Surse:

https://www.bbc.com/culture/article/20180216-the-strange-power-of-the-evil-eye

*

https://www.facebook.com/pcalistrat/posts/1514220142053288

*

https://www.britannica.com/topic/evil-eye

*

https://www.historia.ro/sectiune/general/articol/de-deochiul

*

https://www.descopera.ro/maratoanele-descopera/fenomenele-paranormale/4672550-deochiul-privirea-care-secatuieste

*

Lumea vrăjitorului, Surse orientale, autor „colectiv”, Ed. Symposion, 1996, traducător: Laurențiu Zoicaș.

Image by Gerd Altmann from Pixabay ("ochiul" l-am adăugat eu in poză)