Cine deoache și cine se deoache(2)

Ochiul rău era considerat la fel de periculos ca spiritele rele. S-a crezut că, din motive misterioase, unii oameni au puterea de a-i răni pe alții privindu-i și că, în general, gelozia și invidia declanșează acest efect. Rabinii, preoții etc. au subliniat, totuși, în repetate rânduri că toate aceste puteri neobișnuite se află sub guvernarea divină și, mai mult, că nu pot face rău evlavioșilor. În credința bizantină privirea rea era aruncată de invidios, despre care se credea că este inspirat demonic și pentru care creștinii aveau nevoie de protecție prin remedii divine.

Filosoful grec Plutarh considera că ochii erau sursa principală, dacă nu singura, a razelor mortale care trebuiau să apară ca săgeți otrăvite, invizibile, din adânciturile interioare ale unei persoane care avea ochiul rău. El se referea la un blestem sau o vrajă despre care credea că este aruncată de această privire răuvoitoare, de obicei, unei persoane, fără ca aceasta să știe. El a încercat, între primii, să dea o explicație științifică deochiului - ceea ce s-ar putea spune că scoate deochiul din sfera superstițiilor. A sugerat că ochiul uman are puterea de a elibera raze invizibile de energie care, în unele cazuri, erau destul de puternice pentru a ucide copii sau animale mici. Susținea, de asemenea, că anumite persoane au o capacitate extraordinar de puternică de a fascina - și amintea grupuri de oameni din sudul Mării Negre ca fiind extrem de abili în a deochea. Cel mai adesea, cei despre care se spune că sunt cei mai pricepuți să deoache sunt oamenii cu ochi albaștri - susținea Plutarh.

Conceptul este surprins și de Heliodor din Emesa, în povestea greacă antică Aethiopica, unde scrie:

Când cineva privește cu invidie ceea ce este excelent are asupra atmosferei înconjurătoare un efect periculos și transmite propriile sale emanații înveninate în ceea ce îi este cel mai aproape.

Cei mai predispuși la răul provocat de deochi - vătămări de orice fel și chiar moarte - sunt femeile însărcinate, copii și animalele, ființele considerate a fi deosebit de sensibile.

Cei mai suspectați că aruncă priviri rele sunt străinii, indivizii cu malformații și cei mai puțin frumoși, femeile care nu au născut (pe vremuri era obligatoriu ca femeia să aibă copii; a fi stearpă era nu doar o rușine, ci se credea că asupra respectivelor a căzut un blestem sau o pedeapsă divină), femeile bătrâne, oamenii cu ochi verzi și/sau albaștri, dar și oamenii cu ochi negri; oamenii cu ochi mari sau cei cu ochi foarte mici, cei cu sprâncenele îmbinate (în altă versiune se vorbește de oamenii cu ochi verzi ȘI sprâncenele îmbinate). Cei care sunt mai sensibili la deochi, afirmă muzeograful Carmina Maior, sunt în primul rând copiii mici apoi alții: flăcăii, fetele frumoase, mirii și lăuzele. În Rășinari (Sibiu), exista credința că mama care alăptează dacă rămâne însărcinată și continuă să-și hrănească bebelușul la sân atunci și copilul născut și cel din pântece pot fi foarte ușor deocheați.

La musulmani se crede că cei mai primejdioși ochi îi au femeile bătrâne și tinerele căsătorite. Vulnerabili la deochi fiind în special copiii, lăuzele, tinerele căsătorite, caii, câinii, laptele, grâul.

La unele popoare asiatice și africane, ochiul rău este deosebit de periculos în timp ce omul mănâncă și bea deoarece se crede că pierderea sufletului este mai răspândită atunci când gura este deschisă; în aceste culturi, ingestia de substanțe este fie o activitate solitară, fie are loc doar cu familia imediată și în spatele ușilor închise.

În tradiția românească, etnologul Gh. F. Ciaușanu scrie că toți cei care deoache au ochii verzi și sprâncenele îmbinate, și o fac atunci când privesc mai mult ceva sau pe cineva și nu zic Să nu-i fie de deochi, scuipând de trei ori, la modul: ptiu, ptiu. Tot ceea ce e frumos poate fi deocheat dar nu doar privind - privirii îi sunt asociate laude încărcate de invidie sau gânduri pizmașe.

Concluzie

Cei mai predispuși să deoache, conform tuturor teoriilor: oamenii invidioși (chiar când nu erau tocmai conștienți de invidia pe care o nutreau); cei care lăudau copiii; persoanele cu ochi verzi sau albaștri - specialiștii afirmă că aici își făcuseră loc unele concepții xenofobe, rasiste prezente în rândul populațiilor mediteraneene, la care ochii de culoare închisă erau predominanți; oamenii cu ochi mari sau cei cu ochi foarte mici; cei cu sprâncenele îmbinate; oamenii cu ochi negri; „străinul” - a cărui înfățișare era diferită de cea a populației locale și care era privit cu suspiciune; femeile fără copii - într-o vreme când a avea copii era o datorie a femeii se credea că femeile „sterpe” puteau, din invidie pentru familiile cu copii, să deoache membrii acestor familii; femeile bătrâne; tinerele căsătorite, oamenii cu malformații și cei mai puțin frumoși.

Cei mai predispuși la deochi, conform tuturor teoriilor: copiii mici, flăcăii, fetele frumoase, tinerele căsătorite, femeile însărcinate, lăuzele, caii, câinii (animalele domestice, în general), păsările, laptele, grâul, mirii. Aceștia sunt "predispuși" la deochi, dar oricine poate fi deocheat, practic.

Despre copiii cu vârsta mai mică de un an se crede că se pot deochea singuri dacă sunt lăsați să se privească în oglindă.

Surse:

 https://www.townandcountrymag.com/style/jewelry-and-watches/a32446159/evil-eye-jewelry-history/

https://www.britannica.com/topic/evil-eye

 https://www.britannica.com/topic/Talmud/Legend-and-folklore#ref24413

https://adevarul.ro/locale/sibiu/ce-deochiul-deoache-scapam-ne-a-umplut-rele-explicatii-traditionale-stiintifice-mai-raspandit-obicei-lume-1_54e60ae6448e03c0fdc76e78/index.html

Image by Gerd Altmann from Pixabay