Propaganda. Tehnici. Obiective

Propaganda este arta convingerii oamenilor să treacă direct la concluzii fără a mai examina realitatea problemei (Michael Balfour, istoric britanic)

Mai ales în timpul celor două războaie mondiale propaganda a crescut foarte mult și publicul nu mai știa cum să analizeze critic informațiile. În 1937, Edward Filene, Kirtley Mather și Clyde R. Miller au înființat Institutul de Analiză a Propagandei - care a funcționat până în anul 1942. Scopul institutului a fost de a oferi publicului informații despre tipurile de propagandă, tactica folosită și despre strategiile de analiză, pentru a combate efectele psihologice și succesul informațiilor propagandistice. Propaganda a fost clasificată atunci în șapte categorii cheie:

1. Propagandă de tip bandwagon. Bandwagon este un termen utilizat în legătură cu o activitate, o cauză etc. care este prezentată a fi la modă, de bun-gust, populară etc..

E un tip de propagandă prin care se încearcă atragerea publicului spre o idee/acțiune. Prin această tehnică se creează un sentiment de izolare în rândul indivizilor care nu s-au alăturat încă unei cauze, unei mode, unei acțiuni (susținută de propagandist). Se adresează puternic tendinței de conformare și dorinței individului de a face parte dintr-un grup.

Termenul nu are echivalent în limba română. S-ar putea traduce „vagon de trupă” (în care multă lume vrea să fie/trebuie să fie). Se potrivește „șir de vagoane” - așa cum vagoanele „se urmează” unul pe celălalt și oamenii au această tendință: dacă mulți fac un anume lucru alții imită, pe motiv că „așa se face” sau că e „de bine”. E o tehnică folosită și în publicitate.

2. Recomandarea (conexiune falsă) este o altă tehnică folosită în propagandă. O celebritate - de regulă îndrăgită de cei mai mulți indivizi - un filantrop, o figură politică simpatizată etc. aprobă anumite acțiuni, îndeamnă la acțiuni etc., ceea ce creează încredere în rândul publicului datorită persoanei care o promovează. Un exemplu simplist: „Cutărică (mare personalitate, de notorietate) spune că...” Altfel zis: când un mare fizician, să zicem, face o afirmație aceasta nu e neapărat adevărată, mai ales când alți fizicieni au păreri contrare.

3. Generalitățile evidente. Sunt folosite cuvinte cu puternică încărcătură emoțională: sănătate, dragoste, maternitate, familie, știință, medicină, patriotism, civilizație, democrație, bine, drept, libertate etc. Pentru fiecare individ în parte acestea înseamnă altceva, deci pot fi folosite în moduri diferite. Cuvintele sunt atent selectate în sloganuri/discursuri care fac apel la virtuțile pe care audiența țintită le consideră cele mai importante.

4. Oamenii simpli (oamenii normali, de pe stradă). Propagandiștii fac apel la oamenii obișnuiți pentru a arăta că ideea lor, modul în care fac politică, acțiunea pe care o încurajează le-a fost utilă acestora. E un apel special prin care propagandiștii creează un sentiment de normalitate în ceea ce privește ideea promovată - acțiunea, ideea etc. de succes se potrivește în viața cotidiană. „Oamenii simpli” este un apel special.

5. Transferul. Sunt folosite tehnici care accesează sentimentele pozitive ale indivizilor în legătură cu anumite simboluri: crucea, drapelul, un halat alb etc. (simboluri care trezesc emoții). E o tehnică prin care propagandistul transferă autoritatea și prestigiul unui lucru respectat de indivizi asupra a ceea ce vrea el ca aceștia să accepte, să înțeleagă. De exemplu, când un politician își termină discursul cu o trimitere spre religie el încearcă să transfere prestigiul religios asupra ideilor pe care le susține (la fel și dacă apare lângă el vreun prelat = Biserica susține ideile/programul lui). Pe același sistem, unii încearcă să transfere prestigiul științei sau al medicinei asupra unui anumit proiect sau grup de credințe (și se va folosi de un simbol adecvat). Transferul este o „conexiune falsă”.

6. Injuriile. Apelarea „pe nume” - folosirea peiorativelor. Cel care le folosește caută un răspuns emoțional negativ (teamă, furie, supărare). Comparând persoana sau ideea cu ceva ce este considerat urât, neplăcut etc. se creează o asociere emoțională între om/idee și injurie. Propagandistul leagă un om/o idee de un simbol negativ și speră că publicul va respinge omul/ideea din cauza acelui simbol negativ și nu-și va consuma timpul să analizeze situații, dovezi etc.. Cei care vor să stigmatizeze folosesc cuvinte ca: fascist, legionar, comunist, fătălău, țigan, analfabet etc..

7. Stivuirea cărților (sau Biblioteca). Sunt utilizate informații selective, prezentându-se doar o parte a unui argument sau poveste. Informațiile, fiind incomplete, pot influența mulți oameni într-o direcție greșită (nu poate fi o direcție bună când informațiile sunt selectate pentru ca propagandistul să-și asigure succesul).

Alte tehnici:

Frica. Atunci când propagandistul își avertizează publicul că va urma dezastrul dacă nu sunt luate măsurile cutare și cutare, dacă nu se acționează în acest mod și numai în acesta, face apel la cea mai puternică emoție: frica. Speculând fricile adânci ale indivizilor, cel care aplică această tehnică speră să redirecționeze atenția spre măsurile care se pot lua pentru a evita sau diminua dezastrul. Cu cât o persoană este mai speriată de comunicare cu atât va fi dispusă să adopte o acțiune pozitivă de prevenire. De la sfârșitul celui de-al doilea război mondial se tot fac studii empirice pentru a afla mai mult despre eficiența apelului la frică.

Un apel la frică reușit are patru elemente: 1. o amenințare; 2. o anumită recomandare despre cum trebuie să se comporte indivizii; 3. înțelegerea, de către indivizi, că recomandarea va fi eficientă în contracararea amenințării; 4. înțelegerea, de către indivizi, că sunt capabili să se comporte în modul recomandat. Dacă unul dintre elemente lipsește s-ar putea ca apelul la frică să nu reușească.

Oportunismul - pe scurt: „toată lumea face asta, deci și tu trebuie s-o faci”.

Eufemismele: economia nu este falimentară, ci în „regres” - de exemplu.

Există multe tehnici de propagandă experimentate și îmbunătățite de-a lungul timpului, dar cele prezentate sunt cel mai ușor de recunoscut. Intre altele: sondajele "de opinie".

Comunicarea dintre oameni este caracterizată de lipsa atenției - mai ales - ceea ce permite fără mari probleme toate formele de propagandă: de la cele mai subtile tehnici la cele mai grosiere. Există tehnici relativ ușor de recunoscut - de cei avizați - deci ușor de contracarat, dar există și tehnici extrem de subtile, care pot fi recunoscute mai greu.

Obiectivele propagandei

În general, propagandiștii doresc doar să vândă un bun sau un serviciu relativ sigur și util, o idee - aceasta ține mai mult de publicitate, dar și aici pot interveni elemente de propagandă (dacă vrei să vinzi ceva creezi nevoia; se face apel la dorința indivizilor de a fi parte a ceva, de a fi la modă etc.). Lucrurile se complică atunci când propagandiștii urmăresc să convertească un număr mare de oameni la o religie, sau urmăresc ura între oameni de religii diferite, de exemplu, sau își propun o nouă ordine socială sau să inducă ideea unor acțiuni colective periculoase (revoluții, războaie). Propaganda este, în aceste cazuri, subtilă, și trebuie să se desfășoare mult timp, planificată în etape, faze sau valuri pentru a aduna cât mai mulți adepți. Chiar și propagandiștilor, între ei, le este dificil să precizeze cu claritate ce credințe, valori sau acțiuni doresc, în ce momente, pentru care tipuri de oameni. În această propagandă sunt implicate valori umane complexe: liniștea sufletească, prestigiul, veniturile și chiar viața sau securitatea militară a unor națiuni/regiuni întregi (la acest moment al evoluției tehnologice chiar anihilarea omenirii în întregime). În astfel de situații dilemele sunt complexe. Indivizii ar trebui să analizeze dacă pentru o victorie militară sau revoluționară, de exemplu, merită plătit prețul pierderii de vieți omenești, prețul ruinei economice. O realizare mai rapidă a obiectivelor merită o mai multă suferință umană?

Ce sunt dispuși propagandiștii să riște, pentru ce, în ce perioadă de timp?

Audiența propagandei

Publicul căruia i se adresează propagandistul poate fi clasificat în:

1. indivizii predispuși să reacționeze după cum dorește propagandistul - propagandistul își formulează mesajul astfel încât să pară că are soluția pentru problemele unui grup țintă, obținând astfel răspunsul dorit de la cei care sunt deja de acord cu mesajul;

2. indivizii neutri sau indiferenți la dorințele propagandistului;

3. indivizii aflați în opoziție sau chiar ostili propagandistului.

Indiferenții și oponenții nu sunt interesați în mod deosebit de mesajul propagandistului, exceptând cazurile în care apar stimulente care nu țin de propagandă: avantaje materiale sau sociale, măsuri coercitive ș.a.

Rezistența la propagandă

Cei care recunosc propaganda în toate formele ei - sau măcar în acele forme grosiere - pot rezista presiunii, persuasiunii - dacă vor! - o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp, în funcție de câți cedează în jurul lor și în funcție de câtă presiune socială pot suporta, câte măsuri coercitive pot evita.

Pentru a recunoaște propaganda trebuie analizate mesajele (pentru fiecare tip de propagandă). Câteva întrebări generale în analizarea mesajelor propagandistice:

1. Este vreun individ sau un grup care ar fi marginalizat dacă un propagandist sau altul și-ar atinge scopul?

2. Ideea propagandistului are vreo legătură reală cu valoarea morală la care face referire acesta sau se încearcă inocularea folosindu-se de sensibilitățile morale ale indivizilor?

3. Realizarea scopului propagandistului ar conduce spre binele general sau doar vrea să influențeze opinia publică pentru un interes personal sau de grup?

4. De ce trebuie considerat că o persoană (grup, publicație etc.) are cunoștințe de expert sau informații credibile despre un subiect sau altul?

5. Care sunt faptele?

6. Care este sursa informațiilor?

7. Poate fi realizată fără pierderi semnificative o idee sau alta?

8. De ce trebuie să sprijin un program, o idee dacă alții le sprijină?

9. Programul, ideea, servesc sau subminează interesele individuale sau colective?

10. Cât de legitimă este frica provocată și care sunt meritele propunerii propagandistului?

Sunt o mulțime de întrebări pe care ar trebui să (și) le pună cei care nu vor să cadă în capcana propagandiștilor.

Pe aceeași temă:

Propaganda cea din toate timpurile

Ce este propaganda

Propaganda. Clasificare