(ne)Înţelegeri între şmecherii lumii

La Summit-ul G20* din acest an (7-8 iulie), in Hamburg de data aceasta, marile puteri nu au ajuns la un acord cu privire la încălzirea globală! Măi, să fie! S-a rezolvat cu sărăcia – şi foametea in lume – şi acum cea mai mare problemă e încălzirea globală. Prin anii 1970 se adunau pentru a ajunge la anumite acorduri cu privire la răcirea globală… In fine..

Nu se pot pune de acord asupra utilizării sintagmei “combustibili fosili”!

Statele Unite asigură că vor “lucra strâns cu alţi parteneri pentru a-i ajuta să aibă acces şi să utilizeze combustibili fosili in mod mai curat şi mai eficient”. Ceilalţi lideri, cică, se tem că orice menţiune a combustibililor fosili ar putea fi interpretată ca o aprobare mascată a politicii de la Washington… Hm. Dacă e in regulă utilizarea combustibililor fosili de ce s-ar teme să amintească ideea? Se tem că cetăţenii statelor lor vor fi nemulţumiţi de ideea care vine din S.U.A. sau că ar fi nevoie de ceva războaie pentru a ajuta pe alţii să utilizeze mai eficient aceşti combustibili? N-ar fi de acord organizaţiile ecologiste? Sau e un fel de “n-am de lucru şi hai să-mi fac”? Poate pentru că americanii doresc să exploateze aceste resurse prin fracturare hidraulică?

Combustibil fosil se referă la depozite geologice subterane de materii organice formate din plante şi animale putrezite care s-au transformat în ţiţei, cărbune, sau gaze naturale, sub acţiunea căldurii şi a presiunii din scoarţa terestră, de-a lungul sutelor de milioane de ani.

Cărbune?! Din câte mine de cărbuni au fost in România aproape toate au fost închise (comunităţile unde funcţionau acestea fiind aproape distruse din cauza lipsei locurilor de muncă). In 2018 vor mai fi închise încă două. In Marea Britanie am înţeles că ultima mină de cărbuni a fost închisă in anul 2015.

Oh, dar nu despre cărbune e vorba! Am aflat din diverse surse că americanii (şefii de concerne, indivizii cu diverse interese) sunt obsedaţi de gazele naturale, de gazele de şist şi, desigur, de ţiţei.

Prin 2005-2006 s-a descoperit petrol in Sahara – curând după aceea statele din zonă: Sudan, Alegeria, Niger, Libia, Egipt (chiar şi Tunisia – iulie 2015 a declarat stare de urgenţă din cauză de război) au fost destabilizate. Desigur, se urmăreşte… democratizarea acestor state.

Sahara ocupă mari porţiuni din statele Maroc, Libia, Egipt, Algeria, Mali, Tunisia, Mauritania, Niger, Ciad, Sudan şi o mică parte din Burkuna Faso şi Senegal. 

Nordul Saharei dispune de numeroase bogăţii naturale. Petrolul şi gazele naturale sunt extrase din Algeria, Libia şi Tunisia, iar fierul şi fosforitele, din Mauritania şi Sahara Occidentală. Alte zăcăminte existente: sare, cărbuni, cupru, mangan, uraniu, plumb, volfram, titan şi zinc.

Diamante se găsesc (şi) in Botswana, diverse zăcăminte (inclusiv petrol şi gaze naturale) in zona Amazonia; petrol in Timorul Oriental, minerale (zinc, crom, cărbune ş.a.) in Kosovo… Cam in toate zonele de război sunt multe resurse naturale neexploatate sau neexploatate suficient…

Prin anul 2004 s-a susţinut că nu există petrol in Sahara Occidentala dar s-a dovedit a fi altfel…

Prin anul 2005 a început scandalul împotriva celor câteva mari companii (in majoritate) străine care exploatau subsolul saharian. Contractele au ajuns la termen - in unele cazuri - şi oficialii locali nu au mai permis reînnoirea acestora, făcând şi presiuni asupra celor care mai aveau până la termenul final.

Prin anul 2007 s-au mai descoperit ceva hidrocarburi şi alte cele dar contractele cu străinii (capitalişti)  au fost refuzate.

Prin anul 2009 popoarele din zonele respective au început să lupte pentru… democraţie - şi o tot fac, rând pe rând… sprijinite ba de o putere ba de alta - pentru că preţul resurselor tot creşte şi creşte…

N-a trecut prea mult timp de la vremea când se vehicula sintagma “Primăvara arabă” – desemnează o serie de mişcări de protest care au avut loc in mai multe state din Orientul Mijlociu şi Africa de Nord  începând cu sfârşitul anului 2010 (in special in statele unde domnea un regim autoritar sau totalitar). Manifestări de amploare au avut loc in state precum Egipt, Algeria, Libia, Iordania, Yemen, Kuweit, Maroc, Bahrein, Iran. De o mai mică amploare au fost demonstraţiile prin Sahara Occidentală, Cisiordania, Irak, Senegal, Arabia Saudită, Oman, Sudan ş.a..

Nemulţumirile in Egipt au început cu doi ani mai repede, in aprilie 2008, când muncitorii au declarat grevă generală pe motivul scăderii salariilor şi creşterii costului la alimente – in special cei din industria textilă (de stat); grevele fiind interzise in Egipt la acea vreme, cel puţin, autorităţile au împrăştiat in forţă grevistii. Fitilul era aprins aşa că la sfârşitul lui 2010 n-a durat mult să explodeze situaţia…

Preşedintele egiptean Hosni Mubarak, a demisionat in februarie 2011, in urma unor îndelungi şi violente (la un moment dat) proteste. In 2009 se întâlnise cu preşedintele S.U.A. de atunci, Barak Obama, pentru a discuta procesul de pace in Orientul Mijlociu.

In ianuarie 2008 Parlamentul European (pe motivul existentului acord euro-mediteraneean) a emis o rezoluţie cu privire la situaţia (nedemocratică) din Egipt, in care se cerea respectarea drepturilor fundamentale ale omului, in principal.

Razboiul civil in Siria a început in 2011 (la scară mică e de prin 2009), dar nu s-a sesizat “opinia publică” până când nişte zănatici au început să decapiteze in direct şi mii de oameni au luat calea pribegiei, şi nu doar din Siria, ci şi din taberele de refugiaţi (Turcia, Iordania, Liban, Egipt, Arabia Saudita) unde au stat doi sau mai mulţi ani. In Siria s-a descoperit de curând gaz…

Astfel de evenimente “mărunte” au avut loc in mai toate statele amintite, dar puţini sunt cei care le-au dat sensul cel mai corect probabil… Nu trebuie decât să urmărim unde se descoperă diverse resurse naturale şi vom observa că foarte curând începe “democratizarea”. Corect, cei mai mulţi dintre cetăţenii acelor state trăiesc in totalitarism, in teroare, in sărăcie… dar nu de ieri de azi, însă startul pentru democraţie se dă in preajma descoperirii de resurse naturale importante.

Din coincidenţe “in serie” şi prea puţine informaţii disponibile pe scară larga iau naştere teoriile conspiraţiei. Totuşi… Ceea ce s-a susţinut cândva despre unele teorii că ar fi ale conspiraţiei s-a dovedit peste timp că erau fapte.

Vorba ‘ceea: Când a auzit că in Australia s-a descoperit petrol preşedintele S.U.A. a exclamat: Offf! Ei au deja democraţie!

₪₪₪

* G20 = Grupul celor 20 de miniştri ai finanţelor şi ai guvernatorilor băncilor centrale