Adulții
ăștia! au determinat absenta mea pe aici, de luni pana acum.
Adulții
ăștia! e un roman scris de Caroline Hulse în 2018, apărut și la
noi tot în 2018, la Editura Corint Books, tradus de Alexandra Fusoi.
E
genul de roman pe care nu l-aș cumpăra, de regula, fiind axata mai
mult pe genurile thriller, polițist, conspirații, război etc. (pe
scurt: acțiune – ficțiune
sau nu).
La fel și în cazul filmelor. Asta nu înseamnă, totuși, ca n-am
citit multe, multe, multe alt gen (cel mai des evit romanele așa-zise
de dragoste, romanele despre oameni care lupta cu boli grave etc. și, din 2020, nu
ma mai interesează
romanele/filmele cu și despre fel de fel de pandemii (dacă nu sunt cu...
zombi).
Am
făcut aceasta lunga introducere pentru a va spune ca sunt de acord
cu ceea ce s-a scris în Daily Mail despre acest roman:
Experiența
m-a învățat ca acele cărți din cititul cărora ți-e cu adevărat
greu sa te oprești sunt foarte, foarte rare. Ei bine, aceasta este
una dintre ele, o comedie de moravuri contemporane originala și
extrem de inteligenta.
Chiar
nu ma așteptam sa ma prindă.
Am început-o
cu reticenta, sa nu zic prejudecăți,
pentru ca pe
prima coperta scrie:
Doi părinti
divorțați.
Fiica lor. Noii lor parteneri de viața. O sărbătoare în
familie... într-un
fel sau altul. Ce-ar putea merge prost?
Ceva
va merge prost, ni se spune – indirect – înainte de a deschide
cartea.
Fiica,
Scarlett (în
vârsta de 7 ani, parca), e crescuta de mama ei, Claire Petersen
avocata, o
tipa echilibrata, și
de partenerul acesteia: Patrick Asher, genul de tip obsedat de
sănătate, de aspect, care-și,
dorea sa participe la triatlon și se antrena
în secret deoarece știa ca partenera nu ar fi fost de acord, și
nu părea
foarte încântată nici de diversele lui antrenamente zilnice.
Tatăl
copilei, Matt Cutler, un tip care încă nu se maturizase,
la cei treizeci și ceva de ani ai lui, și partenera lui: Alex, cerebrala, cercetătoare
într-un
laborator.
Romanul
începe cu o scurta descriere despre locul în care familia
extinsa amintita mai sus va petrece câteva zile, de Crăciun:
Happy
Forest este locul ideal pentru destindere. (...) Aici, la Happy
Forest, veți avea parte de amintiri care va vor însoți
toată viața.
Pe
pagina imediat următoare, transcrierea unui convorbiri telefonice cu
operatorul
de la urgențe:
Operator
(O): Urgentele, ce serviciu?
Femeie
(F): Avem nevoie de o ambulanța în parcul de vacanța Happy Forest.
O:
Va aflați
în pericol?
F:
Vă rog, grăbiți-vă! Suntem în poligonul de tras cu arcul de
lângă grota lui Moș Crăciun, peste drum de locul de fumat al
spiridușilor.
O:
Trebuie sa știu dacă va aflați
în pericol in acest moment. E important.
F:
Nu sunt în pericol, dar avem nevoie de o ambulanța. A fost rănit.
A fost un accident. (...)
Apoi începe povestea,
cu Matt și Alex, el spunându-i ei despre excursia pe care ar fi
organizat-o Claire: toți cei patru și Scarlett. Scarlett îl plăcea
mult pe Patrick, care se ocupa de ea, ii citea povești, o învăța reguli de buna-purtare în societate, reguli pe care Matt,
tatăl, le ironiza. Dar n-o prea plăcea pe Alex, iubita tatălui, pe
motiv ca era om de știința și oamenii de știința – se știe –
fac experiențe pe animale iar ea, Scarlett, avea un
prieten imaginar, Posey, un iepure de pluș aproape în întregime
mov, diferite fiind burta și coada, albe – și o pata roșie,
eticheta pe care scria Made în China.
Alex,
cea prea calculata...
Matt
fusese cel de-al doisprezecelea tip cu care avusese întâlnire
în anul în care se despărțise
de Steve, cel cu pelerina de Sherlock Holmes și cu unghii îngrijite, și se dovedise, cel cu o dispoziție intolerabil de proasta.
Alex
își înregistra
toate întâlnirile într-un tabel. Nu poți face experiențe de
genul asta fără niciun fel de control. Își dăduse
seama, încă de la început, de riscul inerent al întâlnirilor
aranjate pe internet – cu fiecare întâlnire, așteptările ei
aveau sa crească, pentru a justifica alegerile anterioare. În
același timp, capitalul ei de întâlniri se reducea, din cauza
vârstei
tot mai avansate și a dimensiunii tot mai reduse a pieței
netestate.
Era
o situație brutala, dar Alex era realista. Așa ca își făcuse
un tabel, ca să se asigure ca ia deciziile optime.
Întâlnirile
pe internet erau, după părerea lui Alex, echivalentul în condiții
de laborator al vieții reale, ca și cum ar fi dezvoltat o relație
într-un vas Petri. Și, când faci așa ceva în condiții de
laborator, faci deținând
cunoștințele,
cu evaluări
corespunzătoare
și eșantioane
de control. În laboratorul lui Alex nu era loc de subiectivism
egoist.
Mai
sunt și alte personaje dar, cu o singura excepție,
celelalte sunt prezentate doar în treacăt, abia schițate,
dar schițate
atât de bine încât am avut senzația ca am sărit vreo pagina unde
era vorba despre ele.
Pe lângă ideea romanului si stilul in care e scris, mi-a plăcut
absenta acelor descrieri lungi ale mediului înconjurător,
descrierea amanutita a personajelor. Le descrie, dar din loc în loc; le descrie
gesturile. Nu ma pricep
la recenzii așa ca scriu cu_cuvintele mele: nu m-a plictisit cu
descrieri, dar mi-am
putut face o idee precisa (vorba să fie, pentru ca e subiectiva
afirmația)
despre
personaje, despre cabana în care erau cazați,
despre parc și despre
celelalte – ca
și cum aș fi urmărit un film.
E
un roman foarte... aerisit; cursiv, fără floricele. Am zâmbit
mult, m-am încruntat
pe alocuri, mi-am spus
de câteva ori haida-de! doar in filme! (și cărți).
Autoarea
a conturat foarte bine - din punctul meu de vedere – câteva
tipologii contemporane.
Mi-a
plăcut romanul. Recunosc: nu e genul pe care l-aș reciti, mai ales
ca nu am cum să-l uit, fiind o poveste de viața mai altfel. Sau, dacă
uit despre ce-i vorba, mi-aș reaminti urgent (inclusiv unele
amănunte) de la primele pagini.
Înscriu
aceasta postare în tabelul jocului Citate favorite găzduit
de Suzana pe blogul Floare de colt.
Cartea
este prezentata de Daisy. Romanul a fost trimis de Daniela (Blogul Danutei), dar Daisy este cea care a însoțit celelalte daruri și a
avut parte de o mica aventura. Despre mica aventura și celelalte
daruri urmează sa scriu. Mulțumesc,
Daniela!