2014-03-13

La plimbare cu Lady

Admirând la Cristi câini din rasa Ciobănesc de Berna scriam că îmi plac câinii de talie mare pentru că celor mititei ar trebui să le pun clopoțel, să nu fie călcați în casă... Și mi-am amintit de pățania cu Lady (așa era trecută în acte, dar toți îi spuneam Miți), o cățelușă care a murit în anul 2009, la vârsta de 16 ani. O cățelușă extraordinar de inteligentă și de educată, metis, adoptată de pe stradă când era mică-mică, și a fost hrănită cu biberonul aproape o lună.
Așa micuță - ca talie - cum era, când avea vreo 7-8 ani a pus la punct o cireadă de vite care o luaseră de nebune pe un câmp, speriate de un tâmpit care a intrat pe ”drumul de țară” cu viteza mare, ridicând praful de nu se mai vedea om cu vită și scrâșnind din toate încheieturile ditamai cabina cu remorcă de 20 de tone, goală. A alergat Miți în jurul vitelor - dus-întors - cu o viteză pe care nu i-o bănuise nimeni până atunci, și le-a adunat la un loc.

Miți era cățelușa unor prieteni și, din când în când, începand cu anul 2008, o lăsau în grija noastră, știind că ne-am descurca și dacă ar fi să se îmbolnăvească sau ceva... plus că știau că avem și noi câine și îl îngrijim. Miți mă iubea și pe mine, tare mult, din fericire, și s-a acomodat ușor cu prima absență lungă a prietenilor ei.

Noi aveam un câine din rasa boxer la acea vreme, în 2008, și tot boxer  am avut până în anul 2000 iar de-a lungul timpului am avut în grijă alte rase de câini mari, puternici, pe care simți că-i ai la capătul lesei și e nevoie de forță pentru a-i stăpâni în anumite situații pe aceia care nu sunt prea corect educați. Miți a fost primul câine mititel de care am avut grijă.
1993 - 21.09.2009
Rămân cu Miți. Dimineața, s-o duc la plimbare. Îi pun zgarda - încheiată larg, pentru că era câine cuminte, educat și nu îl interesau alți câini, oamenii sau pisicile. Îi pun lesa și hai tai. În hol îmi zic: ce ușoară e! Nu-mi venea a crede! Nici nu știam că am câine la capătul lesei! Ceea ce mi s-a părut foarte reconfortant! Coborâm cu liftul, ajungem pe aleea din fața scării - vreo zece metri până la trotuarul principal. Și plec. Ajung la capătul aleii și privesc în jos, spre Miți. Înțepenesc o clipă! La capătul lesei atârna zgarda! Privesc în stânga, privesc în dreapta, spre oamenii care treceau, poate a ajuns printre ei! Miți nicăieri! Dau să fug, disperata, spre intrarea în bloc, poate s-a strecurat înapoi! Când colo! Miți ședea frumos pe treapta de la intrare și mă privea ca și cum și-ar fi zis: Până unde are asta de gând să plimbe zgarda?!

I-am pus zgarda, strângând-o cât să nu-și mai poată scoate capul și... într-un final mi-a trecut și criza de râs! 

16 comentarii:

  1. Penelopa făcea la fel: desprinderea zgărzii o ţintuia pe loc, până i-o prindeam la loc.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. :) Abia cu acea ocazie am aflat si eu ca sunt caini care daca raman fara zgarda nu se mai misca, dar cred ca Miti nu prea voia sa vina cu mine, s-a oprit si eu... am mers mai departe, fara sa-mi dau seama ca plimb... cercul. :)

      Ștergere
  2. Răspunsuri
    1. Dragalasa foc, adevarat, si un sfert cat un ciobanesc de Berna. :)

      Ștergere
  3. Of! Ce poveste adorabilă! Eu sunt genul care verifică de 10 ori lesa până ies din casă şi nu le dau drumul niciodată din ea. Ştii că tresar la anunţul cu Zoe, nu?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am trait o multime de faze hazlii (si mai putin hazlii) in compania cainilor dar, din pacate, nu am talentul tau de a reda povestile - ar suna ca niste... stiri. :)
      :) Mai las anuntul acolo si anul acesta pentru ca nu-mi iese din minte povestea unui caniche pierdut in BV de niste bucuresteni aflati in concediu si gasit dupa aproape un an... Brasoveanul care l-a gasit a tot dat anunturi si a postat afise,local, apoi a platit un anunt pentru o saptamana in cotidiene nationale si o cunostinta a celor care l-au pierdut a citit anuntul si astfel catelul si-a regasit familia.:)
      Te cred ca tresari si as zice ca inteleg sentimentul... dar sa stii ca mai las anuntul... :) Sper sa nu te superi.

      Ștergere
    2. Să mă supăr? Niciodată nu am trăit o bucurie mai mare! Eu nu ştiu să pun astfel de lucruri pe blog. Şi da, chiar dacă am cinci câini, pe Zoe tot sper să o găsim. Oricum nimeni nu a mai făcut aşa ceva pentru mine niciodată. Aşa că tresar din multe motive.

      Ștergere
    3. Multumesc pentru cuvintele tale si pentru ganduri. E atat de putin ce pot sa fac dar atat de mult sper! :)
      Ma tot uit dupa cainii lup chiar si atunci cand sunt in lesa... si ma tem ca n-as reusi sa o recunosc... si mai arunc o privire la fotografie, sa-mi improspatez amintirea, si tot ma tem... :(

      Ștergere
  4. Miti! Ce fotografii frumoase si ce patanie simpatica :))
    tare mult mi-a placut povestea aceasta, a unui "suflet de câine" nobil!
    te pup draga mea. Un sfârsit de saptamâna cât mai agreabila, doresc întregului clan. Imbratisari :-*

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Suflet de caine nobil are un ecou puternic in sufletul meu. :) Ma gandesc la Miti, si la Boni si la Bobi si despre toti as spune acelasi lucru. La fel ar spune toti cei care iubesc cainii. :) Sunt animale fascinante! Doar ca nu vorbesc!
      Pupici cu drag si imbratisari de grup! :) Multumesc - transmis si... retransmis catre voi! :)

      Ștergere
  5. ce draguta e catelusa :)

    http://living-la-vida-pinka.blogspot.ro/

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc de vizita!
      Imi place blogul tau! E vesel! :)

      Ștergere
  6. suflet cu blanita, bun si curajos si frumos catel :)
    te imbratisez draga Diana >:D<

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Curajul ne-a lasat pe toti masca, dar mai ales faptul ca a stiut ce sa faca! De parca ar fi crescut conducand vitele! Ceea ce pe stapani i-a dus cu gandul ca ar fi putut avea "in gene" aceasta aptitudine - e o rasa de catei mici care fac asta, dar nu-mi vine in minte cum se numeste... :)
      Imbratisari cu drag!

      Ștergere
  7. Ha, ha! Amuzantă întâmplare. Îmi închipui cum a fost atunci când ai descoperit că plimbi doar... lesa! :D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. A fost... penibil! :)))
      Mi-am spus ca cei care m-au vazut cu greu si-ar fi putut imagina ca nu stiam ca nu mai e cainele la capatul lesei. :))) Vorba 'ceea: multi vad, putini pricep. :))

      Ștergere