Pagini

2014-06-30

Spre apusul libertăților și drepturilor fundamentale?

Nici computerul nostru nu va mai fi doar al nostru, pe motiv de securitate națională, pe motiv că dă bine pentru “imaginea României” ca cetățenii să fie urmăriți non-stop, orice fac, oriunde fac.

Pe scurt: prin astfel de legi se încalcă dreptul la viața privată, drepturile de autor, secretul profesional, secretul comercial și multe altele.

Ei înțeleg prin diminuarea vulnerabilităților cibernetice controlul asupra tuturor computerelor, percheziționarea acestora fără mandat - chestiune care nici chiar în S.U.A. nu a fost acceptată: Curtea Supremă a decis că fără mandat nu pot fi inspectate telefoanele mobile, computerele, alte dispozitive de comunicare deoarece acestea conțin informații personale esențiale - dar la ei e și mai rău: au acea așa-zisă lege Patriot Act care permite autorităților să rețină cetățenii suspecți și dreptul la avocat este suspendat în astfel de situații și e permisă tortura, în numele securității naționale (serialul 24, cu Kiefer Sutherland, pare a fi pură propagandă pentru acea lege, să implementeze în mintea cetățenilor că totul trebuie să fie permis în numele securității și e bine să fie torturați zece nevinovați dacă există șansa să nimerească măcar un vinovat).

Abia crezusem c-am scăpat de urmăritorii securisto-comuniști care tot pe motiv de securitate națională aveau spioni, făceau interceptări și alte alea de nu mai aveau românii curaj să zică - altfel decât în șoaptă - și că-i doare capul. Nu mai suntem obligați să înregistram… mașinile de scris din dotare, dar poate urmează să fim obligați să înregistrăm imprimantele (primele trebuiau înregistrate la miliție; celelalte va urma să le inregistram la poliție?).

A fost o vreme (a naziștilor) când biologia s-a împletit cu politica; azi par a se împleti biologia, genetica, cibernetica și politica...

Ceea ce vor politicienii să facă e ceva asemănător cu ceea ce fac unii angajatori care urmăresc - folosind diverse softuri - fiecare “mișcare online” a angajaților și ceea ce fac unii care au instalat keylogger (de exemplu) în computerele iubiților / prietenilor / etc. doar pentru a ști ce are cineva pe hard-disk: ce scrie (poate ține un  jurnal zilnic personal, în Word); poate are foto și filmulțe intime; ce articole îi intereseaza; poate multe altele. Fotografiile de familie s-ar putea să le avem azi pe hardul computerului…

Sereiștii vor să aibă acces la toate computerele cetățenilor români, să poată accesa ce vor, pe motiv de suspiciune că un computer sau altul ar fi… virusat și de pe acela se transmit / se pun la cale mârșăvii (fără știința adevăratului proprietar). Am mai scris: pare că trăim sub dictatură militară și înainte de a fi vinovați de vreo faptă penală suntem anchetați / cercetați să nu cumva să fim infractori și ei să nu știe sau să ajutăm vreun infractor și să nu știm.

Prin proiectul privind securitatea cibernetică se urmărește, de fapt, eludarea nu doar a dispozițiilor din codul de procedură penală - potrivit cărora o percheziție informatică se poate efecuta numai în cazul în care o persoană a comis o infracțiune și numai în baza autorizației unui judecător - ci și dispozițiile înscrise în Constituție și în tratatele internaționale privind drepturile și libertățile fundamentale ale omului și semnate de România prin (ne)demnii ei reprezentanți.

Unul dintre drepturile fundamentale este și cel cu privire la viața privată, iar ceea ce am pe hard-ul computerului ține, practic, de viața privată, ceea ce trimit pe mail sau SMS ține tot de viața privată. Pot avea în memoria calculatorului creații literare care urmează a fi publicate, articole în pregatire pentru ziare sau reviste - jurnaliștii de investigații, ca exemplu, pot fi împiedicați înainte de a face ceva public și astfel nu e încălcat doar dreptul lui, ci și al meu: dreptul la informare.

Companiile au dosarele foștilor și actualilor angajați - cu date personale; au contracte de confidențialitate, au contracte comerciale, statistici privind întreprinderea, baza de date privind stocurile, producția, evidența contabilă în general și multe altele care nu sunt destinate a fi la cunoștința tuturor.

Desigur, sereistul care are acces la toate acestea va păstra tăcerea dacă nu constata vreo infracțiune… Haida-de! Toate informațiile private pot constitui tot atâtea vulnerabilități pentru orice persoană!

Conform proiectului de lege la care m-am referit aici percheziția informatică se va putea efectua chiar dacă persoana vizată nu a comis nicio faptă penală / infracțiune și fără să mai fie nevoie de autorizația unui judecător.

Cei care vor folosi cartele pre-pay pentru a pune la cale mârșăvii nu se împiedică în faptul că aceasta va fi înregistrată… Poate oferi chioșcarului de la care o cumpără un act de identitate fals cu CNP valid (mijloacele informatice permit imitații perfecte, iar chioșcarii nu sunt specialiști în a detecta falsurile), dar exista mijloace muuult mai simple.

Azi, ca exemplu, unele dintre computerele confiscate de autorități - ca urmare a descoperirii unei infracțiuni - sunt mega-criptate și unii proprietari nu vor să spună parola iar tehnicienii autorităților nu au acces la date… Și multe alte astfel de contramăsuri - în context - există și dovedesc faptul că ei nu se gândesc la securitatea națională, ci la modul în care să-și faciliteze accesul la informațiile  strict personale ale cetățenilor, la viața lor privată, altfel spus.
Încet, dar sigur, ca urmare a unor astfel de legi, toți utilizatorii își vor cripta - la un moment dat - datele de pe disk-uri cu cel mai complicat algoritm…

E din ce în ce mai bine! În unele aeroporturi suntem radiografiați; telefoanele sunt ascultate; mail și SMS cercetate; istoricul medical online; suntem fotografiați în propiile curți; la ieșirea din magazine suntem verificați electronic și suntem filmați în timp ce cumpărăm; la intrarea în unele instituții suntem verificați electronic și filmați; camere de supraveghere în din ce în ce mai multe locuri; se urmărește controlul nașterilor - pe motiv că populația Terrei este, deja, prea multă… Am uitat ceva? Ce mai urmează? Să fim obligați să montăm camere de supraveghere și microfoane în apartamente, să fie siguri sereiștii că nu punem la cale vreo mârșavie, că nu intră cineva, când nu sutem acasă și pune la cale vreo mârșăvie? De ce nu?! Doar suntem cinstiți, nu facem nimic rușinos, nu facem nimic ilegal, deci nu avem nimic de ascuns!

Semnați petiția împotriva controlului statului (și) asupra computerelor personale. (link spre petitie dezactivat - actualizare mai 2021)

Vezi si: Computerul la control!

2014-06-29

Computerul la control!

Actualizare decembrie 2014
Legea a trecut în parlament iar acum se vehiculează ideea că vor fi controlate numai computerele persoanelor juridice nu şi cele ale persoanelor fizice. Şi unde ar fi corectitudinea aici?! Persoanele juridice nu au secrete comerciale, financiare, bancare etc.?
Au înnebunit și dumbrăvile!
Generalul SRI Dumitru Dumbravă a avut ocazia, în 24 iunie a.c., la Comisia de Tehnologia Informațiilor și Comunicații din cadrul Camerei Deputaților, să explice concret cum vede Serviciul Român de Informații reglementarea Internetului (deocamdată doar în România) și de ce SRI a inițiat proiectul de lege prin care, practic, Parlamentul ne leagă computerele direct la serverele serviciilor secrete.

Textul propunerii de Lege privind securitatea cibernetică:
http://www.cdep.ro/proiecte/2014/200/60/3/pl263.pdf

Altfel spus, au voie să ne controleze telefonul, laptopul, computerul etc. oriunde și oricând fără a mai cere mandat de percheziție de la judecător! Și mandatul se eliberează pe motive temeinice. Computerul la control! orice ar fi... Nunu, nu e bine!

Potrivit proiectului de lege privind securitatea cibernetică, percheziția informatică se poate efectua chiar dacă persoana vizată nu a comis nicio faptă penală / infracțiune și fără să mai fie nevoie de autorizația unui judecător. Deci, o consecință gravă a adoptării proiectului de lege este că persoanele care nu comit infracțiuni vor avea mai puține drepturi și garanții decât cele care comit infracțiuni. Cu alte cuvinte, legea este rezultatul înlocuirii logicii cu vigilența serviciilor de informații.

Dacă nu vă convine să vă logați direct la S.R.I. SEMNATI PETITIA (link  dezactivat spre petitie - actualizare mai 2021) și dați mai departe petiția la semnat. Nu uitați că vor să ne înregistreze cu nume și prenume (și toate celelalte) și când cumpărăm cartele pre-pay; vor și  identificarea utilizatorilor de Wifi publice.

Ce zice… Dumbravă?! Că este normal (!!!) ca serviciile să poată avea acces oricând la datele de logare dintr-un computer infectat, care poate e folosit în criminalitatea cibernetică fără ca utilizatorul lui să știe (din cauza unui virus). Dumbravă consideră că, dimpotrivă, apelul la decizia unui judecător NU este esențital, câtă vreme dacă mergi cu computerul la depanat nu treci mai întâi pe la judecător ca să-i ceri avizul ca depanatorul să se uite în computerul tău.

La asta  i-a dat replica deputatul PP-DD Vasile Oajdea, președintele Comisiei de IT:
Când omul merge la depanator o face pe riscul său. E dreptul fiecăruia să facă ce vrea cu computerul personal, e altceva când îți intră cineva cu forța în el. Ce propuneți dumneavoastră este un fel de viol. De ce nu mergeți acum pe stradă ca să întrebați o domnișoară dacă e de acord să-i faceți un control?

Florin Cosmoiu, reprezentantul Cyberint SRI, le-a explicat deputaților că supravegherea îndeaproape a computerelor private face bine și la imaginea României în lume:  multe calculatoare sau infrastructuri ale unor entități private, care nu sunt de interes național, sunt infectate și utilizate fără voia proprietarilor în atacuri cibernetice care vizează fie teritoriul României sau al altor țări. În lege, sunt prevăzute o serie de măsuri care crează obligația ca atunci când se identifică aceste infectări, ele să fie remediate de către utilizatori.

Ca să înțelegem mai bine necesitatea legii, generalul Dumitru Dumbravă a explicat pe înțelesul șoferilor: Să ne imaginăm că Internetul e ca un sistem de drumuri pe care circulă și mașini ale statului  pompieri, armată, poliție - dar și mașini ale privaților. Ce ar însemna ca codul rutier să fie opozabil doar instituțiilor statului, pentru că privatul și-a cumpărat mașina din banii lui și poate oricând intra în mașina pompierilor sau ambulanței? Sigur că privații nu au aceleași obligații ca instituțiile statului, dar intrând pe drumurile publice, pe Internet, ai o minimă obligație. Să protejăm până la urmă Internetul ăsta care e al tuturor, nu al statului român. (…) Nu văd nimic rău în a pune puțină regulă într-un domeniu care acum e oarecum anarhic, adică circulăm ca la începutul secolului cu trăsuri cu cai. Acum circulăm sigur, dar repet, pentru că mașinile noastre au obligația la doi ani să-și facă ITP-ul, să facem revizia, mă deranjează, că mă costă bani, dar atâta timp cât asta înseamnă siguranță… îmi înmatriculez mașina, că așa e frumos, să se știe cine e în spatele volanului…

APADOR-CH a reacționat - împreună cu alte organizații ale societății civile - la maniera total netransparentă și lipsită de consultare publică în care Guvernul și apoi Senatul au adoptat proiectul cu privire la cartelele pre-pay. Aceasta este deja a patra încercare legislativă de a impune aceste prevederi abuzive, care încalcă drepturi fundamentale ale cetățenilor.

Vezi si: Spre apusul drepturilor si libertatilor fundamentale? 

2014-06-28

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - descoperiri recente

În anul 2012 arheologii care faceau săpături pentru reabilitarea şi reamenajarea curţii Bisericii Negre au descoperit peste 50 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă. Se știa că în zonă trebuie să existe un cimitir deoarece în jurul oricărei biserici medievale a existat un cimitir - începând din secolul al XI-lea s-a stabilit în lumea creştină că cimitirele trebuie să fie amplasate în imediata apropiere a bisericilor.
Osemintele nu au fost gasite întregi, ele s-au deranjat unele pe altele deoarece în Evul Mediu şi chiar în epoca modernă mormintele nu erau semnalizate, nu aveau cruci, monumente ca în ziua de astăzi; decedatul se punea în mormânt şi nu se mai cunoştea locul, morții ajungând să se suprapună. Pe lângă aceste morminte au fost găsite şi ruine ale unor clădiri.

Descoperirile făcute pe latura de nord-est a bisericii, demonstrează că a existat această mănăstire premonstratense (1) construită din piatră. Este o construcţie solidă pe care nu o putea face o comunitate stabilită accidental acolo. Felul în care este construită arată o comunitate mare, cu posibilităţi financiare, a precizat dr. Daniela Marcu Istrate, responsabilul ştiinţific al şantierului. Vestigiile descoperite lângă Biserica Neagră, mai multe obiecte, dar şi alte clădiri din piatră, atestă faptul că au existat aşezări fortificate din cea de-a doua jumătate a secolului al XII-lea. Descoperirile atestă mai multe etape de locuire de dinainte de atestarea documentară a oraşului, la 1235.
Braşovul - sub numele de Corona - a apărut pentru prima dată în Catalogus Ninivensis, un catalog al mănăstirilor premonstratense din Transilvania şi Ungaria, alcătuit între 1236 şi 1241. Catalogul conţine toate aşezămintele vizitate de abatele Fredericus în 1235 şi se păstrează într-o copie din secolul al XV-lea. Prima menţiune documentară cunoscută până acum a Braşovului apare în respectivul catalog în contextul în care se vorbeşte despre mănăstirea de călugăriţe din acest oraş. Claustra sororum… in Hungaria… Dyocesis Cumanie Corona, se menţionează în document.

Pe scurt: până la închiderea șantierului, care a durat mai mult de doi ani, s-au descoperit: zidurile unei foste capele a Bisericii Negre, datând cel mai probabil din secolul al XIV-lea - vechea capelă era atestată în documente dar nu exista nicio dovadă fizică a existenţei; peste 1.400 de morminte cu oseminte care datează atât din Evul Mediu, posibil din secolul al XI-lea, cât şi din epoca modernă; podoabe şi bucăţi de vase, gropi pentru provizii și două pietre funerare datând de la începutul secolului al XVIII-lea, una dintre ele păstrată într-o stare de conservare foarte bună.

Nota.
(1) Premonstratens. Ordinul Premonstratens (în latină Candidus et Canonicus Ordo Praemonstratensis) a fost întemeiat în anul 1120 de Norbert von Xanten, împreună cu alți 13 însoțitori, în localitatea Prémontré de lângă Laon (Franța). Ordinul cuprinde canonici regulari, ce reprezintă o sinteză a vieții monahale și a celei canonice. Există și un ordin feminin al premonstratenșilor. (wikipedia.org)
Ordinul ar fi ajuns pe teritoriul României dupa anul 1150.

Fapt divers. În Oradea, reprezentanții Ordinului Premonstratens au deschis 12 dosare de retrocedare pentru: terenul de sub stadionul Voinţa, clădirea Colegiului Naţional Mihai Eminescu din Oradea, 27 de terenuri din centrul staţiunii Băile Felix, totalizând 135.619 metri pătraţi, alte 1.000 de hectare de terenuri arabile, păşuni, păduri şi construcţii în comunele Sânmartin şi Hidişelu de Sus - pe motiv că Le-au aparţinut “în netulburată stăpânire” încă din Evul Mediu.
Surse:
http://www.brasov.net/capela-veche-700-ani-descoperita-biserica-neagra/
http://newsbv.ro/2013/02/27/orasul-descoperit-langa-biserica-neagra-schimba-data-atestare-documentara-brasovului/
http://transilvaniareporter.ro/esential/proprietari-din-evul-mediu-jumatate-din-oradea-ceruta-la-retrocedare/

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - legende

Coroana lui Solomon

În Biserica Neagră ar fi ascunsă coroana regelui Solomon care, urmărit fiind, și-a ascuns coroana la rădăcina unui arbore. În Geografia comitatului Brașov (de Ion Dariu, 1910) scrie ca un ţăran, ducându-se în pădure după lemne, află coroana lui Solomon şi o dete primarului din sat. Iar coroana lui Solomon s-a depus în Biserica Neagră spre păstrare.

Numele acestui rege Solomon este legat și de ceea ce numim Pietrele lui Solomon, unde este azi loc de picnic și locul unde se întâlnesc Junii Brașovului la serbările câmpenești.

Pe această temă circulă cel puțin trei legende. Una vorbește despre un rege ungur numit Solomon care ar fi fost alungat de mama sa pentru că şi-a omorât fratele, succesorul de drept la tron. Ea l-a blestemat pe Solomon să moară în clipa când va fi văzut de un om de rând. Solomon s-a refugiat la valahii din Şchei, unde a stat ascuns dar, până la urmă, un şcheian i-a zărit chipul şi i-a anunţat pe localnici. Atunci blestemul s-a împlinit şi Solomon a murit, iar coroana i-a căzut de pe cap la rădăcina unui copac bătrân. Dar există și varianta că și-ar fi ascuns el coroana, încercând să treacă drept om de rând și să scape de urmăritori. De aceea, se zice, vechea emblemă a Braşovului este coroana cu 32 de rădăcini, simbolizând cele 32 de sate subordonate Braşovului. În a doua legendă se zice că Pietrele lui Solomon sunt cei doi munţi peste care un rege ungur a încercat să sară călare. A scăpat cu viaţă, dar duşmanii lui au căzut în hău. Înainte de cădere coroana lui a ajuns la rădăcina unui copac. A treia versiune le îmbină pe primele două: pe un munte, Solomon a văzut un cioban care-şi păştea oile. De frică să nu-i vadă chipul, regele a tras brusc frâiele calului; animalul s-a speriat şi, nechezând, a atras privirea ciobanului. Un fulger a lovit stânca pe care se afla regele, despicând-o în două. Hăul l-a înghiţit pe Solomon cu cal cu tot, dar a mai apucat să îşi aşeze coroana la rădăcinile unui copac.
inciziile din blocurile de calcar ale zidului bisericii

Incizii in blocurile bisericii

Incizii adânci în blocurile de calcar sau gresie ale paramentelor sau soclurilor bisericilor medievale.
Cel mai adesea sunt întâlnite în apropierea portalurilor de la intrări; pot fi observate și pe zidurile Bisericii Negre. Cercetătorii nu au ajuns la o concluzie definitivă (cel puțin nu am aflat să fi ajuns) pentru aceste aparente gesturi de vandalism, dar au făcut speculații. Speculația care pare a fi acceptată mai des este aceea conform căreia soldații care plecau la război, după ce primeau dezlegarea de păcate, își încercau armele pe zidurile bisericii - probabil într-un fel de ritual (sau doar superstiție). Mai rar sunt pe socluri sau pe zidurile simple, dar întotdeauna în exterior. Unii au zis că soldații își ascuțeau armele pe pietrele sfințite, alții că doar le frecau de pietre pentru a conferi lamelor sau vârfurilor armelor o parte de sfințenie. Totuși, astfel de incizii apar nu numai la biserici, ci şi în cetăţi ori construcţii civile contemporane - afirmă alții. Au fost definite neutru drept caneluri de şlefuire.

Poarta Spovedaniei

La Biserica Neagră sunt întâlnite pe ambele laturii ale așa-numitei Porți a Spovedaniei aflată pe latura de sud-vest a bisericii (dinspre curtea liceului Honterus).
La Poarta Spovedaniei, în vreme de război, preotul ieșea și citea din cartea sfântă în special pentru cei care urmau să apere zidurile cetății. Spovedania, se zice, este o poartă spre Rai. Botezul este calea de intrare în creștinism și marchează momentul când păcatul strămoșesc precum și greșelile și păcatele săvârșite de cel ce urmează a fi botezat sunt iertate, dar această inimă curățită nu se păstrează indefinit și de aceea a fost rânduită spovedania, iar cei care plecau la luptă își doreau cu atât mai mult să-și mărturisească păcatele și să obțină iertarea pentru că era probabil să piară. Credincioșii nu se pot mântui, nu pot intra în Rai, dacă nu se spovedesc și nu se împărtășesc după cum a poruncit Isus Hristos: Dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sangele Lui, nu veți avea viața în voi (Ioan 6, 53).
statuia calfei aplecata pe marginea acoperisului bisericii

Statuia calfei 

Pe latura de nord a edificiului se află o statuie ce pare a fi a unui zidar, statuie despre care se știu și nu prea se știu multe, pentru că există diverse variante, mai ales că nu e caracteristică lăcașurilor de cult.
Legenda spune că acest tânar pietrar a lucrat la ridicarea bisericii și era cea mai talentată calfă și ceilalți începuseră să-i ceară sfatul, astfel încât și-a atras invidia meșterului care, temându-se ca acesta să nu-i ia locul, l-a împins de pe schelă.

În altă versiune se spune că la construirea bisericii meșterul şi-a pedepsit calfa care aparent era un copil şi nu măsurase adecvat peretele bisericii; l-a urcat pe acoperiş și i-a cerut să privească în jos, să-și vadă greșeala - copilul s-a dezechilibrat și a căzut. În altă variantă a fost împins de meşterul care era nervos pe incapacitatea lui de a-şi duce lucrurile la bun sfârşit.
Meșterul s-a căit mai apoi și a pus să fie ridicată acea statuie; alții spun că au ridicat statuia colegii calfei iar meșterul s-a autodenunțat și a fost condamnat la moarte. Se poate, totuși ca cineva să fi căzut de pe zidul bisericii (la astfel de construcții e puțin probabil să nu fi existat victime, dar aceasta să fi fost una mai deosebită și de aceea există statuia) - statuia reprezintă un copil care pare că măsoară înălţimea turnului cu o sfoară, metoda utilizată în construcţiile de mari dimensiuni.

O altă versiune despre statuia copilului de pe Biserica Neagră spune că a fost vorba de un accident: fiul unuia dintre muncitorii care lucrau la refacerea bisericii a venit în vizită la tatăl său, care lucra în acel moment pe acoperiş. Copilul a urcat şi el şi a mers până la marginea acoperişului, să vadă cât este până jos. S-a aplecat peste margine, şi a căzut. Plin de durere că unicul său fiu a murit, bărbatul a comandat o statuie care îl înfăţişa pe copil în poziţia în care l-a văzut ultima oară.

A patra versiune vorbeşte despre calfă ca fiind copilul unei călugăriţe, Barbara (fiica unui pălărier) , pe care au abuzat-o soldaţii care păzeau cetatea. Ea a născut un băiat, Thomas, care l-a vârsta de 15 ani a fost dat calfă la un meşter tâmplar, cel mai bun din zonă. Când un vânt puternic a distrus acoperişul bisericii Sfânta Maria (Biserica Neagră), tâmplarul a fost tocmit să îl repare. Meşterul punea laţii şi tânărul ucenic îi dădea tiglele. La un moment dat, Thomas a scăpat o ţiglă, s-a repezit să o prindă şi aşa a căzut de pe zid. Meşterului i-a părut tare rău pentru tânărul pe care îl îndrăgise şi a ridicat o statuie exact în locul de unde a căzut băiatul. Barbara a suferit mult după copil şi, pentru că necazul nu vine niciodată singur, tatăl ei a fost printre cei care s-au răsculat împotriva asupritorilor şi a fost executat. Tânăra a fugit pe Tâmpa şi s-a ascuns în peştera care, mai târziu, va fi numită Peştera Călugăriţei.

Pe lângă aceasta statuie, însă, pe contraforţii naosului se aflau odinioară şi alte statui - se pot observa urmele unor piloni pe care au fost postate; din cauza degradării au fost adăpostite în interiorul bisericii: o femeie îngenunchiată, un leu, un vultur şi un războinic cruciat. Statuia tînărului zidar este singura care a fost restaurată.

Sursa fotografii: Brașov, orașul sufletului meu
Surse info, intre altele:
http://www.medievistica.ro/pagini/monumente/texte/cercetarea/incizii/incizii.html
http://tarabarsei.eu/arhitectul-invidios/
http://www.monitorulexpres.ro/?mod=monitorulexpresp=mozaics_id=131906

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - turnul cu clopote și ceas

Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii.

Cea mai veche ştire despre clopote la Braşov datează din anul 1476, pe vremea când braşovenii au primit poruncă să serbeze victoria şi înscăunarea lui Vlad Ţepeş ca domnitor al Ţării Româneşti.

Prin anul 1514 s-au mai efectuat unele lucrări prin turnul bisericii și au fost adăugate un ceas (deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică se afla cadranele ceasului din turn) și clopote.
În anul 1605 clopotul cel mai mare s-a prăbuşit. În anul 1689, clopotele s-au topit la marele incendiu care a cuprins Braşovul și care a afectat aproape toate cladirile din cetate; au căzut peste ceas și l-au distrus. S-au turnat alte clopote dar n-au rezistat nici acestea prea mult.
Clopotul mic, din 1791
În turn au fost așezate trei clopote: cel de 6.300 kg (din bronz) în anul 1858, considerat cel mai mare clopot din România și unul dintre cele mai mari din Europa. Mai există un clopot, din anul 1839 (1000 kg) care bătea în zilele de lucru, şi un clopot mai mic, din anul 1791 (250 kg).

La finalul treptelor in spirala / urme de incendiu
În 27 martie 2009, de Ziua Clopotului - care marca un secol şi jumătate de la sfinţirea celui mai mare clopot mobil din ţară - turnul a fost deschis pentru public pentru prima oară în 150 de ani. Turiștii au avut ocazia să urce în turn pentru a vedea clopotul pe care altfel doar îl aud.
Accesul în turn se face pe o ușă mică, pe scări înguste, în spirală, înalte, plasate într-un spațiu strâmt. Scara in spirala are 190 de trepte.

Povestea clopotului este una pierdută în negura timpului, secretul realizării de Johan Andraschowski, din Cluj, fiind uitat pe vecie.
Clopotul de 6 tone, din 1858
Clopotul mare, în varianta de azi, a fost turnat în 11 decembrie 1858, în faţa Porţilor Braşovului Vechi - în zona unde azi este Cercul Militar (Casa Armatei), în Livada Poștei - şi a fost apoi adus cu un car special tras cu 8 perechi de boi, până la biserică, unde a fost urcat timp de cel puţin 3 zile. Pe 27 martie 1859 a avut loc sfinţirea acestui clopot. La acea vreme (până în anul 1970) erau necesari opt clopotari pentru a-l mânui: era acţionat cu frânghii, de jos - clopotarii trăgeau de frânghia care acţiona un sistem rotativ ce punea clopotul în mişcare. Azi este acționat electric.
Clopotul este şi un important simbol istoric: pe partea de sus a coroanei se află inscripţii gotice, un început de cântec coral al lui Martin Luther, refermatorul din Germania, cântec care se numeşte: Cetate tare-i Dumnezeu şi armă apărătoare. În partea de vest este deviza reformatorului Jhonannes Honterus, Vegheaţi şi rugaţi-vă (a zis în anul 2009 Hanelore Agnethler, preot la Biserica Neagră).
Custozii Bisericii Negre organizează diverse tururi tematice pentru amatori; un astfel de tur este și cel în care sunt prezentate turnul, clopotele, acoperișul, ceasul și terasa de sub el, terasă de pe care se deschide vederii o parte din oraș, între care Turnul Alb, Turnul Negru (care nu mai e negru de când l-au renovat), Turnul Măcelarilor (singurul turn al cetății care mai este locuit), strada Mureșenilor (fosta stradă a Vămii sau a Mănăstirii, unde se afla și Poarta Vămii), strada Republicii (fosta Uliță a Căldărarilor și Strada Porții, unde se afla poarta principală de intrare în cetate).
Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - moștenire culturală

Biserica Neagră este unul dintre cele mai reprezentative monumente în stil gotic din România și deține un tezaur inestimabil, afirmă cunoscătorii.

Decorarea bisericii a început puţin după anul 1400, perioadă din care se pare că datează statuia Sfântului Ioan Botezătorul. Pe la 1430 au fost executate statuile Isus-salvatorul lumii, Maria cu pruncul şi statuia apostolului Petru.

Între valorile aflate în biserică sunt și:
Amvonul (1696). Cel dinaintea acestuia s-a pierdut în marele incendiu din anul 1689. Maistrul măcelar Laurenz Bömches a susţinut ridicarea celui nou, iar monograma lui se află pe coroana ornamentală, pe una dintre laturile-oglindă ale amvonului.
Cristelniţa (bronz, 1472) este unul dintre puţinele obiecte rămase din perioada de dinainte de incendiu şi în acelaşi timp un exemplu valoros al artei de turnătorie medievală. Scrierea gotică minusculă destăinuie numele donatorului: parohul Johannes Reudel. În protuberanţa boltită din piciorul cristelniţei se pune mangal pentru încălzirea apei de botez. După aproape 150 de ani, în anul 1716, fierarul Meensen Hannes a realizat un grilaj din fier forjat care înconjoară cristelnița.

Orgile. În interiorul bisericii se află una dintre cele mai mari orgi din Europa, compusă din 4000 de tuburi; a fost construită în perioada anilor 1836-1839 de cunoscutul constructor de orgi Carl August  Buchholz din Berlin și este renumită pentru acuratețea sonorității. Orga Buchholz s-a păstrat în starea iniţială datorită faptului că tuburile originale nu s-au pierdut şi nu au fost înlocuite, iar micile modificări întreprinse în timp au fost anulate mai târziu. Acordajul şi presiunea vântului au fost aduse la starea iniţială.
În anul 1924, galeria din fața orgii a fost mărită pentru a se putea organiza concerte mari de muzică sacră cu participarea corului, chiar și astăzi având loc săptămânal concerte de orgă aici. De-a lungul anilor au fost realizate numeroase discuri de vinil, casete audio și cd-uri cu aceste concerte.

Orga din corul Bisericii Negre a fost construită în anul 1861 pentru comunitatea de saşi din Lechinţa în nordul Transilvaniei, de către constructorul Carl Hesse din Viena. Orga Hess a fost adusă în anul 1970 la Posmuş şi 80 de ani mai târziu a fost transportată în stare degradată la Braşov. În 1997 a fost restaurată de firma Stemmer/Zumikon şi este folosită de atunci în concerte şi în timpul slujbelor religioase. Instrumentele de orchestră, în special cele de suflat, pot fi acompaniate doar la orga Hesse. În Transilvania s-au păstrat mai multe orgi Hesse: cele din Moşna, Sibiu şi Biertan, ca exemple.

Colectia de covoare. Tot aici se află cea mai mare colecție de covoare vechi din Asia Mică, din regiunile Brussa, Usak și Ghiordes, din secolele XVII-XVIII, ce reprezinta un tezaur inestimabil al Bisericii Negre. Acestea au fost donate de-a lungul timpului de breslele meșteșugarilor din oraș, de negustori și cetățeni.
Cu excepția muzeului Topkapî din Istanbul, Biserica Neagră posedă cea mai mare colecție de covoare orientale din Europa, datând din secolele XV-XVI. Interiorul Bisericii Negre este dominat de spledoarea de culori a celor aproximativ 110 covoare orientale expuse. Nici astăzi specialiștii nu sunt mereu siguri în privința tipurilor de covoare și a datării lor. Majoritatea covoarelor din Biserica Neagră sunt categorisite ca transilvănene, pentru că s-au păstrat în număr mare și în multe variante pe teritoriul Transilvaniei.

Mai pot fi admirate în Biserica Neagră:
- un fragment din altarul din Feldioara, care datează din secolul al XV-lea; din Feldioara a ajuns în posesia Muzeului Săsesc al Ţării Bârsei, iar de acolo în Biserica Neagră; pe tablă sunt pictate scene din viaţa lui Hristos;
- o pictura în ulei, de Fritz Schullerus (1898), pe zidul din drepta faţă, lângă cor. Este reprezentat acel moment fictiv în care marii sfatului braşovean depun jurământul pe Cartea Reformei, de Johannes Honterus, şi pecetluiesc reforma în oraş. Prin stilul său, tabloul se apropie mult de pictura istorica a anilor 1890 din München, care cultiva un realism expresiv;
- pictura în ulei Nunta din Cana, reprezentarea modernă a pictorului braşovean Hans Eder (1883-1955) şi îl înfăţişează pe Isus după ce a înfăptuit transformarea apei în vin;
- pe una dintre coloanele navei principale este sculptat blazonul orașului Brașov și cel al familiei Hunyadi;
- stranele breslei tâmplarilor brașoveni (pe la 1715). Pe latura din față a stranelor sunt evidențiate zece virtuți, ca semn al credinței protestante a locuitorilor. Mai multe dintre stranele din biserică au fost realizate după marele incendiu;
- un număr mare de veșminte liturgice din materiale textile medievale și baroce de lux. Printre ele se află și veșmintele preoțești de slujbă și pluvialele purtate în Biserica Catolică în ceremoniile de sfințire sau în timpul procesiunilor; ș.a.
Statuia lui Honterus, de Harro Magnussen. Statuia este o reprezentare idealistă a reformatorului, umanistului, tipografului și pionierului sistemului școlar, Johannes Honterus (1498-1549). Poziția sa și cartea pe care o ține în mână sunt în perfectă concordanță cu împrejurimile: cu o carte în mână, savantul indică spre liceul brașovean cu tradiție. Honterus coresponda cu Melanchton, reprezentantul umanismului în învățământ, și încuraja reorganizarea sistemului școlar. În același timp era și fondatorul primei tipografii în care au fost editate materiale reformatoare, materiale didactice și volume ale clasicilor antici ai reformei educației din Transilvania. În perioada reformei, vechile școli teologice latine au fost transformate în școli protestante. Cele două reliefuri din bronz de pe soclu îl reprezintă pe Honterus în tipografie și la împărtășanie. (Ágnes Bálint)
Johannes Honterus, umanist și om de cultură cu importante contribuții la dezvoltarea culturală și economică a zonei Brașovului (a scris cărți, a avut inițiativa construirii unei fabrici de hârtie în Brașov ș.a.) , este înmormântat în Biserica Neagră.

Sursa info principala: http://www.honterusgemeinde.ro/ro/biserica-neagr259/istorie/

Biserica Neagră sau Sfânta Maria - file de istorie

Biserica Neagră (Die Schwarze Kirche, în germană; Fekete Templom, în maghiară) din Brașov este unul dintre cele mai importante monumente în stil gotic din Transilvania, unul dintre cele mai reprezentative din România și cel mai mare din sud-estul Europei (cel mai mare edificiu religios între Viena și Istanbul). Este biserica parohială a comunității evanghelice luterane din Brașov, situată în centrul municipiului Brașov, fiind și unul dintre simbolurile oraşului Braşov. Parohia brașoveană a primit hramul Sfintei Maria, fapt dovedit și de fresca Mariei, aflată în hala porții sudice.

Reforma protestantă a pătruns în Transilvania la jumătatea secolului al XVI-lea și s-a răspândit în mare parte datorită umanistului și pedagogului Johannes Honterus (1498-1549). În anul 1542 s-a celebrat prima slujbă evanghelică în Biserica Neagră, iar în timpul aceleiași mișcări s-au îndepărtat și altarele secundare. Până în anul 1542 biserica fusese catolică.

Poarta Cetatii Brasovului dinspre strada Republicii de azi (poarta e demolata de prin anii 1800)

Edificiul inițial a fost o bazilică romanică, distrusă în marea invazie tătară din anul 1241. Reconstrucția ca biserică gotică de tip hală a început în jurul anului 1380 (probabil începând cu 1377).

Construcţia a durat aproape o sută de ani; a început în anul 1377 şi s-a finalizat în jurul anului 1477. În anul 1421 construcţia, neterminată, a fost aproape distrusă din cauza primei invaziii otomane. Alte surse afirmă ca s-a început construcția bisericii în stil gotic în anul 1383, în timpul parohului Thomas Sander (conform unei inscripții descoperită în zidul bisericii și care îl atestă ca prim ctitor pe Thomas despre care scrie că a murit în anul 1410), când Braşovul se afla într-o perioadă de dezvoltare culturală şi economică puternică, fiind cel mai însemnat oraş comercial şi industrial la graniţa dintre apus şi răsărit.

De-a lungul secolelor XVI-XVII biserica a fost afectată de multe cutremure astfel încât, la jumătatea secolului al XVII-lea, a fost nevoie de lucrări de restaurare.

Biserica Neagra si Turnul Negru, carte postala alb-negru, orasul Stalin

Marele incendiu din 21 aprilie 1689 a cuprins şi biserica parohială, distrugând acoperişul şi mobilierul din interior. Acoperișul s-a prăbușit, vitraliile s-au spart, orga și clopotele s-au topit (ultimele căzând peste ceasul din turn, distrugându-l), iar altarul și toate bunurile din interior au fost arse. A pierit și vestita bibliotecă a lui Johannes Honterus, plină cu incunabule și manuscrise vechi, și atelierele meșteșugărești împreună cu sculele și mărfurile depozitate. Aproape un secol i-a trebuit Cetății să-și revină după acel incendiu. De atunci, ruina înnegrită de fum s-a numit Biserica Neagră, (denumire devenită oficială în secolul al XIX-lea). Tot după incendiu i s-a ridicat și actualul acoperiș, înalt de 20 de metri. Meșterii care au lucrat la refacerea ei erau veniți din orasul Danzing, motiv pentru care noile bolți sunt în stil baroc și nu gotic. Tot în această perioadă s-au construit şi galeriile pentru ca biserica să poată face faţă numărului tot mai mare de enoriaşi care luau parte la slujbe. Lucrările au fost încheiate în anul 1722, odată cu noua inaugurare.

Dacă azi este interzis comerțul stradal, înainte vreme țăranii își vindeau produsele chiar lângă zidurile bisericii, în zonă fiind și multe ateliere meșteșugărești. Străzile care duceau spre Biserica Neagră fiind în principal comerciale, casele având la parter magazine și ateliere, iar în Piața Sfatului se țineau târguri la care se prezentau oameni și din afara cetății.

Biserica Neagra la inceputul secolului al XIX, vanzatoare langa biserica

Date tehnice - Biserica Neagra

ziduri exterioare ale Bisericii Negre

Edificiul măsoară 89 de metri lungime și 38 de metri lățime. În biserică încap circa 5.000 de persoane. Este o biserică-hală în stil gotic târziu, fiind formată din cor, naos și turn. Din lungimea totală a construcției, 31 m sunt reprezentați de cor, 42 m de naos și 16 m de baza turnului.

Din cele două turnuri ale planului inițial a fost ridicat doar cel sudic până la o înălțime de 44 m, iar cupola sa se ridică la 65 m pe brațul transversal al crucii. Deasupra balconului, pe latura sudică a turnului, respectiv pe cea vestică, se află cadranele ceasului din turn. Portalul principal al bisericii se află pe latura sudică și este îmbogățit cu sculpturi ornamentale.

Zidurile exterioare și vârfurile bolților au 21 m înălțime.

Biserica Neagra, vedere spre turnuri si cupola/acoperis

Coama acoperișului aparținând naosului se ridică la 42 m, iar cel al corului la aproximativ 38 m.

Partea turnului are 30 m, iar în exterior, între cele două scări în spirală, măsoară 31 m.

Suprafața totală a bisericii ocupă 2500 mp, iar blocurile din care sunt construite zidurile au un volum de 9000 mc. Suprafața acoperișului bisericii măsoară aproximativ 4500 mp. Biserica Neagră se află la 589 m deasupra nivelului mării.

Biserica Neagră este caracterizată prin înălțimea egală a navei centrale și a navelor laterale, spre deosebire de tipul bazilică, la care nava centrală este mai înaltă decât cele laterale.

Biserica Neagra vazuta dinspre fosta Banca Albina

Din punct de vedere arhitectonic Biserica Neagră domină centrul medieval al Brașovului.

În fiecare an trec pragul Bisericii Negre aproximativ 100.000 de turiști, fiind considerată al doilea obiectiv de interes major din județul Brașov, după Castelul Bran.

Potrivit Google Panoramio, Biserica Neagră este pe primul loc în România în ceea ce priveşte cele mai fotografiate obiective turistice (locul 295 în lume). Face parte din Circuitul Bisericilor Fortificate din România, cel mai de success circuit turistic. Dintre cele peste 100 de biserici incluse în tur Biserica Neagră este cea mai vizitată.

Sursa foto: https://www.facebook.com/BrasovOrasulSufletuluiMeu/photos_albums
- / -

Primul Grand Prix - Formula 1 sau Dansul cu moartea

Primul Grand Prix din istorie s-a desfăşurat după regulile care în prezent se aplică doar în lumea raliurilor: ordinea piloților a fost efectuată prin tragere la sorți și intrau pe circuit la fiecare 90 de secunde, iar câștigătorul nu era desemnat cel care trecea primul linia de sosire, ci acela care cumula cel mai bun timp la finalul celor 12 tururi.

Cu aproape o jumătate de secol înainte de Formula 1 a fost inițiat primul Grand Prix oficial și s-a desfășurat în jurul orașului Le Mans, în iunie 1906, în apropiere de râul Sarthe, fiind organizat de clubul de automobilism din Franța.
Cursa a fost programată pentru data de 25 iunie, dar a început cu o zi mai târziu - tradiție care se păstrează și azi - și s-a încheiat în 27 iunie, cu victoria pilotului ungar Ferenc Szisz (emigrat în Franța în anul 1900) care a condus o mașină a celor de la Renault (Renault AK dotat cu un motor în linie de 13 litri capabil să genereze aproximativ 105 cai putere). Viteza medie la care a rulat a fost de 101, 328 km/h.

Cursa s-a desfăşurat pe parcursul a 12 tururi care însumau 1238,16 km, astfel că a fost împărţită în două: primele şase tururi în 26 iunie, iar ultimele şase tururi în 27 iunie, iar organizatorii au impus o singură regulă de natură tehnică: masa unei maşini să nu depăşească 1000 de kilograme - reguli impuse de Clubul de automobilism francez.

Peste o sută de mii de spectatori au asistat la confruntarea a 34 de mașini Renault, Daracq, Brasier, Mercedes, din Franța, Italia și Germania.

În ciuda victoriei obţinute de Renault, organizatorii au considerat cursa ca fiind prea lungă, piloţii au început la o distanţă prea mare unul de altul, iar pneurile cu jante detaşabile au influenţat rezultatele finale - trebuiau schimbate la fiecare 15 minute. Cu toate acestea, cursa a fost organizată şi în 1907, an în care germani au găzduit Kaiserpreis, cursă care mai târziu avea să se transforme în Marele Premiu al Germaniei.
Cei de la Renault au înregistrat o creştere semnificativă a vânzărilor de maşini de serie: de la 1600 în 1906 la peste 3000 în 1907 şi peste 4600 în 1908.

Până în 1908, Clubul de automobilism din Franța a eleborat un set de reguli în ceea ce privește condițiile pentru intrarea în competiție a unei mașini. Concurenții din acel an ai Grand Prix-ului Franței trebuiau să conducă mașini cu o greutate minimă de 1100 kg și având un motor de maximum 13 litri. Acest fapt a garantat o integritate structurală modică a mașinilor și a impus o limită de 105 cai putere. Totuși, cu mașini care atingeau 170 de km pe oră, pe un teren dificil, cursele de Grand Prix erau deosebit de periculoase și au fost interzise între anii 1908 și 1912, din cauza numărului tot mai mare de victime printre piloți și spectatori. Dar victime au fost și mai târziu. În 1955 au murit, decapitați de motorul mașinii lui Pierre Levegh, zeci de spectatori, accident care ar fi putut fi o cumplită tragedie dacă marele campion Juan Manuel Fangio nu ar fi evitat în penultima clipă un carambol chiar în fața boxelor de realimentare; Walter Hansgen, în 1963 a confundat o zonă de frânare cu un fragment de pistă și a intrat într-un morman de nisip; în 1971 Jo Siffert a lovit taluzul.

Cursele auto desfăşurate la nivel internaţional la sfârşitul secolului XIX şi în primii ani ai secolului XX aveau o regulă potrivit căreia fiecare ţară putea trimite în cursă cel mult trei maşini. La vremea respectivă, Franţa beneficia de un număr ridicat de constructori, astfel că unii dintre aceştia nu puteau participa la curse, în timp ce rivalii tradiţionali germani de la Mercedes puteau avea chiar şi şase maşini, întrucât deţineau şi o uzină în Austria.
Astfel, francezii au hotărât să organizeze o cursă la ei, fără limitarea numărului de mașini concurente dintr-o țară.

Clubul Auto din Franţa a decis ca circuitul să fie reprezentat de drumurile publice care legau Le Mans de localităţile Saint-Calais şi La Ferte-Bernard, plus o secţiune de drum care le lega pe ultimele două. În acest fel a rezultat un circuit în formă de triunghi cu o lungime de puţin peste 103 kilometri, cu o linie dreaptă de start-sosire amplasată în apropiere de Le Mans, acolo unde a fost construită şi o tribună cu 2.000 de locuri.

Unele publicaţii britanice cataloghează, în mod eronat, o cursă desfăşurată în localitatea franceză Pau în 1901 drept primul Grand Prix din istorie. Confuzia a apărut din cauza faptului că această cursă, numită oficial Circuit du Sud-Ouest, a avut un premiu botezat Grand Prix de Pau pentru una dintre clasele de maşini incluse în competiţie.
De altfel, britanicii au boicotat cursa de la Le Mans, catalogând-o ulterior drept o simplă propagandă pentru constructorii auto francezi.

Cursa de 24 de ore de la Le Mans (Circuitul de la Sarthe) este o cursă de anduranță care are loc anual în luna iunie pe circuitul din localitatea cu același nume. Azi, circuitul este unul dintre cele mai lungi circuite automobilistice din lume. Un traseu de asfalt încins, plat, acoperit cu ulei scurs, linii drepte pe care se ating și viteze de 350 km la oră, mii de manevre cu ambreiajul și maneta de viteze, respirație arsă de fum, particule de asfalt și gaze toxice, ochi extenuați.
Pe acest circuit există și dificilul viraj de la Tertre Rouge, unde steagurile nu fălfâie pentru decor ci pentru a le reaminti piloților că o rafală de vânt le poate transforma mașinile în avioane. În cursa din 2013 bolidul Aston Martin pilotat de danezul Allan Simonsen (34 de ani) a percutat violent barierele de protecție din acest viraj, la numai 10 minute de la începerea cursei; pilotul, deși transportat urgent la spital, n-a supraviețuit rănilor.
Simonsen este prima victimă în Cursa de 24 de ore de la Le Mans de la moartea lui Sebastien Enjolras din 1997, acesta decedând în urma unui accident suferit în precalificări. Un alt accident mortal în timpul cursei propriu-zise a avut loc în 1986, când a decedat pilotul Jo Gartner.

Pe acest circuit - poate mai mult decât pe oricare altul - nervii, reflexele, siguranța și inteligența piloților (și a mașinilor) sunt puse la grea încercare. O mișcare necontrolată a volanului, de numai câteva grade, poate azvârli bolidul de pe traseu.
Circuitul Bugatti este un circuit permanent inclus în Cursa de 24 de ore și e numit după fondatorul Bugatti, Ettore Bugatti. Acest circuit a fost înființat în anul 1967, la Marele Premiu al Franței și aici se desfășoară și Marele Premiu al Franței la motociclete.

Anul acesta (14/15 iunie) celebra cursă de anduranță de la Le Mans a fost caștigată de Audi (Fassler / Lotterer / Treluyer), pentru al cincilea an consecutiv.

Surse: Cavalerii riscului, de Dumitru Lazăr, ed. Sport-Turism, 1977; Formula 1, de Modesto Ferrarini și Radu Naum, ed. Nemira, 1993; http://www.4tuning.ro; wikipedia.org; http://www.roportal.ro/articole/grand-prix-al-frantei-170.htm;
http://www.automarket.ro/formula1/povestile-motorsportului-franta-1906-primul-grand-prix-din-istorie-55964.html

2014-06-23

Bună dimineața, Soare! Popas





Învață să te abții de la judecăți.

Învață să asculți.

Intră în contact cu propriul sine.

Privește viața cu bucurie.

Nu plânge niciodată pentru ceva ce nu poate plânge pentru tine.
(Cheewa James Modoc)
Sursa foto: Turism de Aventura (albumul “Argentina, Chile feb 2011”) / http://www.extreme-travel.ro/
Pentru Buna dimineata, Soare! jocul inițiat de Iulisa, la care găsiți tabelul pentru înscriere.

Noaptea de Sânziene 23-24 iunie

După solstițiul de vară, în Noaptea Sânzienelor, este cumpăna între două mari intervale ale Timpului, dar este și o zi în care se sărbătorește Dragostea. În ajunul Sânzienelor, fetele și băieții care urmează a se căsători se adună spre seară în sat. E veselie, voie bună și toată lumea e cu sufletul deschis.

Sărbătoarea Sânzienelor reprezintă un fel de loc geometric al tuturor posibilităţilor, e ora la care cerurile se deschid, permiţând ieşirea din timp, accesul către un spaţiu paradisiac, marcat tocmai prin încheierea ciclului germinativ. Pot vedea Sânzienele numai cei cu inima curată, cei care mai reușesc să trăiască în ritmul Naturii; ceilalți doar manifestă ritualuri seci care nu le aduc vreun folos, nu le dezvăluie esențe.

Deschiderea cerurilor e un moment de conexiune între lumi, între lumea de sus și lumea de jos, când energiile circulă liber. În noaptea magică cei cu inima curată au acces la taine; noaptea este o poartă între două lumi, între sacru și profan. Lucruri tainice se pot întâmpla în acest interval și Mircea Eliade, în romanul său, Noaptea de Sânziene, s-a referit la unul. Personajul principal, Ștefan Viziru, în vârsta de 32 de ani, căsătorit cu Ioana, pe care o iubește, în după amiaza zilei de 23 iunie simte cum îi bate inima cu putere, fiind cuprins de dorul de a revedea locurile copilăriei din pădurea Băneasa. Aici o întâlnește pe Ileana, o tânără și frumoasă fată. Mai târziu îi va spune lui Petre Biriș: de-atunci viața mea și-a pierdut înțelesul. Deși își iubește în continuare soția, cum puțini bărbați și-au iubit soțiile, el îi ascunde lucruri esențiale pe care, însă, le destăinuie Ilenei. Ștefan e permanent obsedat de pasiunea vieții lui, o visează mereu, o caută fără odihnă, o găsește pentru numai câteva clipe, pentru a o pierde din nou. Aleargă după cea care i-a fost ursită fără să reușească s-o ajungă. E ca Ileana Cosânzeana - îi spune unui alt personaj. Când, după doisprezece ani, în noaptea de Sânziene, în pădurea Royoumont de lângă Paris, asemănătoare celei de la Băneasa, o regasește și vrea să o păstreze alături de el, vor pieri amândoi într-un accident. Cuplul ideal, fericirea supremă pot fi realizate numai în imaginație, în vis - pare să spună trecerea în neființă a celor doi: Ștefan și Ileana.

Într-o discuție cu Biriș, Ștefan își amintește că, în copilărie, într-o seară de vară, se întorcea acasă într-un car cu fân. Adormise și, trezindu-se deodată, a văzut deasupra lui numai stele și a avut senzația că timpul nu mai curgea, se oprise. Dorința lui de a ieși din timp era un efort de a regăsi beatitudinea copilăriei.

Anisie, omul care locuiește lângă Sighișoara, izolat ca un pustnic, în armonie cu ritmurile Naturii, în așteptarea unei reînnoiri a lumii în finalul distrugător al unui mare ciclu - un alt personaj al romanului lui Mircea Eliade - a simțit cum trece timpul, a reușit să se sustragă Timpului, nu numai celui istoric - căci oricine se izolează de lume și nu are legătură cu ziarele și radioul o face - ci și timpului fiziologic. El pare cu mult mai tânăr decât e în realitate.
Și eu visez să scap într‑o zi de timp, de istorie, spuse Ștefan. Dar nu cu prețul catastrofei pe care o vestești dumneata. Existența umană mi s‑ar părea searbădă dacă ar fi redusă numai la categoriile mitice. Chiar acel paradis anistoric de care vorbești mi s‑ar părea greu de suportat dacă n‑ar avea lângă el infernul istoriei…
Când un om poate rămâne singur înseamna că e un magician asemenea zeilor, spuneau indienii; înseamnă că a descoperit taina fericirii, spuneau contemporanii lui J.J. Rousseau…
Numai când observi cu ce pasiune aleargă oamenii după singuratici îți dai seama cât de însetată de fericire este lumea modernă. (Fragmentarium, Mircea Eliade)

Sânzienele, sau Drăgaica, este o sărbătoare păgână, de origine daco-tracică sau romană. Unele surse spun că numele vine de la Santa Diana, zeița romană a vânătorii și a pădurilor, altele că de la micile flori de câmp, galben-aurii cu parfum suav: sânzienele. Mai sunt numite Frumoasele, Zânele, iar în sudul țării oamenii le spun Drăgaicele. Spre deosebire de Iele, care sunt zânele rele ale pădurii, Sânzienele sunt zâne tinere și frumoase, au părul lung, blond și poartă rochii diafane ca de abur; sunt blânde și vesele și îi ajută pe oameni să se vindece, să-și găsească perechea sau să afle viitorul recoltelor; sunt preotese ale Soarelui, divinități nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om, dar și pe câmpii și dau puteri deosebite plantelor.

Se mai spune că în noaptea de 23 spre 24 iunie Sânzienele dansează, plutesc pe Pământ și îndeplinesc ritualuri benefice pentru pământeni.

Sărbătoarea de Sânziene ține o noapte și-o zi (este atât lunară cât și solară) și începe la asfințitul zilei de 23 când fetele și băieții culeg flori de sânziene și fac din ele coronițe înmiresmate; pentru femei coronița are formă rotundă, prefigurând Soarele. Pentru bărbați coronițele sunt în formă de cruce. Florile de sânziene nu trebuie să fie rupte sau smulse, ci culese la prima rouă prin tăierea dintr-o singură mișcare, cu un cuțit, rostindu-se o incantație magică.
După ce au cules florile oamenii revin în sat și încing horele, timp în care se împletesc și coronițele. Când împletirea a luat sfărșit începe Dansul Sânzienelor; sătenii împodobesc stâlpii porților, ferestrele caselor, chiar și cimitirele, pentru că se zice că Sânzienele apără oamenii și odihnesc morții. Mai apoi, urmează aruncatul coronițelor pe acoperișuri, nu înainte ca fiecare să-și pună câte o dorință - dacă rămâne coronița pe acoperiș dorința se consideră că urmează a fi îndeplinită.

Ritualuri au loc atât ziua cât și noaptea, când se aprind focuri pe dealuri, pe câmpuri, la liziera pădurilor, pe malul apelor - se aprind pe pământ și se aprind și în cer, se zice.
Focul este și simbol al Soarelui prielnic roadelor dar și instrument de alungare a duhurilor rele și este celebrat atât prin rugurile cât și prin făcliile de Sânziene. Tinerii bărbați poartă făclii aprinse pe care le rotesc, întrecându-se care scoate cele mai multe scântei și e mai priceput în rotirea torțelor, apoi aprind focurile și încep săriturile peste foc; se scaldă în râu perechi, pentru că e și o sărbătoare a dragostei.
Tinerele femei căsătorite se scaldă în roua dimineții pentru a rămâne gravide și pentru a naște copii frumoși și sănătoși.
Roua de pe sânziene culeasă în ziua de sănziene se întrebuintează în bolile ochilor, iar planta întreagă se pune în apa de baie a copiilor pentru a-i întări.

Alte plante considerate magice și utilizate în ritualuri în preajma sărbătorii de Sânziene sunt și cicoarea, urzica, feriga, mărăcinele, verbina - aceasta ultima se consideră că este sub influenţa planetei Venus, de aceea era folosită în ritualurile pentru dragoste.

În romanul lui Mihail Sadoveanu, Nopțile de sânziene (1934), autorul se referă la pădurea Borzei, considerată a fi un loc mitic, un adăpost pentru cei care o iubesc. Într-o poiană din codru, numită La Paraclis, se adună în noaptea de Sânziene soborul animalelor și stau la sfat, grăind întocmai cum grăiesc oamenii.
În noaptea aceea a Sfântului Ion de vară, se schimbă crângul cerului după porunca cea prea înaltă și soarele începe să deie îndărăt. De aceea în zodie e zugrăvit la vremea asta semnul racului. La miezul nopții a rânduit Dumnezeu un răstimp de liniște, când stau în cumpănă toate stihiile, și cerurile cu stele și vânturile, după care dintrodată toate purced în scădere. Iarna începe a-și pregăti harmăsarii în grajdurile ei din miazănoapte. În acel ceas al cumpenei, Dumnezeu a orânduit pace între toate animalele, jigăniile și paserile. Le dă și lumina înțelegerii pentru acel răstimp, ca să grăiască întocmai așa cum grăiesc oamenii. Oriunde s-ar afla, toate se strâng în sobor și stau la sfat.
Alte credințe populare spun că în această noapte răsare în mod magic floarea albă de ferigă, care aduce noroc celui care o culege, înfruntând curajos duhurile care o păzesc; acesta va putea citi gândurile oamenilor şi va descoperi comori ascunse. La solstiţiul de vară se atârnă crengi de arţar la uşi şi la ferestre, pentru că există credinţa fermă că în acest fel vor fi îndepărtate toate forţele malefice. Frunzele de arţar culese în această zi şi puse la uscat vindecă orice rană şi înlătură durerea de cap. Dacă hainele, covoarele şi aşternuturile sunt tinute la soare în 24 iunie nu vor fi mâncate de molii.
Se agață crenguţe de soc la ferestre şi la uşi, pentru a apăra în felul acesta casa de orice necazuri şi boli şi pentru a se asigura astfel bunăstarea în tot anul următor. Din cele mai vechi timpuri, socul este plantat lângă casele oamenilor deoarece se crede că în el sălăşluieşte un duh bun sau o zână bună care-i apără pe oameni de nenorociri. E considerat un sacrilegiu să tai un soc.

Noaptea de Sânziene este o noapte în care orice este posibil și de aceea oamenii se deschid, caută, speră, se integrează în ritmurile cosmice, așteaptă, iubesc.
Visul unei nopți de vară…

Vezi si  Noaptea de Sanziene, de Mircea Eliade