Sănătoşi să fim!

Sănătate! ‘Că-i mai bună decât toate! :)

Sufletul de lumină plin să vă fie! În ochi să aveţi numai lacrimi de bucurie şi mintea de gânduri frumoase ocupată să fie! Iubirea să nu vă ocolească şi dorinţele să se împlinească!

De oameni cu suflet frumos să aveţi parte şi viaţa lungă, armonioasă şi îmbelşugata să fie!

Bucuria vine din lucruri mărunte. Liniştea vine din suflet. Lumina vine din inima fiecăruia.

Sărbătoarea de Paşte cu bucurie să vă fie!

Cu drag, pentru oameni

<><><><><><><><><><><><><><><>

Sursa foto: http://imagenes-de-jesus.com/page/23/; 

Iepuraşul în legende

Iepurasul de Paşte este o figura preluata din lumea festivalurilor păgâne germanice, unde simboliza fertilitatea, primavara, bucuria. Azi, Iepuraşul e prietenul copiilor, cel care le aduce daruri de Paşte.

Ca simbol pascal apare in Germania in anul 1590 – se credea ca aduce ouale roşii in Joia Mare si pe celel altfel colorate in Sâmbăta Mare.

Potrivit unei legende anglo-saxone, intr-o iarna, zeita Eastre (Eostre, zeita Primaverii) a gasit o pasare ranita si singurul mod in care a putut sa o salveze a fost sa o transforme in iepuroaica. Pasarea si-a pastrat capacitatea de a face oua; iepuroaica decora ouale si le daruia zeitei in semn de recunostinta. Asa s-a nascut legenda Iepurasului care aduce daruri copiilor.

Iepurele si ouale sunt simboluri ale zeitei careia îi era dedicat festivalul păgân care ţinea din martie si până la sfarsitul lunii aprilie; din traditiile acestea au fost preluate unele pentru ceremoniile in onoarea Invierii lui Isus, pentru ca cele doua sarbatori aveau loc in acelasi timp si crestinii urmareau astfel sa converteasca paganii.

Iepurii sunt puternic legati si de Luna in traditia pagana, fiind un simbol al acesteia, iar ciclurile Lunii determina si ziua in care e sarbatorit Paştele in fiecare an.

Iepurele, in stransa legatura cu Luna, apare in folclorul mai multor popoare: aztec, japonez, chinez, legendele fiind oarecum asemanatoare, diferind numele zeilor, in special. Legenda azteca, de exemplu, ne spune cum zeul Quetzalcoatl, care traia pe Pământ a pornit intr-o calatorie si, la un moment dat, s-a simtit foarte obosit si flamand si nu era in jurul lui picatura de apa sau urma de hrana; a crezut ca va muri cand un iepure s-a apropiat de el si i s-a oferit ca hrana pentru a-i salva viata. Zeul, miscat de nobila oferta a micii vietati, a urcat-o pana la Luna si apoi a adus-o din nou pe Pamant, spunandu-i: “Poate ca esti doar un iepure, dar lumea isi va aminti de tine; aceasta e imaginea ta in lumina, pentru toti oamenii din toate timpurile”.

In povestirile buddhiste Jataka*, se spune ca o maimuta, o vidra, un sacal si un iepure au hotarart sa practice caritatea in zi cu Luna plina, considerand ca fapta lor virtuoasa le va aduce o mare recompensa. In drumul lor, langa un foc, au intalnit un batran care le-a cerut ceva de mancare. Imediat maimuta a adunat fructe din copaci, vidra a prins pesti, sacalul a adus o soparla. Iepurele stia numai sa adune iarba, asa ca a hotarat sa-i ofere trupul sau si s-a aruncat in foc, dar n-a ars. Batranul s-a dovedit a fi Sakra** si, miscat de puterea de sacrificiu a iepurelui, a desenat forma iepurelui pe Luna, pentru ca toti sa o vada si sa stie ce gest a facut iepurele. Se spune ca si azi Luna apare, uneori, drapata in fumul care s-a ridicat atunci cand iepurele s-a aruncat in foc.

In Evul Mediu

Inca din Evul Mediu iepurele apare ca o fiinta fragila, dragalasa si sperioasa. Majoritatea imaginilor infatiseaza iepurii vanati de oameni si / sau de celelalte animale, dar exista si alt gen de reprezentari: iepurii giganti ucigasi care – ziceau scriitorii vremii – voiau sa controleze lumea.

Putem intalni iepuri care muşcă – mai ales iepuroaicele care au pui; crescatorii de iepuri cunosc bine acest aspect. In unele fabule si povesti iepurele apare si ca mincinos sau laudaros.

Plinius cel Batran scrie si despre o lupta reala a oamenilor impotriva iepurilor pentru ca acestia, inmultindu-se atat de repede si de mult, ar fi distrus culturile aducand foametea in Isulele Baleare si locuitorii i-au cerut lui Augustus sa trimita trupe care sa lupte impotriva bestiilor.

Artistii medievali s-au amuzat desenand iepuri giganti care se lupta cu oamenii si câinii lor. In unele manuscrise apar iepuri luptand in turnir impotriva câinilor, sau iepuri prajind oameni in frigare si fierband câinii in ceaun. Acesti artisti au imaginat, probabil, “razbunarea iepurilor”, animale cunoscute ca fricoase, lipsite de aparare si care s-ar fi saturat sa fie vânate si dominate. Toate acestea erau bufonerii la moda in special intre secolele 13 si 15, cele mai multe fiind adnotari apocrife pe marginea unor carti, note de subsol.

Iepurele nu a fost intotdeauna fricos

O legenda transmisa in tribul Hopi (nativi americani) spune ca, intr-o perioada torida iepurasul nu mai putea de cald si tot cauta un petec de racoare si nu-l gasea. Cat de adanca isi sapa vizuina caldura ajungea intr-un final la el; plantele se uscau si animalele sufereau de foame si sete pentru ca apele secau. Iepurele le-a spus celorlalte animale ca-i va da Soarelui o lectie: le-a zis ca-l va ucide cu o sageata. Si-a luat iepurasul arcul si-a plecat spre partea de est a Pamantului, luptand cu toti si toate ce-i ieseau in cale: soparle, cactusi, yucca; in Est s-a ascuns in tufisuri si a asteptat Soarele sa rasara. Pe vremea aceea, insa, soarele urca pe cer mai repede si iepurasul nu reusea sa-l nimereasca. Soarele il stia ca sta la panda in tufisuri si isi râdea de el, rasarind tot din alt punct si urcand repede pe cer, amuzandu-se de cate ori iepurele rata ţinta. Si tot asa, mai multe zile la rând, până cand Soarele a fost neatent si iepurasul l-a sagetat adanc. Si-a vazut atunci iepurasul cum din Soare incepe sa curga foc lichid care aluneca spre el cu viteza, arzand totul in cale. Iepurele a intrat in panica, i-a trecut bucuria reusitei si a luat-o la fuga disperat, cerand ajutor ba copacilor, ba tufisurilor, dar toate ii spuneau ca nu au cum sa-l ajute pentru ca vor fi cu totii transformati in cenusa. Focul ii ardea spinarea, ba chiar i-a atins blanita si iepurasul era aproape fara suflare de la atata alergatura, cand aude o voce chemandu-l sa se adaposteasca: era un tufis verde cu flori ca de bumbac. Iepurele s-a adapostit si focul a trecut peste el si peste tufis. Cand s-a ridicat a vazut totul in jur negru si fumegand. Tufisul se colorase in galben de la caldura puternica. De atunci, oamenii ii spun tufisul galben - creste verde dar cand simte caldura soarelui se coloreaza in galben.

Iepurele nu si-a revenit niciodata din spaima pe care a tras-o, nu mai e feroce si arţăgos, si fuge la cel mai mic zgomot. Nici Soarele n-a mai fost la fel de atunci: a devenit atat de stralucitor incat nimeni sa nu-l mai poata privi atat de mult incat sa-l poata ţinti si nici nu mai urca pe cer atat de repede, ci urca incetisor, verificand sa nu fie vreun iepuras deasupra liniei orizontului.

Note:

* Povestirile Jataka fac parte din literatura din India si privesc reincarnarile anterioare ale lui Gautama Buddha (Siddhārtha Gautama). 

** Sakra, pe scurt, e o fiinta supranaturala.

Mai multe informatii:

https://jonkanekojames.com/2015/05/02/why-are-there-violent-rabbits-in-the-margins-of-medieval-manuscripts/

Mai multe legende:

https://en.wikipedia.org/wiki/Moon_rabbit

Mai multe fotografii:

http://www.thepoke.co.uk/2015/04/05/10-medieval-rabbits-didnt-mess-around/

Sursa foto bufonerie

http://discardingimages.tumblr.com/post/102293622048/leporids-revenge-the-smithfield-decretals

Floriile şi Flora, zeiţa florilor

Duminica Floriilor marcheaza inceputul Saptamanii Patimilor, dar traditia precrestina atribuie acestei zile semnificatia renasterii naturii.

Sarbatoarea de Florii se suprapune (un fel de a zice) festivalului de celebrare a zeitei romane a florilor, primaverii si fertilitatii: Flora, al carei nume deriva din latinescul Floris, cu sensul de floare.. La romani, festivalul (Floralia) se desfasura intre 27 aprilie si 3 mai, ultima zi fiind dedicata luptelor intre gladiatori.

Desi a fost o zeita minora, una dintre multele zeite ale fertilitatii, fiind asociata cu florile care infloresc, cu primavara si-a castigat statutul de protectoare a culturilor (dar si a tineretii) iar romanii o cinsteau cu fast, impodobindu-si casele si templele cu flori in timpul festivalului, iar imaginea ei era gravata pe monede. Era reprezentata ca o femeie frumoasa purtand o coroana de flori. Ovidiu a mentionat-o si el: “Zeita apare, incununata cu ghirlande din o mie de flori”.

Flora avea o sora geamana: Fauna, zeita vietuitoarelor din regnul animal. 

Pentru prima data Flora a fost onorata in Roma, prin construirea unui templu dedicat ei, conform “Cartilor Sibiline” (o colectie de profetii ale unui oracol din Cumae), urmand a fi ridicate in total sapte.

Sibilele erau femei (tinere sau varstnice) care traiau preponderent in stare de transa si care aveau un statut aproape sacru in societatea romana dar si in cea greaca, fiind preotese, profetese si pastratoare a tainelor.

Un alt templu se afla langa Circus Maximus – cu ocazia dedicarii acestui templu a fost instituita sarbatoarea Floralia (sau Ludi Florales).

Peste timp, creştinii au suprapus acestei sarbatori – in duminica ce precede Paştele – sarbatoarea Intrarii lui Isus in Ierusalim, Floriile. La semnificatia veche, de reinviere a naturii, cand infloresc florile, salcia si pomii fructiferi, s-au adaugat functii si semnificatii noi, legate de cultul stramosilor (pomeni, curatirea mormintelor si cimitirelor, infigerea in morminte a ramurilor de salcie, invocarea spiritelor mortilor in actele de divinatie s.a.).

Duminica de Florii se mai numeste Duminica Patimilor sau Duminica Floriilor a Patimilor Domnului. In Evul Mediu, era denumita duminica aspirantilor sau a candidatilor (persoanele nebotezate se duceau la episcop si cereau botezul) ori duminica gratierilor, deoarece conducatorii acordau gratieri pentru condamnati.

Traditii si superstitii de Florii

Floriile imbina semnificatia evenimentului biblic cu traditii populare care isi trag radacinile din antichitatea traco-pontica.

Salcia este una dintre plantele “centrale” in aceste traditii si superstitii.

Ramurile de salcie se duc la biserica in aceasta zi, pentru a fi sfintite, apoi se pun la tocurile usilor, la ferestre, la streasina, la intrarea in grajd, pe icoane (acestea se folosesc ca leac peste an) si chiar pe morminte. Se crede ca ramura de salcie sfintita aduce liniste si prosperitate in camine. Sunt atinsi cu ele copiii, sa creasca mari si frumosi.

Ramura de salcie simbolizeaza innoirea, primavara, renasterea naturii. Se planteaza rasaduri si se infige in pamant un manunchi de mâţisori, menit sa aduca ocrotirea plantelor. Se spune ca ramurile de salcie vindeca animalele bolnave si aduc o recolta mai bogata.

Apicultorii din Bucovina obisnuiesc sa atinga stupii cu ramuri de salcie, pentru sanatatea stupului si belsug de miere. In alte zone salcia are rolul de a imprastia norii de grindina si de a tamadui afectiuni precum durerea de spate (ramurile de salcie se leaga in jurul mijlocului), fiind pastrate peste an in scopul tratarii afectiunilor. Se crede ca cel care inghite trei matisori intregi in ziua de Florii nu va suferi de dureri in gat tot anul.

In alte zone, in ziua de Florii mărţişorul primit cadou la 1 martie se agata intr-un maces sau intr-un pom inflorit, se aerisesc hainele si zestrea etc..

Ca sa se fereasca roadele de piatra, podgorenii leaga primavara vita de vie cu salcie de la Florii sau ingroapa un ou rosu din Vinerea Mare. 

In ziua de Florii nu se lucreaza, iar in toate casele de la sate se coc pâini din faina de grau impletite si ornate cu cruci, care se dau de pomană la saraci.

Se spune ca asa cum va fi vremea de Florii va fi si de Paşte.

In seara de Florii incep slujbele deniilor, care vor continua in Saptamana Patimilor. Deniile sunt slujbe de dimineata tinute seara. Aducand lumina diminetii in intunericul serii, ele au rolul de a-l pregati pe crestin sa treaca de la intunericul pacatului la lumina credintei.

De ce se mananca peşte in Duminica Floriilor

E a doua “dezlegare la peşte” din postul Paştelui (dupa cea din ziua Bunei Vestiri) deoarece se spune ca Isus ar fi cerut sa manance peşte.

Obiceiuri păgâne 

(le prezint aproape râzând, nu va fie cu suparare)

Pe vremuri, la sate, la miezul noptii dinspre Florii, fetele fierbeau apa cu busuioc si cu fire de la ciucurii unei naframe furate de la inmormantarea unei fete mari, iar in Duminica de Florii se spalau cu aceasta apa pe cap, aruncand-o apoi la radacina unui pom fructifer, sperand ca in acest fel sa le creasca parul frumos si bogat. In alte zone oamenii nu isi spalau parul in aceasta zi pentru a nu albi ca pomii in floare.

Exista si credinta potrivit careia daca se aprind mâţişori si se afuma casa cu ei cand este furtuna caminul va fi ferit de fulgere (intre timp s-a inventat paratraznetul).

Sursa foto

Flora

http://deitchman.com/mcneillslides/units.php?unit=%20Roman%20Murals%20and%20Mosaics

Intrarea in Ierusalim

http://forumjesusseigneur.soforums.com/t3174-Liens-catholiques.htm

Uciderea puilor de cioară

Se stie ca ciorile pot provoca mari pagube mai ales terenurilor cultivate, si pot deranja orasenii prin zgomot si mizerie si se urmareste micsorarea populatiei acestei specii, dar nu trebuie adoptate orice fel de masuri si nu oricand.

Cioara este o pasare care traieste in grupuri relativ mari, in regiunile de ses, de deal cu paduri, campuri si pe ogoare. Ciorile sunt monogame, cuibul fiind asezat pe copaci, sub poduri, tufisuri.

Primele ciori au aparut in Miocen, in urma cu circa 17 milioane ani, in zona Australiei si Oceaniei.

Ciorile sunt cele mai inteligente pasari din lume. Mult mai inteligente decat bufnitele si pasarile de prada, si cu mult mai istete, smechere si descurcarete decat papagalii.

In România traiesc opt specii de corvide, cele mai intalnite fiind cotofenele si ciorile grive.

Reprezentantii primariei si Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara din Timisoara, in perioada 9-10 aprilie, au distrus ilegal zeci de cuiburi de ciori cand puii erau inca in ele. Ce ironie! Cei de la o universitate de medicina veterinara si stiinte agricole accepta asa ceva! Ei voiau sa „toaleteze” copacii. In data de 12 aprilie 2016 si primarul a hotarat acelasi lucru in Parcul Municipal, ucigand alti pui de cioara, pe ideea: „Parcurile sunt ale oamenilor, nu ale ciorilor” (a declarat primarul). Corect. Una dintre metodele de reducere a numarului de ciori este si distrugerea cuiburilor, dar nu oricand! Distrugerea se face iarna, nu primavara cand pasarile au pui.

Viceprimarul Timisoarei se lauda, in decembrie 2013, ca nu mai sunt ciori in parcul din spatele Catedralei Mitropolitane; ar fi scapt de ele cu un dispozitiv care imita sunetul pasarilor de prada. Primarul si-a declarat scepticismul... afirmand ca le-a vazut zburand deasupra parcului. Hm. Dispozitivul respectiv alunga orice fel de pasare, nu doar ciori...

Prin aceasta actiune au fost incalcate dispozitiile art 33 al. 2) si art 52 lit. d) din OUG nr. 57/2007 cu modificarile si completarile ulterioare. Gravitatea faptei unora despre care se presupune ca au habar de legislatie in general si cu atat mai mult in materia protectiei mediului este data si de faptul ca in cuiburile ciorilor clocesc oua chiar si unele specii de pasari protejate prin lege: ciuful de pădure şi vânturelul roşu.

La Cluj Napoca, de exemplu, pe langa o colonie de ciufi de padure, iarna mai vin si ciufi din nordul Europei, care primavara depun oua si le clocesc in cuiburile de ciori. In zonele unde traiesc aceste pasari distrugerea cuiburilor de cioara primavara pericliteaza si inmultirea lor. In prealabil unei astfel de operatiuni trebuie consultati ornitologii, pentru a evita zonele si perioadele in care cuibaresc specii de pasari protejate.

Acum, conducerea Universitatii din Timisoara da vina pe cei care au „toaletat” arborii... Poate ca si cei care au contracte de acest gen ar trebui sa cunoasca legea. Ceea ce, insa, ma cam sperie – dincolo de ce zice legea – este cum de au putut niste oameni sa taie crengile stiind ca puii care piuiau de zor ar fi murit? Nu le-a pasat ca toti acesti pui au murit ‚la picioarele” studentilor – unii i-au fotografiat si au sunat la politie, de unde li s-a spus ca nu e caz de „112”...

Garda de Mediu a amendat si Universitatea iar politistii cerceteaza cazul, doar ca dispozitiile legale invocate de reprezentantii organizatiilor de profil care au reactionat imediat ce au fost sesizati de martorii la distrugerea a circa 50 de cuiburi cu pui nu se aplica si locurilor de agrement (cum ar fi parcurile).

Cu alte ocazii, unii au venit cu ideea vânării ciorilor... Alin David, specializat in ornitologie, de la Universitatea Babeş-Bolyai din Clij Napoca, spune ca, pe langa faptul ca e o solutie barbara nici nu rezolva problema. „Daca anul acesta impusti jumatate din populatia de ciori, in urmatorii ani, populatia respectiva va tinde sa-si mareasca efectivul, pentru ca sursa de hrana ramane – declara specialistul. El mai spune ca experienta ultimilor ani, din Cluj, Iasi, Ploiesti, a aratat ca, desi au fost impuscate, coloniile de ciori s-au refacut in urmatorii ani pentru ca au gasit hrana in zonele respective.

Cu ce se hranesc ciorile

In agricultura, in special, ciorile au un rol in distrugerea daunatorilor. Se hranesc cu plosnite, carabusi, lacuste, gandaci, melci, soareci, omizi care distrug culturile. Ciorile sunt necrofage si curata locul de cadavrele animalelor moarte.

Si prin orase sunt fel si fel de ganganii; cand ploua, in unele zone se acopera trotuarul cu rame si melci fara cochilie (ca niste viermi uriasi); sunt si soareci, si gandaci... plus resturile de mancare aruncate de oameni pe te miri unde. O metoda de a ţine ciorile departe de orase este si o curatenie exemplara. Hm! Mai greu cu asta, mai usor cu puşca... Pentru orase, solutia cea mai convenabila si care s-a dovedit a fi destul de eficienta consta in mentinerea curateniei pe tot parcursul anului. Fara resturi menajere pe strazi, in parcuri, pe terenurile virane si in imprejurimi, pasarile nu vor mai avea surse de hrana si se vor indrepta spre alte locuri, unde vor si cuibari.

Cand vine frigul cele mai multe ciori pleaca...

In perioadele secetoase, mai ales, ciorile pot face ravagii in culturile de porumb, in vii si in livezi, dar si in culturile de pepeni, pe care-i gauresc cu ciocul pentru a-si potoli setea.

Cum pot fi alungate ciorile

Pentru recolte, vii, livezi sunt valabile sperietorile de ciori, care trebuie improspatate si mutate din loc in loc pentru ca pasarile sa nu se obisnuiasca. Exista si sperietori mobile, care sunt rotite de vant si scot zgomote stridente care sperie pasarile.

Solutia chimica sau cea sonora alunga pasarile fara a le ucide, dar aceste solutii nu sunt recomandate pentru ca afecteaza si animalele, dar mai ales insectele benefice pentru agricultura: albinele, de exemplu, si celelalte specii din familia Apocrita, care au rol esential in polenizarea culturilor.

Exista si un asa-numit „tun anti ciori”: un dispozitiv cat o cutie de bomboane, pe langa partea electronica se ataseaza o baterie de masina si o butelie cu gaz – intr-un tub se face acumularea de gaz si la fiecare 4 minute se produc trei scantei (si se aud trei bubuituri); ciorile se sperie de bubuitori, dar, zic cei care l-au amplasat in Satulung (Maramures), aparatul le deranjeaza sistemul circulator. Ei nu vor sa ucida pasarile, ci doar sa le alunge, dar n-au ideea ce efecte are acesta asupra pasarilor – spera doar sa le rareasca (sunt curioasa ce au rezolvat, dar n-am gasit informatii). Si acest dispozitiv poate alunga toate pasarile, pentru ca toate pasarile – si animalele – se tem de impuscaturi.

In urma cu vreo doi ani, conducerea Universitatii de Stiinte Agricole si Medicina Veterinara (!!!) Timisoara a mai dat dovada de „responsabilitate”: a dispus otravirea cu Furadan a cainilor fara stapan din campus. Studentii au raportat fapta, dar faptuitorii au scapat nepedepsiti – asa cum, de regula, se intampla oriunde in cazul otravirii cainilor fara stapan.

Furadanul ingerat e neuroparalizant, idiferent ca se inghite un gram sau 20 de grame decesul intervine in cateva minute; din acest motiv e incadrat la grupa intai de toxicitate si nu poate fi comercializat oricum (deci ar fi destul de usor a se afla cine a folosit substanta). Daca ei nu gasesc pe cei care ucid caini de ce sa-i credem ca ar putea gasi un individ care ar ucide oameni cu aceasta substanta?

Ciorile sunt ucise, vin altele; cainii sunt otraviti, vin altii... Pare ca in România se gasesc numai solutii de moment si cam in toate cazurile solutia gasita este uciderea – chiar si aceasta solutie extrema se dovedeste inutila. Atunci de ce o mai folosesc unii? De placere?!

Este, intr-un fel, legea junglei, dar omul exagereaza, nu joaca cinstit: distruge habitatul pasarilor (defrisari masive, constructii etc) si apoi incearca sa distruga toate vietatile care reusesc sa se adapteze in orase, fie ca sunt ciori, pescarusi, berze, porumbei, vrabii, ulii etc.

Sursa stirii despre uciderea puilor de cioara

http://www.tion.ro/usamvb-si-primaria-timisoara-acuzate-ca-au-omorat-zeci-de-pui-de-ciori-printr-o-metoda-barbara/1637048

tunul anti ciori

http://www.gazetademaramures.ro/tunul-anti-ciori-956http://www.gazetademaramures.ro/tunul-anti-ciori-956

sursa foto

http://www.descopera.ro/natura/6849690-60-de-lucruri-pe-care-nu-le-stiai-despre-ciori-corbi

Sfântul Gheorghe e şi ocrotitor al soldaţilor

La mulţi ani celor care poartă acest nume!

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (George) s-a nascut in Cappadocia, intr-o familie creştină, si a trait in timpul domniei imparatului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistand niciun document al epocii care sa contina date despre viata sa. Ceea ce se stie despre el a fost scris ulterior.

Cappadocia se afla in estul Anatoliei, in centrul a ceea ce este acum Turcia. Relieful consta dintr-un platou inalt de peste 1000 m altitudine, care este strapuns de varfuri vulcanice, Muntele Erciyes (Argaeus vechi), in apropiere de Kayseri (vechea Cezaree), cu 3916 m, fiind cel mai inalt. 

In anul 17 imparatul Tiberius, a transformat Cappadocia intr-o provincie romana.

Sfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda (Lido, Lida) din Palestina (specifica alte surse). Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian. Parintii sai erau crestini devotati care practicau acesta noua religie in conditii de absoluta clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care in greaca veche simboliza protectorul pamantului, agricultorul.

Etimologia numelui vine din grecesul "geos" adica pamant si "orge" a semana, a cultiva. Alti cercetatori sustin ca numele de Gheorghe sustine natura sfantului, "geror" insemand sfant si "gyon" lupta, adica "sfantul luptator" in dialectele din Capadocia.

De mic copil este atras de manuirea armelor, dand dovada de o dibacie neobisnuita. Cand micul Gheorghe avea doar 14 ani, tatal sau a murit, fiind osandit la moarte muceniceasca. Dupa acest moment dramatic, Gheorghe decide sa plece spre cetatea Nicomidiei, oras imperial pe atunci. Tanar placut la infatisare, inalt, cu o constitutie fizica atletica, Gheorghe imbratiseaza cariera militara a parintelui sau, ajungand in scurt timp comandant al unui corp de armata, in timpul lui Diocletian.

Sfantul Gheorghe se numara intre putinele personaje crestine adorate chiar de o parte a musulmanilor: Sub numele de Haderiliaz, Gheorghe este respectat si glorificat in republicile caucaziene preponderant musulmane, in Turcia, Kurdistan, Turkmenistan si Kazahstan.

Oamenii l-au iubit atat de mult incat este si astazi patron al unor tari, orase, categorii sociale si chiar echipe de fotbal. Impreuna cu Dimitrie Izvoditorul de Mir, Gheorghe imparte statutul unic de sfant-soldat al ortodoxiei.

Imbracat soldateste intr-o camasa de zale si inarmat cu o sulita prevazuta cu o cruce, Sfantul Gheorghe este patron-protector a numeroase ţări, ţinuturi si orase. Cel mai iubit este insa in Georgia, un stat mic din caucaz ai carui locuitori au ales sa-si numeasca ţara dupa numele sfantului, pe langa denumirea de Kartvelia sau Gruzia, cum ii spun ruşii.

Dragostea sa mare faţă de oameni a facut ca multe categorii sociale si tagme sa-si gaseasca in el patronul, protectorul si mijlocitorul intru Hristos. Este protectorul tuturor celor care lucreaza pamantul, al agricultorilor si ciobanilor, al sotilor si cavalerilor, al arcasilor, macelarilor, calaretilor, calatorilor, taranilor, fierarilor, lemnarilor, dogarilor, selarilor, curelarilor si soldatilor.

De la cavalerii templieri, maltezi si teutoni până la sifilitici si leprosi - toti si-au gasit de-a lungul veacurilor reazem si alinare in rugaciunile adresate Sfantului Gheorghe ca un drept mijlocitor intre credinciosi si Bunul Dumnezeu. Tot el este cel care apara de urgia ciumei, febrei si bolilor de piele. O cruce roşie pe fond alb este simbolul acestui sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul Georgiei si Angliei. Crucea sa sta la originea insemnului heraldic al Ierusalimului si Georgiei, fiind insotita de 4 cruci mai mici simbolizand cu totul cele 5 răni ale Mântuitorului. Acest insemn a fost purtat pentru prima data de printii georgieni crestinati, urmati de templierul Godefroy de Bouillon, unul dintre liderii Primei Cruciade, primul suveran al Regatului Ierusalimului (nu a folosit denumirea de “rege”).

Desi pagan, imparatul Diocletian pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Diocletian emite un edict conform caruia fiecare soldat crestin trebuie arestat si obligat sa ofere sacrificii si rugaciuni zeilor pagani ai Romei Antice. Afland de gestul imparatului,Gheorghe hotareste ca acesta este momentul potrivit mantuirii prin jertfa sa muceniceasca. A doua zi, imparte saracilor toate lucrurile sale, aurul, argintul si hainele scumpe si isi elibereaza toti sclavii, dand ordin ca toate pamanturile, casele si averile din Palestina sa fie impartite oamenilor nevoiasi.

Initial, Diocletian nu vroia sa-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil, dar pana in final aversiunea sa impotriva crestinilor a invins. Imparatul ii spune generalului cat de mult il pretuieste, indemnandu-l sa-l renege pe Hristos si sa dea jertfa zeilor pagani, promitandu-i in schimb pamanturi, sume de bani, sclavi si avansari in functie. In fata acestor tentatii materiale, Sfantul Gheorghe l-a privit direct in ochi si i-a spus ca imparatia din prezent este desarta, nestatornica si curand pieritoare, iar toate cate se afla in ea sunt trecatore si curand pieritoare. A incheiat intarind cuvantul sau ca nimic dintre cele lumesti nu-l va face sa se razgandeasca. Imparatul l-a aruncat in inchisoare, condamnandu-l la tortura. Noaptea, insa, spune legenda, un inger cobora in celula si ii vindeca toate ranile. In bunatatea lui ajuta pe toti nevoiasii, ba chiar se zice ca a inviat un om si vita unui om sarac. Diocletian (care avea viziuni fel de fel) era turbat de ciuda, asa ca temeandu-se de marea putere ce ar putea-o avea Gheorghe a dat ordin ca sfantul sa fie dus in afara cetatii si decapitat. Rugandu-se cu bucurie si-a pus impacat capul sub sabia ce avea sa i-l reteze. Se intampla in 23 aprilie.

In traditia românilor

Sfantul Gheorghe este prezent in credintele populare ale romanilor inca din cele mai vechi timpuri. Sangiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia romaneasca, reprezentand o sinteza autohtona dintre venerarea Sfantului Gheorghe si cultul unei divinitati agro-pastorale dacice. Cei doi mari sfinti militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) si Dimitrie (26 octombrie) impart dintotdeauna anul pastoral in cele doua mari etape ale transhumantei. Credintele populare afirma ca Dumnezeu insusi i-a incredintat "cheile vremii" cu care el deschide sezonul cald, in timp ce Sfantul Dimitrie (Samedru) inchide anul pastoral.

Armata româna se afla sub ocrotirea Sfantului Gheorghe inca din vremea lui Stefan cel Mare, al carui stindard de biruinta purta imaginea acestuia, fiind “Ocrotitorul Ostirii”. Asa a fost până in anul 1996, cand printr-un ordin al ministrului Apararii Nationale s-au nominalizat ocrotitorii spirituali pentru fiecare categorie de forta armata: aviatorii, respectiv Statul Major al Fortelor Aeriene, au ales ca ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, marinarii, respectiv Statul Major al Fortelor Navale, au ales-o ca ocrotitoare pe Sfanta Fecioara Maria, iar Statul Major al Fortelor Terestre a ales ca patron spiritual pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Crestinii ortodocsi de stil vechi il celebreaza pe Sfantul Gheorghe in data de 6 mai.

Cavalerul Trac (Sangeorzul românesc)

Spun altii: in Panteonul românesc este asimilat cu Cavalerul Trac, in timp ce pentru spiritualitatea populara este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru, Samedru.

Mitul cavalerului trac constituie in traditia românească (daco-romană, aromână, macedoneană) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, creştine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie "serbarile păgâne" tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea creştinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost inlocuita cu cea a Sfântului Gheorghe, sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac.

Viitorul sfant - Sfântul Gheorghe intruchipare a zeului trac-ucigand balaurul, stapanul Infernului, devine Katahtonis (stapanul celor morti) si totodata si al celor vii. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sfântul Gheorghe. Prin crestinarea treptata a geto-dacilor, deveniti, datorita cuceririi si a colonizarii romane, daco-romani, aparuti in istorie la sfarsitul a patru secole de prefacere, in veacul al VIII-lea, se iveste Sfântul Gheorghe provenit din Cavalerul Danubian. El a urmat pilda lui Isus si s-a sacrificat pentru eliberarea prin credinta a celor multi. Transformarea Cavalerului Danubian are loc in perioada avansului dinspre sud spre nord a crestinismlui si a transformarii Republicii Romane in Monarhie de drept Divin si a imparatului in Deus, sub influenta culturii persane. Reactia a avut loc in zona spatiului traco-daco-roman, in Dacia nord-dunareana.

Ordinul Dragonului

Ordinul Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavaleresti europene, pare sa fi fost privit de initiatorii săi ca un continuator al vechiului Ordin al Sfântului Gheorghe (Societas militae Sancti Georgii), fondat de Carol Robert de Anjou in anul 1326. 

Numele de Dracula provine din porecla Draculea pe care Vlad Tepes o purta din cauza faptului ca era fiul lui Vlad Dracul, un domnitor din Tara Romaneasca apartinand dinastiei Basarabilor. Acesta purta vestminte negre si un medalion infatisandu-l pe Sf. Gheorghe luptand cu balaurul sau cu dracul, de aici numele de Vlad Dracul. Acel medalion era purtat de cavalerii unui ordin instituit de catre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg: Ordinul Dragonului. Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfantul Gheorghe, Sfantul Arhanghel Mihail si Sfanta Margareta.

Societas Draconistrarum – in latina – a fost un ordin religios cavaleresc creat in 12 Decembrie 1408 de imparatul Sigismund de Luxemburg (care va fi Maestru magnificus), in special pentru a proteja crestinatatea de amenintarea otomana. Desi in heraldica crestina traditionala Dragonul e asociat puterii malefice invinse de Sfantul Gheorghe, Dragonul reprezinta, in heraldica Ordinului, sufletul unui cavaler care-si da viata pentru a salva un alt suflet, imaginea fortei impresionante pe care o ofera in jerfa de sine.

^^^^^^ 

Altele                   ^^^^^^

Ordinul Jartierei

Ordinul Jartierei a fost instituit pe la anul 1340; dupa alte surse prin 1344 (altii zic 1348).
Honi soit qui mal y pense (Ruşine aceluia ce de rău gândeşte) – deviza Ordinului.  

Este cel mai inalt ordin cavaleresc britanic, instituit in Anglia de regele Eduard al III-lea. Se spune ca, la un bal, in Calais, Catherine Montagu, contesa de Salisbury, amanta regelui, a lasat sa-i cada jartiera, in timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera si, taind elanul celor care faceau glume la adresa gestului sau, a spus: Domnilor, nerusinat sa fie [considerat] cel ce se gandeate la rău! Cei care râd acum se vor simti, intr-o zi, foarte onorati sa poarte o panglica asemanatoare, pentru ca aceasta panglică va fi aaezata intr-o asemenea onoare incat zeflemiştii însisi o vor cauta curtenitor.

Potrivit altei legende, regele Richard I a fost inspirat in secolul al XII-lea de Sfântul Gheorghe luand hotararea de a atasa o jartiera in jurul gambei cavalerilor sai pentru a le purta noroc in batalie, in timpul cruciadelor. Regele Eduard al III-lea ar fi hotarat sa faca referinta la acest eveniment cand a fondat Ordinul, in secolul al XIV-lea.

Ordinul Sfantului Gheorghe

Crucea Sfântului Gheorghe este o decoratie rusa infiintată in 1807 in Imperiul Rus, fiind destinata subofiterilor, soldatilor si marinarilor pentru eroismul dovedit in lupta. Distinctia a fost, până in 1913, cunoscuta ca Insemnul Distincţiei Ordinului Militar al Sfântului Gheorghe. E o cruce din metal comun acum, cu un disc central cu imaginea Sfântului Gheorghe calare ucigand balaurul. Era purtat in partea stanga a tunicii cu bareta Ordinului Sfântului Gheorghe, care era portocalie cu trei dungi negre.

Distinctia a fost desfiintata de regimul comunist, dupa Revolutia Socialista din Octombrie. Ordinul a fost reinstituit de Federatia Rusa in anul 2000 si se acorda ofiterilor armatei ruse pentru acte de vitejie exceptionala.

Distinctia “Crucea Sfantului Gheorghe” nu trebuie confundata cu Crucea Sfântului George (steagul Angliei) sau cu Crucea George, medalie britanica acordata civililor pentru bravura.

~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~~

Pentru mai multe informatii:

Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, Ion Horaţiu Crişan, Ed. Albatros, Bucuresti, 1986

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://oceanospotamos.wordpress.com/2009/01/27/zalmoxis-un-zeu-profet-sau-un-profet-divinizat/

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Jartierei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crucea_Sf%C3%A2ntului_Gheorghe

surse foto

Sfantul Gheorghe

http://www.ghidularadean.ro/stire/13467/sfantul_mucenic_gheorghe_ce_este_focul_viu_%C8%99i_de_ce_nu_ai_voie_sa_dormi_azi.html

Cavalerul trac

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalerul_trac#/media/File:Heros-from-Phillippi1.jpg

Ordinul dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului#/media/File:Dragon_order_insignia.jpg

Crucea Sfantului Gheorghe
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=83E1E6169D874E2992AA05FE4695D28C

Stema Ordinului Jartierei

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/Arms_of_the_Most_Noble_Order_of_the_Garter.svg

Orientul viu, de Mircea Eliade

Citat din "Isabel si apele diavolului"

Mircea Eliade s-a nascut la Bucuresti, pe 13 martie 1907, in familia ofiterului Gheorghe Eliade, un om foarte religios. A avut si o sora, Corina, care avea sa devina mama cunoscutului semiolog Sorin Alexandrescu.

Eliade a fost un adevarat erudit; vorbea fluent franceza, germana, italiana, engleza si cunostea destul de bine ebraica, persana, sanscrita.

In tinerete, Eliade a fost jurnalist si eseist, discipol al controversatului filosof de extrema dreapta Nae Ionescu si membru al societatii literare Criterion.

Pe 14 iulie 1938 Eliade a fost arestat pentru sustinerea acordata Garzii de Fier, care tocmai fusese scoasa in afara legii de regele Carol al II-lea. In anii urmatori a fost atasat cultural in Marea Britanie si Portugalia, sub regimul legionar si ulterior sub regimul maresalului Ion Antonescu.

Se indragosteste de Nina Mares, o tanara divortata care avea o fetita, si se casatoreste cu ea. La moartea Ninei sufera o depresie grava si se trateaza singur. In 1945 pleaca in Franta cu fetita adoptiva, Giza, unde o intalneste pe Christinel Cotescu, o românca aflata in exil, urmasa a unei familii de boieri, si se casatoreste. In 1956 se muta cu familia in Statele Unite ale Americii si zece ani mai tarziu devine membru al Academiei Americane de Arte si Stiinte. Reabilitatea lui a inceput si in ţară, treptat, sub regimul lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Devine membru post mortem al Academiei Romane (din 1990).

Anul 1970 a fost pentru Mircea Eliade un an marcat de trei evenimente importante: pe 7 ianuarie, a fost numit Doctor Honoris Causa of Human Lettres al Universitatii Loyola din Chicago; pe 8 iulie, a primit titlul de Membru corespondent al Academiei Britanice; in august/septembrie a calatorit in Suedia şi Norvegia unde a participat la Congresul international de istorie a religiilor, care s-a tinut la Stockholm.

Cu putin timp inainte sa moara, a primit Premiul Bordin al Academiei Franceze si titlul de Doctor Honoris Causa din partea Universitatii din Washignton.

Si-a trait ultimii ani din viata departe de ţară, criticat de regimul comunist, care il catalogase drept “ideolog fascist”. Trecutul lui de simpatizant fascist a fost scos tot mai mult in atentia presei, fapt care a dus la deteriorarea sanatatii sale. Intr-o zi de luni, 14 aprilie, il doboara o congestie cerebrala, care se va dovedi peste cateva zile cancer generalizat. Se va stinge marti, 22 aprilie 1986 la ora 9:40.

In 14 aprilie 1938 publica in Cuvântul:

In Cuvântul, ca si aiurea, am scris de mai multe ori asupra straniei dezinteresari a culturii românesti oficiale faţă de problemele si realitatile orientale. Observam, cu alt prilej, ca se poate intelege – si, fireste, se poate scuza – absenta catedrelor de asiriologie, egiptologie si sanscrita din Universitatile noastre. Dar este de neinteles, si dincolo de orice scuza, lipsa oricarei catedre de orientalistica, absenta unui Institut oriental, dezinteresarea faţă de marea drama asiatica inceputa sub ochii nostri, totala ignorare a Orientului viu.

Lăsăm la o parte lipsa de interes faţă de limbile si cultura popoarelor orientale care au fost sute de ani active in istoria noastra nationala. Trecem peste paradoxala absenţă a turcologiei in Facultatile noastre. Amintitm, in treacat, ca chiar atunci cand avem un specialist in asemenea domenii, nu-l folosim. […]

De asemenea, nu mai mentionam folosul atâtor discipline orientalistice pentru intelegerea istoriei si – fara nici o exagerare – a preistoriei neamului nostru. Uluitoarele asemanari intre ceramica civilizatiei protoasiatice de la Yangi-chao si olăria de la Sipeniţii (Basarabia) – asemanari care dau de lucru arheologilor […] si care pun intr-o lumina noua relatiile culturale si migratiile etnice care au avut loc in neolitic, intre Dacia si Extremul Orient. Protoistoria noastra iarasi are de castigat de pe urma cercetarilor regiunilor din jurul Marii Negre si Marii Caspice. Se pare, de asemenea, ca in timpul Imperiului, unul dintre drumurile principale de comert care legau Roma de China trecea prin Dacia. In ceea ce priveste Evul Mediu românesc, inutil sa mai amintim necesitatea studiilor de iranistica si istoria religiilor iraniene pentru anumite secte (bogomilismul) sau anumite motive eshatologice (Sfarsitul lumii), care au activat sau influentat cultura populara românească. […]

Se intamplă sa asistam azi asa cum am mai spus-o si aiurea, la o asiatizare a Asiei. Razboiul chino-japonez, oricare ar fi rezultatul final, inseamna definitiva lichidare a influentei europene in Extremul Orient. Lupta pentru autonomia Indiei continua, cu o eficienta care nu se manifesta in evenimentele susceptibile de a fi transmise prin Agentiile de presa – dar care totusi se verifica in nenumarate sectoare. (Astazi, India are in foarte multe provincii guverne nationaliste care lupta pe faţă impotriva stapanirii britanice). In sfarsit, Islamul – forta spirituala pe care multi o socoteau sterilizata si incapabila de a mai interveni in istorie – pare ca se redesteapta pretutindeni. Evident, nu se poate vorbi de Asia ca de un bloc perfect unitar; asa cum, in anumite privinte, se poate vorbi despre Europa, a carei civilizatie materiala e uniforma. Dar aceasta Asie contemporana – chiar daca miscarea panasiatica e, deocamdata, stanjenita – prezinta pretutindeni fenomene similare: dorinta de a redeveni ea insasi, de a se descatusa de robia sau influenta europeana, de a reintra in istorie. […] Sunt destule semne ca Orientul care de vreo doua sute de ani se retrasese complet din istorie, multumindu-se sa supravietuiasca biologic si spiritual – reintra in istorie cu o formidabila forta creatoare. Redesteptarii nationale a Japoniei din a doua jumatate a sec. XIX (1868: unificarea politica si nationala, restaurarea autoritatii imperiale), ii urmeaza dinamizarea Chinei care a dus, in 1921, la abdicarea ultimului imparat din dinastia Manchu, la Republica si la nationalismul chinez; apoi, cu vreo 10 ani in urma, apogeul nationalismului indian; ca sa asistam astazi la redesteptarea Islamului care dominsa Sud-Vestul Asiei. […] Deocamdata sa remarcam ca redesteptarea nationala – careia s-ar putea, intr-un anumit fel, sa-i corespunda o hegemonie asiatica – s-a petrecut intr-o directie geografica precisa, incepand adica din Extremul Orient (Japonia) si sfarsind in Orientul Apropiat (Aabia). Simetriile acestea nu trebuie sa ne surprinda.

Si in istoria Europei s-a petrecut un fenomen similar: hegemonia Spaniei (Extremul Occident european) a fost urmata de hegemonia Frantei, a Angliei – si pare-se ca axa se apropie cat mai mult de centru (Germania) pentru a trece, poate, intr-un viitor apropiat, asupra tarilor central-rasaritene (Polonia, România).

Dar lăsând la o parte toate aceste coincidente si simetrii (care, de altfel, nu sunt absolute), nu ne putem opri mirarea ca, asemenea revolutii istorice nu desteapta in cultura si constiinta politica românească, interesul pe care-l merita. Avand de la 1848 incoace privirile atintite catre Apus; suferind, pe nedrept, de complexe de inferioritate alimentate de constiinta “orientalismului” nostru; socotind Orientul cel mult un decor romantic sau ca o realitate exclusiv spirituala – noi nu vrem sa intelegem ca Orientul reintra in istorie, ca autonomia politica si economica a Asiei va rasturna actualul raport de forte intre noi, Românii, si tarile apusene; ca, deci, ceea ce se intampla astazi in Asia, poate avea o considerabila influenta asupra viitorului politic si economic al României. Pentru ca: pe de o parte amintirea robiei recente va indeparta pentru un timp simpatia anumitor popoare asiatice (India, Indochina, Iran) faţă de marile puteri occidentale; iar pe de alta parte, intr-un viitor nu prea indepartat, prapastia intre România si tarile apusene nu va fi atat de adanca. Asta inseamna: posibilitati de relatii directe si chiar de influenta, a României in Orientul Apropiat si Central.

Dar mai inseamna si altceva: prezenta unui Orient viu si capabil de-a face istorie, foarte aproape de noi. O primejdie mai mult, poate. Pe care in nici un caz nu o conjuram ignorand-o…

Resurse: „Lucrurile de taina”, Mircea Eliade, eseuri, Editura Eminescu, 1996, „Orientul viu”;

Online:

http://stirileprotv.ro/stiri/10-romani-geniali/mircea-eliade-un-erudit-nascut-sub-semnul-religiei-intr-o-epoca-a-intolerantei.html

http://www.romlit.ro/mircea_eliade__inedit

Reabilitarea Cavalerilor Templieri

In octombrie 2007 papalitatea a dat publicitatii documentele judecarii Cavalerilor Templieri din 1307-1312. Documentele au fost pierdute in arhiva Vaticanului pentru mai mult de 3 secole, fiind „puse in dosare gresite”, pâna au fost descoperite de un cercetator academic, profesoara Barbara Frale, in anul 2001.

Pergamentul Chiron arata ca opinia majoritara asupra acelor evenimente este gresita, Papa Clement al V-lea declarand la vremea aceea ca Templierii nu sunt eretici, dar desfiintand totusi Ordinul pentru a-si mentine bunele relatii cu regele, acuzatorul Cavalerilor. El insusi l-a interogat pe cel mai inalt demnitar al cavalerilor, care a fost inchis de regele francez Filip al IV-lea.

Cardinalul argentinian Jorge Mejía, care timp de cinci ani (1998 - 2003) a fost numarul unu in Biblioteca din Vatican si Arhivele Secrete, nu s-a aratat foarte surprins ca, in secolul XVII, s-a pierdut urma pergamentului ce cuprinde informatii despre procesul cavalerilor. Documentul s-a ratacit din cauza numarului mare de manuscrise.

Cand "Processus contra Templarios" a fost publicata in anul 2007, a creat destula vâlvă, dar istoricii sunt de parere ca pergamentul de curand gasit nu aduce cine stie ce noutati pentru ca ei ajunsesera la aceeasi concluzie studiind alte documente.

Lucrarea bazata pe Pergamentul Chinon a fost prezentata publicului in 25 octombrie 2007, la Vatican, in Sala Sinodului; aceasta cuprinde documentele procesului care a distrus Ordinul Cavalerilor Templieri si care au fost publicate intr-o editie limitata la 799 de exemplare (in valoare de cca 6000 euro fiecare); documentele sunt reproducerea fidela a originalelor pastrate in Arhive. Volumul cu numarul 800 apartine papei Benedict al XVI-lea (Joseph Alois Ratzinger).

Lucrarea, integral facuta manual, contine doua volume (29X45 cm) legate in piele; au cate 256 de pagini fiecare si cantareste 5 kg. Documentele sunt pastrate intr-un fel de etui cu sigiliu; sunt facsimile in latina, imprimate pe pergament.

Majoritatea exemplarelor puse in circulatie au fost achizitionate de marile biblioteci universitare din Asia, Europa si S.U.A. In 2012, un colectionar român a adus la o licitatie in Bucuresti unul dintre exemplare.

Unele voci sustin ca procesul Cavalerilor Templieri a fost actul de nastere al tuturor proceselor politice.

In Spania, scria Daily Telegraph in august 2008, membrii Asociatiei Ordinului Suveran al Templului lui Hristos care se declara descendentii legendarilor Cavaleri Templieri, l-au chemat in judecata pe Papa Benedict al XVI-lea pentru a obtine de la acesta recunoasterea confiscarii proprietatilor Templierilor de catre Vatican. Este vorba de dizolvarea Ordinului de catre Papa Clement al V-lea in anul 1307, insotita de confiscarea a peste 9000 de proprietati in valoare de 100 de miliarde de euro. Cei care se proclama urmasii Templierilor spun ca nu vor sa ruineze economic Vaticanul ci doar sa reabiliteze numele fostilor cavaleri si sa obtina recunoasterea dimensiunilor complotului impotriva acestora.

Din istoria Ordinului Cavalerilor Templieri

Despre Ordinul Cavalerilor templieri s-a scris si se va mai scrie multa vreme si pentru ca este unul dintre ordinele monahale care au fost inconjurate de o aura de mister.

Unii considera ca membrii ordinului s-ar fi lasat sedusi, la un moment dat, de ocultism si gnosticism, cat si de influente arabe. Influentele arabe le explica simplu unii autori: starea de barbarie a Crestinatatii de atunci e de inteles pentru atractia mistica si intelectuala pe care o exercita Asia asupra oamenilor neciopliti veniti din Europa; arabii aduceau cu ei comorile antichitatii, o filosofie mai subtila decat cea a Occidentului, o civilizatie mai rafinata si mai puternica. (Jean M. Riviere, in Istoria doctrinelor esoterice). Templierii din Asia cunoasteau limba araba si ordinul a numarat si cavaleri musulmani, dar Templierii nu au trecut in secret la mahomedanism, cum au speculat unii, desi intrepatrunderea ideilor si conceptiilor a fost ampla, profunda si constanta.

Aparitia Ordinului care avea sa devina cel mai puternic din intreaga Creştinătate a fost motivata de Cruciade. Pe scurt, Ordinul a fost infiintat prin 1118 (1119, alte surse) de Hugues de Payen (sau Payns) si Godefroy de Saint Omer, care si-au asociat alti sapte cavaleri. Din 1118 pana in 1127 numarul cavalerilor a ramas de noua, si erau atat de saraci incat calareau un singur cal. Vitejia si saracia i-au facut sa primeasca numeroase daruri si au suscitat generozitatea nobililor si a populatiei. Cavalerii erau atat oameni de arme cat si slujitori ai credintei si aparea ca necesara reglementarea statutului asociatiei. Papa era singurul in masura sa permita infiintarea unui ordin in acelasi timp religios si militar. In cursul anului 1127, Hugues de Payens, ales maestru al micii grupari, a plecat de la Ierusalim in Franta pentru a primi confirmarea pontificala si normele de organizare. Cavalerul a strabatut Franta si Anglia, apoi s-a intors la Ierusalim dupa ce facuse achizitii importante si recrutari considerabile.

Templierii au jucat un rol economic si politic deloc neglijabil, care ulterior, a contribuit la caderea lor. La Paris, ordinul stapanea tot terenul unde candva au fost mlastini (pe care ordinul le desecase); avea in slujba artizani, cultivatori, pietrari, confrerii de lucratori etc.

Ordinul cuprindea calugari militari razboinici, calugari capelani si calugari de serviciu (slujitori). Cei care nu erau razboinici au creat o puternica infrastructura economica in intreaga creştinătate, introducand pentru prima oara proceduri financiare care au reprezentat inceputul sistemului bancar, si au construit numeroase fortificatii in Europa si Ţara Sfântă.

Templierii au fost soldati-calugari al caror scop a fost sa apere locurile sfinte (Ierusalim, Bethleem s.a.). Au facut trei juraminte: al saraciei, al castitatii si al supunerii. Valorile Ordinului, adunate in comanderii, in biserici si in turnul templului din Paris, erau imense. Veniturile provenite de la posesiunile lor din Orient erau suficiente pentru a acoperi cheltuielile de pregatire si de razboi ale cavalerilor. Ordinul devenea din ce in ce mai puternic si mai periculos, pentru ca nobili si regi le erau datori vanduti.

Cavalerii templieri puteau fi recunoscuti dupa vesminte: o mantie alba cu o cruce roşie, distinctiva, si pentru ca erau printre cei mai bine echipati, antrenati si disciplinati razboinici din perioada cruciadelor.

A saptea Cruciada a fost un esec rasunator pentru Crestinatate. Multi au fost de acord ca de s-ar fi unit cele doua ordine militare, al Templierilor si al Ospitalierilor, cum isi exprimase dorinta si papa Clement al V-lea, Accon, ultima reduta a crestinatati nu ar fi cazut in mainile sarazinilor la 16 iunie 1291. Cele doua ordine militare sunt rivale incepand cam de pe atunci.

Filip cel Frumos (n.1268-d.1314, rege al Frantei intre 1285-1314) era invidios pe bogatia si puterea templului si ceea ce îi ranea adanc orgoliul nu erau doar datoriile pe care le avea la Templu, ci si privilegiile Ordinului, cu dreptul de a acorda azil, cu dreptatea pe care o impartea la toate nivelurile. Peste toate, afirma unele surse, in iunie 1306, in urma unui ordin dat de rege si care a nemultumit populatia, s-a declansat o rezmerita, iar el a fost nevoit sa ceara ajutor cavalerilor templieri, care l-au pazit pana la innabusirea razmeritei.

Jacques de Molay

La acea vreme mare maestru era Jacques de Molay (n.1234-d.1314). Filip cel Frumos dorea sa verse in visteria lui saracita bogatiile Templului si avea nevoie de sprijinul papei pentru ca numai acesta putea desfiinta un astfel de ordin. A facut presiuni asupra prelatului, l-a santajat, si in final a reusit sa-i castige concursul.

Succesul templierilor era strans legat de succesul cruciadelor, ei fiind sprijiniti de biserica catolica. Cand Ţara Sfântă a fost pierduta, iar calugarii militari templieri au suferit infrangeri zdrobitoare, sprijinul pentru existenta ordinului s-a stins. Zvonurile despre ceremoniile initiatice secrete ale lor au creat neincredere, iar regele Filip al IV-lea al Frantei a inceput sa faca presiuni asupra papei Clement al V-lea.

Vineri, 13 octombrie 1307, regele Filip a arestat majoritatea membrilor Ordinului, inclusiv pe Marele Maestru Jacques de Molay, si, dupa ce le-a obtinut marturisirile prin tortura, i-a ars pe rug, pe data de 18 martie (19, dupa alte surse) 1314. In 1312, papa Clement, sub presiune din partea regelui Filip, a dizolvat cu forta intregul ordin. Toti cei condamnati si executati, si-au retractat marturisirele facute sub tortura. Daca si-ar fi recunoscut “erezia” ar fi fost crutati, dar retractand marturisirea facuta sub tortura au fost arsi pe rug.

Dupa disparitia conducatorilor Ordinului, restul templierilor din Europa au fost fie arestati si judecati, fie absorbiti in alte ordine militare, precum Cavalerii Ospitalieri sau Ordinul de Calatrava, sau lasati sa se retraga si sa traiasca in continuare in pace. E posibil ca unii sa fi fugit in teritorii ce nu erau sub controlul papei, precum Scotia excomunicata, unde au luptat pentru regele Robert Bruce si au avut o influenta importanta asupra istoriei Scoţiei, inclusiv in incercarile de restaurare a dinastiei Stuart in Regatul Unit.

Masonerie

Unele voci sustin ca templierii sunt adevaratii vinovati de aparitia primei forme de francmasonerie, asa-numita masonerie operativa, care grupa intr-o asociatie de tip secret mestesugarii constructori.

Dupa distrugerea Ordinului Templierilor, mestesugarii constructori afiliati nu au suferit repercusiuni. Ei s-au grupat in jurul Cavalerilor Ioaniţi (Ospitalieri, ordin infiintat in anul 1099 - altii zic 1048, la Ierusalim - Cavalerii de Malta, azi), pastrandu-si privilegiile, dar au preluat cea mai mare parte din ierarhia, ritualul si legendele templierilor.

Templierii azi

In Ordinul paramasonic numit Ordinul Jacques de Molay sunt initiati in exclusivitate fiii minori ai Masonilor, tineri cu varste intre 15 si 21 de ani si care isi exprima vointa de a face parte din Ordin.

DeMolay International este una dintre cele mai influente organizatii de tineret din S.U.A. din care ar fi facut parte cosmonautul Neil Armstrong, scriitorul John Steinbeck si Bill Clinton (fost presedinte al S.U.A.)

Ordo Supremus Militaris Templi Hierosolymitani, este cel mai cunoscut ordin templier, format din cavaleri si dame, inregistrat in Elvetia, acreditat de Consiliul Economic si Social al Natiunilor Unite ca organizatie non-guvernamentala cu statut special consultativ, cu misiuni in cadrul ONU din New York, Geneva si Viena. Ca si Cavalerii Templieri din vechime, Ordinul acesta isi desfasoara activitatea ca o retea mondiala, cu profesionisti in cele mai diverse domenii: oficiali guvernamentali, membri ai Corpului Diplomatic, clerici de rang inalt, ofiteri militari, medici si chirurgi, ingineri, istorici etc. implicandu-se in ajutorarea celor in nevoie. E o organizatie crestina afiliata Bisericii Catolice.

In Regatul Unit al Marii Britanii functioneaza Marele Priorat al Cavalerilor Templieri.

Superstitie si literatura

Unele legende urbane conecteaza superstitia cu ziua de (vineri) 13 octombrie 1307, ziua in care regele Filip cel Frumos a dat ordin si au fost arestati sute de cavaleri templieri, si apoi arderea acestora pe rug – fapte popularizate (si) de Maurice Druon in celebrul roman Regii blestemati. In 1989 a fost lucrarea lui John J. Robinson, Nascut in sange: Secretele pierdute ale Francmasoneriei; a urmat, intre altii, Dan Brown, in 2003, cu romanul Codul lui da Vinci.

~~~~~~~~

Sursa foto

Molay

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Molay.jpg

volume – Procesul impotriva Templierilor

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

cavaler templier

https://www.facebook.com/templer.knight.1?fref=ts

surse pentru mai multe informatii:

wikipedia.org

http://knightstemplarvault.com/processus-contra-templarios/

http://www.scrinium.org/scrinium/Opere.php?idProgetto=3&idOpera=20&idLingua=2

http://www.britannica.com/biography/Jacques-de-Molay

http://www.osmth.org/about-osmth

http://www.knight-templar.org.uk/

Hârtiile din Pana ma

De câte ori am scris sau vorbit despre acest scandal international am notat “Panamea” – absolut de fiecare data (uneori s-a dus asa, pentru ca n-am observat greseala) asa ca am ales sa scriu “Pana ma”.

“Pana mea” nu e o injuratura! Conform 123urban.ro, “dictionar urban”, “pana mea” este o expresie care exprima neputinta de a actiona intr-o situatie anume si care denota frustrarea celui care o foloseste. Se potriveste perfect in context pentru ca oficialii se sfiesc sa dezvaluie numele celor 286 de afaceristi români care – zic ei – apar in listele aduse la cunostinta prin “miraculoasa” scurgere de informatii din firma internationala de avocatura Mossack Fonseca (una din cele mai bine ascunse companii din lume) prin care au fost infiintate cele mai multe firme offshore.

Intre anii 1977 si 2015, compania Mossack Fonseca a creat sau administrat peste 214.000 de entitati offshore in 21 de paradisuri fiscale pentru clienti proveniti din peste 200 de ţări si teritorii.

Companiile offshore sunt societati ecran ce disimuleaza identitatea reala a proprietarilor lor.

Ramon Fonseca, unul dintre fondatori, in varsta de 63 de ani, a declarat pentru Reuters ca dezvaluirile nu au pornit de la o persoana din interior ci serverele societatii au fost accesate de hackeri din strainatate.

Unii vehiculeaza ideea ca in spatele dezvaluirilor ar fi C.I.A….

Panama Papers e o investigatie internationala care a pornit de la o scurgere de informatii din arhivele societatii Mossack Fonseca din Panama, societate de avocatura specializata in consultanta pentru crearea companiilor offshore. International Consortium of Investigative Journalists  si publicatia germana Süddeutsche Zeitung – care a primit informatiile de la o sursa anonima – au cooperat cu jurnalisti din peste 100 de organizatii media din toata lumea. 

A fi sau a nu fi… ipocrit

Foto de la "Brasov, orasul sufletului meu"

Mai lesne este să treacă o cămilă prin urechile acului, decât să intre un bogat in împărăţia lui Dumnezeu (Matei 19, 24). Si atunci, de ce atâta nevoie de lux prin biserici, de ce atâta nevoie de aşa multe biserici?

În clipa în care se vor construi biserici foarte multe şi aurite, să vă feriţi, scade credinţa, scria Sfântul Ioan de Kronstadt (18.10.1829-20.12.1908), care a fost o figura carismatica a Bisericii Ortodoxe din Rusia.

Îi voi crede credinciosi sinceri numai pe acei politicieni, “oameni ai bisericii” ş.a. care vor renunţa la avere in speranţa – si dorinţa - de a intra in împărăţia lui Dumnezeu. Până in acel moment ce-ar fi sa îi consider ipocriţi? Voi şti că ei, politicienii, “oamenii bisericii” bogaţi nu fac altceva decât să caute să obtina cât mai multe voturi la alegerile electorale, cât mai multă influenţă asupra maselor, iar dacă reusesc sa dezbine populatia, cu atat mai bine… Cred ca gresesc foarte mult cei care se avântă cu prea mult patos in apararea unora sau altora, judecand persoana in loc sa discute, eventual, fapta.

Ce preferă Dumnezeu nu avem cum să știm. Știm doar că Dumnezeu este pretutindeni, atât în bisericile mici, din lemn, cât și în Catedrale. – e ceea ce scrie, autorul pe la inceputul textului la care ma voi referi - pentru a incheia cu o intrebare:

În final, am doar o întrebare pentru cei ce au participat la filmarea videoclipului trupei Taxi: Dumnezeu poate sau nu poate fi găsit în aceste Catedrale?

Raspunsul meu, de neparticipant, e o intrebare: cum putem sti daca Dumnezeu poate fi gasit in acele catedrale (Notre Dame, Sagrada Familia etc.) sau in cele mici, din lemn, când tocmai ni se spune ca nu avem cum sa stim ce prefera Dumnezeu, mai ales ca… ştim: prefera modestia, smerenia?

Raspunsul poate fi gasit in Biblie: Nu faceţi casa Tatălui Meu casă de negustorie… Inclin sa cred ca Dumnezeu a parasit de mult atat catedralele mici, din lemn, cât si cele mari, din fier beton… Dumnezeu fiind pretutindeni, de ce unii oameni au nevoie de atatea cladiri luxoase?

Intre cele doua fragmente de mai sus autorul critica – mai mult sau mai putin direct – pe cei care au aparut in videoclipul care pare foarte discutat in ultimele zile si aduce ca “argumente” pentru ridicarea Catedralei Mantuirii Neamului catedrale celebre din lume, precum Notre Dame din Paris, Sagrada Familia din Barcelona si altele, care nici arhitectonic nu prea suporta comparatii. Coincidenta sa nu (nu cred in coincidente) cam aceleasi “argumente” le posteaza si un politician pe blogul lui.

Foto de la "Brasov, orasul sufletului meu"

Ceea ce nu vor sa accentueze cei care compara Notre Dame si altele de aceeasi anvergura cu aceasta catedrala sunt mai multe fapte: pentru Sagrada Familia terenul a fost cumparat si constructia nu e sponsorizata din bugetul de stat decat intr-o foarte mica masura (cand a fost inceputa), banii fiind adunati din donatii si din vanzarea de bilete pentru vizitarea muzeului, ceea ce nu e cazul cadetradalei din Bucuresti. Notre Dame a fost construita pe vremea cand o astfel de constructie era greu de ridicat cu mijloacele care existau atunci. Azi, numai cine nu vrea nu ridica o astfel de cladire. In plus, multe astfel de imobile care fac azi parte din patrimoniul cultural mondial au fost ridicate cu multe pierderi de vieti omenesti, unele constructii fiind comandate, probabil, de conducatori megalomani care voiau sa-si cumpere intrarea in Rai. In plus, bisericile fortificate, catedralele, mai aveau si scopul de a adaposti oamenii in caz de invazie… ceea ce iar nu e cazul cu aceasta catedrala. Nici Notre Dame, nici altele, nu sunt prevazute cu parcari subterane, cu sali de conferinte, cu 500 de locuri de cazare, cu sali de mese etc. (daca in aceste sali de mese si locuri de cazare ar fi chemati oamenii saraci ar fi puţin altfel).

Nu cred ca exista prin ţările date ca exemplu, de tot mai multi, biserici poleite cu aur (care au costat un milion – sau aproape - de euro fiecare), ca la noi (una intr-o localitate care nu e racordata la reţeaua de căi ferate)*, sau 28 de biserici intr-un sat in care nu exista canalizare si apa curenta**. Chiar daca cei mai multi bani provin din donatii particulare chiar cred ca aceste sume ar putea fi utilizate in folosul comunitatilor, pentru o viata mai buna de zi cu zi…

Si autorul textului la care ma refer si altii au interpetat – voit sau nu – gresit cele exprimate de cei care apar in videoclip: sunt considerati a fi impotriva catedralei, cand, de fapt, se refera, indirect, la faptul ca ar putea fi mai mica si mai modesta catedrala, dar NU se pronunta absolut deloc impotriva constructiei. In poezia cântată e vorba (si) despre niste oameni care il cauta pe Dumnezeu…

Multe voci s-au ridicat sa judece pe cei care au aparut in acel videoclip si au “indraznit” sa se exprime liber, un drept fundamental. Sa constati o stare de lucruri este una, dar sa judeci semenii este total interzis prin chiar Cartea pe care ajung sa o banalizeze unii si pe care o invoca la fiecare cuvant. Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi (Matei 7:1).

 

Foto de la "Brasov, orasul sufletului meu"

Cei care apar in videoclip sunt judecati si pentru faptul ca sunt bogati… pentru faptul ca ar fi putut sa cânte despre multimea de probleme a României… Li se spune ca si marii preoti se apropie cu grija de smerenie (nu stiu cum e cu altii, dar pe multi “mari preoti” ii vad ca se feresc serios de smerenie)…

Când judeca pe cineva unul care nu se dă drept credincios pios poti zice ca habar n-are ce vorbeste, dar cand judeca cineva care se bate cu pumnul in piept ca este un credincios si un iubitor de semeni se numeste ipocrizie. Si, judecand pe ceilalti, unul s-a gandit sa dea foc unei carti semnate de Mircea Cărtărescu (Frumoasele străine), in semn de protest pentru aparitia acestuia in videoclipul trupei “Taxi” si sa posteze fapta pe YouTube (de unde, ulterior, a fost scoasa filmarea)… Prin gestul sau a dovedit – de parca ar mai fost nevoie - ca actioneaza exact invers de cum zice in Biblie.

Nu cei sănătoşi au nevoie de doctor, ci cei bolnavi. […] n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă (Matei 9, 9-13).

In contextul dat banuiesc ca cei aflati intr-o tabără se considera a fi intre cei “drepţi”, iar celorlalti nu le pasă cum sunt considerati de cei din prima tabără sau se considera, la rândul lor, intre cei “drepţi”…

De ce trebuie ca toti sa-l caute pe Dumnezeu in acelasi mod? In fond, nu omul il gaseste pe Dumnezeu, ci Dumnezeu il gaseste pe om, si nu caută la chipul omului, la vorbele lui, ci in inimă. Poti sa te consideri ateu si sa ai inima bună, asa cum te poti considera credincios si sa ai inima rea. Poti sa te consideri ateu si sa cunosti Biblia, asa cum poti sa te consideri creştin si sa n-ai idee ce scrie in Biblie…

Domnul şi-a ales un om după inima Lui – 1 Samuel 13:14)

Nu stiu ce vor toti cetăţeni, dar stiu ce ne dorim unii dintre noi: sa avem un stat laic nu doar in teorie. Biserica are rolul ei in societate, dar e bine, cred, sa nu interfereze cu politica, si nici cu învăţământul laic; biserica si statul sunt doua institutii / noţiuni distincte (sau ar trebui sa fie).

Daţi deci Cezarului cele ce sunt ale Cezarului şi lui Dumnezeu cele ce sunt ale lui Dumnezeu. (Matei 22:21)

In loc de incheiere:

Când realizezi că eşti de partea majorităţii este timpul pentru o reformă. (Mark Twain)

Vei fi mereu mândru de mine. Reprezint toate păcatele pe care nu ai avut curajul să le săvârşeşti. (Oscar Wilde)

Note

* Biserica Sf. Mihail si Gavril din Cajvana, Suceava, localitate neracordata la sistemul de căi ferate, 6901 locuitori la recensamantul din 2011 – tabla de inox care o acopera e “bombardata cu aur”, are 7 cruci placate cu aur etc.

** Valea Plopului, un sat din judetul Prahova, nu are apa curenta sau canalizare, dar are 28 de biserici (una la 10 familii). Lăcaşele de cult sunt la gradinita, la scoala, in curtile oamenilor, pe dealuri sau in văi.

Mai amintesc aici catedrala din Fagaras, biserica de la Ghimbav…

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Textul la care m-am referit poate fi citit aici:

http://www.rostonline.ro/2016/04/despre-simboluri-smerenie-si-catedrala-mantuirii-neamului/

Reactia lui Cărtărescu la arderea cărţii:

http://www.mediafax.ro/cultura-media/piesa-despre-smerenie-taxi-starneste-vandalii-carte-de-mircea-cartarescu-arsa-in-semn-de-protest-15232232