Rândunica. Darul verde la Provocări verzi

M-am trezit in miez de noapte (29 spre 30) - adică, nu dormeam, memoria s-a dezmorţit in miez de noapte şi mi-am dat seama că e 30 Noiembrie, ultima zi pentru tema numărul trei de la Provocări verzi - noiembrie 2018. Rux a facut un video, cu idei de daruri verzi. Am ales pentru tema aceasta, Darul verde, să prezint o rândunică desenată pe un pătrăţel de lemn cu latura de 4 cm. Pătrăţelul e tăiat dintr-un placaj mai mare, pe care l-am decupat cândva pentru a lucra o centură (centura nu mai este, era făcută “pe comandă”).

 Am copiat rândunica din cartea “Prinţul fericit”, de Oscar Wilde (f.1). După ce am copiat-o (mai mult sau mai putin fidel) - cu foaie de calc - am transferat-o (cu indigo) pe lemn şi am conturat-o şi colorat-o cu aparatul de pirogravat (aşa s-a întâmpalt că am avut-o gata: conversasem cu Rux despre pirogravat şi mi-am amintit că am un aparat de pirogravat pe care nu-l mai folosisem de ani de zile). Iniţial, am desenat cu creioane colorate (f.2) “decorul” pe lemn (am uitat să-i fac o poză şi fără “fond” colorat) dar pentru că mi-a venit ideea să transform pătrăţelul in dar verde am completat cu argintiu şi bronz (f.3); pe verso am schiţat o rândunică argintie pe fond auriu (luciul discret nu se observă in poză) (f.4). Am găurit pătrăţelul într-un colţ, pentru a-l putea agăţa pe undeva, şi am lipit pe margini fir auriu rămas de la o cutie cu bomboane.

Ar fi fost mai potrivită pentru "Impodobirea bradului de Crăciun", dar... ☺

Ziua Lupului. Provocare muzicală

O legendă a indienilor Cherokee spune că in fiecare dintre noi trăiesc doi lupi, unul alb şi unul negru, şi care se luptă fără încetare pentru a domina omul. Învingător in această luptă dintre cei doi lupi va fi lupul pe care omul îl hrăneşte mai mult.

Wake The White Wolf

https://www.youtube.com/watch?v=c0trGRJs_IU

Cântec interpretat de Gavin Dunne (Miracle Of Sound), Irlanda.

Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

Ziua Sfântului Andrei e numită şi Ziua Lupului; Sfântul mai e numit şi “patronul lupilor” Apostol Andrei a fost fratele lui Simon Petru şi primul dintre ucenicii lui Isus Hristos. Sfântul Apostol Andrei este, conform tradiţiei, primul care a adus creştinismul pe meleagurile Daciei.

Tradiţia populară spune că in noaptea dintre 29 şi 30 noiembrie lupii se adună şi Sfântul Andrei, protector al oamenilor şi stăpân al oilor, îi hrăneşte pentru a nu face rău oamenilor şi animalelor. Ziua Lupului e o sărbătoare păgână precreştină dedicată unei divinitati şi care a fost asimilată (aproape) în întregime; în cadrul sărbătorii era prezent cultul strămoşilor, comunicarea cu spiritele strămoşilor, înfăţişaţi fie ca lupi, fie ca strigoi.

În puzderia de obiceiuri şi tradiţii, numele Apostolului Andrei apare mai întotdeauna legat de cel al lupilor. […] Unii cercetători cred că el a fost un simbol al sanctuarelor dacice, fiind adorat cu sfinţenie, tainicul Lup alb fiind considerat căpetenia lupilor. Unele legende uitate spun că Lupul Alb a fost alături de daci la căderea Sarmizegetusei. Se povesteşte, de asemenea, că spiritul Lupului Alb l-ar fi vegheat pe Apostolul Andrei prin pustia Scythiei spre peştera care avea să-i ofere adăpost, scrie Dumitru Manolache, autorul volumului “Andrei, Apostolul Lupilor” (Editura Dacica, Bucureşti, 2008). 

Sănătate şi multe bucurii tuturor celor care sărbătoresc azi, de Ziua Sfântului Andrei!

Urări de bine şi pentru ceilalţi! 

Jandarmii înlocuiesc poliţiştii, in bancuri

După intervenţia jandarmilor la protestul din 10 august 2018 bancurie cu ei s-au inmultit ca ciupercile după ploaie. Nimic nu e amuzant in cazul protestului din zece august 2018, când jandarmii s-au întrecut in abuzuri; glumele sunt... dulci-amărui.

Știi de ce nu merg jandarmii duminica la biserică? Că nu-i lasă popa să bată clopotele.

Zilele trecute a fost sfinţită “catedrala cheltuirii banilor publici” şi jandarmii stăteau de pază pentru ca oamenii să nu se calce in picioare şi să nu iasă din îngrădire nici macar pentru a merge la toaletele ecologice. Să stea acolo, să dârdâie de frig, pentru că in catedrală erau cei vreo 2000 de invitaţi ai patronului BOR.

Or fi fost supăraţi jandarmii, pentru că n-au fost lăsaţi să bată clopotul care a făcut să vibreze ferestrele imobilelor din zonă, şi s-au răzbunat pe curioşi?

Știi de ce în casa unui jandarm ceasul niciodată nu bate ora exactă? De frică.

Prin anii 1990, o femeie dintr-un bloc de locuinţe a sunat la numărul de urgenţă pentru că un bărbat beat spărgea geamurile uşii de la intrare in bloc şi făcea tărăboi la ora patru dimineaţa. A fost direcţionată spre secţia de poliţie unde e arondat cartierul, de acolo i s-a spus să sune la jandarmi;  când a răspuns dispecerul de la jandarmi - era deja ora 5 dimineaţa - i-a spus femeii: Doamnă, dumneavoastră ştiţi cât e ceasul? Şi gata. Jandarmii n-au venit, tipul beat s-a săturat de spart geamuri şi a plecat.

Știi ce fel de firmă îşi face un jandarm când ajunge pensionar? Una de bătut covoare.

Știi ce se întâmplă dacă te bate un jandarm pe umăr? Ți-l rupe.

Știi ce face un jandarm când nu bate pe nimeni? Bate pasul pe loc.

Cum scot ţăranii din Pungeşti unt de pe urma Chevron-ului? Dau laptele la jandarmi, la bătut.

Date fiind aptitudinile certe de care au dat dovadă in domeniu, Chevron va folosi jandarmi in procesul de fracturare pentru extragerea gazelor de şist.

Poza jandarmului şezând cred că e deja cunoscută. Momentul a fost imortalizat, după miezul nopţii, in timpul potestului din 10 august, de Dragoş Sasu, jurnalist la “Libertatea”, aproape de clădirea BRD din Piaţa Victoriei..

Cine fură România?

Cine fură România? Nimeni. Cine vinde / dă România? Aceasta e o întrebare cu mai multe răspunsuri posibile.

Probabil că cei mai mulţi aţi auzit pe ici-colo - inclusiv la televizor - că unii vor să ne fure ţara. Ba vor s-o fure ruşii, ba austriecii, ba germanii, ba americanii, ba masonii, ba toţi acestia, in grup!

In general am renunţat la televizor cu ceva ani in urmă dar, ocazional, mai vâd unele emisiuni (un fel de a spune, pentru că sunt “toc-şouri”). La astfel de emisiuni aud multe prostii. Nu afirm că oamenii (politicieni sau nu) care spun că ne e furată ţara sunt proşti, afirm că spun prostii. Nu e ca şi cum eu n-aş da oiştea de gard, dar îmi revin şi îmi place să cred că reuşesc să mă corectez când îmi dau seama c-am spus o prostie, când nu… nu; sper doar că va fi cineva pe fază, să mă tragă de mânecă.

Am auzit: ne fură pădurile. Şi zic: Nu, nu ni le fură; sunt date de cei care vor să îşi alimenteze conturile bancare fără efort. Ce fac cei care strigă că ne sunt furate pădurile? Se plâng. Cei care se plâng in gura mare sunt cu mult mai mulţi decât cei care chiar se străduiesc să stopeze defrişările fără limită. Unde-s doi, puterea creşte.

Am auzit: ne fură banii multinaţionalele. Nu. Legile care permit multinaţionalelor să nu plătească impozite aici sunt făcute de indivizi numiţi in diferite funcţii politice (şi nu numai) de indivizii votaţi de cetăţeni. Legile pentru amnistii fiscale in cazul multor firme mari cu datorii uriaşe la stat sunt elaborate şi votate de acelaşi gen de indivizi.

Am auzit: ne fură pământul. Nu. Legea care permite vânzarea terenurilor către cetăteni străini e făcută de aceeaşi indivizi care au făcut şi legile care reglementează domeniile amintite mai sus. Mulţi dintre cei care mai deţin terenuri le vând de bună voie cui dă mai mult - şi e firesc. E dreptul lor, conform legii. Şi-apoi, să fim serioşi, terenul rămâne in ţară, că nu-l duce nimeni cu roaba sau cu avionul peste hotare.  

O pot ţine aşa şi cu gazele din Marea Neagră şi cu multe altele.

Am auzit: ne fură bogăţiile solului şi subsolului. Nu, nu ni le fură - citiţi mai sus. Tot ceea ce se concesionează - sau se vinde - pare a se face pentru sume de rahat. Părţile din contractele respective par a se îmbogăţi (a se vedea Sterling Resources, de exemplu), bugetul statului sărăceşte. .

Pe scurt: nu ne fură nimeni ţara, o dau - direct sau indirect - cei care au fost votaţi de o majoritate, din 1990 încoace. Doar a te plânge nu înseamnă nimic - e frecţie la picior de lemn, pentru că cei care au pâinea şi cuţitul împart cum vor ei - cei care doar se plâng sunt cu mult mai mulţi, dar nu fac nimic. Nu-şi permit, pentru că au familii, pentru că…, pentru că… dar tare le-ar plăcea să apară nişte fraieri care să scoată castanele din foc şi pentru ei. Şi sunt destui fraieri care o fac, şi aceşti fraieri au, şi ei, multe de pierdut dar au curaj; ei ştiu foarte bine că nu pot face omletă fără să crape ouă. 

Ne furăm singuri... căciulile... Oh, asta e despre altceva. 

Inspiraţi adânc radon

Să n-o faceţi!

Ce e radonul? Un gaz minunat, inodor, incolor, insipid - aş zice: ca mai toţi politicienii care au condus România din 1990 încoace. Dar nu zic! Doar aş zice…

Radonul este un gaz radioactiv provenit din dezintegrarea radiului, cel din urmă provenind din dezintegrarea uraniului. Este prezent în anumite soluri şi poate fi transportat prin intermediul mediilor poroase, în special prin fenomenul de convecţie - scrie pe wikipedia. Ce nu scrie pe wiki (in româneşte, dar scrie prin alte părţi) este că poate ajunge in casele oamenilor inclusiv prin materialele de construcţie folosite, mai ales dacă sunt aduse din zone grav afectate de poluare cu radon, din pământ mai poate ajunge in case prin fisuri in fundţie, de exemplu, mai ales dacă locuinţa e construită in zone unde cotele de radon sunt mari. Lemnul are cel mai redus conţinut de radiu; căramida, betonul, gresia şi faianţa au valorile cele mai ridicate.

mai multe informaţii: http://www.safesolution.ro/masurare-gaz-radon/

Pentru a te feri (oarecum) de gazul care este prezent peste tot in lume există câteva modalităţi, dar mai întâi trebuie să fim informaţi pe unde sunt zonele periculoase sau… să avem aparate de măsurat nivelul de radon. .

Pericolul contaminării cu radon există in mai multe judeţe; s-a descoperit radon in cantitîţi muuult peste limita admisă in şcoli şi grădiniţe, in locuinţe, in subsoluri de bloc ş.a.m.d..

Radonul este radioactiv, ceea ce înseamnă că se dezintegrează continuu, emiţând radiaţii alfa.

Nu vă zic mai mult, pentru că nu vreau să vă sperii. Vă invit să vedeţi reportajul “In premieră: Iradierea României”, din mai 2018 - să vă speriaţi (sau nu) singuri. Ciprian Enciu  a publicat reportajul.

Şi ce dacă plouă? Ce dacă e ceaţă? Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani. 

sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

HAPPY WW!

Eşti romantic? Jocul cuvintelor (197)

Ce este un romantic? Un optimist irecuperabil? Conform dicţionarului explicativ al limbii române (DEX 2009) este şi: (Om) visător, melancolic, romanţios. De ce-or fi simţit nevoia să scrie între paranteze om? S-au gândit că ograda e plină cu fel şi fel de vietăţi şi au vrut să nu existe confuzii?

V-a întrebat vreodată cineva dacă sunteţi romantic? Şi ce-aţi răspuns? Niciodată nu am ştiut să răspund la o astfel de întrebare. Îmi place cântecul la nai, dar n-aş putea asculta o zi întreagă. Îmi place să fac sport, dar n-am vreun stres dacă o lună nu fac. Mi-ar plăcea să am o carieră - de marmura - şi asta nu m-ar face carierist. Ce tare ar fi daca prin percuţie s-ar putea afla care om e sportiv, care e romantic sau carierist. Pun pariu că un singur om ar putea fi toate cele trei şi chiar mai mult.

Gata! Am noroiat* destul! Privesc la plete, îmi netezesc mustaţa-n furculiţă, şi vă las cu bine.

===========

* Nu sunt sigura că am folosit corect verbul.

================================

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 civinte: optimist, ograda, nai, sport, noroiat, stres, cariera, pariu, tare, plete, mustata, percutie.

Inamicii despre Vulpea deşertului. Citate favorite

A fost un splendid jucător militar, dominând problemele de aprovizionare şi dispreţuind de opoziţia [...] Avem un adversar foarte îndrăzneţ şi priceput împotriva noastră şi, cu tot răul războiului, un mare general. Merită, de asemenea, respectul nostru pentru că, deşi era un loial soldat german, a ajuns să-l urască pe Hitler şi toate lucrările lui şi a luat parte la conspiraţia din 1944 pentru salvarea Germaniei prin înlăturarea tiranului maniac. Pentru asta, a plătit cu viaţa. In războaiele sumbre ale democraţiei moderne cavalerismul nu-şi găseşte locul […]

(Winston Churchill, in The Second World War, The Grand Alliance, 1950)

Rommel a fost un fenomen militar care poate apărea numai la intervale rare; oameni cu atâta vitejie şi îndrăzneală supravieţuiesc numai cu un noroc excepţional. Era la fel de curajos pe câmpul de luptă ca şi Ney, mai isteţ ca Murat, mai echilibrat; tactician la fel de rapid ca Wellington.

(Feldmareşalul britnic Archibald Wavell, citat în Descoperirea uciderii lui Rommel (1994) de Charles Marshall)

Există un pericol real ca prietenul nostru Rommel să devină un fel de om magic sau de sperietoare  pentru trupele noastre, care vorbesc prea mult despre el. El nu este în nici un caz un supraom, deşi este fără îndoială foarte energic şi capabil. Chiar dacă ar fi fost un supraom, ar fi totuşi extrem de nedorit ca oamenii noştri să creadă că are puteri supranaturale. Vreau să risipiţi prin toate mijloacele ideea că Rommel reprezintă mai mult decât un general german obişnuit....

(Desmond Young - general de brigadă in armata britanică la momentul când a devenit prizonier al lui Rommel, care nu a crezut că acesta a murit in urma unor răni şi, după razboi, a căutat să afle cauza reală a morţii acestuia - a citat in cartea sa, Rommel, Vulpea deşertului, dintr-o circulară trimisă soldaţilor de generalul britanic Claude Auchinleck).

A fost un tactician extraordinar de capabil, cu o înţelegere perfectă a fiecărui detaliu in angajarea armatelor in acţiune şi foarte rapid in reacţii privind oportunitatea scurtă care se ivea uneori într-un punct de cotitură al unei bătălii. Dar am avut îndoieli cu privire la abilităţile sale strategice, mai ales cu privire la înţelegerea importanţei necesităţii unui plan administrativ solid. Era cel mai fericit când supraveghea direct forţele mobile, dar supraexploata, uneori, succesul imediat fără a gândi suficient pe termen lung. 

(Harold Alexander, general britanic, comandantul forţelor aliate din Orientul Mijlociu, citat in London Gazette din 3.02.1948)

Opinii diferite

Rommel era un nazist profund convins şi, contrar opiniei populare, el era antisemit. Nu numai germanii au căzut în capcana crezului că Rommel era cavaler. Britanicii au fost şi ei convinşi de aceste poveşti.

(Wolfgang Proske, într-un interviu dat pentru ziarul The Independent in 2011).

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Pericolul mortal e 

antidot pentru ideile fixe.

Erwin Johannes Eugen Rommel (n. 15 noiembrie 1891 - d. 14 octombrie 1944) a fost unul dintre cei mai mari comandanţi militari germani. Era respectat atat de soldatii germani cat si de cei inamici. A fost comandantul general al trupelor germane din Africa, trupele Wehrmacht-ului cunoscute sub numele de Deutsches Afrika Korps, ceea ce i-a atras porecla vulpea deşertului datorită campaniilor militare reuşite în Campania din Africa de nord. Mai târziu, a fost numit comandantul forţelor germane menite să se opună invaziei aliaţilor din Normandia. Este cunoscut ca unul din membrii marcanţi ai Wehrmacht-ului care s-a opus ordinelor directe, atunci când acestea încălcau codul onoarei militare şi al onoarei umane. Atunci cand ofiţerii considerau că e cazul pentru retragere şi sau regrupare, Hitler ordona, de regulă: “lupta până la ultimul om” - ceea ce însemna moartea - şi nu “lupta până la ultimul glonţ” - ceea ce ar fi însemnat predarea. Goebbels, şeful propagandei naziste îl simpatiza, cei doi fiind prieteni, dar Rommel nu părea a fi de acord cu ceea ce aflase că se întâmplă cu cetăţenii evrei, mai ales – evita, însă, politica afirmând că el este militar. A fost considerat de unii, fără dovezi clare, ca făcând parte din grupul conspiratorilor care au intenţionat să-l asasineze pe Hitler, o încercare de insurecţie antinazistă sub numele de cod “operaţiunea Valkiria” (20 iulie 1944). In ziua de 14 octombrie 1944 lui Rommel i s-a propus să se sinucidă şi să aibă parte de o înmormântare de stat, cu onoruri militare, ţinându-se sub tăcere implicarea lui (indirectă) in complot. Hitler a înţeles (sfătuit, fiind, probabil) că asta trebuia să facă pentru binele lui, pentru că Rommel era îndrăgit nu doar de soldaţii pe care îi avea sub comandă. S-a sinucis înghiţind cianură. Soţia şi fiul său, Manfred (n. 24.12.1928 - d. 07.11.2013), nu au avut de suferit - mai târziu, Manfred a fost primar in Stuttgart (între 1974-1996).

Recent (de prin 2008-2009, cred), mai mulţi cercetatori germani şi britanici, studiind documentele, par să constate că legenda a fost întreţinută, cu acordul lui Rommel, de propaganda nazistă (condusă de Goebbels) pentru a păstra ridicat moralul trupelor şi pentru a inocula optimismul cetăţenilor germani. In cercetarea lor s-au concentrat pe relaţia lui Rommel cu Partidul Naţional Socialist (Rommel nu a fost membru de partid), performanţele sale in calitate de comandant militar, rolul său in atentatul din 20 iulie 1944 şi motivaţiile sale şi au ajuns să constate că există o gamă diversă de interpretări cu privire la Rommel şi elementele care au stat la baza mitului. Desigur - zic eu - posibilitatea unor interpretări diverse nu exclude adevârul faptelor a căror amintire există in memoria colectivă.

Wolfgang Proske (n. 05.03.1954, Kelheim), de exemplu, între altele fost profesor de istorie la şcoala din Heidenheim, localitatea in care s-a născut Rommel, a publicat o carte despre 16 nazişti criminali de război in care apare şi numele lui Rommel.

La ce au condus până acum aceste noi interpretări - care mi se par pertinente - ale faptelor de atunci? La vandalizarea monumentului funerar al lui Rommel…

Vineri seara. Provocare muzicală

Vigiland este un duo suedez: Claes Remmered Persson şi Otto Pettersson.

E vineri, e Friendship Friday! Ne întâlnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate. 

Este prima melodie a lor pe care am ascultat-o şi mi-a plăcut ritmul dar şi… simţul umorului. Am dedus ca genul lor de muzică e house (un subgen house - nu ştiu cum să-i zic, ‘că nu mă pricep: Melbourne bounce); house nu e tocmai genul meu preferat dar melodia aceasta mi-a placut.

S-au lansat in anul 2014.

https://www.youtube.com/watch?v=qGf6QFB_rEI

Vigiland - Friday Night (2017)

Imaginea din oglindă (tema 197)

O tânără frumoasă, care ajungea târziu acasă, înainte de a ieşi pentru o nouă seară de distracţie, s-a oprit in faţa oglinzii pentru o ultimă privire....

Frumuseţea fizică este ca o cheie care deschide multe uşi, dar şi închide unele. Unii te ajută tocmai pentru că eşti un om frumos, alţii îţi pun piedici din acelaşi motiv. Oamenii sunt atraşi de tine, pentru că eşti frumos, dar nu ştii cine îţi este prieten cu adevărat şi vrea să fie lângă tine pentru ceea ce eşti dincolo de învelişul vremelnic care e frumos fără ca tu să ai vreun merit pentru asta.

Un om frumos ar trebui să fie bun prin definiţie, pentru că natura a fost generoasă cu el dar, uneori, bunătatea omului frumos este interpretată ca o aroganţă. Uneori, ceilalţi caută apropierea oamenilor frumoşi dar se comportă ca şi cum aceştia nu ar fi prezenţi, considerând că omul frumos este, de regulă, superficial. Cel mai adesea, oamenii se opresc la ceea ce văd, nu pot vedea sau nu vor să vadă mai departe. Imaginea din oglindă arată un chip frumos, dar ceea ce este dincolo de acest chip frumos ar trebui să valoreze mai mult. Oamenii ar trebui să privească dincolo de frumuseţea sau mai puţin frumuseţea fizică, dar foarte puţini oameni pot să facă aceasta şi să le fie bine; aspectul fizic atrage atenţia la prima vedere şi puţini sunt cei care se deranjează să mai arunce o a doua privire, una mai profundă, una care să dezvăluie ceea ce nu se vede. Imaginea din oglindă nu este singura care defineşte un om.

Tânăra frumoasă şi-a schimbat rochia strălucitoare cu un trening, s-a ghemuit într-un fotoliu şi a deschis cartea din care abia citise câteva pagini.

========================================================================

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul cuvintelor, găzduit de Eddi. Tema: Imaginea din oglindă.

Fotografia e preluată de pe blogul Cartim. 

Un boboc din politică supărat

Acum două zile (marţi, 20 noiembrie), mare gălăgie mare! Şeful statului a refuzat să-i de-a jucăriile unui băiat. A refuzat să-l lase să-şi facă de cap pe terenul Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. 

Ce face tânărul Ilan Laufer?! Dă cu băţul in baltă. Iese cu declaraţii publice care se doresc incendare (nucleare! cum mai zic şi scriu unii pe la TV când vor să anunţe un mare fâs). Şi zice, între altele: Îl rog să aibă curajul să spună care a fost motivul real pentru care m-a respins, mă refer la cel religios şi faptul că sunt evreu [...] Ceauşescu a vândut evrei. Azi, am certitudinea că şi Iohannis a vândut un evreu român. Nu ştiu cui, nu ştiu pe câţi bani. [...] Refuzul preşedintelui Iohannis în ceea ce mă priveşte este un nou act de antisemitism şi vreau să atrag atenţia asupra fenomenului neîncetat de antisemitism pe care l-a demonstrat, în ultimul an, preşedintele Klaus Iohannis. (v. mediafax si digi24)

Şi mai zice, că are de unde, despre cum a încercat şeful statului să saboteze relaţiile dintre România şi Israel, despre cum a comandat dosare penale şi altele.

Ar putea fi posibil ca tipul să fi făcut o încercare disperată de a se acoperi, şi de a putea arăta cu degetul: Răzbunare! Imi vor face dosar penal! Veţi vedea! (el fiind acuzat că, alături de fosta nevastă a afaceristului Adamescu, ar fi fraudat magazinul Unirea din Bucureşti).

Discursul integral

https://www.youtube.com/watch?v=wS4eLPDdQcs

(pe la minutul doi scapă hăţurile)

Nu poate rămâne tăcut: dl. Teodorovici, de la Finanţe: Ar fi de bun simţ ca domnul preşedinte să răspundă acestor acuzaţii, destul de grave. Până acum, astfel de acuze aduse unui preşedinte de stat n-au mai fost făcute. Sunt extrem de grave. Dacă ele se confirmă, sunt conotaţii dincolo de graniţele acestei ţări. Deja suntem, fără să vrem, parte dintr-o dispută la nivel internaţional, se duce dincolo de graniţele acestei ţări, a afirmat ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, într-o emisiune la TVR, potrivit Mediafax.

Şi mai are, şi el: Domnul preşedinte dovedeşte, foarte clar, cu intenţie sau fără sau din neştiinţă sau alte cauze, că dă peste cap agenda întregii ţării, fâcând astfel de respingeri, la propuneri pertinente ale Partidului Social Democrat de schimbare a unor colegi miniştri, fără să argumenteze, dincolo de decizia Curţii de a face acest lucru, moral faţă de votul dat de români, pentru partid, pentru alianţă, pentru Guvern. (v. revistapresei.hotnews)

Dă peste cap agenda întregii ţări? Nu ştiam că ţara vrea ceea ce i se întâmplă. Fie ca el, dar… care agendă?! Aia in care măresc salariile micşorându-le?! Aia in care construiesc cale ferată pentru trenuri de mare viteză când pe cele mai multe poduri (şi nu numai) trenurile merg cu 5 km/oră, să nu se prăbuşească? Aia in care scrie că in mandatul acesta vor ridica 2500 de şcoli şi grădiniţe şi au construit vreo 3 in doi ani? Agenda in care scrie că vor ridica opt spitale regionale şi abia au început studii de fezabilitate pentru unul? Agenda in care şi-au notat schimbarea legilor penale pentru a ieşi cât mai mulţi infractori şi a intra cât mai puţini la închisoare?! In Alba Iulia (17 noiembrie) o tânăra a fost atacată violent şi jefuită de un recidivist condamnat pentru fapte asemănătoare (inclusiv o tentativă de viol) şi care, in 2017, a făcut cerere de liberare condiţionată, fiind eliberat in septembrie a.c., beneficiind şi de prevederile legii privind recursul compensatoriu (adică, ar fi primit compensaţii - despagubiri, altfel spus, sau liberare înainte de termenele legale - pentru că a fost deţinut in condiţii improprii) - dispoziţie introdusă recent in codul penal, conform “agendei” despre care vorbeşte dl de la Finanţe. (v adevarul.ro)

Preşedintele a răspuns “acuzaţiilor destul de grave”. A dat un comunicat in care scrie, între altele: Referinţele la antisemitism şi nazism în disputa politică sunt iresponsabile şi denotă grave carenţe de educaţie, cultură, diplomaţie şi istorie. Relativizarea antisemitismului reprezintă o acţiune periculoasă care poate genera manifestări antisemite şi discriminatorii şi poate incita la ură.

Şefa guvernului şi şeful partidului din care face parte bobocul supărat s-au delimitat de afirmaţia acestuia. Altfel spus, bobocul e singur.

Fostul multe Ponta nu poate sta deoparte şi iese cu declaraţii despre faptul că Laufer s-a lăsat manipulat de Codrin Ştefănescu, un fost colaborator al lui Vadim Tudor (C. Ştefănescu şi Olguţa Vasilescu au fost membri in Partidul România Mare). Cică, zice Ponta, acest tip Ştefănescu i-ar fi scris discursul bobocului. (v. digi24) Ştefănescu, însă, nu-l sprijină pe boboc in apariţia lui publică.

No! Cred că unii nu ştiu cum să mai găsească scuze - pentru că nu sunt capabili să realizeze ceva concret, benefic poporului… 

Fapt divers

Ilan Laufer declară in discursul său că s-a născut in Bucureşti, dar… Pe la începutul anului 2017, două publicaţii israeliene online scriau despre el că s-a născut in Rishon LeZion si a ajuns in România pe la începutul anilor 2000, când tatălui său i-a fost oferit un loc de muncă aici, şi a devenit un businessman de succes, fiind numit secretat de stat.. (v.digi24 pentru amănunte).

Zile de toamnă ca iarna. Miercurea fără cuvinte!

 Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani. Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

HAPPY WW!

Grija edililor pentru cetăţeni

Acum vreo lună, pe un post tv local, am auzit o informaţie data de purtătorul de vorbe al primăriei: pe bulevardul 15 Noiembrie, între clădirea tribunalului şi unul dintre sediile ANAF au pictat o trecere de pietoni pentru a asigura traversarea cetăţenilor care au nevoie să plătească taxe de timbru şi altele cerute pe la instanţele de judecată. Au grijă ca cetăţenii, să traverseze in siguranţă. La cateva sute de metri e o intersecţie semaforizata şi mult mai aproape e un pasaj subteran, dar oamenii scurtau drumul pritr-un parculet neamenajat. Si acum, trecere pentru pietoni! De ani şi ani de zile traversau oamenii ilegal pe acolo şi, in sfârşit, edilii s-au gândit la ei. Mi-am zis in gând: in sfârşit, o chestie deşteaptă pentru cetăţeni.

Zilele trecute ajung in zonă, pe jos, şi lângă noua trecere pentru pietoni, in locul părculeţului neamenajat cândva, se întinde o maaaare parcare. Pe gard scrie: “Parcare privată a…” (numele unei companii care-şi are sediul fix peste drum de parcare). Ahaaaa! Asta era, de fapt, grija edililor pentru cetăţeni: angajaţii companiei să nu facă un ditamai ocolul prin pasaj. Cele mai multe sunt maşini de serviciu, e drept, şi înainte vreme ocupau străduţa unde se află sediul.

Acum, să nu fiu cârcotaşă (până la capăt): n-au pictat ei acolo trecerea de pietoni pentru binele cetăţenilor dar e utilă şi acestora.

De ce am scris aceste rânduri? Mă deranjează ipocrizia, mai ales când vine de la autorităţi. Auzind ştirea şi nevâzând care-i treaba in teren chiar m-am gândit că le-a păsat de cetăţenii care de ani de zile treceau ilegal alergând ca iepuraşii de câmp. Nu i-a durut de cetăţenii care au treabă sau locuiesc in zonă, dar cu ocazia aceasta primarul şi ai lui speră să mai câştige ceva capital electoral.

Pernă decorativă. Provocări verzi

E impropriu spus pernă, pentru că este o perniţă - un pătrat cu latura de 20 cm (s-a strâns destul de mult in faţa de pernă). Mi-ar fi plăcut să fac una mai mare dar bluza la care am avut acces şi al cărei material se potriveşte pentru modelul de faţă de pernă ales era prea mică pentru o pernă mai mare.

Este proiectul numărul doi propus la Provocări verzi - noiembrie 2018: Perna. Şi pentru această provocare Rux a pregătit un video, pentru inspiraţie.

Ca umplutură am folosit o parte din melana scoasă dintr-o pernă pe care am spălat-o şi s-a făcut câlţi (fig. 1). Am scărmănat melana până a devenit pufoasă (fig. 2) - mi-a rămas pentru încă o pernă, când o fi. Dintr-o bluză albă din material sintetic (fig.3), care a fost cândva parte dintr-un costum de “bal mascat”, am croit un pătrat cu latura de 25 cm (fig. 4); am cusut materialul pe dos (lăsând necusută o porţiune de circa 5 cm, pe unde am introdus melana), l-am intors, l-am umplut cu melană şi am cusut cu mâna porţiunea rămasă necusută (fig. 5).

Faţa de pernă am făcut-o dintr-o bluză din vâscoză (fig.1) - bej cu maro şi ceva scris imprimat - care zăcea prin dulap. I-am tăiat cusăturile (fig. 2) şi am decupat un pătrat cu latura de 30 cm (fig. 3); am insăilat cele două bucăţi pentru că am franjurat materialul (fig. 4) pe toate laturile şi voiam să fie cât mai egale franjurile - sunt de circa 5 cm. Apoi a început distracţia: am aşezat perna între cele două bucăţi franjurate şi am început să fac noduri (fig. 5) - cu cât sunt mai subţiri franjurile cu atât mai mult înnod! Nefiind legate foarte strâns nodurile pot fi desfăcute pe o latură şi pot spăla faţa de pernă de câte ori e necesar.

Şi gata perniţa!

In ultima foto e perniţa cea nouă lângă două dintre suratele ei mai vechi.

Ideea modelului de faţa de pernă cu franjuri înnodate nu-mi aparţine - am vazut pe net un tutorial, cu aproape un an in urmă, şi de atunci… ☺

Priveşte lumea. Citate favorite

Am ales câteva fraze care îi sunt atribuite amiralului japonez Isoroku Yamamoto, cel care a condus flota Japoniei in cel de-al doilea război mondial, fiind implicat şi in atacul asupra flotei americane staţionate in Pearl Harbor, Hawaii (7 decembrie 1941) dar şi in bătălia de Midway (4-7 iunie 1942, după care balanţa puterii din Pacific s-a înclinat spre Statele Unite).

₪₪₪

Priveşte lumea! Deschide-ţi ochii, urechile şi inima.

*

Un om cu un scop precis crede doar in el. Uneori refuză să creadă chiar şi in zei. Deci, din când in când, el greşeşte.

*

Cel mai periculos şarpe poate fi distrus de un roi de furnici.

*

E nesănătos să credem că am dobândit un statut de invincibili numai pentru că am fost mulţumiti de operaţiunile reuşite din trecut.

*

Soarta Imperiului se bazează pe această deprindere: fiecare om trebuie să se dedice în totalitate sarcinii care îi este încredinţată.

*

Un soldat nu se poate mândri cu faptul că a "lovit un duşman in somn"; este mai mult o ruşine, pur şi simplu, pentru cel rănit. Aş prefera să faceţi evaluarea după ce aţi văzut ce face inamicul, deoarece este sigur că, înfuriat şi indignat, va lansa curând un contraatac decisiv.

*

Mă întreb ce trebuie să gândească Cerul despre oamenii de aici, de pe acest mic punct negru din univers, care este Pământul, sau despre tot ce s-a vorbit in ultimii ani - care sunt doar o clipă în comparaţie cu eternitatea - fiind “o perioadă de gratie”. Este chiar ridicol.

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Isoroku Yamamoto (n. 04.04.1884 - d. 18.04.1943) s-a născut într-o familie de foşti samurai, Takano, din Nagaoka, Niigata. Isoroku înseamnă “56” - e vârsta pe care o avea tatăl său când el a venit pe lume. In anul 1916, băiatul este înfiat de o altă familie de foşti samurai, Yamamoto, din aceeaşi provincie - era o practică obişnuită ca unele vechi familii, care nu aveau copii, să adopte băieţi care să le ducă mai departe numele şi rangul. In 1904, la foarte scurt timp după ce a terminat Academia, a luat parte la războiul ruso-japonez. În 1918 s-a căsătorit cu Reiko Mihashi, cu care a avut doi fii şi două fiice. Între anii 1919-1921 a studiat la Universitatea Harvard. In 1939 a fost numit comandant al marinei imperiale japoneze. S-a opus cât a putut intrării Japoniei in război alături de Germania şi Italia, dar şi-a îndeplinit îndatoririle de soldat. Poporul japonez  şi soldaţii l-au stimat. Moartea lui, in 1943, aproape a distrus moralul soldaţilor. Avionul in care se afla după ce a fost să salute piloţii marinei care erau staţionaţi in Insula Rabaul (Papua Noua Guinee) a fost interceptat de avioanele de luptă americane şi doborât.

A dorit pacea pentru poporul japonez dar planurile lui nu s-au potrivit cu ordinele superiorilor, ordine date din fotolii comode. Oamenii care nu joacă nu merită să vorbească.

Bufniţa pe creangă. Provocări verzi

Îmi plac bufniţele, mult, şi n-am nici măcar o insignă sau un desen cu o bufniţă. Acum, datorită Provocărilor verzi - noiembrie 2018 - am o decoraţiune bufniţă. E prima temă a lunii noiembrie: Decorativ. Rux a pregătit un video, cu idei pentru decoraţiuni, şi un tutorial: cum să facem o perdea de frunze. M-am gândit la o perdea de frunze - aveam la îndemână tutorialul - dar, într-o zi, in autobuz, a urcat o elevă de şcoală generală şi avea cu ea o creangă cu două ramuri şi pe fiecare ramură era prinsă o bufniţă desenată pe carton şi care avea picioare, aripi şi urechi din frunze. Mi-a plăcut ideea atât de mult încât m-am hotărât pe loc: o bufniţă pe cracă va fi decoraţiunea mea.

Bineînţeles că nu aveam frunze uscate care să se potrivească astfel încât bufniţa mea să fie la fel de haioasă ca cele ale puştoaicei; am folosit ce-am avut şi am renunţat să pun frunze şi ca urechi - aveam nevoie de frunze mai “ciufulite”.

De unde model pentru bufniţă? Internet! Am căutat una - am găsit multe - şi am ales-o pe cea care se potrivea şi cu timpul pe care-l aveam la dispoziţie şi cu materialele (fig.1). Hm! Şi cum s-o desenez?! Talentul meu la desenat ar fi ratat o bufniţă reuşită aşa că am improvizat: am pus o foaie de hârtie pe monitor şi, uşor, cu un creion cu mină moale am conturat bufniţa (fig. 2) - pe material am transferat-o cu ajutorul unei foi de indigo (fig. 3) apoi am făcut conturul şi am colorat-o cu ce-am avut la îndemână şi putea fi util in cazul materialului care nu ştiu cum se numeşte!

Când am cumpărat “colile” am crezut că e fetru foarte subţire!!! Acasă am văzut că e un material care seamănă bine cu acele lavete de spălat vase sau de şters praful, dar subţiri aproape cât o coală de hârtie: un material poros, moale, fin. Culmea este că pe ambalaj nu e nicio etichetă, să ştiu şi eu ce-am luat de pe raft.

După ce am colorat bufniţa am decupat-o, am lipit frunzele şi am montat-o pe o crenguţă ce-o am prin casă de ani (pentru că-mi place forma ei)! Vaza in care e crenguţa e făcută de tata, din scoarţă de copac. S-a potrivit la fix cu bufniţa - am schimbat decorul colţişorului unde şade, de regulă, vaza cu crenguţa sucită.

Asta am realizat: o bufniţă agăţată de o crenguţă sucită. Şi-mi place acest décor.

Daaa, nu am reciclat nimic de data aceasta - doar dacă numesc reciclare refolosirea frunzelor. 

Henry Lee. Provocare muzicală

Vocea şi cântecele lui Nick Cave (n. 22.09.1957) îmi plac mult  - artistul australian e in serie cu Leonard Cohen, Tom Waits, Iggy Pop şi alţii care au voci asemănătoare.

E vineri, e Friendship Friday! Ne întâlnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.

https://www.youtube.com/watch?v=QzmMB8dTwGs

₪

Cântecul “Henry Lee” este o variantă a cântecului popular scoţian “Young Hunter”, a cărui origine poate fi urmărită până in secolul al XVIII-lea. Cântecul scoţian este adaptat şi de americani şi de englezi.

E povestea unui tânăr vânător numit Henry Lee, care-i spune femeii care s-ar putea să îi poarte copilul că e îndrăgostit de o alta, mai frumoasă. Furioasă, femeia îl amăgeşte să bea până se îmbată şi încearcă să-l convingă să meargă împreună in dormitor sau măcar să o sărute de adio. Îl înjunghie şi îi aruncă trupul in râu, cu ajutorul altor femei, pe care le mituieşte oferindu-le un inel cu diamante. O pasăre care a văzut ce s-a întâmplat o ironizează pe ucigaşă şi aceasta încearcă s-o ademenească jos din copac, ameninţând c-o ucide dacă o prinde. Când începe căutarea tânărului vânător fosta iubită neagă că l-ar fi văzut, dar când rămăşiţele lui sunt descoperite ea îşi recunoaşte vina şi va fi condamnată la moarte.

Cântecul lui Nick Cave care, între alţii, l-a adaptat, este despre furia unei femei dispreţuite. (sursa wikipedia) 

Repetiţie pentru 1 aprilie. Jocul cuvintelor (196)

De n-ai inspiraţie şi n-ai nici chef să te gândeşti, o alegere ar fi să mergi într-un parc aglomerat purtând o cămaşă roz-bombon, cu un nasture încheiat greşit, c-o pană la pălarie, şi-ţi mai pui şi alt zorzon. Ţii o mână in buzunar; cu cealaltă răsuceşti între degete un cartonaş roşu, şi priveşti spre un bombeu. Mergi aşa, in doru’ lelii, ca şi cum toate grijile lumii apasă pe umerii tăi roz şi niciun om de ştiinţă din lume nu are răspuns la întrebările tale existenţiale. Unii vor crede că eşti fanfaron. Altora le va fi milă de tine, pe alţii îi vei face să zâmbească, dar ţie nu-ţi pasă - ai aerul unuia care le ştie pe toate şi nici un cutremur serios nu te-ar putea scoate din ale tale. Apoi, după ce te-ai plimbat in lung şi lat, şi eşti sigur că cei mai mulţi te-au observat, te opreşti brusc şi rămâi nemişcat. In mod cert cineva se va apropia şi te va întreba dacă te simţi bine. Şi atunci întrebi, cu glas moale, dacă nu are vreo două baterii, ‘că ale tale s-au terminat. Ca să n-o iei pe coajă îi spui repede că e 1 aprilie!

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte sunt: fanfaron, camasa, zorzon, cartonas, cutremur, stiinta, baterii, bombeu, palarie, pana, buzunar, nasture.

De ce se numeşte un bulevard 15 Noiembrie

Cinsprezece noiembrie 1987 este o zi pe care cu greu o pot uita, şi mă uimeşte cum tinerii - mai ales - nu au idee despre ce s-a întâmplat in Braşov in 15 noiembrie 1987. Pe la începutul filmului, un student întreabă, la întâmplare, oamenii de pe stradă - de pe Bulevardul 15 Noiembrie: “Ştiţi de ce se numeşte 15 Noiembrie”? “Habar n-am”, dau unii din umeri, indiferenţi; “Nu, nu ştiu”; “De unde să ştiu?” Tinerii nu prea ştiu despre acea revoltă. Cei mai in vârstă ştiu - aceştia nu pot uita ce s-a întâmplat acolo.

Am urmârit un film al carui link l-a postat @daurel: “Doi ani prea devreme”, despre revolta de la Braşov. Şaizeci şi unu de oameni au fost efectiv, “judecaţi” şi condamnaţi (sute, însă, au fost anchetaţi), fiind deportaţi care pe unde. In sala de judecată improvizată au fost colegi ai acestor oameni - numiţi acum huligani, pentru că Ceauşescu nu avea opoziţie politică - care s-au ridicat şi au cerut… pedeapsa cu moartea pentru ceea ce au făcut. Să-ţi împarţi nenorocirea, foamea, cu cineva, să-i spui prieten şi apoi să-l auzi că cere moartea pentru tine?! Poate au fost obligaţi să facă asta - ştiu şi eu? Au fost zile tulburi atunci, celor mai mulţi oameni le era frică - le este şi acum, celor mai mulţi (de nu le-ar fi situaţia din România ar fi cu totul alta).

Un gând fugar se conturează din când in când, dar îl alung repede: au distrus marile fabrici pentru a nu mai fi sub acelaşi acoperiş mii şi mii de oameni care s-ar putea mobiliza in câteva minute pentru a-şi cere drepturile. Azi, cu angajaţi mai mulţi sau mai puţin împrăştiaţi printr-o mulţime de firme şi firmuliţe se mobilizează mai greu sau deloc. Probabil că hoţii revoluţiei din decembrie 1989 ştiau exact ce va urma şi nu voiau să rişte o altă revoltă ca in 1987 şi 1989, la nivel naţional.

Aş zice că e revoltător că elevii nu învaţă la şcoală despre acest “prolog” al Revoluţiei (furate) din decembrie 1989 (şi nici părinţii sau bunicii nu le spun). Dar nu zic că e revoltător - deşi este. Cui să spun aşa ceva?! Ăstora care se ceartă la nivel înalt pentru a-şi proteja interesele personale sau ale grupurilor in care sunt înhăitaţi?

Concluzie. Bulevardul din zona centrală a oraşului Braşov se numeşte astfel in cinstea, in memoria, muncitorilor care şi-au riscat viitorul / viaţa in dorinţa de a avea o viaţă mai bună, in care copiii să nu le moară de foame şi de frig. Şi pe acolo au trecut muncitorii in 15 Noiembrie 1987 in drumul lor spre sediul central al partidului comunist român de tristă amintire. Li s-au alăturat in marşul lor mulţi braşoveni care se săturaseră de regimul totalitar; li s-au alăturat muncitori din uzinele Tractorul şi Hidromecanica. Alţii aplaudau de la balcon, alţii de pe trotuar - unii plângeau, pentru ca emoţiiile îi copleşeau.

Iubirea, frumuseţea vieţii. Citate favorite

E atâta înălţare într-o iubire liniştită… să-ţi respecţi alesul şi să-l doreşti până la a-ţi confunda restul zilelor cu dragostea lui..Amorul acesta cinstit, cuminte, e şi frumos şi înţelept… (Lev Tolstoi)

₪

Să fii iubit profund de cineva îţi dă putere; să iubeşti profund pe cineva îţi dă curaj (Lao Tzu)

₪

Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm. (Stephen Chbosky)

₪

Ne-am născut singuri, trăim singuri, murim singuri. Doar prin dragostea și prietenia noastră putem crea, pentru moment, iluzia că nu suntem singuri. (Orson Welles)

₪

E mai bine să fii urât pentru ceea ce eşti decât să fii iubit pentru ceea ce nu eşti. (Andre Gide)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Iubirea nici nu este altceva, in om, decât “inteligenţa nouă, care-l trage in sus”, îl apropie de inteligenţa primă. (Dante Alighieri, in “Viaţa nouă”)

Crini. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Provocarea: Ziua Monet / Ziua Impresionismului

Sursa foto: Pixabay

HAPPY WW!

Un dans. Provocare muzicală

    Şi Bruce Willis cântă. N-am aflat ieri asta, dar dacă tot l-am amintit, in postură de cântăreţ, pe actorul Hugh Laurie, am zis să nu-l omit pe Bruce Willis, care interpretează rolul eroului din seria “Greu de ucis” (Die Hard).

Versiuni ale acestei melodii au fost interpretate de mai multi artişti, de-a lungul timpului.

Bruce Willis - Save The Last Dance For Me

https://www.youtube.com/watch?v=1Ml0acyrMGc

(vizualizare pe YT)

Dacă e vineri, e Friendship Friday! Ne întâlnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.

₪

Bruce Willis este unul dintre actorii care încă îmi plac, şi am văzut multe filme in care a jucat - unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puţin. Prima data l-am văzut in serialul “Moonlighting” (1985-1989), alături de actriţa Cybill Shepherd - acţiunea se derulează in jurul unei agenţii de detectivi particulari (un serial din categoriile dramă, comedie, mister). Un serial “uşor”, hazliu.

Năluca din pădure (tema 195)

De când venise toamna, şi frunzele căzute ale celor mai mulţi copaci din pădure formaseră un covor foşnitor pe pământul reavăn, gnomii din căsuţa ca o ciupercă aveau aproape zilnic discuţii in contradictoriu.

Unul dintre ei susţinea că o zână a ales să poposească in pădurea lor, ceea ce pentru ei nu era bine, chiar dacă in trecut zânele şi gnomii s-au ignorat reciproc. Toţi patru ştiau că zânele, din cauză că oamenii au început să-şi facă râu unii altora, să facă râu naturii şi animalelor, au ales să plece într-o altă dimensiune, una in care oamenii să nu le poată ajunge, şi îşi mai făceau simţită prezenţa foarte rar şi foarte scurt, cu vreo ocazie deosebită. Poate că acum s-au răzgândit şi vor să revină, să trăiască printre oameni, iar aceasta care strălucea in pădure era o iscoadă.

In unele zile au vâzut şi ceilalti trei strălucirea care venea dinspre marginea pădurii - ziceau că sunt razele Soarelui, dar niciunul nu avea curaj să se apropie de sursa acelor raze. Până într-o zi când cel mai bătrân dintre ei a hotărât să rezolve misterul. A pornit curajos, pitindu-se cum putea, deşi ştia că zânele îl pot simţi. Avea cu el un clopoţel din aur din care suna din când in când, să ţină zâna la distanţă.

Cei rămaşi in pragul căsuţei au auzit la un moment dat un glas al cuiva care râdea in hohote. S-au privit miraţi, dar nici n-au apucat să clipească şi cel plecat era lângă ei. Căra pe braţele-i mici un obiect strălucitor in formă de peşte. Au privit cu ochii măriţi acel peştişor strălucitor care părea făcut din aur. Nu era aur, era un metal strălucitor din care cineva făcuse o nălucă, o nadă pentru prins peşti răpitori! Şi acel cineva - sau poate vreun copil - s-a distrat agăţând in copaci mai multe năluci. Când frunzele au început să cadă,  nălucile aurii reflectau razele soarelui şi străluceau puternic in contrast cu umbra pădurii, speriind gnomii.

₪₪₪

Tema propusă de Eddie pentru Jocul celor 12 cuvinte: Năluca din pădure. Fotografia e preluată de pe blogul lui Eddie, Cartim.

Rochiţa. Jocul cuvintelor (195)

Veioza aprinsă in căsuţa ca o ciupercă, ascunsă pe jumătate in scorbura unui paltin bătrân, scânteia in noapte ca o stea rătăcită printre rădăcini şi tufe, dar nu lumina la fel de intens ca Luna, preferata ocupanţilor căsuţei.

Scena care se desfăşura acolo era una casnică: patru gnomi, intre care unul cu mustaţă stufoasă, nu mai înalţi decât degetul mare al unui om adult, se concentrau să coasă o rochiţă pe care au vopsit-o cu nişte vopsele ca nişte paste.

Unul dintre ei găsise o geană căzută de la ochişorul unei fetiţe care a plâns lângă paltin pentru că nu are şi ea o rochiţă frumoasă pentru serbarea de la şcoală.

Rochiţa avea un design cu flori de pădure, pentru că pe fetiţă o văzuseră deseori adunând flori din pădure şi sperau să-i placă ce i-au lucrat. Aşa li se părea drept: s-o ajute pe copilă.

Pe gnomi îi durea inima că oamenii nu-şi mai lucrau singuri ceea ce le era necesar, dar aveau un crez: într-o bună zi oamenii se vor întoarce la natură şi atunci ei vor putea fi din nou in apropierea acestora, inspirându-i pe creatori, dar şi necăjindu-i, căci aşa le era firea.

La un moment dat, prin fereastra mică se iţi un cioc. Era buha, care venise să ia rochiţa şi să o ducă la destinatară.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte sunt: veioza, coasa,  drept, design, intens, mustata, scena, geana, crez, inima, paste, cioc.

₪₪₪
Foto de Myriam (Pixabay)

Auzite pe aiurea, zise pe scurt

Pentru că in timpul zilei am mai mereu fereastra deschisă, când in zonă e linişte se aud conversaţiile trecătorilor chiar dacă discută pe ton jos.

Unele conversaţii le aud pe ici-colo, chiar dacă nu vreau să le aud - nu-mi pot acoperi urechile cu palmele şi să cânt la la la la laaaa la! Adică, pot să-mi acopăr urechile şi să cânt dar am, totuşi, ceva simţ al ridicolului.

*************

Un el şi o ea. Se aude vocea lui:

- Aşa, băgaţi-o. Închideţi uşa! Aşa, băgaţi-o acum; daţi-o mai la stânga. Daţi in spate şi o aranjaţi. Aşa, aşa, merge, merge… Gata.

(el o ghida pe ea să parcheze cu spatele, între alte două maşini)

*************

Un tată şi fiica lui in vârstă de vreo patru-cinci ani, ieşeau dintr-o instituţie mergând mână in mână, El era foarte înalt. Copila îi ajungea până la genunchi şi el era inclinat, pentru a n-o târî după el ţinând-o de mână.

Tatăl, privind spre copilă, zice: Draga mea, te rog să ţii minte: când tati salută pe cineva saluţi şi tu; nu aştepţi să îţi spun eu.

Ea, privind in sus spre el, dă din căpşorul drăgălaş in semn că a înţeles.

***************

Un tată cu fiica lui (mititică părea după glas şi vorbă), prin cartier.

Tatăl, răcnind: Dispari mă de-aici! Dispari, n-auzi?!

Fetiţa, din cauză de răcnete, începe să plângă: Tati, hai acasă - zicea printre sughiţuri de plâns. Tatăl nimic! Tatăl - am aflat privind pe fereastră, că prea era furios tipul care avea un copil cu el - urla la un puştan care “trăgea” din pungă: Dispari, mă, du-te şi trage in altă parte, că vă lăsaţi pungile peste tot! Dispari până nu vin la tine să-ţi dau un picior in cap.

In acest timp, fetiţa plângea tot mai tare şi tatăl ţipa şi la ea, să tacă “naibii” odată!

****************

****************

Ideea de publica ce aud pe ici-colo mi-a dat-o, indirect, Poteci de dor cu articolul său Instantanee. De notat, mai notam unele discuţii, care erau haioase (sau nu), cu gândul să le public cândva.

Vis de toamnă. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera un timp. Provocarea: Vis de toamnă. Sursa foto: Pixabay

HAPPY WW!