15 Noiembrie 1987

O zi de duminica, lucratoare – si in ultimii ani inainte de 1990, in uzine, se lucra intens in multe duminici. O duminica in care erau organizate “alegeri” pentru consiliile populare locale. E ziua in care ar fi trebuit sa ma prezint la vot pentru prima data – nu m-am prezentat, spre disperarea parintilor. Alegerile nu erau cu mult diferite ca azi – in sensul ca “nu conteaza cine voteaza, conteaza cine numara voturile” (cum a zis Stalin). Ai mei au fost la vot, dimineata, si-au stat mai mult de-o ora, la coada, desigur. Apoi am plecat spre autobuzul care urca spre Poiana Brasov – la vremea aceea coada era imensa si pentru acest autobuz..

Eram revoltata, foarte revoltata! In jurul meu oamenii plecau ochii, se târau in hainele lor cenusii – ca niste uniforme – si sufereau injurand pe la colturi. Revolta mea era ca a unui nebun care alearga pe motocicleta cu o suta de kilometri la ora pentru a schimba lumea! Un astfel de nebun isi poate schimba doar viata (cu moartea).

Azi, puţini sunt cei care-si mai amintesc acea zi nebuna, intr-un fel. Si mai puţini sunt cei care pot numi macar un singur om (lista poate fi gasita si pe wikipedia) dintre cei care au fost judecati intr-o sala de la uzina “Steagu Rosu”, unde a inceput totul, cand muncitorii din schimbul trei au primit fluturasii de salariu si au constatat ca iar iau jumatate. Au oprit masinile. Dimineata, cei de la schimbul unu s-au solidarizat si au hotarat sa plece sa-si arate nemultumirile altcuiva – seful care era acolo i-a tratat cu dispret si i-a amenintat cu “vedeti voi, dimineata”. O multime de muncitori s-au adunat la poarta, dar mai mult de jumatate s-au razgandit si “au stat la locurile lor”. Nu i-a oprit nimeni pe muncitori… si-au pornit pe bulevardele orasului strigand lozinci “sociale”: “Vrem caldura in case”, “vrem pâine fara cartela”, “vrem mancare la copii”… S-a cantat si “Desteapta-te române!” Românul nu s-a desteptat nici azi – pe cei care s-au desteptat ii rog sa ma scuze pentru afirmatie. Românul inca mai crede ca “inainte” era mai bine.

In noiembrie 1987 au fost anuntate si noi reduceri ale cotei de consum la electricitate si benzina.

In drumul lor spre Consiliul popular – sediul PCR de atunci, prefectura acum – li s-au alaturat multi alti brasoveni, care nu lucrau in fabrici si uzine, studenti, elevi… Vuia orasul, de pe la ora 10 si ceva… In faţa sediului partidului comunist se adunasera mii de oameni – si toti erau constienti ca printre ei se afla militieni si securisti “travestiti”.

Pentru ca era zi de “alegeri” orasul era impânzit cu lozinci de genul “sa facem totul pentru bunastarea si fericirea poporului”. Poporul murea de foame, de frig, de boli, degeaba… Ti se facea greata cand citeai aberatiile acelea, stiind ca in casa e frig de crapa caloriferele, apa e rece de-ti crapa pielea pe maini, frigiderele sunt inutile, electricitatea e din cand in cand, benzina si mai rar, alimentele de baza pe cartela… De prin 1982 românii au fost obligati “sa stranga cureaua” pentru a putea fi platita datoria externa a patriei mumă. Un lucru bun, ca stat, sa nu ai datorii pe-aiurea; dar chiar cu orice pret?!

Celor de la Steagu li s-au alaturat muncitori de la Tractorul si de la Hidromecanica… Protestul devenise unul politic si cand s-a strigat prima data “Jos Ceausescu!” a fost ca un vuiet… un urlet de disperare. Pentru ca nu se mai putea!

De bine ce era “inainte” muncitorii s-au revoltat la Brasov in 1987. Multi au fost mai apoi arestati si judecati ca infractori de drept comun – comunistii nu voiau sa se stie ca au luat un bocanc in gura asa ca toti cei arestati erau alcoolici, huligani etc. si au fost judecati pentru tulburarea ordinii publice, pentru distrugere si alte bazaconii. Inainte de a fi judecati au fost interogati: gradul trei de ancheta – bataia. Declaratiile celor anchetati sunt crunte… Ajunsesera sa urineze cu sange de la loviturile primite in rinichi. Dar nicio particica din corp nu a fost scutita si nici de umilinta nu i-au scutit, dezbracandu-i in pielea goala, obligandu-i sa ţină cu nasul un tablou al presedintelui, sa sară ca broasca, sa faca genoflexiuni si multe altele. Torţionarii de atunci au fost pedepsiti dupa 1990?! Haida-de! Unii au fost avansati in grad, unii au primit functii inalte sau posturi bine platite, dupa 1989.

S-a spus ca “manifestantii au lovit interesele partidului, urmarind sa strice oranduirea socialista”.

Cand grupurile de oameni au ajuns la sediul PCR au strigat ca vor sa vorbeasca unui sef, dar sefii erau ocupati cu ghiftuiala – ei nu aveau paine pe cartela si se delectau cu portocale si alte bunatati despre care multi dintre copiii români de atunci nici nu auzisera.

Autobuzul spre Poiana nu mai urca… Ne-am indepartat de zona, dar am apucat sa mai vad obiecte zburand pe ferestrele primariei, drapelele rosii, comuniste, incendiate, tablouri cu “cel mai iubit fiu al poporului” rupte. Cata fericire – si disperare – era in mine! Am vazut si un tanc si fumul de la gazele pe care le aruncau in multime… Oamenii fugeau care incotro cand au vazut soldatii inarmati (se zvoneste ca armele nu erau incarcate)… Era ca intr-o zona de razboi – si a doua zi locurile aratau ca si cum nimic nu s-ar fi intamplat.

Fortele de ordine si Securitatea – se spune - au primit ordin sa reactioneze numai dupa ce au inceput primele distrugeri din sediul Consiliului Judetean de Partid.

Ce mi-a ramas intiparit in memorie a fost o fata blonda, cu par ca razele de soare vara, in mijlocul unui sir de oameni care inaintau tinandu-se de brate. Fata aceasta era ca o pata de culoare in cenusiul zilei, al valului de oameni, desi era imbracata in halat de munca. Habar nu am cine era, nu stiu daca numele ei se afla printre cei arestati si judecati, pedepsiti, deportati… Sper ca nu… Unii dintre cei care au fost arestati au murit nu foarte tarziu dupa ce au fost pedepsiti (pedepsele erau executate la locul de munca fie in Brasov fi pe aiurea – in cazul celor considerati mai “periculosi” si deportati, fara familie). Sotiile celor deportati erau sfatuite sa divorteze; membri familiilor erau urmarite, hartuite; oamenii se cam temeau sa le adreseze cuvantul…

“Media” straina a aflat despre revolta dupa doua-trei-patru zile. La Radio Europa Libera informatia ar fi ajuns prin consulatul SUA de la Munchen. S-a scris despre revolta in Corriere della Serra, Financial Times, Frankfurter Allgemeine Zeitung, Le Monde si mai apoi in altele. Unii jurnalisti occidentali au venit la Poiana Brasov “sub acoperire”, ca turisti, pentru ca agentiile de presa nu aveau corespondenti la Bucuresti, Diaspora româneasca a demarat o serie de demonstratii periodice in faţa ambasadelor României… Turistii straini care au fost martori au povestit si ei, cui voia sa-i asculte (si multi voiau atunci). Demonstratii anti-Ceausescu au avut loc si la Budapesta, Moscova sau Sofia. Intr-un fel, e de inteles: Gorbaciov vizitase România in luna mai 1987 si facuse unele aluzii la regimul politic dur din ţară.

**

Tot de prea mult bine, incepand cu sfarsitul anilor 1970 au fost cateva crize majore (conflicte de munca spontane, limitate ca intensitate) generate de nemultumirea populatiei in ceea ce priveste conditiile de trai si de munca: Valea Jiului (1977); Motru (1981); minele Gura Baia, Baia Borsa si Toroioaga (Maramures, 1983); Cluj si Turda (1986); Atelierele CFR Nicolina (Iasi, 1987), culminand cu greva masiva din Brasov, 15 Noiembrie 1987.