Pască de Paște. Calendar recreativ

O legendă despre pască spune că pe vremea când Isus predica alături de apostoli cu toții au fost găzduiți de un om bun, darnic, care la plecare le-a pus în traistă, fără știrea lor, o pâine – să aibă pe drum.

Cândva, pasca era o pâine din aluat nedospit – azimă – și amintește (evreilor în special) de mana din deșert - evreii au trăit în deșert timp de 40 de ani și Dumnezeu a avut grijă ca oamenii să aibă ce să mănânce (între alimentele esențiale era și azima). În timp, creștinii au adăugat brânza oilor, arome, miere de albine, devenind astfel o prăjitură de Paște, o plăcintă cu brânză de formă rotundă, cu margine din aluat împletit și cu o cruce din aluat deasupra. Îmi place azima, dar mult mai mult îmi place plăcinta cu brânză. Nu știu să fac, așa că am rugat pe cineva să facă și pentru mine și numai pentru că este ca temă pentru Calendarul ReCreativ: Simboluri pascale. Dacă mama era acasă făcea ea.

Am avut o pască foarte gustoasă; mititică (cca 15 cm diametru), fără aluat împletit („sucituri”) pe margine – aluatul împletit simbolizează, se spune, coroana cu spini a lui Hristos.

Pasca se pregătește în ajun de Înviere, dar și în Joia Mare e la fel de „bine” - și mulți obișnuiesc să o ducă la biserică pentru a fi binecuvântată.

Nefiind sigură că vom avea pască pe masă, în casă, de Paște anul acesta – și că voi apuca s-o fotografiez! – am pregătit două poze pentru temă, dar nu aș fi înscris postarea în tabel (fără pască).

În coșulețul lucrat pentru tema doi din acest Calendar am așezat trei ouă roșii. Oul simbolizează viața; vopseaua roșie e simbolul sângelui care a curs lui Hristos pe cruce.

Nu prea le am cu pregătirea mâncărurilor în general, și cu atât mai puțin m-aș băga în seamă de sărbători (o mai fac, totuși, din când în când); prefer „cealaltă parte” a pregătirilor: curățenie, aranjat una alta, reparații – activități la care mă pricep. În discuții, care mai de care zicea câte ouă a vopsit, ce-a pregătit și așa mai departe. Cineva – văzând că sunt ignorată în discuțiile „tematice” – m-a întrebat câte ouă am vopsit. „Trei” – am răspuns fără să roșesc. Hohotele de râs s-au declanșat cu o întârziere de câteva minute. N-au vrut să creadă că numai trei ouă am vopsit! Dar chiar numai trei am vopsit: cele din coșulețul prezentat aici. Am uitat să cumpăr vopsea; când am constatat că nu am vopsea pentru ouă mi-a cam pierit cheful de vopsit. Important este că am avut și ouă roșii lângă pască. Sunt departe de a fi „genul minimalist”, dar se mai întâmplă – poate sunt, și nu știu (între altele, îmi plac miniaturile).

Pentru că lucrasem o cruce la începutul jocului postez fotografia acum.

S-o încadrez, crucea, într-un „ansamblu” nu mi-a reușit așa că i-am atașat un inel și o voi purta ca pandantiv (are șapte cm înălțime și e din piele sintetică).

Tiparul îl am de ceva timp, pentru că am mai confecționat câteva de-a lungul timpului, în diferite culori.

Cam atât am reușit să mă descurc pentru această temă. De fapt, altcineva m-a „descurcat” – n-aș fi avut pască să prezint, fără ajutor.

Lumânare iris folding de Paște

Despre Lumânarea Pascală se spune că fiecare om trebuie să ducă o lumânare la biserică în ziua Învierii; această lumânare va fi aprinsă și va rămâne așa pe durata săvârșirii Sfintei Slujbe a Învierii, apoi fiecare se întoarce acasă cu lumânarea aprinsă și, înainte de a păși peste pragul ușii sau după ce a intrat în casă, lumânarea va fi stinsă. Cum trebuie stinsă diferă, ca tradiție, de la zonă la zonă, dar lumânarea va fi păstrată și aprinsă în diferite situații grele.

În flacăra unei lumânări toate puterile naturii sunt active. (zicea Novalis, poet romantic german)

După romantica definiție a lui Novalis parcă nu-mi vine să-mi prezint lucrarea pentru tema 6 din Calendarul ReCreativ: Simboluri pascale – lumină / lumânări, dar onorez, după posibilități, Calendarul-joc inițiat de Niko.

Am ales să confecționez lumânarea în tehnica „iris folding”, care-mi place mult, dar n-o stăpânesc (încă) prea bine; oricum, am reușit ceva mai frumos decât floarea din fâșii de hârtie pliată, floare de care nu m-am mai ocupat deși afirmam că o voi face tablou (am decupat doar suportul de tablou).

Tiparul pentru lumânare l-am copiat de pe site-ul aflat la adresa de mai jos:

https://www.craftwithsarah.com/wp-content/uploads/cwsfiles/candles-iris-folding_craft-with-sarah.pdf

Ori trebuie să mai exersez cu lipirea cartonului pe verso – pentru acoperirea fâșiilor de hârtie lipite - ori greșesc pentru că lipesc o bucată care să acopere strict partea din spate a lumânării (imaginea 3 din colaj) nu toată „pagina”. În ambele moduri, felicitarea îmi pare prea groasă pentru o felicitare, deși cartoanele pe care le-am folosit sunt destul de subțirele. Pentru că nu am văzut în realitate o astfel de felicitare nu-mi dau seama cum e ok să fie. Până voi înțelege ce și cum rămân cu ce știu să fac.

Ornamente cu sfoară și coji fistic

Atunci când îmi place ceva făcut de mâna cuiva încerc să fac și eu. Sigur, nu chiar orice! Îmi cunosc limitele și n-am de gând să le forțez în anumite domenii – poate aș forța dacă aș vrea să dovedesc ceva cuiva, dar cum nu mă interesează să dovedesc ceva cuiva prefer doar să mă joc. Și m-am jucat cu sfoară, coji de fistic și carton, de când am văzut ornamentul făcut de Niko. După ce am lucrat „ovalul mijlociu” am mai lucrat trei, în timp, la solicitarea „publicului”: două mari (cca 19 cm) 

și unul mititel (7 cm).

Cineva a vrut rotund (10 cm diametru cerc verde), cu ață colorată, și am executat "ordinul", respectând alegerile făcute de persoana respectivă în privința materialelor. 

Nu-s prea încântată de cercurile „concentrice”, dar nu mie trebuie să-mi placă; m-am străduit, și ce-am reușit a fost pe placul persoanei care m-a rugat.

Putea să spună că nu-i place?!

Amenințătorul deget arătător

Degetul arătător – numit și indice (sau index, din latină) – este cel mai autonom deget.

Omul începe să arate cu degetul în primele 8-10 luni de viață; dacă n-o face până pe la 18-20 de luni există motive de a se crede că respectivul are ceva probleme.

Gestul de-a arăta cu degetul este foarte important: e un semn că bebelușul și-a dezvoltat anumite abilități sociale și de comunicare. Întinzând degetul arătător (cu braț cu tot sau ba), bebelușul poate transmite un mesaj, poate atrage atenția și poate încerca să influențeze acțiunile sau reacțiile celorlalți spre ceea ce indică el. Pe măsură ce avansează în viață, omul ar trebui să cam renunțe la acest gest.

Pentru cei care studiază limbajul trupului sunt importante și pozițiile degetelor.

Arătarea cu degetul e un gest obișnuit și e folosit atât la indicarea a ceva într-o fotografie, de exemplu, cât și pentru sublinierea unei afirmații, dar în cele mai multe cazuri gestul pare agresiv și nepoliticos, ceea ce face ca persoana cealaltă să se simtă ca și cum ar fi admonestată și chiar amenințată – mai ales dacă degetul mare este ridicat, nu strâns în pumn lângă celelalte.

Degetul arătător ridicat și ținut nemișcat semnifică atenție; dacă e ridicat și pendulat stânga-dreapta, se substituie mișcării capului în sensul nu.

Aproape toate gesturile pe care le face omul cu degetul arătător drept (dacă e dreptaci) au conotații negative și inspiră sentimente negative (sentimente care nu-s doar frică, așa cum își imaginează sau își doresc cei care amenință cu degetul arătător). E un gest care exprimă agresivitate și dominare, impunerea unor reguli proprii, tradiții, inflexibilitate.

Fiind un gest mai mult sau mai puțin inconștient (reflex) unii îl folosesc să atragă atenția, să determine pe cineva să conștientizeze ceva (să bage la cap) și adaugă o greutate nedorită gestului făcându-l să pară și mai agresiv.

A arăta cu degetul către alți oameni este considerat nepoliticos, deoarece este un gest asociat cu alocarea vinei (a arăta cu degetul spre...). Arătând spre cineva, automat și fără consimțământul acestuia, îl facem subiect de cercetare. A arăta cu degetul spre cineva înseamnă a acuza, a amenința...

În anul 2020 era o modă printre șefii de stat și de guvern: apăreau la TV și păreau că împung sacadat, cu arătătorul, telespectatorii în piept sau în umăr spunându-le că de nu ascultă ce li se spune va fi vai de capul lor (nu acestea erau cuvintele, bineînțeles, dar așa se traduceau însoțite de acel gest stupid pe care experții în comunicare nu-l recomandă în general, și cu atât mai mult nu-l recomandă politicienilor care se adresează cetățenilor). Oamenii percep acest gest ca fiind agresiv, adesea simțindu-l ca și cum ar fi o înjunghiere. Or vrea unii să arate spre alții pentru a le aduce la cunoștință punctul lor de vedere sau pentru a indica o direcție, dar e un gest prea puternic.

Când cineva își închide palma (strânge celelalte degete sub index) și arată cu degetul arătător vrea să transmită autoritate, dar nu le iese tuturor (mai ales celor care arată de parcă au exersat gestul înainte de a-l face în public).

Degetul îndreptat împotriva cuiva, cu pumnul dedesubt, este acuzator; când pumnul e poziționat la stânga arătătorului drept (sau la dreapta celui stâng) este un gest amenințător. Când degetul mare este ridicat și arătătorul e întins gestul indică ostilitate într-un grad ridicat (zice Joseph Messinger în Dicționar Ilustrat al Gesturilor).

Un fost șef de stat, de curând, tot la televizor, și-a încheiat discursul printr-un gest cu degetul arătător, ca și cum lovea telespectatorii cu o nuia, rostind apăsat Dacă nu aveți grijă urmați voi – ceva de genu’, cu referire la agresivitatea unui stat din zonă. Acum, chiar de-am urma noi: de ce naiba amenință populația?! Ce poate face populația pentru a opri un război pe care-l vor unii?!

Un fel de concluzie. Gesturile făcute cu degetul arătător sunt universal ofensatoare și trebuie evitate cu fermitate (mai ales de politicieni la adresa cetățenilor).

În limbajul trupului, gestul e considerat a fi unul gen supra-alpha și cei care-l fac vor să dea impresia de autoritate, de putere, dar cel mai adesea efectul este unul contrar.

E un gest cu două tăișuri arătatul cu degetul: unii se vor supune la orice, de frică, dar alții e posibil să sară la gâtul autoritarului.

sursa foto:

Image by OpenClipart-Vectors from Pixabay

Image by Clker-Free-Vector-Images from Pixabay

Iepurașul, simbol pascal

Am reușit sa termin ce am început în urmă cu ceva timp – între altele al doilea iepuraș pentru tema numărul 5 din Calendarul ReCreativ: Simboluri pascale.

Ca și în cazul puișorului, uitasem că trebuie încă ceva pe lângă „subiectul” principal care acum este iepurașul: ouă sau cruce, la alegere.

Iepurașul cu urechi mov este primul pe care l-am făcut,

urmând instrucțiunile aflate la adresa de mai jos:

https://ro.crafts-fair.net/8232846-how-to-make-an-adorable-easter-bunny-from-diy-pom-poms

Despre iepurașul meu se poate spune că e subnutrit sau că este... jerboa, șoarecele-cangur de deșert (doar în ceea ce privește dimensiunea corpului în raport cu cea a urechilor)

Ața pe care am ales-o e prea subțire și nici nu am avut suficient de multă pentru a avea un iepuraș mai dolofan.

Pentru că era nevoie și de – măcar – un ou, am căutat ceva pe YT și m-am cam oprit la primul video descoperit:

https://www.youtube.com/watch?v=K2UEbTbVqKE

M-am inspirat din videoclip pentru a face un ou „breloc”.

Ovalul e din fetru, umplut cu vată. 

Deoarece cos foarte urât cu mâna am ales să decupez din „spumă” (foam) un iepuraș, iarbă și o floricică – pe care le-am lipit.

Aș fi putut să mă prezint numai cu ovalul portocaliu, dar... cum să nu mă „laud” cu „talentul” meu în meșterit iepurași?! Și-am insistat!

Am confecționat un iepuraș mai dolofan – pentru că am găsit ață ceva mai groasă!

Să nu râdeți de iepurașii făcuți de mine! De mine da, liber la râs, de iepurași nu! Se va supăra Iepurașul de Paște și n-o să ne mai aducă daruri!

Altele:

Iepurașul în legende.

Care e utilitatea recensământului?

Doar întreb care e utilitatea recensământului în România – poate că nu reușesc să-i înțeleg utilitatea - și încerc să-mi argumentez întrebarea.

De ce afirmă administratorii statului că e util am cam înțeles, dar tot nu mi se pare că-i util.

Pentru ce e util recensământul

Teoretic, din punct de vedere constituțional, recensământul ar fi util pentru a determina numărul de parlamentari în cele două Camere ale Parlamentului. Rezultatele sunt utilizate pentru reorganizarea circumscripțiilor electorale în funcție de cum a crescut sau a scăzut populația într-o zonă sau alta.

Mi se pare foarte interesant un fapt: populația din România scade, dar numărul de parlamentari crește... În legislatura 2004-2008 erau 470 de parlamentari, iar la alegerile parlamentare din 2012 numărul lor a crescut la 588. Populația stabilă la recensământul din 2011 a fost de 20.121.641, iar la recensământul anterior (2002) au fost numărați 21.680.974 de oameni. Azi sunt 466 de parlamentari.

vezi: https://www.recensamantromania.ro/wp-content/uploads/2021/11/REZULTATE-DEFINITIVE-RPL_2011.pdf

Conform legii, norma de reprezentare pentru alegerea Camerei Deputaților este de un deputat la 73.000 locuitori, iar pentru alegerea Senatului este de un senator la 168.000 locuitori. (art. 5, L. 208/2015, actualizată)

În timp, recensământul a devenit util pentru „politicile guvernamentale”, pentru organizațiile nonprofit, pentru cercetători, pentru sistemul de sănătate, pentru producătorii și prestatorii de servicii de larg consum și nu numai etc. s.a.m.d..

Teoretic, rezultatele recensământului ajută la determinarea modului în care sunt distribuiți banii din taxe și impozite, diferite finanțări, inclusiv granturi, sprijin financiar pentru județe, orașe, comune (implicit sate) – pentru următorii ani – fiecare urmând a obține o cotă echitabilă (necesară) pentru școli, spitale, drumuri și fel de fel de lucrări publice.

Afaceriștii se bazează și ei pe rezultatele recensământului când iau decizii pe termen lung, cum ar fi: unde să deschidă noi magazine, restaurante, fabrici, birouri; de unde pot recruta angajați și ce produse și servicii să ofere. Producătorii de bunuri de folosință îndelungată (televizoare, mașini de spălat, mobilier etc.) datorită recensământului beneficiază de informații exacte despre gospodării și caracteristicile acestora...

Informațiile exacte ale recensământului privind limba vorbită acasă ajută posturile de televiziune și radio să definească zonele de servicii în limbi străine și companiile de marketing să dezvolte produse și servicii adaptate celor care vorbesc alte limbi decât limba națională.

Registrele administrative

La nivel de localitate - comună, oraș, municipiu, județ – în cadrul instituțiilor de stat, există fel și fel de registre (situații) administrative pentru fel și fel de chestiuni, de la caz la caz: nașteri, decese, căsătorii, divorțuri, urbanism, rata infracționalității, persoane cu dizabilități și multe altele. Se știe aproape totul despre aproape orice.

La nivel local se știe (ar trebui să se știe) unde sunt necesare drumuri, autostrăzi, canalizari, racordări la gaz, energie electrică s.a. de gen. Se poate ști fără recensământ unde există pericolul de contaminare a apei, unde sunt necesare sisteme de purificare a apei sau de irigare a terenurilor agricole. Se cunoaște numărul asiguraților în sistemul de sănătate (ce boli au, ce tratamente urmează etc.), se știe numărul șomerilor în plată, numărul angajaților, numărul locurilor de muncă disponibile; se cunosc date despre rețeaua de transport public; se știe unde trebuie să se construiască, ce se construiește, din ce se construiește, pentru câți oameni etc. și se știu zonele unde trebuie reabilitate imobile diverse. Se cunosc (ar trebui să se cunoască – în virtutea atribuțiilor de serviciu ale diverșilor funcționari publici) date despre numărul persoanelor care au nevoie de ajutor financiar; dacă sunt suficiente școli, cabinete medicale, medici, polițiști în cutare zonă etc. s.a.m.d. Se știe aproape totul despre fermele agricole și zootehnice.

Pentru toate cele de mai sus (și altele) sunt obligatorii evidențe clare, actualizate cel puțin anual, dar multe situații trebuie centralizate mai des și întocmite punctual.

Aceste date locale se coroborează regional și apoi național – administratorii statului au, astfel, o imagine clară a chestiunilor care trebuie rezolvate.

Altfel spus, datele recensământului sunt esențiale pentru evaluarea precisă a bunăstării economice a populației dintr-o zonă dată, în ansamblu, dar și în funcție de etnie, rasă, vârsta, sex etc.. Ce și cât s-a schimbat în bine de la ultimul recensământ?

Toate datele care sunt solicitate în formularele recensământului pot fi obținute din alte surse, oficial și legal, anonim. Ce nu poate fi obținut – în mod legal - din surse oficiale se poate spune că nu-i treaba guvernului să știe: dacă unii trăiesc în concubinaj, dacă sunt singuri, dacă au altă orientare sexuală decât cea heterosexuală etc. De câte ori și-a căutat cineva un loc de muncă – de exemplu - este, efectiv, irelevant statistic pentru că oamenii pot minți lejer și nu pot fi verificați.

Era de înțeles necesitatea unui recensământ în anii în care tehnologia în materie era inexistentă sau la început, dar acum, când totul e „digitalizat” îmi e dificil să cred că funcționarii statului nu pot avea evidențe clare despre ceea ce-i interesează – pentru bunăstarea populației, desigur.

Diverse

Organizația Națiunilor Unite recomandă realizarea recensămintelor.

Recensămintele, mai ales în statele dezvoltate, costă din ce în ce mai mult.

Danemarca, Finlanda și Norvegia folosesc de câțiva ani registrele administrative pentru a se ști ce trebuie și pe unde trebuie. Nici în Olanda nu se mai folosesc chestionarele pentru recensământ, ci se colectează datele – în funcție de necesități – tot din registrele administrative, fără a interacționa cu populația. Turcia, Letonia, Lituania au recurs tot la registre. Acest gen de recensământ este mult-mult mai ieftin și mult mai acceptabil din punct de vedere social.

În Franța și Germania se practică „Micro-recensământul” sau „Recensământul eșantion” – recensământ de tip Rolling (se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp, cu actualizări periodice, pe zone)

În România s-a ales metoda combinată: chestionar și registre.

Puișor simbol pascal

Puișorul acesta înalt de circa șapte cm îmi place de numa’! E tare pufos, moale la atingere și auriu.

L-am lucrat după instrucțiunile învățate din videoclipul aflat la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=MBnu6ZWhQsc

pentru tema cu numărul patru din Calendarul ReCreativ, Simboluri pascale.

După ce am terminat cu puișorul atâta l-am admirat...! până mi-am amintit că trebuie să adaug și unul dintre elementele la alegere: ouă sau cruce. Am ales ouăle, pentru că nu prea mă descurc să combin crucea în așa fel încât să se potrivească într-un ansamblu.

Cuibul l-am făcut tot pom-pom, dar nu am legat la mijloc firele, ci lateral, să fie o parte mai lungă.

Cu ouăle a fost mai dificil – în sensul că nu prea știam din ce să le fac pentru a nu necesita modelare, vopsire... Și le-am făcut din ață colorată, înfășurând ață pe bucăți de carton decupate sub formă (aproximativă) de ou.

Toate bune, dar nu mi-au plăcut prea mult din ață așa că le-am învelit în staniol.

Nu afirm că-s nemaipomenit de frumoase, dar sunt sclipicioase! Le-am lipit în cuib, pentru că nu stăteau acolo de bună-voie și m-ar fi plictisit să le tot culeg de câte ori mișcam cuibul (cu intenție sau fără).

Ansamblul pe care l-am reușit arată cam așa:

Să lipesc puiul pe ceva nu-mi vine, că prea-mi place, și-l vreau liber. Îl pot transforma în... breloc! Ce?! Nu mai sunt la vârsta unor astfel de brelocuri?! Zice cine?! Parcă... vârsta e doar un număr.

Adaug și-o poezie - Puișorul - compusă de Aurora Luchian Vaslui

De sub cloșcă a ieșit,
Un motocel aurit.
Cine-i oare, ce o fi?
Și mai face și ti-ti.

E fragil și mititel
M-aș juca un pic cu el.
Să-l mângâi, mult mi-aș dori
Dar mă tem că s-o strivi.

Sunt uimit. Are picioare,
Cioc, și două aripioare.
Parcă e fruct de gutui
Știți ce este? E un pui!

Sursa

http://www.poezii.md/poezie/11544/puisorul/

Tagore, despre copii

Rabindranath Tagore consideră copilăria ca fiind acea fază a vieții care întruchipează cele mai mărețe idealuri umane - acest aspect (spun cunoscătorii) se reflectă în operele lui.

Următoarele citate nu le știu plasa în lucrările (lui Tagore) din care sunt extrase pentru că am dat de ele într-o agendă veche și la vremea aceea nu obișnuiam (nu mă interesa) să rețin amănunte despre ce și cum – autorul și cam atât.

Postarea este pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

*

Nu limita un copil la propria ta învățătură pentru că el s-a născut într-un alt timp.

*

Copilul învață atât de ușor pentru că are un dar natural, dar adulții, pentru că sunt tirani, ignoră darurile naturale și spun despre copii că trebuie să învețe prin metodele aplicate lor. Insistăm asupra hrănirii mentale forțate și asupra lecțiilor noastre.

*

Când acceptăm orice disciplină pentru noi înșine încercăm să evităm totul, în afară de ceea ce este necesar scopului nostru; această tenacitate, care aparține minții adulților, este cea pe care o impunem copiilor. Spunem: „Nu ține niciodată mintea trează”.

*

Din obscuritatea solemnă a templului copiii aleargă afară să stea în țărână; Dumnezeu îi privește jucându-se și uită de preot.

*

Încă un citat și gata. De la Vasile Ghica: Copiii au devenit atât de deștepți încât nu te mai poți înțelege cu ei.

Imagine de Darkmoon_Art de la Pixabay