14 apr. 2012

Calea desavarsirii, de Rabindranath Tagore

Desavarsirea in iubire
[…]
Sufletul omenesc e in pelerinaj de la lege la iubire, de la disciplina la libertate, de pe taramul moral pe cel spiritual. Sclavia legii nu poate fi scopul suprem; prin faptul ca implinim legea, castigam posibilitatea sa iesim din ea. Cine doreste sa ajunga pe treapta netarmuritei iubiri trebuie (dupa Buddha) sa nu insele pe nimeni, sa nu hraneasca ura impotriva nimanui si niciodata sa nu faca rau cuiva din manie. Iubirea nemarginita sa hraneasca toate fapturile, ca o mama care-si hraneste copilul pe care il apara cu pretul vietii. Sa-si imparta in toate partile iubirea pentru ca ea nu cunoaste granite si piedici si e libera de orice cruzime si vrasmasie. Unde merge si unde sta, unde se aseaza si zace, pana cand adoarme, spiritul lui trebuie sa fie activ in aceasta exercitare a iubirii fata de toate vietatile. Lipsa de iubire e o infirmitate, pentru ca iubirea e desavarsirea constiintei. Nu iubim, fiindca nu intelegem sau, mult mai rau, nu intelegem pentru ca nu iubim.
Cine ar putea sa respire si sa traiasca daca spatiul n-ar fi plin de bucurie, de iubire? Ridicand constiinta pana la iubire si intinzand-o peste lumea intreaga, putem sa ajungem la comuniunea cu bucuria infinita.


[…]
Omul e folositor omului fiindca trupul lui e o masina minunata si spiritul sau un organ de uimitoare productie. Dar el are si suflet si acest suflet nu se poate cunoaste cu adevarat decat prin iubire. Cand cunoastem sufletul altui om ne simtim una cu acel om. Abia atunci simtim noi: cruzimea fata de el e o cruzime fata de noi insine; injosindu-l numai in avantajul nostru personal pierdem intr-adevar ce castigam in bani sau in indestulare materiala.
[…]
Omul nu e numai animal. El aspira dupa viziune, care e viziunea adevarului desavarsit.
Numai iubirea e miscare si repaos in acelasi timp. Inima noastra e pururea fara odihna pana gaseste iubirea si-si afla tihna.
In iubire, castigul si paguba se armonizeaza. In socoteala ei, debit si credit stau pe aceeasi fata si darile se socotesc la castiguri. La aceasta minunata sarbatoare a creatiei cel ce iubeste se daruieste necontenit ca sa se regaseasca in iubire. Da, iubirea este aceea care intruneste laolalta darea si luarea si le unifica indisolubil.
[…]
Bucuria e apelul definitiv catre om. Si bucuria e pretutindeni: in iarba verde a pamantului si in albastrul senin al cerului; in exuberanta fara griji a primaverii si in aspra cumpatare a iernii sure; in vinele zvarcolitoare ale corpului nostru, in nobila si dreapta tinuta a chipului omenesc, in toate functiunile vietii, in exercitarea tuturor puterilor noastre, in castigarea de cunostinte, in lupta contra raului. Bucuria nu intreaba daca ai nevoie de ea si adesea sta impotriva celei mai imperioase necesitati. In bucurie ajunge unitatea la realizarea ei: unitatea sufletului nostru cu lumea si unitatea lumii cu iubirea vesnica.

(editura Stress, Bucuresti, 1990; traducere: Nichifor Crainic)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu