Omul superior sau nobil

Confucius, când se referea la conduita și caracterul oamenilor, a folosit un termen care de-a lungul timpului a fost tradus diferit: „om superior”, „om nobil”, „bărbat nobil” sau simplu „domn”, dar și „persoană înțeleaptă, politicoasă, onorabilă”. Având în vedere societatea patriarhală existentă în vremea lui Confucius și unele dintre „zicerile” lui cu referire la femei, cred că se referea la „bărbatul nobil”, dar îmi place mai mult sensul accentuat mai sus - chiar de-ar fi cu referire doar la bărbați, nu-i problemă (măcar de-ar fi toți oameni superiori în sensul dat de Confucius). Oameni superiori în conduită și caracter, nu superiori prin comparație cu alte ființe umane în calitatea lor strictă de ființe umane. Că unii se cred superiori altora doar pentru că ajung să citească un prompter la TV – de exemplu – e altă discuție.

Confucius le prezenta discipolilor săi (și nu numai) atributele unui om superior și îi îndemna să-i admire și să-i imite fără ezitare pe acești oameni superiori moral, înțelepți etc..

Unele dintre virtuțile pe care le-a predicat Confucius sunt compasiunea, bunele maniere, loialitatea, respectul, integritatea, altruismul, omenia, armonia socială.

Ce spunea Confucius despre omul superior:

Iată patru dintre trăsăturile unui om superior: în comportamentul său este modest; în slujirea superiorilor este respectuos; în hrănirea oamenilor este bun; în a ordona oamenilor este drept.

Ceea ce caută omul superior este în sine, ceea caută omul mărunt este în alții.

Omul nobil are mintea deschisă și nu are prejudecăți.

Omul superior e modest în discurs, dar excelează în acțiunile sale.

Omul superior subliniază calitățile altora, nu accentuează defectele.

Omul superior se gândește întotdeauna la virtute; omul inferior se gândește la confort.

Omul superior înțelege ce este drept; omul inferior înțelege ce se va vinde.

Omul superior în gândire e calm și statornic; omul inferior în gândire e agitat și îngrijorat.

Omul superior impune cu ușurință respect, fără mândrie; omul inferior are mândrie dar nu impune cu ușurință respect.

În relația cu lumea, omul superior nu e pentru nimic și împotriva a nimic; standardul său este dreptatea.

Când ar trebui să vorbești cu o persoană și nu vorbești cu ea, o pierzi. Când nu ar trebui să vorbești cu o persoană și vorbești, îți pierzi respirația. Înțelepții nu pierd nici oameni și nici respirația.

Un om inferior se minunează de lucrurile neobișnuite; un om superior se minunează de lucrurile obișnuite.

Cunoașterea este doar strălucire în organizarea ideilor, nu înțelepciune. Omul cu adevărat înțelept trece dincolo de cunoaștere.

Așa cum apa se modelează după forma vasului care o conține, tot așa omul înțelept se adaptează circumstanțelor; el știe când să opună rezistență și când să se lase dus de curent.

Postare pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Cei cu gândire superioară sunt atotcuprinzători, nu sunt blocați în doctrine; ei au mintea deschisă ideilor și informațiilor dar nu sunt sclavii acestora.

Căpșunel între căpșuni

Căpșunel a fost solicitat să stea de pază la căpșuni. Lupul paznic la oi! Grea sarcină a primit, dar s-a conformat și stă, aproape leșinat de poftă, lângă șase căpșuni.

Tema cu numărul patru din Festivalul fructelor de vară, jocul găzduit de Niko, este despre confecționarea fructelor 3D. Am ales căpșunile deși puteam alege orice fruct. Se pare că-mi plac foarte mult căpșunile; nu doar să le mănânc, ci și să le confecționez.

Când am văzut o tanti cum confecționează „Căpșunei” n-am rezistat tentației și mi-am încercat talentul.

L-a luat cu leșin pe Căpșunel – se sprijinea de „zid”, să nu-i dezamăgească – total! - pe cei care l-au trimis să păzească fructele.

Instrucțiuni de confecționare la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=2vz2vArLElc&feature=emb_imp_woyt

Căpșunile din satin mi s-au părut cel mai ușor de făcut chiar dacă a trebuit să cos un pic cu mâna (deloc nu-mi place să cos cu mâna)

Indicații la adresa de mai jos, min. 2:23

https://www.youtube.com/watch?v=d7KQHkVNA_c

Căpșuna mare, din carton, îmi place cum arată (cea mică-mică mai puțin). Tiparul l-am copiat din poza aflată pe blog la Niko.

Am făcut și una din hârtie, și arată binișor (e cea de mărime mijlocie, după un tipar făcut din hârtie; foto dreapta).

Pentru a nu le lăsa împrăștiate pe lângă Căpșunel, le-am făcut cutii, din inelele de carton de la șervețele.

Cam atât.

Nu ne oprim din joacă atunci când îmbătrânim ci îmbătrânim când încetăm să ne mai jucăm. (George Bernard Shaw)

Obezitatea e epidemică, din 3 mai

Așa-mi trebuie, dacă nu stau lipită de TV să ascult știrile, nu citesc presa! Aflu abia acum că din 3 mai lobiștii de la OMS au declarat că obezitatea a atins proporții epidemice. Scrie în Raportul făcut în urma unui congres despre obezitate care a avut loc în acest an și OMS (ce ne-am face fără Organizația Mondială a Sănătății?), prin reprezentanții ei de frunte, dă avertismente dure (cum altfel ar putea fi avertismentele?!) cu privire la obezitate.

Nu știu cum văd alții lucrurile, dar mie-mi pare a fi o altă statistică vrăjeală menită să-i abată pe oameni de la ale lor. Chiar au cântărit toți oamenii din Europa și-au ajuns la concluzia că 60% sunt obezi?! Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns.

Când vrei să vinzi ceva creezi nevoia.

Mâine-poimâine apar iar șefi de stat și de guvern care ne arată cu degetul, amenințător, spunându-ne că suntem în război cu supraponderabilitatea și cu subponderabilitatea și trebuie luate măsuri drastice: la intrarea în toate spațiile publice închise sau deschise unde se vând produse alimentare vor exista cântare și unelte de măsurat înălțimea – portarul va calcula dacă indicele masei corporale se încadrează în standarde. Cine se încadrează intră; cine e sub sau peste standard vine după ce se îngrașă sau după ce slăbește, de la caz la caz (sau dacă se prezintă cu o listă de cumpărături scrisă și semnată de un nutriționist autorizat).

În mintea unora, toți oamenii trebuie să aibă masa corporală ideală, conform standardelor inventate tot de unii ca ei, să poată vinde pastile și aparate fel de fel.

Avem epidemia de diabet, de exemplu (despre alta de gen n-am auzit, dar nu înseamnă că nu există), și acum avem și de obezitate. Nu, n-am greșit. Epidemie și pandemie sunt termeni utilizați în general în cazul bolilor transmisibile, dar se folosesc și în cazul unor boli netransmisibile, pentru a sugera nevoia de măsuri urgente. Mda. Se mai spune că obezitatea e o boală. Și dragostea e boală, conform specialiștilor. Așa cum o spun specialiștii sună ca și cum toți oamenii s-ar îngrășa pentru că mănâncă mult. Sunt și unii care se îngrașă pentru că mănâncă mult și sunt sedentari dar obezitatea apare, mai des, în urma unor dereglări hormonale. Sigur, excesul de greutate poate conduce la diferite afecțiuni (tot specialiștii – cine alții? - ne informează că duce și la nu știu câte forme de cancer). Așa! Stresați oamenii speriindu-i, specialiștilor, să îi dereglați și apoi să-i tratați.

Cei care abia au ce să mănânce sunt, de regulă, bolnavi (și) de diabet – fără hrană corespunzătoare se poate întâmpla asta. Ups! Pentru epidemia de sărăcie nu există pastile?!

Se încurajează consumul de medicamente ceva de speriat, din punctul meu de vedere.

Nu cu mulți ani în urmă s-au luat de oamenii slabi: să nu mai apară pe podiumul caselor de modă și prin reviste/reclame oameni anorexici ‘că sunt unii care vor să-i imite și se nenorocesc.

Repede cu părerea despre slabi: anorexic, ftizic și mai știu eu cum dar pe scurt: bolnav.

E la modă să ai picioare strâmbe?! Se vor găsi mulți care să-și rupă picioarele pentru a le avea, mai apoi, la modă (e trist, dar e adevărat). Încerc să subliniez ideea că oamenii nu pot fi salvați prin interdicții impuse de lege.

Politicienii sunt cei care pun etichete oamenilor și tot ei vin, mai apoi, cu legi care să pedepsească pe cei care folosesc etichetele puse de ei.

Factori care determină obezitatea

Revin la raportul celor de la oms. Sunt specificați acolo câțiva factori care determină obezitatea, între care... digitalizarea. Se încurajează la greu comerțul online, au proliferat jocurile pe computer, o mulțime de aplicații care-i țin pe unii doar în fotoliu, aplecați peste dispozitive (urmează epidemia de discopatie cervicală?) – factori care impun, practic, sedentarismul. De ce să-mi mișc fizicul din fotoliu să merg să-mi cumpăr o pâine de la magazinul de peste drum când mi-o poate aduce curierul?

Măsuri posibile

Directorul regional oms pentru Europa zice că anumite măsuri pot fi luate pentru ca traiectoria obezității să se schimbe. Între acestea: crearea unor medii mai favorabile, promovarea investițiilor și a inovării în domeniul sănătății, dezvoltarea unor sisteme de sănătate puternice și rezistente.

La ce se referă cu medii mai favorabile el știe (ce idei are pentru îmbunătățirea acestor medii nu mai spune). Sisteme de sănătate puternice și rezistente... Rezistente la ce?! La foc, probabil, în cazul Ro. Puternice în ce sens? Medicina a cam devenit comerț: ai bani, ești tratat pe măsură, n-ai bani... cumpără-ți o aspirină și nu mai consuma aerul din spital.

Când zice de inovarea în domeniul sănătății e la mintea cocoșului la ce se referă: genele! Nu de la ochi, cele din ADN. Au descoperit gena obezității, da! După mai mult de 20 de ani de cercetări care au inclus secvențierea genetică în masă. Speră să facă ceva pastile, să fie recomandate oamenilor pentru a le induce starea de sațietate. Cu astfel de pastile au rezolvat și foametea în lume – în viitorul apropiat, se pare, va fi atins obiectivul 2 al ONU.

Implementarea unor măsuri prin care restaurantele sunt obligate să prezinte informații nutriționale - să facă acest lucru și pe aplicațiile online, iar serviciile care livrează mâncare să fie clasificate ca afaceri din domeniul alimentar pentru a putea fi trase la răspundere ca restaurantele mai sus amintite – este altă idee a lobiștilor de la oms.

O altă măsură ar fi taxa pe zahăr, bani care se colectează la bugetul de stat (pentru un sistem de sănătate mai puternic, desigur).

Și vânzătorii ar putea da sfaturi nutriționiste, recomandând clienților cam ce să cumpere pentru a se menține sănătoși.

Aici îmi dau mai tare cu opinia de gard: ce-ar fi să interzică toate porcăriile de alimente care conțin fel și fel de chimicale care, cică, nu dăunează sănătății dacă sunt consumate în cantități mici. Ce înseamnă mic în context?! Dacă un E-x (de la E-urile alimentare) apare pe eticheta a mai mult de jumate din produsele pe care le consumă un om într-o zi e cantitate mică sau mare?! Cine stă să adune procentele de E-uri din majoritatea alimentelor care se comercializează?

Sigur va fi cineva care să spună că fără E-uri ar fi prea puțină mâncare pentru câți oameni sunt pe Terra! Dacă-i așa, de ce se aruncă – zilnic! - tone de mâncare?!

Ia să nu mai fim stresați, de administratorii statelor, cu birocrația, cu taxele și impozitele, cu pensii și salarii mici, cu foametea, cu crize economice și energetice, cu războaie, cu terorismul și cu fel și fel de vrăjeli de doi bani pentru care trebuie să suportăm fel și fel de măsuri de austeritate (și să ne descurcăm și să înțelegem) pentru binele general (binele colonel e în retragere)

Cum par a rezolva indivizii aceștia problemele?! Punând reflectoarele pe diferite categorii sociale: grași, slabi, săraci, fumători, bătrâni, (bruneți, blonzi) etc. acționând – aparent – cu intenția de a-i marginaliza, să accepte mai ușor anumite cuceriri ale științei și sfaturi de la specialiști sau să stea ascunși dacă nu vor să înțeleagă că unii le vor binele.

Mulți ne vor binele! Să nu-i lăsăm să ni-l ia. Din punctul meu de vedere fiecare om știe ce e mai bine pentru el, știe cum și când și unde se simte bine, știe ce-i place și știe că poate alege să schimbe multe în viața lui (ceea ce se poate schimba).

Mi se pare sau unii au ridicat ipocrizia la rang de politică de sănătate? Ce urmează? Vor declara supraponderabilitatea și subponderabilitatea ilegale și vor stabili amenzi pentru cei care nu vor să ia măsuri (medicamente, operații, modificări în ADN etc.) pentru a se încadra în standardele stabilite de niște unii care n-au ce face?

Surse online:

La adresa de mai jos poate fi descarcat raportul oms, în limba engleza:

https://www.euro.who.int/en/health-topics/noncommunicable-diseases/obesity/publications/2022/who-european-regional-obesity-report-2022

„gena obezitatii”:

https://www.digi24.ro/stiri/sci-tech/descoperiri/descoperire-revolutionara-o-mutatie-genetica-rara-ii-fereste-pe-oameni-de-obezitate-1591697

alte studii genetice în materie:

https://raportuldegarda.ro/studiu-genetica-obezitatii-14-mutatii-in-13-gene-influenteaza-greutatea-corporala/

Când muzica e poluare fonică

Lumea – prin lobiștii de la oms (organizația mondiala a sănătății) și excepționalii lideri politici ai lumii – se „pregătește” pentru apropiata "pandemie" de variolă a maimuței, care „se ia” de la rozătoare; alții au parte de șuieratul obuzelor și gloanțelor din "război" și pe mine mă doare de poluarea fonică! Deh! Trebuie să se gândească cineva și la poluarea fonică.

Concertele ocazionale, chiar și când durează 2-3 zile, știi că se termină și nu trebuie să suporți zgomotul timp de luni de zile, trei zile pe săptămână.

Orașul Brașov se vrea „verde”! Stoparea poluării fonice nu pare a fi pe agenda celor care sunt toată ziua cu „orașul verde” în gură.

Foarte mulți dintre cei care se referă la zgomotul ambiant au în minte doar traficul: rutier, feroviar, aerian. Acestea trei sunt cele mai mari surse de zgomot, e foarte adevărat, și UE se „luptă” din greu să-l diminueze. Cică statele, regiunile, orașele iau fel și fel de măsuri să-l stopeze. Între aceste măsuri se numără și introducerea așa-zisei „zone liniștite” (parcuri, rezervații naturale) unde pot merge oamenii pentru a scăpa de zgomotul orașului.

Acum fac un exercițiu de imaginație: toată săptămâna suportăm „zgomotul orașului” (unii suportă și zgomotul de la locul de muncă) și la sfârșit de săptămână „evadăm” în „zonele liniștite”. Superb! Ne auzim gândurile, ne relaxăm, inspirăm adânc! Mergem acasă și vine noaptea. Somnul promite a fi unul bun, adânc, odihnitor, după atâta inspirat de aer curat, fără să sune alarma dimineața să știm că trebuie să ne pregătim pentru muncă sau școală. Ups! Ce-i asta?! Urlă muzica! Răsună tot cartierul! Vibrează stelele pe cerul senin al nopții! Păsările se foiesc printre crengile unde și-au început somnul la lăsatul serii. Probabil că și insectele au fost tulburate... Nici nu-ți trebuie sculă de măsurat să-ți dai seama că zgomotul e peste 55 db. Îți țiuie timpanele și te întrebi ce-ai rezolvat cu „rezervația naturală” în care ai inspirat adânc aer curat. Îți spui că, deh, se distrează oamenii la sfârșit de săptămână, ești înțelegător. Dar se repetă gălăgia la fiecare sfârșit de săptămână, de șase luni și ceva, de vineri până duminică inclusiv, de la ora 22 până pe la 3-4-5 dimineața (uneori mai puțin). Începi să te întrebi ce fac polițiștii. Poate că nu aud din sediul unde sunt 24 de ore din 24, dar la intervale anumite patrulează prin oraș. Muzica urlă pe o arteră principală – pe acolo nu se patrulează?! Așteaptă, ei, să reclame cineva, punctual? N-ar trebui să aștepte, pentru că în atribuțiile lor intră și faza cu „ocrotirea ordinii și liniștii publice”, iar când decibelii se aud dintr-un local public numit club pot interveni fără să fie sesizați de cetățeni – e vorba despre „liniștea orașului”, despre protejarea mediului și sănătății oamenilor. Polițiștii au dreptul să constate „flagrantul de zgomot” și să sancționeze vinovatul (exact așa cum au dreptul să-l rețină pe hoțul prins în flagrant).

Există așa-numite regulamente de funcționare a acestor cluburi: zgomotul lor nu trebuie să se fie auzit de cei care nu vor să-l asculte. Trebuie izolate fonic, altfel spus, pentru ca cei care vor să se distreze să aibă liber la distracție iar cei care vor să se odihnească să aibă o șansă reală la odihnă.

Poluarea fonică e dezastruoasă – aproape ca cea atmosferică! Oamenii expuși pe termen lung la zgomot pot avea parte de o mulțime de neajunsuri: disconfort, efecte negative asupra sistemului cardiovascular și asupra sistemului metabolic, tulburări de somn, tulburări cognitive la copii, și altele.

La sfârșit de săptămână se presupune că oamenii au dreptul – prin lege – la zile de odihnă. Îhî! Unii oameni! Acei oameni care n-au baftă de cluburi în zona rezidențială, cluburi ai căror proprietari nu respectă legea.

De aparatele pentru aer condiționat doar amintesc: chiar dacă nu e depășită limita de zgomot admisă, un zgomot mai mic dar continuu distruge creierii celor care sunt obligați să-l suporte. În unele state, pentru zgomotul ambiant produs de te miri ce făptuitorul e pedepsit penal.

Speri ca măcar la sfârșit de săptămână să ai parte de liniște! Speri, mata, dar speri degeaba! Culmea! La sfârșit de săptămână, în unele locuri, nu e liniște nici ziua și nici noaptea – e liniște noaptea doar în „zilele lucrătoare”, dar nu și în zilele în care ai „dreptul legal la zile de odihnă”! Unii agenți economici încalcă oamenilor acest drept și nimeni nu pare să se sesizeze. S-or gândi că „zile de odihnă” nu include nopțile aferente?

Asta se cheamă „agresiune prin zgomot”. Un local cu activitate de discotecă nu poate funcționa oriunde, oricum.

Îți trebuie curaj să spui da jocului și odihnei într-o cultură în care oboseala e văzută ca un simbol al statutului social. (Brené Brown)

Image by Jeon Sang-O from Pixabay

Trei cireșe din satin

A treia săptămână din Festivalul fructelor de vară este despre fructe modelate. 

Nu sunt prea convinsă că „modelatul” din satin, melană, hârtie, fetru și sârmă e tocmai modelaj dar altceva nu mi-a reușit pentru că lutul pe care-l mai am s-a întărit (și nu m-am priceput să-l înmoi) iar pasta pentru modelat e prea puțină – ar fi ieșit o singură cireașă (la căpșuni nu m-aș băga să modelez și alt fruct de primăvară chiar nu-mi vine în minte).

Ceea ce se vede mai jos este tema mea pentru jocul susținut de Niko – pe blogul ei este tabelul pentru înscrierea postărilor participante la Festivalul fructelor de vară (cine dorește se poate alătura – nu e concurs).

Discurile din satin roșu au diamentrul de 8,5 cm – e cu zecimale pentru că am folosit un capac pentru a desena cercul, nu compasul. 

Codițele sunt din sârmă moale, lungi de 8 cm, învelite în hârtie creponată; frunza e din fetru și e lungă tot de 8 cm (în partea cea mai lată are 3 cm). Din păcate, luciul țesăturii nu se vede în pozele făcute de mine.

Codițele nu sunt învelite total la unul dintre capete – capătul neinvelit e introdus în „cireașă”; pentru a nu se vedea urât locul unde s-a strâns materialul cu ață după ce a fost umplut cu melană am lipit la „gura” bumbului un disc roșu mic, prin care am introdus codița cu adeziv pe ea.

Cele trei codițe și frunza sunt introduse, cu adeziv, într-un cilindru mic făcut din hârtie lucioasă și mai groasă; cilindrul e „căpăcit” cu o bucățică rotundă din fetru verde.

Pentru prezentare am așezat cireșele pe o „tipsie” decupată din șervețel și „desenată” cu markere. 

Frunzele din hârtie creponată sunt lipite, să nu le zboare orice mică adiere.

Trei săptămâni din Calendarul Recreativ au și zburat!

Destinul e bătut în cuie?

Filosofii, „dezvoltatorii personali”, (re)programatorii de personalitate/mentalitate, astrologii etc. ș.a.m.d. au fel și fel de teorii despre cum stă treaba cu destinul și despre posibilitatea omului de a-l schimba, trasa etc..

În viață facem ceea ce am fost „programați” să facem înainte de a ne naște? Destinul e format din alegerile pe care le facem în diferite momente ale vieții? Ne este „trasat” destinul de nivelul intelectual, de nivelul de educație? Toate acestea la un loc formează destinul? 

O mie de întrebări posibile cu o mie luate câte n răspunsuri posibile. „Nimic nu e imposibil dar poate fi improbabil”. Altfel spus: cine poate răspunde cu certitudine întrebării din titlu?

Se spune că fiecare om are menirea lui pe Terra, doar că nu prea știe care-i aceasta. Putem spune cu certitudine că menirea lui Goethe a fost să scrie extraordinarele lucrări pe care le-a scris?! Teoretic, da.

Maurice Druon, autorul romanului „Regii blestemați”, pare a fi de părere că orice ar alege un om să facă ajunge la ceea ce a fost „menit” să facă. În roman el scrie, referindu-se la unul dintre consilierii de încredere (pentru un timp) ai regelui Franței, Filip al VI-lea:

Venind pe lume, fiecare om e învestit cu o misiune măruntă sau de mare însemnătate, dar îndeobște necunoscută de el însuși, și pe care firea sa, legăturile cu semenii săi, întâmplările neprevăzute ale vieții sale îl împing s-o îndeplinească, fără știrea lui, dar cu iluzia că e slobod să facă ce vrea. Robert d’Artois dăduse foc Apusului: își îndeplinise misiunea.

Robert (al III-lea) d’Artois, prin intrigile sale în vremea cât era refugiat la curtea regelui Eduard al III-lea al Angliei, care l-a numit între consilierii săi, a declanșat, mai mult sau mai puțin direct, războiul de 100 de ani dintre Franța și Anglia. Era „menit” acest război?! Ar trebui să cercetăm „previziunile” lui Nostradamus?!

În teoria „destinul e format din alegerile pe care le facem” unii au ajuns la ideea de „universuri paralele”: fiecare om „de aici și acum” are un „corespondent” în alt univers, unde este – mai mult sau mai puțin – ca cel „de aici și acum”, aceste "universuri paralele" formându-se în funcție de alegerile pe care le-ar fi putut face un om "aici și acum" dar nu le-a făcut.

În teoria reîncarnării destinul este trasat de faptele săvârșite de om într-o viață anterioară.

Era de părere Giordano Bruno că sufletul nu este trupul și poate fi într-un trup sau în altul și trece de la trup la trup.

Reîncarnarea este o credință care se distinge cel mai pregnant în hinduism. Conform acestei teorii viața trece prin naștere, viață, moarte și renaștere. În Upanișade, identificarea Sinelui (atman) cu Absolutul (brahman) nu poate avea loc decât dacă Sinele se desprinde din ciclul infernal al existenței (samsara), adică din șirul de reîncarnări succesive. În această credință toate lucrurile vii au „atman” (spirit, suflet), care e o parte din Brahman. După moartea biologică, sufletul sau spiritul, începe o nouă viață (nu se naște din nou) într-un alt corp, care poate fi uman, animal sau spiritual în funcție de calitatea morală a acțiunilor din viețile anterioare.

Filosoful german Arthur Schopenhauer scria: Dacă ar fi ca un asiatic să-mi ceară o definiție a Europei aș fi nevoit să-i răspund: este acea parte a lumii care este bântuită de iluzia incredibilă a faptului că omul a fost creat din nimic și că nașterea sa actuală este prima intrare în viață.

Afirma Jack London: Nu am început când m-am născut, nici când am fost conceput. Am crescut, m-am dezvoltat, prin incalculabile miriade de milenii. Toate eurile mele anterioare au vocile lor, ecourile, îndemnurile lor în mine. Oh, vremuri incalculabile, din nou voi fi născut.

Jalāl al-Dīn Rūmī (Rumi, poet sufist): Am murit ca un mineral și am devenit o plantă, am murit ca o plantă și m-am ridicat ca animal, am murit ca animal și am fost om. De ce să mă tem? Când am murit mai puțin?

Omul se va reîncarna până când va reuși să își învețe lecțiile, să devină perfect, sau până când va reuși să facă ceea ce a fost „programat”?

Karma este un concept al hinduismului prin care fiecare acțiune - fizică sau spirituală - are în mod inevitabil o urmare care nu se manifestă neapărat în actuala viață. Efectele benefice din viața prezentă sunt „reacțiunea” acțiunilor benefice trecute, iar efectele negative sunt „reacțiunea” acțiunilor nocive din trecut, creând un sistem de acțiuni și reacțiuni de-a lungul vieților reîncarnate ale unui suflet și care face parte din ciclul reîncarnărilor.

Swami Vivekananda, în cartea sa "Raja Yoga", folosește exemplul unei pietre aruncate în vid (unde forța gravitațională a planetelor nu există). Orice piatră arunci în acest mediu se va întoarce în cele din urmă la tine, cu un impuls (masă x viteză) egal cu cel pe care l-ai folosit pentru a o arunca. În același fel, orice acțiune se întoarce în cele din urmă, egal și în aceeași formă, la cel care a inițiat-o.

Sufletele trebuie să reintre în substanța absolută din care au apărut, dar pentru a realiza acest lucru trebuie să dezvolte toate perfecțiunile, germenul cărora este plantat în ele și dacă nu au îndeplinit această condiție în timpul unei vieți trebuie să înceapă o alta, a treia și așa mai departe, până când vor dobândi condiția care le potrivește pentru reunirea cu Dumnezeu. (din Zohar, text cabalist)

Care e adevărul? Este foarte important să știm adevărul despre ce și cum cu destinul? Cum putem avea certitudinea că este așa cum ne spun unii și alții?

Postarea înscrisă la Citate favorite, joc găzduit de Suzana.

Dacă ești convins că Dumnezeu este mai puternic decât destinul (care este determinat de karma), atunci El va face totul pentru tine. Graţia Sa străpunge împrejurarea neprevăzută, rigidă. (Mâ Ananda Moyî / Anandamayi Ma, n. 30 aprilie 1896 – d. 27 august 1982)

Coșuleț la Festival

De-a lungul timpului am tot lucrat coșulețe, mai mari sau mai mici, din materiale diverse, dar de data aceasta m-am cam împotmolit.

Am pornit la drum cu ideea unui coșuleț din plastic, dintr-un bidon de 10 litri, cred. L-am tăiat, i-am „netezit” marginile, să nu taie, am început să lipesc pe el romburi albe... Și tot lipind romburi plăcerea de-a lucra se diminua pentru că ceea ce-mi imaginasem nu se potrivea în practică – pe interior se vede „pata” de adeziv (nu se vede tare în cazul romburilor colorate, dar se vede și-mi pare inestetică - nu știu cum să acopăr „petele”). L-am lăsat și am trecut la un coșuleț făcut din fâșii de denim, iar când a fost gata... am revenit la coșulețul din plastic! Și-am tot lipit romburi albe și colorate. Pe-o latură am lipit și-o floare, făcută tot din romburi, și centrul de echilibru al coșului s-a stricat – nu se răstoarnă când stă pe o suprafață plană, dar se cam înclină când îl țin de toartă. Ce să fac?! Am mai făcut o floare, s-o lipesc pe latura opusă. Pentru a fi toarta mobilă am prins-o cu șuruburi mici și piulițe. Coșulețul e adânc de 10 cm și larg de 14.

E rezistent, dar mititel – pot aduna în el fragi, mure și alte fructe de pădure.

Pentru jocul Festivalul fructelor de vară am pregătit coșul. Niko a sugerat câteva idei, dar am ales coșul de mai sus deoarece mi-am imaginat că va fi cel mai ușor de făcut. Ușor de făcut a fost, dar nu a fost foarte mare plăcerea, de acea m-am răzgândit și-am ales un coș sugerat de gazda provocărilor.

Am avut dorința de a lucra unul cum nu am mai încercat: împletit din fâșîi de denim – din blugi, adică. Zis și făcut! Sunt „fan” denim, deci am o mulțime de vechituri din care am făcut ba genți, ba curele, portofele, traiste etc.

Instrucțiuni pentru coș la adresa de mai jos:

https://www.ohohdeco.com/diy-recycled-denim-basket/

Dă-i și împletește! Citind instrucțiunile pare ușor. A fost ușor să împletesc pe suport dar când am scos coșul de pe suport... Fleoșc! S-a pleoștit la nivel de bască.

Dacă-l agăț se lungește și arată (aproape) ca un cuib de viespi.

Cred că n-am lucrat suficient de strâns împletitura; sau am greșit alegând ca suport un vas rotunjit și nu unul drept, ca-n instrucțiuni. Habar n-am.

Acolo spune că „steaua” în care se aranjează fâșiile are 20 de „fire” – am lucrat numai cu 10, dar fiind număr cu soț nu prea se împletește cum trebuie (mie nu mi-a ieșit „împletirea” fâșiei lungi - se repeta "pe dos" la un moment dat, pe aceeași fâșie). 

Nu mai contează, am renunțat la el.

Îmi imaginam că după ce-l împletesc îl dichisesc, îi adaug ceva ornamente și va fi o frumusețe. Îhî.

A rămas plasticul de înscris în tabel la Festivalul fructelor de vară.

Porumbelul bătăuș

M-am supărat marți pe-un porumbel de nu-mi vine a crede! Oare există specie de vietăți în care să nu fie măcar un exemplar recalcitrant și care să se creadă buricul Pământului?!

Gașca de porumbei mănâncă „în schimburi” cu doi (uneori trei) guguștiuci. Până de curând porumbeii au înțeles că trebuie să stea pe crengile teiului (sau pe unde vor ei) și să aștepte să termine de mâncat guguștiucii, apoi vine rândul lor la masă. Este armonie, de regulă.

Zilele trecute am dat de un porumbel încăpățânat, care se împingea în guguștiuci și nu se lăsa impresionat de „pămătuful” din hârtie confecționat pentru a „alunga” porumbeii care nu vor să lase guguștiucii la mâncare – porumbelul acesta ținea contră chiar și degetului pe care-l foloseam să-l împung ușor gen „dă-te mai încolo” și nici când l-am luat, efectiv în palmă nu s-a sinchisit să zboare – întindea ciocul după boabele de grâu de pe pervaz! Până la urmă ne-am înțeles. Dar marți a apărut altul! Unul mare și foarte hotărât să revendice teritoriul. Ei, și porumbelul acesta a lovit unul dintre guguștiuci. Erau pe-o creangă în tei, nici măcar nu se „băteau” pe mâncare și guguștiucul n-avea nimic cu el. Erau acolo mai mulți porumbei și guguștiucul. Și ce face porumbelul?! Îl lovește pe guguștiuc cu o aripă. Guguștiucul „s-a făcut mic” și privea spre porumbel cumva la modul: „de ce m-ai lovit?” Porumbelul îl mai lovește o dată cu aripa deschisă – ca și cum i-ar fi tras o palmă. Guguștiucul a zburat și nici n-a mai revenit marți. M-am întristat.

Porumbelul în cauză a continuat să-și bată semenii, pe pervaz... Ce era să fac? Să alung toți porumbeii care au venit să mănânce? Să „pedepsesc” grupul pentru că un individ nu vrea să înțeleagă mersul lucrurilor: „pervazul meu, regulile mele”? Ceilalți cum de-au reușit să priceapă?! Hm. Sper să priceapă și acesta.

În fotografia de mai jos e un porumbel (nu bătăușul!) care se avânta la mâncare după ce guguștiucul al cărui „bust” se vede (sau nu) în spate a terminat de mâncat.

Cred că porumbeii sunt cam țăcăniți. Înțeleg să fie disperați pentru mâncare iarna, de exemplu, dar ei par mereu flămânzi! Uneori stau călare unul peste altul și așa ciugulesc: cel „călărit” ciugulește, iar cel care stă în picioare pe spinarea acestuia ciugulește peste capul „călăritului”. Cum să nu mă amuze țăcăneala lor?! Fac asta de parcă ar fi cel mai natural lucru din lumea porumbeilor! O fi!

Nu mai rețin în care zi din luna mai, la momentul „hrănirii păsăretului”, mă zgâiam la cer. Norii păreau că formează un puzzle – în sensul că arătau ca niște „bucățele” mici alburii conturate cu gri, lipite unele de celelalte. 

Nu prea am reușit fotografiile dar ceva-ceva sper că se vede.

Tot zilele trecute, am început să fotografiez liliacul (încă) „pitic” care a făcut flori – parfumul este foarte puternic (sunt ceva ani de când nu s-a mai simțit atât de puternic parfumul încât să ajungă în casă "valuri-valuri") Sper că anul acesta nu vor fura florile.

și câteva dintre florile castanului care crește văzând cu ochii.

(pozele postate în care apar mai puține frunze sunt făcute în primele zile ale lunii mai)

Mă tem pentru tei; i-au crescut o mulțime de lujeri pe tulpină, aproape de rădăcină, și lujerii de acest gen am înțeles de la specialiști că trebuie tăiați deoarece secătuiesc pomul. În iunie, mi-a spus cineva, e o perioadă bună pentru tăierea lujerilor. Nu cred că m-aș obișnui fără acest paravan verde din dreptul balconului.