Incurajarea consumului de medicamente

Mogulii din industria farmaceutica sunt cei care subventioneaza cercetarea medicala; fara ei, o mare parte dintre cercetatori ar ramane fara scop pentru ca centrele de cercetare s-ar inchide.

Altfel spus, stiinta se afla la cheremul marilor concerne si sufera de o boala incurabila: cauta sa respecte cerintele finantatorilor si cercetatorii se gandesc mai putin la oamenii care asteapta descoperirea unui tratament salvator.

Pentru bolile foarte rare nici macar nu se fac cercetari – eventual in mod particular, de vreunul care doreste binele acelor oameni, dar fara bani nu poate face mare lucru si concernele nu sunt interesate sa cheltuiasca miliarde pentru a avea incasari de cateva milioane de la cei putin care sufera de astfel de boli.

Concernele farmaceutice par ca mai mult inventeaza boli, pentru care vand medicamente deja existente pe piata. In ultimii ani s-au inventat cateva: boala de reflux gastroesofagian, care in limbaj popular o numim arsura la stomac si pentru care nu e necesar un tratament,arsura fiind un simptom, nu o boala, simptom ce poate aparea in diverse afectiuni iar daca tratam simptomul riscam ca o boala de care nu avem idee sa se devolte; disfunctia erectila, pe care se bate tare moneda si se recomanda diverse medicamente cand impotenta ocazionala poate avea diverse cauze ce pot fi inlaturate altfel – prin odihna, prin evitarea anumitor medicamente, micsorarea nivelului de stres, cresterea increderii in sine (pentru care exista, deasemenea pastile!!); tulburare disforica premenstruala (durerea premenstruala de care sufera unele femei) si care poate avea o multime de cauze dar care nu persista in toata perioada si poate fi calmata cu o pastila luata in ziua respectiva, nu cu tratament de lunga durata – iar cauzele ar trebui sa le gaseasca un medic, pentru ca ar putea fi chiar probleme, iar ignorandu-le tratand un simptom e absurd; dereglare de anxietate sociala, care se traduce prin timiditate.

Toate aceste boli pot fi identificate la indivizi sanatosi, deci oameni care nu au nevoie de medicamente, dar cu ei se extinde piata de desfacere a companiilor farmaceutice. Astfel, oamenii care prezinta astfel de tulburari sunt sfatuiti sa cumpere diverse medicamente (care nu sunt tocmai ieftine, dar ce nu face omul pentru a se insanatosi?).

Printre bolile considerate inventate se regasesc si unele noi dereglari psihice: shopping-ul dezinhibat, adica nebunia de a cumpara orice, fara discernamant si cheltuind orbeste; raportul obsesiv cu mancarea si problemele legate de identitatea sexuala si altele. Tot mai multe alterari de moment ale comportamentului oamenilor sunt definite drept dereglari psihiatrice – se arata ingrijorat psihiatrul brazilian Theodor Lowenkron, coordonator al lucrarilor la actualizarea Diagnostic and Statistical Manual of Mental Disorder, nomenclatorul bolilor psihice publicat din 1952 incoace de Asociatia Americana de Psihiatrie, care este dintotdeauna considerat un fel de biblie a psihiatriei mondiale, instrument de referinta pentru sute de mii de specialisti din lumea intreaga.

Un scriitor pe nume Mike Adams a sugerat si alte comportamente umane “anormale” care ar putea fi transformate cu usurinta in indicatori ai unor noi boli: neincrederea persistenta in guvern si in fortele de ordine (dereglare dezbatuta in mod real de comunitatea psihiatrilor – ca si cum guvernele si fortele de ordine sunt compuse din oameni de o inalta calitate morala), dereglarea de bronzare – care-i face pe unii sa se bronzeze compulsiv, dereglarea de limbaj afectat - ii ataca in special pe medici, facandu-i sa utilizeze termeni de neinteles in vorbirea curenta, boala frigiderului - a celor care stau in faţa frigiderului deschis minute in sir uitandu-se inauntru sau dereglarea de semafor, o dereglare de comportament de care sufera acei soferi care, atunci cand semaforul arata culoarea rosie, avanseaza lent in asteptarea verdelui.

Intre primii care au acuzat industria farmaceutica de inventarea bolilor se numara Ray Moynihan si specialistul in farmacologie australian David Henry, implicati de ceva vreme intr-o campanie de sensibilizare a comunitatii stiintifice cu privire la “bolile inventate”. Fenomenul de "disease-mongering" (abilitatea marketingului de a crea boli pentru a vinde produse farmacologice deja existente pe piata) este si subiectul a trei carti recent aparute, trei solide dosare de acuzare a industriei farmaceutice, ale caror titluri vorbesc de la sine; doua semnate de Melody Petersen, fosta reporter la New York Times: Our Daily Meds: How the Pharmaceutical Companies Transformed Themselves into Slick Marketing Machines, Hooked the Nation on Prescription Drugs si Shyness: How Normal Behavior Became a Sickness de Christopher Lane. De asemenea, pe parcursul anului 2008, numeroase publicatii printre care New York Times, The Journal of American Medical Association, Nature sau The New England Journal of Medicine au dedicat temei o serie de articole, unul mai elocvent decat altul.

Nimeni nu stie exact la cat se ridica sumele de bani pe care companiile farmaceutice le baga in buzunarele doctorilor, dar potrivit unei estimari aparute recent in presa americana (realizata pe baza raporturilor anuale ale celor noua cele mai mari companii de medicamente din Statele Unite), s-ar ridica la zeci de miliarde de dolari anual.

Doar asa a reusit industria farmaceutica sa controleze felul in care medicii evalueaza si prescriu produsele ei, afectand rezultatele studiilor clinice si cercetarii, felul in care este practicata medicina si chiar definitia a ceea ce inseamna o boala, prin legaturile ei “nepotrivite” cu cercetatori si profesori de la scoli de medicina de prestigiu. Un medicament este aprobat doar pentru o utilizare specifica (de exemplu tratarea cancerului) si este ilegal ca o companie farmaceutica sa-l promoveze pentru vreo alta afectiune.

Producatorul lui trebuie sa sponsorizeze testele clinice pe subiecti umani pentru a dovedi autoritatii in domeniu - Food and Drug Administration (FDA) in Statele Unite - ca acesta este sigur si eficient (de obicei comparatia se face cu un produs placebo). Rezultatele tuturor testelor sunt trimise la FDA, iar daca unul sau doua dintre ele este pozitiv (adica isi dovedeste eficienta fara efecte colaterale grave), medicamentul este de obicei aprobat, chiar daca celelalte trials au fost negative.

Dupa ce un medicament este lansat pe piata, companiile continua sa sponsorizeze teste clinice, uneori pentru a primi aprobarea FDA de a-l folosi si pentru alte boli, alteori pentru a demonstra un avantaj in faţa competitorilor; de cele mai multe ori doar ca o scuza pentru a-i motiva medicii sa-l prescrie pacientilor.

Intrucat companiile farmaceutice nu au acces direct la cobai umani, trebuie sa-si externalizeze testele clinice catre scolile de medicina, unde cercetatorii folosesc pacienti din spitalele universitare si clinici, sau catre companii de cercetare private (CROs).

Desi CROs lucreaza de obicei mai rapid, sponsorii prefera de cele mai multe ori scolile de medicina, in parte pentru ca cercetarea este luata aici mai in serios, dar in principal pentru ca acest lucru le faciliteaza accesul la profesori-doctori foarte influenti, lideri de opinie; adica la cei care scriu carti de medicina si articole in revistele de specialitate, redacteaza coduri de buna practica si recomandari de tratament, stau la prezidiul sedintelor FDA sau ale altor asociatii profesionale si iau cuvantul la nenumaratele meetings si dineuri, organizate in fiecare an pentru a-i invata pe medicii din spitale cum sa prescrie medicamente.

Cu ceva zeci de ani in urma, scolile de medicina nu aveau legaturi foarte stranse cu industria farmaceutica. O cercetare recenta a dat insa la iveala faptul ca aproximativ doua treimi din centrele academice medicale din Statele Unite detin actiuni la companii care sponsorizeaza studii clinice in cadrul aceleiasi institutii.

Exista mai multe modalitati de a manipula testele clinice. De exemplu, medicamentul sponsorului poate fi comparat cu altul administrat intr-o doza atat de mica incat cel al finantatorului va parea cu siguranta mai puternic. Sau un medicament menit a fi prescris persoanelor varstnice poate fi testat pe tineri, astfel incat efectele secundare sa nu fie evidente.

In esenta, un test clinic poate demonstra exact ce vrea autorul sa demonstreze, de aceea este fundamental ca autorii lor sa fie cu adevarat impartiali.

Guvernul american a dezvoltat o baza de date, Open Payments Data pusa la dispozitia publicului, unde fiecare cetatean are posibilitatea de a afla daca si la care companie farmeceutica se afla pe statul de plata medicul de familie sau specialistul la care merge sau ar vrea sa mearga. In acest mod se ofera fiecaruia libertatea sa aleaga la cine si daca merge si sa inteleaga ceva mai bine daca medicamentele i se recomanda pentru o boala pe care o are sau boala i se descopera pentru medicamentele pentru care medicul obtine comisioane daca i le prescrie.

Cu ajutorul acestui site isi pot face o idee si despre sinceritatea medicului care insista, uneori, in a prescrie anumite medicamente chiar si atunci cand pacientul ii cere sa ramana la cel pe care il foloseste cu succes. La fel si la farmacie: daca pe reteta e un medicament si farmacistul spune ca nu-l are dar iti poate oferi unul care are aceleasi substante si ceva in plus poti banui ca are contracte de comision cu firma care produce medicamentul propus – cand se intampla asta in cazul medicamenteleor care se produc in RO banuiala se poate apropia de certitudine.

Guvernantii români sunt interesati sa afle despre cetatenii români si cat au supt de la mama lor, dar informatii catre cetateni mai putin – cica sunt confidentiale. Cica nu-s, zic unii cu sute de ani traditie asa-zisa democratica (dar, oricum, mai reala e democratia la ei).

Surse de referinta:

http://www.descopera.ro/stiinta/3741142-inventatorii-de-boli;

http://naturalsociety.com/search-if-when-how-much-doctor-paid-big-pharma/#ixzz3TvhT5Qbo