Papuci pe perete. Provocari verzi iulie 2019

Postez in graba, pentru ca se incheie luna. J Am incaltamintea transformata - papuci de casa transformati in suport pentru trusa de coafat (nu e a mea, eu nu ma coafez pentru ca parul meu cere prea mult gel pentru a sta coafat - si nu-i dau decat rar). Ideea mi-a fost inspirata de o gentuta facuta de Rux, din papuci.

Pentru ca sunt in mare intarziere la proba unu de la Provocarile verii - iulie 2019 atasez numai poza “produsului” finit. Revin sa completez; daca nu revin zilele acestea inseamna ca sunt plecata “la tara” (e o propunere fara data fixa) - la cativa km de oras, dar nu e internet acolo. 
Actualizare 12 august.
In fotografia de mai jos se vad papucii intregi si desfacuti.

P.S. Am fost "la tara" doar o noapte: sambata; a plouat si casa fusese deconectata de la gaz si de la electricitate - nu se putea sta. Asta e. 

La pas prin oraş. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.

HAPPY WW!

Decor ghiveci din pălărie de soare. Provocări verzi iulie 2019

Am trecut cu bine de provocarea cu sticla - cu bine, mai ales in sensul că am reuşit să duc la capăt proba. Proba trei la Provocările verii - iulie 2019 este “pălării de soare”. Pălăria de soare a fost o provocare şi mai mare. De încălţăminte (proba unu) nu mai zic!

Aşadar, am reuşit să găsesc vechea pălărie a mamei.

I-am desfăcut decoraţiunea, panglica şi floarea, am spălat-o şi am pictat-o (sau vopsit-o). Pe clop am desenat flori şi doar am “şters” pensula de vopsea verde - borul l-am vopsit mai accentuat cu verde.

O frunză s-a “accidentat” când am dezlipit floarea dar am dres-o oarecum, când (după ce am colorat-o) am lipit-o pe borul pălăriei (unde era cam jerpelit).

Am aşezat in pălărie un ghiveci cu o plantă care nu ştiu cum se numeşte, dar care ar fi trebuit la acest moment să aibă nişte floricele mici, albe, adunate ca într-un buchet învelit.

Verdele borului nu se prea vede de sub frunze, dar arată destul de drăguţ decorul pentru ghiveci, chiar dacă nu prea iese in evidenţă in balconul care, de vreo şase luni, e mai mult depozit.

Despre isteria publică

Am descoperit un articol in care scrie cam ceea ce simt şi gândesc legat de ceea ce se întâmplă in jurul tragediei care a avut loc la Caracal. Cred că lucrurile au cam luat-o razna (mediatic, vorbind, in primul rând) şi, chiar dacă se vor schimba legi tot degeaba, pentru că totul depinde de oamenii care trebuie să îndeplinească anumite atribuţii şi de oamenii care n-ar trebui să mai închidă ochii atunci când ceva li se pare in neregulă.

N-o mai lungesc, ci transcriu trei paragrafe din analiza pe care o consider obiectivă:

[…] E de înţeles: ca oameni, încercăm să controlam totul. Şi-atunci, in situatii dramatice in care vina e limpede una omenească – o birocraţie stupidă, incompetentă, o lege idioată, să zicem, ne revoltăm. Şi e normal. E normal să foloseşti o asemenea tragedie pentru a schimba ce se poate schimba – legislaţia, o administraţie coruptă, deci incompetenţa, sau chiar un guvern. Cu puţin noroc, poate chiar educaţia.

Pentru că societatea e ca un peşte – de la cap se împute. Iar capul oricărei societăţi, o ştim de la greci încoace, e educaţia. De la educaţie se împute societatea. Când vorbea despre Iluminism, Kant se întreba “cine educă educatorii?” Păi, in România, oameni cu doctorate plagiate. Impostori. Lichele, Incompetenţi. Oamenii ăştia pregătesc, la rândul lor, oameni aidoma, care vor educa aidoma studenţi şi elevi. Până aici, să încerci să aduci in centrul atenţiei subiectul, e normal.

Ceea ce nu e normal, însă, e isteria publică, alimentată dincolo de orice limite, de către mass media. Ceea ce nu e normal e că fiecare se simte îndrituit să-şi dea cu părerea, să înjure, să arate cu degetul, să facă spume la gură de indignare. Nu e normal ca toata lumea să încerce să “profite”, conştient sau nu, pentru a ieşi in evidenţă sau pentru a trage spuza pe turta lui/ei. Isteriile colective nu sunt niciodată sănătoase pentru societate, din cel puţin trei motive. […]

Pentru înţelegerea contextului trebuie citit textul integral:

https://fumurescu.com/2019/07/29/corrida-cu-lupul-breaking-news-ole/
(sublinierile aparţin autorului)

Autoapărare. Citate favorite

Combaterea corupţiei nu este doar o bună guvernare. Este autoapărare. Este patriotism.

(Joe Biden, n. 20.11.1942, politician democrat american, vicepreşedinte al S.U.A. din 2009 in 2017, candidat la preşedinţie in 2020)

*

Nu există creaturi pe pământ, nici măcar acele animale pe care le-am numi laşe, care nu vor arăta curaj atunci când trebuie să se apere (Alexandre Dumas, in Vicontele de Bragelonne)

*

Autoapărarea este cea mai veche lege a naturii

(John Dryden, n. 09.08.1631-d.12.05.1700, poet, dramaturg şi critic literar englez, reprezentant al clasicismului, considerat părintele criticii literare engleze).

*

Tehnicile de autoapărare sunt foarte importante de ştiut în societatea de astăzi. Nu doar că s-ar putea să fii rănit. E mai mult pentru încredere. Este modul în care te simţi când intri într-o cameră. Fiecare pas pe care îl faci este mai sigur şi eşti mult mai conştient de ceea ce te înconjoară. Deci, cred că este un lucru foarte important - mai ales pentru femei.

(Milla Jovovich, n. 17.12.1975 la Kiev, Ucraina; model american, actriţă, cântăreaţă şi designer de modă)

*

Deşi violenţa nu este legală, atunci când este folosită în autoapărare sau pentru apărarea celor fără apărare, este un act de curaj, mult mai bun decât supuşenia lașilor. Aceasta din urmă nu se potriveşte nici bărbatului, nici femeii. Sub violenţă există multe etape şi varietăţi de vitejie. (Mahatma Gandhi)

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

John Dean "Jeff" Cooper s-a născut in Los Angeles, California, in 10.05.1920 şi a decedat in 25.09.2006. A fost comandant în Corpul de Marină al armatei S.U.A. în 1941 şi a servit în timpul celui de-al doilea război mondial în Pacific, obţinând rangul de maior. A luptat şi in războiul coreean şi a fost avansat in rang de locotenent-colonel înainte de a părăsi serviciul militar. Între altele, a fost editor la revista “Gunns and Ammo” in care scria lunar editoriale şi autor (a scris mai multe cărţi). Mânuia armele de la vârsta de 11 ani, devenind cunoscut mai apoi ca expert in arme; este unul dintre cei care au dezvoltat “tehnica modernă” de tragere cu pistolul, metodă folosită in autoapărare (pistolul se ţine cu ambele mâini, cu braţele întinse ridicate la nivelul ochilor).

Jeff Cooper a fost un filozof, moralist şi comentator politic.

Din filosofia lui Jeff Cooper

Mintea este arma ta primară. Propria-ţi siguranţă fizică depinde de tine, aşa a fost întotdeauna.

*

Lucrul esenţial este să aveţi întotdeauna în vedere că problemele pot apărea în orice moment.

Fiţi atenţi. Fiţi gata. Fiţi in alertă.

Oricine este conştient de mediul său ştie că pericolul atacului fizic există şi că există peste tot şi în orice moment.

Observaţi-vă pisica. Este dificil s-o surprindeţi. De ce? În mod natural, auzul său superior este parte a răspunsului, dar nu e totul. Se deplasează cu atenţie, folosindu-şi simţurile pe deplin. Nu este preocupată de chestiuni irelevante. Nu se gândeşte la munca ei sau la imaginea ei sau la impozitul pe venit. Ea pune in primul rând siguranţa fizică. Faceţi acelaşi lucru.

*

.Dacă vreodată vei avea nenorocul să fii atacat, vigilenţa îţi va dat un mic avertisment, hotărârea te va îndrepta spre o direcţie adecvată de urmărit şi, dacă acesta direcţie este de contraatac, urmeaz-o cu tot ce ai! Fii indignat. Fii supărat. Fii agresiv

Cum să cultivăm un răspuns agresiv? Cred că răspunsul este indignare... Răspunsul vostru, dacă sunteţi atacaţi, nu trebuie să fie teamă, trebuie să fie furie.

*

Dacă e să limităm criminalitatea violentă numai potenţiala victimă o poate face. Infractorul nu se teme nici de poliţişti, nici de judecător sau de juriu. Prin urmare, trebuie învăţat să-i fie frică de victima lui.

*

Niciun bărbat nu poate, dacă are onoare, să se supună ameninţărilor sau violenţei. Dar mulţi oameni care nu sunt laşi sunt pur şi simplu nepregătiţi pentru sălbăticia umană.

Născut la oraş. Provocare muzicală

Cântecul “You Belong To The City” (!985) face parte din coloana sonoră a serialului “Miami Vice”, derulat între anii 1984-1989; in 1990 au fost difuzate episoadele care au fost omise din sezonul unu.

Glenn Frey - You Belong To The City

https://www.youtube.com/watch?v=H-QCKnlD0R0 (de copiat link si lipit in "bara de cautare")

Mi-a plăcut serialul in care a jucat Don Johnson in rolul detectivului James “Sonny” Crokett, rol pentru care a căştigat Globul de Aur. Detectivul James Crokett şi partenerul său lucrau sub acoperire pentru a prinde bandele de infractori şi traficanţi de droguri din sudul Floridei.

Friendship Friday!

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

Îmi place şi cântecul, din care transcriu aici căteva versuri:

Nobody knows where you're goin'
Nobody cares where you've been

[...]

You were born in the city
Concrete under your feet

It's in your moves, it's in your blood

You're a man of the street

Cum schimbăm ceea ce nu ne place in lume?

Poate nu chiar in lume, pentru că nu avem această forţă - puţini au această forţă. Dar cum schimbăm ceea ce nu ne place in societatea care ne nemulţumeste şi e la… o lungime de braţ de noi? Mulţi ar spune: “schimbându-ne noi”, parafrazând ceea ce a spus Gandhi: fii schimbarea pe care vrei s-o vezi in lume. Cam aşa şi este, cei mai mulţi sunt de acord. Dar câţi se schimbă pentru a fi schimbarea?

$ $ $

Ordinatorii de credite (cei care primesc / împart banii de la bugetul de stat / local) şi “colectorii de taxe” (cei de la ministerul de finanţe) se trezesc uneori vorbind despre “responsabilitate personală” - (şi) in sensul că de nu ne plătim taxele, ca cetăţeni, localităţile noastre nu pot beneficia de unele “îmbunătăţiri”. Dar responsabilitatea lor personală? De aceasta nu zic nimic - de fapt, zic, doar că sunt doar vorbe, pentru că ei ştiu că noi nu îi vom putea sancţiona când calcă pe bec. De fapt, putem, dacă ne-am schimba atitudinea şi ne-am asuma micile-mari mizerii pe care ar putea să ni le facă (unele controale la firme, de exemplu).

Dacă ne-am asumat responsabilitatea, n-ar trebui să nu le mai urmăm instrucţiunile dacă ei nu-şi îndeplinesc atribuţiile aşa cum scrie in fişa postului?

$ $ $

Alt exemplu: mulţi cetăţeni nu ştiu că e permisă participarea (in anumite condiţii) la şedinţele consiliului local din localitatea lor; in acest consiliu se hotărăsc taxele şi impozitele locale, se discută bugetul, se iau hotărâri cu privire la chestiuni care ţin de localitate. Să zicem că toţi cetăţenii află despre acest fapt. Câţi îşi vor face timp să participe?! Câţi accesează site-ul primăriei localităţii lor (unde există) pentru a afla ce idei ale aleşilor ar urma să fie puse in practică? Câţi îşi vor face drum pe la primărie pentru a citi ceea ce se afişează (când primăria nu are site)? Se vor schimba mulţi şi se vor implica? Dacă s-ar interesa ce pun la cale aleşii locali poate că nu ar mai fi puşi aşa de des in faţa unui fapt implinit.

$ $ $

Mulţi conducători ne cer ascultarea necondiţionată; sunt elaborate fel de fel de regulamente in acest sens. Chiar dacă am alege să facem asta, cum decidem pe cine să ascultăm necondiţionat? De regulă, oamenii aleg in funcţie de simpatii, in funcţie de ceea ce le este familiar - subiectiv, adică.

Când alegem parlamentari sau primari, de exemplu, asta facem: cedăm din responsabilitatea personală - avem încredere că ei vor fi responsabili şi vom avea şosele asfaltate, că vom avea spitale curate etc.. Mulţi nu se dovedesc responsabili şi noi putem cere demiterea lor (in cazul primarilor şi al consilierilor locali, prin referendum; in cazul parlamentarilor (încă) nu e posibil. Cei nemulţumiţi de ce nu îşi părăsesc zona de confort pentru a face asta?

Ceea ce facem astăzi este să respectăm agenda altora.

$ $ $

Cetăţenii au putere, dar nu au autoritate; angajaţii au putere, dar nu şi autoritate… etc..

Puterea trebuie folosită. Dar cel mai bine ar funcţiona încrederea, pentru că o persoană care a câştigat încrederea oamenilor nu are nevoie de autoritate. Cei care nu merită încrederea nu ar trebui investiţi cu autoritate. In cine ne încredem cel mai puţin? Nu cumva in politicieni?

Le-am permis să schimbe legea şi primarii sunt aleşi într-un singur tur de scrutin - multe localităţi au primari pe care majoritatea nu-i doreşte. Le-am permis să îşi dea pensii speciale - majoritatea nu merită nici să fie in parlament (referindu-mă numai la parlamentari). Cum i-am putea opri să facă tot ceea ce vor şi nu ne convine? Greva generală ar fi cea mai indicată, altfel ar lungi-o cu discuţii fel de fel. E drept, in caz de grevă generală înainte de a fi mai bine va fi mai rău, dar nu putem face omletă fără să spargem ouăle.

$ $ $

Mi se pare hazliu ceva, oarecum. Dacă ţara ar fi invadată de o armată străină care ar încerca să ne distrugă ţara şi să ne supună, repede ne-am mobiliza şi ne-am împotrivi celor care vor să ne ia bogăţiile solului şi subsolului şi libertăţile. 

Guvernanţii fac cam acelasi lucru, sufocându-ne cu taxe, concesionând / vânzând păduri şi câte altele pe mai nimic, ignorând problemele copiilor, problemele legate de sănătatea publică, problemele de mediu, încercând să ne îngrădească unele drepturi etc. ş.a.m.d., dar “patrioţii” se supun fără să se revolte.

$ $ $

Multi oameni care s-ar revolta împotriva unui dictator acceptă cu uşurinţă autoritatea banului, pentru că banul conferă şi o anumită putere.

Producătorii ştiu asta, o ştiu şi politicienii, aşa că le e uşor, împreună sau nu, să-i ţină pe oameni captivi in cuşca pe care o numesc a consumerismului şi, într-un fel, să-i asmută pe unii împotriva altora: concurenţa dintre companii pentru acapararea unor pieţe, concurenţa dintre cetăţeni pentru un trai mai bun, pentru o maşină mai bună, pentru un telefon mai performant, pentru o mai bună vizibilitate pe reţelele de socializare... Ne putem schimba să găsim puterea de a spune “nu” consumului excesiv de orice fel?

Viaţa a devenit o luptă pentru câştiguri financiare: fiecare împotriva tuturor; vinzi sau eşti vândut. Pentru ca o persoană să câştige, una trebuie să piardă. Un sistem condus de profit produce sărăcia in acelaşi ritm cu concentrarea bogăţiei.

Vază pentru lavandă. Provocări verzi iulie

Probele lunii iulie 2019 la Provocări verzi sunt trei: 1. să transformăm… încălţămintea, 2. sticle de sticlă şi 3. pălării de soare. De când am citit temele, la începutul lunii, mi-am zis că o să-mi fie greu - şi aşa a fost! Altfel cum?! Zici că e greu, va fi greu; zici că e uşor, va fi uşor. Teoretic.

Am început cu tema doi de la Provocările verii - iulie 2019: sticla. Pentru ce o decorez, ştiam: lavanda; cum să o decorez… pace bună! Am învârtit idei in cap şi apoi le-am lăsat libere, să sară cum sar bilele la Loto. Şi azi a sărit din roată un mileu! Am “colecţie” de mileuri - unele au fost folosite cândva, altele sunt neutilizate vreodată. Am ales unul mai subţire, să se muleze uşor - alb la origine, dar vopsit cu foi de ceapă, cândva in negura timpului meu (voiam să vâd cum arată o ţesătură vopsită astfel - cafeniu deschis).

Aşadar, ingredientele sunt: sticlă de bere, mileu, şnur portocaliu şi şnur auriu (pentru legat mileul de sticlă), câteva mărgele rămase dintr-un vechi şirag (înşirate pe elastic rotund, pentru o prindere mai bine de corpul sticlei). Fotografia nu arata vaza in toată splendoarea ei. Zău! In realitate este mult mai drăguţă.

Am reciclat, practic, doar o sticlă, dar am utilizat şi un mileu care, cred, se simţea cam oropsit între celelalte oropsite din debara. Să zicem că şi mărgelele se simt, din nou, utile. 

Uneori îmi vine să dau cu Lumea de Pământ

Un câine maidanez doarme încolăcit la umbra uneia dintre băncile înşirate de-a lungul bulevardului. Un ins îmbrăcat in halat, cu sorţ “de piaţă” agăţat de gât trece pe acolo şi-l loveşte cu piciorul. Câinele sare schelălălind jalnic şi o ia la fugă printre oamenii care se feresc din calea lui înjurând. Îl întreb pe ins ce i-a făcut căinele. Îmi spune să mă duc dracului; îi urez să aibă şi el o zi bună.

Trei adolescenţi stau pe o bordură şi trag din punga in care au vărsat prenadezul cumpărat de la magaziunul din apropiere. Nu au treabă cu trecătorii, doar inspiră adânc din pungile lor. Un individ in trecere îi dă unuia o palmă peste cap şi începe să-i înjure de mamă şi-i alungă de acolo in şuturi. Un barbat, aflat şi el in trecere pe acolo, îl întreabă pe individ ce are cu amărâţii. Individul se întoarce furios şi îl ameninţă pe bărbat cu bătaia. Copii au fugit, bărbatul îşi vede de ale lui, pentru că nu are chef să se bată cu un nefericit.

O bătrânică lasă nişte bobiţe pentru pisici in locul unde, probabil, se adună pisicile să mănance. O individă in trecere pe acolo o face “babă nebună care in loc să-şi vadă de nepoţi are grijă de mâţe”. N-o cunoaşte pe bătrânică, dar ştie ea ce şi cum. Bătrânica zămbeşte strâmb şi priveşte in jurul ei, parcă cerând cuiva să o susţină. O susţin şi ma iau de muierea care nu se simte bine in piele ei şi se ia de oameni pe stradă. Mă înjură şi pe mine şi mă trimite “la produs”. Îi urez să aibă şi ea o zi bună şi pun şi eu bobiţe pentru pisici.

O puştoaică îşi plimbă căţeluşul rasa Shih Tzu. Îl ţine in lesă, dar lesa e lungă şi trotuarul e îngust. O muiere, cu mâinile ocupate de sacoşe încărcate, începe să ţipe la puştoaică să-şi ia "jigodia" din drum. Fata, speriată, trage de lesă şi ia in braţe căţelul care începuse să latre ca disperatul, fiind speriat de tipa cu manifestare nevrotica. O femeie in trecere pe acolo o întreabă pe “doamnă” ce a păţit. Aceasta, cu vocea exagerat de piţigăiată, ţipă: “Mi-e frică de câini de mor! Mor! Mor! Mor!” (dădea din mâini zdruncinând sacoşele). Căţeluşul latră in braţele fetei care se îndepărtează, femeia ţipă piţigăiat de nu se mai înţelege om cu persoană. Un tip - deloc dus la biserică, se pare - in trecere pe acolo îi răcneşte femeii să se ducă acasă şi să-şi invite soţul la o “partidă”. “Ce partidă?! Soţul meu nu joacă cărţi!” ţipă speriata şi toţi cei prezenţi ne cocoşăm de râs. Ştiu, nu-i frumos să râzi de oameni necăjiţi, dar...

Un individ se ceartă cu o femeie care dă mâncare la porumbei într-un loc unde porumbeii nu deranjează pe cineva. Pentru că individul urlă de mai-mai să-i plesnească o vena la tâmplă şi femeiea avea glasul tremurat de emoţie mă bag in vorbă ca măraru-n ciorbă şi întreb chestia cu ochi de ce îl deranjează porumbeii. “Pentru că sunt purtători de boli!” îmi strigă individul aflat la un pas de apoplexie - judecând după cât de roşie îi era mutra. “Om bătrân” - îi zic - şi crezi tot ce dau unii pe gură deşi zeci şi zeci de ani nu te-ai îmbolnăvit de la porumbei”. Mă înjură, şi ameninţă: “las’, că otrăvesc eu şobolanii zburători”. Tac. Puteam să-l enervez dar nu voiam să-l am pe conştiinţă: îl enervez pe stradă şi moare acasă.

Mă opresc aici cu exemplele, dar mai am un sac. Nu reuşesc să îi înţeleg pe unii şi pace bună! Desigur, ştiu că toţi aceştia care nu au loc de alţii nu au avut - sau nu mai au - cea mai fericită viaţă şi cum văd pe cineva aparent fericit, cum să le strice ei bucuria - dar dacă nu le e bine in viaţa lor de ce or vrea să strice plăcerea altora?! Mi-e milă de aceşti oameni, dar mi-e tare greu să îi înţeleg. 

Într-o noapte senină. Jocul cuvintelor (222)

Acceptase invitaţia in excursia pe vârf de munte, cu cortul. Nu fusese niciodată într-o tabără, să doarmă in cort. I s-a părut interesant să iasă mai departe de casă, să meargă mult pe jos, să uite de  agitaţia oraşelor. Urcuşul a fost anevios, dar nu foarte; a rezistat eroic, nu s-a plâns că e prea greu rucsacul - a dus ea sacul plin cu de-ale vieţii, n-o dobora un rucsac încărcat.

Amicii montau corturile într-o poieniţă, la adăpostul unui pisc, susţinător de nădejde al unui arbore ce-şi întindea crengile deasupra hăului. Ea nu se pricepea să îi ajute; a preferat să caute prin pădure vreascuri uscate pentru foc, şi câţiva bolovani pentru vatră. Au aprins focul, au mâncat şi, aşezaţi in arc de cerc in jurul flăcărilor care luceau roşu aprins in apusul de soare aproape stins, acompaniau cu vocea pe tânărul care cânta la chitară. Când au ajuns la jocuri de tabără a preferat să se îndepărteze discret. O chema arborele de pe pisc, care arăta ca suspendat între cer şi pământ.

Era o noapte senină, cu stele strălucitoare care sclipeau pe bolta întunecată - ochi de sfinţi veghind muritorii. Vântul care se învârtea încetişor in jurul stâncii golaşe părea  voce din înalt. A urmat chemarea şi a urcat pe stâncă, privind in golul negru care se deschidea la un pas de ea. S-a aşezat la rădăcina copacului singuratic, desfrunzit in plină vară. Şi-a eliberat pletele din elastic şi şi-a trecut degetele prin păr. O adiere mai puternică de vânt i-a răvăşit şuviţele rebele. A zâmbit nopţii şi stelelor, cuprinsă de o mulţumire cum numai apropierea de cer poate da, un sentiment de siguranţă ce promitea să n-o mai părasească vreodată. O stea s-a desprins, perlă fluorescentă alunecând pe văl de matase, şi ţesea cu praf de stele un mesaj ca o promisiune: Păstrează vie in amintire noaptea aceasta.

=====================================================================

Exerciţiu de imaginaţie - Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: suspendat, chitara, arc, multumire, pamant, jocuri, voce, perla, par, casa, noapte, pastreaza

======================================================================

Ciupercă pe trunchi. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

HAPPY WW!

Interval orar de bătut covoare

Unii întreabă şi se întreabă când pot fi bătute covoarele in spaţiul public. In unele localităţi a fost interzisă (total) baterea covoarelor, in baza unor hotărâri ale consiliului local sau ale primarului. Nu ştiu cât de legală e interdicţia dar… Din fericire, nu mai sunt mulţi cei care obişnuiesc să bată covoare.

Interzicerea amplasării barelor de bătut covoare la mai puţin de 5 m de ferestrele oamenilor mi se pare mai mult decât firească, dar şi aşa praful zburdă spre ferestre sau se adună lângă bară şi apoi îl împrăştie vântul, sau plouă peste el şi se face noroi cu scame. Locatarii sunt cei care hotărăsc dacă desfiinţează / montează sau ba acest bare pentru bătut covoare.

Bara ca bara, dar unii au parcare la doi metri de ferestre!!! Legea nu permite, dar… Un ordin din 2014, al ministrului sănătăţii, menţionează parcarea la cel puţin 5 metri de ferestre (nu cred că a fost modificat sau dat altul in acest sens).

Revenind. Intervalul legal in care se pot bate covoare, se poate ţipa la membrii familiei, pot fi bătute cuie-n pereţi sau in talpă, in care este voie, pe scurt, să fie gălăgie este, in Ro, conform Legii 61/1991 republicată, cu modificarile ulterioare: de la ora 08:00 la ora 13:00 şi apoi de la ora 14:00 la ora 22:00. Intervalele 13-14 şi 22-08 sunt orele când gălăgia este strict interzisă. Hîm.

**

Din Legea nr 61/1991 actualizată la 14 februarie 2019

Art. 2 al. 2 pct. 26)

tulburarea liniştii locatarilor între orele 22:00 - 8:00 şi 13:00 - 14:00 de către orice persoană prin producerea de zgomote, larmă sau prin folosirea oricărui aparat, obiect ori instrument muzical la intensitate mare în localurile sau în sediile persoanelor juridice, în locuinţele persoanelor fizice sau în oricare alt loc din imobile cu destinaţia de locuinţe ori situat în imediata vecinătate a acestora;

*

Tulburarea liniştii e contravenţie şi conduce la o amendă între 500 şi 1500 de lei.

*

A nu se înţelege că in afara “orelor de linişte” se poate face orice, oriunde:

Art. 2, al. 2, pct 25)

tulburarea, fără drept, a liniştii locuitorilor prin producerea de zgomote cu orice aparat sau obiect ori prin strigăte sau larmă e tot contravenţie, dar amenda e mai mică: de la 200 de lei la 1000 de lei.

Lecţii date, lecţii primite. Citate favorite

- Fii deci atent, dragul meu; fii ascultător şi fă cât mai bine ceea ce ai de făcut. In viaţă, asta-i totul!

Văzând că îmi vorbeşte astfel, mi-am luat şi eu inima-n dinţi şi-am început să-i spun că ceea ce mă mirase mai mult in timpul repetiţiei fusese neobosita răbdare pe care o arătase faţă de Sufleţel şi de câini, precum şi faţă de mine.

Zâmbind cu blândeţe, îmi răspunse:

- Se vede cât de colo că ai trăit până azi numai printre ţărani care se poartă rău cu bietele animale şi îşi închipuie că ele nu ascultă decât de bâtă. Aici e greşeala: nu faci mare lucru cu bătaia, pe câtă vreme cu blândeţea faci mult, poate chiar totul. Iată, eu, fiindcă nu mă mânii niciodată, am putut face ceea ce ai văzut. Dacă le-aş fi bătut, s-ar teme de mine, şi spaima pune pe fugă inteligenţa. De-altminteri, dacă m-aş înfuria pe ele, n-aş fi fost nici eu însumi ceea ce sunt, n-aş fi dobândit răbdare deplină […] Un lucru e sigur: acela care învaţă pe alţii se învaţă şi pe sine. De la câinii mei am primit tot atâtea lecţii pe cât le-am dat şi eu lor. Eu le-am dezvoltat inteligenţa, iar ei mi-au format caracterul. […]

- Admiţi că un câine suferă influenţa stăpânului?

- Sigur că da!

- Atunci vei înţelege că şi stăpânul e obligat să se supravegheze pe sine când se apucă să crească un câine. […] Câinele este aproape întotdeauna oglinda stăpânului, şi cine îl vede pe unul îl vede şi pe celălalt. Câinele tâlharului e şi el o javră, al hoţului e hoţ, al omului mojic e bădăran, pe câtă vreme al celui politicos şi îndatoritor e un câine binecrescut.

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Să nu găsiţi cuvântul “discuţie” nepotrivit pentru două fiinţe lipsite de grai. E un lucru absolut sigur că există un grai deosebit pentru fiecare soi de animale. Cine a locuit într-o casă sub streaşina căreia rândunelele îşi fac cuibul ştie că păsărelele astea nu fluieră o melodie oarecare atunci când, in zori de zi, ciripesc cu atâta vioiciune; ele ţin adevărate cuvântări şi consfătuiri, discută treburi serioase sau îşi fac reciproc declaraţii de dragoste. Iar furnicile din acelaşi muşuroi, când se întâlnesc pe câte o cărare şi îşi freacă antenele unele de altele, credeţi că fac altceva decât îşi împărtăşesc ceea ce le interesează? Cât despre câini, nu numai că ştiu să vorbească, dar ştiu şi să citească, priviţi-i când umblă cu nasul in vânt sau cu botul pe jos, adulmecând pământul, mirosind pietricelele şi tufişurile; deodată se opresc in faţa unui smoc de iarbă sau a unui zid şi rămân o clipă nemişcaţi; noi nu vedem nimic in locul acela, pe când ei citesc tot felul de lucruri ciudate, scrise cu litere tainice pe care noi nu le cunoaştem.

(din romanul “Singur pe lume” scris de Hector Malot (n. 20.05.1830 - d. 17.07.1907) şi publicat in anul 1878 cu titlul “Sans famille”; scriitorul a dedicat romanul fiicei sale, Lucie. “Singur pe lume” este cea mai cunoscută lucrare a scriitorului şi criticului literar francez şi a devenit celebră ca “literatură pentru copii” deşi nu aceasta a fost intenţia autorului)

Romanul din care am citat a fost publicat (ediţia a V-a) la Editura “Ion Creangă”, Bucureşti, 1980, tradus de Anda Boldur.

Ţesătură lipicioasă. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

HAPPY WW!

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu.

Cu cine să votez?

Cel mai adesea, românii votează împotriva cuiva, nu pentru cineva. Altfel pare că nu putem face, şi nu pentru că nu vrem, ci pentru că există neşansa să câştige cine de fapt, nu ne dorim să câştige atunci când votăm pentru cine vrem (mai ales in turul al doilea de scrutin).

Ca exemplu, psd e un partid mare - cu multe probleme la ora actuală - dar dacă nu se prezintă la urnele de vot cât mai mulţi cetăţeni ar putea câştiga, din nou (cu majoritate de voturi din minoritatea celor prezenţi la vot). Ne prezentăm la vot toţi cei cu drept de vot - să ne imaginam. Pe cei care votează marele partid (aşa-zis) de stânga îi cam ştim, ştim cam câţi ar putea fi; cam ştim şi numărul celor care vor vota partide practic desprinse din marele partid de stânga; ceilalţi votanţi sunt împărţiţi între partidele de dreapta (sau pseudo de dreapta), care sunt destule pentru a zăpăci balanţa electorală. Şi aşa începe gâlceava: unii vor pe ăia, alţii pe ceilalţi şi tot aşa - această majoritate îşi împrăştie voturile şi oamenii acestor partide obţin mai multe sau mai puţine voturi, dar niciunul nu va obţine suficiente pentru victorie - cine câştigă?! Abia in turul al doilea de scrutin se vor concentra voturile spre omul care, din partid de dreapta fiind, a obţinut cele mai multe voturi ale oamenilor. Dar! Poate că votanţii îl vor susţine prin vot doar pentru a învinge stânga, nu pentru că le-ar plăcea omul in cauză şi / sau partidul din care provine. Apoi, rămâne chestiunea majorităţii parlamentare - se va ajunge la alianţe şi aceste alianţe pot fi tare ciudate uneori - a se vedea PSD si ALDE. In aceste alianţe partidul cu cele mai multe voturi obţinute are şi mai multe locuri in parlament şi oricând poate bloca o iniţiativă care nu-i convine (pot apărea multe combinaţii care ar putea bloca orice alianţă). Reprezentanţii partidelor “de dreapta” / “centru dreapta” susţin in gura mare că “vor să unească dreapta”, dar ce nu spun e că vor să aibă ei - cutare partid - conducerea / puterea.

Şi uite aşa, mereu şi mereu vom vota împotriva cuiva, nu pentru cineva.

De ce mă întreb cu cine votez?! Pentru că nu-mi dau seama pentru cine aş putea vota. Am o singură certitudine: nu votez oameni proveniţi din partide de stânga (majoritatea susţin că sunt de centru stânga - ok, nu contează). Da, da, ştiu! Multţ liberali de azi sunt pui de comunişti bine înfipţi in nomenclatura de dinainte de 1990 şi au convingerile părinţilor, doar că le-au poleit cu liberalism.

Desigur, nici partidele de dreapta nu-şi permit să evite in programul de guvernare măsuri sociale - e inerent pentru timpurile pe care le trăim, şi nu doar in România. E firesc să fie aşa. e greşit să fie altfel.

In Partidul Naţional Liberal sunt acum o gaşcă întreagă dintre foştii membri ai partidului democrat liberal, acel partid de tristă amintire care, in cârdăşie cu preşedintele de atunci, au batjocorit o mulţime de categorii sociale, începând cu profesorii şi medicii şi terminând cu muncitorii necalificaţi; au închis spitale, au diminuat pensii şi salarii ş.a.m.d., au cheltuit saci cu bani pentru terenuri de fotbal in pantă, piscine publice care azi stau să cadă etc.. Când o văd pe femeia aceea blondă care tot apare şi bolboroseşte despre democraţie şi liberalism n-o pot vedea decât in postura de lingău, când răcnea pe o scenă că o altă blondă din pdl (scăpată un timp in Costa Rica) e Kill Bill al politicii româneşti! N-am cum să votez pentru un om (oricare ar fi acesta!) susţinut de un partid care are aşa personaje printre membri. De şeful actual al PNL ce să mai zic?! Şi cu fostul moderator tv ajuns acum mare membru PNL îmi e ruşine. Acesta vorbeşte ca un dictator, spunând că el va dizolva calcar şi va fierbe baloane de săpun, vorbind despre el la persoana a treia! Încă ceva: e perfect necinstit pentru acei membri care chiar au trudit pentru imaginea unui partid sau altul să se vadă daţi la o parte de nişte indivizi cunoscuţi doar pentru că au apărut mult la TV, dar pe adeziunea cărora nu s-a uscat cerneala.

In plus, cei care sunt vocali şi vizibili in PNL, deci “eligibili” pentru funcţii politice sunt liberali numai cu denumirea partidului. Or fi şi oameni de valoare acolo… nu zic nu, dar mulţumesc, nu.

PNL este… pdl cu faţă umană (parafrazând un clasic in viaţă).

Să votez ALDE (Alianţa Liberalilor şi Democraţilor)? Ce siglă le-a ieşit! “Alde fugiţii din PNL”. Sunt aici câţiva oameni care merită respect şi numai pentru că au ales să părăsească un PNL infestat de pedelişti. Au dovedit demnitate şi nu s-au amestecat cu fiinţele acelea îngrozitoare! Dar cum să votez cu această formaţiune politică aliată cu ceea ce detest cu pasiune?! Cum să votez cu un partid care are in rândurile lui pe unul care zice că ar trebui impozitat oul din coteţul ţăranului sau cu unul - şef de partid - care zice că profesorii cer bani mai mulţi deşi lucrează şase ore pe săptămână şi au vacanţă trei luni?! Tipule - ziceai că ai fost prof! - e chiar aşa de simplu?! Ai predat la clasa a II-a?! Ai predat adolescenţilor sau erai prof cu numele, pe la vreo universitate, şi ţineai cursuri într-o joi, plecând acasă cu un purcoi de bani? Habar n-ai câte face un prof! Numai dacă te gândeţti la câte “lucrări de control” are de citit, câte rapoarte de activitate şi fel de fel are de făcut! Gândeşte-te că profesorii trebuie să fie informaţi “la zi”, deci au nevoie să-şi cumpere una alta şi să studieze! Gândeşte-te la cât se consumă, psihic, pentru că nu toţi elevii sunt ascultători… Şi câte şi mai câte!

Cum să votez aşa ceva, chiar dacă sunt şi oameni de calitate pe acolo?!

Să votez USR (Uniunea Salvaţi România)? Cred că trebuie să salvăm România de ei! De ce afirm aşa ceva? Pentru că fiul unui actor-politician zice că face un muzeu al anticomunismului şi al  anticorupţiei şi obligă grupuri de oameni să-l viziteze şi să stea acolo chiar o zi sau două!! Figură de stil ar zice unii, dar nu-i! E o chestiune de mentalitate: să obligi. Mai apoi, acelaşi tânăr compară situaţia politică din Ro cu holocaustul! Să asociezi holocaustul luptei politice mi se pare greţos. De extremismul care se distinge nu mai scriu.

Sunt şi oameni buni pe acolo, dar…

Să votez Plus?! Aceştia au (sper că e deja aveau) pe una (in conducere) care a scris pe pagina ei de Fb, pe 1 decembrie 2018:

Cred că un pas important al omenirii va fi cel al renunţării la proprietate. Când nu vor mai exista teritorii care să aparţină unui om, trib, neam sau corporaţie, vom reuşi să convieţuim armonios pe planeta Pământ.

Dă o declaraţie şi pentru o publicaţie belgiană:

Aş desfiinţa agricultura şi nu aş domestici animalele. Cred că am fi oameni mult mai buni dacă, în calitate de descendenţi ai vânătorilor şi culegătorilor, nu am avea proprietăţi şi am trăi în grupuri în loc de cupluri, a fost răspunsul tipei la întrebarea ce ar schimba dacă ar avea puterea să schimbe trecutul. (sursa: www.g4media.ro)

Cum să votez cu oricine dintr-un partid in care există astfel de personaje?

Toate acestea nu sunt greşeli nevinovate sau gafe care mă fac să zâmbesc, ci dovedesc o anumită mentalitate.

Caut alte partide, dar nu pare să existe ofertă valabilă. Până şi ecologiştii se dau cu stânga… şi sunt invizibili într-o lume in care mulţi oameni strigă că e distrus Pământul.

Oare nu e ciudat rău de tot că reprezentanţii acestor partide nu vorbesc despre toleranţă, solidaritate, salariul minim (cei de la USR şi Plus vor să-l desfiinţeze), micşorarea decalajelor dintre cei puţini şi bogaţi şi cei mulţi şi cam săraci, despre sistem de învăţământ serios (şi despre “şcoala acasă”), despre spitale in care să nu mori cu zile şi altele de acest gen? Ei îi tot trag cu “ciuma roşie” (unii), “statul paralel” alţii… Oare doar mie mi se pare că in Ro nu există aşa-numita opoziţie politică? Opoziţie?! Mai guvernează cineva in România? Oh, daaa! Diversele comisii…

La prima vedere, in general - pare că guvernele au pierdut controlul. Altfel spus, indiferent pe cine votăm se întâmplă ce “trebuie” să se întâmple. 

Amintiri cu Pufitică. Jocul cuvintelor (221)

A demisionat Pufitică la început de an, dar îl port in amintire. Inima îmi tresare de bucurie când mă gândesc la el şi zâmbesc instantaneu. N-am cum să nu zâmbesc! Era aproape uman. Ştiu că sună cumva aiurea afirmaţia, dar altfel nu îl pot descrie. Dacă-i vorbeai, îţi răspundea pe limba lui; dacă-i arătai degetul arătător in semn că nu-i voie, riscai să te alerge prin casă. Îl lăudai, mieuna într-un fel; îl certai, mieuna cu ton jos şi îşi ascuţea boticul - nu-i convenea deloc şi voia să pună la punct pe oricine îndrăznea să-i facă observaţie. Într-o vreme, când era el mic-mic, a stat mai tot timpul in buzunarele mele, când nu intra pe mânecă, să se cuibărească la încheietura cotului când aveam de lucru la tastatură. A fost un motan puternic - la propriu, dar şi ca personalitate - era pe post de câine: mârâia la străinii care intrau in casă. Îi plăcea să se joace cu ghemotoace de hârtie, pe care ţi le aducea între dinţi - să i le mai arunci - şi învăţase comanda “lasă!” Mai avea o calitate Pufitică: se uita pe sine pentru Johnny, micuţul motănel venit la noi de sub boturile câinilor maidanezi; îi ceda şi mâncare, îi ceda şi locurile pe care le voia micuţul deşi îi plăceau şi lui.

Poate părea anacronic să ai, într-o lume pierdută in egoism, sentimente puternice pentru o mică felină răsfăţată.

=====================================================================

Pentru Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Edi.

Cele 12 cuvinte: bucurie, amintire, uman, descrie, lume, inima, vreme, sentimente, anacronic, puternic, sine, lasa

======================================================================

Dragostea, din cărţi. Citate favorite.

Dragostea fericită nu este un bloc de cristal impecabil şi dur. Impurităţi, pete şi umbre plutesc in acea transparenţă îngheţată. Dar privirea încântată a iubiţilor nu le disting, ea nu vede decât perfecţiunea, unitatea şi lumina insondabilă…

(Maurice Leblanc, “O crimă in paşi de dans”, Editura Z, Bucureşti, 1992, traducere de Teodora Popa-Mazilu)

Cât de naivi sunt aceia care-şi închipuie că dragostea se naşte din prietenia îndelungată şi tovărăşia continuă. Dragostea adevărată e rodul înţelegerii spirituale şi dacă această înţelegere nu iese la iveală într-o clipită, nu va mai apărea nici într-un an, nici într-o viaţă. (Khalil Gibran)

E greu să lupţi împotriva inimii, căci toate dorinţele ei le poţi satisface numai cu preţul sufletului (Heraclit)

De fiecare dată când iubim este prima dată când am iubit vreodată (Oscar Wilde)

Când omul e îndrăgostit, începe întotdeauna prin a se înşela pe sine şi totdeauna sfârşeşte prin a-i înşela pe alţii (“Portretul lui Dorian Gray”, de Oscar Wilde, Editura Hera, Bucureşti, 1992, traducere de Dumitru Mazilu)

=====================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=====================================================================

(postare programată - poate funcţionează) ☺

Colectare deşeuri in stil românesc

Nu ştiu, cu certitudine, cum este pe la alţii, dar aici aproape totul funcţioneaza conform principiilor “de ce să fie simplu dacă poate să fi ecomplicat?” şi “de ce sa fie mai ieftin daca poate fi mai scump?” Chiar aşa! De ce să construim şosele din bani europeni când putem cheltui din banii adunaţi la bugetul de stat? Eh, ştim: pentru lucrările realizate din bani de la bugetul naţional verificările se fac aşa cum se fac: cu călcâiul; cele din bani europeni sunt verificate pe bune.

Revenind la reciclare… De ce să nu existe centre de colectare pe ici-colo, unde oamenii să ducă deşeurile care pot fi reciclate? Adună omu’ sticle şi borcane, pet-uri, doze din aluminiu, conserve, hârtie şi carton, fier şi alte cele şi le duce la centru; acolo sunt cântărite şi omu’ primeşte ceva in schimb: bani sau bonuri valorice pe care să le poată folosi să-şi cumpere ce are nevoie.

Ideea cu “punctele de colectare” n-o fi bună pentru c-o fi prea scump pentru unii; să nu uit! Din deşeuri se câştigă foarte bine, deci aceste firme n-ar sărăci dacă ar deschide câteva puncte pe ici-colo.

Pentru a respecta obligaţiile asumate faţă de Comisia Europeană hai să implementeze şi românii ceva, şi vin cu O.U.G. nr. 74/2018 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 211/2011 privind regimul deşeurilor şi a Legii nr. 249/2015 privind modalitatea de gestionare a ambalajelor şi a deşeurilor de ambalaje şi a O.U.G. nr. 196/2005 privind fondul pentru mediu. Instrumentele economice care trebuie implementate sunt: “plăteşte pentru cât arunci”, “răspunderea extinsă a producătorului” şi “taxa la depozitare”.

Prin modificarea legilor de mai sus putem duce şi noi sticlele şi borcanele, dar nu oriunde, ci la magazinele de unde le-am cumpărat (sau la oricare unitate dacă face parte din acelaşi lanţ de magazine). Când le cumpărăm trebuie să fim siguri că sunt din categoria “returnabile” / ”reutilizabile”. La casierie se vor reţine câte 50 de bani pentru fiecare “returnabilă” - sumele vor fi înscrise separat pe bon. Când le returnăm trebuie să fie in stare bună şi trebuie să avem bonul fiscal respectiv. Ne prezentăm la magazin - in locul unde au hotărât comercianţii (la “relaţii cu clienţii” in marile magazine) - arătăm bonul, angajatul verifică ce returnăm, face copie la bon şi returnează clientului bonul original şi garanţia.

Comercianţii trebuie să informeze clienţii, clar, ce şi cum trebuie să facă. Legea, cică, e in vigoare (trebuie aplicată, deci) din 1 aprilie 2019. N-am idee dacă se întâmplă pe undeva, dar n-am observat afişe - poate n-am văzut eu! - şi nici pe bonurile de cumpărături de până acum nu am văzut vreo sumă trecută cu titlu de garanţie.

Pare destul de scump să colecteze şi să redistribuie către producători, pentru refolosire, sticle, borcane şi ce mai poate fi refolosit: depozitare, transport, sterilizare etc. ş.a.m.d.. Dar, ce ştiu eu!? 

Tinerii dezbat - olimpiada naţională de argumentare, dezbatere şi gândire critică

In anul 2009 cineva din Ministerul Educaţiei a avut o idee (sau a acceptat o idee): un concurs de dezbateri la care să participe tineri. In anul 2010, Concursul naţional “Tinerii dezbat” a debutat ca un parteneriat public-privat (îmi amintesc că, la un moment dat, cu ani in urmă, am văzut ceva de gen la TV şi mi-am spus “asta da idee faină!”). Concursul promova dezbaterile academice in mediul şcolar, într-un format acreditat la nivel internaţional. A avut mare succes şi in rândul elevilor şi in rândul profesorilor şi a fost schimbat formatul începând cu anul şcolar 2016-2017, devenind Olimpiadă.

Joi am aflat că acest concurs a devenit Olimpiadă! Şi mă bucur tare mult că s-a întâmplat aşa, că are succes! Poate fi un semn că România are şanse să se “însănătoşească”! Copiii cresc învăţând să gândească critic, să argumenteze şi să solicite argumente. Mi se pare excelent.

Citez un fragment de pe blogul domnului Florin George Popovici, de unde am aflat că acel concurs are azi statut de olimpiadă.

Am convingerea că dezbaterile academice dezvoltă gândirea într-o manieră pe care nu multe activităţi cu pretenţii educative reuşesc să o facă. De altfel, nu este deloc facil să transfigurezi gândirea, conferindu-i o suită de calităţi admirabile menite a face posibilă dezvoltarea personală, dar mai ales schimbarea socială. Ca exerciţiu de persuasiune, o astfel de întreprindere cognitivă angajează, pe de-o parte, efort şi pregătire temeinică, consecvenţă şi determinare în urmărirea scopului propus, pe de altă parte, acceptare şi civism, toleranţă, deschidere în raport cu alteritatea, totodată poziţionare strategică faţă de ceea ce, la un moment dat, poate dobândi statutul unei evidenţe. Prin intermediul tuturor acestor virtuţi şi a altora pe care timpul mă obligă să le ascund sub tăcere, cugetarea exersată graţie dezbaterilor academice accede la statutul privilegiat şi admirabil de gândire critică.

Mai multe pe blogul:

https://floringeorgepopovici.wordpress.com/2019/07/10/ganduri-din-piatra-neamt-capitala-dezbaterilor-academice/

Poate că, in câţiva ani, nu vor mai exista situaţii ca cea din filmarea de pe canalul YT Vax Populi:

Mă doare sufletul pentru unii dintre aceşti oameni care apar in filmare… Sunt săraci, au probleme cu sacul, sunt minţiţi in faţă şi acceptă minciuna ca adevăr cu speranţa că, poate-poate, vor avea o viaţă mai bună. 

Shema Israel. Provocare muzicală

Melodia pe care am ales-o îmi place mult (nu înseamnă că o ascult prea des, dar când o ascult, o ascult in exces) ☺; are ceva liniştitor - pentru mine.

Shema Israel - Micha'el Ben David (vizualizare pe YT)

https://www.youtube.com/watch?v=9hdG1aXlExI

======================================================================

Friendship Friday! 

Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

======================================================================

Shema Israel exprimă unicitatea lui Dumnezeu, care este singurul căruia i se cuvin adorarea şi închinarea. Shema Israel, Adonai Eloheinu, Adonai Ehad. (ebraică) apare tradus în cartea Deuteronom 6:4, din Biblia în limba română, astfel: Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.

Filmările pentru videoclip au fost făcute pe insula Ameland din Marea Nordului (Ţările de Jos). Unele informaţii despre cântec sunt scrise in “descrierea” videoclipului.

Micha'el Ben David (Michael Moriss) a fost lider al Times Square Church din New York City, o biserică interconfesională unde sunt acceptaţi oameni de toate confesiunile. A auzit chemarea Domnului in martie 2001 când, cu echipa bisericii, se pregăteau să plece in Rusia, la Sankt Petersburg, într-o tabără de copii unde să vorbească despre credinţă. Guvernul rus a interzis predicile aşa că Biserica a ajuns la copii prin cântece, dans şi artă. Unul dintre misionarii prezenţi acolo, văzându-i pasiunea şi talentul, i-a sugerat să plece in Israel ca misionar. Când a fost anunţat că, din motive economice, va rămane fără loc de muncă n-a disperat, considerând că e voia Domnului. La câteva luni după ce a devenit şomer au avut loc atentatele din 9 septembrie 2001. A fost, pentru el, momentul hotărâtor - a plecat la Haifa, şi s-a îndrăgostit de oameni şi de locuri, a învăţat elementele de bază ale limbii ebraice şi, mai apoi, a cântat oamenilor despre Dumnezeu şi despre credinţă. Descoperindu-şi moştenirea evreiască a îmbrăţişat-o din toată inima şi şi-a luat numele de Micha'el Ben David. Azi trăieşte in Ierusalim.

(sursa info: http://christliche-radiosender.blogspot.com/2012/06/michael-bendavid-biographypicturesmusic.html)

M-a speriat computerul

Pe bune! Am tras o spaimă de zile mari!

In urmă cu ceva timp făcea monitorul pe nebunu’; in final am cumpărat altul, nou - nu LCD, ci o măgăoaie cum erau prin anii 1990 (să fiu sigură că se potriveşte cu unitatea centrală). Un timp, totul ok! Pac! Nu mai porneşte computerul! Ce-are, ce-are?! Vine un băiat - când nu mă aşteptam, pentru că era sfârşit de săptămână şi cei cărora le-am telefonat erau fiecare cu ale lui. Consultă el PC-ul… şi îşi dă seama că e întrerupt pe undeva firul de alimentare la energie electrică. îl masează - pe fir - şi computerul porneşte. Cumpăr fir, să nu stau să masez cabluri. Şi ieri, surpriză!!! Computerul nu porneşte! L-am contemplat, dar nici măcar n-am tresărit de ciudă - am luat-o ca fiind ceva firesc.

Dă-i cu telefonul şi scrie comentarii pe ici-colo, pe unde m-am descurcat. Pe wordpress, nici o şansă! Îmi zice ceva de “fă-ţi cont”, aşa cum îmi zice când vreau să-mi accesez blogul de pe telefon. Ştiu de la o prietenă că e o “şmecherie” cu contul - activez un cont pe telefon şi nu-l mai pot accesa de pe computer dacă nu urmez nişte paşi anume (pe care nu-i cunosc). Am preferat să nu risc aşa că mi-am văzut de treabă. Computerul a rămas deschis - led-ul care clipea la monitor nu l-am observat in timp util. Azi, aşezată la masă, scriam liniştită, să nu rămân total in urmă cu lucrările şi la un moment dat ceva face “zbaaang”, un zgomot puternic acompaniat de un fel de ecou! Să-mi sară stiloul din mână, alta nu! Şi mi-am zis, in gând: “ce mama naibii s-a mai întâmplat?!” (in urmă cu vreo două zile s-a ars becul dintr-un holişor unde e toată ziua lumina aprinsă, şi a bubuit aproape ca o pocnitoare!)

Ce-a fost zgomotul cu ecou?! Pornise computerul! Zău că am simţit in gură gustul adrenalinei când a făcut “zbaaang”! M-am bucurat, desigur! Dar dacă ceva se mai strică - sau se mai “repară” de la sine - cu zbang sau poc s-ar putea să-mi stea ceasul.

Acestea fiind zise, habar nu am ce-i cu computerul şi să facă ce-o vrea, când vrea… Mă bucur că funcţionează. Cât timp va mai funcţiona habar nu am. Am telefonat băiatului amintit mai sus, să-i spun că nu trebuie să-şi aglomereze programul şi să vină când poate pentru că aia-aia. Mi-a zis că cel mai probabil e un contact defectuos pe undeva (poate la butonul de deschidere/închidere). Voi afla, poate. ☺ 

Un portal verde. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat de Carmen; găzduit şi de Călin Hera doi ani.

HAPPY WW!

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu.

Publicată joi, de fapt. Am trişat: am setat postarea pentru ieri deoarece am văzut că tabelul este încă deschis. Nu vă supăraţi prea tare pe mine. ☺

Ţara lui “a furat dar a şi făcut ceva”

Cine nu s-a săturat de bazaconia “a furat, dar a şi făcut ceva” spusă in legătura cu fel şi fel de politicieni locali sau “de la centru” să stea jos, dar jos-jos, jos de tot!

Zău că nu-mi pot imagina o astfel de mentalitate! Cine fură se numeşte hoţ, indiferent ce fură! Că fură un ou, că fură din banii meniţi canalizării oraşului, de exemplu, că fura inima cuiva tot hoţ se numeşte. Desigur!!! Hoţul neprins e negustor cinstit! De s-ar lua la puricat averile unora şi altora ar sta mâţu’-n coadă de câte au unii, făcute din salariul de bugetar, din indemnizaţia de parlamentar sau de consilier local ş.a.m.d.. Aruncând o privire mai atentă se poate observa că dintre cei amintiţi mai sus cei mai mulţi sunt înfipţi ca acţionari, membri in consilii pe la diferite concerne - cine ajunge acolo?! Unul care are bani grămadă de investit - sau… ăia de au putere de decizie in anumite chestiuni de care e interesat un concern sau altul. Vă zic! Citind declaraţiile de avere ale unora vă minunaţi! Nici Rockefeller n-a devenit miliardar într-un timp aşa de scurt ca unii dintre cei implicaţi - la diferite niveluri - in structurile de conducere ale statului român. Cum să se schimbe ceva in bine când la conducerea instituţiilor de stat sunt fel şi fel de oameni pe care nu-i recomandă nimic pentru acele posturi. De primari şi consileri locali sau judeţeni ce să mai zic? Sunt aleşi de oamenii din comunitate, dar asta nu înseamnă că ştiu ce au de făcut şi ştiu cum să facă.

Câinii latră, caravana trece…

Mai avem o cretinitate care se vehiculează in ţara lui Papură Vodă, la nivel de guvernanţi mai ales: “decât să scape un vinovat mai bine omorâm 10 nevinovati” - şi uite-aşa apar legi care nenorocesc firmele mici in ideea că se “luptă” împotriva “marii corupţii” - apoi vin guvernanţii (nu parlamentarii iniţiază bazaconiile întotdeauna, ci şi guvernul, prin ordonanţe!) cu o lege de amnistie fiscală pentru toţi marii datornici, sufocând prin taxe şi impozite (de undeva trebuie adunaţi banii “amnistiaţi”) pe toţi cei care-şi plătesc taxele şi impozitele la timp.

***

Reportaj realizat de la jurnaliştii de la recorder.ro: Cum se fură la asfaltări in cadrul programului prin care se pretinde că se dezvoltă satele româneşti - 2019; drumuri construite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, inventat de fostul şef psd in 2013 şi finanţat - din bani publici - cu 10 miliarde de euro. Drumurile puteau fi construite din bani europeni, dar ei au preferat să le facă din bani de la bugetul naţional - pentru că verificările nu se fac de cei care au dat banii, ci de… români afiliaţi.

Reportajul poate fi văzut pe YT:

https://www.youtube.com/watch?v=G1CDMekM1fc

Vânt şi Apă. Citate favorite

Arta chineză de aranjare a vieţii oamenilor in armonie cu forţele universului a început cu cel puţin 7000 de ani in urmă. E o artă profund creativă şi intuitivă […] Pentru mulţi, prima întâlnire cu Feng Shui (se pronunţă aproximativ “Fang Şoi”) poate fi comparată cu descoperirea unei noi limbi. […] Feng Shui este un sistem analitic dezvoltat nu de o singură persoană, ci de o tradiţie cumulativă veche de sute de ani, bazată pe o meticuloasă observaţie şi experimentare. Rădăcinile sale sunt înfipte in pământul Chinei, şi însuşi numele său - “Vânt şi Apă” - vorbeşte despre vechea încercare de a ne găsi căminul in Natură. […] Arta este înrădăcinată in extraordinara sensibilitate faţă de natură. […] Vântul şi Apa sunt două dintre formele fundamentale ale energiei vieţii.

Cunoaşterea începutului străvechi este esenţa Căii, a scris înţeleptul chinez Lao Tzu in Tao Te Ching (Cartea Drumului către Adevăr). Percepţia lui asupra originii a toate câte există, numite poetic “cele zece mii de lucruri”, s-a bazat pe tradiţia seculară de contemplare meticuloasă a lumii naturale. […] Chinezii au contemplat spaţiul nepătruns şi nedeterminat din care pornesc toate fenomenele şi au devenit conştienţi de potenţialul fără limite al universului. Acest concept a fost deseori tradus şi interpretat greşit, prin folosirea termenilor aparent negativi, cum ar fi “Vid” sau “Neant” - care presupune un fel de vacuum întunecat şi nelocuit, care evocă boala depresivă. In realitate, înţelesul este tocmai contrariul. Începutul oricărui lucru este nimicul. Din misterul acestui nimic se naşte miracolul tuturor lucrurilor. Nu “nimic” in sensul inexistenţei, ci in acelaşi sens ca atunci când privim un cer fără nori la răsărit şi, uitându-ne cu răbdare, parcă vedem nori materializându-se din ceea ce era un cer gol şi limpede.

======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

======================================================================

Timpul este curba universului. El este modelul recurent al cosmosului in desfăşurare. “Pentru a stăpâni schimbarea, nu e nimic mai important decât înţelegerea timpului”, spune Cartea taoistă a echilibrului şi armoniei.

(din “Ghid de Feng Shui”, de Lam Kam Chuen, Editura Pro Editură şi Tipografie, Bucureşti, 2004; traducere de Iulia Mănescu)