Pagini
2020-02-29
Bufnița și omida
2020-02-28
Motiv să trăiești. Provocare muzicală
Sursa foto: egypttoday.com (2018)
|
Now a feelin’ so strong comin’ over me
You can love and get burned, if it has to be
And I see a change in my life, and I'm not alone when I'm strong inside
And I realize
Everybody's got a reason to live, baby
Everybody's got a dream and a hunger inside
Everybody's got a reason to live, but it can't be your love […]
2020-02-27
Am venit să văd apartamentul
Am făcut mărțișoare
2020-02-26
Ce mai fac politistii locali
Ce mai fac polițiștii locali - în afară de a da cu spray în nas cetățenilor, de a îmbrânci oameni beți și de-a amenda căutătorii prin gunoaie - nu prea știu, pentru că n-am mai văzut unul de mult (doar la tv ce-am mai văzut). Știu, însă, ce ar trebui să facă, în conformitate cu legea 155/2010 (legea poliției locale). Între alte atribuții sunt și conform articolului 6:
Dacă ar patrula prin orașe poate că atunci am vedea mai puțini copii la cerșit, mai puțini cerșetori în general, mai puțini copii și tineri care merg pe stradă inspirând din pungile cu prenadez și mai puțini oameni care dorm pe bănci, prin intrȃndurile de la scările de bloc sau prin tufe.
Cerșetoria
este contravenție,
conform art 2 al. 4 din L. 61/1991 republicată, pentru
sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a
ordinii și liniștii publice:
Adultul care e prins la cerșit alături de un minor săvȃrșește o infracțiune conform codului penal, art 215: Fapta majorului care, având capacitatea de a munci, apelează în mod repetat la mila publicului, cerând ajutor material, folosindu-se în acest scop de prezența unui minor, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă.
Din L. 155/2010, art 6 lit. i) polițiștii locali constată contravenții și aplică sancțiuni pentru nerespectarea normelor legale privind conviețuirea socială stabilite prin legi sau acte administrative ale autorităților administrației publice centrale și locale, pentru faptele constatate în raza teritorială de competență.
Mai sunt multe altele scrie în HCL și prin legi, dar cred că s-a înțeles: legislație există, doar că nu prea există oameni care să urmărească aplicarea legilor. De fapt, ei există, și au atribuții în acest sens, dar sunt scumpi la vedere. Polițiștii locali, în plimbările lor în interes de serviciu, pot observa multe nereguli, pot surprinde în fapt pe unii și alții încălcând legea și pot avea un cuvânt de spus, un proces verbal de întocmit - apoi să verifice că neregulile au fost rezolvate. Ei pot vedea chiștoacele de la țigări împrăștiate în zona verde a unor magazine, molozul care zace pe ici-colo și pot cerceta ce și cum, pot atenționa și pot amenda. Dar unde sunt polițiștii locali? Sigur, știu adresa sediului, dar ce folos? Să depun o plângere scrisă? Să nu și duc la sediul lor contravenienții?
2020-02-25
COVID-19 versus SARS
Specialiștii au considerat epidemia cu virusul (coronavirusul) SARS ca fiind prima pandemie a secolului XXI. Epidemia de SARS (sindrom respirator sever acut) a fost descoperită în sudul Chinei, prin provincia Yunnan și a făcut ravagii între noiembrie 2002 - iunie 2003.
Perioada de incubatie 2-14 zile. Autoritățile chineze nu au anunțat Organizația Mondială a Sănătății (O.M.S.) și virusul a făcut câteva victime în 29 de state. Nu există tratament pentru acest virus, dar se folosesc antipireticele (medicamente care ajută la scăderea febrei), între altele.
Simptomele sunt febra (38 garde C) și pneumonia. Au fost infectați 8098 de oameni în opt luni, dintre care 774 au decedat. Rata de mortalitate ar fi fost de 11% (9,6 % altă sursă) - dintre cei sub 24 de ani infectați au decedat 1%, dintre cei cu vârstă peste 65 de ani fiind cei mai mulți decedați.
Cauzele SARS ar fi - zic unii - carnea de animale sălbatice vândută în piețele din China (virusul “venind” pe “filiera” liliecilor). S-a constatat atunci că ar fi fost ceva probleme într-un laborator unde se studiază bolile contagioase și un laborant infectat ar fi răspândit boala.
COVID-19 și SARS au în comun 80% din codul genetic.
În anul 2017, un cercetător chinez de la Institutul de Virusologie din Wuhan, după ani de studii, a descoperit o peșteră cu o anumită specie de lilieci în provincia Yunnan și a constatat că aceștia poartă tulpina unui virus cunoscut sub denumirea de coronavirus.
COVID-19 (SARS-CoV-2) are ca simptome febra, tusea seacă și pneumonia in cazuri grave. Nu există tratament, dar se folosesc antipireticele, între altele - chinezii, totuși, au anunțat că testează două medicamente antivirale împotriva COVID-19 și rezultatele vor fi făcute publice în cca. 3 săptămâni.
Se presupune că tot de la lilieci a pornit și această boală. Perioada de incubație până la 14 zile (tocmai se presupune că perioada de incubație ar fi de 29 de zile).
Pandemia a izbucnit în Wuhan, provincia Hubei în decembrie 2019 și până acum ar fi fost infectate circa 80 de mii de persoane (peste 70 de mii in China), dintre care au decedat circa 2500 (majoritatea in China). Deși 2019-ncoV (sau virusul Wuhan) pare să aibă o rată de răspândire mai rapidă, rata mortalității este de 1-2%. Se afirmă că in 85% dintre cazurile din China sunt forme ușoare. Zi de zi, oficialii diferitelor state anunță câte un caz de infectare. Tocmai ce am aflat că și Kuweit a raportat un caz.
Oamenii sunt bombardați zi de zi cu informații despre dezastrul pe care-l face acest virus. În unele orașe din lume armata e în stradă pentru ca oamenii să respecte carantina impusă pentru câteva cazuri. Zău dacă-mi amintesc să fi fost această isterie generalizată prin anii 2003-2004, când s-a aflat despre epidemia SARS din China, acel coronavirus fiind mult mai periculos, inclusiv prin rata mortalității.
Unii jurnaliști exagerează, știrile false s-au răspândit rapid și unii bombardează mintea cetățenilor cu fel și fel de statistici alarmante, motiv pentru care O.M.S. a “inventat” un nou termen: infodemia, adică răspândirea de informații false, incorecte sau incomplete. Conform reprezentanților O.M.S. e prima dată când se confruntă cu o astfel de epidemie mediatică.
Actualizare 23 martie, ~ ora 15
Vindecati: 73; infectati: 576; carantina: 5066; izolare: 72.247; decedati: 5.
Actualizare 20 martie
La ora 13 erau 308 cazuri confirmate, intre care 11 pacienti la terapie intensiva (doi in stare grava). Unii dintre cei infectati s-au vindecat. In lume, 3 romani au murit si 29 sunt confirmati pozitiv.
In 16 martie a fost instituita starea de urgenta, ceea ce inseamna derogarea de la Conventia Internationala a Drepturilor Omului pe o perioada de 30 de zile cat s-a hotarat starea de urgenta. In europa numai 4 state au ales aceasta cale: Romania, Republica Moldova, Letonia si Armenia.
Decretul de instituire a starii de urgenta:
https://www.presidency.ro/ro/media/decret-semnat-de-presedintele-romaniei-domnul-klaus-iohannis-privind-instituirea-starii-de-urgenta-pe-teritoriul-romaniei
Actualizare 13.03, ~ ora 22
In Ro sunt 82 cazuri confirmate; SUA si alte state au declarat starea de urgenta; cele mai multe aeroporturi anuleaza zborurile catre si dinspre statele afectate; Italia e inchisa total - sunt deschise magazinele alimentare si farmaciile, oamenii sunt obligati sa ramana in casa iar daca sunt pe strada trebuie sa dovedeasca o urgenta.
2020-02-24
Moda fără șosete
Atenție la mașini. Citate favorite
2020-02-21
Ghicesc cifra la care te-ai gȃndit
2020-02-20
Cu drujba prin cartier
Roaba cu trandafiri uscați
2020-02-19
Perspico și 15-puzzle, jocuri de logică
2020-02-18
Animale din continente, un joc educativ
Vis de Făurar. Jocul celor 12 cuvinte(tema 237)
2020-02-17
Marocco, un joc de dexteritate
Alunecată pe panta amintirilor mai greu cu frâna! Dacă e o iarnă fără zăpadă…!
Căutând abacul, despre care am scris inspirată de articolul Potecuței pe care l-am amintit aici, am găsit și câteva dintre jocurile vechi. Unul dintre acestea este Marocco (amintit in comentariile de la Potecuță), un joc cu bețișoare. În cutie mai sunt numai 39 de bețișoare, de 18 cm lungime - probabil că au fost 41, cum ar trebui să fie în Marocco clasic; mini Marocco are 31 de bețișoare (punctaj maxim 145 puncte) și Marocco uriaș are 26, lungi de 93 cm (punctajul maxim e de 200 de puncte).
Jocul se mai numește Mikado - am aflat ieri, căutând pe net unele informații despre joc. N-am uitat cum se joacă, dar am uitat valoarea bețișoarelor (am găsit informații pe wikipedia). În jocul meu, bețișorul verde valorează 20 de puncte, fiind numai unul verde; cele albastre, 5 la număr, valorează fiecare 5 puncte; și aici mă opresc cu “adaptarea punctelor” pentru că diferă și numărul de bețișoare - și culorile - față de cele aflate în tabelul de pe wiki. În funcție de numărul lor au valoare: cu cât sunt mai puține cu atât sunt mai bine punctate - totalul de puncte trebuie să fie 170. Cred că jucătorii pot alege ce valoare să aibă bețișoarele.
Se poate juca cu doi până la șase jucători (copii sau adulți). Nu e interzis jocul de unul singur! Bețișoarele se țin mănunchi, vertical pe masă (sau oriunde pe o suprafață dreaptă sau nu), și sunt lăsate să cadă, să se încurce. Pe rând, fiecare colectează bețișoare până când mișcă unul dintre cele aflate în grămadă. Câștigă, evident, cel care are cel mai mare număr de puncte. Jucătorul care a extras bețișorul Mikado (noi nu-i ziceam așa), de exemplu, se poate folosi de acesta pentru a extrage altele. Ultimul bețișor ridicat nu se calculează la punctaj. Jucătorii se pot ridica in timpul jocului, dar nu au voie să părăsească locul în care s-au poziționat la început.
Între copiii din gașca de la bloc acest joc nu s-a bucurat de mare succes pentru că e destul de lent și jucând-ul afară, de regulă, pe masa de ping-pong, mai adia vântul, mai suflau răutăcioșii în bețe…
Din istoria jocului Marocco
Cu mult timp înainte să apară fel și fel de jocuri de îndemânare, mai apoi jocurile video, jocul acesta cu bețișoare era util copiilor să-și dezvolte coordonarea mâna-ochi. Probabil că din același motiv a rămas, totuși, popular. E un joc care se învață ușor și este extrem de provocator.
Mikado este un joc originar din Europa. În Ungaria, de unde, în 1936 a ajuns în S.U.A., zic unii, se numea Marokko. Bețișoarele au nume japoneze: Mikado (împărat al Japoniei) se numește - în cazul jocului din poză - bețișorul verde, pentru că este unicul verde - și are cel mai mare punctaj.
Lungimea bețișoarelor variază. Bețele pot fi confecționate din diverse materiale.
Habar nu am de ce se numește și Mikado - nu am găsit informații online.
De-a lungul timpului, ridică bățul a cunoscut mai multe denumiri. Cercetătorii au constatat că este amintit și într-un cântec, pentru copii, care datează de pe la sfârșitul secolului al XVIII-lea, începutul secolului al XIX-lea.
Data inventării acestui joc e incertă, dar sunt cercetători care au documentat jocul din vremea nativilor americani când S.U.A. era cunoscută, încă, drept “Cele 13 colonii” (secolele 17 și 18). Nativii americani jucau cu paie de grâu și au transmis jocul coloniștilor englezi de atunci. Din generație în generație, jocul a evoluat; de regulă, erau 25 de bețișoare confecționate din bucăți subțiri de lemn care fie erau vopsite în șase culori, fie erau făcute din șase nuanțe diferite de lemn.
Conjuraţia imbecililor. Citate favorite
- Doctore, scapă-mă de ăsta! spune directorul unei închisori unui psihiatru despre un deţinut imposibil, Quentin, care vorbea atât de mult și fără şir incât reuşise să bage la infirmerie cinci deţinuţi, pentru că aceștia îl atacau ȋncercând să-l facă să tacă și el se apăra, scoţându-i din circulaţie un timp. Internează-l la azil!
- Nu pot! Azilul e pentru nebuni, nu pentru idioţi. Ar trebui să se construiască unul şi pentru idioţi, dar vă daţi seama ce mărime ar trebui să aibă construcţia…
Filmul “Tais-toi!” (2003, tradus în româneşte “Ciocu’ mic!”, cu Jean Reno și Gerard Depardieu) - la care am râs de la prima scenă și până la ultima și din care am citat dialogul de mai sus - mi-a amintit de cartea lui John Kennedy Toole: “Conjuraţia imbecililor” (Ed. Nemira, 1995, traducere de Lidia Ionescu), pentru care autorul a primit, postum, Premiul Pulitzer. Ignatius, personajul central, nu e idiot, cum e Quentin (G. Depardieu), unul dintre personajele filmului, dar tare seamănă cu unul.
Am râs citind romanul deși nu e tocmai de râs, dar îmi imaginam persoane din realitatea pe care o trăim: politicieni, polițai, funcționari publici, “patroni”…
Mi-a venit în minte cartea și-am zis să scriu un paragraf, dar nu mă hotăram pe care să-l scriu, pentru că sunt atât de bine “legate” între ele încât un singur fragment devine ceva fără cap și coadă… Așa că am deschis cartea la întâmplare - Ignatius, ca medievalist, credea în rota Fortunae, roata norocului, o concepție centrală în De Consolatione Philosophiae, lucrarea filosofică a lui Boetius, ce pusese bazele gândirii medievale - și unde-am pus degetul arătător de acolo am copiat.
Ignatius Rilley e un tip de vreo 30 de ani, masiv spre obez, care trăiește cu mama lui, din pensia ei și scrie - de vreo cinci ani - ceea ce numește el o “capodoperă”, un tip care nu are o părere tocmai bună despre oameni (critică spiritul decadent al societățîi contemporane) și nici despre muncă, și la muncă a fost trimis de un polițist care a fost pe cale de a-l aresta, bănuindu-l că e vreun atentator, pentru că o coardă de lăută ȋi atârna din punga-ambalaj; tot acest agent a sfătuit-o pe mama lui să-l trimită la muncă, să nu-l aresteze pentru vagabondaj. Fusese acum pus faţă în faţă cu perversitatea de a trebui să MEARGĂ SĂ MUNCEASCĂ - a scris el despre unul dintre personajele capodoperei la care muncea de cinci ani, după zece ani de facultate care o ruinaseră pe maică-sa.
Paragrafe din romanul Conjuratia imbecililor
În timp ce Dorian deschidea cătuşele cu o cheie pe care o luase de deasupra uşii, Ignatius spuse:- Știi, cătuşele și lanţurile au în viaţa modernă o anumită funcție pe care n-au avut-o în vedere inventatorii lor, într-o epocă mai veche și mai simplă. Dacă aș fi un antreprenor de construit suburbii, aș face să se monteze cel puţin o pereche de lanţuri cu cătuşe pe pereţii fiecărei vile de cărămidă galbenă. Când locatarii s-ar sătura de televiziune și ping-pong, sau orice fac ei în micile lor case, ar putea să se lege pe unul pe altul în lanţuri pentru un timp. Toți ar fi încântaţi. Soţiile ar spune: “Soţul meu m-a pus în lanţuri noaptea trecută. A fost minunat! Soţul tău ţi-a făcut aşa în ultimul timp?” Și copiii s-ar grăbi să vină de la şcoală acasă, la mamele lor, care i-ar aștepta ca să-i pună în lanţuri. I-ar ajuta pe copii să-și dezvolte imaginația frânată de televiziune și ar scădea în mod considerabil delincvenţa juvenilă. Când tatăl s-ar reîntoarce de la muncă, întreaga familie ar tăbărî pe el și l-ar lega pentru motivul că este destul de tâmpit să muncească ziua întreagă să-i întreţină. Rudele bătrâne și cicălitoare ar fi legate în lanţuri în garaj. Li s-ar dezlega mâinile doar o dată pe lună ca să poată semna cecurile de la asigurările sociale. Cătuşele şi lanţurile ar oferi tuturor o viaţă mai bună. Trebuie să comentez pe larg acest lucru în însemnările și notele mele.- O, Doamne, suspină Dorian. Nu-ţi mai tace gura niciodată? […]