Statuia de pe muntele Tâmpa

Înălțimea muntelui este de 960 de metri (unele surse menționează 995 de metri), la circa 400 metri deasupra orașului Brașov. E un munte alcătuit în principal din formațiuni calcaroase și s-a format în urma procesului de încrețire a scoarței terestre. Este ultima creastă calcaroasă coborâtă din Muntele Postăvaru.

Din cauza culmii abrupte nemții i-au spus muntelui Zinne. Denumirea de Tâmpa, în explicația dată de N. Drăganu, arată că avem de a face cu sensul de stâncă abruptă - cum e cea din vârful muntelui. Cuvântul e de origine preromană și îl găsim și în dialecte meridionale italiene și la albanezii din Calabria.

În vârful muntelui, timp de șapte decenii, a putut fi văzută o statuie cunoscută sub denumirea Statuia lui Arpad, care numai statuia acestui conducător al maghiarilor de la 896 nu era. Arpad a fost un duce care a condus triburile maghiare în Pannonia, unde a primit jurământul de credință al conducătorilor celor șapte triburi maghiare și a pus bazele viitorului regat maghiar. Statuia e considerată a fi reprezentat, de fapt, pe Tuhutum (Teteny), unul dintre voievozii lui Arpad, cel care a cucerit ducatul lui Gelu Românul și a devenit primul voievod maghiar al Transilvaniei.

În preajma anului 904, oastea lui Gelu a fost înfrântă de o expediție a unui trib maghiar dizident față de stăpânirea lui Arpad, condus de Tuhutum, unul dintre membrii consiliului celor șapte (hetumoger). Gelu a fost ucis în luptă în timp ce încerca să se refugieze în cetatea sa de pe Someș, aflată undeva în regiunea Clujului, fie în zona Gilăului de azi, fie la Cluj sau chiar Cluj-Mănăștur.

Alte surse menționează simplu: statuia reprezintă un arcaș din timpul dinastiei arpadiene.

Aniversarea unui mileniu de la așezarea triburilor maghiare în Pannonia a fost un bun prilej de a ridica numeroase monumente care să marcheze evenimentul; între aceste statui se numără și cea ridicată pe Tâmpa, în anul 1896. Monumentul a fost finalizat în 15 Octombrie și inaugurarea a avut loc în 18 Octombrie, dar sărbătoarea nu a fost bine primită de români și de o mare parte dintre sași.

Pentru aducera pietrelor necesare s-a construit un funicular, care pornea din Valea Cetății. Mecanismul funicularului era pus în mișcare cu animale de povară. Statuia a fost dotată și cu paratrăznet. Costul final al monumetului a fost de 22.585 de florini – se arată în documente.

Sextil Pușcariu scrie, în lucrarea Brașovul de altădată:

În vârful muntelui era statuia lui Arpad, care, desigur, nici nu știa ca există acest încântător colț de țară. Din punct de vedere artistic nu mi se pare fericită ideea de a pune într-un vârf de munte o coloană înaltă de 7 metri (cu soclu de 20 metri) și pe ea o statuie destul de meschină, de trei metri și jumătate, dar ea e destul de caracteristică pentru sentimentele care stăpâneau autoritățile vremii.

Monumentul făcea parte dintr-un ansamblu statuar extins pe teritoriul mai multor state: Ungaria, Croația, Italia, Slovacia, România și Ucraina – ansamblu proiectat și realizat de Gyorgy Zala și Albert Schikedanz.

Statuia a suferit mai multe atacuri de-a lungul timpului: atacul din primăvara anului 1901, când un necunoscut a tras spre aceasta și a nimerit pana de șoim de pe căciula ostașului; cel din după amiaza zilei de 27 Septembrie 1913, când de pe Tâmpa s-a auzit o detunătură puternică ce a zguduit casele din cetate. S-a stabilit că monumentul a fost dinamitat de doi studenți: Ilie Cătărău și Timotei Kirilov.

Sextil Pușcariu scrie, în lucrarea amintită mai sus:

Peste vreo două decenii de la ridicarea statuiei, a făcut explozie o bombă, așezată la picioarele ei de unul Cătărău, ca un protest împotriva îngâmfării stăpânitorilor acestor ținuturi. Acest fel de a protesta cu fapta nu e prea în firea românului, dar a produs o mare satisfacție la cei umiliți. Același Cătărău a fost cel ce, după înființarea episcopiei ungurești greco-catolice de la Hajdudorog, cu scop de a maghiariza pe românii de la miazănoapte, a trimis noului episcop, cu poșta, un pachet în care era o bombă ce a explodat când a fost desfăcut.

Presa vremii l-a prezentat pe Ilie Cătărău ca “aventurier politic, bulgar de origine, care a stat câtva timp în Rusia, unde nu se știe din ce a trăit”. Unele izvoare îl menționează ca fiind student, altele ca fiind slugă la un moșier.

Anarho-comunistul basarabean Ilie Cătărău constituie o mare enigmă în istoria României

– scrie despre acesta Radu Petrescu, în revista Contrafort: http://www.contrafort.md/numere/enigma-ilie-c-t-r-u

Ceea ce a rămas din statuie, la puțin timp după atentat, a fost distrus de o furtună, în Decembrie 1913 – incident menționat în ziarul Brassoi Lapok din 31 Decembrie 1913.

În anul 1916, Septembrie, soclul a fost aruncat în aer de armata română. În Gazeta Transilvaniei s-a scris: 

acum zace în ruine, deplâns de cei care credeau că prin statui de piatră și alte artificii milenare se pot cuceri țări și subjuga popoare.

Ceea ce a rămas din monument a dăinuit circa o jumătate de veac, ruinele fiind loc de escalade și chiar folosite ca punct de observație militar; mai târziu elevii cercetași făceau excursii la edificiu, până când, în 1966, autoritățile au îndepărtat rămășițele monumentului – a mai ramas numai fundația soclului.

Capul acestei statui este păstrat azi în Casa Parohiei Reformate din Brașov.

Notă: informațiile sunt corecte în sensul că cele mai multe surse (la care am avut acces) menționeaza datele amintite.

Foto de pe wikipedia: statuie_arpadw