Despre război în citate

Pentru a înțelege cât este de vinovată răpirea de teritorii unei națiuni, se cade să ne amintim că teritoriul unei națiuni e cu totul altceva decât o proprietate obișnuită; este pământul sfânt al patriei, mormântul strămoșilor, leagănul copiilor, căminul unei mari familii. A pune pe el pecetea unei stăpâniri străine, nu e numai un jaf nelegiuit, el este un act de profanare. (Adolphe Franck, filosof francez: 1809-1893)

Când se războiesc bogații, cei ce mor sunt săracii. (Jean-Paul Sartre)

Printre oameni sunt ucigași care n-au vărsat niciodată sânge, hoți care nu au furat niciodată și mincinoși care nu au spus decât adevărul. (Djubran, „Curiozități”)

În secțiunea de comentarii Cristi a completat postarea cu un citat pe care-l consider „bun de reținut”:

Războiul este un loc în care tinerii, care nu se cunosc și nu se urăsc, se ucid, prin decizii ale unor bătrâni care se cunosc și se urăsc, dar nu se ucid (Erich Hartmann)

Războiul nu alege.

Câteva împușcături sunt începutul războiului.

Cel care instigă la război e mai vinovat decât cel care luptă.

Aceia care au încercat nenorocirile războiului doresc pacea.

Mai rău decât moartea este lucrul care o provoacă.

(proverbe arabe)

Copacii tăiați se refac în scurtă vreme, dar oamenii morți sunt pierduți pentru totdeauna (Pericle; om de stat atenian: 499-429 i.e.n.)

Pacea dulce e firească oamenilor; mânia sălbatică e a fiarelor. (Ovidiu; poet latin: 43 i.e.n.-17 e.n.)

Numai un război defensiv poate fi onorabil pentru un popor ajuns la o înaltă treaptă a civilizației, sau de bună morală. (Louis Gabriel Ambroise viconte De Bonald; filosof francez: 1754-1840)

Popoarele mai luminate, conștiente de dreptul de-a dispune singure de sângele și bogățiile lor, vor învăța treptat, treptat să privească războiul ca flagelul care aduce cele mai mari nenorociri, drept cea mai mare crimă... Războaiele între popoare, asemenea unor asasinate, vor fi socotite printre acele grozăvii extraordinare, care umilesc și revoltă firea (natura). (Condorcet; filosof, matematician și om politic francez: 1743-1794)

(Copiate din: „Cugetări și maxime”, culese de Grigore N. Crivianu, Editura Tineretului, București, 1968 și din: „Proverbe, maxime și aforisme arabe”, culese de Nicolae Dobrișan, Editura Albatros, București, 1976)

₪ ₪ ₪

Postare pentru Citate favorite, joc preluat de Suzana de la Zina, pornit în colaborare cu Ella.

Imagine de Valdas Miskinis de la Pixabay (modificată de mine in programul online "tuxpi")

Oala scufundată. Basm

Trăia odată în India un brahman. Cică era cel mai leneș om din lume. Nu voia să muncească și se hrănea doar cu ceea ce primea de pomană de la oamenii buni la inimă.

Și a fost o zi fericită, când brahmanul a putut strânge de prin fel de fel de case o oală mare, mare, plină cu orez. În drum spre casa lui, s-a oprit brahmanul cel leneș să-și tragă sufletul pe malul unui rău adânc și, punându-și dinainte oala cu orez, s-a întins la soare și a prins a visa:

„Bine ar fi dacă ar da o secetă și s-ar prăpădi toată recolta! Atunci s-ar lăți foametea și, pentru o oală mare și plină de orez ca a mea, aș primi nu mai puțin de trei rupii. Cu trei rupii mi-aș lua o capră. Capra mi-ar face o turmă de iezi. Am să vând apoi iezii să-mi iau o bivoliță. Bivolița va face viței, vițeii or crește bivoli. Iar de bivoli au nevoie toți, de la zamindar (moșier) la țăran. Cu banii pe care îi iau pe bivoli îmi cumpăr niște cai. Caii mi-or face mânji. Când au să se facă mari, firește, am să-i vând și am să-mi cumpăr o ditai casă, cu grădină umbroasă. În grădină, sub fiecare pom, au să zburde sumedenie de papagali de toate culorile. Apoi am să mă-nsor c-o fată de brahman, care are să-mi aducă multă zestre. Și vom avea un fecior vesel, un fecior frumos. Când va mai crește, mă voi așeza în grădină sub un palmier umbros și-i voi striga:

- O, copile, vin’ degrabă să te legăn pe genunchi!

Feciorul va alerga către mine, se va împiedica, va cădea și se va porni pe plâns. Atunci îi voi striga nevestei:

- Femeie, ridică odată copilul! Oare nu vezi că s-a lovit?

Numai că vezi, femeia se va fi luat cu vreo treabă și nu va auzi că am strigat-o. Atunci nu mă voi putea stăpâni, voi sări și-i voi trage un picior: „Na, ține!” Și, uitând de toate, brahmanul sări cât colo și izbi cu piciorul în oală, din răsputeri. Oala, de bună seamă, se răsturnă în apă și căzu la fund. Nici cioburi nu s-au ales din ea.

De atunci se spune că visele leneșului nu fac nici cât o oală scufundată.

Basm popular indian, din Povești nemuritoare (4), Editura Vox 2000, București, 2012.

Azi, 26 februarie, este Ziua internațională a spunerii basmelor.

Imagine de OpenClipart-Vectors de la Pixabay

Felicitare și mărțișor din hârtie

Mă simt cumva ciudat scriind aceste rânduri. La graniță e război, oamenii mor, sunt răniți, familiile se despart, pleacă în pribegie... Acum e (din nou) un război aproape de noi, dar războaie sunt – au fost și vor fi – în multe părți ale lumii. Unii tineri de prin lume aproape că nu știu cum este pe timp de pace. Și pandemii au tot fost – nu doar cu o sută de ani în urmă, ci în prezentul nostru - în alte zone ale lumii. Acum știm prin ce-au trecut alții nu o dată în numele sănătății publice. Sper să nu aflăm și cum este să trăim pe timp de război, cum au aflat mai ales bunicii noștri, cum știu oameni din multe părți ale lumii. Cei mai mulți oameni sunt idealiști, luptă pentru ceea ce consideră ei că este corect când, în fapt, fac jocul unor indivizi fără scrupule și tot nu se pot salva pentru că, într-un fel „jocurile sunt făcute”. Acest război pare a fi un război proxy, din al doilea război rece, care e fierbinte.

Știu despre toate cele de mai sus și multe altele; și ce folos?!

Așa că am lucrat o felicitare și un mărțișor din hârtie pentru ultima temă "Mărțișor" din Calendarul ReCreativ. Am lucrat dând mărunt din buze la adresa bogătașilor care nu se mai satură de bani și putere și care-s niște sadici care salivează de poftă văzându-i pe alții suferind. Datul mărunt din buze mă ajută doar pe mine, să-mi mai răcoresc ciuda pentru neputința de-ai opri pe cei abia amintiți.

Felicitarea. Pentru a realiza felicitarea am urmat instrucțiunile din videoclipul aflat la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=yY_p-8Pypig

Îmi place cum a ieșit felicitarea deși... evident! se putea și mai bine! O prezint și într-un „tipar” oferit de siteul pixlr x (editări foto online; fără cont, fără descărcare program).

Mărțișorul. Cu mărțișorul a fost un pic mai dificil, dar numai pentru că am realizat unul mult mai mic decât cel pentru care sunt prezentate instrucțiuni în videoclipul aflat la adresa de mai jos:

https://www.youtube.com/watch?v=qmPTMNBIz0o

A nu se lucra „miniaturi” având unghiile lungi. 

Sunt foarte încântată de fluturaș! Sunt tentată să tot meșteresc fluturași, dar mai bine învăț să lucrez păsărele din hârtie – ‘că de păsărele e stolul din capul meu!

Pentru că felicitarea „cu ață” (spirelli card) mi s-a părut cam sărăcuță, dacă tot am întins iar „ustensilele”, am zis să fac frunze! Mai bine nu făceam! 

Efectiv, nu mă descurc! Înfășurând ața ori nu-s atentă pe unde și cum trebuie învârtită ori... mai bine nu mă gândesc că ar fi scrântit neuronul – dar dacă e scrântit trebuie să-i dau neapărat așa ceva de lucru (până își revine!)

Cam asta este tot. Am uitat! A fost o surpriză să constat cât de mult îmi place să „lucrez” obiecte din hârtie – nu origami! La origami sigur îmi moare neuronul.

Ziua de Dragobete

Luna februarie are 28 de zile și două dintre acestea sunt dedicate iubirii: 14 februarie – Ziua îndrăgostiților și 24 februarie – Dragobetele (zisă și Ziua Iubirii). Prima e sărbătorită internațional, a doua național.

Da, da... Iubirea se sărbătorește în fiecare zi, dar așa cum unii au obiceiul să aniverseze ziua în care s-au cunoscut sau ziua în care s-au căsătorit, de ce n-ar fi aniversate ziua îndrăgostiților, ziua iubirii sau cum s-or mai numi?

Apoi... să fim sinceri! Câți sărbătoresc – în adevăratul sens al termenului – iubirea în fiecare zi? Iubirea e acolo, da, dar e ca și cum se subînțelege, până nu se mai subînțelege – așa că la ce strică să facem o pauză scurtă în astfel de zile și să nu mai subînțelgem, ci să vorbim, să ne gândim doar la cuplul care suntem s.a.m.d.? Zic și io.

Da, da... N-am uitat nici partea comercială. Cine ne obligă să cheltuim peste măsură? Adică, persoana de lângă noi nu ne mai iubește dacă nu-i cumpărăm ceva foarte scump sau nu programăm o ieșire la un restaurant unde prețurile nu sunt scrise în meniu? Dacă răspunsul e "da, nu ne mai iubește", foarte bine! Știm cât valorează dragostea acelora pentru noi și putem pleca fără regrete. E bine să aflăm cât mai curând cum stau lucrurile.

Îmi place ideea de-a aniversa iubirea, de-a aniversa îndrăgostiții. Personal, nu fac nimic special în astfel de zile, dar dacă primesc vreo felicitare, un buchet de flori, dulciuri sau vreun cadou nu mă supăr. La rândul meu, îmi place să ofer cadouri – nu ceva sofisticat și scump, ci mărunțișuri inutile cum ar veni, dar despre care știu că ar plăcea, și la care nu mă gândesc chiar în fiecare zi.

Sunt bune „zilele îndrăgostiților”: ne oprim un pic din alergat, inspirăm adânc, expirăm, ne bucurăm și-apoi reluăm trapul sau galopul cotidian, având în colecția de amintiri una – frumoasă – în plus.

Zic și eu, să nu las tastatură în repaus.

Ce ziceam? Ah, da! Azi e Dragobetele la mare cinste! 

❤ Să iubim, să fim iubiți! ❤

❤

Fapt divers. În calendarul ortodox, Sfântul Ierarh Mucenic Valentin este prăznuit pe 30 iulie – altfel spus, ortodocșii au un Sfânt Valentin și pe Dragobete. 😊

Obiective ONU de atins până în 2030

Când citesc „agendele” politicienilor români, agende comune cu ale UE și/sau NATO, ONU și alte sigle, programele de guvernare ale diverselor partide am senzația că citesc bancuri: râd. Acum, de când cu Agenda 2030 ONU (intervalul 2015-2030) am descoperit 17 poante hazlii (obiective de dezvoltare durabilă - ODD). Poate că m-am tâmpit de tot, dar nu pare aroganță maximă ce zic ei acolo?! Sau, au în minte vreun plan ‘"deosebit” prin care vor reuși?! Adevărul este că reducând numărul de oameni au ceva șanse să reușească, dar nu cred că în 2030. Sau...? Ups.

Oamenii care au „gândit” cele 17 obiective chiar sunt foarte bine plăți pentru așa ceva? 

Pe un site e o poză cu niște oameni bogați și foarte bogați care par că țopăie cu ocazia lansării Strategiei Naționale pentru Dezvoltarea Durabilă a României 2030, eveniment care a avut loc în 10 decembrie 2018 (p. 5 la adresa de mai jos)

http://dezvoltaredurabila.gov.ro/files/public/10000001/Strategia-nationala-pentru-dezvoltarea-durabila-a-Romaniei-2030_002.pdf

Enumerarea celor 17 obiective (sunt scrise cu albastru) pe care și România s-a angajat că... va ținti spre ele:

1. Fără sărăcie. Eradicarea sărăciei în toate formele sale și în orice context, dat fiind faptul că, la nivel global, 1 miliard de persoane continuă să trăiască la limita subzistenței, cu mai puțin de 1.25 dolari/zi.

OBS. Și dacă tot se întâmplă așa, ce s-au gândit „inteligenții” lumii?! Să sterilizeze ceva populație prin unele zone – ar rezulta mai puțini oameni care trăiesc sub limita subzistenței (în timp ce se dau de ceasul disperării să încurajeze înmulțirea în alte zone); s-au gândit să radă pădurile pe suprafețe cât mai mari – să nu mai găsească săracii nici ce le mai oferă pădurea; s-au gândit să polueze și apele de unde mai prind unii ceva pești și tot așa. S-au mai gândit să încurajeze vânătoarea de plăcere și să pedepsească localnicul sărac care ar îndrăzni să ia gâtul unui mistreț, de exemplu. Flămândul va muri de foame și, pe cale de consecință, încet-încet, nu vor mai exista muritori de foame. E! S-au luat măsuri?! S-au luat: eradicarea foametei prin eradicarea flămânzilor.  Ar rezolva obiectivul 2.

De observat că nu au indicat metoda prin care se gândesc să rezolve problema sărăciei în lume. Niciodată nu vin și cu soluții, doar cu „trebuie să”. Cei puțini și bogați ordonă „sari!” iar cei mulți întreabă „cât de sus?”

2. Foamete „zero”. Eradicarea foametei, asigurarea securității alimentare, îmbunătățirea nutriției și promovarea unei agriculturi durabile. În prezent, 795 milioane de oameni suferă din pricina foametei iar specialiștii în politicile de dezvoltare susțin că, dacă nu vor fi luate măsuri urgente, până în 2050 numărul acestora va ajunge la 2 miliarde.

OBS. Am sentimentul că acest obiectiv e un citat dintr-un basm! Îmbunătățirea nutriției?! Atunci de ce „codex alimentarius”, să știm câte chimicale e ok să avem în mâncare, câte vitamine adăugate în napolitane sau ciocolată?! Sare cu iod, obligatoriu? Să înțeleg că e un nivel prea mare de iod radioactiv în aer și trebuie să băgăm în noi iodură (iodat) de potasiu?! Aditivi în făină, să se păstreze mai mult timp, să iasă din ea cozonaci pufoși?! Dacă asta înțeleg ei prin „securitate alimentară", mulțumesc, nu!

În statele „dezvoltate” se aruncă – zilnic! - tone de alimente. Hm. Când se strigă după „măsuri urgente” de luat s-or gândi la vreo pastilă care să țină de foame?! Un tratament gen „câte o pastilă dimineața, la prânz și seara”? Pe ambalajul acestor „alimente” ar scrie ceva de gen: „acestea nu sunt medicamente, nu sunt suplimente alimentare, sunt hrana cea de toate zilele; înghițiți conform prospectului; dacă apar manifestări neplăcute adresați-vă producătorului, ospătarului sau bucătarului”.

De fapt, acest obiectiv ar fi putut foarte bine să nu fie fabulat pentru că există obiectivul unu: „eradicarea sărăciei”. Doar nu și-or fi imaginat că cei mai mulți oameni care nu sunt săraci s-ar înfometa de plăcere.

3. Sănătate și bunăstare. Asigurarea unei vieți sănătoase și promovarea bunăstării tuturor la orice vârstă. Acest obiectiv se concentrează pe creșterea speranței de viață, reducerea mortalității infantile și a maladiilor grave (precum HIV/SIDA, malarie, TBC, poliomielită etc.), în special în statele în curs de dezvoltare.

OBS. Cine nu vrea să-și protejeze sănătatea și să-și prelungească viața va fi obligat s-o facă? La ce pensie au cei mai mulți vârstnici din Ro doar de bunăstare discută, și despre protejarea sănătății! Nu știu ce să mai facă de atât bunăstare! Nu se pot hotărî dacă să meargă la tratament într-o stațiune (cum, care stațiune?) sau să viziteze Luvru. N-au niciun stres zilnic, găsesc înțelegere pe oriunde merg, de la medic la adolescent... sigur ca da! „Mă doare capul, doamnă doctor”. „Ce vrei, mamaie, la vârsta dumitale?” Empatie, nu glumă! Și bunăstare!

Creșterea speranței de viață! Speranța moare ultima...

4. Educație de calitate. Garantarea unei educații de calitate și promovarea oportunităților de învățare de-a lungul vieții pentru toți. În prezent, 103 milioane de tineri din lumea întreagă nu au acces la educație primară sau sunt analfabeți. Dintre aceștia, procentul cel mai semnificativ (60%) îl reprezintă tinerele femei sau fetele.

OBS. În statele în care, prin lege, tinerelor le este interzis la școală va fi instaurată cu forța „egalitatea de șanse” sau... îi vor convinge pe decidenți?

În Ro nu sunt în stare să asigure transportul pentru elevi, nici WC în incinta clădirii școli, nici manuale fără greșeli; nici măcar căldură în sălile de curs când e frig afară! Și Ro s-a angajat să fie partener în Agenda 2030!

„Învățare de-a lungul vieții pentru toți” pare să funcționeze în Ro, dar în ideea „dezvoltare profesională”... obligatorie. Profesioniștii din unele domenii sunt obligați să participe la  „cursuri de formare profesională continuă”, să fie la curent cu noutățile – de parcă nu ar face-o fără să fie obligați să dea bani unora care (în unele cazuri) știu mai puțin decât vor uita ei vreodată.

În Ro, unii n-au bani de pâine în fiecare zi, nu-și pot trimite copiii la școală și administratorii statului s-au gândit să-i amendeze pentru asta.

Numai mie mi se pare că se aud curcile râzând?

5. Egalitate de gen. Realizarea egalității de gen și împuternicirea tuturor femeilor și a fetelor. La nivel global, doar în 46 de state femeile dețin mai mult de 30% din mandatele parlamentelor naționale.

OBS. Cred că sexul (sau non-sexul sau cum or mai fi; genul, na!) contează mai puțin – ar trebui să se pună accent pe caracterul omului, mai puțin pe sex (pe gen!). Avem o experiență neplăcută în Ro - nu doar cu bărbații politicieni, ci și cu femeile. Politicienii, practic, sunt genul politician și atât. Apoi, trebuie „împuternicite” femeile numai pentru „viața de parlamentar”? Să câștige încrederea cetățenilor! Altfel... oricine poate numi o tipă în orice funcție: dansatoare director de spital, manechin director la „dezvoltare durabilă”... Mare lucru! Dacă se gândesc doar la număr... nașpa. Apoi, de ce ar fi imposibil ca femeile să nu-și dorească, în număr mare, să dețină mandate în politică?! Ar trebui obligate sau... convinse, de la constrângere?

6. Apă curată și sanitație. Asigurarea disponibilității și managementului durabil al apei și sanitație pentru toți. 40% din populația lumii suferă din pricina lipsei apei iar aproximativ 1 miliard de oameni nu au acces la toalete proprii.

OBS. Cum îi vor convinge pe cei cu exploatările de aur și alte metale necesare „tehnologiilor de vârf” să nu mai sape după ele chiar cu riscul distrugerii pânzei freatice?! Desalinizarea oceanelor e o nebunie – afirmă unii cercetători - iar alții zic că-i super! Fauna marină nu e întrebată. Logica ce ne-o zice, având în vedere că în apă sărată nu pot trăi vietățile de apă dulce (și invers)?

Pe cei care extrag gaz și alte cele de prin mări și oceane îi vor convinge să n-o mai facă?

Sanitație e un termen care înseamnă „ansamblu de măsuri pentru asanarea mediului”.

7. Energie curată și la prețuri accesibile. Asigurarea accesului tuturor la energie la prețuri accesibile, într-un mod sigur, durabil și modern. 3 milioane (?!) de oameni la nivel global utilizează încă sursele tradiționale de energie, bazate în principal pe cărbune și gaze naturale.

OBS. Asta, în Ro, azi se potrivește mănușă! Hm! Poate ăsta-i scopul schemei cu scumpirile infinite: să plantăm eoliene sau să ne încălzim suflând în palme, să consumăm hrană care nu necesită procesare. Ieftin, curat, sănătos. Da, da, și marmota învelea ciocolată în staniol. Ups! Poate că ar trebui să mărească suprafețele de pășunat, totuși, în caz că...

(Nu știu de unde au scos, cei de la euractiv.ro, cifra de 3 milioane la nivel global - sunt mai mulți doar în Ro! Am găsit în alte surse cifra de 2,6 miliarde de oameni - ceea ce mi se pare mai corect, deși tot nu pot verifica).

Energie ieftină, curată, care nu afectează mediul; cum nu? 

8. Muncă decentă și creștere economică. Promovarea unei creșteri economice susținute, deschise tuturor și durabile, a ocupării depline și productive a forței de muncă și a unei munci decente pentru toți. 

OBS. Muncă decentă, creștere economică... ! În Ro se aude cum crește economia! Bubuie! Ocuparea forței de muncă e deplină și productivă – pocnesc instituțiile statului (mai ales cele centrale) de forță de muncă! In 2020, presul de stat din Ro zicea că nu-i pasă că se închid afaceri, că lui îi pasă de oameni! O fi aflat, până azi, că în "spatele" afacerilor sunt oameni?! Și mulți dintre acei oameni de care-i pasă lui au cam rămas fără sursă de venit?

9. Industrie, inovație, infrastructură – construirea unor infrastructuri rezistente, promovarea industrializării durabile și încurajarea inovației. De exemplu, 1.5 miliarde de oameni la nivel global nu au acces la servicii de telefonie sigure.

Unii oameni n-au acces la servicii de telefonie sigure! Ce-or înțelege prin „servicii telefonice sigure”?

Atâția oameni cu diplome de „doctor” în te miri ce – măcar unul să vină c-o inovație, c-o invenție! Că doar n-o inova nea Gică, în curtea lui! Orice ar face, nu e bun, ‘că nea Gică n-are studii, diplome și... pile. Sau... dacă inventează ceva, și scapă ceva-ul de sub controlul statului, și nu mai pot sifona bani ordonatorii de credite? Eh?! Nu-i frumos! Atâtea brevete de invenție sunt înregistrate! Hai, încurajează, statule român, inovațiile!

Industrializare durabilă! Mvai! Și dacă vor face asta, vor mai putea vinde certificate pentru carbon în valoare de milioane de euro anual? Eh?!

10. Inegalități reduse. Reducerea inegalităților în interiorul țarilor și de la o țară la alta. În țările în curs de dezvoltare, între 1990 și 2010, inegalitățile salariale au crescut cu 11%.

OBS. Cu egalizarea e simplu în Ro: defrișează dealul, dealul o ia la vale și gata: e la același nivel cu o câmpie. Ah! Ce toantă sunt! E vorba de salarii. Hm. Mai greu aici. Să crească salariile tuturor la nivelul celui încasat de șefii de prin instituțiile statului (cum ar fi boss-ul de la ANRE)? E o idee!

11. Orașe și comunități durabile. Dezvoltarea orașelor și a așezărilor umane pentru ca ele să fie deschise tuturor, sigure, reziliente și durabile. Până în 2050, peste 66% din populația globului va locui în centre urbane, în special în regiuni din Africa și Asia.

OBS. Altfel spus, orașele vor deveni metropole, se vor lăți pe terenuri agricole, păduri s.a.m.d. sau se vor înălța spre cer turnuri din beton și oțel, împiedicând lumina soarelui să atingă solul. Se vor construi mega-sedii pentru instituții eficiente (v obiectivul 15) – funcționarii de stat vor fi și mai mulți, și mai mulți, tot mai mulți în „era digitalizării”. Cum altfel?! Sunt multe taste pe tastatură și fiecare tastă trebuie să aibă funcționarul ei, care s-o apese.

12. Consum și producție responsabile. Asigurarea unor tipare de consum și producție durabile. Anual, 120 de miliarde de dolari ar putea fi economisite doar dacă populația globului ar utiliza doar becuri economice.

OBS. Cum de nu ne-am gândit?! Am putea spăla rufele în copaie (dar nu la râu; acolo se spală mașinile), am putea merge cu bicicleta la muncă, vreo 30 km, fie iarnă fie vară... să nu-i mai încurcăm pe ăia cu bolizii. Nu s-ar economisi ceva resurse dacă nu s-ar mai fabrica bolizii pe patru roți?! Zic și io. Ah! Și să se interzică toate cursele de Formula Unu. Să interzică fabricarea becurilor neeconomice. Nu le dă mâna, nu?! Normal! Aruncă pisica moartă în curtea cetățenilor. Ca și cu țigările: îngrădiri peste îngrădiri, că dăunează grav sănătății, dar nu interzic fabricarea... Prea mulți bani la bugetele de stat din zona aia, mai ales din accize. Dacă toți fumătorii din Ro, de exemplu, ar renunța la fumat e posibil ca finanțele statului să se prăbușească total - ar dăuna grav și nefumătorilor chestia asta. Dacă s-ar lăsa toți și de băut... Multe fabrici/industrii închise, mulți oameni șomeri – ar da peste cap obiectivele de la punctele 1 și 2.

13. Acțiune climatică. Luarea unor măsuri urgente de combatere a schimbărilor climatice și a impactului lor. Începând cu 1990, emisiile de CO2 au crescut cu aproximativ 50%.

OBS. În Ro e perfect! Zilnic se iau măsuri! Se măsoară indicele de poluare! Se constată că e mare și mergem mai departe, mai tăiem câteva hectare de pădure. Poate zice cineva că nu s-au luat măsuri?!

Exercițiile militare, diversele teste în aer, apă, pe sol și subsol sunt măsuri eficiente. La fel de eficiente sunt și măsurile luate prin lansarea a zeci de mii de sateliți comerciali (și nu numai) în atmosferă. Și noi suntem „încurajați” să mergem cu bicicleta sau trotineta electrică pentru ca ei să-și păstreze profiturile grase.

14. Viața acvatică. Conservarea și utilizarea durabilă a oceanelor, mărilor și a resurselor marine pentru o dezvoltare durabilă. Oceanele lumii reprezintă 97% din apele lumii și absorb cca. 30% din emisiile de CO2, preîntâmpinând astfel efectele dezastruoase ale încălzirii globale.

OBS. 97% din apele lumii?! Super! Au ce să desalinizeze! Au unde să-și deverseze rahaturile de pe navele de război, au unde să se dea cu iahturile... electrice și cu bărcile de viteză, tot electrice, evident!

Cum îi vor convinge să renunțe, pe cei care caută și/sau extrag petrol și gaze de pe te miri unde, cu fel și fel de metode care nu poluează deloc?! Cum?! Zice cineva că industria în cauza poluează! Oh.

15. Viața terestră. Protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate iar 22% sunt pe cale de dispariție.

OBS. Se protejează, cum nu?! Le arăți celor cu atribuții în domeniu cauza poluării aerului, apelor etc., iar ei îți spun că... au terminat programul (uită că ar putea interveni a doua zi, dacă azi tocmai i-ai deranjat din somnul de frumusețe?!) De promovat, promovează multe, că nu-i doare gura să zică și nici mâna să scrie. „Vor face”, „s-au gândit”, „se gândesc”, „își propun”, „vor propune” și tot așa, până la plictiseală.

Repararea degradării solului! Simplu, mai ales în urma scotocirii după uraniu, când rezultă și radon, un gaz pe care-l poți „transporta” în multe feluri cam unde vrei.

Taie pădurile, sălbăticiunile năvălesc – flămânde - peste oameni, împușcă sălbăticiunile – chestiune rezolvată.

Scapă și de păsăretul nedorit de prin orașe, păstrând biodiversitatea, desigur: le ucid puii sau le otrăvesc (mă refer la România, nu știu cum e prin alte state care se consideră civilizate).

16. Pace, justiție și instituții eficiente. Promovarea unor societăți pașnice și incluzive pentru o dezvoltare durabilă, a accesului la justiție pentru toți și crearea unor instituții eficiente, responsabile și incluzive la toate nivelurile. 1.26 bilioane de dolari reprezintă pierderile statelor subdezvoltate cauzate de corupției, mită, furturi sau evaziune fiscală.

OBS. Pace! No! M-am înecat cu aer, gândindu-mă la pacea, justiția și instituțiile eficiente din Ucraina, Etiopia, Tunisia și alte state „democratice”. Rămân în ograda mea: va avea Ro instituții eficiente când... voi fi eu șef de stat! In 2020 au fost mai multe preș-uri de stat care făceau spume afirmând la TV că "suntem în război!" Iată că suntem, dar nu cum visau ei - lor le e bine, cam orice ar fi; nu-i doare să dea din gură și să îndemne oamenii să moară pentru... Pentru ce?! Pentru ca unii să devină și mai bogați?! 

17. Parteneriate pentru realizarea obiectivelor. Consolidarea mijloacelor de implementare și revitalizarea parteneriatului global pentru dezvoltare durabilă. Doar în anul 2014, asistența pentru dezvoltare, la nivel global a ajuns la suma record de 135.2 miliarde de dolari.

OBS. Și Ro a revitalizat parteneriatele! A cumpărat o mulțime de armament, în urma sfaturilor asistenților de dezvoltare, a vândut certificate de carbon, și-a distrus industria, trage tare să-și distrugă și agricultura, și pădurile... Cum, nu?! Ro revitalizează parteneriatul global! A zis cineva că zahărul e aliment nesănătos? Gata! Ro a reacționat: a închis fabricile de zahăr! Nu mai produce, doar consumă, din import. Exportul poluează, administratorii statului vor ca Ro să fie bio! La ce preț au gazul și energia electrică – și, pe cale de consecință, toate produsele – Ro va deveni mai mult decât bio 100%, va deveni primitivă 100%! Va fi cel mai mare muzeu natural al civilizațiilor dispărute din alte părți ale Europei.

*

Sună foarte frumos obiectivele! Idei nobile! Cum se zice printre „motivaționiști”? Fixează-ți o țintă cât mai sus și străduiește-te s-o atingi?! Hm. N-ar trebui și ceva realism?

Oamenii care spun astfel de basme sunt foarte bine plătiți. Și sunt guri rele care afirmă că din scrierea de basme nu se prea câștigă. Aceste obiective par a fi citate dintr-un basm. Autorii basmului au un tic verbal: „durabil” – sau o fi vreo obsesie?!

Îmi plac basmele, dar nu cred în ele – n-am crezut niciodată.

Acesta este un pamflet și trebuie tratat ca atare.

Defrișați, să împădurim

Dacă n-ar fi de plâns ar fi de râs!

În Jurnalul din 7 februarie 2022 – pe suport de hârtie – citesc un titlu scris cu litere mari: Uriaș atentat ecologic pus la cale de stat: tăierea unui milion de hectare de pădure!

Știu că sunt în România și mă pot aștepta la absolut orice din partea celor care administrează statul, dar chiar așa, să-mi stea ceasul? Iau ziarul (pentru că am cumpărat o carte - nu cumpăr ziare) și fug acasă. Deschid la pagina 8:

Statul invită la defrișarea unei suprafețe cât două județe – e un alt titlu. Încep să citesc: (...) Una dintre cele mai mari aberații din țara noastră este cerința Ministerului Agriculturii de defrișare a suprafețelor de pășune împădurită, pentru acordarea subvențiilor (n.b. se referă la subvențiile de la APIA). Aceste suprafețe însumează peste 500.000 de hectare, în toată țara (...) dar nu se ține cont nici de faptul că aceste păduri naturale contribuie la rezolvarea unor probleme de mediu, nici de eficiența lor pentru agricultură, în zonele unde există de sute de ani.

Prima observație: cele un milion de hectare anunțate pe prima pagină sunt, de fapt, cinci sute de mii (și ceva, eventual, sau mai puțin). Prea mulți citesc doar titlurile diverselor articole, iar acest titlul e cert înșelător, din punctul meu de vedere – dacă nu verificam rămâneam cu ceea ce citisem. A trebuit să caut și să deduc de ce există cerința (nu tocmai obligativitatea) defrișărilor pe pășuni.

A doua observație: e adevărat, statul – prin legile existente – cere proprietarilor de pășuni să defrișeze pădurea care a crescut în mod natural în ultimii 30-40 de ani.

Dar! Există această condiție de defrișare dacă și numai dacă proprietarii de pășuni doresc ajutorul de la stat; ajutorul de la stat se dă numai pentru „hectar pășune”, nu se iau în calcul și zonele cu arbori. Altfel spus: proprietarul primește mai puțini bani, dar e obligat să defrișeze numai dacă vrea bani și pentru suprafețele acelea. Încă un aspect: în unele locuri poate că se justifică defrișarea pentru că sunt multe animale, dar azi nu mai sunt așa de multe animale – motivul pentru care pășunile neîngrijite (în special) au ajuns să fie „Pădurile nimănui”, cum le numesc cei de la WWF, sau pădurile tuturor. Aceste păduri nu sunt cuprinse nici în fondul forestier (unde proprietarii de păduri primesc ceva bani de la stat) nici în „programele agricole” nu se alocă bani pentru întreținerea lor și nici prin „Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR). Și, evident, nu sunt tocmai protejate! Aproape oricine poate băga drujba în acele trunchiuri – când lemnul rezultat e folosit într-un fel, e bine, dar când ceea ce rămâne în urma drujbelor putrezește „la fața locului” nu mai e așa de bine (e chiar rău).

Cred că nu e necesară conservarea „peisajului pastoral” integral (la nivelul anului 2007, cum pare că vrea statul) cu orice preț (costuri), dacă nu mai sunt animale care să beneficieze de pășunile respective.

Statul alocă o căruță de euro pentru împăduriri și pe de altă parte cere defrișări. Aceste „păduri ale nimănui” (crescute pe locul fostelor pajiști neîntreținute) ar putea fi incluse în fondul forestier și întreținute ca atare. Dacă tot sunt păduri acolo și nu mai sunt așa de multe animale erbivore domestice ca până în anul 1990 pot rămâne păduri.

Exploatarea vegetației de pe pășunile împădurite e supusă unor reglementări silvice, dar acestea sunt puțin restrictive: tăierile rase sunt permise pe suprafețe mai mari și regenerările nu sunt promovate, ca exemple. În plus, aceste pășuni împădurite sunt, adesea, terenuri publice ale comunelor – și autoritățile locale și locuitorii din zonă se simt îndreptățiți să se folosească de resursele acestora.

Cu așa haos (și) legislativ e de înțeles că arborii de pe aceste pășuni împădurite sunt mai vulnerabili atât la tăieri legale cât și la cele ilegale, decât pădurile incluse în Fondul Forestier.

Astfel de păduri nu au crescut numai pe pășunile neîntreținute, ci și în preajma râurilor, a pârâurilor, la marginea terenurilor agricole sau pe terenuri la mare altitudine. Chiar dacă nu fac parte din fondul forestier acești copaci nu pot fi tăiați „după ureche”, în funcție de cheful cuiva sau de nevoia lui de lemn.

Certitudini: politici incoerente la nivel național și, într-o oarecare măsură, vid legislativ determinat de indiferență (sau incompetență sau interese ascunse – îmi dau cu părerea în paranteză). Politicienii susțin „lipsa banilor”.

La nivel de Uniune Europeană, finanțarea din Planul Național Strategic este de 5%, în România este de 0,6% deși în țara noastră sunt mai multe păduri decât unele state europene. De ce să investești 5 miliarde de euro în împăduriri când poți investi mai puțin (unde se impune cu necesitate împădurirea – în zonele de câmpie, în zonele de deal și munte, pe terenurile agricole și neagricole, unde se manifestă fenomene de degradare a solului și inundații, ca exemple) și de restu’ să întreții ceea ce deja există.

În lipsa finanțării sectorului silvic, în România se recoltează lemn din pădurile accesibile, dar lemnul din pădurile inaccesibile putrezește, a declarat Cătălin Tobescu (vicepreședinte la Federația Proprietarilor de Păduri și Pășuni din România – „Nostra Silva”), la o dezbatere de profil unde au participat ONG de mediu, actori importanți din domeniu și doi reprezentanți ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Durabile, la începutul lunii februarie a.c.

Conform nu doar legii, ci și „logicii pășunatului”, până la o limită anume trebuie să existe „grupuri de copaci” pentru că arborii au influență benefică asupra vegetației ierboase (nu doar în cazul pășunilor alpine), având un rol de protecție a solului, a pajiștii; sunt loc de adăpost și refugiu pentru animale în caz de intemperii, dar satisfac și nevoile de material lemnos pentru construcții pastorale și pentru foc în cadrul activității de la munte. Fiind necesari copacii pe pășuni ar trebui ca statul să plătească pentru respectivele suprafețe.

În cazul râurilor și pârâurilor, defrișarea pădurilor de luncă din albiile majore ale râurile trebuie făcută doar după o atentă evaluare a efectului defrișărilor, pentru a evita ca efectele negative din aval să nu depășească, uneori în mod considerabil, efectele pozitive locale, care adesea sunt foarte discutabile. Copacii care adeseori cresc pe malul albiei minore, care nu pot fi desemnați ca o pădure, ei reprezentând mai degrabă o lizieră, au un rol esențial în menținerea stabilității albiei minore și menținerea lor este obligatorie, cu excepția cazurilor în care prin amenajări hidrotehnice se urmărește modificarea traseului albiei minore.

Și terenurile agricole trebuie să fie mărginite de arbori – măcar cu rol de protecție.

În 2015, ONU a lansat Agenda 2030 – 17 obiective care trebuie atinse de statele membre până în anul 2030. Unul dintre aceste obiective se referă la Viața terestră: protejarea, restaurarea și promovarea utilizării durabile a ecosistemelor terestre, gestionarea durabilă a pădurilor, combaterea deșertificării, stoparea și repararea degradării solului și stoparea pierderilor de biodiversitate. Din cele 8.300 de specii de animale cunoscute, 8% au dispărut în totalitate iar 22% sunt pe cale de dispariție. Acest obiectiv e în strânsă legătură și cu pădurile. Administratorii României au zis „da; cum să nu?! 2030 e un termen chiar lung pentru noi” (sigur că n-au zis așa ceva! se gândeau la vreo sută de ani în plus).

Bănuiesc că se știe: fără păduri ne ducem. Sigur, sunt „cercetători” care afirmă că au inventat „copacii artificiali” care pompează oxigen – or fi pe sistemul odorizantelor de cameră: un „puf” din oră-n oră. Dacă-i așa, de ce ne mai facem probleme pentru generațiile viitoare? Vor locui sub o cupolă și vor inspira oxigenul copacilor artificiali. Lăsând gluma la o parte: pădurile sunt parte din sistemul care menține funcțiile vitale ale oamenilor (și nu numai). Acoperă 30% din suprafața terestră și găzduiesc 80% din biodiversitate (procentele pot diferi, în funcție de sursă). Pădurile captează dioxidul de carbon din atmosferă și ne asigură aerul pe care îl respirăm. Oferă o infrastructură organică vitală pentru unele dintre cele mai dense și mai diverse ecosisteme ale planetei și mijloace de subzistență și venituri pentru circa 25% din populația lumii; dețin valori culturale, sociale și spirituale și reprezintă o mare parte a terenurilor populate în mod tradițional de populațiile indigene.

E simplu de dedus unde duc defrișările iraționale. Între altele: se modifică regimul de precipitații (secetă și/sau inundații); se modifică mișcarea curenților de aer (vânturi tot mai puternice); solul se degradează și se erodează; multe specii de plante și animale vor dispărea; în atmosferă va crește cantitatea de dioxid de carbon (efect de seră).

Există proiecte ambițioase, promisiuni, discuții interminabile, lipsind cu desăvârșire faptele care pot face diferența între teorie și practică.

Info pe larg:

♦ https://agro-tv.ro/acuzatii-dure-madr-incurajeaza-defrisarea/

♦ https://wwf.ro/paduri/500-000-ha-de-padure-pot-fi-defrisate-oricand/

♦ https://news.ubbcluj.ro/gestionarea-pasunilor-impadurite-din-zonele-montane-si-taierile-de-arbori-subiect-de-cercetare-la-ubb/

♦ http://www.agrinet.ro/content.jsp?page=320

♦ https://eur-lex.europa.eu/legal-content/RO/TXT/HTML/?uri=CELEX:52019DC0352&from=EN

Două cugetări despre putere

De ceva timp, la chioșcurile de ziare se vând „colecții de autor”: Agatha Christie, Haralamb Zincă, Horia Tecuceanu, Petre Sălcudeanu și alții, probabil, dar mă interesează numai „genul polițist”.

Petre Sălcudeanu este un scriitor pe care nu cred că-l știam pe vremea când citeam cărțile celorlalți autori amintiți aici, dar ceva-ceva îmi spune „Bunicul”. Așa e numit personajul central al romanelor polițiste scrise de el. Romanele sunt mai mult decât „pur polițiste” – autorul ridică un colț al vălului care acoperă câte ceva din primii ani după instaurarea comuniștilor la putere în România.

„Bunicul” este un maior epurat din Miliție dar, la un moment dat, milițienii – foști colegi care-l apreciau, membri ai partidului comunist în secret – îl solicită, mai mult sau mai puțin oficial, mai mult sau mai puțin plătit, să participe la cercetarea anumitor cazuri.

În „Umbre”, romanul din care citez mai jos, Bunicul nu este, încă, solicitat să rezolve cazuri; e invitat de un fost colaborator să meargă într-un sat, să petreacă împreună la pescuit. Ajuns acolo, în mai puțin de o zi, Bunicul își dă seama că acel colaborator l-a chemat cu intenția să rezolve o chestiune. Nu intru în amănuntele chestiunii, mă rezum la cugetările despre putere ale unuia dintre personaje.

Din Umbre, de Petre Sălcudeanu, Editura Publisol, București, 2022:

- Poți să-mi spui bade, nu mă deranjează, țăran am fost și eu țăran am rămas și n-am să-mi iert niciodată că m-am luat după vremuri și după muiere, care m-a vrut mai mare decât îmi era mintea. Că nu-i bine, domnule, să se înalțe omul mai sus decât i se ridică clopul, înseamnă că până acolo e în stare să fie el, și nu altul. Eu după ce m-am săltat am devenit altul, că nimeni n-a pus streașină pornirilor și nici n-a tras cineva cu linia ca să priceapă tot prostul până unde se cade să urce și unde să se oprească, nu numai cu funcția, ci cu pornirile la care îți dă dreptul.

(...)

- Puterea, puterea, Antoane, eu știu ce-i aia, știu cum te făloșește și te face să-ți pierzi mintea, mi-am pierdut-o și eu. Credeam că nu-i nimeni ca mine, mai falnic și mai osos; când ai puterea în mână, ți se pare că tot ce-ți iese pe gură e modru, de parcă în locul tău ar vorbi și hotărî Cel de Sus, nu tu, biet suflet trecător prin lumea asta așa puțină în bucurii.

Postare pentru Citate favorite, la Suzana.

Nu te joci cu inima

A fost odată ca niciodată – și încă mai este – o fată căreia îi zic A. Frumușică fată, cu suflet sensibil, educată, dar și răsfățată, îndrăgostită teribil de-un „băiat rău” – în sens de non-conformist, avid de adrenalină, gata oricând să experimenteze ceva nou. Pe băiatul acesta îl numesc B. 

A și B s-au întâlnit în ultimul ei an de liceu și au început o viață împreună. Cunoscuții lor se mirau că se înțeleg, fiind atât de diferiți – și ei le spuneau, zâmbind: „contrariile se atrag”; și se pupăceau. Ajunseseră ca siamezii, ceea ce nu convenea nici unor amici și nici părinților ei – pentru că sărutările și mângâierile lor din cinci în cinci minute deveniseră stânjenitoare și, cumva, teatrale, ca și cum simțeau nevoia să demonstreze ceva cuiva (lor sau celorlalți) - dar nici unii, nici alții, nu comentau deschis. Doar că „se simțeau” sentimentele lor. Cei doi au ales – conștient sau din instinct – să se izoleze, mai mult sau mai puțin, de grup. La vârsta de 20 ani credeau că se pot descurca singuri, că-și ajung unul celuilalt și nu le trebuie oameni în jurul lor. 

El lucra la un service auto, ea era dependentă financiar de părinți. Se pregătea pentru examenul de admitere la facultate (după un eșec) și părinții făceau tot ce puteau să aibă tot ce-i trebuie, să se pregătească bine pentru pasul spre viitorul profesional. Ea scria de zor mesaje către iubitul ei aflat la muncă – el îi răspundea cât îi răspundea, dar trebuia să muncească. Atunci când nu răspundea, ea îl suna. Îi răspundea, îi spunea că are de lucru și închidea. Ea se supăra și începea să bufnească. Era nemulțumită că petrece alături de ea prea puțin timp de când s-a angajat. Și-a bătut părinții la cap că vrea să stea cu el, să-i închirieze undeva o garsonieră. Părinții știau ce înseamnă traiul alături de cineva, iar fiica lor avea și de învățat, dar pentru că o vedeau apatică, făcând orice altceva decât să învețe, au închiriat o garsonieră pentru ea, hotărând ca mama să meargă din două în două zile să gătească, pentru ca fata să aibă timp de învățat.

Tatăl ei le spunea prietenilor că fiică-sa își sufocă iubitul și-o să reușească să-l alunge. Bărbații aprobau dând din cap, femeile nu erau de acord și începeau discuții interminabile. S-a dovedit că bărbații au avut dreptate. După aproape un an de locuit împreuna B a zis că se mută înapoi la părinți pentru că e mai aproape de locul de muncă. Și-au început să se întâlnească mai rar, după orele lui de program, dar erau zile când el avea de lucru pe la oameni acasă și nu mai avea timp de întâlniri prelungite în fiecare zi. Ea s-a supărat, s-a mutat la părinți și i-a spus că vrea să se despartă. El a încercat s-o convingă să nu facă asta, pentru că lucrurile vor reveni la normal când va reuși „să facă cheag”, să-i asigure el ceea ce are nevoie, că doar munca e motivul pentru care nu are timp să stea la telefon sau prea mult cu ea. Ea nu și nu! După mai mult de o lună de insistențe el a renunțat.

Văzând că n-o mai sună, nu mai vine, a început să-l sune, dar apelurile și mesajele ei rămâneau fără răspuns. S-a dus la părinții lui și aceștia au primit-o cu răceală. I-au spus că B a plecat din țară. Le-a cerut un număr de telefon, să ia legătura, iar ei i-au spus că are telefonul cu el și are același număr. A plecat plângând. Și a plâns până i s-au terminat lacrimile. N-a mai interesat-o să învețe nici cât o interesase până atunci, nu mai voia să iasă din casă și cobora din pat doar pentru a merge la baie. Mama îi aducea mâncare în dormitor dar de cele mai multe ori abia se atingea de mâncare și, uneori, nu mânca deloc. S-au îngrijorat pentru sănătatea ei în general, nu doar mintală. I-au sugerat să meargă la un psiholog și i-a repezit. Au apelat atunci la bunicii ei, la apropiații familiei care o cunoșteau pe A de mică. Părea că privește prin ei! Apoi, după mai mult de două luni, s-a dat jos din pat. Le-a spus părinților, râzând, că trebuie să-și schimbe garderoba și culoarea părului. Au privit-o ca și cum atunci o vedeau prima dată, dar i-au dat un card, să facă ce crede ea că-i face bine. Și când au văzut ce și-a cumpărat și cât de blond a devenit părul ei negru s-au speriat de-a dreptul! Fata le-a spus că B a venit în țară pentru niște acte și se întâlnesc, în grup, sâmbătă seara.

- Te-a invitat B? s-a interesat tatăl, puțin îngrijorat.

- Nuuu – s-a răsfățat. Mi-a zis L.

- Poate că nu ar trebui să mergi – a încercat el marea cu degetul.

- S-o crezi tu că nu merg! i-a întors spatele, nervoasă.

Sâmbătă, când au văzut-o că iese din casă cu o fustă strâmtă care abia îi acoperea fundul și o bluză decoltată aproape până la brâu au făcut ochii mari. Taică-său i-a spus că face o mare greșeală dacă crede că-l va convinge pe B să se împace cu ea îmbrăcându-se așa, dar ea a râs. In mintea ei, dacă aproape toți bărbații întorceau capul după ea, pe stradă, de când se îmbrăca așa era imposibil ca B să rămână indiferent. B nu doar că a rămas indiferent, dar i-a prezentat-o pe „noua lui prietenă”. A fost prea mult pentru A. A băut până i s-a făcut rău. B a fost cel care a dus-o acasă și le-a predat-o părinților.

- Îmi pare rău – a șoptit către tatăl fetei. Acesta a înclinat capul cu înțelegere. El și mama ei aveau sarcina de-a o ajuta, nu un copil în vârsta de 22 de ani care a fost respins, dar n-a cedat ușor. Poate că mai avea sentimente pentru ea, dar sigur nu era iubire acolo. Cum să te descurci cu un copil care are inima frântă din dragoste și nu vrea să audă nimic, de la nimeni? Poți spera că-i trece, dar cum se vor vindeca rănile?! Ce sechele vor rămâne?! Fata trăia și un sentiment de vinovăție, fiind conștientă că ea a declanșat despărțirea. Poate că s-ar fi întâmplat la un moment dat, poate că nu... Nu va ști niciodată, și acest „ce-ar fi fost dacă” i-ar putea măcina nu doar sufletul, ci și mintea. Erau lângă ea, neputincioși, triști...