Candva, in negura Timpului, in
triunghiul format intre statele numite azi Thailanda,
Myanmar si Laos traia un tanar modest ca stare
materiala dar bogat spiritual. Inainte de a se casatori tanarul a considerat ca
trebuie sa cunoasca mai intai lumea, sa nu ramana cu un vis neimplinit si mai
apoi atentia sa ii fie distrasa de la sotie si de la familie. Logodnica a plans
si l-a rugat sa nu plece, sa nu mai amane, cu anii, casatoria hotarata inca de
cand erau foarte tineri. Tanarul a ramas ferm in hotararea sa si a plecat in
lume pentru a se gasi pe sine. A calatorit mult, a cunoscut multi oameni, a
suferit, s-a bucurat si multe a invatat din proprie experienta - lectii care nu
mai pot fi uitate vreodata.
In calatoriile lui a ajuns intr-un tinut pe care l-a considerat
cel mai frumos - poate pentru ca acolo a intalnit o minunata printesa de care
s-a indragostit si fericirea lui era mare pentru ca si printesa - Nin pe numele
ei - s-a indragostit de el si i-a jurat iubire vesnica. Cu sufletul sfasiat
intre fericirea iubirii impartasite si a datoriei fata de logodica lui care -
si ea - ii jurase iubire tanarul nu a mintit-o pe printesa si i-a spus adevarul
dureros: onoarea il obliga sa isi respecte cuvantul dat logodnicei inainte de
plecare. Nin l-a iubit si mai mult pentru sinceritate si i-a spus ca liber este
sa plece atunci cand doreste si aceasta ar trebui sa se intample cat mai curand
pentru ca logodnica s-ar putea stinge in lacrimi de dor.
Tanarul a plecat, cu inima grea,
dar convins ca iubirea pentru logodnica este iubirea adevarata iar iubirea
pentru Nin este mai mult o placere a simturilor. Dar inima nu prea ii spunea la
fel… A ajuns acasa si a fost intampinat cu bucurie de parinti si de logodnica.
Cinstit din fire i-a spus si logodnicei, inainte de a se casatori, ce s-a
intamplat pe meleagurile indepartate. Logodnica a zambit, linistindu-l ca Nin e
departe dar ea e langa el si acolo va ramane. Au petrecut la nunta si totul
parea sa fie bine - dar dorul de Nin il sfasia pe tanar zi dupa zi si noapte
dupa noapte. Gandul ii era numai la ea.
Intr-o noapte a visat ca palatul
printesei a ars iar frumoasa la care ii ramasese gandul a murit, inima ei
transformandu-se intr-o piatra stralucitoare si rosie ca sangele, numita rubin,
simbol al puterii divine, a vietii si a dragostei clocotitoare, tamaduitoarea
tuturor bolilor si care are darul de a impaca iubitii certati. Rubinul ii face
pe razboinici invincibili in lupta si este asociat cu pasiunea si curajul.
Nefericitul indragostit ia din
nou drumul catre indepartatul castel si dupa multe peripetii reuseste sa
gaseasca piatra in care, dupa cum credea el, dainuia inca inima iubitei sale.
Strange piatra la piept si o duce acasa, ascunsa sub camasa, langa inima, si nu
se mai desparte de ea.
Dar, intr-o zi, sotia sa,
geloasa, il urmareste cand e la scaldat, ia piatra si o arunca in gradina
casei. Piatra se sparge si din fiecare fragment rasare un mac. Vazand rautatea
sotiei tanarul tare s-a suparat, dar nu mai avea ce face - doar sa priveasca
minunatele flori rosii ca sangele care umpleau acum gradina casei. In fiecare
noapte uda perna cu lacrimi de dor.
Pentru a-si lua definitiv ramas
bun printesa Nin i s-a arata din nou in vis si i-a spus ca ii ofera in dar
latexul existent in capsulele de mac, pentru a-si aminti vesnic de frumusetea
iubirii lor tragice dar fara a mai suferi, fara ca sufletul sa-l mai doara…
*
Macul este o minunata planta perena pe care o intalnim mai
peste tot (in culturile de cereale, pe campii, fanete, parloage, pe marginile
drumurilor) si care nu e deloc pretentioasa, dar este foarte valoroasa.
Macul ar putea fi comparat cu un Ianus vegetal,
imbinand proprietatile de o valoare exceptionala cu cele malefice.
Populatiile - din cele mai vechi timpuri - cunosteau si
utilizau macul, asa arata descoperirile de natura arheologica. Se pare ca
despre utilizarea opiului se stia inca de acum sapte mii de ani; ca dovada ar
fi unele tablite sumeriene descoperite pe teritoriul Irakului de azi. Datorita
virtutilor terapeutice remarcabile ale opiului originea macului era pusa pe
seama divinitatii si exista o multime de legende care ne invata despre aparitia
acestei plante care poate fi intalnita avand nu doar flori rosii ci si albe,
roz, violet, albastru sau gri.
O alta legenda ne spune cum in Sambata Mare, cand toate florile
s-au hotarat sa privegheze, numai macul somnoros a adormit, venindu-si in fire
la strigatele de bucurie ale semenelor: "Hristos a inviat!" Atunci,
macul s-a rusinat asa de tare incat a devenit din alb, asa cum era inainte,
rosu aprins.
Cam toate popoarele au
legende despre aparitia macului in lume.
Romanii credeau ca floarea de mac vindeca ranile sufletului
ranit din dragoste si utilizau planta in potiuni magice pentru descantece si
vraji. Culoarea rosu-sangeriu a macului i-a putut convinge usor despre aceasta
putere vindecatore, pentru ca rosu e culoarea pasiunii si a energiei vitale, e
culoarea sangelui care circula prin vene, sustinand esenta omului. Rozul, o
nuanta delicata de rosu, reprezinta pasiunile mai domolite iar albul
simbolizeaza inocenta si puritatea, este culoarea gandirii si a constiintei
superioare.
Dar macul era considerat si ca simbol al somnului adanc si
al mortii. La greci, zeii Hypnos si Thanatos (zeul Somnului si zeul Mortii) au
fost reprezentati avand pe cap coronite din flori de mac sau tinand in maini
aceste flori. Macul este un simbol al victimelor tuturor razboaielor.
S-ar putea spune ca macul simbolizeaza cele doua extreme
esentiale in viata omului: nasterea (pentru ca din dragoste omul vine pe lume)
si moartea. O alte legenda spune ca in timpul razboaielor se observa flori de
mac care infloresc langa mormintele soldatilor, ceea ce ar simboliza
renasterea.
Plinius cel Batran descrie in Istoria naturala si efectele semintelor de mac, planta pe care o
aseaza in categoria ierburilor care aduc
inaintea ochilor fantome si iluzii distractive si agreabile. Dar uita
Plinius (si altii) sa mentioneze ca macul european nu are astfel de
proprietati.
Urmariti Povestea parfumata a florilor de camp la Mirela.