23 iun. 2012

Noaptea de Sanziene, de Mircea Eliade


Actiunea romanului-fresca incepe in noaptea de solstitiu estival a anului 1938 si se incheie la cativa ani dupa al doilea razboi mondial. Cei doi - Stefan si Ileana - se intalnesc intr-o padure, in noaptea de Sanziene, asa incepe romanul, si se termina in alta padure, dupa doisprezece ani, tot in noaptea de Sanziene. Stefan si Ileana se contopesc in iubire si in moarte, adica in eternitate. Noaptea de Sanziene devine, astfel, si un timp al iubirii unice, infinite…

Sarbatoarea Sanzienelor reprezinta un fel de punct al tuturor posibilitatilor, momentul la care cerurile se deschid, permitand iesirea din timp. Romanul porneste de la o supozitie lansata de Stefan Viziru: ”Unii spun ca noaptea aceasta, exact la miezul noptii, se deschid cerurile. Nu prea inteleg cum s-ar putea deschide, dar asa se spune: ca in noaptea de Sanziene se deschid cerurile. Dar probabil ca se deschid numai pentru cei care stiu cum sa le priveasca...”
In 24 Iunie natura este in culmea fortelor sale germinative.

Personajele discuta enorm, mai ales probleme capitale: problema iubirii si a mortii, a pieirii si a salvarii universului, a participarii la istorie si a evadarii din timp. Si in acest roman oamenii sunt, aproape toti, intelectuali prin predestinare: spirite devorate probleme, insetate de cunoastere.
Noaptea de Sanziene contine elemente fantastice, stranii, fabuloase, introduse in mod firesc in tesatura realista. Umorul apare in numeroase forme: ironie, gluma blajina, satira, sarcasm, caricatura.
In roman se pune problema “iesirii din timp” Eroul - Stefan Viziru - ar fi vrut ca pentru el timpul sa se opreasca in vreme ce pentru restul muritorilor sa curga. “Vreau sa traiesc de-a pururi tanar, ca in basmul nostru Tinerete fara batranete si viata fara de moarte” – ii spune Stefan d-rei Zissu.

Mitul si simbolul solstitiului de vara il obsedau pe Mircea Eliade de cateva decenii (romanul a fost scris intre 1949-1954 si publicat in franceza, in 1955). Intr-o conferinta rostita la Radio Bucuresti (3 Iulie 1937) Eliade se referea la deosebita importanta a solstitiului de vara in viata celor vechi. In societatile agricole sarbatorile campenesti incep cu “dansurile ce tin pana in noaptea Sfantului Ioan – miezul verii – si tot atunci se logodesc perechile. Viata omului tine pasul soarelui. Si dragostea creste odata cu patrarul lunii” (Vacanta intelectualului, in Arhiva Societatii Radiodifuziunii Romane)
Finalul romanului – singurul plauzibil, moartea celor doi (Ileana si Stefan) – e in acelasi timp inceputul unei noi vieti. Fericirea suprema dinaintea “iesirii din Timp”, cand il orbira farurile masinii rasarite pe neasteptate, apropiindu-se mult de Ileana, romancierul scrie: “Simti in acea unica, nesfarsita clipa, intreaga beatitudine dupa care tanjise atatia ani, daruita de privirea ei inlacrimata. Stiuse de la inceput ca asa va fi. Stiuse ca, simtindu-l foarte aproape de ea, Ileana va intoarce capul si-l va privi. Stia ca acea ultima, nesfarsita clipa, ii va fi de-ajuns”.
Ultimul capitol e o transfigurare artistica a credintei populare romanesti ca in noaptea de Sanziene cerurile se deschid (pentru cine stie sa vada).
La miezul noptii n-a avut loc un accident de circulatie, ci o trecere in alta viata, o iesire din timp si spatiu.

Ceea ce il interesează pe Mircea Eliade nu este atat copia fidela a realitatii, cat destinul personajelor sale si diferitele conceptii despre timp pe care acestea le incarneaza: timpul fantastic, timpul psihologic si timpul istoric. Autorul aduce in prim-plan drama spirituala a omului superior, confruntat cu iminenta neantului. Spre deosebire de omul religios pentru care moartea nu reprezinta o stingere definitiva, ci echivaleaza cu trecerea intr-o alta modalitate de existenta, acesta are constiinta istoricitatii sale, ceea ce explica si starea de angoasa cauzata de sentimentul fragilitatii fiintei. Ea apare din neant, duce o existenta limitata in timp si se intoarce in neant. Ca urmare, se incearca depasirea conditiei umane perisabile prin abolirea istoriei, considerata ca o succesiune de evenimente desfasurate linear si avand un caracter ireversibil. In viziunea filosofului Petre Biris, unul dintre personajele romanului, imaginea timpului care roade nemilos existenta, anihiland-o in final, este intruchipata de un cariu: ”E un cariu. Ceasornicul Mortii, ii spun unii. Si intr-adevar este un ceasornic al mortii. Numai bataile lui imi reveleaza Timpul-Moarte, timpul in care traim noi oamenii, atunci cand spunem ca traim, ca suntem vii”.

**
Sanzienele (Dragaicele, Iele) sunt zane ale padurilor, de o frumusete extraordinara, care traiesc ascunse de ochiul omenesc in desisurile nepatrunse ale padurilor si pot fi vazute de muritori numai in noaptea de 23 spre 24 Iunie, cand cerurile se deschid. In acea noapte magica ele umbla pe pamant sau plutesc prin aer sarbatorind miezul verii prin dansuri, cantece si desfatari, pe campuri si in poiene. Legenda spune ca ele danseaza goale si muritorii care indraznesc sa traga cu ochiul – sau le intalnesc din intamplare – raman muti sau isi pierd mintile, pentru ca frumusetea lor depaseste cu prea mult puterea omului de a simti.
Sanzienele binecuvanteaza oamenii. Aduc boabe in spicele de grau, parfum si putere de vindecare plantelor si florilor, lecuiesc bolile (mai pe cele ale copiilor), alina suferintele, daruiesc rod in pantece femeilor, aduc ursita fetelor de maritat, inmultesc pasarile cerului si blagoslovesc cu pui animalele.

Nota: Acesta nu este un rezumat propriu-zis al romanului "Noaptea de Sanziene", ci este referirea la simbolul acestei Nopti, asa cum l-a imaginat Mircea Eliade.

Vezi si Noaptea de Sanziene 23-24 iunie

8 comentarii:

  1. îl iubesc pe Eliade înca din timpul adolescentei!
    frumoasa postare!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Carmen
      L-am "cunoscut" pe Eliade abia pe la varsta de 20 de ani si...
      m-am indragostit de scrierile lui!

      Ștergere
  2. De curiozitate...acesta e rezumatul romanului "noaptea de sanziene" ?:D

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nu. E doar o referire la Noaptea de Sanziene, la simbolistica acesteia, asa cum a imaginat-o Mircea Eliade: o iesire din timp si spatiu, o trecere in alta viata.

      Ștergere
  3. Este rezumat sau povesrea




    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Rezumat nicidecum; sa-i zicem... esenta romanului :) Simbolistica Noptii de Sanziene, imaginata de Mircea Eliade.

      Ștergere
  4. Răspunsuri
    1. Cu multa placere. :)
      Multumesc pentru apreciere si pentru vizita.

      Ștergere