27 mai 2012

Un om si cainele lui - poveste cu talc


Un om isi plimba linistit cainele. Brusc, un scrasnet de fiare. Priveste omul in jur dar nu vede nimic si isi continua drumul. Iarba parea mai verde, cerul mai albastru si mergeau pe un drum poleit cu aur, pe langa un gard din marmura - pe care nu isi amintea sa-l fi vazut pana acum. Au ajuns la o poarta minunat lucrata, incrustata cu perle si pietre pretioase care straluceau sub razele de soare. Un om sedea in fata portii.
- Te rog, spune-mi: unde ne aflam?
- La poarta Raiului - raspunde cel din fata portii.
- Putem primi putina apa?
- Bineinteles, intra si vei primi.
Omul incearca sa paseasca, urmat de caine.
- Scuze, dar animalelor nu le este permis accesul.
- Dar e prietenul meu; de ce nu poate intra?

- Pentru ca animalelor le este interzis accesul.
Omul decide sa renunte la apa. Isi ia cainele si porneste mai departe. Tot mergand, pe un drum care arata altfel acum, ajung langa o poarta modesta, din lemn, fara gard. Langa aceasta era rezemat un om care citea dintr-o carte.
- Putem primi putina apa? intreaba omul care plimba cainele.
- Bineinteles, cu placere. Intrati si beti pe saturate.
Cei doi au intrat si au baut apa rece de la fantana pana si-au potolit setea; cainele a baut din castronul asezat langa fantana.
- Multumesc - spune omul care plimba cainele. Unde ne aflam?
- In Rai - le raspunde portarul.
- Am mai trecut pe langa o poarta si am mai vorbit cu un portar si el mi-a spus ca la poarta lui e intrarea in Rai...
- Te referi la strada aurita si la poarta cu perle? Acolo e intrarea in iad.
- Si nu va deranjeaza ca se folosesc de numele vostru?
- Nu - raspunde portarul, zambind. Noi suntem bucurosi ca ei pastreaza pe toti aceia care sunt gata sa-si paraseasca prietenii, sa ii lase afara.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu