Un timp pentru toate

Pentru toate există o vreme, și orice lucru de sub ceruri își are timpul său: un timp pentru a te naște și un timp pentru a muri; un timp pentru a sădi și un timp pentru a smulge; un timp pentru a ucide și un timp pentru a vindeca; un timp pentru a dărâma și un timp pentru a zidi; un timp pentru a plânge și un timp pentru a râde; un timp pentru a jeli și un timp pentru a dansa; un timp pentru a arunca cu pietre și un timp pentru a strânge pietre; un timp pentru a îmbrățișa și un timp pentru a fi departe de îmbrățișări; un timp pentru a căuta și un timp pentru a pierde; un timp pentru a păstra și un timp pentru a arunca; un timp pentru a rupe și un timp pentru a coase; un timp pentru a tăcea și un timp pentru a vorbi; un timp pentru a iubi și un timp pentru a urî; un timp pentru război și un timp pentru pace.

(Eclesiastul 3:1-8)

Orice lucru își are vremea lui... Ce timp trăim acum? Pentru fiecare este „un alt timp”, bănuiesc. Putem fi mai mulți care să trăim „același timp”, diferit de al altora. Și atunci, de ce trebuie să ne „uniformizăm” timpul, să trăim toți un timp pe care-l pretind ații, despre care susțin că „este”? Unii consideră că e un timp pentru a fi departe de îmbrățișări, alții, că e un timp pentru a îmbrățișa... Unii adună pietre, alții aruncă cu pietre... Pentru unii e un timp pentru a tăcea, pentru alții e timpul să vorbească. Și tot așa. Ce-i îndreptățește pe unii să afirme că ceilalți greșesc? Ce-i îndreptățește pe unii să pretindă celorlalți să trăiască timpul lor?

Cine hotărăște ce timp este?

Totul este deșertăciune și goană după vânt! (Eclesiastul 1:14)

Image by anncapictures from Pixabay