Zile dedicate

Uneori, citind câte un articol, văzând o imagine, auzind despre unele fapte, se agață în mintea mea câte un gând. Uneori îi dau liber în scris - ca acum - alteori îl las să se dizolve.

Prin „zile dedicate” mă refer la zile precum ziua pisicii, ziua pentru eradicarea sărăciei, ziua bijuteriilor, ziua justiției sociale, ziua pentru eliminarea discriminării rasiale, ia-ți câinele cu tine la muncă și multe, multe altele (unele de care nici n-am habar!). 

Câștig ceva din faptul că știu despre astfel de zile? Da; chiar dacă numai o informație, chiar dacă numai un zâmbet (gândindu-mă la ziua zâmbetului sau la ziua momentelor penibile). Pierd ceva dacă alții marchează această zi? Nu. Îmi pot vedea de ale mele dacă nu mă interesează.

Prima dată gândul s-a agățat de mintea mea cu ani în urmă, legat de Halloween, o sărbătoare foarte blamată de unii oameni - și cred că „negativismul” celor mai mulți e format în urma vizionării unor filme americane de groază. Altfel, sărbătoarea e doar un carnaval pentru copii în special, dar și pentru adulți. Există exagerări? Desigur! Unii întrec măsura? Da. Cu ocazia căror sărbători de acest gen nu există exagerări, depășirea unor limite ș.a.m.d.?

Apoi am descoperit oameni care cârcotesc împotriva sărbătorii de Ziua Îndrăgostiților - cei mai mulți dintre aceștia afirmă cu această ocazie că iubirea se sărbătorește în fiecare zi. Corect. Și ce-i greșit în a sărbători și într-o zi anume? S-ar putea ca unii să redescopere iubirea pe care o credeau stinsă sau alte cele. E „prea” comercială?! Da. Cine, însă, ne obligă să facem cheltuieli exorbitante? Putem rămâne doar la „valentine”.

S-a agățat acest gând, din nou, când realizam pagina despre „zile dedicate internațional și național”. Astfel de „zile dedicate” nu sunt, toate, pentru distracție, ci există pentru a marca ceva anume - pentru "a aduna la un loc” gândurile tuturor celor care împărtășesc aceleași idealuri, de a aduna oameni cărora le plac aceleași distracții, oameni care nu vor să uite pagini de istorie și vor să afle și alții etc..

Ziua comemorării victimelor holocaustului, de exemplu, nu e dedicată pentru a ne bucura, ci pentru a nu uita ce s-a întâmplat atunci când majoritatea oamenilor erau ocupați cu altceva și chiar dacă au știut ce se întâmplă... s-au bucurat că nu sunt și ei în acea situație (nu au fost atunci, dar cine știe când poate fi rândul lor). Să nu închidem ochii la o nedreptate făcută altuia, la discriminare rasială sau de altă natură, pentru că e posibil să vină și rândul nostru și ceilalți să închidă ochii.

În astfel de zile dedicate nu trebuie să facem petreceri, să spunem bancuri... Ziua persoanelor cu dizabilități nu există pentru a ne veseli! Există pentru a aminti, din când în când, și celor care nu știu - sau au uitat - că există și oameni care au nevoie de atenție specială din partea societății. O astfel de zi există pentru a conștientiza cât mai mulți oameni fără probleme că... nu se știe niciodată ce ne rezervă viața. O astfel de zi se dorește marcată din multe motive care nu țin de bucurie, de distracție.

La fel în cazul multor altor astfel de „zile dedicate”.

Cam așa văd eu chestiunea zilelor dedicate: cine vrea să le „sublinieze”, bine, cine nu, la fel de bine, dar și unii și alții să-i lase în pace pe cei care nu gândesc, nu simt, nu vor la fel. Că doar n-au intrat în sac temele pe care ne putem contrazice.