Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei

Preotul francez Joseph Wresinski (12.02.1917 – 14.02.1988) s-a născut într-o familie de imigranți (tatăl polonez, mama spaniolă) în Franța. A cunoscut de mic sărăcia, disperarea, foamea, umilința, excluderea socială amestecate cu speranța; știa din experiență de ce unii copii au inima frântă de la o vârstă fragedă. Ceea ce preotul a aplicat în practică n-a învățat la facultate, ci din proprie experiență. Știa cel mai bine că oamenii săraci nu au nevoie de milă și de pomană, ci își doresc să fie tratați ca egali și ascultați cu respect. Ați observat cum vorbesc unii jurnaliști și „filantropi” când se filmează alături de cei pe care îi „ajută”, practic, cu pomeni ocazionale? Cu „tu”, indiferent de vârstă, și cu aere (sau, mai rău, modulându-și vocea, rostind cuvintele rar, ca și cum ar vorbi cu idioți; oamenii or fi săraci, dar nu sunt proști). Ei sunt acolo pentru a fi văzuți „că fac bine” celor săraci. Apoi urcă în mașini și valea, să publice online ce-au făcut ei.

Joseph Wresinski era convins că singurul mod de a promova justiția socială este să recunoască și să se bazeze pe puterea, inteligența și determinarea oamenilor aflați în sărăcie. În 1957 a pus bazele Mișcării ATD (All Together in Dignity) Fourth World, o mișcare de solidaritate între și în colaborare cu cele mai excluse social familii din lumea întreagă; organizația neguvernamentală reunește femei și bărbați din toate culturile și clasele sociale, este neafiliată politic și religios.

În cinstea preotului Joseph Wresinski – care și-a dedicat întreaga viață pentru a-i ajuta pe oamenii săraci – Adunarea Generală O.N.U. a hotărât prin Rezoluția 47/196 din decembrie 1992 ca ziua de 17 octombrie să fie Ziua Internațională pentru Eradicarea Sărăciei. Tema din anul 2020 este Acționând împreună pentru a realiza justiția socială și de mediu pentru toți.

Problema justiției sociale și cea de mediu sunt interconectate, justiția socială neputând fi realizată pe deplin fără a corecta determinant problemele de mediu în același timp. Oamenii care trăiesc în sărăcie extremă, în unele cazuri având strictul necesar (sau mai puțin) sunt primii care reacționează în cadrul comunităților lor ca răspuns la sărăcie, la schimbări climatice și alte provocări de mediu. Sunt cei mai afectați de problemele de mediu. Ei, s-ar putea spune, sunt instinctuali, pentru că au învățat să se adapteze și să simtă schimbările, dar eforturile și experiența lor sunt ignorate, neapreciate, vocea lor nu e auzită, deși poate că ar putea contribui la găsirea unor soluții la care alții nu s-au gândit tocmai pentru că trăiesc într-un cu totul alt mediu.

Sărăcia nu trebuie măsurată numai economic pentru că este un fenomen multidimensional, cuprinzând atât lipsa veniturilor, cât și capacitățile de bază pentru a trăi cu demnitate. Una dintre capacitățile de bază o reprezintă lipsa de putere a oamenilor săraci – nu își pot controla viața și depind de alții, fără a avea prea multe opțiuni.

Apoi, viața în sărăcie implică experimentarea unor suferințe fizice, mentale și emoționale intense dublate de o senzație de incapacitate de a face ceva pentru a schimba starea de fapt. Oamenii săraci duc o lupta continuă pentru supraviețuire și trebuie să facă față multor forme de suferință provocate de privațiuni, abuz, lipsă de recunoaștere și combaterea acestor probleme.

Persoanele care trăiesc în sărăcie se confruntă cu multe probleme interdependente și care se consolidează reciproc împiedicându-i să-și realizeze drepturile și să scape de sărăcie. Între acestea: condiții de muncă periculoase (și venituri foarte mici); locuințe nesigure, insalubre în cele mai multe cazuri, lipsa alimentelor sănătoase, accesul dificil la justiție, lipsa puterii politice, acces limitat la asistență medicală.

Instituțiile multor state au dovedit un eșec total în combaterea sărăciei. Reprezentanții statului (funcționari plătiți din bani publici) nu știu să reacționeze corespunzător la problemele celor săraci – de respect (în Ro, cel puțin), ce să mai zic? Sau, pur și simplu, ignoră nevoile și circumstanțele oamenilor care trăiesc în sărăcie, ajungând – în unele cazuri – să-i umilească și să le aducă prejudicii. Politicieni din Ro își amintesc de oamenii săraci doar în prag de alegeri electorale.

Marginalizarea socială este o altă problemă care blochează orice șansă de depășire a condiției de om sărac pentru că oamenii săraci sunt percepuți negativ și sunt ignorați sau tratați nu tocmai politicos. Prea mulți consideră că oamenii săraci sunt și incompetenți și/sau leneși, numindu-i „asistați social” care nu-și merită acel venit minim care le permite să trăiască... o săptămână.

Oamenii săraci, majoritatea, nu au studii și nu au acces la un loc de muncă decent și plătit corect. Venitul e insuficient pentru a acoperi nevoile de bază și obligațiile sociale, pentru a menține armonia în familie și pentru a asigura condiții bune de trai. Atunci când omul sărac merge la muncă și câte 12 ore și înțelege că este mai bogat doar cu un abonament pentru navetă...

Saracia trebuie analizata punctual

Sărăcia trebuie analizată pentru (aproape) fiecare caz în parte pentru că variază ca formă și severitate în funcție de mai mulți factori, cum sunt: locul unde trăiesc oamenii – urban, pre-urban, rural; timpul și durata – perioadele de sărăcie diferă: unele sunt scurte, altele lungi, chiar și de generații; copilul sărac trebuie abordat într-un fel, vârstnicul sărac în alt mod, pentru că diferă între ele cazurile și ambele diferă de cazul omului sărac la vârsta când ar trebui să fie apt de muncă – de ce nu muncește? Are o problemă de sănătate, nu are pregătire sau pentru pregătirea pe care o are nu găsește un loc de muncă? Nu există locuri de muncă disponibile în apropiere? s.a.m.d.

Un alt factor poate fi discriminarea din motive precum etnia, genul, orientarea sexuală – discriminarea e o problemă care se asociază sărăciei și omul se va descurca și mai greu să răzbească și, la un moment dat, va renunța să lupte, și nici pe copiii lui nu-i va îndemna să-și depășească acea condiție de sărăcie știind din experiența personală că șansele sunt nule.

Pentru ca oamenii săraci – mai ales cei din mediul rural – să aibă o șansă este nevoie și de infrastructură: căi ferate sau rute de autobuz/microbuz care să facă, regulat, legătura între satele lor și orașele din apropiere. Și multe altele.

Au cei din guvernul Ro (nu doar cei de azi) vreun plan pentru combaterea sărăcie? Oh, da! În 2016 s-au gândit la ceva gen „ne propunem să...”, „vom face...” dar nu acum, mai târziu.

Citez de pe site-ul guvernului, cu ocazia unei Zile Internaționale pentru Eradicarea Sărăciei (sublinierile îmi aparțin):

În februarie 2016, Guvernul a lansat Pachetul integrat pentru combaterea sărăciei, cu 47 de măsuri care țintesc toate categoriile de vârstă, dintre care o pondere mare o au cele pentru copii și tineri.

Pachetul abordează integrat fenomenul sărăciei, în sensul în care își propune ca intervenția să opereze simultan pe mai multe planuri din domeniile – social, educație, sănătate, ocupare, locuire și protecția drepturilor copiilor – nu doar pe un singur palier, întrucât realitatea din teren demonstrează că doar o abordare integrată poate produce efecte pozitive în societate.

Asistentul social, asistentul medical comunitar și consilierul școlar vor interveni împreună, la nivel de comunitate, pentru a reduce riscurile de sărăcie și excluziune socială ale categoriilor vulnerabile.

Aceste echipe vor interveni pentru a găsi soluții pentru probleme ce țin de:

a) asistența socială: accesul la resurse de bază, capacitatea de rezolvare a problemelor și relaționarea resurselor cu nevoile specifice, transferul de la un suport bazat pe beneficii pe un suport oferit prin servicii, creșterea competențelor sociale, asigurarea echilibrului dintre viața profesională și personală.

b) ocupare: evaluarea potențialului de dezvoltare profesională și suport pentru realizarea traseelor profesionale, creșterea șanselor de angajare a persoanelor vulnerabile și depășirea obstacolelor legate de intrarea și menținerea pe piața muncii.

c) educație: accesarea resurselor necesare participării la activitățile școlare, relaționarea părinților cu școala și participarea la activitățile școlare, depășirea obstacolelor legate de participarea școlară.

d) sănătate: accesul persoanelor vulnerabile la servicii medicale, identificarea riscurilor legate de sănătate, crearea unei atitudini pozitive față de o viață sănătoasă și sănătatea reproducerii.

(n.b. ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns)

Nu știu altora cum li se pare „pachetul” guvernanților din Ro dar mie-mi pare vorbă-n vânt. Pe hârtie: perfect. În practică: bătaie de joc. În acest an (în special în „starea de urgență”) unii ar fi ajuns să leșine de foame, sau să strige de disperare fără existența unor organizații neguvernamentale și a mii de voluntari care au alergat ca disperații să ajute pe cei care nu se pot ajuta singuri.

de interes:

https://beta.dela0.ro/o-intersectie-catastrofala/

Pentru cine este interesat:

#EndPoverty

Pentru informații amănunțite:

https://www.atd-fourthworld.org/

și:

https://www.un.org/en/observances/day-for-eradicating-poverty

Image by Wolfgang Eckert from Pixabay