Pagini

2023-12-31

Gânduri bune în plic

Pe calea aerului sau cu trenul, telepatic sau altfel, gândurile bune ajung de la prieteni la prieteni, de la om la om.

Didi e atenta și la mesajul luminii lumânărilor din felicitarea de la Carmen.

felicitare cu motive de Craciun: lumanari aprinse, crenguta de brad, conuri, globuri

Lumânările de Crăciun aduc liniștea și împăcarea. Lumina lor duce cu gândul la lumina lui Hristos, la miracolul venirii Lui pe pământ; e legătura dintre minunea pe care a făcut-o Dumnezeu și noi. Lumânările de Crăciun simbolizează liniște, împăcare cu sine și cu ceilalți, pace, armonie, lumină.

Câțiva pași mai apoi, de la Suzana sosește un gând bun, adus de Turta Dulce, pe care și Didi îl întâmpină cu drag. A avut parte de peripeții – de felicitare zic: a aterizat forțat în cutia poștală de sub a noastră, dar în final a ajuns la destinație.

felicitare cu simboluri de Craciun: turta dulce omulet, crenguta de brad, globuri si fundal colorat lucind discret

Turta dulce e – se știe! - un alt simbol de Crăciun, făcut inițial din fărâmituri de pâine, mai apoi din faina, zahăr și ouă. Elisabeta I, regina Angliei, a avut ideea omuleților din turta dulce.

Despre cei doi îngerași, minunat de minunați, v-am mai zis eu, într-o joi, și sunt de la Mihaela.

felicitare cu doi ingerasi

Îngerașii, de Crăciun, au și ei menirea lor. Arhanghelul Gabriel i-a spus Mariei ca va fi mama lui Isus Hristos pe pământ. De la un înger afla Iosif ca va fi tatăl pământesc al lui Isus. Tot un înger le-a vestit pastorilor ca Isus s-a născut. Altfel spus, îngerii de Crăciun sunt asociați cu mesajele pe care le-au transmis despre nașterea lui Isus Hristos.

Mulți oameni prind un înger în vârful bradului, pentru a simboliza importanța îngerilor la nașterea lui Isus (dar și pentru a tine departe de casa spiritele rele). În loc de înger poate fi steaua cu opt colturi care a apărut pe cer în noaptea Nașterii și a călăuzit Craii de la Răsărit. Mai apoi, îngerașii și-au găsit loc și în alte locuri din bradul de Crăciun.

Despre îngeri – asociați Luminii – se spune ca în preajma Crăciunului umplu văzduhul și cânta imnuri de slava, dar numai oamenii cu suflet pur le pot auzi.

De la Rux, sosit în plic, un brăduț strălucitor si pufos, într-o forma de triunghi.

felicitare cu brad cusut cu fir verde lucios si pufos, si impodobit

Se spune ca un călugăr numit Bonifaciu cândva, prin anii 700, a folosit forma triunghiulara a bradului pentru a-i învăța pe oameni despre Trinitate (Tatăl, Fiul și Sfântul Duh).

Nu va inselati. Postarea nu era aici in 31 decembrie. Am postat-o in zorii zilei de 2 ianuarie 2024, dar am schimbat data pentru ca e un continut potrivit anului trecut. Si apoi...

LA MULTI ANI, DE ANUL NOU!

2023-12-29

Doi omuleti din pluta. AEC 24

Iată-mă finalizând provocările lunii decembrie. Am pornit la drum în forța, apoi... cotidianul a făcut ce-a vrut el. Am fost ca unul care participa la maraton fără să se fi antrenat, după o noapte nedormita și un mic dejun copios. Prima suta de metri a fost cum a fost, dar mai apoi... Important e ca nu am abandonat. Important pentru mine.

Din cuibul 24 al bradului-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am scos trei dopuri de pluta și am confecționat doi oameni de zăpada, după un model văzut pe net.

doi oameni de zapada din dopuri de pluta infasurate in ata alba, cu palarii, ochi si nasturi din boabe de piper

Doua dopuri am înfășurat în ața albă rămasă din cuibul 22 – corpul oamenilor de zăpadă. Un dop am tăiat în jumătate și am lipit fetru alb și de o parte și de alta – pentru cap. Pentru pălării am folosit felii dintr-un al patrulea dop de pluta și fetru colorat. Fularele sunt din sarma pufoasa primita ca fundiță în trusa exploratorului creativ.

papusa cu fes rosu sezand pe dopuri de pluta, doi oameni de zapada din pluta, funda din sarma pufoasa

Nasurile sunt vârfuri de creion portocaliu, ochii și nasturii sunt boabe de piper (margele negre potrivite nu am). Le-am atașat inele și fir pentru a fi agățați în pomul de Crăciun.

Un con din coji fistic pe cleste de rufe AEC23

Cojile de fistic îmi plac la joaca – anul trecut am învățat să mă joc cu ele. În cuibul 23 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am descoperit o punguță cu coji de fistic. Alegerea (aproape) fireasca a fost de a construi un con de brad. Simplu de zis, mai greu de făcut, pentru ca nu aveam prea multe idei despre cum se face, dar...

confectionare con de brad din coji de fistic, fixt pe cleste de rufe

Am tăiat o felie dintr-un dop de pluta, am înfipt în ea o crenguța (rămasă de la omul de zăpada) – am fixat-o la baza cu silicon – și-am lipit (cu silicon auriu cu sclipici) cojile de fistic în relativa forma a unui con de brad.

Alunecau cojile, nu am reușit sa le lipsesc în acea aparenta forma de spirala și a rezultat un con cam sifonat, înalt de 8 cm, pe care l-am lipit pe unul dintre cleștii de rufe descoperiți în cuibul 3 din bradul-calendar amintit mai sus.

Și gata! Mai am o provocare: cea a dopurilor de pluta. Și sunt cu pluta, dar găsesc ceva pe net (Suzana a scris, la alta postare, ca sunt mai multe filmulețe).

Un gnom și un brad scosi din fire. AEC 22

În cuibul 22 din bradul-calendar am descoperit câteva fire textile: roșu, alb și verde. Cum nu știu sa croșetez – nici sa tricotez sau sa înnod, în mod deosebit – a fost cam dificil să realizez ceva din capul meu așa ca am luat model de gnom de la MNiko și model de brad din funde de la fiordaliso.

gnom din fir textil (barba alba, fes rosu) brad din fir textil (fundite din ata), papusa cu fes rosu

N-a fost dificil, și cum gnomii îmi plac, pe al meu l-am așezat lângă copac. Didi, hop și ea, lângă bradul fără nea.

brad din tuburi de hartie, Advent, papusa cu fes rosu asezata pe fire textile alb, rosu, un gnom cu fes rosu si un brd veerd

Din firul de macrame chiar n-am știut cum sa fac ceva așa ca, deocamdată, e recuzita, pe post de zăpadă, lângă ce-a mai rămas din celelalte fire.

La Adventul Exploratorului Creativ am rezolvat provocarea 22: fire textile.

An-tan-tiri-mogodan / cara-cara-si / Principala-mo-rin-go / Tan-go! Mai am doua teme și finalizez. Tan-go!

2023-12-28

Didi impodobeste conul. AF2/23

Didi a tot văzut de-un timp cum oamenii împodobesc brazi. S-a gândit sa împodobească și ea ceva. Nu bradutul cel frumos surpriza, de la Rux cadou primit, ci un con mai maricel.

papusa cu fes rosu care sta pe un con de brad privind la alt con de brad langa un tablou cu brad origami

A adunat ce-a găsit – un pompon mititel, mărgeluțe staniol – și cu grija, mai apoi, intre solzi de con i-a pus să se potrivească bine la Advent numărul doi. Apoi a stat si-a contemplat.

Se referă la tema 23 din Adventul fotografic ediția a II-a a cărei temă este (a fost) con de brad.

Craciunul pentru mine. AF2/22

Simt că e Crăciun – dincolo de simbolistica religioasă - atunci când afară e zăpadă și fulgi albi, strălucitori și reci se cern peste Natură. Bine, ar fi frumos să fie așa în cele trei luni pe care Natura i le-a rezervat Iernii. A fost iarnă sâmbătă, în 23 decembrie.


Bomboanele de pom sunt un alt simbol specific Crăciunului – nu e ca și cum nu le-as extermina și în alt anotimp (dacă ar fi prin magazine, de cumpărat) sau în alte zile, dar pentru Crăciun le cumpăr și parca au gust mai bun în chiar ziua de Crăciun. Probabil ca Didi simte la fel. Altfel de ce s-ar fi așezat printre bomboane, ca și cum le-ar ține o cuvântare?! De laudă, presupun.

Am un fel de nostalgie după acel ambalaj cu hârtie albă franjurată și staniol pe deasupra, dar dacă gustul e bun ambalajul nu mai contează așa de mult doar ca... în mintea mea, dacă e tradiție sa rămână așa, tradiție: hârtie albă franjurata, staniol și bomboana de ciocolata. Când am zăpada și bomboane de pom sigur e Crăciun. Acum am doar bomboane. Azi a fost o minunata zi de primăvară în decembrie. Poate o veni și iarna.

Pana una, alta, înregistrez postarea cu tema zilei de 22 la Adventul fotografic ediția a II-a: ceva ce vouă va simbolizează Crăciunul.

Didi admira ingerasii. AF2/21

Spiridușul, curios, nu face ceva frumos: trage cu ochiul la cei doi ingerași care au sosit cu felicitarea de la Mihaela.

papusa cu fes rosu langa o felicitare cu doi ingerasi

O las sa își satisfacă aceasta curiozitate pentru ca e mititica și nu știe prea multe. Ii voi explica mai apoi de ce nu e politicos sa traga cu ochiul si urechea. Și pana casca ea ochii la îngerași postez tema pentru ziua 21 din Adventul fotografic ediția a II-a, care este despre ingerași.

Acadele la Advent fotografic 2/20

Didi și-a luat o bomboana de pe acum, să fie sigură ca-i rămâne și ei măcar una. Abia aștepta să se termine ședința foto, să se retragă pentru a-și savura bomboana din zahăr.

papusa cu fes rosu si trei acadele aston din ata alb-rosu si plastic

Tema zilei de 20 decembrie în Adventul fotografic ediția a II-a a fost acadele. Și am preparat trei bomboane alb-rosu, dar nu din zahăr, ci din paie pentru suc și alte lichide, sârmă și ață roșie și albă. Dungile nu sunt oblice pentru ca a fost necesar sa acopăr plasticul galben Pai roșu nu am – ar fi fost prea simplu și acadelele ar fi fost mai reușite, estetic (la gust sunt foarte bune! O cred pe Didi, nu fac proba).

etape confectionare acadele din pai de suc, sarma, ata rosie si ata alba, plus un vas din gat de sticla plastic

După ce le-am preparat le-am așezat într-un vas aurit confecționat din gâtul unei sticle de plastic (sic!) învelit în staniol de la bomboane.

Credeți ca a interesat-o pe Didi originea acestor bomboane desert de Crăciun și ornament pentru brad? A gângurit: Buddy Elful a zis așa: noi, spiridușii, încercam sa rămânem la cele patru grupe principale de alimente: bomboane, bomboane baston, bomboane porumb și sirop. La ce mi-ar folosi sa știu istoria acadelelor baston?

Poate ca are dreptate: la ce i-ar folosi sa știe istoria acestor acadele? Dar tot i-am spus-o, cât mai pe scurt.


Originea bomboanelor sub forma de baston

Este incerta originea lor – în sensul ca exista mai multe variante. Oricum, cercetătorii sunt de acord ca timp de vreo 200 de ani – pana ca producția de masă să fie automatizata – au fost doar albe.

Intre aceste mai multe variante este cea referitoare la August Imgard (croitor), un imigrant germano-suedez care a decorat – în 1847, Wooster, Ohio – un mic molid albastru cu ornamente din hârtie și acadele sub forma de bastoane (albe), fiind unul dintre primii susținători în popularizarea bradului de Crăciun în S.U.A.

Și mai e varianta (intre alte variante) în care se spune ca la sfârșitul anilor 1800 un producător de bomboane din Indiana a vrut sa exprime semnificația Crăciunului printr-un simbol făcut din bomboane. Mai întâi, a îndoit sub forma de baston unul dintre bețișoarele albe, de menta, pe care le producea – albul simbolizează natura fără de păcat a lui Isus. Mai apoi a adăugat dunga roșie, care reprezintă sângele pe care Isus l-a vărsat pentru omenire. Și are forma de baston – toiagul păstorului (Isus fiind păstor de oameni). Astfel, oamenii își aminteau despre ce este Crăciunul – credea el.

Păianjenul argintiu AEC 18

Am zâmbit când am descoperit folia de aluminiu în cuibul 18 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ. Tocmai decupasem niște fulgi de nea din bucățele de staniol... Oricum, din folie cred ca nu aș fi reușit sa decupez fulgi de nea... Dar nici ce sa lucrez cu ea nu-mi venea în minte. Pe internet sunt multe filmulețe în care unii oameni confecționează minunății – am văzut câteva și știam ca nu am timp sa realizez ceva sofisticat. Și atunci... mi-am zis sa lucrez un fulg de nea din scobitori pe care sa înfig cocoloașe de aluminiu făcute din folie. În mintea mea părea o idee buna, dar practica m-a contrazis – scobitorile cu cocoloașe argintii arătau jalnic în forma lor ciudată (și sărăcăcioasă, deloc festiva). Atunci am a tăiat fășii late de circa 2 cm și le-am răsucit pana au devenit șnururi, apoi le-am prins de fiecare scobitoare – voiam sa le răsucesc și să fie în fel de spirale lângă cocoloașele de pe scobitori. Văzându-le întinse... mi-am schimbat iar ideea: ceea ce făcusem pana atunci arata ca un păianjen alb cu picioare foarte lungi. Și păianjen a rămas. Doar se știe: un păianjen și-a țesut pânza pe un brad împodobit de o gospodina și așa a apărut beteala.

etape confectionare paianjen din folie de aluminiu

Rămăsese multă folie... Am spiralat șase fășii, dorind sa le prind pe picioarele paianjenului (dar am uitat). Și am făcut flori din ce-a mai rămas, decupând folia în spirala, apoi rulând fâșia tăiată... Nu prea arata a flori... Poate ciulini congelați. (sunt chiar lângă Didi, și nu se văd prea bine – cu intenție i-am izolat. Din folie mai sunt câteva cocoloașe-margele.

paianjen din folie de aluminiu asezat pe crengute de brad

Probabil ca am gusturi îndoielnice, dar îmi place păianjenul – cu spiralele atașate pe picioare va fi... ca un păianjen care a ajutat albinele la cules de polen.

Braduti impodobiti AF 2/19

În ultimele zile Didi e tot mai dezamăgită... O tot rog sa stea la pozat pentru a fi măcar un pic frumoase imaginile pe care le postez.

Îmi reproșează ca nici nu sunt atenta! Are dreptate! Ma cam grăbesc. Zilele trecute am uitat de clopoțelul din ipsos acum am uitat de brăduțul din ipsos vopsit, brăduț primit cu ocazia Calendarului ReCreativ. În schimb, am plasat-o pe ea intre operele mele.

papusa cu fes rosu langa doi raduti impodoiti - unul din spatule de lemn, unul din ccoji de creion, agatat pe crenguta de brad

Încă ma mai rabdă, spiridușa! Or avea, spiridușii, răbdare nelimitata sau sunt ca cei mai mulți oameni: cu răbdare limitata?

Tema pentru ziua 19 din Adventul fotografic editia a II-a este braduti impodobiti. Lângă Didi sunt cei pe care i-am făcut cu materialele descoperite în cuibul 19 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ. Bradul din coji de creion și carton este agățat de crenguta de brad.

2023-12-27

Asa braduti... AEC 19

Așa brăduți cred ca ați mai văzut, dar nu așa de... cum arata cei doi făcuți de mine (mai ales cel din spatule).

Cel făcut din cojile de creion îmi place, totusi: am lipit cojile pe carton verde închis și apoi am montat brăduțul pe o scobitoare, fixand cu silicon. Am obținut un ornament care poate fi recunoscut ca ar putea fi un brăduț împodobit. De rezistent, e rezistent – nu se fărâmițează și asta ma bucura. Ideea a venit in timp ce-mi exersam talentul conturand ceea ce imi imginam ca va fi un cap de bufnita (nu mi-a placut deloc si... hop cu decupatul).

brad din coji de creion lipite pe carton verde inchis, decorat cu paiete si panglica din hartie colorata

E decorat cu paiete roșii și argintii, niște pufi verzi dintr-un șnur, trei fâșii de hârtie taiate dintr-o fâșie care a alunecat sub masa și am găsit-o ulterior (dintre fâșiile din cuibul 17); în vârf e o steluță descoperita în cuibul 10 al bradului-calendar.

papusa langa spatule lemn, coji de creion si brad de Advent din tuburi hartie, brd din spatule

Pentru ca în cuibul 19 al bradului-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ erau și spatule din lemn (lângă cojile de creioane) am montat un brad din ele, un brad pe care l-am vopsit cu verde deschis, am pus și ceva bronz și câteva globuri – confetti descoperite, ulterior, în cuibul 20 al bradului-calendar și am adăugat panglică de hârtie din cuibul 17.
brad din spatule de lemn decorat cu confetii hartie colorata si panglica din hartie colorata

Nu-mi place cum arata. L-am făcut mult prea pe repede înainte, dar îmi plac culorile, și-mi place steaua din vârf, care e coaja de creion (cred ca arata mai bine fara puful din mijloc - de stea zic).

Stele din betisoare și confetti AEC 20

Cele doua stele argintate de mai jos sunt din bețe de chibrit (?) și confetti, materiale descoperite în cuibul 20 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ.

papusa cu fes rosu langa brad-calendar de Advent din tuburi de hartie, printre betisoare din lemn si paiete din hartie colorata

Ca și în ultimele zile, m-am tot gândit și răzgândit ce sa fac. Aveam nevoie de ceva simplu, o idee care să se contureze de la sine (in timp ce faceam altceva) pentru ca nu aveam timp sa navighez pe marele internet. Și ideea a venit în timp ce ma jucam cu bețișoarele căutând forme.

doua stele din cete 15 bete de chibrit, argintate cu bronz, la capat cu paiete colorate din hartie si la mijloc cu paiete argintii

Nu sunt spectaculoase stelele, dar arată binișor – în opinia mea. Cel mai mult îmi plac paietele argintii (din cuibul 10) lipite în centru, și pe o parte și pe cealaltă.

Bețișoarele sunt fixate intre doua rotunduri din fetru: pentru o stea fetru portocaliu, pentru alta fetru verde (completat cu lipici cu sclipici sa nu se vadă lipitura)

stele din bete de chibrit agatate de crengute de brad

Razele au la capete confetti lipite – o raza da, o raza ba (ma gândeam sa nu fie prea „încărcat” ornamentul). Fotografiind stelele am realizat ca ar fi arătat mai vesel dacă lipeam confetti pe fiecare bețișor. Le voi adăuga ulterior (sper!)

Brad din hârtie pentru briose. TC

Ultima tema din jocul Transformări creative (TC) – decembrie 2023 este Fii creativ!

brad confectionat din hartie alba pentru briose, cu stea rosie in varf (si o bulina aurie), cu fundal negru sclipicios

M-am străduit sa fiu creativa și am ales sa confecționez un brad din hârtiile pentru brioșe descoperite în cuibul 21 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului creativ.

un brad din hartii de briose, pe fundal alb satinat

Cu aceasta ocazie am schimbat destinația unui suport pentru lumânare în suport pentru brad.

o lumanare in suport in forma de stea, din ghips

Pe blog la Mihaela am urmărit link spre instrucțiunile pentru un astfel de brad – link propus de Monica. Am urmat acele instrucțiuni – mai mult sau mai puțin, dar nu am făcut un brad exact ca acolo pentru ca...

Bradul meu are și o hârtie colorata (decorata) pentru brioșe, are beteala din hârtie maro de la bomboane și o stea roșie în opt colturi pe care am lipit paiete aurii descoperite în cuibul 10 din bradul-calendar amintit mai sus.

Tulpina este din trei bețișoare pentru frigărui, lipite laolaltă cu banda izolatoare și lipite cu silicon în vârful bradului.

Bradul este înfipt în ceara unei lumânări montata într-un suport din ghips (suportul nu e făcut de mine).

Impodobim bradul. Ingeras cu capul mare

Am ajuns târziu la împodobirea bradului din acest an, împodobire organizata și găzduită de Rux, pe blogul Copilărim. Înscrierea putea fi făcută pana în 11 decembrie. Chiar și așa, am ales sa prezint ornamentul realizat cu aceasta ocazie.

Tema din acest an este Secretul lui Moș Crăciun. Nu-i știu secretul lui Moș Crăciun – poate are chiar mai multe secrete, ceea ce ar fi foarte firesc pentru cineva ca Moș Crăciun.

Ornamentul pe care am ales sa îl fac este un îngeraș din... mileuri macrame.

ingeras din mileuri macrame cu funda aurie pentru aripi

A început să-mi placa se dau utilitate mileurilor pe care le am într-o cutie (de care uitasem pana la capcana pentru vise de Crăciun). E adevărat, făcând din ele ornamente, tot într-o cutie vor sta unsprezece luni din an, dar o luna, cel puțin, vor privi lumea dintr-un brăduț.

mileuri din macrame

Am ales doua mileuri: unul rotund, cu model lejer (din care am făcut corpul îngerașului) și unul mai mic – un fel de floare (foto 2 colaj) – cu model mai strâns (pe care l-am îndoit la jumătate și am făcut aripile îngerașului). Capul este din ceva ață mătăsoasă făcută ghemotoc și făcut ghem mai apoi, cu ață aurie. Am adăugat și un petec de material strălucitor, auriu, să fie capul mai strălucitor (poate nu era cazul, dar asta este). Sub aripi am prins o funda decorativa aurie, să fie mai ample aripile. Și cam atât.

La montaj nu am mai folosit paietele din foto 1 colaj pentru ca între timp am dat de funda aurie.

Din păcate, lipsa de imaginație, mi-a adus un îngeraș care are capul cam mare – în raport cu restul corpului. Abia după ce l-am agățat pe o crenguță de brad, să-l fotografiez, am realizat aspectul – nu mai era timp sa remediez. De ușor, e ușor, dar... E frumușel și așa doar ca... (și alte puncte, puncte).

Îngerașul din hârtie. AEC 21

Îngerașul pe care îl prezint mai jos este realizat după instrucțiunile dintr-un filmuleț pe care îl recomanda Monica pe blog la ucenica ei, Mihaela, 😊 cu ocazia zilei de 21 decembrie când în cuibul bradului-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am descoperit forme din hârtie pentru brioșe. Trec peste partea cu mi s-a făcut pofta de brioșe și ajung la îngeraș.

ingeras ornament brad confectionat din hartie alba pentru briose, cu margea cap si agatatoare aurie

Îmi place cum a ieșit deși nu sunt sigură ca am respectat întocmai instrucțiunile – filmulețul l-am văzut în data de 21, dar îngerașul l-am confecționat ceva mai târziu, fără sa reiau filmulețul.

ingeras din hartie briose agatat pe crenguta de brad

Mai am câteva teme de prezentat și am gătat.

Clopotei, clopotei. Advent foto 2 ziua 18

Din nou, am făcut o pauza involuntara și chiar nu știu dacă reușesc să mă încadrez în termen cu jocurile. Marți și miercuri (săptămâna trecută!), în special, au fost doua zile foarte pline – nici măcar nu am deschis laptopul. A fost de bine, nu ma plâng, doar raportez

Didi a devenit morocănoasă. Acum e în poza, înconjurată de clopoței, dar nu e si clopoțelul din ghips, descoperit în trusa exploratorului creativ, pe care l-am colorat; nu sunt în poza nici alți clopoței care ar fi meritat să fie fotografiați pentru Adventul fotografic ediția a II-a, ziua 18.

o papusa mica, cu fes rosu, intre clopotei decoratiuni de brad, din lemn, plastic, sarma pufoasa cu bile
Sigur ca Didi zâmbește în poza, cu toate nemulțumirile ei! Vrea sa arate bine pentru cei care o privesc.

Editare ulterioara

Am neglijat sa prezint clopoțeii din lemn...

Sunt primiți de la Tania (http://elbosqueysussecretos.blogspot.com/) cu ocazia jocului Secret Santa (2017) organizat de Ella (care, momentan, are blogul închis).


2023-12-26

Ziua 25 Advent Creativ si Fotografic

Azi e 26 decembrie, și recuperez restanțe.

În bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ au fost 24 de cuiburi pe care le-am deschis rând pe rând, la miezul nopții, de regula. Într-un plic separat, cu numărul 25, pentru Crăciun nu de Advent, am descoperit un om de zăpadă din lemn, foarte delicat, ca o prajiturica din aluat fraged.

papusa cu fes rosu si ornament din lemn om de zapada

Didi s-a îndrăgostit pe loc! I-a dat fularul ei, dansează cu el...! Ce sa mai: dragoste la prima vedere. Cred ca e reciproca dragostea, pentru ca omul de zăpada pare fericit – deși nu are chip (încă!) pe care sa citim fericirea lui.

Ce este Craciunul. AF 2/24

Crăciunul (Nașterea Domnului) este o sărbătoare creștină celebrata an de an în 25 decembrie (sau 7 ianuarie), pentru a reaminti ca Isus a murit pentru oameni și a înviat. Sărbătoarea face parte din cele douăsprezece praznice împărătești ale bisericilor de rit bizantin.

La începutul secolului al XX-lea a devenit și o sărbătoare/sărbătorire a familiei, respectata atât de creștini cât și de necreștini.

Celebrarea nașterii lui Isus Hristos este mai mult decât o ocazie de a decora casele, de a oferi și primi daruri; este oportunitatea de a avea o pauza în cotidianul agitat și a ne arata recunoștința pentru ceea ce avem, pentru dorințele împlinite s.a.m.d.

Tema din ziua de 24 decembrie în Adventul fotografic ediția a II-a este (a fost – iar am întârziat) despre ce este Crăciunul, de fapt.

o papusa mica langa o felicitare cu Nasterea Domnului

Am ilustrat așa cum m-am priceput, cu ce am avut.

Si-a revenit programul de editare foto "online image editor"! Acum, la "spartul targului"! 😊 Bine si-asa rau! 

Crăciun fericit!

2023-12-25

Didi e plecata cu Sorcova AEC 17

Didi a plecat cu Sorcova când a văzut primele mele încercări de a confecționa ceva din fășiile de hârtie descoperite în cuibul 17 (ratacit aici parea un bumb mic si verde) din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului CreativNici eu nu mai am mult și plec cu cercul (îl voi impodobi, sa creada lumea ca e o sorcova... progresista).

papusa cu sorcova decorata cu panglici de hartie colorata, langa flori din panglici de hartie

Prima data am încercat sa fac o petala în stil quilling. Uuups! Fâșia fugeaaaa de parca ar fi fost obligata sa plătească pentru păcatele mele.

Didi desccopera fasiile de hartie colorata si un bumb mic verde.

M-am gândit la o felicitare cu brăduț din aceste fâșii – am văzut undeva pe net. Am fost inspirata ca nu am lipit direct pe carton de felicitări! 

un brad stilizat si o stea stilizata, din fasii de hartie colorata lipite pe hartie

La fel de inspirata am fost și când n-am lipit direct pe carton pentru felicitări ceea ce-mi propusesem să fie o stea sau un fulg de nea (ca și cum ar fi totuna – dar n-ar fi prima data când ii zic stea fulgului de nea; bănuiesc, totuși, ca nu se simte jignită steaua și nici fulgul de nea nu se simte jignit). 

A treia oara am fost mai inspirata și am reușit o floare! 

floare din panglici subtiri de hartie colorata, la mijloc o bulina aurie (vedere fata - spate)

Mi se pare chiar drăguța, confecționată din fâșii lipite în forma de petale și trei zulufi – în mijloc e o bulina aurie din cuibul 10 al bradului-calendar. Am atașat o agățătoare (din fășie de hârtie) și gata floarea de agățat în brad – dar au mai rămas fâșii. Și-atunci mi-a venit ideea unei sorcove!

Sorcova cu fasii lungi de hartie colorata ondulata, legate de un bat pentru frigarui

Am luat un bețișor pentru frigărui, am ondulat fâșiile folosind foarfeca (latul), apoi le-am prins de bețișor. Mai apoi, am înfășurat pe bețișor alte fâșii de hârtie. Și gata sorcova! Didi a luat-o și-a plecat la colindat înainte de a fi momentul pentru sorcovit.


Mersul cu Sorcova

E un obicei vechi-vechi, afirma etnografii, și e practicat în prima zi a anului, în special de copii.

La început, Sorcova era o crenguță înmugurită de măr, corcoduș, gutui sau vișin care se punea în apa de Sfântul Andrei și până în prima zi a anului (de Sfântul Vasile) era înmugurită (înverzită).

Cu aceasta ocazie se urează de sănătate, de putere, de tinerețe celor care sunt colindați, prin atingerea ritmica a Sorcovei de umărul gazdei. Nici animalele, păsările de curte, vacile, oile etc. nu sunt omise de la urări.

Sorcova era considerată o bagheta magică prin care celor sorcoviți li se dădea sănătate și putere.

Textul colindului Sorcova diferă ușor în funcție de regiune. 

Nota. Fotografiile sunt editate in programul experte.com (redimensionari s.a.) si in photocollage.com pentru ca nu mai pot accesa programul preferat: online image editor (eroare de timp, zice: site-ul s-a incarcat tarziu) Un nou motiv de intarziere, pana am gasit altele si m-am obisnuit cu ele.

Cu bucurie, sanatate si toate bune sa petreceti Craciunul! 

Sa ne bucuram de darurile care ni s-au dat!

Craciun binecuvantat! 

2023-12-23

Cuibul cu pufoase AEC 14

Didi crede ca nu e văzuta ascunsă după bradul verde stilizat. Privește printre crengi (am văzut doar când am editat fotografia) la ornamentele de langa ea. 

papusa cu fes rosu langa crengute de brad si ornamente din sarma plusata: coronite, clopotel, brad, sarpe

N-a vrut sa stea la pozat pentru ca nu i-am dat ei o coroniță, în acel moment, nu mai târziu. I-am spus ca-i dau după ce fac poza de grup. Probabil ca s-a apropiat pentru a fi sigură ca nu uit?! Treaba ei!

Descoperind pufoasele sârme în cubul cu numărul 14 din bradul-calendar pentru Adventul Exploratorului Creativ am reacționat la modul: șerpișori! 

brad advent din tuburi hartie, papusa cu fes rosu si o coronita din sarma plusata mov inchis, decorata cu margele alb-sidef agatate la centru jos in exterior si un clopotel paiata argintiu

Îmi plac șerpii și m-am bucurat să-i văd pe aceștia - e ceva timp de când nu m-am mai jucat cu un șerpișor adevarat. Nu mi-ar plăcea sa întâlnesc un piton flămând (nu e ca și cum aș avea mari șanse) sau sa calc o vipera pe coada (șansele sunt ceva mai mari – vipera neagră, de exemplu, poate fi întâlnită în zone înalte în mai toată România, mai puțin în Sud și în Est; pe lângă vipera neagră mai sunt în România doua specii: vipera cu corn, mai mult spre Vest, și vipera de stepă, care e în pericol de dispariție, în zona Delta Dunării).

Revenind la șerpișorii din cuib... În lume exista șerpi care au astfel de culori (nu doar o singura culoare, dar, preponderent, una dintre aceste culori). Șarpele de porumb, de exemplu, care trăiește în nu mai știu care America, este portocaliu cu galben – deși nu e veninos umanoizii îl ucid când îl întâlnesc. Exista și o specie/subspecie de șarpe vernil – nu mai știu unde – s.a.m.d. pentru toate culorile acestor șerpișori.

Coronita din colajul imediat mai sus e confectionata dintr-un singur fir pufos.

E prima data când ma joc cu astfel de șerpișori. Primul ornament pe care l-am făcut este clopoțelul, după un model găsit aici:

https://www.youtube.com/watch?v=pbG0ycVssOM

un clopotel din sarma pufoas cu bile portocalii din plastic si un brad stilizat din sarma vernil si impodobit cu margele

Mărgelele din filmulețul cu instrucțiuni sunt mici și sidefate – am folosit margele mari pentru ca prin cele sidefate și colorate pe care le am nu trece puful (sârma intra, dar puful se zăpăcea).

Coronițele și bradul stilizat (foto colaj imediat mai sus) sunt după modele găsite aici:

https://www.youtube.com/watch?v=pdOxmyKqiWU

doua coronite din sarma pufoasa, una verde cu galben decorata cu margele mov, a doua sarme in doua nuante de albastru decorata fundita rosie doi brazi argintii si stea confeti

Acum kitschul, pe care l-am vrut șarpe dar care pare... dropie groaznic stilizata. Nu am găsit un model pentru confecționarea șerpilor din sârma cu puf așa ca... mi-am imaginat unul – doar ca ceea ce mi-am imaginat n-am reușit sa pun în practica. Sunt sigură ca voi desface acest șarpe pentru ca-i păcat de sârma cu puf. De ce am postat, totuși, ceea ce... nu mi-a reușit?! Pentru ca... am făcut ce se vede mai jos:

figurina din sara plusata galbena si portocalie, cu limba rosie si ochi verzi

Editând fotografiile, cele editate se salvează într-un fișier dat și acolo, cu aceasta ocazie, am văzut și poza făcută unei excrescențe dintr-un ardei capia, cândva în vara, dar despre care nu aveam de gând sa scriu, doar ca... văzând-o, parca am văzut sarpele confecționat de mine:

excrescenta spiralata, aproape in forma de sarpe, dintr-un ardei capia

Excrescenței i-am atașat atunci doua scobitori, cu rol de picioare, si ceva material albastru, imaginându-mi un... flamingo cu picioarele in apa! (intre timp s-a uscat și a rămas mai nimic din el) 

Fotografiile sunt editate in programul online gratis: https://www.online-image-editor.com/