2012-12-16

Parfumul dimineții de Crăciun – Poveste Parfumată

În anul când am scris povestea – pentru un concurs: “Scrisori către Moș Crăciun”, organizat de un cotidian cu acoperire națională – foloseam apă de parfum Perceive, de la Avon, care se încadrează în categoria “orientale”. Esența principală este de frezii. Frezia, în limbajul floral, înseamna “dăruiește-mi iubirea ta”. Esența de frezii e accentuată de atingerea ușoară a piperului alb, învăluind floarea de ylang ylang aflată lângă prune, pere coapte și cuișoare, pe o bază liniștitoare dată de vanilie, senzuală și caldă datorită moscului și lemnului de santal…

În Martie 2000 a murit cățelușa rasa boxer, Bonny, după ce ne-a oferit nouă ani minunați, și îmi doream cu ardoare altă cățelușă – dar cum să aduc un alt căine, la bloc? Bonny a ajuns la noi pentru că cineva ne-a rugat, când Bonny avea vreo trei luni de viață, să o ținem vreo trei săptămâni. Și s-au făcut nouă ani! Nu am găsit cui să o dăm, s-a obișnuit la bloc și… asta a fost – dar nu era ceva premeditat! De aceea, dorința de a avea o nouă cățelușă rasa boxer rămânea arzătoare dar nu o duceam la îndeplinire din motive obiective: viața la bloc nu e tocmai potrivită pentru un câine boxer care are nevoie de multă mișcare, de spațiu pentru că e un câine care nu stă locului o clipă!

Boby, caine din rasa Boxer, cu jucaria primita de Mos Craciun
Boby

Am citit despre concurs și mi-am zis că e ocazia potrivită de a face publică dorința fără, însă, a ști ceilalți cine, ce, visează! Am scris povestea și am trimis-o.

Era ziua de 22 Noiembrie 2004. În Decembrie s-au anunțat câștigătorii dar nu se regăsea acolo scrisoarea trimisă de mine.

În 24 Decembrie 2004, în scara blocului rătăcea bezmetic un câine boxer: slab, plin de cicatrici, cu urechile franjuri – la propriu, de la luptele date, probabil, pentru hrană sau teritoriu.

Doua vecine au crezut că e al nostru! Și au sunat la ușă! Cine poate rezista acelor ochi mari, rotunzi, căprui și blânzi? A rămas la noi, să îi căutăm stăpânul. Am căutat timp de șase luni, apoi l-am dus (din nou) la veterinar, ni s-a spus că are vârsta de 2-3 ani și i-am fâcut carnet de sănătate: se numea Boby (numele la care a reacționat) și era al nostru!

Mare diferența între femela rasa boxer și masculul rasa boxer dar… în povestea-scrisoare am scris câine, uitând vorba aceea înțeleaptă: ai grijă ce-ți dorești pentru că s-ar putea să primești.

În dimineața de Crăciun Boby a primit și el un cadou, făcut în seara precedentă – îl vedeți în poză. L-am desfăcut puțin din hârtia în care era împachetat și i-am arătat un colțișor de jucărie. Restul a făcut singur, cu frenezie – spre distracția celor prezenți – și a alergat cu jucăria prin toată casa… A rămas jucăria lui preferată.

Pe scurt: dimineața de Crăciun pe care mi-o amintesc aici avea parfum de frezie și mosc, de șampon pentru căței, de brad argintiu, de cozonaci și de friptură – pentru că se afla în cuptor carnea pentru masa de prânz.

Crăciunul are același parfum în fiecare an și, totuși, are mereu alt parfum.

Povestea scrisorii și a lui Boby este o poveste adevărată: am trimis povestea la un ziar și în Ajun de Crăciun l-am întâlnit pe Boby, de care ne-am bucurat până în martie anul acesta.

Cine are timp și dispoziție poate citi povestea pe care în anul 2004 am trimis-o la redacția unui ziar în speranța că voi primi ce doresc – așa cum scria în regulament. Am primit! Fie ca toți să primească ceea ce își doresc! Dar dacă nu le-o plăcea mai târziu să nu dea vina pe Moș Crăciun, pentru că Moș Crăciun oferă (și el) tuturor după sufletul lor! Asta știe toată lumea! Sau ar trebui să știe!

Am povestit povestea, deci nu trebuie să citiți... cum am ajuns să primesc un cățeluș, de Crăciun! :)

Vă doresc ca dorințele să se îndeplinească.
Sărbători Fericite!
La mulți-mulți ani cu bucurii alături de cei care vă sunt dragi!
Bomboane pentru toți cei care doresc!
Rânduri scrise pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de OchiiVerzi.

Happy Weekend! (39) - Pro sau contra fumători?

Elvețienii își apără dreptul la fumat
23 Septembrie 2012
Deși Geneva a votat în favoarea interdicției, rezultatele din celelalte 25 de cantoane au arătat că majoritatea respinge initiațiva de a interzice total fumatul în locurile publice, transmite BBC.
Hotelurile, restaurantele și barurile au în continuare dreptul de a ține încăperi destinate fumătorilor, însa criticii spun că angajații își riscă sănătatea și ar fi trebuit interzise cu totul [...]

El: Fumezi?
Ea: Da.
El: Câte pachete pe zi?
Ea: 3 pachete.
El: Cât costă un pachet?
Ea: 10 lei.
El: De cât timp fumezi?
Ea: 15 ani.
El: Deci, dacă un pachet costă 10 lei, tu fumezi 3 pe zi, înseamnă că cheltui 900 lei, lunar. Într-un an se fac 10.800 lei, corect?
Ea: Corect, probabil.
El: Așadar, dacă pe an cheltui 10.800, nemaipunând la socoteală inflația, în ultimii 15 ani ai cheltuit 162.000 lei, corect?
Ea: Corect.
El: Știai că, dacă nu ai fi fumat și ai fi strâns banii ăștia într-un cont de economii, adunând și dobânzile aferente celor 15 ani, ți-ai fi putut cumpăra un Ferrari?
Ea: ... Fumezi?
El: Nu.
Ea: Atunci unde naiba ți-e Ferrari??!!
*
A amenaja o zonă pentru fumat într-un restaurant este ca și cum ai amenaja o zonă pentru pipi într-o piscină.
*
De ce nu se ramolesc fumătorii?
Pentru că nu mai apucă.
*
Care e diferența între anii 2000 și anii ’60?
În anii 2000 un tip intră în magazin și strigă: “Dă-mi o cutie cu prezervative!” … și apoi șoptește vânzătorului: “Oh, strecoară-mi, te rog, și un pachet cu țigări”
Happy Weekend! Editia 39

2012-12-10

Parfum de îngeri: Namaste! – Poveste Parfumată

Învățații antici spuneau că în vremuri mai spiritualizate oamenii se puteau înălța până la contemplarea efectivă a Enigmei, dar spiritul închis acum în materie nu mai poate face aceasta decât dacă omul se lasă condus de intuiție, învățând să își lase spiritul să circule liber. Sfinxul trăiește azi în oameni și le adresează întrebări pe care le lasă fără răspuns. De aceea, îngerii au primit sarcina de a călăuzi oamenii încă dinainte de a se naște și până dincolo de viața fizică.

Tunetele se rostogolesc, fulgerele brăzdează cerul vinețiu și lacrimi mari picură Pământul. Oamenii aleargă să se adăpostească de ploaie și de fulgere și nu se gândesc că îngerii din cer se luptă,  pentru sufletul lor, cu îngerii căzuți.

Simțea dureros singurătatea care o copleșea în ultimul timp. Trăia cu senzația că ceilalți se îndepărtau și nu le înțelegea motivul. Rău nu făcuse - nu cu știință, cel puțin.
Singurătatea - se spune - e un cadou valoros în viața omului. Semnele de durere fizică arată că în corp ceva are nevoie de atenție sporită. Durerea emoțională manifestată prin sentimentul de singurătate atrage atenția că e momentul să cerceteze relațiile în care este prinsă, drumul pe care îl parcurge.

Îngerii sunt prezenți, îi oferă timp să analizeze viața pe care o trăiește, oamenii pe care i-a lăsat să se apropie. În profunzimea singurătății pe care o simțea, îngerii îi spun că e momentul să caute relații spirituale pentru că și-a neglijat sufletul de prea mult timp. Sufletul e parte din Întreg și trebuie să participe la acțiunile Întregului pentru că are voință proprie – poate fi legea și, în același timp, poate îndeplini scopul universal.
În acele clipe de singurătate profundă îngerii îi vorbeau. Îngerii o iubesc necondiționat și îi cunosc gândurile cele mai ascunse. În singurătate poate fi sinceră cu ea și poate da glas oricărui gând pentru că îngerii nu judecă faptele omului și nu râd de visurile lui. Singurătatea profundă înseamnă, de fapt, că îngerii sunt acolo, așteptând să fie invitați să ajute. Ei pot aduce vindecarea sufletului și a trupului, pot ajuta la rezolvarea unor probleme dificile și o pot ajuta să acționeze. Îngerii pot interfera și cu legile fizice ale Universului dar nu pot interfera cu liberul arbitru: îngerii trebuie să fie invitați să ajute și fac numai ceea ce le cere omul. Ei servesc, dar nu sunt servitori.

Un suav parfum de iasomie, ambră și trandafir ajungea până la ea, adus, probabil, de adierea pe care o simțea pe obraji, strecurându-se prin păr, învăluind-o ca și cum aripi diafane o acopereau și apărau…
Universul exista numai pentru ea.
Se simțea eliberată. Liberă să spună ce gândește și ce simte, liberă să aleagă ce să facă, unde și când. A primit darul spiritual de a trăi plenitudinea libertății. 
Particula divină e ca dragostea: o simți dar nu o vezi niciodată.
Namaste – se auzi o șoaptă ușoară…

Idole d’Armani a fost lansat în anul 2009, fiind dezvoltat de parfumierul Bruno Jovanovic. E o întâlnire între Orient și eleganța italiană, un parfum magnific și senzual. Un parfum ca un tribut adus feminității.
Notele de vârf conțin portocale și ghimbir, cele de mijloc iasomie, trandafir, și la bază sunt patchouli, iarbă parfumată și ambră – esențe perfect armonizate cu pielea femeii pe care o îmbrățișează într-o strălucire de Soare.

Poveste scrisă pentru Clubul Poveștii Parfumate găzduit de Mirela.
Tema a fost aleasă de karmapolice.

Happy Weekend la început de săptămână! Fidelitate

Aflând că soția îi înșeală, 90 % dintre bărbați își strâng bagajele și pleacă la amantă.

Soţul vine - neanunţat - acasă, după o lungă deplasare. Intră în casă, caută sub pat, în şifonier, în baie. Nimeni. Şi-i zice, resemnat, nevestei, în bucătărie :
- Ai îmbătrânit, femeie!

La un spital de psihiatrie, telefonul sună în timpul nopţii. O voce de bărbat întreabă:
- Spuneţi-mi, vă rog, n-a scăpat ieri un nebun din ospiciu?
- Nu. Dar de ce întrebaţi?
- Cineva a fugit astă noapte cu nevastă-mea.

HAPPY WEEKEND! Editia 38

2012-12-07

Leapșa și arta - sau arta în leapșă?

De la Rudolph la Vladen trecând pe la Vienela a ajuns la mine… pandhoraa s-a jucat și ea!
Sunt șase întrebări la care se va răspunde cu numele, de preferat și cu imaginea, unei picturi, colaj, desen, sculptură,basorelief, mozaic, obiect ceramic sau de sticlă, tapiserie, sau fotografie larg cunoscută și expusă vreodată într-o galerie de artă sau muzeu adevărat, alături de numele artistului care a creat acea operă. E voie să se includă și sculpturi de tip instalație mișcătoare, dacă sunt fixate de un stativ sau panou sau agățate de un tavan. Se acceptă și secvențe de film.
1. Cu cine/ce te poţi compara pe tine câte o dată?
Naufragiul, 1772, la National Gallery of Art, Washington D.C., artist: Claude-Joseph Vernet (14.08.1714-03.12.1789)
2. Ce te pasionează în legătură cu viaţa ta de zi cu zi?
Tânără citind; Artist: Claude Monet; The Walters Art Museum, Baltimore, Maryland, SUA
3. Cum arată sentimentul tău de bucurie sau fericire de azi sau din zilele acestei săptămâni încă relativ recente?
Love Letter, Jan Vermeer, Rijksmuseum Amsterdam
4. Dacă ai fi obligat să devii profesor al unei materii oarecare/domeniu oarecare al cunoaşterii umane, care ar fi acea materie/domeniu de cunoaştere?

Omul vitruvian, Leonardo da Vinci, la Galleria dell' Accademia, Veneția
5. Cum ar putea arăta o felicitare pentru Anul Nou pentru o persoană foarte-foarte importantă pentru tine?
Catedrala, de Auguste Rodin, Muzeul Rodin, Paris
6. Cum ar putea arăta o felicitare pentru Anul Nou pentru întreaga ta familie?
Trei pisici cântărețe, Louis Wain, în colecția Guttmann-Maclay
Cine dorește să răspundă provocării e invitat să preia leapșa imaginată de Rudolph.

Reflexii in oglinda - Vedere din tren


La SoriN au început Reflexiile în Oglindă și acolo se fac înscrierile :)

2012-12-03

Poveste Parfumata – Parfum de cozonac magic

Se grăbea să ajungă la destinație. Mai avea de distribuit un singur transport de cozonaci. Erau făcuți în mica lor făbricuță. Chiar dacă aluatul era frământat de roboți insensibili ingredientele erau amestecate cu dragoste de soția lui, de sora lui și de cumnat. Era o afacere de familie, abia începută, dar aveau succes deoarece nu făceau rabat la calitate și puneau mult suflet. Voiau ca oamenii să se bucure atunci când gustau din cozonacii făcuți de ei.
Mai aveau de plătit rate numai pentru camionul folosit pentru transport și totul ar fi fost bine, profitul s-ar fi mărit simțitor. Vindeau mulți cozonaci nu doar în perioada diverselor sărbători, ci în tot timpul anului. Oamenii veneau cu drag în micul lor magazin de desfacere. Fiecare era primit cu bucurie, ca și cum ar fi fost un membru al familiei.

Conducând pe șoseaua îngustă, cu vizibilitatea diminuată de fulgii albi de nea care pluteau lin spre șarpele de asfalt, se gândea la copilașul lor care se îmbolnăvise subit și medicii nu știau diagnosticul exact – își tot dădeau cu părerea și le scriau rețete cu medicamente scumpe care nici nu se găseau în orășelul lor. Îl înfiaseră pe micuț în urmă cu cinci ani – a fost abandonat în spital, la naștere, de mama lui adolescentă. Știau cine e mama și aceasta a fost foarte bucuroasă că micuțul ei va fi crescut de oameni buni.
Era obosit tare… Ar fi vrut să oprească pe marginea drumului dar comanda trebuia onorată. O căprioară – așa i s-a părut – a țâșnit din pădurea care străjuia șoseaua… A frânat brusc – din reflex – și a tras dreapta de volan – nu prea tare dar din cauza fulgilor care formaseră pe asfalt o pătura udă a ajuns între copacii din laterala șoselei. A apucat doar să își dea seama că se repede în beznă. Auzea, ca prin vis, niște șoapte și se gândea că cineva a văzut accidentul și a chemat ajutoare.
- Ia uite la ăla cum doarme acolo în colț! se auzi un chicotit, și se gândea că la el se referă.
- La câte semințe de mac are în el ce-ai vrea să facă, măi, coloratule!?
- Ești invidios pe bucățelele dulci și colorate care încântă ochii celor care savurează felii din trupul meu?
- Nu! Cei mai mulți oameni apreciază simplitatea! Și eu sunt simplu, pufos și nu așa dulce ca tine și nu mă lipesc de dinți!
- Ia, măi, gura – intervine o voce mai gravă. Nucile sunt preferate în aluat; e o tradiție pe care oamenii țin să o păstreze.
- Că stafidele nu-s tot de tradiție! intervine un glas uscat.
- Sigur, deshidratatule! mormăie, calm, cel plin cu semințe de mac. În loc să vă certați haideți să vedem cum îl scoatem pe omul acesta din impas! A trudit cu drag să ne facă buni, să fim vedete și foarte apreciați! Toți suntem la fel de buni, indiferent cu ce suntem umpluți!

Șoferul încerca să deschidă ochii, să afle ce se întâmplă. A reușit. În jurul lui era doar bezna, accentuată de farurile aprinse ale camionului. Le-a stins, să nu se consume bateria, în caz că nu va primi curând ajutor. A scos telefonul mobil, dar nu avea semnal. Lacrimi grele îi alunecau pe obraji. Trebuia să își anunțe soția că a avut un accident ușor și va întărzia, sperând că nu va lipsi și măine, în ziua de Ajun…
Greu, pentru că toate oasele îl dureau, a deschis portiera și a coborât. La un clipit distanță a văzut câțiva oameni îmbrăcați sărăcăcios, dar foarte curat, și care îl priveau zâmbind. Mai în spate se vedeau câteva căsuțe rotunde, văruite, acoperite cu zăpadă. Văzându-i pe oameni așa subțire îmbrăcați a uitat de necazul lui și s-a gândit că ar trebui să le ofere măcar ceva de mâncare, pentru că păreau și înfometați. A deschis ușile camionului și un val de parfum de patiserie l-a năucit. Niciodată cozonacii nu au avut așa parfum puternic după ce i-a ambalat și i-a urcat în camion. Miroseau așa frumos numai când erau calzi. A luat o pungă și și-a dat seama ca e cald cozonacul. Asta era prea de tot! A mai atins unul și era la fel de cald! S-a gândit că în accident se defectase cine știe ce și de aceea se încălziseră cozonacii. Dar știa că nu se puteau altera în timp așa scurt și a început să împartă cozonacii oamenilor care se adunaseră în jurul lui. Se simțea cuprins de o veselie inexplicabilă, ca și cum cozonacii râdeau în palmele lui atunci când îi oferea. Și îi oferea cu tot sufletul, gândindu-se că astfel se vor bucura și sărmanii în această seară, așa cum se bucurase și el, de atătea ori în viață. Accidentul devenise, dintr-o dată, o întâmplare fericită: putea să facă un bine. Era mai mult decât să onoreze o comandă.
Când în camion n-a mai rămas nici un cozonac în zare a văzut farurile a ceea ce părea să fie o mașina. A făcut semn și mașina a oprit. Se simțea foarte înghețat, nu putea vorbi dar se simțea luat pe brațe și transportat într-un loc cald. Și-a sunat soția imediat ce a devenit conștient și aceasta i-a dat cea mai frumoasă veste pe care ar fi putut să o primească cineva în Ajun de Crăciun: băiețelul lor s-a ridicat din pat și a cerut să mănânce cozonac. Era copilul lor drag, așa cum era înainte de a fi copleșit de boala misterioasă. A plâns cum niciodată până atunci n-a mai plâns de bucurie! A sunat și pe cel la care trebuia să ducă transportul de cozonaci, să îi spună că nu mai avea ce să-i ofere dar că se va revanșa… Încă nu știa unde erau cozonacii – oamenii care l-au salvat din zăpadă au spus că nu există în apropiere vreun sat. Bărbatul de la capătul firului i-a spus că nu a mai trimis comanda – o anulase în ultima clipă și voia să își ceară scuze pentru aceasta, dar a constatat că nu ar fi avut bani să platească pentru acei cozonaci…
Total nedumerit, dar foarte fericit, șoferul s-a întins pe patul de spital. Prin fața ochilor păreau să plutească niște cozonaci care zâmbesc și dansează. Și-a zis că mai suferă, încă, de pe urma loviturii la cap și s-a lăsat în voia somnului… Conta mai puțin ce se întâmplase cu acei cozonaci, dar el era convins că niște oameni s-au bucurat să îi savureze.


Parfumul la care m-am oprit din căutarea pe net este "Calèche" de Hermès, un parfum creat în 1961 și  remodelat în 1992 - acum aroma sa începe cu note de cimbru, continuă cu note picante florale amestecate cu miros de piele, mosc, nuci și lemn.
Poate am ales acest parfum nu doar pentru că scrie că ar conține și ceva esență de nuci, ci și pentru că am citit despre Casa Hermes că nu a fost niciodată în rând cu tendințele, preferând clasicul.



Povestea este scrisa pentru Clubul Povestii Parfumate gazduit de Mirela. Tema a fost aleasa de Vienela.

2012-12-01

Happy Weekend! - Cântec pentru Lya

A Song for Lya, George R. R. Martin - Premiul Hugo, 1974
O poveste despre iubire, pe fond science-fiction. Ajunși la o anumită vârstă, membrii comunității skeene aleg Reunirea, ritual în urma căruia sunt parazitați de greeshka, un organism care îi devorează. Departe de a fi îngroziți de această perspectivă, skheenii o așteaptă cu nerăbdare și, odată parazitați de greeshka, intră într-o stare de pace sufletească și comuniune cu toți cei care se Reuniseră anterior. Chemată pentru a investiga acest mister, Lya - o femeie înzestrată cu capacități psihice dezvoltate - sondează creierele shkeenilor înainte și după ritual. Ea descoperă astfel un nivel de comuniune nemaiîntâlnit, similar accepțiunii de Dumnezeu.
Era însoțită în misiune de iubitul ei, Robb.  La finalul misiunii ea a ales Reunirea iar el a plecat spre lumea din care venise.
**
- Vei muri cu mine, Robb? Și atunci vom fi împreună? îl întreabă la un moment dat Lya pe Robb.
[…]
- Totuşi, spui că sunt perfectă şi că mă iubeşti. Sunt exact ceea ce-ţi trebuie. Dar sunt oare? Robb, eu îţi citesc gândurile. Ştiu când vrei să fiu sexy, aşa că sunt sexy. Văd ce te frământă şi te pot ajuta. Ştiu când vrei să fiu serioasă şi când să glumesc. Ştiu ce glume să fac. Niciodată ironii, nu-ţi place să răneşti oamenii, sau să-i vezi răniţi. Tu râzi cu oamenii, nu râzi de ei, iar eu râd cu tine şi te iubesc pentru gusturile tale. Ştiu când vrei să vorbesc şi când să tac. Ştiu când vrei să fiu tigroaica ta cea mândră, telepata ta extraordinară şi când doreşti să fiu o fetiţă neajutorată care-şi caută adăpost în braţele tale. Şi sunt toate astea, Robb, pentru că tu vrei aşa, pentru că te iubesc, pentru că simt bucuria din mintea ta la fiecare lucru pe care-l fac aşa cum doreşti tu. Nu plănuiesc niciodată să fac aşa, dar se-ntâmplă. Nu-mi păsa şi nu-mi pasă. În majoritatea timpului, nu eram nici măcar conştientă. Şi tu faci acelaşi lucru. Te-am citit. Nu poţi însă citi ca mine, aşa încât, uneori, ghicești greşit - eşti spiritual atunci când aş dori o înţelegere tăcută, sau te joci de-a masculul feroce când eu am vrut un băieţel pe care să-l alint. Totuşi de cele mai multe ori ghiceşti corect. Şi, în plus, încerci, încerci în permanenţă. Eşti însă tu, într-adevăr? Sunt eu, într-adevăr? Ce s-ar fi întâmplat dacă nu eram perfectă, dacă eram eu însămi, cu toate greşelile mele şi cu lucrurile care ţie nu ţi-ar plăcea să le fac? Atunci, m-ai fi iubit? Nu ştiu. 
[…]
Lya pe care o puteam încă avea. Pe care aş fi avut-o şi acum. Ar fi fost uşor, atât de usor… O plimbare într-o peşteră întunecată, un somn scurt. Apoi, Lya cu mine pentru vecie, în mine, împărţindu-mă, ea fiind eu şi eu fiind ea. Iubindu-ne şi cunoscându-ne mai mult decât o pot face oamenii. Reunirea şi fericirea, fără nici o beznă, niciodată. Dumnezeu... Dacă credeam în cele spuse lui Valcarenghi, atunci de ce o refuzasem pe Lya?
Poate pentru că nu sunt sigur. Poate că sper încă la ceva mai măreţ şi mai iubitor decât Reunirea - la Dumnezeul de care mi s-a spus de când eram copil. Poate că risc, pentru că o parte din mine continuă să creadă. Dacă greşesc însă, atunci... bezna şi câmpia...

Postarea participă la Happy Weekend!