Clame aurii pentru draperie

În luna august, picătura în ocean în ceea ce privește contribuția la ceea ce numim refolosire, transformare este despre transformarea unor obiecte de plastic și/sau cauciuc (orice formă) bune de aruncat în obiecte utile, decorative.

În jocul Transformări creative – august 2023 am participat pe sărite. Am început cu tema 2 și am sărit la tema 4: Fii creativ! Și-am fost... de numa’, creativă! M-am inspirat dintr-o revistă veche – revista n-o mai am, dar imaginea era rămasă pe creier de ani buni: clame pentru strângerea perdelei, draperiei.

Bineînțeles că se găsesc în magazin (se găseau și când am văzut poza în revistă) dar... piticii de pe creier sunt pitici hotărâți – când se aliniază nu mai scap de gura lor. Desigur, nici nu stau în loc că n-am clame la draperie/perdea (las piticii să se certe între ei).

Am folosit corect timpul gramatical: nu am - deși am făcut două clame nu am clame pentru draperiile din sufragerie, cum am vrut. Le-am făcut prea mici – nu se potrivesc nici pentru perdea, nici pentru draperie pentru că ambele sunt cu falduri prea mari pentru clamele mele: arată ca și cum le-am strangulat dacă le prind cu aceste clame!

Cum am confecționat clamele

Dintr-un recipient din plastic alb am tăiat forme ovale (după un tipar făcut din carton). De-mi dădea prin minte să și măsor cam cât trebuie să fie ovalul pentru a cuprinde elegant perdeaua / draperiile aș fi avut două clame perfect potrivite – draperiei i-am făcut, acum câțiva ani, ciucuri din ață aurie folosită și pentru clame. S-ar fi potrivit clamele și cu ciucurii, nu doar la culorile draperiei și perdelei.

Acum îmi dau seama că și de-aș fi cumpărat clame e posibil să fi ales prea mici.

Ovalul e lung de 12 cm, lat de 8 cm (la mijloc); lățimea conturului clamei festonat cu ață aurie este de 2 cm.

Tija clamei e plastic mai moale; o fâșie lată de 1 cm și tăiată la lungimea de 15 cm – le am din vremuri imemoriale! (când lucram în atelierul unui unchi și pe lângă ceea ce aveam de lucru mai făceam „o mie” de bazaconii).

Cum ziceam: am înfășurat (prin festonare) clama; pe tijă am înfășurat ață, punând adeziv din loc în loc, pe partea din spate pentru a avea rezistență mai mare (să nu se desfacă). În realitate, ața aurie lucește frumos.

Nu mi-a trecut prin cap să acopăr la început capetele cu țesătură din lamé auriu și apoi să înfășor ața (pe vârfurile clamei e imposibil – pentru mine - să fixez firul) La momentul publicării textului nu am acoperit capetele tijelor cu lamé, și cred că n-o să reușesc (am rotunjit, oarecum, capetele și firul alunecă) – voi aplica ojă aurie (când voi cumpăra!) pentru că diluantul din ojă va pătrunde bine plasticul moale al tijei și nu va sări.

Cam atât despre clamele pentru draperie și/sau perdea (fotografiate la o eșarfă)

Pozele le-am editat online, gratis, cu:

https://www.online-image-editor.com/

și le-am așezat în colaj cu pixlr x – sunt permise prelucrări gratuite pentru trei imagini zilnic.

Sunt două programe care nu necesita autentificare (cont) pe site.

Tata în citate

Tata are un rol în viața copilului și mama are alt rol – cei doi se completează (ar trebui să se completeze) reciproc.

Pentru tata (care de 13 ani e într-o lume mai bună), și pentru toți tații din lume (încă aici sau nu), am ales câteva citate despre tată.

Când îl înveți pe fiul tău, îl înveți pe fiul fiului tău. (Talmud)

Nu mă pot gândi la vreo nevoie în copilărie atât de puternică precum nevoia de protecție a unui tată. (Sigmund Freud)

Când cineva nu are un tată bun, trebuie să și-l creeze. (Friedrich Nietzsche)

Cred că ceea ce devenim depinde de ceea ce ne învață tații noștri în momente neobișnuite, când ei nu încearcă să ne învețe. Suntem formați din mici bucăți de înțelepciune. (Umberto Eco)

Mama mea m-a protejat de lume, iar tatăl meu m-a amenințat cu ea. (Quentin Crisp)

Un bărbat știe când îmbătrânește pentru că începe să semene cu tatăl său. (Gabriel Garcia Marquez)

Până când un bărbat își dă seama că poate tatăl lui a avut dreptate, de obicei are un fiu care crede că greșește. (Charles Wadworth)

Nu contează cine a fost tatăl meu; contează cine îmi amintesc că era. (Anne Sexton)

Fiecare fiu își imită tatăl, în cuvinte și în fapte. (Terri Guillemets)

Tatăl meu nu a făcut nimic neobișnuit. A făcut doar ceea ce ar trebui să facă tații: să fie acolo. (Max Lucado)

Atunci când un tată dăruieşte fiului său, amândoi râd; atunci când un fiu dăruieşte tatălui său, amândoi plâng. (William Shakespeare)

Severitatea unui tată este un medicament minunat: are mai mult dulce decât amar. (Epictet)

Este mai ușor pentru un tată să aibă copii decât pentru copii să aibă un adevărat tată. 

(Papa Ioan al XXIII-lea)

Un tată poate să hrănească zece fii, dar zece fii nu pot să hrănească un tată. (proverb românesc)

Un tată lacom are copii hoți. (proverb sârbesc)

Trebuie să iubești tații. La nunta mea, când m-am împiedicat în rochia de mireasă și am căzut pe burtă, tata a spus: Nu-ți face griji, o să te descurci mai bine data viitoare. (Melanie White)

Este admirabil pentru un bărbat să-și ia fiul la pescuit, dar există un loc special în rai pentru tatăl care își duce fiica la cumpărături. (John Sinor)

Când aveam 14 ani, tatăl meu era atât de ignorant încât abia dacă îl suportam în preajma mea. Atunci, însă, când am ajuns la 21 de ani, am fost uluit să descopăr cât de mult învățase în șapte ani. 

(Mark Twain)

(copiate de ici-colo, de pe net)

Postare inscrisa in tabelul Citatelor favorite, pe blogul Suzanei: Floare de colț.

A existat si Horia Lovinescu

Dramaturgul Horia Lovinescu s-a născut în 28 august 1917, la Fălticeni, județul Suceava. Părinții lui au fost Octav Lovinescu, avocat, și Ana Cetățianu, descendentă din familia lui Ion Budai-Deleanu, fiica pedagogului Ioan Cetățianu – profesor de limba română, publicist, autor de manuale școlare și traducător.

Horia fost nepotul criticului și istoricului literar Eugen Lovinescu, fratele lui Vasile Lovinescu, eseist, critic literar și filosof ezoteric (a mai avut un frate, Octav, avocat) și verișorul Monicăi Lovinescu (care activa în exil în Franța, fiind una dintre cele mai cunoscute voci ale postului anticomunist Radio Europa Liberă; și-a dedicat viața și opera luptei împotriva totalitarismului comunist).

Cursurile școlii primare și liceului le-a urmat în localitatea natală. Mai apoi a urmat cursurile Facultății de Litere și Filosofie la București, absolvind în 1942. În 1946 obține titlul de doctor în litere și filosofie la Universitatea din Iași cu o teză despre poezia lui Arthur Rimbaud, teză premiată de cenaclul Sburătorul (teza a fost publicată abia în 1981). Horia Lovinescu ar fi mărturisit că viața și opera lui Rimbaud au constituit pentru el o obsesie de tip "extenuant", scrie Vasile Spiridon în România literară nr. 38/2022, întrebându-se cum ar fi evoluat destinul scriitoricesc al dramaturgului dacă în România nu s-ar fi instaurat comunismul.

Scrie tot Vasile Spiridon:

Instalat în autocenzură, autorul piesei Moartea unui artist (dramă în două părți, scrisă în 1965) a trăit, probabil, într-un autodispreț ce i-a întunecat cu melancolii amare momentele de creație. Cultivând teatrul de idei și parabolă, el a încercat să-și împace frământata conștiință cu linia partinică autoimpusă. Disputat între dileme existențiale și drame de idei, Horia Lovinescu a acomodat pe cât a putut conflictul dintre vinovatul fără vină și victimizatul voluntar.

Piesele de teatru pe care le scrie sunt unele de idei, cu conflicte acute. Întâmplările se desfășoară cu intensitate și dramatism. Horia Lovinescu e un constructor de teatru modern, psihologic deși utilizează speciile și modalitățile consacrate ale genului.

Liviu Ciulei nu a acceptat nicio piesă de-a lui cât timp a fost regizor la Teatrul Bulandra pentru că mai toate piesele lui Horia Lovinescu (zic cunoscătorii) puteau fi interpretate și altfel decât conform doctrinei din acele timpuri.

Scriind în epoca în care a avut ghinionul să trăiască, deși nu era neapărat cenzurat, se autocenzura, știind că nu făcea parte dintr-o așa-numită familie cu origini sănătoase, având un trecut legionar (fratele lui, Vasile Lovinescu, a fost primar legionar la Fălticeni – în cele 138 de zile cât a fost România stat național-legionar; dintr-o carte a Doinei Jela se poate înțelege că și Horia a fost legionar la un moment dat), o verișoară vorbind împotriva comunismului s.a.m.d.. Probabil că de n-ar fi fost Monica Lovinescu, verișoara lui, Horia Lovinescu ar fi fost marginalizat azi (sau poate nu).

A debutat în anul 1953, la Viața românească, cu piesa Lumina de la Ulmi – care se joacă, după un an, pe scena Teatrului Municipal din București (piesă distinsă cu Premiul de Stat); în 1954 debutează editorial cu aceeași piesă.

Succesul îl cunoaște în 1955, cu Citadela sfărâmată, care a fost ecranizată și tradusă în mai multe limbi sub titlul Familia Dragomirescu.

A scris și scenarii de film, între care: Avalanșa (1959), Meandre (1966), Stejar extremă urgență (1973), 100 de lei (1973).

A scris mult, a tradus mult, a primit premii, a fost director la Teatrul Nottara, a călătorit în străinătate, dar situația lui s-a agravat în 1983, când soția lui (Dana Crivăț, fosta soție a lui Radu Beligan) a rămas cu fata, Anamaria Beligan, în Germania (de unde, mai apoi, a emigrat în Australia) și abia a fost salvat de D.R. Popescu să nu fie dat afară de la teatru.

A scris Monica Lovinescu în cartea sa La apa Vavilonului (carte de memorii scrisă pe baza jurnalelor ținute de-a lungul vremii):

Când ne-am revăzut l-am găsit cu totul schimbat: radios (el care se confunda într-atât cu masca de actor tragic încât surâsul nu-i pria, părea lipit pe fața mereu sumbră). Se recăsătorise cu fosta soție a lui Radu Beligan și era fericit. Tot atât de deschis acum pe cât se arătase de impenetrabil prima oară, mi-a povestit cu un sinistru umor (între rânjet și râs) cum și-a scris prima lui piesă de succes, Citadela sfărâmată. Avea de ales între un fel de neființă (statutul său de «burghez» fiind agravat de un trecut legionar) și o carieră de «prostituție», cum singur o numea. Mai la îndemână i s-a părut perspectiva din urmă (La apa Vavilonului, Ed. Humanitas, 1999, p. 260) (n.b. prostituție ideologică)

Horia Lovinescu s-a stins din viață la București, în 16 septembrie 1983, de cancer hepatic (în ultimii ani de viață, mai ales, bea foarte mult).

Notă. Culegând informații despre viața lui Horia Lovinescu (destul de puțin pare să fi fost cercetată biografia lui) am dat de date diferite de naștere și deces. Cel mai adesea apare nașterea la 28 august 1917 și decesul la data de 16 septembrie 1983, dar nu mai știu pe unde apare ca dată a nașterii 7 august! Pe site-ul Muzeului Național al Literaturii Române apare: n. 20 august 1917 – d. 15 noiembrie 1983. Concluzie: nu știu sigur care sunt datele reale deși, comemorările sunt, cele mai multe, în 28 august.

Surse:

https://romanialiterara.com/2022/10/vinovatul-fara-vina-horia-lovinescu-1917-1983/

https://mnlr.ro/horia-lovinescu-100/ (și sursa foto)

https://dponline.ro/lumea/articol.php?id=18 (Doina Jela)

Scriitori români – mic dicționar, Editura Științifică și Enciclopedică, București,1978

Trenurile cu hidrogen

Nu credeam să spun vreodată ceva bun despre indivizii din Guvernul României și iată că scriu!

În 2021, ministrul transporturilor de atunci dădea din gură că vrea să se experimenteze și în Ro trenuri cu hidrogen – alte state (Germania, Franța, Canada și altele) o făceau (și o mai fac, unele). Așa că... de ce să nu ne jucăm cu focul și în România?

Când cu ratarea licitației pentru 12 trenuri cu hidrogen se jeluiau unii că nu vom avea trenuri civilizate în RO. Intai să fie civilizate trenurile cu locomotivă electrică, apoi mai vorbim. De ce-aș vrea să călătoresc într-o bombă pe roți?

Aici laud incompetența politrucilor din Ro. Cică, din cauză că cei de la ministerul transportului au ratat licitația (în urmă cu câteva luni) pentru cumpărarea unor trenuri pe hidrogen e pus în pericol tot programul european în valoare de 30 de miliarde euro. Licitația a fost anulată pentru că nu s-au înghesuit producătorii. Mă bucur că nu s-au înghesuit producătorii, și mă mir, pentru că nu știu dacă pe producători îi interesează infrastructura feroviară de aici - modul de alimentare cu hidrogen, producerea și transportul hidrogenului. Oricum, în domeniu e vid legislativ.

Infrastructura feroviară

Cerințele pentru infrastructură – în cazul trenurilor cu hidrogen – sunt unele speciale...

Trenuri cu hidrogen pe căile ferate din România?! Uau! Bombe pe roți!

Sunt suficient de sigure șinele de cale ferată pe care se ciocnesc parcă tot mai des diferite trenuri?

Stațiile de alimentare sunt complicat de construit și extra-foarte scumpe. Transportarea hidrogenului nu-i ușoară și nu-i ieftină.

Autonomia stațiilor de alimentare depinde de mai mulți factori, inclusiv de greutatea încărcată (astfel, în transportul feroviar de călători ar fi potrivită o anumită stație, dar nu și la marfă – marfa fiind net mai grea decât încărcătura de pasageri); trenul ar consuma prea mult și n-ar mai renta (dar specialiștii cercetează în continuare, caută soluții inclusiv pentru automobile propulsate cu hidrogen).

Intervențiile în caz de accident – când e vorba despre hidrogen – sunt mult mai dificile și periculoase; cei care intervin în astfel de cazuri trebuie pregătiți temeinic, să știe unde să taie (descarcereze) dacă e cazul, să nu taie vreo conductă (asta în cazul în care conducta nu e distrusă la impact și-atunci trenul face bum! pe loc). Salvatorii, în astfel de cazuri, trebuie să fie dotați cu ceva camere termice – dacă e zi – pentru a detecta eventuale flăcări...

Când și unde se justifică trenurile pe hidrogen

Specialiștii afirmă că trenurile cu hidrogen se justifică mai ales în cazul distanțelor mari cu densitate mică de călători. Se justifică și în cazul zonelor/statelor care nu au rețea feroviară electrificată, să zic așa.

Soarta trenurilor cu hidrogen în România

Să zicem că Ro va cumpăra cele 12 trenuri cu hidrogen... Ce va face cu ele?! Vor fi lăsate să ruginească în depouri? Are Ro producție de hidrogen suficient de mare pentru a acoperi consumurile? Sau... va importa? Cât ar costa producerea cantității necesare de hidrogen? Cât ar costa importurile de hidrogen pentru aceste trenuri?! Cât costă construirea stațiilor pentru realimentare și câți oameni ar vrea să locuiască în apropierea acestora? Doar întreb.

Caracteristici hidrogen

Hidrogenul e un gaz super-extra inflamabil – în contact cu aerul explodează, iar flacăra de hidrogen e invizibilă pe timp de zi (hidrogenul e un gaz incolor, inodor, insipid).

Cum se produce hidrogenul

Depinde din ce vrei să-l obții... Deocamdată, în cea mai mare parte, producerea hidrogenului nu e tocmai curată, pentru că tot petrolul e baza – e nevoie de alte surse (energia solară și/sau electroliza apei).

Hidrogenul e produs în mare parte din produse petroliere sau biometan, procedeu numit SMR – la fel de poluant ca procedeul rafinării benzinei.

Se mai poate obține prin procedeul numit gazificare – producerea hidrogenului din cărbune sau biomasă; procedeul emite dioxid de carbon în natură.

Producerea eco a hidrogenului (dați-mi voie să zâmbesc strâmb) se mai poate face din energie regenerabilă (nucelară sau eoliană) dar... acest sistem (deocamdată, cel puțin) nu are capacitatea de a face față unei cereri serioase.

(v. autolatest.ro)

Teastarea trenurilor cu hidrogen

State precum Anglia, Germania, Franța au experimentat trenuri cu hidrogen începând de prin anul 2018...

Pentru a ajunge la o concluzie cât mai corectă în ceea ce privește avantajele hidrogenului pe post de combustibil este de preferat – evident – să fie testate cât mai multe trenuri, pe rețele feroviare cât mai diferite.

Fapt divers 1. Mai nou, cercetătorii (inginerii și nu numai) par a se orienta spre amoniu pe post de combustibil – ar fi mai ieftin decât alimentarea cu hidrogen, zic ei.

Fapt divers 2. Germania renunță la ideea trenurilor cu hidrogen. Acolo se testează de prin 2018 aceste trenuri. În august 2022, în landul Saxonia Inferioară au fost introduse 14 garnituri de tren cu hidrogen, în circulația comercială. Anul acesta, însă, reprezentanții companiei au decis să cumpere locomotive cu baterii electrice – investițiile în infrastructură pentru trenurile pe hidrogen sunt mult prea mari, și nu merită.

Landul Baden-Württemberg a analizat alternativele ecologice pentru garniturile diesel și cei care au putere de decizie nici n-au clipit când au respins ideea trenurilor pe hidrogen, care ar fi cu 80% mai costisitoare decât trenurile pe baterii. (v. wall-street.ro)

De ce-ar mai vrea unii, în România, trenuri pe hidrogen, din 2026 începând? Doar pentru a se sifona vreo 800 de milioane de euro, cât ar fi un astfel de contract (care va include și service pentru 30 de ani, cu o parte de bani care vin prin Programul Național de Redresare și Reziliență)? Doar întreb.

Mare lucru să nu cumpere guvernanții din Ro trenurile la care vor renunța alții din cauză că nu-s rentabile (doar zic).

Odeon colorat. Reflexii in oglinda

Festivalul luminilor, București 2023 - Geometria orașului.

Dintre multele fotografii făcute la acest Festival (ediția a 7-a), de pe pagina FB de unde le-am luat, numai Teatrul Odeon a fost potrivit pentru jocul Reflexii în oglindă inițiat de SoriN (http://fewstuff.blogspot.com/) și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate – fațada clădirii se reflectă în apa din bazinul fântânii arteziene din apropiere.

Istoria clădirii teatrului e lungă; aici sunt câteva (mult spus!) idei din istoria mai mult sau mai puțin recentă.

Teatrul a fost fondat în anul 1946 și se numea Teatrul Muncitoresc CFR Giulești. Se află în centrul Bucureștiului din 1974, într-o clădire monument istoric. În anul 1990 denumirea Teatrului Giulești a fost schimbată în Teatrul Odeon.

Sursa foto: Dan F.

Ce înseamnă odeon

Cuvântul odeon provine din grecescul öideon (loc pentru cântat); în antichitatea greacă și romană, odeoanele erau clădiri destinate activităților muzicale, dar și concursurilor de poezie. Primele au apărut la Atena, cel mai celebru fiind al lui Pericle, pe Acropole (versantul sudic) – se spune că lemnăria provenea de la corăbiile persane capturate în Salamina.

La Atena erau patru, dar mai apoi atât grecii cât și romanii au ridicat astfel de construcții la Corint, Efes, Pompei, Smirna și altele.

Era, practic, un teatru acoperit, de mici dimensiuni. Amfiteatrul destinat publicului avea panta mai abruptă decât în teatrele obișnuite – tendința desfășurării mai mult pe înălțime decât pe lărgime era menită să favorizeze acustica. 

Odeoanele erau mai mici decât teatrele propriu-zise grecești și romane.

Destinate inițial concursurilor de interpretare, cu timpul, în odeoane au început să aibă loc ședințe de judecată, adunări populare și altele.

Azi, denumirea e aplicată des cinematografelor și teatrelor – cel mai cunoscut e teatrul Odéon din Paris (1791).

Pentru amănunte: https://en.wikipedia.org/wiki/Odeon_(building)

23 August 1944, România părăsește Axa

Primul război mondial s-a desfășurat între anii 1914 – 1918.

Al doilea război mondial s-a desfășurat între 1 septembrie 1939 și 2 septembrie 1945.

Alianțele (vizibile) din cel de-al doilea război mondial

În cel de-al doilea război mondial au existat alianțe militare așa-zise principale:

1. Axa (Puterile Axei) – intrau aici Germania, Italia, Japonia, Slovacia, Ungaria,Bulgaria, România.

În 27 septembrie 1940 e semnat Pactul Tripartit (Pactul de la Berlin): Germania, Italia și Japonia se aliază; în noiembrie 1940 se alătura Ungaria, România, Slovacia; în martie 1941 se alătură și Bulgaria.

2. Aliații (Națiunile Unite): Marea Britanie, Statele Unite ale Americii și Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste (U.R.S.S.).

De ce a ajuns România să lupte alături de Germania

Din 1916, România a fost aliat tradițional al Franței, Angliei și altor state care au făcut parte din blocul militar al Antantei în primul război mondial.

În 1939, când a început al doilea război mondial România s-a trezit, în Europa, cam singură în fața mașinii de război germane: Austria, Polonia, Cehia, Tările de Jos, Belgia, Franța, Norvegia, Danemarca și altele au capitulat sau au fost ocupate. Franța capitulase, Anglia era ocupată să se apere de raidurile aeriene germane.

România și-a declarat neutralitatea, dar a fost forțată, într-un fel, să renunțe la neutralitate și să aleagă o tabără.

URSS, condusă de alt dictator, se înțelegea cu Hitler. Prin Pactul Ribbentrop-Molotov Europa era la un pas de catastrofă, pentru că cei doi păreau că-și împart continentul fără probleme.

În 1940, prin Pactul Ribbentrop-Molotov, Dictatul de la Viena, respectiv Acordul de la Craiova, România pierde Basarabia, Nordul Bucovinei și ținutul Herța în favoarea URSS (azi, ținutul Herța e parte din Ucraina); Transilvania de Nord a fost pierdută în favoarea Ungariei și Cadrilaterul, tot cu acordul lui Hitler, în favoarea Bulgariei. Era pe vremea lui Carol al II-lea, cel care instaurase dictatura în 1938.

Când, în iunie 1941, generalul Ion Antonescu a ales să angajeze România în război alături de Germania a făcut-o, se zice, în speranța că va recupera teritoriile pierdute cu un an înainte.

Ion Antonescu a ajuns la putere în septembrie 1940, alături de legionari, în timpul catastrofei politice generate de pierderea Transilvaniei de Nord. Hitler l-a preferat pentru că reprezenta ordinea – unii spun că cei doi aveau caractere asemănătoare, dar nu s-au simpatizat reciproc, deși s-au întâlnit foarte des în anii de război. Generalul primește de la Hitler asigurarea integrității statului român dar și trupe germane pe teritoriul țării – Germania are, astfel, o bază germană solidă, după ce Carol al II-lea, în ultimele luni de domnie se apropiase de Hitler și solicitase o misiune germană în România.

Germania cerea României livrări constante de petrol și grâu. Nemții voiau petrol, românii voiau teritoriile înapoi.

România a intrat total nepregătită în război; nu a fost ajutată de miniștrii străini la care apelase Antonescu până la alianța cu Germania și, mai apoi, nu a fost ajutată în mod deosebit nici de aliații săi nemți. A urmat dezastrul de pe frontul de Est.

Începutul sfârșitului

Când a devenit mai mult decât clar că Germania va pierde războiul, politicienii români au început să se agite mai mult, încercând să-l convingă pe Antonescu să încheie un armistițiu. El le-a zis liderilor Partidelor Național Țărănesc și Liberal că el se dă la o parte și să semneze ei armistițiul, ceea ce aceștia n-au vrut. Liderii celor două partide sperau să se predea Aliaților – aveau legături cu generalul Wilson, comandatul suprem aliat în Mediterană, care se afla la Cairo. Așteptau un răspuns de la acesta, dar îndemnurile erau să capituleze în mâna rușilor... ceea ce liderii celor două partide ezitau să facă. De asemenea, acești lideri urmăreau ca în orice alianță ar face să nu intre și cei din Partidul Comunist, grupare care activa în ilegalitate de ani buni și care îndemna militarii și civilii să se opună germanilor cum pot; comuniștii voiau să înarmeze și civilii (muncitorii, în special) pentru a opune rezistență germanilor.

Comuniștii împrăștiau manifeste, răspândeau ziarul România Liberă și sabotau la greu buna funcționare a uzinelor, transportul feroviar s.a.m.d.

Soldați, subofițeri, ofițeri și generali!

Refuzați să mai luptați și să muriți pentru criminalii Hitler și Antonescu!

Cei de pe front! Treceți cu tot armamentul și echipamentul de partea Armatei Roșii, care vă va ajută să luptați pentru dezrobirea patriei noastre!

Cei din spatele frontului! Refuzați plecarea pe front. Treceți de partea poporului! Dezarmați și nimiciți pe cotropitorii hitleriști! Apărați și salvați onoarea, independența și avutul poporului român!

Manifestul PCR - 1 mai 1944

A sunat ceasul (...) Destul! Întoarceți armele contra nemților și trădătorilor de patrie din slujba lor. Alungați-i de pe pământul patriei noastre.

Alăturați-vă vitezelor Armate Sovietice și Aliate și luptați împreună cu ele pentru nimicirea completă a hitleriștilor.

România liberă – 28 iulie 1944.

(citate din cartea-document Și a fost ora H, de Haralamb Zincă, Editura Publisol, 2021)

Regele Mihai I, la sfatul apropiaților, îl arestează pe (deja) mareșalul Ion Antonesccu și decide să se alăture Coaliției Națiunilor Unite.

În 23 august, într-o miercuri, la ora 22:30, regele anunță întoarcerea armelor, ieșirea României din alianța cu Puterile Axei și imediata încetare a războiului cu Națiunile Unite. Această hotărâre, se spune, a scurtat cu șase luni cel de-al doilea război mondial.

La nu prea mult timp după aceea, România a câștigat... era comunistă.

Conform strategiei staliniste și cu sprijinul trupelor sovietice, Partidul Comunist Român (PCR) și-a eliminat treptat adversarii (în mod violent în multe cazuri). După abdicarea forțată a regelui Mihai I, în urma loviturii de stat din decembrie 1947, a fost instaurată Republica Populară Română. Și s-a tot avansat pe calea făuririi societății socialiste multilateral dezvoltate și înaintare a României spre comunism (programul PCR).

Între 1947 și 1989, PCR a fost singurul partid politic oficial care a activat în România.

E adevărat, în timpul celui de-al doilea război mondial comuniștii au organizat o reală – și deloc neglijabilă – rezistență antinazistă dar...

Cauzele celui de al doilea război mondial

Cauzele acestui război pot fi regăsite, în principal, în rezultatul primului război mondial, pe care Germania l-a pierdut, și a fost încheiat Tratatul de Pace de la Versailles, în 1918. Prin acest tratat, Germania trebuia să renunțe la arme, să plătească daune de război țărilor împotriva cărora a luptat și să cedeze teritoriile cucerite în favoarea Marii Britanii și Franței. Despăgubirile nu erau mici, fapt ce a cauzat probleme financiare în Germania.

Pe la începutul anilor 1920, Adolf Hitler – un anonim, practic – a înființat Partidul Socialist Național (Partidul Nazist). Hitler și acoliții considerau că Tratatul de la Versailles e incorect pentru Germania și trebuie încălcat, că toți vorbitorii de limba germană ar trebui să locuiască într-un singur stat, cu un singur conducător, iar teritoriul Germaniei ar trebui să fie cât mai mare. Membrii și simpatizanții Partidului Nazist mai credeau ceva: unele grupuri sociale nu erau la fel de bune ca altele, așa ca au adoptat legi împotriva lor – aveau în vedere evreii, în primul rând, dar și țiganii, homosexualii, persoanele cu dizabilități fizice/psihice etc..

În anii 1930, ideile naziștilor au început să fie tot mai prezente în Germania. În 1933, Hitler a câștigat alegerile. Mai apoi, încălcând Tratatul de la Versailles, Germania a început să se înarmeze; teritoriile cedate anterior erau invadate, s-a început exterminarea evreilor.

Cum a început războiul

Germania invadează Polonia sub pretextul că armata poloneză atacase anterior un post de radio german. În 3 septembrie Marea Britanie declară război Germaniei (e susținută de Franța, Canada, Australia și Africa de Sud). În 17 septembrie, URSS invadează Polonia (în 23 august 1939 Germania și URSS au semnat pactul Ribbentrop-Molotov prin care au stabilit să nu se atace reciproc și decideau împărțirea Poloniei după invadarea acesteia). Mai târziu – în cronologia războiului – Germania (alături și de trupe române) a atacat URSS, încălcând pactul (iunie 1941).

Trupele germane cuceresc multe state europene, apoi își îndreaptă atenția și spre Africa.

În 7 decembrie 1941 Japonia atacă Pearl Harbour din Hawaii și americanii sunt atrași în război: a doua zi declară război Japoniei. În 11 decembrie 1941, conform Pactului de la Berlin, Germania și Italia susțin Japonia: declară război Statelor Unite ale Americii.

Și războiul se extinde.

În iulie 1943 se prăbușește regimul (fascist) al dictatorului italian Benito Mussolini. Germania rămâne fără un aliat important și începe serios declinul. În aprilie 1945 se sinucide Hitler.

Primarul ne vrea jandarmi

Primarul din Brașov vrea ca cetățenii municipiului să fie jandarmi! Bine, poate nu chiar jandarmi, dar măcar polițiști locali.

În iunie a.c. a postat pe pagina lui de F.B. un mesaj în care îndemna cetățenii să reclame la numărul Poliției locale pe acei cetățeni care rup complet un tei pentru o mâna de flori pentru ceai; pe aceia care distrug mobilierul stradal, care murdăresc pereții imaginându-și că sunt artiști stradali etc. s.a.m.d. Îi îndeamnă pe cetățeni să filmeze, să facă poze, să alea-alea, apoi să sune la poliție. Mâine, poimâine ne va solicita să instrumentăm dosare penale și să mergem la poliție când am dovedit – fără echivoc – vinovăția cuiva?

Sigur, un pic de spirit civic nu strică, dar chiar așa?! Spiritul civic se manifestă în principal prin a păstra curățenia și altele de gen – constatarea și sancționarea contravențiilor intră în atribuțiile altora, pentru că nu e în atribuțiile mele de cetățean să fac educație civică altora – pentru asta (între altele) mă gândesc că există polițiștii locali, plătiți să fie prezenți în comunitate și să-și îndeplinească atribuțiile.

Și dacă faci ce zice primarul... Până ajung polițiștii... prinde orbul, scoate-i ochii (te mai alegi și cu o amendă, că i-ai pus degeaba pe drumuri).

Chiar dacă postarea primarului e din iunie nu cred că și-a schimbat dorința. Ideea, în sine, e absurdă. Cred că primarul nu știe care-s atribuțiile polițiștilor locali sau, dacă știe, nu știe că atât de rar văd un polițist local încât uit că există polițiști în România, nu doar în Brașov. Îi mai întâlnesc prin centrul orașului, în zona gării (sprijinind clădirea), dar în rest... Nici ziua și nici – cu atât mai mult – noaptea nu întâlnesc polițiști locali pe stradă. Noaptea, la anumite intervale, mai trece câte o mașină (echipaj, cum se zice) – se plimbă pe bulevardele largi.

De-ar fi mai mulți polițiști pe străzi poate că nu ar mai fi atâtea chiștoace de țigări în dreptul unor magazine, coji de semințe pe lângă bănci, poate că n-ar mai fi atâta mizerie în jurul altor magazine, poate că n-ar mai fi moloz și nici tei rupți complet pentru o mână de flori pentru ceai. Probabil, mai mulți cetățeni ar da dovadă de spirit civic dacă ar ști că pot fi văzuți de vreun polițai atunci când fac o nefacută.

Imagine de Shrooomy de la Pixabay

Minciuna si mincinosul in citate, maxime, aforisme, proverbe

Cei mai periculoși mincinoși sunt cei care cred că spun adevărul.

Mitch Albom (n. 23.05.1958, autor american, jurnalist și muzician):

Cu cât mai mult aperi o minciună, cu atât devii mai mânios.

William James (n. 11.01.1842 – d. 26.08.1910, istoric, filozof și psiholog american): 

Nu există nici o minciună mai rea decât un adevăr înțeles greșit de către cei care îl aud.

Frank Herbert (n. 08.10.1920 – d. 11.02.1986, scriitor american de S.F.):

Dacă trăiești potrivit unei credințe rele, minciunile îți par a fi adevăruri.

Croft M. Pentz (n. 14.05.1931 – d. 02.07.2008, reverend american):

O minciună poate avea grijă de prezent, dar nu și de viitor.

Thomas Carlyle (n. 04.12.1795 – d. 05.02.1881, eseist, autor satiric și istoric scoțian):

Nici o minciună nu poate viețui veșnic.

V. I. Lenin (n. 22.04.1870 – d. 21.01.1924, revoluționar și teoretician marxist):

O minciună spusă îndeajuns de des devine adevăr.

Winston Churchill (n.30.11.1874 – d. 24.01.1965, om politic britanic, prim-ministru al Regatului Unit în al doilea război mondial):

O minciună ajunge să colinde jumătate din lume înainte ca adevărul să aibă șansa să o amuțească.

Mark Twain (n. 30.11.1835 – d. 21.04.1910, scriitor, publicist, antreprenor, satirist și umorist american):

* Există trei feluri de minciuni: minciuni simple, minciuni nemaipomenite și statistici.

* Un om nu este niciodată mai sincer decât atunci când recunoaște că este mincinos.

Jacques Amyot (n. 30.10.1513 – d. 06.02.1593, episcop renascentist francez, savant, scriitor și traducător):

Minciuna e un drum foarte scurt pentru cine se folosește de ea; dar la capătul ei este prăpastia, în care se prăbușește mincinosul.

Martin Luther (n. 10.11.1483 – d. 18.02.1546, pastor și doctor în teologie, primul reformator protestant):

Minciuna e că bulgărele de zăpadă: cu cât îl rostogoleșți mai mult, cu atât se face mai mare.

Alexander Pope (n. 21.05.1688 – d. 30.05.1744, considerat unul dintre cei mai mari poeți englezi ai secolului al XVIII-lea, ai iluminismului, dar și ai neoclasicismului englez):

Cel ce spune o minciună nu-și dă seama de fapta ce face, căci trebuie să spună alte mii de minciuni, că să susțină pe cea dintâi.

Carlo Goldoni (n. 25.02.1707 – d. 06.02.1793, dramaturg și libretist italian):

Minciunile sunt așa de prășitoare, că una singură ajunge să dea naștere la o mie de alte minciuni.

Aristotel (n. 384 i.Hr. - d. 322 i. Hr., filosof al Greciei Antice, discipol al lui Platon):

Cea mai mică deviere inițială de la adevăr este multiplicată mai târziu de mii de alte minciuni.

Publius Terentius Afer (Terențiu, n. cca. 195-185 i. Hr. - d. 159 i. Hr., dramaturg latin din timpul Republicii Romane):

O minciună trage după sine alta.

Vasile Conta (n. 15.11.1845 – d. 21.04.1882, filosof, scriitor și politician român):

Minciuna este sâmburele care dă roade în toate pământurile; de aceea, poate, se cultivă cu atâta plăcere pretutindeni.

Immanuel Kant (n. 22.04.1724 – d. 12.02.1804, filosof german):

* Minciuna este înjosirea și întrucâtva nimicirea demnității omenești.

* Minciuna este totdeauna odioasă când cineva profită de pe urma ei.

Pierre-Joseph Proudhon (n. 15.01.1809 – d. 19.01.1865, economist, sociolog francez, teoretician al socialismului):

Minciuna e asasinatul inteligenței.

Nicolae Iorga (n. 06.05.1871 – d. 27.11.1940, istoric, poet, critic literar, documentarist, dramaturg, enciclopedist, memorialist, academician, om politic român):

Omul liber este acela care n-are nevoie să spună nici o minciună.

Khaled Hosseini (n. 04.03.1965, scriitor și medic american, originar din Afganistan):

Când spui o minciună, furi cuiva dreptul la adevăr.

Charles Dickens (n. 07.02.1812 – d. 09.06.1870, romancier, scriitor, critic social englez):

Nu pune întrebări și nu vei fi mințit.

Marcus Fabius Quintilianus (Quintilian, n. 35 – d. 100, retor și pedagog roman):

Mincinosul trebuie să aibă memorie bună.

Pierre Corneille (n. 06.06.1606 – 01.10.1684, dramaturg francez):

* O memorie bună este necesară de îndată ce ai mințit.

* Mincinosul este întotdeauna gata să facă numeroase jurăminte.

Atribuit lui Mihai Eminescu (n. 15.01.1850 – d. 15.06.1889, poet, prozator, jurnalist român):

Dacă lumea ar trebui să piară și au aș putea s-o scap printr-o minciună n-aș spunea-o, ci aș lăsa lumea să piară.

Atribuit lui Leonardo da Vinci (n. 15.04.1452 – d. 02.05.1519, pictor, sculptor, arhitect, muzician, inginer, inventator, anatomist, geolog, cartograf, botanist și scriitor italian):

Minciuna își pune pe față o mască, însă nu există lucru ascuns sub soare.

John Maxwell Coetzee (n. 09.02.1940, scriitor sud-african, Premiul Nobel pentru Literatură în 2003):

Minciunile noastre relevă despre noi la fel de mult ca adevărurile noastre.

Clare Booth Luce (n. 10.03.1903 – d. 09.10.1987, scriitoare americană, om politic):

Mințitul dezvoltă facultățile creative, extinde egoul și relaxează conflictele sociale.

Arnold Goldberg (n. 21.05.1929 – 24.09.2020, psihiatru și psihanalist american):

Minciuna are funcțiile ei normative, ca și patologia sa. La fel și adevărul.

Oscar Wilde (n. 16.10.1854 – d. 30.11.1900, scriitor irlandez):

A minți, a spune frumoase lucruri neadevărate, este ținta potrivită a Artei.

Jean Cocteau (n. 05.07.1889 – d. 11.10.1963, poet, scriitor, pictor, dramaturg și cineast francez):

Poetul este un mincinos care rostește întotdeauna adevărul.

Atribuit lui Abu Shakur Balkhi (n. posibil în 912-13 d.Hr. - ?, poet persan):

Pata pe care o lasă o singură minciună nu poate fi ștearsă de o sută de vorbe adevărate.

Esop (n. 620 i.Hr. - d. 560 i.Hr., scriitor antic grec, cunoscut pentru fabulele lui):

Mincinosul nu câștigă nimic altceva decât faptul de a nu fi crezut când spune adevărul.

Tudor Arghezi (21.05.1880 – d. 14.07.1967, scriitor român (teatru, romane, pamflete, poezii):

A minți nu implică sensul făgăduirii adevărului, nici al neafirmării lui. Sensul minciunii noastre este sufletesc.

Alexandru Vlahuță (n. 05.09.1858 – d. 19.11.1919, scriitor român):

Păzește-te de mincinosul care amestecă și un pic de adevăr în minciuna lui.

Austin O'Malley (n. 01.10.1858 – d. 26.02.1932, oftalmolog american, autor - a scris și un volum de aforisme – profesor de literatură engleză):

Unii mincinoși sunt atât de pricepuți încât se înșală pe ei înșiși.

Francis Bacon (n. 22.01.1561 – d. 09.04.1626, filosof, om de știință, jurist, orator, autor englez):

Nu rănește minciuna care trece prin minte, ci cea care se cufundă în ea, își face adăpost acolo.

Anton Pavlovici Cehov (n. 29.01.1860 – d. 15.07.1904, medic, prozator și dramaturg rus):

Nu te minți singur. Cel care se minte pe sine și-și pleacă urechea la propriile sale minciuni ajunge să nu mai deosebească adevărul nici în el, nici în jurul lui, să nu mai aibă respect nici pentru sine nici pentru ceilalți.

William Somerset Maugham (n. 25.01.1874 – d. 16.12. 1965, dramaturg și prozator englez):

Dacă e câteodată necesar să îi minți pe ceilalți, este detestabil să te minți pe tine însuți.

Eric Hoffer (n. 15.07.1902 – d. 21.05.1983, filosof autodidact american, ale cărui scrieri au la bază critica socială):

Mințim cel mai puternic atunci când ne mințim pe noi înșine.

Johann Wolfgang von Goethe (n. 28.08.1749 – d. 22.03.1832, poet, dramaturg, romancier, om de știință, politician, critic german):

Nu există nimic în lume mai rușinos decât să să-ți bazezi sinele pe minciuni și invenții.

Feodor Mihailovici Dostoievski (n. 11.11.1821 – d. 09.02.1881, scriitor rus):

Omul care se minte pe el însuși și ascultă propriile sale minciuni, ajunge într-o astfel de stare încât nu mai poate distinge adevărul din el.

Sir Vidiadhar Surajprasad Naipaul (n. 17.08.1932 – d. 11.08.2018, scriitor de limbă engleză născut în Trinidad-Tobago, laureat al Premiului Nobel pentru literatură în 2001):

Singurele minciuni care sunt cu adevărat pedepsite sunt cele pe care ni le spunem nouă înșine.

Maxime, aforisme, cugetari, proverbe publicate pentru jocul Citate favorite gazduit de Suzana.

Proverbe

Proverbe românești

Minciuna are picioare scurte.

Minciuna se afundă că plumbul și iese ca frunza.

Mincinosul când spune adevărul se îmbolnăvește.

Minciuna este mama înșelăciunii.

Minciuna pe mincinos nu poate înșela.

Cine să laudă că nu este mincinos trebuie să fie crezut numai pe jumătate.

Cine spune minciuni este ca și cel care fură.

Proverb persan
Minciuna care face bine valorează mai mult decât adevărul care face rău.

Proverbe arabe

Boala vorbirii e minciuna.

Nu se scuză nimeni fără să mintă.

Sinceritatea este salvarea, iar minciuna este prăpastie din care nu mai poți ieși.

Proverb chinezesc

Minciuna nu are picioare, deci nu poate sta în picioare; dar are aripi, și poate zbura departe și pretutindeni.

Proverb unguresc

Omului i s-a dat o limbă cu care poate vorbi și cuvinte cu care să-și poată ascunde gândurile.

Hadis (fapte sau spuse ale profetului Mahomed):

Cel care vorbește mult, greșește mult; cel care greșește mult minte mult; cel care minte mult păcătuiește mult.

Poet neidentificat

Spune o minciună prostul și-uită-apoi ce-a vrut să spună, / Fii cu ținere de minte, dacă rob ești al minciunii!