La MFC cenușiu și verde

Miercurea fără cuvinte, 

joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa imagini: https://pixabay.com/users/couleur-1195798/

Suntem cel puțin trei oameni?

Se zice că în mulți dintre oameni sunt... cel puțin trei oameni:  cum îi văd ceilalți, cum se văd ei și cum sunt de fapt. În sensul de personalitate multiplă? Poate da, poate nu, dar nu în sens clinic. 😊 Poate e valabil pentru toți oamenii?

Unul dintre citatele scrise de Zina într-un articol de pe blogul Povestiri pe scurt de lecturi școlare mi-a amintit această idee a "personalității multiple"... La un moment dat, citind romanul Confesionalul, de Jack Higgins (Editura Humanitas, București, 1992, traducere: Sanda Aronescu), am notat un citat referitor la "trei oameni in unul". Nu e ca și cum conceptul îmi e străin, dar mi-a plăcut să-l descopăr într-un roman cu referiri la IRA, KGB, MI6 și alte organizații de gen.

Antrenat de KGB, asasinul cunoscut sub numele de Cuchulain face ravagii în Irlanda de Nord - scopul lui e de a tulbura orice eventuală înțelegere dintre Irlanda de Nord și Anglia, între catolici și protestanți, inclusiv prin asasinate - ucide, însă căutând să nu existe victime colaterale sau să fie cât mai puține.

În drumul lui spre ultima țintă e deviat din drum de câteva ori, de fiecare dată salvând pe cineva - inclusiv o puștoaică, Morag, care, ajutându-l să scape de urmăritori, ajunge ca știre în ziar pe aceeași pagină cu spionul rus ale cărei fapte sunt descrise.

Dialogul de mai jos e între Morag și spionul-asasin:

- Este adevărat tot ce scrie aici despre dumneavoastră și IRA? (...)

- Tu ce părere ai? (...) Știi cum se spune: dacă scrie în ziar, trebuie să fie adevărat. Dar de ce? Te îngrijorează că ești în compania unui personaj atât de periculos?

Ea clătină din cap.

- L-ați salvat pe Donal la pârâu, deși nu aveați nicio obligație. M-ați ajutat și pe mine - m-ați salvat de Murray. Împături ziarul și îl aruncă pe bancheta din spate a jeepului, încruntându-se ușor, mirată. Omul din ziar și dumneavoastră, parcă ați fi doi oameni diferiți.

- Cei mai mulți dintre noi suntem cel puțin trei oameni, spuse el. Persoana care cred eu că sunt și mai e persoana care crezi tu că sunt.

- Deci mai rămâne persoana care sunteți cu adevărat, interveni ea.

- Adevărat, numai că anumiți oameni nu pot supraviețui decât dacă se adaptează permanent. Aceștia devin mai mulți oameni, dar ca să funcționeze acest mecanism, ei trebuie să-și trăiască fiecare rol.

- Ca un actor? întrebă ea.

- Exact, numai că asemenea oricărui bun actor, ei trebuie să creadă în rolul pe care îl joacă în acel moment.

Am ales acest fragment pentru jocul Citate Favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. E invitat să se alăture oricine dorește.

Notă. Tulburarea de identitate disociativă apare atunci când o persoană are două (cel puțin) sau mai multe personalități sau identități distincte - nu aceasta e chestiunea la care mă refer in text. Chiar dacă mulți oameni se comportă diferit în diferite contexte, cu diferiți oameni, nu înseamnă că suferă de tulburare de identitate disociativă, ci doar că, să zicem, "se adaptează mediului" - ceea ce nu-i face nesinceri, dar îi poate deturna de la cine sunt ei.

Ia viteză, moșulică

Luni, 5 mai a.c., vin de la piață spre casă. Mai aveam circa 30 de metri până la bloc și aud vacarm. La ușa magazinului de la parter era oprită duba care colectează pet-uri și sticle conform programului inventat pentru reciclare. Sticlele colectate sunt aruncate într-un recipient și sunt sparte - gălăgie la max; ce naiba să mai faci? Oricum, in 11 ani, am reușit, prin intervenții majore - majoritatea vecinilor - să avem parte de ceva liniște... Inclusiv sticlele pe care le colectau - sute - erau manipulate cu mai multă atenție pentru liniște... Revin la ziua de luni.

Mă apropii și... să-mi stea ceasul! 

Încărcător-descărcătorii - doi indivizi masivi, mai mult slănină decât mușchi - au trântit in dubă saci plini cu sticle. Luată prin surprindere de așa zgomot am tresărit vizibil, fiind, totuși, la ceva distanță de dubă. Lângă indivizi, pe trotuar, un bătrânel, a dat drumu' sacoșei pe care o avea, a ridicat brațele lateral, și-a dus apoi palmele la piept și a strigat, speriat: Măi, copii, era să fac infarct!

Copiii, politicoși, au început să hăhăiască; unul dintre ei a răcnit: Ia viteză, moșulică! Noi suntem la putere! Șimomică președinte! și încă o dată, și mai tare: Șimomică președinte! (el a rostit numele, eu îl evit și în glumă). Și vacarm! Moșulică, de colo, firav, le zice: Și eu tot cu el am votat.

Eram deja aproape, am auzit perfect. Doar că n-am pufnit in râs în acel moment. Cei doi au rămas nemișcați, fracțiuni de secundă; se lăsase așa o liniște... Ca și cum și păsările au rămas cu gura căscată. Unul dintre indivizii gălăgioși a ridicat sacoșa bătrânelului, l-a bătut pe spate prietenește și i-a zis ceva, dar n-am auzit.

In ziua aceea am simțit gustul adrenalinei; toate amintirile din epoca întunecată pe care o trăisem au năvălit în mintea mea; in acel moment părea a se prefigura ceva și mai rău.

sursa foto: https://pixabay.com/users/thedigitalartist-202249/

Am scris atunci acest text, dar apoi m-am răzgândit în legătură cu publicarea. Am publicat acum pentru că tot aud in jurul meu vehiculându-se ideea că mulți tind să aleagă azi ce au respins aproape cu disperare in luna mai. Personal, a schimba acea alegere făcută în luna mai e o teribilă greșeală (a se citi "prostie"). Nu știu dacă aș avea energia necesară pentru a mă adapta la o reeditare a nebuniei de până în decembrie 1989. 

Prietenul meu, Tomi. RiO

Tomi a venit în lumea aceasta în data de 07.07.2025 și a ajuns la noi in 23.09.2025, călătorind cu două trenuri (timp de circa 8 ore) în brațe la mama. A fost foarte cuminte! S-a dovedit ascultător și, aproape ca o pisică, și-a ales locul unde să-și facă nevoile - am muncit ceva până l-am convins să nu roadă absorbantul. Mai are de făcut un vaccin; până la începutul lunii noiembrie e recomandat să nu-l ducem pe afară.

O clipă nu stă locului - atunci când observă că sunt interesată de el. Au fost necesare câteva ore pentru a obține fotografiile pe care le prezint în jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Pentru că am vrut să-i fac poze oglindindu-se, am dat oglinda jos din cui. Am acoperit cu o pătură (model neinspirat ales) covorul (pentru că se apucase să-l lingă) și o parte din canapea, pentru că nu lăsa în pace ciucurii de la covertură.

Zbanghiul nu e mofturos la mâncare, din fericire. E din a treia generație de cățeluși crescuți în curte, fără mofturi. Nu e rasă pură, dar predomină Shih Tzu în arborele lui genealogic.

Tomi mai are o soră și un frate. Când a zis mama de ei m-am gândit la cățelușă; fata ai căreia au fost l-a îndrăgit cel mai mult pe Tomi și își dorea să ajungă el la noi - atunci am zis să îl ia pe cel care vine la ea. Când mama a intrat în curtea unde erau puii, părinții lor și bunica, toți trei, puii, au venit spre ea o parte din drum, apoi doi au făcut cale întoarsă in culcușul lor. Tomi a mers înainte și a acceptat să fie ținut în poală. Fata care-l îndrăgea s-a bucurat că a fost cel care a ales-o pe mama (implicit, aș zice, și pe noi). Sigur că toți sunt iubiți și îngrijiți, dar, deh, sunt unele vietăți față de care simțim mai mult...

Când stă liniștit mai fur câte o poză...

Dacă mă vede cu aparatul, gata!

E ca argintul viu! Mă zăpăcește, efectiv, uneori, dar e teribil de amuzant - inclusiv când face pe supăratul. Are jucării din cauciuc, pe care le rostogolește sau aruncă, le roade, le ascunde, dar preferă cârpele și are o poftă nebună să roadă cutii din carton - și are din belșug, pentru că, deocamdată, își duce traiul în camera birou-atelier-depozit.

Roade și mochetă... Cea din camera lui are, deja, două colțuri destrămate. Nu-i permitem, desigur, dar nu suntem mereu cu ochii pe el - nu prea avem cum.

Ce desprinde de pe cutii nu mănâncă așa că îl las să se bucure - vreau să se bucure din plin de copilărie, nu să-i tot interzic lucruri, deocamdată; la ros cutii va renunța natural la un moment dat. Deocamdată lucrăm să-l dezobișnuim de a mai sări la picioarele oamenilor, de a-i trage de haine și de a molfăi degetele celor care vor să-l mângâie - își arată nemulțumirea lătrând.

Alte mari plusuri: nu latră când rămâne singur - destul de greu de educat un câine în acest sens; nu latră la tot ce mișcă; nu se sperie ușor; aproape că acceptă uscătorul de păr; învață repede (dar e și tare șmecher).

S-a obișnuit cu zgarda și, oarecum, cu lesa - încă se răsucește după lesă și caută să o prindă, să se joace. Abia aștept să pot ieși cu el la plimbare.

poza de mai sus e editată în editorul online tuxpi.com

Limitarea averilor - socialism utopic

Socialism utopic sau haide să vorbim vorbe

Se tot scriu și se publică o mulțime de cărți despre ce s-ar putea face pentru o mai mare egalitate... financiar-economică între oameni. Ar fi un lucru superb, dar e irealizabil. Se spune că omul, azi e ”modelat de bani” - cam așa e, in cazul celor mai mulți, dar n-o fi fost așa și înainte? Mulți vor avere tot mai mare mai mult pentru a se compara cu alții și nu pentru că au neapărată nevoie de tot mai mulți bani.

Unii scriu astfel de cărți, alții povestesc despre conținutul lor adoptând un ton care se dorește convingător că așa ceva (egalitate financiară) ar putea fi posibil la nivel mondial - cred că poate fi posibil la nivel de... trib din jungla amazoniană, din deșert sau din alte locuri izolate unde mai pot fi întâlnite triburi ”ne civilizate”.

Cei care își câștigă averile scriind și publicând cărți despre reforme financiar-economice benefice absolut tuturor oamenilor, referindu-se între altele și la limitarea averilor, nu dau și metodele, pârghiile, soluțiile prin care pot fi limitate averile imense.

Faza cu ideea limitării averilor prin intermediul unor instituții ale statului, prin lege, mi se pare (cel puțin) utopică.

Am abordat superficial tema cu limitarea averilor - sunt multe de spus.

Exercițiu de imaginație privind limitarea averilor

S-a hotărât, la nivelul unui stat în care există zeci de oameni care dețin averi și de câteva triliarde de... bani (moneda fiecărui stat e foarte importantă in asemenea demers) să se limiteze averile - nu, cumva, și unele drepturi, prin asemenea reglementare?

Se hotărăște că nimeni nu poate avea mai mult de zece milioane de... bani de persoană. Ok. Ce se va întâmpla cu diferența de la zece milioane la un triliard, de exemplu? Vor fi confiscați banii? Cum?! Mulți bogătași au banii investiți în imobile, in diferite bijuterii, in fel și fel de o obiecte foarte scumpe, au acțiuni, au banii in depozite bancare, au monede virtuale și cine știe mai ce. Acești bani nu există fizic, neapărat.

Și dacă bogătașii nu vor să-și "dăruiască" statului (sau diverșilor oameni) diferența de la zece milioane la un triliard? Se pornește război împotriva lor? Și de s-ar porni, cred că se știu câștigătorii.

Extrapolând, de la un stat X la întreaga lume. Statele au monedă diferită, de valoare diferită in raport cu altele: valoare mai mare in raport cu unele monede, valoare mai mică in raport cu altele. Pentru utopia limitării averilor ar trebui ca statele (toate) să aibă monedă unică. Altfel se naște o altă întrebare pertinentă: zece milioane de lire sterline, de dolari americani, de euro? In ce monedă se calculează limita averii?

Vor renunța producătorii de arme să producă arme?! Le vor vinde mai ieftin? Traficanții de te miri ce vor declara veniturile? Unii artiști vor dori sa câștige mai puțini bani? (și tot așa)

O împărțire echitabilă a resurselor ar fi un lucru bun, nu zic nu, dar asta nu se obține prin limitarea averilor. Cei mulți, oamenii in general, pot schimba ceva refuzând să lucreze pentru o sumă de bani nesimțit de mică, refuzând să mai cumpere orice obiect foarte scump, refuzând anumite servicii, anumite ”platforme de socializare”, refuzând obediența și așa mai departe. Cât timp vor fi cumpărate diamantele, de exemplu, proprietarii de mine, cei care comercializează diamantele prelucrate, vor fi tot mai bogați (angajații acestora, însă, nu vor fi bogați - unii trăiesc la limita sărăciei deși ”patronul” lor e multi-miliardar). Cât timp vor fi căutate produsele de lux, cât timp unii fumează, consumă alcool, consumă droguri, vor restaurante și hoteluri și case etc. luxoase, unii vor fi multi-miliardari și... e dreptul lor. Să-și limiteze ceilalți lăcomia, dorința de a epata... și, poate, la un moment dat, marile averi se vor micșora... De ce să fie limitată averea unora care exploatează... viciile altora, de exemplu?!

Puterea reală este la consumatorul de produse și servicii.

Cei care se îmbogățesc scriind despre limitarea averilor chiar cred că e posibilă? Dacă da, cum?!

E o realitate: bogații vor să fie și mai bogați și, unii dintre ei, ajung să își dorească și puterea asupra semenilor, asupra destinelor unor oameni.

Foto: https://pixabay.com/users/u_fg0tkeqgiy-26019190/

Auriu de toamna. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/noname_13-2364555/

Lupi AI sau lupi trucati. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto IA: https://pixabay.com/users/mpirepics-40385939/

Sursa foto IA: https://pixabay.com/users/mythologyart-34077399/