Lotusul albastru din Egiptul antic

La inceputul lumii haosul acvatic (Nun) domina Pamantul si Cerul (Nut) era intunecat. Nicio fiinta nu exista si intunericul acoperea totul pana cand, din abisul oceanului planetar, a crescut o floare de lotus albastra (Nefertum) care si-a deschis incet petalele, ca si cum cerul albastru saluta soarele, dezvaluind in inima de aur o fiinta stralucitoare. Un parfum dulce s-a revarsat peste intinderea neagra si lumina transmisa de acest copil divin a alungat intunericul inceputului, devenind Ra, sursa tuturor formelor de viata.

Fiind considerati zei coboriti intre muritori faraonii luau nastere din caliciul lotusului. O sculptura il reprezinta pe Tutankhamon nascandu-se dintr-un lotus albastru, specia de lotus considerata sacra in Valea Nilului.

Varianta unei legende din Egiptul de Sus arata ca nufarul primordial isi inchidea petalele la sfarsitul fiecarei zile, alunecand in haos, si le deschidea in ziua urmatoare si nimic altceva nu se intampla. Nefertum s-a simtit singur si trist; a inceput sa planga, dorindu-si pe cineva alaturi de care sa se bucure de farmecul vietii, si din gandurile si lacrimile lui au luat nastere zeii, primii oameni si tot ceea ce exista. Dupa ce gandurile sale au luat forma, Nefertum le-a dat viata rostindu-le numele - gandurile si cuvintele sunt puterea din spatele creatiei.

Floarea de lotus se scufunda in apa pe timp de noapte si iese la suprafata dimineata. Aceasta trasatura unica a fost strans asociata de egipteni (si nu numai) cu creatia, reinnoirea si renasterea. Lotusul sacru se inalta deasupra apei, in timp ce nufarul pluteste pe suprafata acesteia.

Nefertum (“la fel de frumos ca Atum” sau “perfectiunea lui Atum”) a fost considerat initial a fi un aspect al acestui zeu - Atum reprezentand soarele si Nefertum reprezentand rasaritul. Nefertum se nastea cu fiecare rasarit si murea cu fiecare apus, lotusl albastru fiind singurul din aceasta specie de plante care nu doar isi inchide petalele noaptea, dar se si scufunda in apa, aparand a doua zi, deschizandu-si petalele si dezvaluind centrul auriu. Acest ciclul al renasterii dimineata si al mortii seara, cand soarele calatorea in lumea intunericului, reprezenta pentru anticii egipteni lupta de zi cu zi intre haos si ordine (Ma’at).

Cand Atum a fost identificat cu Ra (Atum-Ra), Nefertum a ajuns sa fie considerat o zeitate independenta, dar in stransa asociere cu soarele nou-nascut, iar cand zeul Path a fost considerat zeu suprem, creatorul a tot ceea ce exista, Nefertum a fost descris ca fiul acestuia si al zeitei Sekhmet sau al zeitei Bastet (ambele reprezentand felinele, in principal: prima leii, a doua pisicile, cele doua zeitati identificandu-se la un moment dat).         

Frumosul zeu tanar Nefertum era patronul artei parfumurilor si al artei vindecarii. O legenda spune ca insusi Ra, cand era batran a primit de la Nefertum un buchet cu flori de lotus al caror parfum sa-i usureze suferintele, scena descrisa in Textele Piramidelor: “floarea de lotus care este sub nasul lui Ra”.

Nefertum era asociat atat parfumului placut al lotusului cat si proprietatilor medicale al acestuia – pe care egiptenii antici le cunosteau foarte bine - dar a fost asociat si cu alte plante preferate de egipteni la acea vreme: trandafirul, muscata, albastreaua si, pe scurt, ar putea fi considerat arhetipul aromaterapistului.

Lotusul albastru (cunoscut azi si cu numele “crin de apa”), frumos parfumat, era un simbol al nemuririi, al puritatii si al frumusetii. A fost considerat tronul unor zei precum Osiris, Isis, Nephtys sau Horus, devenind la un moment dat simbol regal feminin in timpul domniei lui Akhenaton, creatorul primei religii monoteiste, a carei sotie se numea Nefertiti, derivand din numele lotusului albastru, insemnand “frumoasa a venit”. Regina si printesele purtau flori de nufar ca semn al rangului lor inalt.

Semnificatia religioasa a florii de lotus albastru a fost importanta pentru egiptenii antici, multe coloane ale templelor avand capiteluri flori de lotus, ca niste nuferi infloriti din pamant. Tulpina lotusului era considerata axa lumii si petalele erau manifestarea si dezvoltarea multiforma a lumii.

Pe frescele egiptene, in hieroglife, lotusul e intalnit pretutindeni, atat in viata cat si in moarte. Faraonul primeste in dar de la sotia sa buchete de lotus, printesele il poarta pe diadema, fecioarele muziciene isi ofera jerba de lotus.

Simbolizand nasterea si renasterea dupa moarte, muritorul care a trait in adevar, dreptate, frumusete, bine, pentru a se preschimba in lotus etern se declara in faţa lui Osiris: “Sunt curat!” si devine lotus, prim nascut printre nemuritorii divini: “Sunt lotus inefabil, splendoare si puritate / Printre zei sunt intaiul nascut / Sunt insusi Ra si Ra se afla in mine, / Stapan pe ritmurile ce conduc Universul / Dincolo de orice dincolo”.

Nefertum a fost asociat cu renasterea, atat ca personificare a soarelui nou-nascut dar si ca patron al multor ingrediente necesare procesului de mumificare. Un pasaj din Cartea Mortilor se refera la o binecuvantare data decedatului: “Ridica-te precum Nefertum din Lotus, sub narile lui Ra, si apari la orizont in fiecare zi”.

Nefertum a fost cunoscut ca “Cel care este frumos” si “Crinul de Apa al Soarelui”, fiind un zeu foarte iubit si reprezentat in multe statuete mici folosite ca amulete pentru noroc.      

Lotusul albastru a fost folosit ca sursa de hrana, sursa de parfum dar si ca tonic general, cunoscandu-se proprietatile sale farmaceutice si afrodisiace. Ideea egipteana de sexualitate se prea poate sa se fi identificat creatiei si fiind o floare a creatiei lotusul albastru a devenit o floare in stransa legatura cu fertilitatea si sexualitatea. Imaginile femeilor care poarta flori de lotus poate arata originea lor nobila dar si faptul ca sunt apte sa aiba copii sau ca sunt dorite sexual, iar in cazul barbatilor reprezentati cu flori de lotus poate fi vorba atat despre originea nobila, divina, cat si despre potenta lor, iar florile de lotus desenate sau asezate in sarcofage si morminte poate reprezenta dorinta decedatilor de a trai viata de apoi, si de a renaste, fertili si frumosi.

Florile de lotus cunoscute in Egipt au trei culori: alb (Nymphaea lotus), roz (Nelumbo nucifera - introdus in tara mai tarziu, din Persia) si albastru (Nymphaea cerulea), aceasta din urma avand pentru ei o semnificatie importanta si apare in hieroglife, dar toate cele trei specii au aparut in arta egipteana (lotusul roz e prezent si in arta elenistica, 323 i.e.n.-31 e.n.).

Botanistii considera ca lotusul albastru egiptean nu este un lotus adevarat, ci face parte din familia crinilor de apa, de aceea proprietatile acestuia nu se regasesc si la celelalte specii. Alte deosebiri se refera la faptul ca lotusul albastru se ridica deasupra apei dimineata si se scufunda la lasarea serii, pe cand ceilalti se ridica din apa si acolo raman, deschizandu-si petalele dimineata si strangandu-le la lasarea serii; de asemenea, lotusul are un numar mai mare de seminte in centrul sau pe cand crinul de apa nu. Cu toate acestea, pe oameni nu-i intereseaza disputa botanistilor, ci se bucura de frumusetea si natura mistica a acestor flori, a parfumului si a proprietatilor deosebite.

In Egipt niciun monument din Valea Nilului, niciun sul de papirus nu e intalnit fara ca aceasta planta sa se afle la loc de cinste, aparand pe capitelurile pilonilor templelor, pe tronurile si pe vesmintele faraonilor si reginelor, pe acoperamantul de cap al faraonilor dovedind originea lor divina; lotusul apare peste tot.

Miercurea fara cuvinte! Iphonemania

Fotografie pentru Miercurea fara cuvinte! (40) la Carmen, unde sunt invitati sa participe toti cei care doresc. HAPPY WW!

autor: Steve Cutts

Clubul cinefililor: A Girl Walks Home Alone at Night

Un nou film pentru Clubul cinefililor ai caror membri - prezenti si viitori - se intalnesc pe pagina la Carmen la fiecare sfarsit de saptamana.

sursa

A Girl Walks Home Alone at Night (2014), prezentat ca fiind horror romantic (are si aspecte amuzante, zic eu), e filmul de debut al unei tinere, Ana Lily Amirpour, nascuta la Londra, din parinti iranieni. Filmarile sunt facute in sudul Californiei, dar actorii vorbesc intr-un dialect farsi (limba persana/parsi). Fiind alb-negru intunericul pare mai intunecat si lumina nu pare atat de luminoasa, binele si raul aproape confundandu-se in orasul imaginar si fantomatic Bad City din Iran, unde isi traieste nemurirea o vampiroaica altfel decat toate vampiroaicele cunoscute pana acum.

Cenusiul atmosferei e conturat de muzica ce acompaniaza fiecare fapta in parte, ca intr-un film mut; pompele de petrol in functiune, cladirile paraginite, localnicii tristi sunt fundalul unei povesti romantice intre “Dracula” de ocazie, un adolescent care a adoptat stilul lui James Dean, Arash, interpretat de Arash Marandi si vampiroaica solitara, Fata (Sheila Vand), care poarta valul traditional ce flutura in jurul trupului ei ca pelerinele vampirilor clasici.

Vampirul acestei scenariste si regizoare stie ce vrea, nu e tulburat de criza existentiala a nemuririi si acest fapt se deduce din comportamentul sau dar si din amenintarea, mai mult morala, pe care i-o suiera la ureche unui copil caruia ii ia skateboardul pe care acesta il lasa in urma cand o ia la fuga: “Voi fi cu ochii pe tine pana la sfarsitul zilelor tale…”

In The Guardian scria, in mai 2015: Fanii vampirilor, ai lui Jim Jarmusch (regizor independent american, actor si scenarist) dar si fanii pisicilor vor gasi ceva care sa le placa in acest horror comedie romantica in monocrom despre un strigoi american care vine acompaniat de muzica trupei iraniene Kiosk a carui solist vocal are o voce asemanatoare celei a lui Tom Waits. 

E un film pe care vi-l recomand? Nu prea, dar... E altfel… si deloc spectaculos in ceea ce priveste efectele speciale. Nu e inspaimantator, e mai mult ciudat... Muzica din film mi-a placut foarte mult.

Clubul cinefililor: Pure Luck

sursa

Pure Luck (1991), in regia Nadiei Tass, e inspirat dupa un film francez pe care nu l-am vazut, dar Pure Luck l-am vazut de trei ori. De doua ori (in anii 1990) pentru ca am vrut sa aflu daca si a doua oara ma va amuza la fel de tare ca prima data - si m-a amuzat. M-a amuzat si zilele trecute aproape la fel de mult - au trecut ceva ani de cand il vazusem a doua oara asa ca nu mai stiam chiar toate fazele.

           

Eugene Proctor, interpretat de actorul Martin Short este un contabil la firma unui afacerist bogat, Highsmith (Sam Wanamaker), cu o fiica excesiv de ghinionista si aceasta unica fiica a plecat singura intr-o vacanta in Mexic. Ghinioanele s-au tinut lant si fata a fost data disparuta. Nici politistii, nici alte agentii specializate nu au reusit sa ii ia urma timp de patru luni. Tatal, disperat, a apelat inclusiv la astrologi si la ghicitori in carti, dar n-a avut sanse de reusita. Intr-o zi, un psiholog, dr. Monosoff (Harry Shearer) ii propune sa-l trimita pe contabil in cautarea ei, tipul fiind cel putin la fel de ghinionist ca Valerie Highsmith (Sheila Kelley). 

Investigatorul Raymond Campanella (Danny Glover) urma sa il insoteasca si sa se prefaca a fi asistentul lui, pentru ca urmareau ca ghinioanele lui Eugene sa-i conduca la Valerie. Detectivul nu crede in “metoda” si nici nu-i convine sa fie asistent – chiar daca numai la deruta - insa accepta. Pentru a-l convinge pe investigator sa accepte teoria sa, doctorul ii spune: “Dumneavoastra sunteti normal, n-o puteti gasi; el poate pica in aceeasi gaura neagra in care a picat Valerie”. Si incepe povestea. Eugene, despre care dr. Monosoff credea ca sufera, ca si Valerie, de “Sindromul Coincidentei Ghinioniste”, nu se odihnea o clipa (vorba lui Campanella) - ghinioanele tinandu-se scai de el.

Eugene e pur si simplu zen! El se mira daca nu intarzie avionul, daca nu se loveste de ceva…

De ce mi-a placut Pure Luck si m-am distrat atat de mult? Poate pentru ca si eu sunt un dezastru ambulant: mi-am prins capul la usa, ma impiedic pe drum drept, o iau la fuga pe scari fara motiv, imi zboara sapunul din maini si ajunge in locuri greu accesibile, imi bag toarta de la ochelari in ochi… Numai cine vede filmul poate intelege ce inseamna “dezastru ambulant”. Desigur, “cazul meu” nu e la fel de “grav” ca al celor doi: Eugene si Valerie…

Cu Martin Short am mai vazut si alte filme, dar imi amintesc mai bine Three Fugitives (comedie politista), in care  Martin Short - interpretand un infractor incompetent total - incearca sa jefuiasca o banca pentru a face rost de banii necesari unui tratament medical pentru fetita lui - e luat ostatic de un evadat periculos (interpretat de Nick Nolte).

Cu asa extra-potfa ca la Pure Luck (Noroc chior) am mai râs la “Formidabilul” (1) - Hot Shots! (1991) - cu Charlie Sheen, un film in care au ironizat filme celebre de actiune si nu numai, cu actori la fel de celebri, si au ironizat politica americana, clasa politica americana, aviatia americana si asa-zisele trupe de elita.

Daca va plac filmele cu Stan si Bran dar si bancurile seci va recomand sa vedeti Pure Luck. :) Sunt pe acolo si ceva gafe de montaj sau ce-or fi, dar nu strica poantele…

*

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor - Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

Solidaritatea, refugiaţii şi Europa

De când cu criza umanitară declanşată cu ani urmă in multe state din lume, dar accentuată de curând printr-o aproape migraţie a unor cetăţeni din Orientul Mijlociu către Europa, continentul iar pare a se diviza... 

Cei mai mulţi cetăţeni din România par a fi total împotriva ajutorării oamenilor care sunt într-o nevoie disperată de a găsi un loc unde să-şi trăiască in linişte viaţa. Care e motivul pentru care nu mai pot trăi in linişte in ţările lor, unde sunt zăcăminte de pietre preţioase şi semipreţioase, unde e petrol, sunt gaze naturale şi multe alte resurse naturale (mai puţin apă potabilă)? Speculaţii sunt multe: producătorii şi vânzătorii / traficanţii de arme vor să rămână bogaţi, vor să testeze noi arme inventate - şi nu pot realiza acestea in timp de pace; marile puteri vor să beneficieze de petrol şi gaze naturale la preţuri cât mai mici - şi, unii, mai apoi, să vândă aceste resurse (şi produse obţinute prin prelucrare) către statele mai mici care nu beneficiază de resurse şi nu au nici fabrici unde le-ar putea prelucra; reprezentanţii statului Israel vor să ia in stăpânire unele teritorii din zonă; liderii politici din zonă vor să-şi păstreze puterea dictatorială şi averile sau să câştige puterea politică, multe altele şi toate la un loc - dar sunt doar speculaţii, pentru că nu există o probă concretă aflată la îndemâna celor care scriu prin ziare sau pe aiurea.

Această criză umanitară abate atenţia de la problemele financiare ale Europei in general, dar şi ale fiecărui stat in parte. Abate atenţia de la luptele care se dau între palestinieni şi israelieni. Mai apoi, când lucrurile se vor mai linişti, vor fi scoase la înaintare acele legi pe care acum le contestă vehement organizaţiile şi activiştii pentru drepturile omului: supravegherea in masă. Cu acest pericol al refugiaţilor puţini cetăţeni vor mai fi împotrivă să fie supravegheaţi oriunde şi oricând, in orice condiţii. Se discută despre reintroducerea controlului vamal la intrarea in spaţiul Schengen încă de acum câţiva ani - acum e ocazia perfectă şi România, prin comportamentul unor cetăţeni şi politicieni, riscă să nici nu mai adere la acest spaţiu. Ungurii construiesc garduri la graniţa cu state care nu fac parte din acest spaţiu fără vize - inclusiv pe “latura” cu România şi-au anunţat intenţia de a construi unul.

Pe de altă parte, această migraţie către statele din Vest ar trebui să fie un semn pentru români: de ce nu vor refugiaţii / imigranţii / cum vreţi să le ziceţi să vină in România şi nu vor nici in alte state care nu fac parte din “lotul vestic”? O supoziţie ar fi că vesticii consideră aceste state central şi est-europene state de mâna a doua cărora le oferă mult dar in schimb nu primesc mare lucru şi, poate, vor să se scuture de ele, să se relaxeze financiar.

O mulţime de cetăţeni din Europa Centrală şi de Est au migrat tot către statele din vest, in dorinţa unui trai mai bun, dar unii sunt infractori şi alţii sunt cerşetori prin statele in care au ajuns; o altă categorie trăieşte din ajutor social oferit de statul gazdă. Acum, aceştia din urmă, cu ajutor social, se tem că vor fi repatriaţi pentru că in ţările lor sunt doar in pericol de sărăcie nu şi de moarte.

Faptul ca cetăţenii români sunt impotriva primirii de refugiati intre granitele statului poate duce

România, din nou, de partea neplăcută a noii graniţe ce pare că se conturează in Europa, partea de care abia-abia a reuşit să se desprindă. Faptul că cetăţenii români nu sunt de acord să ajute refugiaţi e o dovadă de nesolidaritate umană dar şi… politică. Dacă nu vor să fie solidari cu oamenii disperaţi, dezrădăcinaţi, atunci să fie solidari cu statele din vestul Europei, şi să accepte ideea refugiaţilor. Gesturile de azi vor fi reţinute in istorie şi, din nou, s-ar putea zice despre români că sunt… trădători, ca atunci când au luptat alături de Germania nazistă, aprovizionând-o cu grâne, dar mai ales cu petrol.

Ce-i face pe mulţi români să nu fie solidari cu oamenii aflaţi in suferinţă azi? Aş zice că frica indusă prin manipulare.. Frica izvorâtă din ignoranţă, din prejudecăţi… iar dacă nu e frică e răutate, individualism, invidie...

In era informaţiei ignoranţa este o alegere.

(text din 20.09.2015 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

Clubul cinefililor: Blackhat

Blackhat (2015), in regia lui Michael Mann, prezinta, pe de o parte, hackeri profesionisti care au reusit sa saboteze un reactor nuclear din Hong Kong si sa manipuleze bursa de marfuri din Chicago si pe de alta parte, hackeri profesionisti care incearca sa descopere identitatea celor dintai si sa ii opreasca.

Dupa aceste fapte, agentii din China si S.U.A. au intrat in alerta, dar n-au reusit sa descopere identitatea infractorilor si scopul atacului informatic. Un ofiter chinez care a studiat in S.U.A. - capitanul Chen Dawai (interpretat de Leehom Wang),  isi da seama ca blackhat-ul vinovat de explozie foloseste un cod scris de el si de colegul sau de camera de la universitate, Nicholas Hathaway (interpretat de Chris Hemsworth), un american condamnat la 13 ani de inchisoare.

Ca in mai toate filmele de gen, agentii FBI cer guvernului eliberarea infractorului pentru a fi de ajutor la descoperirea celor care se dovedesc foarte buni in ceea ce fac si nu doar la nivel informatic, ci si logistic, pe teren.

Actiunea se desfasoara de la Chicago la Hong Kong, din China in Jakarta, in urmarirea celor care au anumite interese, interese pe care americanul si amicii lui chinezi (colegul si sora acestuia, Chen Lien, inginer de retea, interpretata de Tang Wei) reusesc sa le inteleaga. Impreuna cu agentul FBI Carol Barrett (Viola Davis) si seriful federal Mark Jessup (Holt McCallany) pornesc in misiunea de a-i descoperi pe infractorii carora nu le pasa de nimic in afara de castigul propriu.

Filmul, din punctul meu de vedere, este destul de lent, in prima parte (adica vreo ora si ceva), cu toate schemele destepte ale hackerilor, dar devine mai intens spre sfarsit. Nu lipsesc ingrediente precum dragostea si razbunarea. In ansamblu, mi-a placut. Ma asteptam la un "duel informatic al hackerilor", cum am vazut prin multe filme, dar a fost si un altfel de "duel".  

*

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

*

Diverse:

Chiar daca pare exagerat accesul la un reactor nuclear, aceasta s-a intamplat in realitate, in Iran, in anul 2010, cand un “vierme” informatic numit Stuxnet, a fost considerat a fi cauza deteriorarii unei pompe centrifuga nucleara, iar in anul 2014 a fost atacat de hackeri un combinat siderurgic german, utilajele iesind de sub control si provocand pagube fizice serioase.

Specialistii in securitate cibernetica afirma ca tot cea ce au facut hackerii in filmul Blackhat este cat se poate de real: plasarea unui RAT (Remote Administration Tool – instrument de accesare la distanta), un program care permite unui operator sa acceseze de la distanta computerul ales, ca si cum ar avea acces fizic la acel computer – un fel de “cal troian”. Printr-un RAT se poate controla un ecran, se pot incarca si descarca fisiere, se pot distruge programe sau componente hard, se poate controla un sistem infomatic. La fel, folosirea USB este o alta metoda des utilizata pentru acces la sistemul altcuiva, e ca un fel de usa lasata deschisa hotilor. Foarte multi oameni, utilizand un stick USB infectat, fara sa stie, isi plaseaza singuri “fereastra” prin care altii se vor servi din datele lor. Un hacker priceput poate avea acces la aproape orice computer, la un telefon mobil performant, la computerul de bord al autoturismului si chiar la arma computerizata a unui lunetist sau la drone, ba chiar si la sistemul rachetelor nucleare... Greu, desigur, dar nu imposibil.

Termenul hacker a fost utilizat pentru prima data in anii 1960 si descria un entuziast al computerelor, un impatimit care exploata la limita capacitatea unui sistem informatic, rezolvand probleme, realizand programe, perfectionand ceea ce exista si inventand ceva nou. Pe scurt: un hacker e o persoana care testeaza limitele sistemelor digitale. Un hacker cu intentii rele este numit si black hat, termen care descrie o persoana care acceseaza, fara drept, computere, retele etc, cu intentia de a modifica sau distruge date, de a fura informatii in interes personal sau pentru altii. Richard Stallman a inventat termenul care defineste rautatea unor hackeri prin contrast cu un white hat hacker, care isi foloseste abilitatile pentru a identifica partile slabe ale unui sistem si pentru a le remedia.

sursa foto: https://en.wikipedia.org/wiki/File:Blackhat_poster.jpg

Ipocrizie europeană

Memoria unor cetăţeni din Europa (Ungaria, Polonia, Cehia, Slovacia, Serbia, Croaţia, România etc.) e tare scurtă atunci când vor. Au uitat cum, in vremuri de restrişte, şi-au făcut şi ei bagajele şi au plecat spre ţările din Occident, unde au fost primiţi cu braţele deschise, deşi mulţi au dovedit ulterior că nu sunt tocmai cetăţeni model (din cauza sărăciei, in special) - dar pentru câteva oi negre nimeni nu a blamat întreaga masă de oameni care a imigrat.

Mase de oameni din Europa - şi de pe alte continente - au plecat cândva şi către America de Nord, vărsând sângele băştinaşilor dar şi al celor care au fost acolo primii…

Argumentul celor mai mulţi, împotriva refugiaţilor musulmani este: “noi suntem creştini, e o diferenţă”. Ciudat! Şi eu, care credeam, că suntem oameni înainte de a fi orice altceva…

Între aceşti refugiati sunt o mulţime de copii - cel mai mare număr de copii care a migrat de la al doilea război mondial încoace. Ce zic, însă, cei mai mulţi oameni cu suflet negru? “Aceşti copii sunt fii de terorişti”. “Musulmanii sunt terorişti din tată in fiu”. Astfel de afirmaţii sunt ale unor oameni cu un nivel intelectual nu tocmai scăzut, dar cu mentalitate de xenofobi - de parcă n-ar vrea ca alţii să aibă ajutorul - şi şansa - pe care au avut-o cândva mulţi dintre strămoşii lor. In anii 1940 copiii moldovenilor au fost trimişi in satele de prin Transilvania şi Ţara Româneasca pentru a-i scăpa de moartea prin înfometare - au fost primiţi, îngrijiţi, hrăniţi.

Liderii mondiali sunt obligaţi să găsească solutii pentru rezolvarea acestei crize, dar orice soluţie ar găsi se vor lovi de rezistenţa cetăţenilor care nu înţeleg (mai) nimic din ceea ce se întâmplă, care nu cunosc nimic despre oamenii care ar urma să rămână, provizoriu, pe teritoriul statelor lor - ei ştiu numai ceea ce au văzut la TV, pe unele canale, şi ce au vazut in diversele filmuleţe postate pe te miri unde. Aceşti oameni nu sunt interesaţi de dezminţirile care apar pe măsură ce sunt difuzate scene scoase din context, filme şi fotografii trucate, filme şi fotografii interpretate greşit cu intenţie. Prea mulţi oameni nu vor - sau nu pot - să analizeze prin prisma raţiunii ceea ce se întâmplă. De ce se întâmplă e mai greu de spus, dar varianta scurtă este: in statele de unde vin aceşti oameni este război şi nu întotdeauna au fost ei cei care au ales calea războiului. Mulţi au luptat, cât au putut, apoi au fugit pentru a-şi pune familiile la adăpost.

Cred că nu e cazul să abandonăm aceşti oameni, in cele mai negre zile ale vieţii lor. Cred că ar trebui să trecem peste prejudecăţile de gen: “or să pună bombe”, “ne violează femeile şi copii”, “ne decapitează pentru că mâncăm carne de porc”, “ne decapitează pentru că NU suntem homofobi” şi altele de acest gen – cuvinte pe care le-am citit zilele acestea cam peste tot in mediul online. Aş vrea să zic că e naivitate din partea celor care pot crede aşa ceva, dar… de la o vârstă nu-i mai spune naivitate.

In ceea ce priveşte România am o senzaţie stranie, pe care, deocamdată, nu o pot justifica pentru că nu s-au cristalizat informaţiile obţinute de ici-colo… Europa se divide, din nou, in două… Continuând să refuzăm oferirea ajutorului oamenilor care au nevoie e posibil - şi probabil - să cădem, din nou, in partea neplăcută a Europei.

Sursa fotografii:

Armeni: 

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Armenian_woman_and_her_children_from_Geghi,_1899.jpg

Cehi:

https://commons.wikimedia.org/wiki/File:Czech_refugees_from_the_Sudetenland_1.gif

Sirieni spre Iordania:

http://www.faithit.com/this-billionaire-has-an-incredible-solution-for-the-syrian-refugees/

In portul Messina, foto de GIOVANNI ISOLINO/AFP/GETTY:

http://www.people.com/article/mediterranean-migrants-hundreds-dead-boat-capsizes (in febr 2021 link invalid)

(text din 11.09.2015 preluat de pe un blog care îl voi şterge)

Ghiolbanii de serviciu

Nu-i suficient că din zori până-n seară hurducăie maşini mari pe care soferii le staţionează cu motoarele pornite, trântind ambalaje şi marfă - noaptea vin ghiolbanii să-şi ia femeile de la munci şi staţionează cu motoarele pornite. Şi stau, şi stau, între 10 şi 15 minute, la ora 23, şi fumeaza, şi mai trântesc portiera din când în când, să ştie toată lumea că ei au maşină – o fi prima lor maşină, trebuie să ştie lumea, chiar dacă lumea care-i înjură că nu poate dormi / citi / învăţa / lucra habar n-are cine sunt ei.

O familie se mută cu chirie. Unul dintre membri e prieten bun cu alcoolul şi se pare ca mamă-sa nu-l primeşte în casă cu amicii aşa că îşi invită amicii pe o bordură de lângă bloc. Şi discută, şi beau şi discută, şi fumează, de cele mai multe ori de la ora 23-24 până în zori de zi când vin ecologiştii să igienizeze zona (şi să adune şi resturile lor). Şi în timp ce discută, şi fumează cât e noaptea de lungă, mai udă natura, mai dau la raţe… Toată noaptea zumzăie cu glasuri de beţivi - sunt ca o picătură chinezească.

Amorezaţii ocazional (sau nu) care au cheia de la boscheţi se întind între tufele neîngrijite şi gâjâie şi ei, până îi ia somnul. Deh, e vineri noaptea, ce să facă oamenii care se respectă? Se întind în tufe. Şi nu doar că e vineri noaptea, dar mai e şi perioada berarului, numit cu pompă, Oktoberfest! O aglomeraţie de oameni care îngurgitează bere, cu pret ridicat, în pahare de plastic sau carton cerat, aruncă paharele unde apucă şi pipi fac tot unde apucă pentru că WC-urile mobile sunt puţine, coada mare şi băşica udului mică…

Ce lipseşte din peisaj?! Poliţia comunitară. Oh! Aceşti angajaţi ai statului nu au ture de noapte (adică, stau) pentru că nu sunt bani pentru turele de noapte! Ce mai contează atribuţiile când nu sunt bani pentru turele de noapte? Cetăţenii cinstiţi n-au ce căuta pe străzi după lăsarea întunericului aşa că sunt în siguranţă în casele lor.

Nu ştiţi ce e un ghiolban (ghelban)? În DEX scrie aşa: om fără educaţie sau cu apucături grosolane. 

(text preluat de pe un blog pe care îl voi şterge)

Clubul cinefililor: Lie to Me

Invitatie la film, de la Carmen, in Clubul cinefililor – Impresii de sfarsit de saptamana - unde sunt invitati sa participe toti cei care au placerea de a scrie despre un film sau un serial vazut recent.

sursa

Lie to Me este un serial de televiziune cu numai trei sezoane (2009-2011 – 48 de episoade difuzate in mai mult de 60 de tari din toata lumea) si este bazat pe activitatea celui mai cunoscut cercetator al “limbajului trupului”, Paul Ekman, care a si fost consultantul de specialitate al creatorului si regizorului acestui serial, Samuel Baum.

In rolurile principale sunt:

Tim Roth, care-l interpreteaza pe dr. Cal Lightman, expert in descoperirea - prin analizarea expresiilor micro-faciale, a vocii si a limbajului corpului in general - celor care ascund adevarul sau spun minciuni. Abilitatile lui sunt, uneori, prezentate exagerat si, desigur, unii il pot minti si nu se prinde (fiica lui adolescenta, de exemplu – ceea ce ar putea insemna ca cei dragi ne pot minti mai usor decat o fac strainii). Rolul este de asa natura incat doctorul ii cam enerveaza pe cei din jur – intre altele, starea de iritabilitate ii impiedica pe oameni sa fie foarte concentrati pe minciunile rostite sau pe adevarurile ascunse si pot fi cititi mai usor.

Kelli Williams (dr. Gillian Foster) este partenera de afaceri a lui Cal Lightman – ea pare a fi “punctul de echilibru” al lui Lightman.

Brendan Hines (Eli Loker) se ocupa mai mult de partea tehnica si pretinde ca spune adevarul in orice situatie.

Monica Raymund (Ria Torres) e o fosta politista pe care dr. Lightman a convins-o sa lucreze cu echipa lui deoarece a constatat ca are o aptitudine innascuta de a detecta mincinosii, fapt care, uneori, creaza tensiuni intre ei (poate pentru ca el a muncit o viata sa invete cum sa descifreze limbajul trupului si ea s-a nascut cu aceasta abilitate, stiind din instinct, altfel spus, cand cineva minte sau ascunde ceva).

Echipa din Grupul Lightman are o stransa colaborare cu agentiile guvernamentale, cu politia, dar ofera servicii si corporatiilor, politicienilor si persoanele particulare.

Abilitatea pe care o are Lightman este o binecuvantare si un blestem, in aceeasi masura, mai ales in viata personala, cand constata ca e mintit sau ca prietenii se mint intre ei.

Serviciile oferite de Grupul Lightman sunt utile pentru decodificarea expresiilor micro-faciale ale perosoanelor de interes, decodificare care sa duca la rezolvarea anumitor cazuri dar si pentru a stabili motivul pentru care cineva alege sa minta, pentru ca vor sa afle nu doar cine minte, ci si de ce minte sau ascunde ceva.

Este un serial interesant, din punctul meu de vedere, si destul de alert – sunt putine scenele plictisitoare. Oarecum, dupa ce am urmarit toate episoadele, incepusem sa cred ca… toata lumea minte. Culmea! Chiar e adevarat: toata lumea minte, sau ascunde ceva… Nimic nou sub soare, doar ca unii pot mirosi minciuna si altii nu.