Socrate si Platon. Intrebari - posibile raspunsuri si multe intrebari

1. Cum ii vedea Platon pe poeti?

Platon spunea ca

poetii nu fac din intelepciune si stiinta ceea ce fac, ci se inspira printr-un oarecare dar dumnezeiesc, ca si profetii. Pentru ca si acestia spun multe lucruri frumoase, de stiut insa nu stiu nimic din ceea ce spun.

In proiectul sau de republica, in interesul comunitatii, Platon le refuza sederea in cetate; avea o idee inalta despre puterea poeziei, dar o considera inutila (chiar nociva) pentru ca el imagina o societate perfecta.

Nu-mi amintesc la cine am intalnit ideea (Andrei Cornea, care a facut traducerea?) ca Republica – lucrarea lui Platon – este gresit interpretata ca fiind un text politic. Nu cumva ar trebui ca dialogul sa fie tradus „republica interioara”? si atunci sensul intregului text se va schimba. Tind sa cred ca poate fi adevarat, pentru ca analizand scrierile lui Platon as zice ca de-a lungul vietii nu prea l-a preocupat politica, ci Ideea. La batranete ar fi scris cate ceva despre lege dar Ideea era preocuparea lui principala.

Conceptia despre Idei constituie un fel de "centru" al intregii filozofii a lui Platon.

***

Andrei Cornea s-a nascut in 3 Aprilie 1952, in Bucuresti si este scriitor, filosof, istoric al artei, clasicist, profesor universitar roman, fiul mai mic al lui Paul Cornea (profesor, critic si istoric literar)

***

2. Care sunt cele doua cai prin care omul ajunge la stiinta?

Cele doua cai sunt: presupunerea corecta (adevarata) si cunoasterea rationala.

Platon distinge doua feluri de cunoasteri: cunoasterea rationala si parere.

Cunoasterea rationala are  ca obiect lumea necorporala si suprasenzoriala a Ideilor, iar presupunerea (alaturi de credinta; Platon le numeste moduri de cunoastere inferioare) are ca obiect corpurile si copiile sau aparentele acestora. Realitate pura au numai prototipurile lucrurilor - Ideile - si de aceea numai despre acestea exista o cunoastere si o stiinta ade­varate.

3. Care este factorul ce joaca la Platon rolul principal in cunoastere?

Presupunerea adevarata.

4. Care este parerea lui Socrate despre cei care se tem de moarte?

Socrate arata ca

oamenii se tem de moarte ca si cand ar sti ca e cel mai mare rau. Temandu-te de moarte nu faci altceva decat sa te crezi intelept fara sa fii”.

5. Care e drumul pe care trebuie sa il parcurga omul, pentru a capata orice stiinta?

Poti capata orice stiinta daca o descoperi singur; dar nimeni nu poate descoperi ceva singur, daca nu cauta; nimeni nu cauta dacat atunci cand e incredintat ca nu poseda.

6. De ce considera Socrate ca lumea este un dascal rau?

Pentru ca opiniile oamenilor difera (in probleme serioase si esentiale), ba chiar aceeasi persoana are pareri diferite fata de sine. Socrate arata ca mai ales in problema dreptatii si nedraptatii lumea are parerile cele mai impartite.

Opiniile pot fi adevarate intr-un context si mai putin adevarate in altul.

7. Care este conditia esentiala a celor care stiu o stiinta?

Proba cea mai buna ca cineva stie ceva e ca poate sa faca si pe altii sa stie ce stie el – zice Socrate.

8. Care este pricina tuturor relelor?

Nestiinta, adica cea care-si inchipuie ca stie cand nu stie (ceea ce nu stie).

9. Care e principiul de baza al lui Socrate?

Cunoaste-te pe tine insuti!

10. In ce consta partea divina a sufletului?

In aceea ca prin aceasta parte omul stie si cugeta.

11. Care sunt cele doua atribute care determina fericirea?

Intelepciunea si bunatatea.

Hm. Unul dintre dictionarele de psihologie defineste fericirea ca fiind 

o stare deosebita de implinire a ceva ce s-a realizat si a provocat un succes neasteptat sau mult asteptat sau asteptat tensionat.

Se manifesta ca o stare euforica incarcata de trairi intense care nu doar ca provoaca un fel de traire recuperatorie puternica, ci si o energizare, o stare de receptivitate si toleranta, cresterea dorintei de a face ca si altii sa fie fericiti.

Barbey d’Aurevilly scrie:

Unii oameni cauta fericirea in placerile vietii, dar acumularea sau repetarea momentelor de placere nu duce la fericire. Placerea este fericirea ignorantilor. Fericirea este placerea inteleptilor.

Si iata cum – din nou! – ajung la vorba lui Andre Gide:

Cand un filosof iti raspunde nu mai pricepi nici ce l-ai intrebat.

12. Care este situatia in care adevarul este totuna cu neadevarul?

Aceea in care cineva spune ori numai adevarul ori numai neadevarul.

Adevarul este cea mai desavarsita Virtute, Binele cel mai inalt, netulburat de Materie, nesufocat de Trup, Binele gol, clar, neschimbător, imuabil, demn de veneratie afirma Hermes Mercurius Trismegistus (XV, 21)

Neadevarul este Materia, sunt toate corpurile materiale vii si nevii din toate universurile, fiind vizibile si invizibile, incapabile de Bine, destructibile, mediocre, dizolvabile, schimbatoare, in permanenta transformare si faurite unele din altele, spune acelasi Trismegistus.

Cine-i Hermes Trismegistus?! Etimologic discutand, Hermes e un zeu grec (mesagerul zeilor, intre altele), numit Thoth la egipteni, si Mercur la romani.

Din secolul al IV-lea i.e.n, grecii îl desemnau pe zeul egiptean Thoth cu numele de Hermes Mercurius Trismegistus. Se credea ca el se afla la originea a tot ceea ce zamisleste mintea omeneasca.

Hermes e o figura mitologica aflata la raspantia multor traditii. Numerosi gnostici identifica figura lui Hermes cu cea a lui Moise, a lui Isus sa a Sfantului Ioan. E usor de inteles daca stim (de la antici – altfel cum?) ca Hermes trece drept “maestrul secretului”.

Unul dintre textele hermetice fundamentale este Tabla de Smarald, atribuita lui Hermes Trismegistul:

Tot ce e sus seamana cu ce e jos si tot ce e jos seamana cu ce este sus. Si aceasta pentru a se realiza un singur miracol, din care s-au nascut apoi toate lucrurile, printr-o mereu aceeasi operatiune […]

13. Care sunt cele trei feluri de lucruri?

Bune, rele, nici bune-nici rele.

14. Ce semnificatie au jertfa si rugaciunea?

Jertfa inseamna sa daruiesti ceva zeilor; rugaciunea inseamna sa ceri ceva zeilor.

15. Ce este pietatea?

Stiinta de a cere si de a da zeilor.

In sens general, prin pietate se intelege trairea religioasa, adevarata pietate nefiind altceva decat adevarata traire religioasa a invataturii divine, dupa recomandarile divinitatilor.

16. Ce este virtutea? La cine apare?

Virtutea este ca un dar divin; nu exista de la natura, nici datorita invataturii, ci ea apare la cei la care apare fara legatura cu puterea lor de intelegere.

Din intelepciunea indienilor Cherokee

Demult, un batran intelept indian Cherokee isi invata nepotul despre "batalia interioara" ce se da in fiecare om. Spune:

- Nepoate, lupta se da in interiorul nostru intre doi lupi. Unul este raul, adica mania, invidia, gelozia, supararea, regretul, lacomia, aroganta, autocompatimirea, falsa mandrie, infumurarea, vinovatia, resentimentul, sentimentul de inferioritate, minciuna si ego-ul.

Celalalt lup este Binele, adica bucuria, pacea, dragostea, empatia, speranta, generozitatea, adevarul, seninatatea, smerenia, bunatatea, bunavointa, compasiunea si credinta.

Nepotul se gandeste cateva clipe si intreaba:

- Care lup castiga?

Batranul indian raspunde simplu:

- Cel pe care il hranesti.

17. Care este drumul celui care si-a oranduit cel mai bine viata?

Omul care a facut sa depinda de sine toate caile care duc la fericire sau aproape de ea, acela care nu depinde de alti oameni si nu e silit sa se abata din drumul lui – nici el, nici faptele lui – acela si-a oranduit bine viata.

18. In ce consta definitia conceptuala? Care este rolul conceptului?

A reda ceva necunoscut sau mai putin cunoscut prin ceva cunoscut, sau mai cunoscut. Conceptul nu cucereste necunoscutul, ci il anexeaza, prin el cunoasterea fiind o simpla extindere.

Socrate isi accepta moartea (moartea lui Socrate)

Socrate s-a nascut cca in anul 470 i.H. si a murit in 7 Mai 399 i.H.

A trait la Atena cand aceasta cetate se afla in culmea gloriei, sub domnia lui Pericle. A invatat filosofia cosmologica a acelei epoci si s-a implicat in numeroase dezbateri publice, mai ales cu sofistii, care raspandeau intelepciunea practica, predau oratoria si discutau orice problema pe care doreau s-o puna in circulatie cetatenii atenieni.

Dupa cat se pare, Socrate era de o integritate personala si sociala desavarsita, care l-a costat viata. In 406 i.H, cand era membru al Comisiei senatoriale, a refuzat cu mult curaj sa participe la solicitarea a opt condamnati, acuzati de neglijenta in exercitarea atributiilor lor, ca sa fie judecati laolalta. Un asemenea proces ar fi fost contrar legilor ateniene. Doi ani mai tarziu a refuzat sa participe la conspiratia unui grup de uzurpatori denumit „Cei treizeci”, pentru a actiona impotriva unor cetateni de vaza. „Cei treizeci” au cazut de la putere, dar mai tarziu Socrate a fost tradus in justitie de regimul democratic proaspat restabilit si a fost acuzat ca nu se inchina zeilor statului, ca introduce practici religioase neobisnuite si corupe tineretul. Pedeapsa pentru aceste delicte a fost moartea.

Probabil ca cei care il acuzau pe Socrate au presupus ca el se va exila de bunavoie din Atena pentru a se sustrage acuzatiilor. Dar el a preferat sa se supuna judecatii si sa-si sustina singur apararea.

Faima lui nu se intemeiaza pe scrieri, pentru ca nu ne-a lasat nici una.

Principala lui metoda filosofica era aceea de tip elenchus: o solicitare si o punere sub semnul indoielii a credintelor pentru a stabili adevarurile si a dezvalui inconsecventele.

Socrate si-a urmarit cu multa consecventa telul de a invata cum sa duca o viata virtuoasa. Sustinea ca fiecare dintre noi isi urmareste propriul sau bine, dar se poate insela gandind in ce consta acest bine sau poate chiar sa nu-l cunoasca. Totusi, intrucat noi nu urmarim decat binele nostru, atunci, de indata ce avem cunostinte de netagaduit in privinta lui, nu putem face niciun rau: asadar toate relele facute sunt o eroare, cunoasterea este virtute si nimeni nu face rau cu buna stiinta.

(Mic dictionar al filosofiei occidenale, Diane Collinson, Ed Nemira, 1995)

In 398, Socrate a fost acuzat de Meletos, Anytos si Lycon. Actul de acuzare era astfel intocmit: "Eu, Meletos, fiul lui Meletos, din dema Pitthea, acuz sub juramant pe Socrate, fiul lui Sophroniscos, din dema Alopex. Socrate se face vinovat de crima de a nu recunoaste zeii recunoscuti de cetate si de a introduce divinitati noi; in plus, se face vinovat de coruperea tinerilor. Pedeapsa ceruta: moartea".

Meletos era un poet obscur, iar Lycon era retor; sufletul procesului pare sa fi fost Anytos, un tabacar bogat care reprezenta interesele comerciantilor, fiind asadar puternic si influent. Socrate i-a reprosat public faptul de a nu se gandi la educatia fiului sau decat pentru a face din el un tabacar capabil sa preia afacerile parintelui, de unde, conform lui Xenofon, dorinta de razbunare a lui Anytos. Dupa toate aparentele, Anytos era sincer convins ca vede in Socrate un personaj periculos.

Gandirea socratica graviteaza in jurul cunoasterii de sine - Gnothi seauton. Esentiala pentru om este capacitatea sa de a intra in relatie de dialog, Socrate punand pe prim plan sufletul iar nu corpul.

Socrate a fost primul ganditor care a luat ca obiect al meditatiei sale fiinta umana. Incepand cu Socrate, omul devine in mod exclusiv o problema pentru el insusi. "Persoana ta este sufletul tau" spunea Socrate (citat de Platon in Alcibiade).

Platon a fost student (discipol) al lui Socrate si invatator al lui Aristortel. Impreuna cu acestia, Platon a pus bazele filozofice ale culturii occidentale. Platon a fost interesat de matematica, a scris dialoguri filozofice si a pus bazele Academiei din Atena, prima institutie de invatamant superior din lumea occidentala.

(wikipedia)

Socrate este considerat intemeietorul ontologiei umanului. Cele mai multe informatii despre el le avem din „Amintiri despre Socrate” a lui Xenofon (alt elev al lui Socrate), din „Vietile si doctrinele filosofilor”, Diogene Laertios si mai ales din „Dialogurile lui Platon” in care e prezent ca protagonist. Socrate a manifestat dezinteres fata de cercetarea principiului lumii; el nu discuta, ca cei mai multi, despre natura tuturor lucrurilor, nu cerceta lumea ci se intreba daca oamenii se cunosc indeajuns. Examina ce e evlavios si ce nu, frumos si urat, drept si nedrept, ce-i intelepciunea, ce-s curajul si lasitatea. Din punctul lui de vedere obiectul filososfiei trebuie sa fie omul, iar filosofia o cale sau o metoda in masura a-l ajuta pe om a se cunoaste pe sine. In dialogul platonic Entidemos dupa ce citeaza preceptul inscris pe frontonul templului de la Delphi: „Cunoaste-te pe tine insuti”, atrage atentia ca „acel” ce nu se cunoaste pe sine si se inseala asupra capacitatilor sale e deopotriva de orb si fata de oameni si fata de treburile omenesti, el se-nseala asupra tuturor lucrurilor”. Socrate avea deplina stiinta a specificului fiintei umane, a centralitatii sale in ordinea cunoasterii si existentei.

Oamenii din Atena, orasul unde s-a nascut ideea de libertate a cuvantului, au votat moartea unuia dintre cei mai intelepti cetateni ai sai doar pentru ca si-a exprimat liber ideile?

In anul 399 a.Hr., un tribunal grec l-a judecat pe filosoful Socrate pentru crime impotriva statului. La 70 de ani a fost gasit vinovat pentru introducerea unor noi zei si coruperea tinerilor. A fost fortat să bea otrava (cucuta)

S-ar spune ca el este cel care a ”inventat”metoda investigatiei rationale...

Socrate: - Stii care e diferenta intre bine si rau?

- Da. Binele e iubit de zei si raul e urat de acestia.

Socrate: - Dar zeii nu sunt mereu de acord.

- Adevarat.

Socrate: - Iubesc si urasc lucruri diferite.

- Da.

Socrate: - Asta inseamna ca unele lucruri sunt si iubite si urate de zei. Deci sunt si bune si rele.

- Cred ca da.

Socrate: - Nu prea mi-ai raspuns la intrebare.

- Nu.

Pe majoritatea oamenilor abordati intrebarile sale ii faceau sa se simta umiliti, ignoranti si penibili.

El a pus bazele convingerii noastre ca toate pot fi puse la indoiala, dar si-a castigat astfel tot atatia dusmani cati si prieteni. Intrebarile neplacute ale lui Socrate aveau sa tulbure cetatenii si democratia ateniana. Rationalismul concura cu o conceptie mai veche: cea a unei lumi dominate de zei, pe care atenienii o invatasera in copilarie, din poeme si mituri. Religia era suverana. Invatatii se impotrivisera deseori religiei grecesti. Cei care dezvaluiau secrete – sau explicau ca poemele religioase, ca exemplu – trebuie interpretate alegoric si nu ad litteram riscau pedeapsa cu moartea, pentru ”atac la democratie”. Unii oameni au nevoie de religie sa le explice motivele suferintelor. Era o parte esentiala a politicii, culturii si dezbaterilor lor publice. Dar, sa nu uitam: persoana care crede ca stie totul se condamna singura la tragedie; ca in ”Oedip” : cand crezi ca ai totul sub control constati ca te-ai culcat cu mama ta si ti-ai ucis tatal.

Platon spune ca Socrate si-a luat in deradere acuzatorii si acestia au apelat la acuzatiile standard impotriva oricarui intelept: au spus ca isi invata elevii lucruri din ceruri si de sub pamant, sa se indoiasca de zei si sa foloseasca argumentul mai slab pentru a-l invinge pe cel puternic. N-au vrut sa accepte adevarul: se pretindeau invatati cand erau in fapt ignoranti. Socrate a refuzat sa respecte completul de judecata. I s-a cerut sa sugereze o pedeapsa, cand juratii ar fi acceptat exilul, iar el a raspuns: ”Mese gratis toata viata”, recompensa traditionala pentru eroii din jocurile sportive. Atitudinea sa n-a fost acceptata.

Tot Platon ne spune ca Socrate a avut ultimul cuvant: ”Ora plecarii a sosit si fiecare va pleca pe calea sa. Eu spre moarte iar tu spre viata. Numai zeii stiu care e mai buna.”

Imediat dupa ce Socrate a murit atenienii si-au regretat fapta. I-au ridicat o statuie si Platon, elevul sau, l-a imortalizat in istorie ca pe primul martir ideologic al lumii, un martir al libertatii si al liberei exprimari. Socrate le-a spus atenienilor tot ceea ce nu voiau sa auda despre ei insisi si a refuzat sa faca vreo concesie. Acesta e unul dintre motivele maretiei, dar si al executiei sale.

Unii il considera pe Socrate invatatorul tiranilor: am putea accepta un discurs discriminatoriu? Ca profesor ai responsabilitati si trebuie sa te ridici la inaltimea acestora. Elevul sau, Platon, a fost teoreticianul la care au apelat Stalin si Hitler pentru a-si justifica statele totalitare.

Socrate a pus la indoiala intelepciunea maselor conducatoare; s-a aliat cu aristocratii conservatori si entuziasti. In multe privinte a fost antidemocratic dar, in acelasi timp, intrebarile sale au eliberat omenirea. A fost pionierul unei miscari ce a trecut de granitele religiei si a pus intrebari despre alcatuirea lumii si despre rolul oamenilor in ea.

Democratia putea fi toleranta dar nu putea accepta o provocare directa. Punand la indoiala zeii Socrate subminase sistemul de valori pe care se sprijinea democratia ateniana. Paradoxal, aceste idei radicale aparusera chiar datorita democratiei ateniene. Povestea Atenei ne explica o parte a motivelor pentru care Occidentul a respins acest model politic o mare parte din istoria sa; democratia e dificila, solicitanta, imperfecta si nestatornica.

Sursa: ”Atena – adevarul despre democratie” (film documentar)

Socrate a practicat filosofia cu scopul de a-i ajuta pe oameni sa se inteleaga, sa descopere cu ajutorul propriei lor ratiuni sensurile profunde ale lucrurilor. Acest procedeu se numeste maieutica, adica arta de a „mosi” nasterea unei idei.

Sa dam vietii forma

Pe frontispiciul templului lui Apollo din Delphi este scris: Cunoaste-te pe tine insuti si vei cunoaste intregul Univers si zeii.

Alte surse afirma ca pe frontispiciu a fost scris numai Gnothi Seauton (Cunoaste-te pe tine insuti) (1)

Pentru a atinge un nivel inalt de dezvoltare si realizare personala unii psihologi, filosofi si altii, afirma ca trebuie sa raspundem la unele intrebari, sa ne analizam viata, sincer. Si de ce n-am fi sinceri cand suntem numai in compania… propriei persoane? Cred ca nu exista oameni care sa se minta singuri intr-un grad atat de mare.

1. Ce ma face sa fiu ceea ce sunt?

2. De analizat trecutul, pentru eliberarea energiilor blocate.

3. Accepta ceea ce este pentru a vedea ce trebuie, poate, sa schimbi.

4. Retraieste sentimentele si emotiile reprimate in trecut pentru a elibera energiile.

Intrebari cheie:

1. Ce doresti in viata?

2. Pana in prezent ai obtinut tot ce ai dorit?

3. Cum te apreciaza cei din jurul tau?

4. Ce se va intampla daca cineva/ceva se va interpune in calea succesului tau?

5. Ce ai de pierdut sau cat te va costa daca nu obtii ceea ce ti-ai propus?

Principii de baza despre care se spune ca ar trebui respectate:

1. Nu avea incredere in memorie – aceasta raspunde mult prea docil la subiectivitatea ta si te va insela cand nici nu gandesti.

2. Elimina orgoliul.

3. Nu te juca de-a ghicitorul.

E util sa ne simtim in legatura cu viitorul – nu in sensul de a ghici in bobi ca vom intalni persoana care ne va indeplini dorintele – ci in sensul de a putea cunoaste directia in care ne indreptam. Cumva, as rezuma la intrebarea: Unde te vezi peste cinci ani?

Analizandu-ne viata cu sinceritate e posibil sa reusim a ne pune in acord trecutul, prezentul si viitorul – fapt care inseamna armonie sufleteasca, impacare cu noi insine – cum ar zice unii. Cand o fiinta umana este impacata cu sine se poate spera nu doar la o viata personala armonioasa dar chiar la armonie internationala.

E bine sa nutrim ganduri – dar ar trebui sa fie pozitive – e bine sa avem amintiri si reactii emotionale dar a nu le lua in seama prea mult e tot bine.

Indiferent ce metode gasim / alegem pentru a trai in armonie cu noi insine, cu ceilalti si cu Natura este buna cat timp ne ajuta sa obtinem o mai mare intelepciune si intelegere a vietii. Unii ar zice, acum: Viata nu trebuie inteleasa, trebuie traita (nu mai stiu cine anume a zis, dar o zice bine)

Cand putem corela cu informatiile si experientele noastre informatiile si experientele celorlalti vom avea relatii interpersonale mai bune, pentru ca ii putem intelege pe ceilalti, oricat de diferiti ar parea.

Dumnezeul tau poate sa nu fie acelasi cu al meu, dar, daca descoperim similitudinile lor esentiale, nu mai e nevoie sa ne angajam in controverse despre cine are “dreptate” si cine “greseste” (Will Parfitt)

A.E. Van Vogt (2) afirma: Un lucru nu este ceea ce spuneti voi ca este… Este cu mult mai mult. Este un ansamblu in sensul cel mai larg. Un scaun nu este un scaun. Este o structura de neimaginat din punct de vedere atomic, electronic, etc. Drept urmare, a-l percepe ca pe un simplu scaun constituie ceea ce Korzybski (3) numeste o iluzie. Toate aceste perceptii false genereaza suferinta boala, moarte.

Aldous Huxley (4), intrebandu-se cum poate omul sa se bucure de beneficiile civilizatiei in interiorul careia se gaseste inlantuit, fara a se lasa, in acelasi timp intoxicat si abrutizat de otravurile ei, aminteste majora dificultate: Intre fiecare constiinta omeneasca si restul lumii se inalta o indivizibila bariera, o retea de structuri traditionale de „notiuni-senzatii”, de idei deja uzate, transformate in axiome, de vechi sloganuri considerate ca adevaruri fundamentale. Ceea ce vedem noi prin ochiurile acestei plase nu este niciodata sau in cea mai mare parte din cazuri, lucrul asa cum se prezinta el simturilor noastre. Ceea ce asimilam noi si fata de care reactionam este o mixtura curioasa de experienta imediata si de simboluri conditionate de civilizatie, de impresii senzoriale si de idei preconcepute in tot ceea ce priveste natura lucrurilor...

Ne intrebam – mai mult sau mai putin retoric – daca suntem fericiti sau de ce nu suntem fericiti. Poate ar trebui sa intelegem ca liberul arbitru determina daca suntem sau nu fericiti; putem alege sa fim fericiti, putem alege sa evoluam sau sa involuam. Putem alege evolutia prin suferinta – sa invatam din greselile noastre – sau sa alegem evolutia armonioasa ajutandu-ne de intelepciunea si experienta umanitatii, de cuceririle facute de om de la inceputul Timpului.

Fiecare dorim sa fim ceea ce Soarele este pentru sistemul solar: centrul. Acolo e caldura cea mai mare si planetele sunt atrase, sunt fascinate de Soare – astrul are putere. Pentru a fi “centru” omul trebuie sa aiba putere personala, putere pe care Stephen Covey (5) o numeste “spatiul dintre stimul si raspuns”. Pentru a dobandi o viata armonioasa este necesara aceasta putere personala. Pasiunea este focul interior al omului si acest foc interior trebuie ghidat spre exterior. Scopul pentru care traim este puterea nemarginita pe care o avem si putem alege daca vrem sa fim Soarele sau o planeta din jurul acestuia. Avem nevoie de un scop pentru care sa ardem si acest scop este undeva in noi – trebuie doar sa-l descoperim.

Trebuie sa ne descoperim adevaratele calitati, potentialul de care dispunem, trebuie sa descoperim ce se afla, cu adevarat, sub masca pe care o purtam in societate si care este o bariera impotriva fericirii.

Fericire inseamna, de fapt, dragoste. Dragoste pentru tot ceea ce ne inconjoara – cu bune si cu rele. Cine, insa, e capabil de o asemenea putere de a iubi? Poate nici un om, poate toti; poate acela care reuseste sa se cunoasca pe sine.

Note

(1) Cunoaste-te pe tine insuti este expresia atribuita, de regula, lui Socrate, dar pare a nu fi chiar asa.

Socrate intreaba:

- Draga Eutidem, ai fost vreodata la Delphi?

- Chiar de doua ori.

- Ai citit inscriptia de acolo?

- Da, am citit-o.

- Ci, spune-mi: ai uitat cuvintele acestea, sau ai retinut indemnul de a te stradui sa afli ce-i cu tine?

- Zau ca nu, nu am uitat, de altfel mi se pare ca-ti dai seama despre ce este vorba. Cu greu as fi putut avea cunostinta despre alte lucruri, daca nu m-as fi cunoscut mai intai pe mine insumi.

(Amintiri despre Socrate, Xenofon)

(2) A.E. van Vogt - Alfred Elton van Vogt (26.04.1912, Canada – 26.01.2000, Los Angeles, SUA) a fost autor de SF, considerat cel mai complex si mai popular autor de romane SF din secolul XX, Epoca de aur a genului.

(3) Alfred Habdank Skarbek Korzybski (n. 3.07.1859, Varsovia, Polonia - la data aceea era parte a Imperiului Rus – d. 1.03.1950, Connecticut, SUA) – inginer, matematician, filosof.

(4) Aldous Leonard Huxley (26.07.1894, U.K. – 22.11.1963, Los Angeles, SUA) – scriitor, eseist, publicist, scenarist; face parte din acea familie Huxley care a dat multi oameni de stiinta cu minti stralucitoare; a fost nepotul lui Thomas Huxley, cel mai fervent aparator al lui Charles Darwin.

Cancerul laringian i-a pus capat vietii; pe patul de moarte si-a rugat sotia, in scris, sa ii faca o injectie intramusculara cu LSD; ea a acceptat si a doua zi A. H. a murit linistit.

(5) Stephen Richards Covey (n. 24.10.1932, Utah, SUA) – autor, consultant management, profesor