30 iul. 2016

Au existat si ei cândva

Tedi, la noi acasa
Tedi a fost un metis de schnauzer, gasit pe “Drumul vechi” ce duce spre Poiana Brasov. S-a luat dupa un cuplu care cobora. Oamenii pierdusera – prin moarte – cu doar puţin timp in urma, un catelus. Le-a fost mila de catelul cu smocuri de blana cazuta si care mirosea urat. Cineva il abandonase acolo – singur cu greu ar fi putut ajunge; sau, poate, s-o fi pierdut…

L-au ingrijit cu drag, au cheltuit un sac de bani pentru a fi vindecat, si a devenit un caine de toata frumusetea, prietenos.

Boby
Cam in aceeasi perioada (2004), noi l-am gasit pe Boby (avea 2-3 ani), un boxer costeliv, plin de rani, cu urechile zdrentuite de la cine stie cate lupte pentru supravietuire o fi dus. Pleoapele de jos aproape ca ii atarnau de la puroi si maxilarul inferior fiind usor deplasat in faţă (din nastere) i se vedeau coltii, de slab ce era, ceea ce ii dadea o infatisare fioroasa. Il plimbam prin cartier si, la inceput, ne era jena, pentru ca i se vedeau coastele si ne gandeam ca sunt destui care or zice ca nu-l hranim…

Pe cat era Tedi de bland pe atat era Boby de artagos. Tedi era prietenos cu toti cainii, femele sau masculi, mici sau mari; Boby latra la toti cainii, fara exceptie, si absolut niciun om nu se putea apropia de mine pe strada la o distanta mai mica decat lungimea lesei.
Tedi zburda liber, Boby invata sa mearga in lesa – si era atat de puternic incat am facut febra musculara la inceput, stapanindu-l, invatandu-l sa mearga la pas.

Intr-o zi, intr-un parculet dintre blocul nostru si blocul prietenilor lui Tedi, un catel jalnic ajunge, in viteza, luandu-ma prin surprindere, sub botul lui Boby. Am tras de lesa, sa-l feresc pe Tedi, tocmai cand aparuse si vecinul. A crezut ca ma tem sa nu se molipseasca Boby si mi-a explicat care-i treaba cu boala lui Tedi, si ca nu e contagioasa. Mi-a spus ca abia il gasisera si e in tratament. I-am spus ca abia l-am gasit si noi pe Boby, pentru ca vecinul privea spre Boby oarecum critic. Atunci a cazut bariera si dintre caini. S-au zbenguit impreuna – Tedi liber, Boby in lesa. Ne intalneam in special noaptea, dupa ora 23 – cand era ora perfecta sa-l plimb pe Boby mai mult, cand nu erau caini pe-afara. Dupa aproape sase luni, intr-o noapte, vecinul m-a convins sa-l las pe Boby liber din lesa. Bucuria lui e greu de descris in cuvinte! Au zburdat amandoi, s-au jucat impreuna, sarind unul peste celalalt, “imbratisandu-se”, impingandu-se pentru a mirosi acelasi loc! Ce curse de viteza au mai facut! Nu-mi venea sa cred cum s-a transformat Boby! Stiu ca si atitudinea proprietarilor de caini conteaza foarte mult in socializarea cainilor pe care ii au – a fost o dovada in plus.

De la prima intalnire Tedi si Boby au devenit cei mai buni prieteni. Cand Tedi intarzia prea mult prin tufe si nu reactiona la chemare vecinul ii spunea (chiar de nu era cazul): “Uite-l pe Boby!” Si Tedi venea cu viteza. Cand ii spuneam lui Boby: “uite-l pe Tedi!” de bucurie incepea sa dea din tot corpul, nu doar din ciotul de coada. Cu orice caini ar fi fost Tedi, cand il vedea pe Boby niciun alt caine nu mai avea succes, iar Boby era cel mai cumite caine cand era cu Tedi: nu-l interesa sa latre alti caini nici chiar atunci cand, noaptea, il eliberam din lesa si se intampla sa mai apara vreunul – cu stapan sau fara.

L-am iubit pe Tedi ca si cum ar fi fost al meu. Si el ma placea, as zice, pentru ca eram singura “straina” la care venea cand il strigam, chiar si atunci cand nu eram cu Boby.

In 2009, prietena mea a gasit-o pe Miki, o mogaldeata in varsta de 4-5 ani, salbatica si ea cu toti cainii. Din timp in timp Miki sta la noi; s-a imprietenit cu Boby si, implicit, cu Tedi – asa ca si ea s-a obisnuit sa nu mai latre la tot ce misca. Noaptea, cand ieseam la plimbare cu Miki si Boby, si ne intalneam cu Tedi, ramanea in lesa numai Miki, care tare ar fi vrut sa zburde si ea. Baietii n-o lasau mult singura: dadeau o tura prin zona si reveneau la Miki, sa se joace si cu ea – care e jumatate cat erau ei.

Boby a murit in martie 2011.
Joi seara, cand o plimbam pe Miki, in dreptul blocului unde sta Tedi, am simtit un gol in suflet, fara o explicatie logica. Asteptam, ca in fiecare noapte, sa-l vad aparand de dupa bloc… Nu era regula pentru ca nu stabileam orele de plimbare, ci doar se potrivea sa ne intalnim aproape seara de seara. De catva timp Tedi avea din nou probleme cu pielea si ii cazuse blanita – urma un tratament, dar fiind deja batranel n-a facut faţă complicatiilor. Ultima data cand l-am intalnit (marti) era slabit, dar tot s-a jucat cu Miki. Vecina a zis ca e tare bolnav, ca nu mai mananca si are probleme cu rinichii. La despartire l-am imbratisat si i-am zis sa nu faca vreo prostie.

Vineri pe la pranz, doamna de la alimentara imi spune ca Tedi a murit ieri (28 iulie)… Mi-au sarit lacrimile din ochi aproape fara sa-mi dau seama. M-am gandit cat trebuie sa sufere vecinii pentru pierderea lui Tedi, o bunatate de catel bland si frumos. Doamna de la alimentara mi-a zis ca vecinul sufera ingrozitor. Cu o luna in urma a fost operat pe cord – durerea aceasta era tot ce-i lipsea. Mi-e dor de Tedi ca si cum ar fi fost al nostru. Strada e pustie fara el…

Mi s-a parut surprinzator (dar poate e doar pentru mine) ca atunci cand a murit Boby vecinul mi-a zis ca Tedi a fost apatic toata ziua. Joi a fost Miki apatica toata ziua si-mi era teama ca e bolnava; ieri (vineri) s-a comportat neobisnuit, adulmecand in directia blocului unde a trait Tedi, tragand in lesa sa ajunga acolo… ceea ce nu mai facuse vreodata...

Cu nici doua luni in urma a murit si o catelusa cocker spaniel englez, Tera, “vecina” din scara, o minune deloc sociabila cu oameni si caini (îi ignora aproape cu desavarsire), dar care tare-mi era draga; cel mai adesea si ea venea la mine cand ne intalneam, mai ales daca nu eram cu vreunul dintre catei. Si cu ea ne intalneam deseori in plimbarile noastre prin cartier. Sunt sigura ca simtea cat imi era de draga. Avea 14 ani cand s-a dus; a avut o viata frumoasa. Ca si Tedi, a batut poteci prin munti, s-a zbenguit fara lesa, si-a bucurat prietenii pana in ultima clipa. Toti au lasat un loc in inimile celor care i-au iubit, si lacrimi…

Vine o vreme cand in jurul nostru incepe sa se faca tot mai mult loc… Oameni si animale pleaca… Fiinte dragi primesc imbratisarea mortii si in sufletul celor ramasi se formeaza noi cicatrice, tot mai multe pe masura ce inaintam in viata.

♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥ ♥

P.S. Pozele sunt sub orice critica pentru ca subsemnata nu-i in stare sa faca o foto reusita nici cu cel mai performant aparat. :(  Poza cockerului am primit-o candva pe mail.

17 comentarii:

  1. Nu-mi place sa ma gandesc la disparitiile dragilor. Pentru cei vii e greu, dar vreau sa cred ca lor le e bine si sunt intr-un univers frumos colorat. Energiile nu pier, asa ne spun legile fizicii, doar se transforma, asa ca nu vad de ce dragii nostri ar face exceptie...

    Imi permiti sa comentez PS-ul cu ideea: "daca vrei, poti"?

    Un weekend surprinzator de frumos sa ai, draga Diana! <3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici mie nu-mi place sa ma gandesc la disparitia celor dragi dar in ultimii 5 ani parca cineva ar vrea sa ma obisnuiasca si cu aceasta idee...
      Imi place sa-mi imaginez ca, acum, Bony, Bobi, Tedi, Tera si cati altii! se joaca impreuna si stau pe langa prietenii lor umani plecati si ei. :)

      :))) Ma straduiesc, dar nu-mi ies pozele! Pe ecranul telefonului se vad bine - la fel si pe ecranul unui aparat foto digital dar... cand le descarc se vad "cetoase", tremurate, gresit incadrate "obiectivele" fotografiate... dar insist!

      Multumesc, Suzana.
      Iti doresc, cu drag, o seara minunata si o saptamana super! <3

      Ștergere
  2. nici nu vreau sa ma gandesc :(

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Nici eu, dar viata, in ultimul timp, nu-i prea interesata de ceea ce vreau...

      Ștergere
  3. cainii sint telepati...dragii de ei acum se joaca impreuna in paradisul cainilor

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Asa imi imaginez si eu. :)
      Cred ca sunt telepati... doar ca nu intotdeauna reusim sa observam acest fapt. Exemplele pe care le am sunt mai mult decat coincidenta.

      Ștergere
  4. Sărut mâna, dragă Diana! Îți mulțumesc din suflet pentru acest articol, care mi-a mers la suflet. Mă bucur atât de mult când cunosc oameni care iubesc animalele, care le înțeleg și văd în ele niște fințe minunate, daruri pe care Dumnezeu ni le-a lăsat pentru o viață mai frumoasă. Tare frumos ai evocat pe acești minunați prieteni lătrători - suflețele bune și iubitoare, care ți se lipesc de suflet pentru totdeauna. Nu poți să nu lăcrimezi, când citești asemenea rânduri emoționante...
    Am scris despre Lulu, apoi despre Țuchi. Au plecat unul după altul, și tare greu ne este fără ei. Cel puțin Țuchi... era „sufletul lui mama”, căci el a rămas lângă dânsa, după ce noi, copiii, am plecat fiecare la rostul său. Iarna, când afară era viscol, Țuchi părăsea căldura fotoliului lui și se așeza în pat, la spatele mamei, iar mama tare se bucura de „băiatul ei” cel tare iubitor. Chiar dacă mai avem în curte câțiva câini mai tineri, niciunul nu va fi ca Țuchi. Și mă doare să văd tristețea de pe chipul mamei, care îi duce dorul și-l tot pomenește, de câte ori vorbim.
    Da, așa cum bine spunea cineva mai sus, câinii sunt telepați. Ei simt sufletul nostru și empatizează cu noi mai ceva decât semenii noștri. Sunt convins că ne așteaptă acolo, sus și ne vor fi alături și „dincolo”!
    O seară bună, dragă Diana. Numai bine îți doresc cu drag!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cat de bine inteleg ce inseamna „sufletul lui mama”... si ii inteleg durerea; intotdeauna, intr-o familie care are catel cineva sufera cel mai tare; acela de care cainele era total atasat si care il avea cel mai mult in atentie, in suflet. Sunt convinsa ca si Ţuchi va iubea pe toti, dar reiese ca mama ta ii era cel mai aproape de suflet. Asa am avut-o eu pe Bony – daca plecam de acasa mai mult de o zi nu mai manca, daca se aseza cineva langa mine voia si ea, si se infigea intre mine si oricare alta persoana. Chiar si mama de ma imbratisa Bony se straduia sa fie intre noi, daca era prezenta.
      In mod cert sunt si „empaţi” pentru ca ne simt „trairile” si sunt tristi daca suntem tristi, si sunt veseli daca suntem veseli si parca vor sa nu ne intristeze nici chiar cand sunt in pragul „lumii de dincolo”.

      Multumesc, Alex, pentru rândurile tale.
      Iti doresc, cu drag, sa ai o noapte linistita si o saptamana minunata!

      Ștergere
  5. Nu stiu nici pana azi daca cineva a facut ceva pentru niste pui de caini , aruncati la periferia orasul , am vazut iadul , iadul lor si iadul nostru , pentru ca nici eu nu sunt intodeauna cu o constiinta impacata . Nu aveam nimic la indemana sa ajut acei caini , totul era sa ma intorc apoi cu ceva la ei . Nu eram din zona , nu mai era nimic de sperat cum mi-am gandit caci si eu mi-am spus la cainii astia nu o sa apara o speranta . Daca noi ne facem noi rau , am observat obiceiul la tara , ca facem rau animalelor , la fel cum unii din noi pierdem complet controlul asupra noastra si la batranete putem fi neimaginat de rai . Intai ne pierdem mintea si numai apoi inima daca e asa , e de stiut ca ma pot scuza deci ca eram obosit de ale mele ganduri de demult . Si ca o concluzie la cele scrise de voi , pe lumea cealalta nu cred ca putem lua ceva mai mult cu noi decat sufletul . Viata e , a fost , si dispare . Viata unui om cat si viata unui pui de caine de o saptamana sa zicem . Tristetea iar nu ne poate fi de folos , a te naste inseamna a traii cam orice in limita legii inafara de tristeti caci nu putem ramanem tristi la infinit . Cred totusi ca ma refac mai repede decat altcineva si intodeauna ar trebuii sa invatam ceva , sa tragem concluzii pentru a putea fi justi fata de cei ca nu fac fata la fel de " pregatiti " suferintelor . In " cultura noastra umana " , dupa cum fiecare s-a obisnuit , sunt altii care au nepasarea la indemana si nu sufera . Cu ei vreau sa inchei , Ei sunt semnul de intrebare , si raspunsul si raspunsurile la ceea ce vrem sa facem si la faptele noastre .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. E firesc sa nu putem ajuta fiecare suflet de caine (si mai ales de om) ce ne iese in cale. Pentru animalute (mai puţin pentru oameni – din motive obiective) exista site-uri de socializare (sau nu) cu “pagini” unde se semnaleaza astfel de cazuri si cei care sunt in zona (sau pot ajunge) merg si-i salveaza.
      Cineva zicea ca la batranete mastile cad si oamenii isi arata adevarata faţă... :)
      Ai dreptate: sunt oameni care fac răul doar pentru ca pot... Si, din nou, ai dreptate: nu putem fi tristi la infinit (sau putem, dar nu e bine). Exista si o vorba: „plangi trei zile apoi traieste-ti viata”. E o filosofie pe care nu o putem pune in practica tocmai usor – cine reuseste sa alunge tristetea in numai 3 zile?!

      Ștergere
  6. .. Poza lui Boby e reusita , pentru ca poti spune ca in privirea lui se gasesc niste pensule lungi de pictura . El mai traieste , asa un boxer pitic nu am mai vazut :) _ Eu sunt boxerul pitic " dar cu o inima la fel de mare ca a unui om " . " Poza cu siguranta e reusita pentru ca inima e la locul ei , acum mi-e clar de ce " v-ati vorbit si potrivit amandoi " , pentru ca aveati aceeasi inima " , fiecare familie cu secretele ei .
    Si Schnauterul e frumos si pare un caine foarte aparte . ( cel putin maro e culoarea mobilierului , deci domnul caine se insenina cu ingrijirea lui )
    ....
    Erau mai multi catelusi de la mai multe cateluse deci mai multi proprietari , .. " si lumea unde e lumea , nu a facut decat sa-i arunce , pentru ai cauta ca si pe semenii nostrii oameni , asta e un lucru la care e tare greu de chibzuit .
    ( odata am scos niste pui dintr-o pubela de strada , destui la numar , negrii toti "si fara ochi " )
    !!! Petrece-ti timpul in aer liber Diana , pentru , sa prinzi forte . !!!

    RăspundețiȘtergere
  7. Am fost foarte atenta la povestea voastra de prietenie sa zic incrucisata.
    Mi-a placut ideea de a-i da voie lui Boby sa fie liber din lesa alegand sa fie responsabil in joaca cu Tedi.
    Mi-a placut ca a fost doar o clipa de retinere fata de Tedi, bolnav, si nu repulsie.
    Ca voi stapanii v-ati atasat de ei si le stiti povestea si va interesa implicit si viata altor prieteni patrupezi.
    Eu nu am avut caine sau pisici insa cunosc foarte bine atasamentul care se creaza intre stapan si animale, care devin pana la urma chiar umane. Acest lucru, auzindu-l de nenumarate ori.
    Sunt pur si simplu insufletite, sunt plini de dragoste si de credinta.
    Pana la urma lucrurile se sfarsesc si atunci ne lasa un mare gol in suflet...insa iubitorii de animale au puterea de-a o lua de la capat ajutand si ingrijind alte animalute care au nevoie

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Multumesc, Anca. :)
      Oh, retinerea mea era din cauza lui Boby, care nu se aratase prietenos cu vreun caine pana atunci, din contra. Stiu ca cei care au caini sunt constienti (cei mai multi) si nu-si lasa cainii liberi daca ii stiu contagiosi.
      Daaa... lasa un gol mai mare decat ne asteptam. Cred ca puţini sunt cei care au avut un animalut, l-au pierdut prin moarte si nu au mai luat altul... desi fiecare cred ca a zis (noi am zis) ca nu mai vor altul pentru ca nu mai vor sa traiasca suferinta.

      Ștergere
    2. Sti si tu bine ca daca isi vor cumpara din nou un caine , vor fi multumiti si fericiti .... cu cainele nou desigur . Am putea crede ca raspundem, cu iubim cainele nostru si nu pe-al vostru , pentru ca cainii chiar cainii ei insisi sunt instinctuali,mai instincuali decat noi , si noi raspundem la chemarea care o arata intinctul cainelui . asta e iubirea . stiut lucru

      Ștergere
    3. Am avut un motan , rosu cu alb , cand eram mic a reusit sa-mi arate atata personalitate ( dasta spun : pot fi cazuri sa iubesc un alt caine mai mult decat cainele meu , dar eu nu la asta vroiam sa atrag atentia , cazuri si cazuri si iarasi cazuri) cand mama venea acasa cu mancare . El o iubea pe mama , sunt convins mai mult decat mancarea , era decat un lucru care amplifica comunicarea dintre ei , motan si mama .

      Ștergere