Am uitat de Mărţişor. Fleur and Color on Wednesday

Pur şi simplu am uitat! Ştiam că urmează curând prima zi de primăvară, dar de mărţişoare am uitat complet! Ieri mi-am amintit, citind pe ici-colo urări de 1 Martie. Deşi n-am mai lucrat un mărţişor de ani şi ani de zile mi-am zis că e timpul s-o fac.

Materiale nu prea mai am, pentru că nu m-am ocupat cu aprovizionarea, dar ceva-ceva am mai găsit. Materialele ca materialele – pot fi de oricare – dar ce mă fac atunci când imaginaţia se încăpăţânează să rămână in vacanţă?!

Se zice ca pofta de mâncare vine mâncând, şi atunci – de ce nu?! – pofta de făcut mărţişoare vine meşterind. N-a venit! Mărţişoare am facut doar şase, cât să ofer persoanelor despre care ştiu că îmi vor oferi.

Ce-a ieşit din câteva bucăţele de piele, mărgeluţe şi şnururi vedeţi mai jos (şi nici măcar nu vedeţi bine! Poza e făcută tot la repezeală). Uuuuf! :)) Nu mă plâng, doar oftez. Cred că de răbdare am nevoie mai mult decât de orice. Şi de ceva timp, e drept.

 Fleur and Color on Wednesday

Ziua de 1 Martie (şi nu numai!) :) minunată vă doresc s-o aveţi!

Nu ştiu cum se numeşte acest soi de cactus fără ţepi, cu flori superbe! (e al unor prieteni).
Actualizare 3 martie 2018
Am mai găsit câteva mărţişoare făcute in anii trecuţi:

Un porumbel către vrăbii: E iarnă, toamnă, primăvară? Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin Hera. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.
Sursa fotografii: Braşov, orasul sufletului meu.

HAPPY WW!

Iubirea şi inima aleasă. Citate favorite

Iubirea şi inima aleasă acelaşi lucru sunt. In inima aleasă îşi face loc dragostea ca in frunzişul pădurii; Natura n-a făurit dragostea înaintea inimii alese şi nici inima aleasă înainte de a făuri dragostea. Abia fu soarele creat, şi pe dată se văzu strălucirea cerului, ce fără de el nu s-ar fi văzut; dragostea-şi află locul in inima aleasă in mod firesc, aşa precum căldura-n văpaia focului.

Focul dragostei se-aprinde in inima aleasă ca licărirea stelei in piatra nestemată, căci nu coboară-n piatră al stelei dar, atâta timp cât soarele n-a făcut-o nestemată.

Dragostea îşi face in inima aleasă lăcaş asemeni ei ca magnetul in fierul din mină.

(Guido Guinicelli din Bologna; Istoria literaturii italiene-Toscanii, de Francesco de Sanctis, Editura pentru Literatură Universală, Bucureşti, 1965, traducere de Nina Façon).

Guido di Guinizello di Magnano (c. 1230-1276; cunoscut sub numele de Guido Guinizelli sau Guinicelli şi citat de unii Guinizzelli) a fost considerat de Dante părintele poeziei italiene (scrie el, in Purgatoriul, XXVI: când spusele-i de “tată”-mi pomeniră, / de-al meu şi-al celor mult mai buni ca mine, / ce-au plâns iubirea-n dulce vers pe liră). E cel dintâi dintre poeţii Dulcelui stil nou (Dolce Stil Novo – curent literar italian din secolul al XIII-lea). A fost numit Înţeleptul.

In scrierile sale a exprimat o concepţie platonică, umanistă, cu implicaţii spirituale despre iubire. A scris balade, sonete şi canţonete – cea mai cunoscută canţonetă este In inima aleasă dragostea sălăşluieşte întotdeauna.

Guido nu simte iubirea, nu trăieşte şi nu exprimă impresii de dragoste, ci contemplă iubirea şi frumuseţea cu o privire filosofică; ceea ce i se înfăţişează nu e o fiinţă omenească idealizată, ci o idee pură, de care e îndrăgostit cu aceeaşi iubire pe care filosoful o poartă adevărului intuit şi contemplat de mintea lui, ca şi cum ar fi o fiinţă vie (Francesco de Sanctis).

Guido Guinicelli a fost şi judecător, om politic şi ghibelin; exilat din oraşul său o dată cu înfrângerea ghibelinilor, a murit, probabil, la Monselice (Padova), înainte de noiembrie 1276). A fost căsătorit şi a avut un băiat. (Datele biografice sunt aproape inexistente).

Guinizelli aparţine, prin cultură, tradiţiei filosofice a Universităţii din Bologna şi lirica sa e pătrunsă de ideile tomiste (Toma d’Aquino).

**

Între anii 1280-1300 îşi scriu sonetele şi canţonetele Guido Cavalcanti şi Cino da Pistoia care, împreună cu Dante Alighieri (in primele sale opere), alcătuiesc generaţia Dulcelui stil nou (toţi sunt toscani).

₪₪

Francesco de Sanctis (n. 28.03.1817-d. 29.12.1883) a fost scriitor, filosof, critic (întemeietorul criticii moderne italiene) şi istoric literar italian, ministru al “Educaţiei”. Se numără intre cei mai mari critici şi istorici literari italieni din secolul al XIX-lea.

Istoria literaturii italiene este capodopera lui Francesco De Sanctis, publicată in două volume: primul in 1870 şi al doilea in 1871. Autorul reconstituie într-un mod armonios timpul istoric in care s-au născut capodoperele literaturii italiene. In această operă apare expresia “scopul scuză mijloacele”, Francesco De Sanctis folosind-o pentru a rezuma eroarea filosofiei lui Niccolò Machiavelli, expresie care ulterior a fost atribuită (total eronat) gânditorului florentin.

₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

Primul din viaţa mea. Fleur and Color

La sfârşitul lunii decembrie 2017, mama a cumpărat o cutie cu “praf de tort” – să meargă totul mai repede, pentru că trebuia să plece şi nu avea timp să facă un tort aşa cum face ea de obicei, cu ingrediente adevărate, nu cu prafuri. Era pentru tortul dedicat surorii mele care e născuta pe 1 ianuarie. Dar mama tot n-a reuşit să-l facă aşa că… m-am oferit eu. Primul tort făcut de mine (cred că şi ultimul, dar… să nu zic niciodată niciodată)

Deşi abia am învăţat să fierb apa m-am încăpăţânat şi m-am instalat la bucătărie, in după-amiaza zilei de 31 decembrie. Mi-a luat ceva timp până am citit (şi înţeles) instrucţiunile, am pregătit mai multe vase, plicurile cu prafuri şi alte cele – vă scutesc de amănuntele privind căutarea vasului potrivit pentru a amesteca aluatul cu telul electric (cred că s-a micşorat simţitor cantitatea tot mutând ingredientele dintr-un vas in altul) - apoi am pus aluatul pentru blat la copt, într-o cratiţă tapetată cu… hârtie de scris unsă cu ulei (de unde hârtie pentru copt la ora la care lucram eu?!) – culmea e că a ieşit bine! L-am răsturnat fără să-l fărâm şi am început să-l tai in trei. Haida-de! Nu voi reuşi să înţeleg cum de reuşesc alţii! Am folosit cuţitul lung, bine ascutit, pe care-l foloseşte mama, şi mi-au ieşit doar două cercuri şi ceva din acel blat. Un tort strâmb, aia am făcut! L-am peticit cu ceva rămăşiţe, am pus mai multă cremă in partea care schiopăta, am întins crema între “felii” şi pe margini (cam zdrenţuit, e drept) şi-am reuşit să întind şi glazura - care se “usca” de nici n-aveam timp s-o întind cum trebuie! Pe platou nu se vedea prea tare că-i şchiop, şi nici că nu era perfect rotund.

Trebuia să şi scriu pe el ceva, aşa că am umplut o punguliţă cu crema rămasă, i-am făcut o găurică la un colţ (procedură pe care o utilizam cândva pentru felicitări) şi am… ornat. Un fel de ornare, pentru că ceea ce vedeţi e orice dar nu ornament.

Vă vine sau ba să credeţi dar tortul a avut un succes imens! Cred că i-a împins curiozitatea să mănânce, şi pe cei care, de regulă, nu se dau in vânt după dulciuri!

Da, lauda de sine nu miroase a bine dar… ce parfum frumos areeee! :)

Sora mea, de colo: de ce nu ai pus şi ceva stafide sau felii de portocală sau…? Simplu! N-am pus pentru că in instrucţiuni nu scria!

De ce l-am fotografiat?! Eee… Să i-l arăt mamei! Şi abia acum mi-am amintit că am făcut tort, că l-am fotografiat atunci, inainte de a sosi oaspeţii, şi nu m-am lăudat şi mamei cu tortura mea. O să-i arăt poza, dacă nu uit.

Şi, in final, pentru această temă am fotografiat singura floare de Crăciunel (Epiphyllum truncatum) care-a mai rămas – cam ascunsă floricica; n-am mişcat ghiveciul pentru că… nu degeaba-i mai şi zice “Nu mă deranja”.

 Fleur and Color on Wednesday

Una-alta. Citate favorite

Credinţa într-o forţă supranaturală a răului nu e necesară; oamenii singuri sunt absolut capabili de orice soi de ticăloşie.

(Joseph Conrad: născut Józef Teodor Konrad Korzeniowski; 03.08.1857-3.12.1924; romancier englez, la origine polonez din Ucraina)

₪

Omenirea e facută din trei tipuri de oameni: cei neinfluenţabili, cei influenţabili şi cei care influenţează.

(Benjamin Franklin: fost ambasador al S.U.A. in Franţa; unul dintre cei Patru Fondatori ai Statelor Unite ale Americii; n.17.01.1706-d.17.04.1790; diplomat, om politic, om de ştiinţă, inventator, filosof, profesor).

₪

Să mori e simplu: nu trebuie să faci nimic. Viaţa e cea căreia trebuie să-i faci faţă.

(George S. Patton: n.11.11.1885-d.21.12.1945; ofiţer in armata S.U.A., devenit foarte cunoscut in cel de-al doilea război mondial; un mareşal german, vorbind cu un reporter american, l-a numit pe Patton “generalul vostru cel mai bun”).

₪

Legătura dintre noi şi alte persoane există doar in mintea noastră.

(Marcel Proust: Marcel-Valentin-Louis-Eugène-Georges Proust; 10.07.1871-18.11.1922; romancier, eseist, critic francez, cunoscut mai ales pentru romanul In căutarea timpului pierdut).

₪

Realul, ca atare, nu poate fi cunoscut. Intelectul elaborează sisteme şi încearcă să ajusteze realitatea după modelul acestora. Oamenii acţionează ca-şi-cum real ar fi ceva ceea ce ei presupun că este.

(din “Filosofia lui Ca-şi-cum”, publicată in 1911, dar scrisă cu cel puţin treizeci de ani înainte, de Hans Vaihinger; 25.09.1852-18.12.1933; filosof german de orientare neokantiană).

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

Prima dată e mai greu. Fleur and Color on Wednesday

Sâmbătă şi duminică a trebuit să stau de veghe (nu, nu in lanul de secară) şi pentru că aveam timp mi-am luat cu mine ceva materiale, să treacă nopţile mai repede. Şi m-am jucat cu serveţele, cutii din carton şi vopsele.

Ideea nu-mi aparţine, dar am modificat-o pe cea descoperită cu ceva timp înainte pe YT

https://www.youtube.com/watch?v=Qs9zgpnOTm0

E prima dată când aplic “tehnica serveţelului” şi am ales o cutie de carton de la şerveţele, doua role mici de la banda adezivă (pentru cutia rotundă), un carton de la hârtia igienică pentru vază. Pentru ”căpăcelele” cutiuţei rotunde şi pentru suportul vazei am tăiat cercuri dintr-o copertă de caiet şi le-am lipit cu adeziv tip aracet. Pe fiecare am aplicat bucăţele de serveţel, bucaţi de serveţel răsucite, ”bumbi” din bucăţele de şerveţel şi pentru vaza am folosit şi câteva mărgeluţe.

Bucăţile de serveţel le-am lipit pe carton cu aracet uşor diluat cu apă (nu am avut adeziv mai subţire şi transparent iar aracetul nu se întindea prea uşor (aşa că l-am diluat şi totul a mers mai uşor). După ce am lipit toate ”decoraţiunile (cu aracet nediluat) am vopsit totul cu vopsea acrilică (gri foarte închis); am combinat apoi roşu cu albastru pentru a obţine mov (am adăugat un strop de alb pentru ca movul să fie mai deschis - fără a pierde prea mult timp combinând culorile in nuanţa dorită) şi am ”şters” pensula pe cutie, inistând pe modelele evidenţiate. Apoi am atins totul cu bronz auriu. A ieşit ce vedeţi in fotografii – de fapt, in realitate arată ceva mai bine. Le-am fotografiat când am ajuns acasă, dar tot nu m-am încadrat in ”lumina zilei”.

Altele:

Roaba cu trandafiri uscati

Vaza din sticla de bere

O idee de joc  lansată de Ella: Fleur and Color on Wednesday

Mitologie urbană. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin Hera. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Sursa foto Pietrele lui Solomon: http://www.i-tour.ro/pietrele-lui-solomon/

Sursa foto urs: monitorul expres.ro

Sursa foto tuneluri Dupa Ziduri: https://catacombelebrasovului.wordpress.com/

HAPPY WW!

Viaţa ca o călătorie. Citate favorite

Într-un rând, când mă simţeam neobişnuit de tristă şi abătută, mătuşa mea Ino mi-a spus că viaţa e întocmai ca un drum pe care-l faci pe jos, la mari depărtări; in lungul câmpilor întinse drumul e uşor şi banal; dar când începi să urci coastele munţilor, devine mai greu, şi după ce ai ajuns pe culme, in faţa ochilor ţi se aşterne o privelişte măreaţă – te simţi exaltat şi ochii ţi se umplu de lacrimi – îţi vine să cânţi şi ai vrea să ai aripi! Dar nu poţi întârzia pe culme, căci trebuie să-ţi continui drumul, şi începi să cobori pe cealaltă parte, dar eşti atât de adânc de preocupat de primejdia prăpastiei de la picioarele tale, încât uiţi cu totul de mulţumirea ce ai avut-o in timpul cât te-ai oprit pe culme.

(Cămaşa lui Christos:, de Lloyd C. Douglas)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. 

₪₪₪

Romanul lui Lloyd C. Douglas s-a vândut in milioane de exemplare; unii consideră cartea ca fiind cea mai importantă operă literară cu subiect creştin dupa Quo vadis. Autorul scrie despre începuturile creştinismului in Roma antică, despre ofiţerul roman Marcellus care a câştigat la zaruri cămaşa lui Christos. Aş minţi să afirm că imi amintesc foarte bine despre ce este vorba dar suprapunând amintirile din film cu cele despre roman (pe care nu-l am in bibliotecă), mai citind pe net, pot scrie că este vorba despre călătoria in care porneşte ofiţerul in căutarea adevărului despre cămaşa pe care a câştigat-o la zaruri. Romanul este despre credinţă, despre dragoste, despre omenie.

Lloyd Cassel Douglas (Doya C. Douglas) s-a născut in 27.08.1877 in Columbia City, Indiana şi a murit in 13.02.1951 in Los Angeles, California. Avea vârsta de peste cincizeci de ani când şi-a început cariera de scriitor, fiind iniţial pastor luteran. Faima internaţională şi-a câştigat-o cu romanele Obsesia (1929) şi Cămaşa lui Christos (1942). A mai scris Obstacole.

Ghiocei de la mama. Fleur and Color on Wednesday

A venit aseară (luni!) mama din sătucul de departe...  A fost plecată in vizită. Şi, nu! Nu calcă alături de covoare! La noi, covoarele sunt călcate – altfel le-am pune pe pereţi.

A revenit mama, şi mi-a adus ghiocei! Ghiocei frumoşi, din gradina unei prietene. Nu mulţi, dar veseli – şi au rezistat atâtea ore pe drum, in tren – parcă atunci au fost culeşi! Între timp, unii ghiocei  au plecat pe la alţii, să se bucure şi ei.

Nu puteam ignora unul dintre personajele preferate, pe Tweety, aşa că l-am rugat să aibă grijă să nu mai plece şi alt ghiocel.

Îmi exersez talentul la fotografiat. Din fericire, nu doare! :) Nu ştiu cum e pentru privitori.

O idee lansată de Ella: Fleur and Color on Wednesday

Ziua se pierde in noapte. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin Hera. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

HAPPY WW! 

Când teoria te loveşte in moalele capului

Mare parte din viaţă cam toţi filosofăm despre una-alta, de genul “suntem datori c-o moarte”, “ce se naşte moare”, “boala trebuie s-o înfrunţi” şi muuuulte-multe altele de gen. Şi la un moment dat: poc! Teoria te pocneşte in moalele capului ca şi cum ţi-ar spune, cu ironie: “du-o p’asta! şi pe-asta!” Cel aflat pe jumătate in braţele morţii începe să plângă că mai vrea viaţă; altul tresare când sună telefonul, să nu afle alte veşti rele. Unii au tendinţa de a evita cunoscuţii pe stradă, să nu afle de râu… Dar veştile rele vin şi tot vin… Cutare şi-a rupt o mână, cutare şi-a rupt un picior, cutare şi-a luxat nu stiu ce, cutare şi-a rupt şi celălalt picior, lui X i-au pus greşit oasele in ghips şi i le-au rupt iar, cutare s-a procopsit in spital cu bacteria cutărică… A murit cutare, şi a murit cutare, şi cutărică s-a îmbolnăvit…

Le primeşti pe toate şi încerci să le faci faţă, dar nu-ţi mai iese, pentru că nu ai nici o clipă de răgaz, să-ţi recapeţi măcar o brumă de echilibrul psihic. La un moment dat ai senzaţia că ai devenit imun şi orice veste ai primi te va lăsa rece (uneori, la propriu)… De fapt, nu eşti imun, ci doar “anesteziat” – te laşi purtat de val şi nu mai speri nimic, nu-ţi mai doreşti nimic; poate doar să înceteze relele îţi mai doreşti, dar relele nu se sfârşesc decât după ce nu mai eşti... Îţi spune cineva: “fericiţi sunt cei care plâng pentru că…” Şi teoria te loveşte in moalele capului. Nu poţi auzi aşa ceva atunci. Teoretic e in regulă, dar cum s-o trăieşti? Oh, da! Te pufneşte râsul. Sufletul îţi plânge cu lacrimi de sânge şi (încerci să) te întrebi cum ai putea fi fericit pentru că plângi cu lacrimi cât pumnul… Într-o altă lume, poate, dar nu aici, unde vezi cum suferă cei de lângă tine…

Suferinţa face parte din viaţă, trebuie să acceptăm ceea ce nu putem schimba, să alegem să nu suferim… A suferi sau a nu suferi e o alegere – zic unii. Sunt teorii ce lovesc in moalele capului. Când simţi că a căzut cerul pe tine te uiţi, năuc, la cei care-ţi vorbesc “din cărţi” şi nu eşti sigur dacă râd de tine sau doar atâta pot.

Ah, teoria! Cei mai mulţi reuşim, la un moment dat, să depăşim clipele grele, dar câte răni nu vor apuca să se cicatrizeze in inima noastră? Una este să rosteşti ceva şi cu totul alta este să simţi, să… practici, cum s-ar spune. Nu-i suficient doar să-ţi spui, oricât de mult repeţi… Cu simţitul e mai greu. Avem impresia că reuşim, la un moment dat – şi chiar reuşim, dar nu pentru că ştim teoria şi-o aplicăm, ci pentru că aşa e creierul nostru: uită, diluează durerea sufletească, ne ajută să ne obişnuim cu o stare, s-o acceptăm, altfel spus – şi nu e o chestiune de voinţă. E bine ca, măcar, să nu ne agăţăm de suferinţă atunci când creierul o “diluează”… Şi e bine să nu luăm hotărâri definitive pentru probleme temporare… Măcar atâta să nu facem: să nu luam hotărâri drastice atunci când suntem trişti sau furioşi – mai ales când suntem furioşi... pe viaţă! Cum să fie cineva furios pe viaţă? Viaţa este şi atât. In momentul in care tu arunci pământ in groapa celui drag altul joacă la nunta dragului său. Că suntem trişti acum nu e din vina vieţii… Timpul ne îmbătrâneşte; cu cât ajungem mai bătrâni cu atât înseamnă că avem o viaţă mai lungă, dar unii devin, cumva, mai indiferenţi la ceea ce se întâmplă. Îi văd pe alţii trecând prin ce au trecut şi ei cândva. Ar trebui să le spună adevărul, nu platitudini de genul “aşa e viaţa”; ar trebui să le spună: “durerea nu trece, te obişnuieşti să trăieşti cu ea”.

Ce faci cu teoria când starea de spirit nu te ajută deloc, când eşti rânit, aproape sfârşit, când orice zâmbet provoacă sufletului dureri cumplite? Continui să zâmbeşti, pentru a nu umbri zilele unora, pentru a nu-i dezechilibra şi mai mult pe alţii… Aşa reuşesc să facă unii… Dar sunt şi cei care nu reuşesc. Cum îi ajută teoria pe aceştia? Cum îi ajuţi să înţeleagă că dracu’ nu e chiar aşa de negru? Pentru ei, teoria e frecţie la picior de lemn.

Cred că acelora care au inventat “teoriile zen” le lipseşte ceva esenţial: empatia. Nu poţi trece senin prin viaţă neatins de durerea celor dragi, de suferinţele proprii dacă ai toate ţiglele pe casă.  Zic şi io…

Fourier – socialism utopic si ezoterism. Citate favorite

Progresele sociale şi schimbările de perioadă se operează in funcţie de progresul femeilor spre libertate, iar decăderile ordinii sociale au loc in funcţie de descreşterea libertăţii femeilor.

Pasiunile descrise atât de filosofi sunt tot ceea ce există mai nobil după Dumnezeu, fiindcă acesta a dorit ca tot universul să fie modelat conform efectelor produse de ele in mişcarea socială. (Teoria celor patru mişcări)

*

Nu se poate citi trunchiat in destine, universul este făcut după modelul sufletului omenesc. (Schelling; fraza utilizată de Charles Francoise Marie Fourier ca epitaf al lucrării Despre analogie)

*

Din pasiunea lui pentru analogie, Fourier scrie: Ar trebui bazate aceste analogii pe detalii ample, in primul rând pe frunzele plantelor. Frunza crispată a sfeclei roşii zugrăveşte truda urgisită a sclavilor şi muncitorilor; frunza grotească a napului […] este imaginea ţăranului cap de familie, care îşi adjudecă întregul beneficiu in numele moralei. Varza este emblema dragostei misterioase, a intrigilor ei mascate. […] Frunzele frământate şi unduitoare închipuie eforturile pline de isteţime ale îndrăgostiţilor siliţi să-şi ascundă legătura.

Pasiunea lui pentru această interpretare analogică îl împinge să constate că omul se articulează in jurul unui “arbore pasional”, un nou arbore al sefiroţilor Kabalei, şi că acesta combină douăsprezece pasiuni in opt sute zece caractere posibile. (Maeştrii ocultismului, de André Nataf).

*

Un copil vi se pare plin de cusururi fiindcă e lacom, certăreţ, fantezist, răzvrătit, obraznic, curios şi greu de strunit; acest copil este singurul perfect dintre toţi; el va fi cel mai înflăcărat la muncă in Ordinea combinată. De la vârsta de zece ani, va fi ridicat in grad printre copiii eminenţi ai cantonului, iar onoarea de a-i conduce la paradă şi la lucru îi va modela caracterul unui adevărat conducător.

*

Pentru Fourier, alienarea socio-cosmică rezidă in denaturarea jocului liber al pasiunilor noastre. Un moralism nefast a dat naştere îndatoririlor artificiale, de unde a rezultat o dezordine atât in privinţa societăţii, cât şi a întregului univers.

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat.

Charles Françoise Marie Fourier (07.04.1772-10.10.1837) a fost economist, sociolog, filosof socialist de tendinţă utopistă. S-a născut in oraşul Besançon, in familia unui comerciant textil. A realizat o critică profundă a societăţii capitaliste, dezvăluind contradicţiile acesteia. Problemele sociale îl preocupau in primul rând, dar dorea să le rezolve nu ca un sociolog, ci ca un filosof ce nu-l uita pe actorul care le dezvăluie şi pornind de la care acestea capătă înţeles. Fourier îşi bazează sistemul – şi asta îi reproşează Marx – cu mult mai puţin pe aspectele strict economice, cum ar fi schimburile, producţia şi consumul, ci preponderent pe teoria sa despre Atracţie, această forţă care, o data regăsită, va conduce omenirea către deplina ei realizare şi o va pune in concordanţă cu universul. (wikipedia)