Ziua Mondiala a Apei in 2026

Pâinea noastră cea de toate zilele... Și apa noastră cea de toate zilele...

Medicii par a fi de acord că un om cu o stare bună de sănătate ar putea rezista fără hrană opt săptămâni, dacă are apă pentru consum; in funcție de organism (și voința, antrenamentul, dar și surplusul de grăsime pot ajuta) unii rezistă mai mult, alții mor repede.

Fără apă, un om sănătos și în condiții optime (temperatură constantă, efort minim) poate rezista fără apă vreo 3-5 zile.

In fiecare an, in 22 martie, e sărbătorită apa - e Ziua Mondială a Apei, o zi menită să amintească oamenilor cât de prețioasă este apa și că e cazul să avem mai multă grijă de Terra și în acest sens. S-a decretat această zi la o conferință a Națiunilor Unite, din Rio de Janeiro, despre mediului înconjurător.

Foto: https://pixabay.com/users/jonaskim-7133458/

Ca în majoritatea "zilelor mondiale", există o temă, alta în fiecare an. In 2026 tema Zilei Mondiale a Apei este: Apa și egalitatea de gen, cu sloganul Acolo unde apa ajunge, egalitatea crește.

Veți spune că sunt cârcotașă, și chiar sunt: chiar nu văd legătura... Poate este, dar n-o disting... Adică, unde e penurie de apă nu au toți, femei și bărbați, aceleași "oportunități" de a suferi de sete in mod egal, de a fi bolnavi în mod egal? Cică, tema din acest an subliniază importanța implicării femeilor și bărbaților (adică, oamenilor) in gestionarea sustenabilă a resurselor de apă! Dacă-i așa, ce-ar fi să nu se mai extragă litiu din zonele oricum sărace în resurse de apă (prin America de Sud, de exemplu) și, astfel, locuitorii de acolo vor avea ceva mai puține probleme cu apa și... (mai multă) egalitate de șanse.

Tăierea pădurilor, exploatările de tot felul ale solului și subsolului, secarea unor lacuri, mlaștini etc. pentru construcții, agricultură etc. nu sunt indicate, iar dacă tot se fac ar trebui gândite urmările măcar pe termen lung (dacă nu foarte lung) și gândite avantajele și dezavantajele, măsurile de protejare a mediului, a oamenilor...

Resursele de apă și gama de servicii pe care le furnizează susțin economia, reduc sărăcia și permit menținerea unui mediu înconjurător potrivit unei vieți sănătoase nu doar pentru oameni. La nivel mondial sunt foarte multi oameni care suferă din lipsa apei. Cred că locuitorii din acele localități situate în Prahova, Dâmbovița, Argeș - rămași fără apă în urma golirii unor baraje - știu exact ce înseamnă "penurie de apă".

Având apă potabilă la robinet (așa cum e) sau apă proaspătă în fântâna din curte (sau de pe marginea vreunui drum) nu prea știu cum e fără apă... Scriu "nu prea știu" pentru că am avut ceva experiențe în vremea comunismului, când opreau apa (inclusiv cea rece) și era nevoie să facem "rezerve" - fiecare cum putea. Noi aveam noroc, pentru că stăteam la coadă pentru apă în subsol, la garaje - acolo nu se întrerupea niciodată (nici azi nu știu de ce).

Atunci când se scrie/vorbește despre consumul industrial de apă referirile sunt gen: pentru a produce o coală de hârtie sunt necesari 10 litri de apă și pentru 500 g de plastic e nevoie de 91 litri de apă. Îi cred pe cuvânt, nu prea am de ales, dar pot observa că se evită discuțiile despre câtă apă e necesară in exploatări miniere: litiu, bauxită (pentru aluminiu), aur și argint, alte materii prime necesare pentru diverse etc.

Litiul, de exemplu, e o cale de a înlocui combustibilii fosili pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon (și altele) și e folosit pe scară largă în fel și fel de dispozitive: telefoane mobile, laptopuri, mașini și avioane. Ca și gazul sau cărbunele, de exemplu, și litiul se extrage - chiar dacă e folosit pentru a transforma planeta in una electrică - și asta înseamnă că extracția de litiu dăunează inevitabil solului și subsolului  - lipsa de apă, pierderea biodiversității, deteriorarea funcțiilor ecosistemelor și o creștere a încălzirii globale (provoacă și contaminarea aerului). Pentru a extrage o tonă de litiu e nevoie de, zic unii, 2,2 milioane litri de apă (îi cred pe cuvânt 😊) - când litiul se găsește în teritorii aride accesul la apă e esențial pentru comunitățile locale și mijloacelor lor de existență, dar și pentru flora și fauna din zonă.

Am ales ca exemplu litiul pentru că sunt la modă bateriile, dar sunt o mulțime de activități de gen care consumă mii de tone de apă. Litiul este un mineral neregenerabil. Rezervele de litiu și cobalt (alt metal dăunător) nu vor dura mai mult de zece ani, presupun unii cercetători, care sugerează fierul și siliciul pentru a înlocui litiul și cobaltul.

Pe scurt: cum protejăm rezervele de apă? Ce alegem?

Postare programată

Chuck Norris, un actor preferat

A murit și Chuck Norris... joi, in 19 martie 2026, într-un spital din Hawaii. Avea vârsta de 86 de ani (s-a născut în 10 martie 1940). Din punctul meu de vedere e o legendă a filmelor de acțiune cu arte marțiale. A fost nu doar actor, ci și scriitor, scenarist, producător executiv, campion la arte marțiale, filantrop.

In anii 2000, a fost creat pe internet, pornind (și) de la o emisiune TV, așa-numitul fenomen Chuck Norris Facts - colecție de glume hiperbolice despre puterile sale supraomenești. Alte exemple:

Chuck Norris poate aprinde focul cu un cub de gheață.

Big Bang-ul s-a produs când Chuck Norris a lovit nimicul.

Primul film in care l-am văzut a fost Dispărut în misiune (lansat in 1984) - l-am văzut în anii 1980, la "serile de video interzise". In România nu se difuzau la cinematograf (cu atât mai puțin la televizor) anumite filme. Dispărut în misiune nu a rulat în cinematografele românești (cel puțin până în 1990, apoi au fost închise cinematografele, unul după altul - s-au redeschis unele, dar cele mai multe în cadrul așa-numitelor mall-uri).

(Foto de pe Rottentomateos)

Dispărut în misiune este un film despre războiul din Vietnam. A fost primul film pe care l-am văzut despre războiul din Vietnam; nu știam despre acest război decât chestiuni nesemnificative, care apăreau în unele ziare la rubrici gen "de prin lume"; in era comunistă nu aveam acces (nici) la informații în care "imperialiștii" se luptau cu comuniștii și câștigau (când era invers era altceva, dar nu prea mult nici atunci).

In acest film, Chuck Norris (Carlos Roy Norris pe numele lui adevărat) avea rolul unui colonel - James Braddock - fost prizonier de război care se întoarce în Vietnam pentru a găsi și elibera un grup de prizonieri americani. Filmul are multe scene de violență, dar e mai mult decât "un film cu violență gratuită". E filmul care m-a făcut să îl îndrăgesc pe Chuck Norris omul, nu actorul. Mi s-a părut un altfel de actor... N-o să afirm că juca extraordinar, dar cele mai multe roluri pe care le-a avut implicau mai puțină "interpretare". Am văzut multe filme cu el și în toate apare ca erou moral, aproape invincibil - fără droguri, alcool, excese (era genul de "justițiar curat").

Chuck Norris a descoperit artele marțiale in timpul serviciului militar (1958) din Coreea de Sud (instructor i-a fost legendarul Jhoon Rhee) și a început să concureze, urcând rapid in ierarhia competițională când s-a reîntors în SUA; și-a deschis propria școală, unde a avut ca studenți mai multe vedete, între care Steve McQueen și Priscilla Presley. A fondat și un stil propriu, a scris cărți despre artele marțiale și nu numai.

A deținut centura neagră la karate, taekwondo, Tang Soo Do, judo, jiu jitsu brazilian.

Steve McQueen l-a încurajat să ia lecții de actorie și, in 1972 a jucat alături de Bruce Lee in filmul The Way of the Dragon (Calea Dragonului). Bruce Lee a fost cel care l-a îndrumat (in film, personajele celor doi sunt oponente).

A jucat în multe filme care l-au făcut celebru, dar pare că serialul (1993-2001) Walker, polițist texan (Walker, Texas Ranger) l-a transformat în "fenomen global" - personajul Cordell Walker a devenit un model de justiție și disciplină. Chuck Norris a devenit astfel și simbol al ordinii, al cinstei, moralei.

Dincolo de ecran a avut o amplă activitate educațională și filantropică - a fondat Kickstart Kid (in 1990, cu ajutorul președintelui George H.W. Bush), un program de dezvoltare a caracterului, care folosește karate pentru a "preda valori care schimbă viața" elevilor de gimnaziu și liceu. Artele marțiale nu sunt despre luptă, ci despre formarea caracterului - spunea el.

Citate atribuite lui Chuck Norris

Genul meu de probleme nu are vacanțe (in Lupul Singuratic McQuade)

Diferența dintre violență și acțiune constă în filosofia utilizării acesteia. Dacă o persoană încearcă să evite o confruntare violentă - dar în cele din urmă este împinsă într-un colț unde nu există nicio cale de ieșire - ei bine, atunci vrem să avem capacitatea de a face față acestei situații.

Toată lumea consideră karate strict ca pe o aplicație fizică, dar ceea ce face este că te întărește mental, psihologic, pentru că, în cea mai mare parte, violența provine din nesiguranță, din încercarea de a-ți demonstra ceva. Atunci când o persoană dezvoltă această siguranță interioară, însușindu-și cunoștințele care sunt esența artelor marțiale, această persoană evită o mulțime de confruntări violente.

Filme cu Chuck Norris, pe care le-am văzut:

Missing in Action (1984); Missing in Action 2: The Beginnning (1985); Calea Dragonului (1972); The Delta Force (1986); Codul Tăcerii (1985); Walker, Texas Ranger. In 2020, a avut un rol într-un episod din serialul Hawaii 5.0; Lupul Singuratic (1983); Forest Warrior (1996)... 

Am mai văzut și altele, dar nu mai rețin titlurile; anii i-am scris "ca idee", informându-mă acum).

Prima proiectie cinematografica-Lumière

In 19 martie 1895, frații Lumière, Auguste (n. 19 octombrie 1862, Lyon - d. 10 aprilie 1954) și Louis (n. 5 octombrie 1864, Besançon - d. 6 iunie 1948) au înregistrat primele imagini folosind un dispozitiv inventat de ei și brevetat: Cinématographe - un fel de aparat de fotografiat, un proiector și o imprimantă de film combinate într-un singur dispozitiv prin care captau, dezvoltau și proiectau imagini in mișcare.

Au fost primii care au prezentat proiecții de imagini in mișcare unui public plătitor, la "Grand Cafe", Paris, in 28 decembrie 1895.

*

Georges Méliès, magician și director al Teatrului Robert Houdin din Paris, a declarat: Am privit uluit la această priveliște, stupefiat și surprins dincolo de orice expresie. La finalul spectacolului a fost un haos total. Toată lumea se întreba cum a fost posibil așa ceva. (https://www.descopera.ro/istorie/20600366-fratii-lumiere-si-revolutia-cinematografica)

In 5 decembrie 1896 a avut loc prima proiecție din Transilvania, la Brașov, in vila Kertsch unde aveau loc, de regulă, evenimentele culturale ale vremii.

Despre ce erau primele filme

In 22 martie 1895, la Paris, frații Lumière au organizat o proiecție privată a filmului lor "Muncitori părăsind fabrica Lumière", folosind noul lor Cinématographe, brevetat in februarie. Demonstrația a avut loc în fața unui mic grup de invitați, între care și membri ai unor societăți științifice și industriale. (https://catalogue-lumiere.com/faq-movies/)

Frații Lumière au prezentat scurtmetraje in care erau surprinse scene cotidiene: un tren care sosește în gară, un copil care este hrănit, o partidă de cărți, soldați mărșăluind, diverse aspecte de pe stradă.

Au făcut și scurtmetraje de comedie și au prezentat primul jurnal de știri - un film de la Conferința Societății Franceze de Fotografie - și primele documentare - patru filme despre departamentul de pompieri din Lyon.

Cine au fost frații Lumière

Au fost copiii lui Antoine Lumière, industriaș - producător de echipament fotografic - pictor, fotograf de portrete. Băieții au crescut înconjurați de echipamente și tehnologie fotografică și au devenit interesați de domeniu de când erau mici. Au început ca fotografi. La sfârșitul anilor 1880 și-au concentrat eforturile pentru a inventa dispozitive revoluționare pentru fotografie și cinematografie. Cinématographe-ul l-au brevetat in 1895.

Au instruit operatori pentru aparatura foto și de proiecție a filmelor.

In 1896 au deschis cinematografe la Londra, Bruxelles și New York, unde au prezentat cele peste 40 de filme pe care le realizaseră despre viața cotidiană a francezilor.

Auguste și Louis Lumière sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și primului aparat de proiecție cinematografică.

Ziua pașaportului românesc

In 19 martie, an de an, începând cu anul 2006, e marcată Ziua Pașaportului Românesc - instituită de Direcția Generală de Pașapoarte, aprobată de Ministerul Administrației și Internelor.

Documentul de călătorie românesc e atestat documentar in Regulamentul Organic intrat in vigoare in Principatele Române - in 1830 in Moldova, 1831 in Țara Românească - când a fost recunoscută libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic.

Regulamentul Organic stipula și obligația Agiei de a elibera "răvașe de drum" celor care părăseau teritoriul țării și de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în țară.

In 19 martie 1912, prin Înaltul Decret Regal Nr. 1758, a fost promulgată - de regele Carol I - Legea asupra pașapoartelor - erau introduse primele principii generale pentru pașapoarte și pentru trecerea frontierei. Aceste pașapoarte aveau forma unei cărți mici, cu 20 de pagini de 9x13 cm.

Pașapoartele se emit in numele regelui și se eliberează de Ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi.

După 1860 tot mai multe țări au renunțat la pașaport și pe la 1890 se putea călători în SUA fără un astfel de document. Pe la 1910 cel care voia să călătorească își cumpăra bilet, urca in tren și cobora unde voia.

După primul război mondial călătoriile au devenit tot mai complicate; statele au decis să reintroducă pașapoartele și vizele, ca măsură temporară, dar această măsură temporară a rămas... Au fost reintroduse controalele la frontieră și au rămas ani - motivele erau de genul: să gestioneze fluxul de persoane potențial periculoase, să nu plece soldații din țară. (https://hotnews.ro/pasaportul-o-scurta-istorie-si-cteva-curiozitati-138891)

Importanța unui astfel de document de călătorie a fost subliniată in anul 1920 când, in Conferința de Pace de la Paris, a Ligii Națiunilor, s-a stabilit primul set de standarde internaționale pentru pașaport. Din acest an au fost introduse și pașapoartele diplomatice. Se decide ca pașapoartele să fie din carton, să se elibereze pentru o singură călătorie sau cu valabilitate de doi ani.

Începând din 1928 au fost introduse pașapoartele de "protejat român"; in 1938 s-a modificat statutul călătoriilor acestora, protejații români beneficiind de certificate de călătorie numai în cazuri bine justificate.

Apoi au fost introduse pașapoartele de serviciu (1941) și pașapoartele colective. Pașapoartele de serviciu apăreau ca un evantai datorită tehnicii de prindere a filelor de coperți.

Pașapoartele erau documente individuale de călătorie, dar aveau și o rubrică dedicată însoțitorilor, unde erau înscrise numele celor care îl însoțeau pe titular: soțul/soția și copiii minori.

Aceste documente de trecere a frontierei emise de autoritățile statale  au fost numite in mai multe feluri (in funcție de zonă, de epocă) - salvconducte, scrisori adeveritoare, cărți de pribegie, răvașe, sineturi, teșcherele, foi de circulație, foi de călătorie, pașapoarte - și toate certificau identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor.

In Țările Române, de exemplu, in 1830 se numeau "răvașe de drum"; in timpul lui Alexandru Ioan Cuza și regelui Carol I erau "scrisori de călătorie" - nici unele, nici altele, nu aveau prea multe date de identificare. (https://tvrinfo.ro/de-la-rava-e-de-drum-la-pa-apoarte-biometrice_927237/)

In anul 1948 activitatea de eliberare a pașapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne - regimul sever al călătoriilor in străinătate a fost menținut până în ianuarie 1990 când, prin Decretul-Legd Nr. 10 s-au liberalizat călătoriile cetățenilor români în străinătate.

Din ianuarie 2005 activitatea de eliberare a pașapoartelor a trecut în subordinea Instituției Prefectului.

In Regatul României, până în 1947, pașapoartele aveau coperți albastru deschis, in anii comunismului erau coperți verzi, apoi roșii (din 1991), iar din 2008 (pașaport electronic) au coperți vișinii; din 2011 au fost introduse și pașapoartele biometrice (introduse în conformitate cu Regulamentul (CE) Nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind standardele de securitate și datele biometrice integrate in pașapoarte și documente de călătorie emise de statele membre) - cartea de pribegie a devenit biometrică.

Azi există patru tipuri de pașapoarte: diplomatic (coperți negre), de serviciu (coperți albastre), simplu-biometric (coperți vișinii) și simplu-temporar (coperți vișinii).

Familie de arici desenata. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul gazduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mymyberries-13928113/

Traian Vuia, inventator si om politic

Pe o tarla de lângă Montesson, o localitate mică de lângă Paris, in 18 martie 1906, Traian Vuia a efectuat primul zbor (din Europa) cu un aparat care s-a desprins de sol folosind mijloacele proprii de bord, grupul motor propulsor și trenul de aterizare, cu roți - numai cu ajutorul aparatelor de bord, fără vreo "intervenție exterioară" (pantă, catapultă, cale ferată etc.)

Aeroplanul cu patru roți, in formă de liliac, s-a ridicat la aproape un metru înălțime, a zburat pe o distanță de 12 metri și... paletele elicei s-au oprit, avionul aterizând forțat.

Ziare din Franța, Marea Britanie și Statele Unite au scris despre performanța lui.

Foto: https://mnab.ro/ro/collection/despre-muzeul-traian-vuia/

Totuși, primul zbor a fost omologat de frații Wright, dar avionul lor nu a decolat cu motor propriu comandat de la bord, ci prin propulsare, printr-o forță externă - afirmă Dumitru Tomoni, istoric bănățean, profesor și fost director la Liceul Teoretic Traian Vuia din Făget, Timiș. Frații americani au avut bani, au adus arbitri, Traian Vuia n-a avut mijloace pentru a-și face propagandă. In plus, el spunea că nu e important când faci un lucru, important e că lucrul acela există. In altă corespondență spunea că nu a lucrat pentru gloria personală și că nu e meritul lui că a reușit, ci e meritul lui Dumnezeu, că i-a dat înțelepciune.

A avut și alte brevete; a continuat să-și perfecționeze aparatul de zbor (între altele, a susținut și aplicat principiul unei singure elice tractive), a inventat un generator de aburi, a făcut și câteva modele de elicopter; a realizat prima aripă de avion cu incidență variabilă în zbor, a realizat primul aeroplan cu aripi pliante. Toate invențiile și inovațiile le face în Franța, unde și-a petrecut, practic, toată viața de adult.

Mai mult: https://historia.ro/sectiune/portret/traian-vuia-pionier-al-aviatiei-a-trait-doar-2-2409718.html

și: https://www.traianvuia.ro/despre-noi/inventatorul-traian-vuia/

A publicat o serie de articole cu descrierea și performanţele invenţiilor sale.

Traian Vuia - câteva date biografice

Traian Vuia a fost un inventator român, pionier al aviației mondiale.

S-a născut în 17 august 1872, în statul Surducul Mic (azi Traian Vuia), în comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria

Școala primară a terminat-o in localitatea natală; in 1892 termină liceul la Lugoj; studiile superioare le urmează la Școală Politehnică din Budapesta - obține titlul de inginer; termină și Facultatea de Drept și obține titlul de doctor în științe juridice (1901).

Vorbea maghiară, germană, italiană, franceză; știa latină și engleză.

In 1902 e la Paris, unde studiază problema zborului mecanic; in februarie 1903 prezintă Academiei de Științe un memoriu asupra invenției sale Proiect de aeroplan-automobil - proiectul e respins ca fiind utopic, "un vis". Nu renunță, ci înscrie proiectul pentru brevet - in august primește brevetul de invenție francez pentru aeroplan-automobil.

După ce a plecat în Franța a mai venit în România de două ori, apoi în 1950 pentru că a paralizat și prietenul său Petru Groza (prim-ministru al României atunci) l-a convins să revină pentru a putea fi îngrijit. Groza l-a așteptat la gară, in București, și l-a cazat la Athenee Palace, unde era îngrijit zi și noapte, dar nu se simțea bine in luxul de acolo așa că a fost mutat la căminul de bătrâni din Berceni, unde era îngrijit de trei medici, între care unul era Ana Aslan și altul medicul guvernului.

A decedat în 3 septembrie 1950 și e înmormântat în cimitirul Belu.

Traian Vuia, om politic

Pe asta n-am știut-o nici chiar cu titlu informativ! 😊 Că a fost implicat în politică, adică.

A fost vicepreședinte al Uniunii Românilor din Transilvania și Banat, care funcționa la Paris în 1918 și unul dintre fruntașii români care au militat pentru unirea Transilvaniei și Banatului cu România. A fost unul dintre inițiatorii Comitetului Național din Transilvania și a făcut parte din delegația română la Conferința de Pace de la Paris. Avea legături și cu mișcarea socialistă; era împotriva dictatorilor și a fost mason - in august 1919 a fost inițiat în loja masonică pariziană Ernest Renan, împreună cu Alexandru Vaida-Voievod (șeful delegației) și cu ceilalți membri ai delegației române participanți la Conferința de Pace de la Paris.

Era cu tot sufletul pentru unirea Transilvaniei și Banatului cu Regatul României, dar s-a aflat în tabăra celor care - deși doreau unirea - erau nemulțumiți cum s-a produs. El dorea mai întâi declararea independenței de Ungaria, apoi negocieri cu Bucureștiul, ca de la stat la stat, cu condiții. Traian Vuia spunea: să nu ne așteptăm că dacă pui într-un coș mere stricate lângă cele roșii, să se înroșească cele stricate. Dimpotrivă. Slavici, spune tot istoricul Dumitru Tomoni, a făcut pușcărie pentru că a spus că era mai bine sub unguri.

Într-o scrisoare din 1922, trimisă avocatului George Dobrin, fruntaș al Partidului National Român, primul prefect al Lugojului după Unire, Traian Vuia a scris:

Toată Unirea s-a redus la un gest pur teatral, pe care ciocoii din Vechiul Regat l-au primit cu zâmbet și au zis că suntem naivi că n-au avut nevoie decât a deschide ușa casei in care noi am intrat de voie. Când doi indivizi se asociază, când două societăți fuzionează, se face un contract, un pact. (...) îndată ce s-au simțit stăpâni, prin ucaz au trimis la plimbare consiliu dirigent. (...) C-un cuvânt, "Unirea" a fost o bătaie de cuvinte, ea n-a fost decât o anexare deghizată, un hap amar învăluit în zahăr. (...)

Ceea ce mă întristează mai mult și mă face să mă lapăd de optimismul meu obicinuit este ceea ce mi-ați repetat de atâtea ori: "Suntem un popor nefericit". Trebuie să rămânem și de azi înainte slugi și cerșetori pe la ușile domnilor.

(https://adevarul.ro/stiri-locale/timisoara/traian-vuia-despre-marea-unire-toata-unirea-s-a-1261959.html)

Nicolae Titulescu, (fost) politician de top

Nicolae Titulescu, diplomat, profesor universitar, jurist (doctor în drept civil) și om politic, s-a născut la Craiova, in 4 martie 1882. A avut un rol esențial în recunoașterea unității naționale a României în context internațional. A fost un om al păcii, care a militat in favoarea relațiilor cordiale cu toți vecinii, dar și a restabilirii relațiilor cu Uniunea Sovietică, doar cu condiția protejării granițelor României.

In 1907 a devenit membru în Partidul Liberal Conservator, condus de Take Ionescu; in 1912 a avut primul mandat de deputat. A avut mai multe funcții politice. Din 1921 a fost reprezentant permanent al României la Liga Națiunilor. Este singurul român care a fost președinte al Ligii Națiunilor (predecesoarea Organizației Națiunilor Unite) - a avut două mandate.

Datorită realizărilor și abilităților sale a fost supranumit "Ministrul Europei".

Personalitatea lui Nicolae Titulescu, concepțiile lui, i-au atras izolarea in anii interbelici, după alierea României cu Germania. In 1936, cercurile de dreapta preiau puterea, iar Carol al II-lea l-a demis din toate funcțiile și l-a expulzat din țară. Titulescu s-a refugiat întâi în Elveția, apoi, in 1937, s-a stabilit la Cannes, Franța, unde a murit, in 17 martie 1941. A fost înmormântat acolo; in 1992, conform testamentului său, a fost adus în România și înmormântat în cimitirul bisericii Sfântul Nicolae din Șcheii Brașovului.

In exil fiind, și-a continuat activitatea; prin conferințe și articole a militat pentru evitarea războiului. A ținut conferințe în Franța și în Marea Britanie.

Opinie personală: cât de mărunți, insignifianți mi se par politicienii români de azi, prin comparație.

Pentru citatele de mai jos am înscris postarea în jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Șapte citate atribuite lui Nicolae Titulescu

Nu cunosc limita în setea mea de înțelegere cu alții.

Politica externă a unei țări se face prin aprecierea rațională a punctului de vedere național, prin fermă și demnă apărare a lui în cadrul internațional, iar nu prin iscălituri date din teama de a te diferenția, iscălituri care pot să vrăjească azi, dar care leagă mâine.

Destinele glorioase ale popoarelor nu depind nici de forța lor numerică, nici de întinderea teritorială a țărilor, ci de chipul în care se pricep și slujesc civilizației.

Societățile nu se guvernează bine decât dacă se suprapun două forțe: inteligența și puterea.

Viața mea a fost o luptă continuă în scopul de a croi pentru România un loc în viața lumii, apărându-i, totodată, interesele naționale.

Și chiar de nu voi fi un far, ci o candelă, ajunge. Și chiar de nu voi fi nici candelă, tot ajunge, fiindcă m-am străduit să aprind lumina.

Ideile nu mor odată cu aceia care le întrupează... Aceia care mor pentru o idee sunt eroi al căror testament constă în simplul cuvânt: continuați.