Din Poarta destinului, roman de A. Christie

Postern of Fate (1973) e ultimul roman scris de Agatha Christie, dar nu ultimul publicat - în românește, Poarta destinului, Editura Litera, București, 2025.

Soții Tommy și Tuppence Beresford (Thomas și Prudence) sunt protagoniști în numai cinci romane scrie de Agatha Christie.

In acest roman, Tommy și Tuppence tocmai au cumpărat o casă veche într-un sat englezesc, dorind să își trăiască în liniște bătrânețea. Au trecut prin două războaie, și-au crescut copiii, au fost spioni internaționali și, împreună, au avut o mulțime de aventuri. Acum au vârsta de șaptezeci de ani și se bucură de casa nou cumpărată și mica grădină unde, cu ajutorul unui localnic bătrân, Tuppence plantează flori și legume.

Făcând ordine în mansarda casei, aranjând prin bibliotecă, Tuppence răsfoiește cărți care îi amintesc de copilărie. In una dintre ele dă peste o serie de sublinieri aparent aleatorii, dar în mintea ei se nasc unele idei - când notează literele subliniate in carte acestea formează un mesaj: "Mary Jordan nu a murit din cauze naturale...". De aici, cei doi pornesc cercetările și constată că la șaizeci de ani de la moartea necunoscutei (pentru ei) Mary Jordan, dușmanii acesteia sunt încă gata să ucidă.

Am ales din acest roman unele fragmente și le copiez aici pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Un "remediu" împotriva sughițului este menționat în povestea cuiva care discută despre persoane cunoscute care s-au înecat cu diverse și au murit, și despre persoane care nu se pot opri din sughițat și mor - pentru că nu știu poezioara: Hâc aici, hâc dincolo, hâc și-n următorul oraș, încă trei hâc și o ceașcă de ceai. (...) Și-n timp ce spuneți poezia trebuie să vă țineți respirația - explică personajul.

Cei doi soți, constatând că în casa pe care au cumpărat-o pentru că le-a plăcut s-au petrecut evenimente importante, vor să afle istoricul acesteia chiar dacă, zic chiar ei, nu are rost. Tommy își caută foștii colegi din vremea când era spion și e trimis la o persoană oficială despre care se spune că știe multe. Ideea este că aproape nimeni nu crede că au ajuns în acea casă întâmplător, ci ar fi in misiune. La fel consideră și acest domn Robinson care a acceptat să îl întâlnească pe Tommy, dar se preface că îl crede:

- Vă înțeleg. Nu doriți decât să cunoașteți adevărul. Nu pot să vă contrazic, asta-i natura umană. Curiozitatea ne mână să explorăm, să facem eforturi să zburăm pe Lună, să ne interesăm de descoperiri subacvatice, să scoatem gaze naturale din Marea Nordului, să găsim rezerve de oxigen in mare, și nu doar in copaci sau păduri. Am aflat o grămadă de lucruri ca specie. Doar din curiozitate. Dacă n-am fi curioși am fi ca niște țestoase. Ele duc o viață foarte tihnită. Hibernează toată iarna, iar vara nu mănâncă nimic altceva în afară de iarbă. Nu au o viață interesantă, dar e foarte pașnică. Pe de altă parte însă...

- Pe de altă parte, am putea fi comparați cu mangustele.

- Bravo. Văd că l-ați citit pe Kipling. Mă bucur. In zilele noastre, puțini știu să îl aprecieze (...)

Autoarea romanului Poarta destinului face referire la povestirea Rikki-Tikki-Tavi, publicată inițial separat, in 1893, și inclusă ulterior în Cartea junglei - autorul relatează faptele eroice ale unei tinere și curajoase manguste din India colonială.

- Adevărul este că-s exact ca țestoasa. Realizez foarte bine care e situația. Suntem bătrâni și, deși suntem sănătoși pentru vârsta noastră, nu vrem să ne amestecăm in vreo problemă. Vrem doar să...

- Am înțeles, zise domnul Robinson. Nu vă mai scuzați atât. Vreți să știți adevărul. La fel ca mangusta, vreți să știți (...) M-am apucat de tânăr. Să-mi bag nasul peste tot adică, să vreau să rezolv chestii.

- Iar acum sunteți cel mai bun.

- Cine v-a spus așa ceva? întrebă domnul Robinson. Nici pe departe.

- Ba îmi permit să va contrazic, zise Tommy.

- Zău, spuse domnul Robinson, unii ajung in vârf, iar alți sunt împinși de la spate să ajungă acolo. Aș zice că mie mi s-a potrivit a doua variantă, mai mult sau mai puțin. Am fost silit de la niveluri înalte să mă implic in anumite afaceri. (...) Probabil că va pot oferi unele răspunsuri. Dacă am presupune că s-a întâmplat ceva acum mulți ani care s-a aflat și care este posibil să fie de interes și astăzi, ceva care să furnizeze oarece informații despre ce se întâmplă în prezent, nu am exagerat (...)

Într-o magazie din curte erau o mulțime vechituri, între care și un căluț balansoar cu o gaură în burtă, o jucărie botezată Mathilde (nimeni nu mai știa cine a numit-o astfel)

- Am putea să o vopsim și poate ăia micii ai lui Deborah se vor juca pe aici data viitoare când vin pe aici.

- Dar nepoții noștri au deja o mulțime de jucării și cadouri.

- Nu contează, spuse Tuppence. Copiilor nu le plac in mod deosebit cadourile scumpe. Se joacă mai degrabă cu o bucată de sfoară veche sau cu o păpușă de cârpă, cu un ghemotoc căruia-i zic ursuleț, dar e o zdreanță dintr-un covoraș pe care cineva a cusut niste bumbi negri pe post de ochi. Copiii au propriile idei despre jucării.

Colonelul Pikeaway îi spunea lui Tuppence:

- Istoria are tendința de a se repeta, doamnă Beresford. Mai devreme sau mai târziu toți constatăm asta. (...) au pus iar anumite lucruri în mișcare. Au fost organizate întâlniri secrete. Banii au redevenit o chestiune importantă - de unde proveneau și unde ajungeau. (...) Planuri ascunse, pregătite din timp. Un decor pregătit astfel încât țara asta să fie controlată și condusă de o anumită figură politică. De un om cu reputație, care pe zi ce trece își câștiga din ce in ce mai mulți adepți. Vechiul truc al încrederii pus din nou în funcțiune. Un om de mare integritate care vrea doar pace. Nu un fascist - oh, nu! Doar o ideologie asemănătoare. Pace pentru toți și recompense financiare pentru cei care sunt dispuși să coopereze.

- Vreți să spuneți că este posibil ca astfel de lucruri să se mai petreacă în zilele noastre? Tuppence făcu ochii mari de mirare.

- Ei bine, suntem în stadiul in care știm, mai mult sau mai puțin, ceea ce voiam și trebuia să aflăm. (...)

- S-a terminat, zise domnul Crispin (alt ofițer implicat în operațiunea secretă). Nu aveți de ce să vă faceți griji. Regiunea țării în care locuiți a fost curățată, viesparul a fost neutralizat.

Idei, bani, fapte. Citate favorite

In multe dintre romanele sale, Agatha Christie face și anumite "analize", observații, critici pe care le introduce in dialogurile personajelor. Sigur, și alți scriitori de romane polițiste, de spionaj, thrillere etc. fac asta, dar îmi place când citesc diverse observații in romanele scrise de Agatha Christie. Nu mă întrebați de ce pentru că nu știu să răspund.

Din romanul Poarta destinului, publicat la Editura Litera, București, 2025, tradus de Adela Crăciun, am copiat fragmentele de mai jos pentru că am cam aceeași părere, și prezint această cam aceeași părere in jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. Evident, sunt o mulțime de alți oameni care știu cam care-i "mersul lumii".

Discuția lui Tommy cu un colonel în rezervă, despre domnul Robinson, un funcționar public de rang înalt căruia îi place să-și bage nasul peste tot.

Zicea colonelul Pikeaway:

- Nu cred că Robinson ți-a dat prea multe detalii. (...) O să-ți spun eu câteva fapte. Știi deja ce se întâmplă în lume - aceleași lucruri care s-au petrecut dintotdeauna. Violență, escrocherii, materialism, răzvrătirea tinerilor, înclinația spre violență și o porție bună de sadism, aproape la fel de rău ca pe vremea Tineretului Hitlerist.

Ei, și când vrei să descoperi ce anume nu funcționează cum trebuie nu doar in țara asta, ci în toată lumea, constați că nu-i deloc o treabă ușoară. Piața Comună e un lucru bun. Întotdeauna am avut nevoie de așa ceva, întotdeauna ne-am dorit-o. Condiția însă este că trebuie să fie o Piață Comună reală. (...) Europa trebuie să se unifice (...) Prima chestiune este că, atunci când ceva nu merge cum trebuie, e obligatoriu să poți identifica problema, iar din punctul acesta de vedere balena palidă este foarte priceput.

- Vă referiți la domnul Robinson?

- Da, la el. Au vrut să-i acorde un titlu nobiliar, să știi, dar nici n-a vrut să audă. Și bănuiesc că ți-ai dat seama ce urmărește el.

- (...) vreți să spuneți că-l interesează doar banii.

- Corect. Nu că ar fi o persoană materialistă, dar știe tot ce mișcă despre bani. Știe de unde provin, știe încotro se duc, de ce se duc unde se duc și știe cine e in spatele afacerilor. In spatele băncilor, in spatele preluărilor unităților industriale mari, și află cine este responsabil de anumite învârteli, al averilor uriașe făcute din droguri, cine sunt dealerii, care sunt drogurile trimise în toată lumea, care sunt comercializate și produc o grămadă de bani. Bani care nu folosesc doar la cumpărarea unei case mari și a două mașini Rolls-Royce, ci bani din care se fac mai mulți bani și distrug concepte vechi. Conceptul despre onoare, despre comerțul onest.

Nimeni nu vrea egalitate, toată lumea vrea ca cel puternic să-l ajute pe cel slab. Cel bogat trebuie să-l finanțeze pe cel sărac. Cei onești și buni trebuie ridicați pe un piedestal și admirați. Finanțe! Întotdeauna a fost vorba despre finanțe. Ce întreprind, unde se duc, ce sprijină, cât de lipsite de transparență sunt. Sunt persoane de care ați auzit, oameni din trecut care dețineau putere și inteligență și le-au folosit pentru a obține bani și resurse, iar unele dintre activitățile lor erau secrete, dar acum a venit momentul să le deconspirăm (...)

Problema este că nimeni nu știe cu adevărat totul. Credem că știm totul pentru că avem o experiență în spate. Războaie, revolte, pace, forme noi de guvernare. Credem că le știm pe toate, dar chiar le știm? Știm tot despre războiul biologic? Știm tot ce se poate despre gaze, despre poluare? Chimiștii au și ei secrete, la fel marina, forțele aeriene - știu chestii pe care noi nu le știm. Iar asta nu e o caracteristică a epocii moderne, unele există din trecut. Unele au fost la un pas de a fi definitivate, dar cercetarea în domeniu a fost stopată. Nu a existat timp fizic. In schimb, totul a fost notat, a fost așternut pe hârtie sau încredințat anumitor persoane, iar acelea au avut copii, copiii lor au avut copii și poate unele lucruri au fost transmise mai departe (...) tot timpul se întâmplă câte ceva. In țări diferite, in războaie, in Vietnam, in războaiele de gherilă, in Iordania, in Israel, chiar și în țările subdezvoltate. In Suedia și în Elveția - peste tot. (...) Ceva a fost plănuit, dar n-a fost niciodată dus la bun sfârșit. Idei. Nu trebuie decât să cauți în trecut.

Și în Evul Mediu oamenii visau să zboare. Își făcuseră unele idei despre zbor. Egiptenii antici, parcă, aveau și ei unele idei. Nu au fost niciodată dezvoltate. Însă când ideile au fost transmise mai departe, de îndată ce au ajuns într-o perioadă în care au încăput pe mâinile cuiva care avea mijloacele și capacitatea intelectuală de a le dezvolta, atunci a fost posibil să se întâmple orice - bun sau rău. 

Ulterior, avem impresia că unele dintre lucruri care au fost descoperite - războiul biologic, de exemplu - nu pot fi explicate decât prin prisma unui proces secret de dezvoltare, despre care s-a crezut că nu-i important, dar nu a fost deloc așa. Cel pe mâna căruia a ajuns a adus niște modificări proiectului astfel încât să producă efecte extrem de înfricoșătoare. Astfel de lucruri pot schimba caracterul omului, pot chiar transforma un om bun într-un monstru și de obicei motivul este același. Banii. Banii și ceea ce poate fi cumpărat cu ei, ceea ce poți face cu ei. Puterea pe care ți-o dau banii.

Rozătorul de cutii. MFC

Pentru Miercurea fără cuvinte, jocul găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Imobile neingrijite supraimpozitate

Prin dispozițiile codului fiscal al României primarii au primit "dreptul" (încă de prin anul 2016) să supraimpoziteze până la 500% clădirile și terenurile neingrijite din localitățile unde au fost "aleși"...

Teoretic sună perfect! O mulțime de capete pătrate au strigat "excelent! vom avea o localitate elegantă!" Dar, hai să gândim - măcar un pic. Se conturează ideea: "ok, oamenii vor reuși să plătească acest impozit - semiconstituțional, analizând mai atent - dar tot nu vor avea bani să își cosmetizeze imobilele". Pe scurt: la ce ajută acest impozit? Eventual, "edilii" vor recondiționa unele clădiri din patrimoniul localității - pe banii tuturor - clădiri care, după reabilitare, vor fi închiriate (de regulă) unor agenți comerciali (să fie recuperate sumele și să fie și ceva venit la bugetul local, desigur)...

In multe localități există o mulțime de imobile (clădiri și terenuri) aflate în proprietatea statului (a localității) care arată jalnic de zeci de ani. Acest impozit extra-majorat se aplică, evident, și acestor imobile. Bun. Făcând asta, primarii vor plăti aceste extra-impozite din banii tuturor cetățenilor? O mulțime de primari se smiorcăie că nu au bani pentru conservare, recondiționare, renovare de clădiri și amenajare terenuri... Probabil că vor contracta (alte) împrumuturi de la bănci comerciale. Cetățenii trebuie să înțeleagă asta, să accepte, și să fie de acord cu plata acestor împrumuturi și/sau extra-impozite plătite de instituțiile de stat care au în proprietate astfel de imobile de care ei, ca cetățeni, nu se bucură în vreun fel? Doar întreb.

In Municipiul Brașov se aplică extra-impozite - între 50 și 500% - pentru terenurile și clădirile neîngrijite. Starea imobilelor e constatată de Poliția Locală (???!!!) Brașov și majorarea impozitului e aplicată de Direcția Fiscala Brașov. Primăria ajută proprietarii prin programul "monument istoric" - împrumuturi de la bănci cu dobândă zero. Ignorând amănuntele despre aceste împrumuturi întreb: cei care nu locuiesc într-o clădire declarată monument istoric ce fac?

Bineînțeles, un proprietar are și anumite obligații: să aibă grijă de proprietate, între altele. Cei care au ajuns în imposibilitatea de a se mai îngriji de proprietate cum o făceau cândva ce ar trebui să facă? Să se mute în stradă? Unii abia au bani să-și asigure traiul zilnic. Cei care nu își permit, financiar vorbind, să plătească aceste impozite exorbitante vor ajunge să le fie vândută locuința la licitație? Ăia pe care îi numim (pompos și inadecvat) reprezentanții cetățenilor, și care elaborează legi "pentru binele tuturor", ne anunță că "externalizează" recuperarea datoriilor cetățenilor către stat adică, vor pune recuperatorii să-i hăituiască pe oameni.

Se știe: in cazul unor astfel de licitații prețul de pornire e destul de mic, iar dacă se ajunge la a doua sau a treia licitație pentru același imobil prețul va fi de-a dreptul bătaie de joc.

Puțină istorie: naționalizarea

Naționalizarea întreprinderilor, atelierelor etc., cabinetelor medicale, spitalelor, farmaciilor etc., locuințelor, terenurilor a avut loc pe întreg teritoriul României, începând in anul 1948 - ideea venind de la dictatorul Stalin din Kremlin. Altfel spus, aproape totul trecea, forțat, din patrimoniul particular in patrimoniul statului. Desigur, cu "despăgubiri" - ca și azi: "justă despăgubire" pentru exproprieri in interes național... Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns.

Legea 119 din 11 iunie 1948 pentru naționalizarea intreprinderilor industriale, bancare, miniere, de asigurări, de transport, hoteluri etc. a fost ținută "la secret" până în ziua de 11 iunie, când, dimineața, a început aplicarea dispozițiilor.

Naționalizarea instituțiilor sanitare particulare s-a făcut prin Decretul 302/1948.

Prin decretul 92 din 19 aprilie 1950 au fost naționalizate imobilele care aparțineau industriașilor, moșierilor, bancherilor, marilor comercianți și celorlalte "elemente ale marii burghezii". Statul s-a substituit in toate drepturile foștilor proprietari, iar locatarii - inclusiv foștii proprietari - au devenit chiriași ai statului (dacă n-au plecat din țară). Camere/apartamente din aceste imobile de locuit au fost repartizate, după nu mult timp, oamenilor aduși în orașe pentru a munci in fabrici - in cele vechi și în cele noi. Din acel moment majoritatea imobilelor de locuit au început să devină ruine - statul era proprietar, a statului era obligația de întreținere; muncitorii, oricum, nu aveau bani suficienți pentru așa ceva, dar nici nu se deranjau - erau și prea mulți in spațiile respective și nu se înțelegeau care cât să de-a și rezumau: "să facă Statul, proprietarul, 'că plătesc chirie" - Statul nu făcea, imobilul se ruina.

In Brașov, mai ales în Centrul Vechi, sunt construcții - imobile de locuit - care au o vechime cu mult peste suta de ani. Având în vedere că din anul 1950 și până în 1989 (și mai apoi, in mai multe cazuri) nimeni nu s-a deranjat mai mult decât, eventual, să zugrăvească pereții exteriori, vizibili din stradă, foarte multe clădiri sunt într-o stare jalnică. Proprietarii originali le-ar fi întreținut, statul nu s-a deranjat, și nici prea mulți dintre chiriașii Statului.

Multe dintre clădirile vechi sunt declarate "monument istoric"... Aceste clădiri au un regim special de renovare: trebuie păstrat stilul, trebuie folosite anumite materiale etc. - altfel spus, e și mai scump decât o renovare obișnuită. 

Prin naționalizare, comuniștii au dorit să distrugă tot ce au făcut "exploatatorii" și "elitele intelectuale", au vrut să șteargă orice urmă a existenței acestora. Acum vin niște unii care "s-au ajuns" pentru că au călcat în politică (ei fiind, cum voiau comuniștii, cu "origini sănătoase") și impun cetățenilor impozite nesimțite pentru că nu au azi bani să refacă ce au vrut comuniștii să distrugă începând cu anul 1948... Chiar și în cazul în care unele imobile de locuit au fost redobândite de foștii proprietari (unii fiind înghesuiți într-o debara când restul casei aparținea unor reprezentanți ai "clasei muncitoare"), "ciocoii" de azi, politicieni în special, dar și "afaceriști" îmbogățiți din contracte cu statul, uită că mulți dintre acești (foști) proprietari au avut, ani mulți, interdicție să se angajeze sau să lucreze in domeniul in care erau calificați, au avut interdicție pentru pensie, iar copiii lor aveau interzis la studii superioare (inclusiv la liceu) - pentru că nu aveau "origine sănătoasă". Mai târziu s-au mai schimbat lucrurile, dar a fost un pic cam prea târziu.

Clădirile naționalizate de comuniști povară pentru locatarii de azi

E obrăznicie, pur și simplu, ce fac unii consilieri locali în frunte cu primarul - nu doar in Brașov. Nu le pasă că cei mai mulți dintre locatarii acestor imobile sunt vârstnici care au "origine sănătoasă", au venit din sate, din sărăcie, să muncească în fabrici (și acum au pensii de mizerie), au cumpărat - cu efort financiar - locuințele in care au trăit aproape o viață și care nu au fost revendicate de foștii proprietari...

Această creștere nesimțită a impozitelor pare a fi un ajutor oferit samsarilor imobiliari. Mai sunt și făcute publice adresele imobilelor "neîngrijite", să nu mai depună mare efort de cercetare cei interesați de clădiri în centrul orașului... Acum, cu așa impozite nesimțite, consilierii locali în frunte cu primarul, au cea mai bună scuză de a vinde multe clădiri către "jmecheri" îmbogățiți din contracte cu statul: "nu sunt bani pentru renovare și nu vrem ca banii cetățenilor orașului să fie risipiți pentru impozite"...

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/faceguard-18421/

Justețea impozitelor extra-majorate

In general, aceste impozite uriașe sunt întâlnite în dictaturi, ca pedeapsă pentru cetățeni, pentru a-i ține cât mai strâns sub control.

Codul fiscal permite consiliilor locale să majoreze impozitul pe imobile cu până la 500% inclusiv pentru cele încadrate ca "neîngrijite" - o dispoziție injustă, in opinia mea deoarece în majoritatea clădirilor neîngrijite locuiesc oameni cu venituri mici și foarte mici, impozitul împovărându-i și mai mult. Impozitul se dorește o "stimulare", o presiune fiscală pentru îngrijirea imobilelor. Un om cu venituri mici nu se simte stimulat, ci pedepsit. Un împrumut la bancă este refuzat din cauza venitului mic, iar primăria nu îl ajută dacă nu locuiește într-un monument istoric.

Primăria ajută în cazul monuentelor istorice și dacă omul nu reușește să plătească ratele ce se va întâmpla? Va deveni chiriaș la stat?

Pe de altă parte, statul acordă ajutor financiar persoanelor cu venit foarte mic (dintre care mulți locuiesc în clădiri neîngrijite). Altfel spus: li se iau 2000 de lei anual și li se oferă 600 de lei anual (un fel de exemplu - "ajutoarele" fiind foarte mici, devenind nesemnificative in acest context)

Primăria trebuie să constate starea imobilului, printr-o comisie, să someze proprietarul să rezolve și dacă acesta nu se conformează se aprobă majorarea impozitului. Când somația vine, de exemplu, in luna ianuarie și impunerea in februarie, nu prea se poate spune că există o somație...

In opinia mea nu există un just echilibru între interesul public și cel individual. Nu e corect să presezi fiscal oameni care oricum sunt săraci și nu au bani nici măcar pentru a plăti autorizația de... renovare - nu mai zic de materiale și forța de muncă.

Concluzie 

Pentru că legea (codul fiscal) permite, "edilii" din Brașov s-au gândit să-și bată joc de unii cetățeni, prin extra-majorarea impozitului pe imobil, într-o perioadă în care taxele și impozitele sunt crescute - pe cale de consecință prețurile mărite - veniturile diminuate, unele facilități fiscale pentru anumite cazuri eliminate... S-au gândit că e momentul cel mai potrivit să fie sărăciți serios și mai mulți oameni. Nu-i interesează pe "edili" că unii nu își permit financiar ce vor ei - le-ar spune "mută-te unde-ți permiți" ("că avem noi cu ce rezolva casa ta" - asta nu le-ar spune în față, desigur). 

Ni se tot spune că "România e o țară de proprietari" (ca și cum ar fi ceva rău să ai asigurat măcar un adăpost). Vor să îi transforme în chiriași la Stat pe cei care nu-și permit modernizarea, renovarea locuințelor? O naționalizare mascată, altfel spus.

Departe de mine gândul să neg adevărul despre anumite clădiri, dar ceea ce fac acești indivizi într-o perioadă economică atât de grea pentru cei mai mulți cred că e mai mult decât nesimțire - e răutate pură.

Se tot spune: "in alte țări... bla-bla". Unii compară România cu alte țări numai când impun taxe mai mari, dar când e vorba de venituri, de predictibilitate, de posibilitate oricui de a câștiga bani cât să trăiască fără a sta la mila statului nu mai compară România cu alte țări.

Parlamentarii sunt, toți, o apă și un pământ... concentrați spre interesul propriu și/sau de grup. De n-ar fi așa, alta ar fi situația și acum, și în general: mai bună.

Zambile roz. RiO

După o pauză lungă de blog - nedorită in mod deosebit, dar benefică - vin cu poza unor zambile roz. La mijlocul lunii ianuarie am primit un ghiveci cu trei bulbi de zambile - culmea (sau nu) au crescut și au făcut flori. Le-am fotografiat ieri, special pentru jocul Reflexii in oglindă inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Am înscris link-ul in tabelul din 8 ianuarie.

Ce auzi și ce înțelegi. Citate favorite

Fiecare înțelege ceea ce poate din ceea ce aude, citește sau vede - unii par a înțelege numai ce vor...

Jumătate din omenire aude numai ceea ce-i place, iar cealaltă nu se preocupă să asculte ceea ce se vorbește (Dr. Merek Vance, personaj de roman și film).

Probabil că celor mai mulți ni s-a întâmplat să înțelegem greșit, să fim înțeleși greșit - ține de natura umană; nu?

Gura omenească e poarta deschisă catastrofelor (Musashi, de Eiji Yoshikawa)

O simplă discuție rezolvă orice astfel de neînțelegere. Problemele încep când oamenii refuză să discute.

Vorbele cele mai frumoase ajung de batjocură, când cel care le aude e un cap sucit. (Goethe)

Sursa foto: https://pixabay.com/users/oldiefan-740865/

In vechile agende in care copiam citate din cărțile/revistele pe care le-am citit am o mulțime de gânduri ale altor oameni; erau scrise de alții, dar dădeau formă de cuvânt unor sentimente/emoții/idei pe care le aveam in acel moment și nu le puteam defini. In timp, unele sentimente/idei s-au schimbat - și mă distrez citind ce mi s-a părut foarte important in tinerețe. Din acele agende am copiat aici câteva citate (care îmi par valabile și azi), pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Fiecare înțelege și prețuiește numai ce-i este accesibil: Nu e minune că vorbesc și eu în felul meu; toți, fiind mulțumiți de ei înșiși, își închipuie că numai ei sunt oameni de treabă; și câinelui nu-i pare nimic mai frumos decât câinelui, boului decât boul, măgarului decât măgarul și porcului decât porcului. Nu sunt sigură, dar cred că e un citat copiat din unul dintre volumele Vieți paralele, de Plutarh, pentru că e între alte citate din acel volum - nu mai știu care pentru că am notat doar "Vieți paralele", nu și numele celor despre care am citit și nici pe cel al autorului.

Eu sunt responsabil pentru ceea ce spun, nu pentru ceea ce înțelegi - spunea Massimo Troisi (1953-1994), actor de comedie, scenarist, regizor italian.

Cel care admite cu ușurință o teză, o respinge cu aceeași ușurință. Dacă am îmbrățișat-o din pasiune, pasiunea se stinge, dacă am îmbrățișat-o din admirație și exaltare, timpul are grijă să tempereze și să banalizeze totul, dacă am făcut-o din interes, centrul de interes se schimbă... (din Marile religii, coordonator Philippe Gaudin, Editura Lider, 1995)

Visez o iarna frumoasa! MFC

Iarna in Miercurea fără cuvinte, Între vis și realitate, la Carmen.

https://pixabay.com/users/ssun4u-5247241/

https://pixabay.com/users/pilotbrent-5698603/

https://pixabay.com/users/michasekdzi-16296060/