Am acasa pe pereti apa de ploaie

Am acasă pe pereți apă de la robineți - parafrazam pe vremuri (😃) un vers dintr-un cântec al celor de la Azur (muzică lăutărească ascultată, vrând-nevrând, in localuri considerate cu ștaif): Am acasă pe-un perete/ O carpetă c-o poveste/ Cu răpirea din serai...

Da, am acasă apă pe pereți, dar nu de la robineți ci din conducta de apă pluvială.

In noiembrie 2024, in una dintre zile a plouat serios și, la un moment dat, văd pe tavan, in hol, umezeală... M-am gândit că s-au inundat vecinii de deasupra și am dat fuga la ei, să-i anunț sau/și să-i ajut.

Fiica vecinilor scotea apa din casă! Aproape toată gresia din hol era acoperită cu apă de circa un centimetru "adâncime". Părinții ei sunt foarte în vârstă așa că am ajutat-o să termine de curățat.

Conducta de colectare a apei pluviale trece prin holurile apartamentelor și e mascată (din construcție) astfel încât să pară un stâlp. Bineînțeles că știam că e acolo, dar văzând apa infiltrată pe tavan - ca punct de pornire - nu m-am gândit la această conductă. De la conductă era apa.

Vecina a chemat șeful de scară și ăsta zicea c-o fi înfundată gura de colectare/scurgere, va vedea... I-am zis că se infiltrează și la mine, și-am plecat, convinsă că omu' rezolvă.

A mai plouat cu debit mare, dar nu s-a infiltrat la noi, dar la etajul de deasupra s-a infiltrat... Apoi, a mai plouat cu debit mare, dar nu s-a infiltrat și nici vecina n-a venit să mă întrebe dacă avem apă pe pereți.

In 24 februarie luna aceasta, noaptea, latră câinele in hol, la stâlp. Ne-a pufnit râsul de cât e de zbanghiu, dar pentru că nu se potolea am zis să vedem, totuși, ce l-a apucat. Am aprins lumina și... apă pe pereți, dar și la baza stâlpului... Au rezolvat de nu se poate.

A doua zi m-am mirat, un pic, că n-a coborât vecina să-mi spună, dar n-am urcat, ci am plecat la biroul asociației de proprietari, unde era și șeful de scară "ales", între timp, președinte de asociație. Îi zic care-i treaba, și ce-mi zice el!!!!

Cum "se rezolvă" infiltrațiile de apă pluvială

Președintele asociației îmi spune că ar trebui să îmbrăcăm stâlpul in polistiren extrudat, cum au făcut vecinii de la etajul superior și nu le mai intră apa in casă.

Ce?!!! aproape casc gura de mirare. Adică, apa să se infiltreze în continuare, să macine zidăria și să crească mucegai între zid și polistiren?

Nu, pentru că adezivul și polistirenul... Pot vorbi eu cu cel care a lucrat la vecini; vă costă vreo 400 de lei.

Domnule, glumești! Vrei să pun leocoplast pe o gaură făcută de apă? Nu mă interesează să elimin efectul, ci cauza. Coloana trebuie rezolvată.

Nu înțelegeți. Blocul e vechi, garanția e numai pe 50 de ani. Apa s-a mai scurs pe lângă gura de colectare de pe terasa blocului, poate nu e acolo izolația bună, poate e înfundată conducta, poate a fost "înțepată" când unii au făcut modificări...

Să repare cine a "înțepat-o"...

Lui nu i-am zis că la asta m-am gândit, pentru că unii dintre vecini (inclusiv cel care apartament deasupra apartamentului nostru) au căptușit pe dinafară peretele holului din casă, care e comun cu camera unde e toboganul de gunoi, și s-au folosit (și) "piroane" pentru fixarea plăcilor de polistiren.

Nu putem fi siguri dacă și/sau cine.

Atunci chemați meșteri de la o firmă, să constate ce și cum, să repare, și plătim toți cei de pe tronson.

Dumneavoastră plătiți, pentru că în casă la dumneavoastră îmbracă peretele.

Mă uit la el ca la o casă arsă!!!

Nu izolez cu polistiren pentru că apa va continua să se infiltreze până la subsolul blocului și se macină zidăria.

Dar nu e stâlp de rezistență.

Nu i-am înțeles mentalitatea! Nu-i problemă că se infiltrează apă dacă nu e stâlp de rezistență - nu i-am zis și lui, înțelegând că vorbesc singură. I-am spus că fac cerere pentru rezolvarea situației, iar el îmi zice, abia abținându-se să rânjească:

Puteți face, că n-o aprob.

Fac ochii cât cepele!! Nu mai caut argumente pentru că tipul pare surd, așa că-i zic:

Coloana e comună, toți trebuie să plătească.

Dar nu aprob, insistă omu'.

Apartamentul lui e pe tronsonul cu probleme, așa că îmi pot da seama de ce insistă să nu se facă o reparație necesară și vrea cârpăceală.

Nu trebuie să aprobați dumneavoastră ce prevede legea. Îl salut și plec.

Un fel de concluzie

Unii rezolvă infiltrațiile de apă ascunzându-le sub plăci de polistiren. Poate cădea tencuiala, zidăria, lor nu le pasă pentru că nu se mai vede la ei, nu le mai ajunge apa in casă. E incredibil ce mentalitate de... cârpaci au unii! Las', că merge și așa nu e soluția cea mai sănătoasă.

Personal, mă interesează siguranța clădirii în care locuiesc, clădire care, oricum, a fost găurită și iar găurită, "reconfigurat" parterul pentru a se potrivi nevoilor magazinelor care s-au perindat pe acolo de-a lungul timpului, reconfigurarea și "modernizarea" unor apartamente și așa mai departe.

A fost un bloc rezistent, dar acum e vechi și... ciopârțit. E bine "să-ți trăiești clipa", dar când e vorba de siguranța clădirii în care locuiești poate că ar fi bine să gândești mai departe de clipă.

Nu sunt constructor, dar mi se pare de bun-simț să fie rezolvată cauza.

O astfel de rezolvare a infiltrațiilor de apă - prin peticire cu polistiren (eliminarea efectului) - e o soluție corectă și exagerez eu? 

Am deranjat frumos? MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

De Dragobete, despre iubire

Pe unde locul mi-e drag, / Treabă n-am, dar tot îmi fac - versuri care-mi bântuiau prin minte în vremea când erau "la modă" caietele de amintiri - acele caiete care treceau din mână în mână pe la colegi și prieteni, fiecare scriind ceva, desenând sau lipind ceva ce considera potrivit. Am avut un asemenea caiet in anii de gimnaziu, dar l-am aruncat când am terminat liceul. Mdeh.

Ce vreau, de fapt să zic?! (să scriu - pentru exactitatea cuvântului). Ah, da! Azi e Dragobetele, Ziua Îndrăgostiților la români (sau... in tradiția românească?!) 

Ce aiureală. Ziua îndrăgostiților importată, ziua îndrăgostiților autohtonă. Am mai scris și cu alte ocazii: Dragobetele nu e un personaj tocmai luminos, dar a fost reabilitat - juridic discutând, când intervine reabilitarea cazierul penal e "curățat" = ca și cum persoana în cauză n-a comis vreo infracțiune. De ce n-ar fi la fel cu personajele mitologice? Apoi, nici sărbătoarea Sfântului Valentin nu are o origine imaculată. Ignorăm întunericul, ne bucuram de lumină, de sărbătoarea dragostei. Ce e dragostea?! Bătăi de inimă pentru dureri de cap.

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/katesupers-15213624/

Pentru Citate favorite, jocul găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am transcris mai jos texte culese cândva în agende.

Nu mai știu de unde am copiat ideea că în limba greacă există trei cuvinte pentru "dragoste", care au și sensuri diferite:

Eros - a fi îndrăgostit, dragoste fizică;

Phileo - raport prietenesc;

Agape - dragostea de sacrificiu de origine zeiască, cea care poate răbda totul, care dă și care nu cere, și care nu renunță în situații dificile.

A iubi e un verb activ - de ce când spui te iubesc te gândești - aș vrea să mă iubești? - el e expresia dorinței de a face ceva cuiva și nu contrariul. Uită egoismul! (Marin Preda)

Dacă înlături iubirea și gingășia dispare tot farmecul vieții (atribuit lui Cicero)

Dragostea e ca ciuperca. Nu știi dacă e bună sau rea decât după ce e prea târziu (Tristan Bernard)

Întotdeauna înainte de a te despărți de cineva drag nu te pricepi să-i vorbești, tocmai pentru că ai prea multe de spus (x = nu cunosc autorul)

Sentimentul geloziei nu pretinde neapărat dragostea (x)

Dragostea, mereu în mișcare, necesită înnoire necontenită (x)

Să nu crezi soarele-n amiezi, / Nici stelele că-s foc ceresc; / Nici adevărul să nu-l crezi, / Dar crede-n veci că te iubesc. (Shakespeare, Hamlet)

Dragostea, ca și moartea, predomină asupra veșniciei, pe care o poate înfrunta și birui (x)

A iubi înseamnă a trăi sub un alt soare, cu spaima că vei ajunge, in cele din urmă, să-l atingi (Balzac)

Într-o afacere amoroasă există două părți contractante: una care iubește și alta care primește să se lase iubită (William Thackeray, Bâlciul deșertăciunilor)

Ambalaj neconform la hrana uscata pentru caini

Pentru păstrarea calității, gustului și prospețimii pentru mai mult timp unele alimente sunt ambalate cu diferite gaze și/sau in vid. Unii angajați ai (super)magazinului de unde cumpăr cel mai des hrană uscată pentru câine par a avea obiceiul de a "înțepa" ambalajul. Desigur, nu cumpăr când nu simt că ambalajul e "umflat". Ca fapt divers: din "supermagazine" cumpăr numai când nu am de ales - prefer magazinele mici ("de cartier" sau nu) pentru că nu-mi place ideea ca "giganții" să distrugă orice comerț doar pentru că își permit să controleze prețurile (și nu numai).

De ce sunt unele alimente ambalate cu azot gaz

Pentru că astfel se mențin foarte bine prospețimea și gustul alimentelor - și durata de valabilitate poate fi mai mare.

Azotul e un gaz inert, inodor, incolor și nu menține viața. Azotul gaz din ambalajul unor alimente nu e asimilat de produs și nu dăunează sănătății, din contră, se poate spune că o protejează prin încetinirea procesului de oxidare - azotul înlocuiește oxigenul la care este expus produsul. Oxidarea e un factor important in deteriorarea unor alimente, mai ales în cazul celor mai mult sau mai puțin uleioase (chips, nuci, cafea, hrană uscată pentru animale - ca exemple). Când astfel de produse sunt expuse la aer oxigenul declanșează unele reacții chimice care produc miros și gust neplăcut. Azotul din ambalaj inhibă creșterea microorganismelor aerobe și întârzie oxidarea alimentelor.

In plus, această metodă de ambalare nu necesită conservanți chimici.

Ambalarea cu azot gaz e și o protecție pentru anumite produse in timpul transportului.

De ce in unele magazine nu mai e azot in ambalaje?

Aceasta e o întrebare la care nu mi s-a răspuns "pe bune", deși am reclamat. Cumpăr des hrană uscată (bobițe) pentru câine. Pungile, care ar trebui să fie "bombate", sunt "fleașcă". Asta se întâmplă în special în cazul "supermagazinelor" de cartier - magazine "super" in sensul că sunt mari nu pentru că (toate) produsele ar fi super.

Cred că angajații magazinului "înțeapă" pungile (in special cele care conțin o cantitate mai mare de boabe) pentru că vor să înghesuie in raft cât mai multe, să nu se deranjeze prea mult să aprovizioneze rafturile pe măsură ce se golesc.

Neglijența (sau lenea?!) acestor angajați poate atrage neplăceri (și) producătorilor/distribuitorilor respectivelor alimente pentru că gustul, mirosul, "textura" alimentelor (în speță boabelor) nu rămâne cea garantată de producător până la desfacerea pungii de cel care o cumpără. Și asta e foarte enervant pentru cumpărător, dar și pentru producător. Cu cei de la "protecția" consumatorului sunt lămurită din experiența altora.

Evident, scotocesc in raft până dau de o pungă nedeteriorată, iar dacă nu găsesc, nu cumpăr de acolo. Le-am spus, dar nu pare să fie interesați. Cred că va trebui să scriu direct producătorului sau distribuitorului mărcii pe care o cumpăr.

De ce sunt unele alimente ambalate in vid

Pentru că e scăzută cantitatea de oxigen și astfel e încetinită dezvoltarea unor microorganisme care au nevoie de oxigen.

Ambalarea in vid conservă alimentele (solide sau lichide) pentru perioade diferite de timp, in funcție de produse. Produsele alimentare se deteriorează in timp și devin necomestibile la un moment dat. Deteriorarea poate fi produsa de microorganisme care, cele mai multe, au nevoie de aer pentru a se dezvolta și respira. Ambalarea in vid reduce cantitatea de aer deci, proporțional, cantitatea de oxigen, ceea ce înseamnă că e redus foarte mult riscul de alterare din cauza bacteriilor aerobe.

Denis Papin e cel care a făcut primele experimente privind conservarea alimentelor in vid - se întâmpla în secolul al XVII-lea. Procedura conservării alimentelor in vid a început a fi folosită prima dată în industria alimentară in secolul al XX-lea.

Concluzie

Ambalarea in Atmosferă Modificată (AAM) e tehnologia prin care alimentele mai mult sau mai puțin perisabile sunt ambalate astfel încât să se păstreze mai mult timp fără a-și schimba gustul, culoarea, mirosul, textura. Tehnologia constă în a schimba compoziția aerului din interiorul ambalajului - se înlocuiește sau se ajustează cu gaze specifice (in funcție de aliment) care încetinesc alterarea.

Metoda se concentrează pe controlul concentrației de oxigen, dioxid de carbon și azot in interiorul ambalajelor.

Prin AAM se păstrează mai bine și mai mult timp alimentele, dar e și o metodă de a preveni risipa alimentară. Nu în ultimul rând, îmbunătățește siguranța alimentară.

Ambalarea in vid elimină complet aerul și, in unele cazuri, se injectează gazul potrivit pentru cea mai bună conservare.

Mă întreb: de ce unii comercianți își doresc să vândă produse care nu-și mai păstrează calitatea garantată de producător deși sunt in termenul de valabilitate? La hrana uscată pentru animale se simte imediat diferența dintre boabele păstrate în ambalaj nealterat și cele din ambalaj "înțepat". Vreau ca și animalele să își păstreze sănătatea.

Doar o idee: nu mai cumpărați produsele care ar trebui să fie în ambalaje "umflate cu aer", dar nu sunt.

Sursa foto (generată cu IA): https://pixabay.com/ro/users/biancavandijk-9606149/

Notă. Nu am urmărit să fac o analiză completă cu privire la AAM.

Editare ulterioară, ca urmare a unui mesaj din comentarii: nu toți producătorii/ambalatorii folosesc tehnologia "cu pungă umflată". Unele ambalaje au aplicată un fel de "aerisire" (valvă de degazare) - și astfel se păstrează mai bine alimentele. Valva de degazare e apreciată de unii, iar alții n-o apreciază. O bună conservare au și alimentele ambalate in pungi flexibile alcătuite din mai multe straturi laminate, straturi care sunt o barieră la oxigen și umiditate.

Anularea actelor administrative

In ianuarie 2026, premierul României spunea, între altele, cu privire la majorarea "greșită" a unor taxe și impozite: (...) avem situații în care, de exemplu, unele primării au majorat mult mai mult impozitele pe mașini față de limita pe care a stabilit-o Guvernul (...) Problema pe care o au, după ce au apărut nemulțumirile cetățenilor, este că de majorat le-au putut majora, dar legislația actuală nu le permite să le reducă la nivelul minim stabilit în legea națională.

In opinia mea, evită (cu intenție sau din neștiință) să informeze public că situația poate fi rezolvată. Hotărârile consiliilor locale, județene, primarului sunt acte administrative, și pot fi contestate (și anulate) ca urmare a încălcării legislației naționale (premierul se referă la nivelul minim stabilit în legea națională, care a fost ignorat = nerespectată această lege).

(Între timp i-au spus-o și alții premierului, dar el ar fi trebuit să știe: a fost ani de zile primar, apoi șef "la județeană")

Ce este un act administrativ

Pe scurt, un act administrativ este o hotărâre unilaterală emisă de o autoritate publică în temeiul legii, cu scopul de a produce efecte juridice. Orice astfel de act trebuie să se încadreze în limitele legislației naționale.

Cine poate contesta un act administrativ

Un act administrativ poate fi contestat de:

- orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim;

- autoritatea publică emitentă a actului; in cazul impozitelor majorate mai mult decât prin dispozițiile legii naționale autoritatea emitentă a actului nu poate cere anularea in instanță (in acest moment nu poate nici revoca actul pentru că acesta a produs efecte juridice);

- prefect, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, orice subiect de drept public;

- Avocatul Poporului;

- Ministerul Public (e constituit din totalitatea unităților de parchet din țară - e despre procurori).

Observație. E adevărat, ar putea fi un pic complicată anularea actului pentru că Legea contenciosului administrativ (L. 554/2004) nu prevede o procedură certă prin care emitentul unui act să îl poată și anula (repede, de preferință), când se impune.

Prefectul, însă, are posibilitatea de a cere anularea unui act administrativ despre care consideră că nu respectă dispozițiile legii naționale. In momentul introducerii cererii actul este suspendat (nu mai produce efecte) până la rezolvarea speței.

Procedura de anulare a unui act administrativ

Există două posibilități care, in principiu, trebuie respectate de cei care contestă un act administrativ:

1. Calea administrativă.

In termen de 30 de zile de la data comunicării actului se depune o plângere prealabilă la autoritatea care l-am emis, solicitându-se revocarea sau anularea acestuia. Autoritatea are un termen de 30 de zile pentru a soluționa plângerea. Când e cazul, pentru o cercetare mai amănunțită, termenul se poate prelungi cu 15 zile.

In cazul in care răspunsul nu e mulțumitor, persoana interesată se poate adresa instanței de contencios administrativ. 

2. Calea contenciosului administrativ

Orice persoană nemulțumită de răspunsul primit la plângerea depusă se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă - cu o cerere în anulare - în termen de șase luni de la data comunicării actului (actul emis de autoritatea publică și de care persoana interesată e nemulțumită, nu 6 luni de la primirea răspunsului la plângere) sau de la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile (pentru "siguranța admiterii", 45 de zile)

Instanța va analiza legalitatea actului și va pronunța o hotărâre.

Instanța poate respinge cererea dacă nu e îndeplinită procedura prealabilă (a plângerii către organul emitent al actului) și/sau dacă este depășit termenul legal de introducere a cererii.

Unele dintre motivele pentru anularea unui act administrativ

Actul lezează drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate.

Actul nu respectă dispozițiile legale în vigoare (neîndeplinirea condițiilor de legalitate). In opinia mea, se aplică perfect actelor emise pentru creșterea impozitelor locale mai mult decât prevede legea națională.

Actul nu are un temei legal valid (lipsa temeiului juridic).

Actul intra in contradicție cu acte administrative existente.

Procedura de emitere a actului administrativă fost viciată (viciu de procedură).

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Pauză pentru gustare. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

O poveste de divorț

Într-o frumoasă zi de toamnă doi tineri și-au unit destinele in mod oficial, in fața ofițerului de stare civilă.

S-au cunoscut pe litoral. El locuia în B, ea locuia A, destul de apropiate cele două orașe, și s-au întâlnit des, timp de aproape trei ani, apoi s-au căsătorit. Ea s-a mutat în B, unde el avea apartament și un loc de muncă bine plătit, înainte de 1989. Pentru ea a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, aproape de casă.

Fiind amândoi sociabili casa lor era mereu deschisă pentru prieteni și rude. Se înțelegeau aproape perfect - perfect nu se poate, dar cei doi aveau o relație armonioasă.

Apoi a venit decembrie 1989, când, împreună, au ieșit pe stradă, gloanțele șuierându-le la propriu pe lângă urechi - ei au scăpat nevătămați. Au refuzat recunoașterea calității de revoluționar, dar nu au ignorat legislația ulterioară cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor confiscate de comuniști. A fost complicat, a fost de alergat, dar in mare parte au reușit să obțină ceea ce comuniștii au confiscat in special de la bunicii lor.

Între timp părinții lui au decedat, lăsând moștenire un apartament în B și o casă într-o comună din apropiere, plus o cabană mică într-un orășel de munte.

Cei doi aveau acum mult mai mult decât strictul necesar, dar nu le plăcea ce se întâmplă în România așa că au plecat din țară în 1993 și au rămas acolo. Au ales să plece în țara unde fugise un prieten de-al lor la începutul anilor 1980 și care obținuse cetățenia statului respectiv. I-a ajutat să se instaleze, i-a ajutat să găsească locuri de muncă. Munca nu era ușoară și lucrau ilegal, dar câștigul era mare. Angajatorii aveau încredere în ei și au făcut astfel încât să îi angajeze legal - ceea ce a presupus un drum în Romania, unde au primit actele necesare, și au plecat "cu acte în regulă" de data aceasta. El a recunoscut că datorită soției a avut această baftă. Ea învățase repede limba statului respectiv (având cunoștințele de bază încă din Romania), era frumușică dar deloc cochetă și oamenii, in general, o îndrăgeau din prima clipă.

Chiar și legal muncind, nu era ușor și la un moment dat au simțit nevoia de o pauză - și-au venit în Romania, cu ideea de a se descurca pe cont propriu. Aveau acum și mai mulți bani. Au cumpărat două garsoniere și un apartament în B (unde aveau domiciliu) și o garsoniera in A, dând cu chirie toate aceste imobile. Cabana de la munte au reparat-o și acolo mergeau la fiecare sfârșit de săptămână împreună cu câțiva prieteni. După vreun an, el a vrut să plece din nou în străinătate, dar ea nu se mai simțea în stare să muncească atât de greu - avea, deja, probleme la coloana vertebrală - și au hotărât să plece numai el, iar ea să rămână și să aibă grijă de ceea ce aveau aici.

Mare a fost surpriza ei când el a revenit în România dorind să divorțeze. A fost aproape șoc, nu surpriză, pentru că, de la distanță, el nu dădu-se nici un semn că ar avea astfel de intenții. N-a încercat să își "salveze" căsătoria - el i-a spus că a întâlnit "acolo" pe altcineva. Au înaintat împreună cererea de divorț și la partaj ea a solicitat numai garsoniera din A. Apoi a aflat că el era pregătit să "obțină" totul, mai puțin garsoniera din A, și a fost extrem de surprins că ea a avut același gând, deși avea dreptul la mult mai mult. Inclusiv prietenii lui au încercat s-o convingă să ia tot ceea ce i se cuvine conform legii, dar nu s-a lăsat convinsă pentru că nu o interesau banii și proprietățile, și avea, oricum, mai mult decât necesarul.

Au plecat fiecare pe alt drum, păstrând legătura un timp, apoi ea n-a mai știut nimic de el, deși ar fi putut afla de la prietenii lui din B. Dar ce sens ar fi avut?

Anii au trecut. In 2025 a primit o înștiințare de la un notar să se prezinte pentru dezbaterea moștenirii lăsate de fostul soț. Șocul morții lui aproape că a îmbolnăvit-o - el ar fi împlinit 60 de ani în noiembrie 2025. Nu a avut putere să meargă și a împuternicit pe cineva să o reprezinte. Voia ceea ce i-a lăsat el deoarece a considerat gestul ca fiind o dovadă că o mai avea măcar în gând dacă nu și în suflet.

El revenise in România de câțiva ani, dar nu a căutat-o; era bolnav. In tinerețe, în străinătate, soția lui făcuse naveta spital-muncă-spital timp de aproape o lună pentru că lui i-au descoperit o tumoră la piciorul stâng... A scăpat cu bine atunci, dar ceva se întâmplase.

Nu se căsătorise, nu avea copii, nu mai avea rude apropiate și tot ceea ce avea a împărțit prin testament prietenilor. Fosta soție a devenit proprietara unui apartament în B și cabanei din orașul de munte (unde au trăit numai momente frumoase alături de prieteni sau numai ei doi).

Povestea e incompletă, dar n-o lungesc cu alte amănunte deoarece sunt convinsă că (aproape) oricine citește aceste rânduri poate completa "spațiile goale".

Sursa foto: https://pixabay.com/users/parentrap-2161438/