Reforma agrară din 23 martie 1945 si altele

Și "reforma" din 1945 a fost una tipic românească: o manevră pentru imagine, in cel mai bun, fericit, caz. A reforma înseamnă, pe scurt, a schimba (in bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.)

Context istoric 1945

In cadrul Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 România se recunoaște înfrântă (și) de Moscova. In teorie, un organism tripartit anglo-american și sovietic urma să monitorizeze, de la București, aplicarea Armistițiului. In fapt, din toamna anului 1944 România nu mai funcționa ca o țară liberă - fusese ocupată de Armata Roșie.

Într-un discurs la radio, generalul Rădescu i-a avertizat pe români, in ianuarie 1945, că ceea ce fac comuniștii înseamnă schimbarea ordinii de drept din Romania și instaurarea dictaturii comuniste pe model URSS. Presiunile pentru instaurarea unui guvern pro-sovietic la București au crescut.

In februarie 1945, comuniștii au organizat un miting în fața Ministerului de Interne, unde își avea biroul Nicolae Rădescu, premierul de atunci. Mitingul a degenerat în violențe. La intervenția Comisiei Aliate de Control, generalul Nicolae Rădescu a fost nevoit să demisioneze. Regele Mihai I caută un nou premier.

Cu această ocazie, ministrul adjunct de externe al URSS revine in România pentru a treia oară în șase luni - cariera lui avea un curs descendent de când fusese procuror de rang înalt în timpul marilor epurări de la Moscova. Acest "trimis" i-a cerut regelui Mihai I ca următorul prim-ministru al României să fie avocatul pro-sovietic Petru Groza, un om apropiat de liderii comuniști de mulți ani.

Cine era Petru Groza? Pe scurt: marioneta sovieticilor. Era bogat, era chiar simpatic, avea și intenții bune de când în când, nu era comunist (prin adeziune). În 6 martie 1945 a fost învestit în funcție și guvernul lui era format din comuniști, social-democrați, membri ai Frontului Plugarilor (înființat de Groza in 1933), ai Uniunii Populare Maghiare, dar și doi disidenți din partidele istorice (fără portofoliu) pentru că trebuia să de-a impresia colaborării tuturor forțelor politice. Guvernul Groza s-a autointitulat "de largă concentrare democratică". Observatorii străini erau nedumeriți și intrigați de "coloratura" noului guvern.

Prin instalarea lui Petru Groza in fruntea guvernului s-a dat startul epurărilor din toate instituțiile românești și, in primul rand, a celor de forță (justiție, poliție, comunicații etc.)

Acest guvern marchează începutul regimului comunist in România.

Reforma agrară din 1945

Încă din ianuarie 1945, Frontul Național Democrat (alianță de grupulețe politice conduse de comuniști) îi încuraja pe țărani să ocupe prin forță suprafețele de teren mai mari de 50 de hectare (membri din Frontul Plugarilor erau printre cei care luau cu japca aceste terenuri și le împărțeau diferiților, delimitându-le cu țăruși - unii dintre cei "împroprietăriți" astfel nu au avut acte pentru parcele).

Între primele legi ale Guvernului Groza a fost și Legea 187/23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Se urmărea reformarea radicală a agriculturii și (între altele) împroprietărirea țăranilor săraci din România, prin mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de 5 hectare, iar cei care nu aveau deloc primeau 5 hectare.

Foto: Țărani muncitori într-o comună, alături de comisia de reformă agrară împărțind moșia unui moșier - Fototeca online a comunismului românesc; Cota 6/1945 fotografia #W014 [23.03.2026]

Un lucru bun, ar zice mulți. Mmmm, nu tocmai. Terenurile au fost expropriate de la moșieri, de la industriași, de la țăranii mai înstăriți (in urma altor reforme) etc. și împărțite țăranilor săraci - guvernanții se asigurau, astfel, că între țărani săraci și ceilalți va fi scandal, adică neînțelegerile îi vor ține ocupați și nu vor observa cum li se trage... țara de sub picioare.

Desființarea proprietății particulare a dus la un lung șir de nenorociri: violența mergând până la omor. A fost încurajată tensiunea între categoriile de țărani și s-a recurs la acte de terorizare a populației - bande înarmate erau îndreptate împotriva celor care refuzau să-și cedeze bunurile.

In fapt, reforma a fost un mare pas înapoi în calea progresului pentru că a distrus marile proprietăți agricole în care se aplicau tehnologii moderne și mecanizarea era la scară destul de mare. Nou-împroprietăriții nu aveau mijloacele financiare de a lucra pământul folosind tehnologia... N-au avut timp nici să se plângă, nici să se pregătească. După ce le-au aruncat în ochi praful egalității, in 1949 comuniștii au trecut la colectivizare și desființarea proprietății asupra pământului - și le-au luat tot ce le-au dat; le-au lăsat doar casa și curtea. Se poate spune că intenția comuniștilor nu a fost nicio clipă reforma agrară.

În concepția comuniștilor despre mijloacele de producție proprietatea trebuia să fie comună, a tuturor celor care le foloseau. Proprietatea privată era demonizată, fiind sursa tuturor relelor: "omul era exploatat de către om". In mediul rural, unde pământul reprezenta principalul mijloc de producție, trebuia ca proprietatea privată să fie lichidată - așa s-a întâmplat în Uniunea Sovietică (după 1918, dar mai ales după 1921, când Lenin, care aproba o formă de proprietate privată în agricultură, n-a mai fost) și toate țările ocupate militar după 1945. Și în 1949 s-au desfășurat violențele ca în 1945-1949, cât a durat "reforma agrară".

In 1946, din cauza "secetei", românii au suferit de foame - de fapt, țăranii erau spoliați de rezervele lor prin jafurile practicate de Armata Roșie (ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958). Unii reușeau să păstreze ceva provizii îngropându-le pe te miri unde.

Reforma agrară din 1864

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, guvernul condus atunci de Mihail Kogălniceanu, a promulgat Legea rurală, in 23 aprilie/5 mai 1864, menită să reformeze agricultura. Țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ.

Deși cu multe lipsuri, reforma a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal. Terenurile expropriate nu puteau depăși 2/3 din moșie. Au fost desființate monopolurile feudale din interiorul satelor; loturile erau distribuite țăranilor în funcție de numărul de vite deținute; țăranii erau eliberați de sarcinile feudale: claca, dijma sau podvezile. Dar! Țăranii erau obligați să achite anual o sumă, timp de 15 ani, pentru terenurile repartizate și nu aveau voie să le vândă timp de 30 de ani decât către comună sau vreun alt sătean. In plus, legea stabilea și o plată - ca despăgubire - către proprietari.

O mare parte din loturile împărțite proveneau din moşiile obţinute prin secularizarea averilor mănăstirești.

Un lucru bun, și această reformă. Mmmmm, mda - mult mai bună decât cea a comuniștilor, mai ales că a fost primul pas spre modernizare in Principatele Române și mai mulți bani în visteria statului. Oamenii n-au mai fost "sclavi" pe moșie. Dar!

Prin statutul de proprietari țăranii deveneau contribuabili la bugetul de stat și taxele erau mari (cu statul nu puteau negocia cum o făceau cu moșierii); acestor taxe li se adăugau despăgubirile pe care le aveau de plătit pentru terenul primit. In plus, pământurile acordate au fost insuficiente necesităților reale ale familiilor; țăranii împroprietăriți nu au fost sprijiniți pentru a deveni fermieri moderni (agricultura a rămas mult timp la un nivel înapoiat, dezvoltându-se in cazul suprafețelor mari).

Pe scurt: țăranii au fost nevoiți să facă față unei poveri fiscale foarte mari. Cei mai mulți nu au reușit - au fost nevoiți să fugă la sud de Dunăre din cauza poverii fiscale excesive. Adăugând și faptul că aplicarea legii s-a făcut cu multe abuzuri nu e de mirare că au avut loc numeroase frământări sociale, culminând - s-ar putea spune - cu răscoala din 1907, de la Frământați.

Reforma agrară din 1921

Reforma din 1921 intervine după Marea Unire din 1918 și au fost legi diferite pentru vechiul regat (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia), Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

A fost cea mai amplă reformă din Europa, după primul război mondial - au fost expropriate peste șase milioane de hectare, din care mai mult de jumătate terenuri agricole. Prin lege puteau fi expropriate suprafețe cultivabile mai mari de 100 de hectare, cu excepția viilor, pădurilor, plantațiilor de pomi roditori, lacurilor, bălților și a pământului irigat. Marii proprietari au rămas, per total, cu mai puțin de jumătate din cât au avut.

In 1917, regele Ferdinand a promis, pe front, pământ pentru cei care nu aveau, pentru văduvele de război... ca un act de justiţie socială dar și o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul pentru întregire națională.

Legea a avut urmări benefice pentru țărani (au prosperat, și-au trimis copiii la școală în orașe) și a contribuit la dezvoltarea generală a țării, deși unii țărani s-au îndatorat peste măsură - la bănci și cămătari - pentru a face față noilor provocări. A intervenit mai apoi criza economică mondială - unul din aspectele acesteia a fost scăderea vertiginoasă a prețurilor cerealelor - și s-a intervenit cu legea conversiunii datoriilor agricole (1932) și legea pentru organizarea și încurajarea agriculturii (1937).

A fost, in ansamblu, o reformă bună (cea din 1921), benefică și pentru țară și pentru țărani. Apoi... au venit comuniștii. După ce au făcut prăpăd au pus lucrurile în mișcare, au creat cooperative (unde lucrau, in mare parte, foștii proprietari de teren agricol - oameni care au azi pensii de mizerie) etc. Și apoi, din 1990, au venit alt gen de comuniști, care au distrus cam totul, in favoarea lor și acoliților lor - dacă e să analizez modul cum s-au făcut retrocedările și împroprietăririle.

Un fel de rezumat

In 23 martie 1945, prim-ministrul Petru Groza impus de comuniști inițiază procesul de reformă agrară prin care s-a urmărit împroprietărirea țăranilor și distrugerea averilor mari - câte mai erau după reforma din 1864 (sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza) și cea din 1921 (sub domnia regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen).

Toate aceste reforme au produs frământări sociale, unele violente. Pe termen lung se poate spune că au fost utile, cu tot prețul mare plătit de foarte mulți oameni...

Nu știu cât de utile au fost cele făcute de comuniștii care au fărâmițat terenurile împărțindu-le celor care nu aveau, apoi luându-le cu forța pentru a le grupa în cooperative, apoi... retrocedându-le... fărâmițându-le din nou și distrugând, astfel, ce făcuseră bun alt gen de comuniști (din 1949 in 1989). 

Ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958. Românii au cam suferit de foame din cauza jafurilor Armatei Roșii, dar și a colectivizării care a dat peste cap calendarul culturilor, recoltărilor, fluxurilor de producție, la care se adăuga - in multe cazuri - nepriceperea celor care conduceau cooperativele. In plus, producția agricolă (și nu numai) românească ajungea în Uniunea Sovietică mult peste despăgubirile de război hotărâte prin Tratatul de Pace de la Paris (1947).

Și... Poate ar fi bine să nu uităm: militarii în termen, angajații din fabrici, elevii și studenții prestau muncă serioasă în agricultură - pentru că, la un moment dat, majoritatea agricultorilor au fost, practic, obligați să lucreze în fabrici. Bună reformă agrară au făcut comuniștii.

Din 1990, politicienii români o țin tot într-o reformă; reformează in toate domeniile și... nu vedem rezultatele (rezultate bune, evident, pentru că despre bine e vorba în reforme). Pare a fi bine pentru alții (și, probabil, pentru câțiva de pe aici) pentru că de la atâtea reforme cresc importurile la te miri ce - și asta nu-i bine pentru economie și, implicit, pentru majoritatea cetățenilor. Atunci când valoarea bunurilor importate e mai mare decât cea a bunurilor exportate deficitul balanței comerciale a României crește, și deficitul nu e bun. Poate n-ar fi extra-rău deficitul dacă n-ar fi și datoriile făcute de politicieni (dar asta e altă poveste).

Cercetarea consuma bani

Un nou ministru la Educație... Desigur, nu putea lipsi de la o conferință: Digital Innovation Summit Bucharest 2026, ediție care s-a desfășurat între 10-12 martie la Palatul Parlamentului.

Evenimentul a fost organizat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatică. E, cum ar veni, o platformă de dialog strategic dedicată transformării digitale unde se întâlnesc factori de decizie, lideri instituționali, experți internaționali, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului privat și se orientează spre cooperare, politici publice și soluții aplicate.

Ce spune noul ministru, între altele, de față și cu experți etc. străini:

Există, în același timp, o anumită confuzie între cercetare și inovare. Încerc, pe scurt, să spun că cercetarea consumă bani, nu produce bani. Toată lumea se așteaptă să producă bani. Nu, cercetarea consumă bani, dar produce cunoaștere. De fapt, ce așteaptă lumea de la noi nu este cercetare, este inovare. Adică să luăm cunoașterea de la noi sau de la alții, s-o transformăm în bani.

El apare la min 19:56, dar despre confuzie vorbește de la min 21:47

https://m.youtube.com/watch?v=hjbv5MxGOu4&pp=ygVOTWluaXN0cnVsIGRpbWlhbiBkaXNjdXJzIGxhIERpZ2l0YWwgSW5ub3ZhdGlvbiBTdW1taXQgQnVjaGFyZXN0IDEyIG1hcnRpZSAyMDI2

Foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Cine face confuzie între cercetare și inovare? Vreun parlamentar? Ar fi de mirare? Doar întreb!

Ce înțeleg eu: pentru că cercetarea e mare consumatoare de bani i se alocă, prin bugetul de stat, un foarte mic procent din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2026: 0,13% (2,7 miliarde de lei). Hm. Îmi dă cu rest...

Cercetarea produce cunoaștere și cunoașterea produce inovare și inovarea aduce bani... Dacă nu obținem cunoaștere nu avem inovare, deci nu avem bani... A! Luăm cunoașterea de la noi (avem? că nu sunt bani pentru cercetare) sau de la alții - dacă o luăm de la alții o fi gratis? Cei de la care o luăm nu au consumat bani mulți pentru cercetare? Sunt sigură că ministrul nu s-a gândit s-o... furăm.

Lumea nu vrea cercetare, vrea inovare... O fi altul care vrea să ardă etape și-și dă cu stângul în dreptul?

Să nu uit! Ministrul a mai precizat în vorbăria lui că lucrează la un proiect (de lege) pentru digitalizarea Cercetării, pentru transferul tehnologic și inovare, pentru că societatea așteaptă de la cercetători rezultate care să se regăsească în economie.

Păăăăiiii... Cercetătorii nu sunt cei cu cercetarea consumatoare de bani, și bani nu sunt pentru ei deoarece... e nevoie de bani pe la sinecuri? Doar întreb, să n-avem vorbe!

(...) și noi, fie că vorbim despre oameni din Educație sau din Cercetare sau oameni care facem ambele lucruri, trebuie să înțelegem că mai mulți bani pentru educație și cercetare vin dacă economia produce mai mulți bani mai întâi, și noi putem contribui la acest aspect - mai zicea ministrul.

Pfuuu! Complicată situație! Recapitulez: cercetarea consumă bani, dar produce cunoaștere și... cunoașterea provenită din cercetare (dar n-avem) produce inovare și inovarea aduce bunăstare in societate (adică bani). Societatea, deci, așteaptă de la cercetători (cei care nu cercetează pentru că nu-s bani) rezultate care să se regăsească în economie și, economia producând mai mulți bani vor fi și pentru cercetare (și educație).

Poate doar mi se pare, dar cred că (nu afirm!) ministrul ne-a spus într-un mod foarte sofisticat ceva foarte simplu: n-avem bani pentru cercetare; când or fi în economie destui bani mai vedem.

Aproape fiecare politician de pe aceste meleaguri e performant: reușește să alerge singur in jurul unui pom și să-și tragă șuturi in fund.

Poate greșesc, 'că nu mă ridic la nivelul lor intelectual... Probabil că experții (străini) au înțeles ce a zis ministrul... Da, da! Cred că așa e!

Ordinul Templierilor desfiintat

Non nobis, Domine, non nobis, sed Tuo nomini da gloriam (Dă-ne glorie, Doamne, nu pentru noi, ci pentru numele Tău) era deviza cavalerilor templieri.

Foto (AI): https://pixabay.com/users/myshoun-11748683/

Ordinul Cavalerilor Templieri a fost înființat la Ierusalim în anul 1118 de Hugues de Payen și Godefroy de Saint Omer, după prima Cruciadă, cu scopul de a apăra Țara Sfântă și drumurile până acolo.

Acest ordin militar-religios s-a numit inițial Soldații sărmani ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, denumire redusă apoi la Templieri. Ca fapt divers: numai sărac nu a fost acest Ordin confirmat de papa Honorius al II-lea. Ordinul a devenit o putere internațională; își avea cartierul general la Ierusalim, pe Muntele Templului.

Sporindu-și averea, influența templierilor a tot crescut, devenind legendari - maximul de popularitate l-au atins în secolul al XIII-lea.

Bogăția și puterea Ordinului a stârnit invidia și mânia regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos (cu visteria goală și datorii inclusiv la Templieri), care a făcut tot ce a putut să-l determine pe papa Clement al V-lea să desființeze Ordinul.

In 1307, regele a inițiat acțiuni de denigrare și anihilare a Ordinului, cavalerii fiind persecutați și acuzați de erezie cam peste tot in Europa, unde aveau cetăți. 

Marele Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, bătrân și bolnav, a fost arestat sub acuzații de erezie, sacrilegiu și satanism, torturat pentru a declara că a săvârșit toate faptele de care el și toți membrii Ordinului sunt acuzați. A recunoscut, apoi s-a dezis și a fost ars pe rug - in timp ce rugul ardea, legenda spune că i-ar fi blestemat pe toți cei vinovați de căderea Ordinului și că toți vor muri într-un an din acel moment.

Forțat, in cele din urmă papa Clement a desființat Ordinul Templierilor in 22 martie 1312. Toate bunurile călugărilor-războinici au trecut în stăpânirea regelui.

Peste timp, cavalerii templieri au fost reabilitați.

Ziua Mondiala a Apei in 2026

Pâinea noastră cea de toate zilele... Și apa noastră cea de toate zilele...

Medicii par a fi de acord că un om cu o stare bună de sănătate ar putea rezista fără hrană opt săptămâni, dacă are apă pentru consum; in funcție de organism (și voința, antrenamentul, dar și surplusul de grăsime pot ajuta) unii rezistă mai mult, alții mor repede.

Fără apă, un om sănătos și în condiții optime (temperatură constantă, efort minim) poate rezista fără apă vreo 3-5 zile.

In fiecare an, in 22 martie, e sărbătorită apa - e Ziua Mondială a Apei, o zi menită să amintească oamenilor cât de prețioasă este apa și că e cazul să avem mai multă grijă de Terra și în acest sens. S-a decretat această zi la o conferință a Națiunilor Unite, din Rio de Janeiro, despre mediului înconjurător.

Foto: https://pixabay.com/users/jonaskim-7133458/

Ca în majoritatea "zilelor mondiale", există o temă, alta în fiecare an. In 2026 tema Zilei Mondiale a Apei este: Apa și egalitatea de gen, cu sloganul Acolo unde apa ajunge, egalitatea crește.

Veți spune că sunt cârcotașă, și chiar sunt: chiar nu văd legătura... Poate este, dar n-o disting... Adică, unde e penurie de apă nu au toți, femei și bărbați, aceleași "oportunități" de a suferi de sete in mod egal, de a fi bolnavi în mod egal? Cică, tema din acest an subliniază importanța implicării femeilor și bărbaților (adică, oamenilor) in gestionarea sustenabilă a resurselor de apă! Dacă-i așa, ce-ar fi să nu se mai extragă litiu din zonele oricum sărace în resurse de apă (prin America de Sud, de exemplu) și, astfel, locuitorii de acolo vor avea ceva mai puține probleme cu apa și... (mai multă) egalitate de șanse.

Tăierea pădurilor, exploatările de tot felul ale solului și subsolului, secarea unor lacuri, mlaștini etc. pentru construcții, agricultură etc. nu sunt indicate, iar dacă tot se fac ar trebui gândite urmările măcar pe termen lung (dacă nu foarte lung) și gândite avantajele și dezavantajele, măsurile de protejare a mediului, a oamenilor...

Resursele de apă și gama de servicii pe care le furnizează susțin economia, reduc sărăcia și permit menținerea unui mediu înconjurător potrivit unei vieți sănătoase nu doar pentru oameni. La nivel mondial sunt foarte multi oameni care suferă din lipsa apei. Cred că locuitorii din acele localități situate în Prahova, Dâmbovița, Argeș - rămași fără apă în urma golirii unor baraje - știu exact ce înseamnă "penurie de apă".

Având apă potabilă la robinet (așa cum e) sau apă proaspătă în fântâna din curte (sau de pe marginea vreunui drum) nu prea știu cum e fără apă... Scriu "nu prea știu" pentru că am avut ceva experiențe în vremea comunismului, când opreau apa (inclusiv cea rece) și era nevoie să facem "rezerve" - fiecare cum putea. Noi aveam noroc, pentru că stăteam la coadă pentru apă în subsol, la garaje - acolo nu se întrerupea niciodată (nici azi nu știu de ce).

Atunci când se scrie/vorbește despre consumul industrial de apă referirile sunt gen: pentru a produce o coală de hârtie sunt necesari 10 litri de apă și pentru 500 g de plastic e nevoie de 91 litri de apă. Îi cred pe cuvânt, nu prea am de ales, dar pot observa că se evită discuțiile despre câtă apă e necesară in exploatări miniere: litiu, bauxită (pentru aluminiu), aur și argint, alte materii prime necesare pentru diverse etc.

Litiul, de exemplu, e o cale de a înlocui combustibilii fosili pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon (și altele) și e folosit pe scară largă în fel și fel de dispozitive: telefoane mobile, laptopuri, mașini și avioane. Ca și gazul sau cărbunele, de exemplu, și litiul se extrage - chiar dacă e folosit pentru a transforma planeta in una electrică - și asta înseamnă că extracția de litiu dăunează inevitabil solului și subsolului  - lipsa de apă, pierderea biodiversității, deteriorarea funcțiilor ecosistemelor și o creștere a încălzirii globale (provoacă și contaminarea aerului). Pentru a extrage o tonă de litiu e nevoie de, zic unii, 2,2 milioane litri de apă (îi cred pe cuvânt 😊) - când litiul se găsește în teritorii aride accesul la apă e esențial pentru comunitățile locale și mijloacelor lor de existență, dar și pentru flora și fauna din zonă.

Am ales ca exemplu litiul pentru că sunt la modă bateriile, dar sunt o mulțime de activități de gen care consumă mii de tone de apă. Litiul este un mineral neregenerabil. Rezervele de litiu și cobalt (alt metal dăunător) nu vor dura mai mult de zece ani, presupun unii cercetători, care sugerează fierul și siliciul pentru a înlocui litiul și cobaltul.

Pe scurt: cum protejăm rezervele de apă? Ce alegem?

Chuck Norris, un actor preferat

A murit și Chuck Norris... joi, in 19 martie 2026, într-un spital din Hawaii. Avea vârsta de 86 de ani (s-a născut în 10 martie 1940). Din punctul meu de vedere e o legendă a filmelor de acțiune cu arte marțiale. A fost nu doar actor, ci și scriitor, scenarist, producător executiv, campion la arte marțiale, filantrop.

In anii 2000, a fost creat pe internet, pornind (și) de la o emisiune TV, așa-numitul fenomen Chuck Norris Facts - colecție de glume hiperbolice despre puterile sale supraomenești. Alte exemple:

Chuck Norris poate aprinde focul cu un cub de gheață.

Big Bang-ul s-a produs când Chuck Norris a lovit nimicul.

Primul film in care l-am văzut a fost Dispărut în misiune (lansat in 1984) - l-am văzut în anii 1980, la "serile de video interzise". In România nu se difuzau la cinematograf (cu atât mai puțin la televizor) anumite filme. Dispărut în misiune nu a rulat în cinematografele românești (cel puțin până în 1990, apoi au fost închise cinematografele, unul după altul - s-au redeschis unele, dar cele mai multe în cadrul așa-numitelor mall-uri).

(Foto de pe Rottentomateos)

Dispărut în misiune este un film despre războiul din Vietnam. A fost primul film pe care l-am văzut despre războiul din Vietnam; nu știam despre acest război decât chestiuni nesemnificative, care apăreau în unele ziare la rubrici gen "de prin lume"; in era comunistă nu aveam acces (nici) la informații în care "imperialiștii" se luptau cu comuniștii și câștigau (când era invers era altceva, dar nu prea mult nici atunci).

In acest film, Chuck Norris (Carlos Roy Norris pe numele lui adevărat) avea rolul unui colonel - James Braddock - fost prizonier de război care se întoarce în Vietnam pentru a găsi și elibera un grup de prizonieri americani. Filmul are multe scene de violență, dar e mai mult decât "un film cu violență gratuită". E filmul care m-a făcut să îl îndrăgesc pe Chuck Norris omul, nu actorul. Mi s-a părut un altfel de actor... N-o să afirm că juca extraordinar, dar cele mai multe roluri pe care le-a avut implicau mai puțină "interpretare". Am văzut multe filme cu el și în toate apare ca erou moral, aproape invincibil - fără droguri, alcool, excese (era genul de "justițiar curat").

Chuck Norris a descoperit artele marțiale in timpul serviciului militar (1958) din Coreea de Sud (instructor i-a fost legendarul Jhoon Rhee) și a început să concureze, urcând rapid in ierarhia competițională când s-a reîntors în SUA; și-a deschis propria școală, unde a avut ca studenți mai multe vedete, între care Steve McQueen și Priscilla Presley. A fondat și un stil propriu, a scris cărți despre artele marțiale și nu numai.

A deținut centura neagră la karate, taekwondo, Tang Soo Do, judo, jiu jitsu brazilian.

Steve McQueen l-a încurajat să ia lecții de actorie și, in 1972 a jucat alături de Bruce Lee in filmul The Way of the Dragon (Calea Dragonului). Bruce Lee a fost cel care l-a îndrumat (in film, personajele celor doi sunt oponente).

A jucat în multe filme care l-au făcut celebru, dar pare că serialul (1993-2001) Walker, polițist texan (Walker, Texas Ranger) l-a transformat în "fenomen global" - personajul Cordell Walker a devenit un model de justiție și disciplină. Chuck Norris a devenit astfel și simbol al ordinii, al cinstei, moralei.

Dincolo de ecran a avut o amplă activitate educațională și filantropică - a fondat Kickstart Kid (in 1990, cu ajutorul președintelui George H.W. Bush), un program de dezvoltare a caracterului, care folosește karate pentru a "preda valori care schimbă viața" elevilor de gimnaziu și liceu. Artele marțiale nu sunt despre luptă, ci despre formarea caracterului - spunea el.

Citate atribuite lui Chuck Norris

Genul meu de probleme nu are vacanțe (in Lupul Singuratic McQuade)

Diferența dintre violență și acțiune constă în filosofia utilizării acesteia. Dacă o persoană încearcă să evite o confruntare violentă - dar în cele din urmă este împinsă într-un colț unde nu există nicio cale de ieșire - ei bine, atunci vrem să avem capacitatea de a face față acestei situații.

Toată lumea consideră karate strict ca pe o aplicație fizică, dar ceea ce face este că te întărește mental, psihologic, pentru că, în cea mai mare parte, violența provine din nesiguranță, din încercarea de a-ți demonstra ceva. Atunci când o persoană dezvoltă această siguranță interioară, însușindu-și cunoștințele care sunt esența artelor marțiale, această persoană evită o mulțime de confruntări violente.

Filme cu Chuck Norris, pe care le-am văzut:

Missing in Action (1984); Missing in Action 2: The Beginnning (1985); Calea Dragonului (1972); The Delta Force (1986); Codul Tăcerii (1985); Walker, Texas Ranger. In 2020, a avut un rol într-un episod din serialul Hawaii 5.0; Lupul Singuratic (1983); Forest Warrior (1996)... 

Am mai văzut și altele, dar nu mai rețin titlurile; anii i-am scris "ca idee", informându-mă acum).

Prima proiectie cinematografica-Lumière

In 19 martie 1895, frații Lumière, Auguste (n. 19 octombrie 1862, Lyon - d. 10 aprilie 1954) și Louis (n. 5 octombrie 1864, Besançon - d. 6 iunie 1948) au înregistrat primele imagini folosind un dispozitiv inventat de ei și brevetat: Cinématographe - un fel de aparat de fotografiat, un proiector și o imprimantă de film combinate într-un singur dispozitiv prin care captau, dezvoltau și proiectau imagini in mișcare.

Au fost primii care au prezentat proiecții de imagini in mișcare unui public plătitor, la "Grand Cafe", Paris, in 28 decembrie 1895.

*

Georges Méliès, magician și director al Teatrului Robert Houdin din Paris, a declarat: Am privit uluit la această priveliște, stupefiat și surprins dincolo de orice expresie. La finalul spectacolului a fost un haos total. Toată lumea se întreba cum a fost posibil așa ceva. (https://www.descopera.ro/istorie/20600366-fratii-lumiere-si-revolutia-cinematografica)

In 5 decembrie 1896 a avut loc prima proiecție din Transilvania, la Brașov, in vila Kertsch unde aveau loc, de regulă, evenimentele culturale ale vremii.

Despre ce erau primele filme

In 22 martie 1895, la Paris, frații Lumière au organizat o proiecție privată a filmului lor "Muncitori părăsind fabrica Lumière", folosind noul lor Cinématographe, brevetat in februarie. Demonstrația a avut loc în fața unui mic grup de invitați, între care și membri ai unor societăți științifice și industriale. (https://catalogue-lumiere.com/faq-movies/)

Frații Lumière au prezentat scurtmetraje in care erau surprinse scene cotidiene: un tren care sosește în gară, un copil care este hrănit, o partidă de cărți, soldați mărșăluind, diverse aspecte de pe stradă.

Au făcut și scurtmetraje de comedie și au prezentat primul jurnal de știri - un film de la Conferința Societății Franceze de Fotografie - și primele documentare - patru filme despre departamentul de pompieri din Lyon.

Cine au fost frații Lumière

Au fost copiii lui Antoine Lumière, industriaș - producător de echipament fotografic - pictor, fotograf de portrete. Băieții au crescut înconjurați de echipamente și tehnologie fotografică și au devenit interesați de domeniu de când erau mici. Au început ca fotografi. La sfârșitul anilor 1880 și-au concentrat eforturile pentru a inventa dispozitive revoluționare pentru fotografie și cinematografie. Cinématographe-ul l-au brevetat in 1895.

Au instruit operatori pentru aparatura foto și de proiecție a filmelor.

In 1896 au deschis cinematografe la Londra, Bruxelles și New York, unde au prezentat cele peste 40 de filme pe care le realizaseră despre viața cotidiană a francezilor.

Auguste și Louis Lumière sunt considerați inventatorii primului aparat de filmat și primului aparat de proiecție cinematografică.

Ziua pașaportului românesc

In 19 martie, an de an, începând cu anul 2006, e marcată Ziua Pașaportului Românesc - instituită de Direcția Generală de Pașapoarte, aprobată de Ministerul Administrației și Internelor.

Documentul de călătorie românesc e atestat documentar in Regulamentul Organic intrat in vigoare in Principatele Române - in 1830 in Moldova, 1831 in Țara Românească - când a fost recunoscută libertatea românilor de a călători peste granițele Dunării și ale Imperiului Habsburgic.

Regulamentul Organic stipula și obligația Agiei de a elibera "răvașe de drum" celor care părăseau teritoriul țării și de a le cerceta pe cele ale celor care intrau în țară.

In 19 martie 1912, prin Înaltul Decret Regal Nr. 1758, a fost promulgată - de regele Carol I - Legea asupra pașapoartelor - erau introduse primele principii generale pentru pașapoarte și pentru trecerea frontierei. Aceste pașapoarte aveau forma unei cărți mici, cu 20 de pagini de 9x13 cm.

Pașapoartele se emit in numele regelui și se eliberează de Ministerul de interne și de prefecții de județe și de poliție în condițiunile ce se vor determina prin regulamentul de aplicare al acestei legi.

După 1860 tot mai multe țări au renunțat la pașaport și pe la 1890 se putea călători în SUA fără un astfel de document. Pe la 1910 cel care voia să călătorească își cumpăra bilet, urca in tren și cobora unde voia.

După primul război mondial călătoriile au devenit tot mai complicate; statele au decis să reintroducă pașapoartele și vizele, ca măsură temporară, dar această măsură temporară a rămas... Au fost reintroduse controalele la frontieră și au rămas ani - motivele erau de genul: să gestioneze fluxul de persoane potențial periculoase, să nu plece soldații din țară. (https://hotnews.ro/pasaportul-o-scurta-istorie-si-cteva-curiozitati-138891)

Importanța unui astfel de document de călătorie a fost subliniată in anul 1920 când, in Conferința de Pace de la Paris, a Ligii Națiunilor, s-a stabilit primul set de standarde internaționale pentru pașaport. Din acest an au fost introduse și pașapoartele diplomatice. Se decide ca pașapoartele să fie din carton, să se elibereze pentru o singură călătorie sau cu valabilitate de doi ani.

Începând din 1928 au fost introduse pașapoartele de "protejat român"; in 1938 s-a modificat statutul călătoriilor acestora, protejații români beneficiind de certificate de călătorie numai în cazuri bine justificate.

Apoi au fost introduse pașapoartele de serviciu (1941) și pașapoartele colective. Pașapoartele de serviciu apăreau ca un evantai datorită tehnicii de prindere a filelor de coperți.

Pașapoartele erau documente individuale de călătorie, dar aveau și o rubrică dedicată însoțitorilor, unde erau înscrise numele celor care îl însoțeau pe titular: soțul/soția și copiii minori.

Aceste documente de trecere a frontierei emise de autoritățile statale  au fost numite in mai multe feluri (in funcție de zonă, de epocă) - salvconducte, scrisori adeveritoare, cărți de pribegie, răvașe, sineturi, teșcherele, foi de circulație, foi de călătorie, pașapoarte - și toate certificau identitatea, cetățenia și calitatea posesorului lor.

In Țările Române, de exemplu, in 1830 se numeau "răvașe de drum"; in timpul lui Alexandru Ioan Cuza și regelui Carol I erau "scrisori de călătorie" - nici unele, nici altele, nu aveau prea multe date de identificare. (https://tvrinfo.ro/de-la-rava-e-de-drum-la-pa-apoarte-biometrice_927237/)

In anul 1948 activitatea de eliberare a pașapoartelor a revenit în exclusivitate Ministerului Afacerilor Interne - regimul sever al călătoriilor in străinătate a fost menținut până în ianuarie 1990 când, prin Decretul-Legd Nr. 10 s-au liberalizat călătoriile cetățenilor români în străinătate.

Din ianuarie 2005 activitatea de eliberare a pașapoartelor a trecut în subordinea Instituției Prefectului.

In Regatul României, până în 1947, pașapoartele aveau coperți albastru deschis, in anii comunismului erau coperți verzi, apoi roșii (din 1991), iar din 2008 (pașaport electronic) au coperți vișinii; din 2011 au fost introduse și pașapoartele biometrice (introduse în conformitate cu Regulamentul (CE) Nr. 2252/2004 al Consiliului Uniunii Europene privind standardele de securitate și datele biometrice integrate in pașapoarte și documente de călătorie emise de statele membre) - cartea de pribegie a devenit biometrică.

Azi există patru tipuri de pașapoarte: diplomatic (coperți negre), de serviciu (coperți albastre), simplu-biometric (coperți vișinii) și simplu-temporar (coperți vișinii).