Arhanghelii Mihail, Gabriel și alții in filme

Azi, de sărbătoarea sfinților Mihail și Gavriil, să nu fii zgârcit și să nu te cerți - ideal ar fi ca în fiecare zi să nu fim zgârciți și să nu ne certăm; e bine și măcar o zi din an.

Sănătate și mult bine celor care au numele Gabriel și/sau Mihail!

Cine sunt arhanghelii Gabriel și Mihail

Arhanghelii nu sunt persoane canonizate după trecerea la cele veșnice, ci sunt recunoscuți ca îngeri.

Arhanghelul Gavriil e considerat mesagerul veștilor bune pentru că el a vestit lui Ioachim și Anei nașterea Fecioarei Maria. Tot el o vestește pe Fecioara Maria despre nașterea lui Isus.

Arhanghelul Gabriel (Gavril sau Gavriil) e mesagerul Domnului, dar și cel care ține piept demonilor și răului.

Arhanghelul Mihail transmite rugăciunile pe care oamenii le adresează Tatălui ceresc; e primul dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Este considerat conducătorul oștilor cerești. Tot el e cel care a călăuzit pe Lot, cu familia lui, la ieșirea din Sodoma; a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon; l-a sprijinit în luptă pe Ghedeon, eliberează din închisoare pe Apostolul Petru. Conform scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței arhanghelului Mihail.

În tradiția populară se spune că arhanghelii Gabriel și Mihail veghează trecerea sufletului din lumea aceasta în lumea cealaltă.

Arhanghel înseamnă "cel dintâi dintre îngeri", iar înger înseamnă "vestitor", pentru că e cel care face cunoscută oamenilor voia Domnului.

Câteva titluri de filme/seriale cu arhangheli și îngeri

Nu m-a interesat în mod deosebit să rețin titlul filmelor văzute și, in ultimul timp, nu-mi mai amintesc din filmele văzute decât ideea centrală.

Despre două filme cu îngeri am scris mai pe larg, cu ocazia trecutelor întâlniri săptămânale la Clubul cinefililor: Wings of Desires(1987) și City of Angels (1998) - primul mi-a plăcut foarte mult.

Filmul Michael (1996), cu John Travolta, e o comedie fantastică. Arhanghelul Mihail a fost trimis pe Pământ să rezolve una, alta.

The Prophecy II (1998) e al doilea din seria de filme pe temă, dar nu sunt sigură că le-am văzut și pe celelalte. Arhanghelul Gabriel (Christopher Walken) nemulțumit că Dumnezeu acordă o prea mare atenție oamenilor se hotărăște să omoare îngeri, să distrugă lumea.

In filmul Constantine I (2005), cu Keanu Reeves in rolul lui John Constantine, un personaj care are capacitatea de a recunoaște îngerii și demonii care au aspect uman și trăiesc printre oameni; rolul arhanghelului Gabriel îl are o actriță - nu m-a încântat ideea, dar a fost ok pentru că are, in film, aspect androgin. Filmul Constantine II nu am avut ocazia să-l văd.

Gabriel (2007) e un film australian. Arhanghelul Gabriel luptă pentru a scăpa purgatoriul de îngerii căzuți și pentru a salva sufletele captive acolo. Efectele speciale sunt reușite, dar filmul nu m-am încântat in mod deosebit.

Legion (2010) e un film slab cotat pe IMDb, dar mi-a plăcut ideea filmului (mai puțin unele scene sângeroase menite, probabil, să califice filmul și la genul "groază"). În film se înfruntă arhanghelul Mihail cu arhanghelul Gabriel - motivul înfruntării mi s-a părut original.

Eu sunt Gabriel (2012). Un orășel din Texas in care seceta durează de câțiva ani, economia e pe butuci și oamenii au cam ajuns la disperare. Un cuplu întâlnește, in pustietate, un copil; îl iau cu ei, sperând că îl pot ajuta - din acea zi începe o serie de miracole.

Serialul Supranatural (2005 - 2020) mi s-a părut unul reușit. Doi frați vânează demoni și alte creaturi care fac rău oamenilor. Uneori sunt ajutați de îngeri și/sau arhangheli (unul dintre aceștia fiind Castiel).

Din serialul Lucifer (2016 - 2021) am văzut numai primul sezon, din șase. Lucifer (Tom Ellis) s-a săturat să aibă grijă de iad și s-a hotărât să petreacă timp pe Pământ, să-i înțeleagă mai bine pe oameni. S-a stabilit în Los Angeles, ca proprietar al unui local de noapte.

Serialul Good Omens (2019 - 2025) mi s-a părut simpatic, promițător, dar apoi... am realizat că arhanghelii Michael și Uriel sunt personificați de actrițe și am fost dezamăgită așa că am renunțat - nu mi s-au părut potrivite cele două.

Mai sunt și altele pe care le-am văzut, dar nu am reușit să le aflu titlul.

Sursa foto (generată AI): https://pixabay.com/users/maxefex-5447583/

Postare programată

Zaruri. RiO

Cine a inventat zarurile? Imposibil de afirmat cu certitudine, dar ele există de mii de ani. Sofocle (n.~ 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) și Platon n. anii 420 în.Hr. - d. anii 340 î.Hr.) au susținut că Palamedes a inventat zarurile (jocul de table) in timpul asediului Troiei (cca. 1200 î.Hr.) Herodot (n.484 î.Hr. - d. 425 î.Hr.) zicea că lidienii din vremea regelui Atys (presupus a fi primul rege al Lidiei, mileniul doi î.Hr.) sunt inventatorii. Descoperirile arheologice, însă, contrazic afirmațiile celor amintiți.

Deoarece m-a atras fotografia cu zaruri, pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, s-a trezit curiozitatea cu privire la istoria existenței zarurilor așa că am căutat informații și le-am adus aici, pe scurt.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pixies-1021586/

Prezența punctelor pe fețele zarurilor e explicată prin faptul că atunci când au început a fi utilizate des numerele nu erau recunoscute pe scară largă - punctele au fost perfecte pentru standardizare.

Cel mai vechi zar confirmat e datat în jur de 2600 î.Hr. - e piramidal și era folosit in Simeria Antică, dar încă din jurul anilor 5000 î.Hr. au fost folosiți precursori ai zarurilor pentru a ghici viitorul - erau bucăți de oase de la animale și aveau patru fețe. Primele zaruri cu șase fețe se pare că au apărut în jur de 3000 î.Hr. (într-o zonă din Iranul de azi) și tot din os erau realizate. Dovezi istorice despre folosirea zarurilor in Mexic datează tot din jurul anului 3000 î.Hr.

Primele zaruri cubice au fost descoperite în mormintele egiptene din anii 2000 î.Hr. Din anii 900 în.Hr. datează primele zaruri cubice din Europa; din anii 600 î.Hr. datează cele mai vechi zaruri descoperite în China, iar din 400 î.Hr. sunt menționate în scrieri hinduse și buddhiste.

În Europa s-au impus zaruri!e cubice cu suma punctelor de pe fețele opuse egală cu șapte. Soldații romani sunt cei care au contribuit la popularizarea lor - ei au fost primii care au diversificat materialele din care erau făcute zarurile și, practic, le-au standardizat. Erau foarte populare in zona Mediteranei și au ajuns în nordul Europei după primele campanii vikinge.

Zarurile reprezintă cel mai vechi generator aleatoriu de numere. Există zaruri cu 4, 5, 7, 8, 10, 12, 16, 20 și chiar 100 de fețe - până ieri, când am citit pe punctul.ro știam că zarul e cub cu puncte și atât.

In Egipt a fost descoperit un zar cu 20 de fețe (datat în jurul anilor 300 î.Hr.) și un obiect similar, cu origini romane, a fost datat în primul secol după Hristos.

De regulă, zarurile au formă cubică: 6 fețe opuse și cu latura standard de 16 mm; suma numerelor situate pe două fețe opuse e egală cu 7 - regulă valabilă din antichitate. Există și zaruri cu formă poliedrică, alta decât cubul (numite corpuri ale lui Platon), cu toate fețele poligoane regulate și cu vârfurile având același număr de muchii.

Pentru standardizare oficială zarurile au fost supuse analizei matematice de Galileo Galilei și de Girolamo Cardano in jurul lui 1600 d.Hr., dar în anul 1888 au apărut zarurile de poker, cu 8 fețe, in 1906 a fost brevetat zarul cu 10 fețe, iar în 1985 a fost configurat zarul cu 100 de fețe.

Energie. MFC

Miercurea fără cuvinte, la Carmen: Între vis și realitate.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/pixies-1021586/

Redresare economica mai incolo

Pentru redresare economică e nevoie, in primul rând, să... existe economie. Sigur, in România, economia duduie! Sunt o mulțime de creșteri! Creșteri de taxe, nu de investiții. Sunt și o mulțime de diminuări! Diminuări de venituri, nu de taxe pe muncă.

Redresarea economică se referă la acea fază a ciclului economic în care o economie începe să crească din nou după o perioadă de recesiune sau de scădere. În această fază, indicatori cheie precum produsul intern brut (PIB), ocuparea forței de muncă și cheltuielile pentru consum prezintă tendințe pozitive, semn de revenire la stabilitate și creștere. Pentru cei care guvernează e crucial să înțeleagă mecanismul redresării economice dacă vor să implementeze politici potrivite, care stimulează creșterea și răspunde nevoilor sociale.

Câțiva factori importanți în buna funcționare a economiei

Politica fiscală și politica monetară

Redresarea economică poate fi alimentată de politici guvernamentale coerente, care vizează stimularea cererii prin măsuri fiscale și monetare (creșterea taxelor și impozitelor nu se numără printre ele).

Politica fiscală implică cheltuieli guvernamentale și ajustări fiscale care vizează stimularea cererii (scădere taxe și impozite de exemplu sau măcar abținerea de a le crește și/sau de-a inventa unele taxe noi).

Politica monetară se concentrează pe gestionarea ratelor dobânzilor și a masei monetare - când puterea de cumpărare scade se cheamă că e inflație (= cresc prețurile la bunuri și servicii și cu aceeași sumă cumpăram mai puțin decât atunci când economia funcționează corect).

Politicile fiscale și monetare bune, coerente, pot crea un mediu propice creșterii economice prin creșterea investițiilor, stimularea cheltuielilor de consum și poate conduce la crearea de locuri de muncă și la creșterea PIB-ului.

Investițiile în infrastructură

Investițiile în proiecte de infrastructură (care să depășească faza de proiect pe hârtie) pot fi o componentă cheie, pentru că se creează locuri de muncă și potențialul economic e îmbunătățit pe termen lung. Infrastructura include toate structurile și facilitățile de bază necesare pentru funcționarea unei economii.

Infrastructura e fizică: drumuri, căi ferate, porturi, aeroporturi, rețele de energie, aprovizionare cu apă, sisteme de canalizare, sisteme de irigații, infrastructură digitală etc. și este socială: școli, spitale, dispensare, instituții de cercetare și alte servicii publice esențiale. Investițiile în astfel de domenii sunt esențiale pentru asigurarea unei economii funcționale. Investițiile în cele enumerate mai sus (și altele) facilitează mobilitatea, conectivitatea, accesul la resurse - sunt stimulate astfel activitățile economice și sunt create condiții pentru dezvoltarea afacerilor.

Încrederea consumatorilor

În timpul redresării economice crește, de regulă, încrederea consumatorilor. Pentru a crește această încredere, guvernele pot implementa măsuri gen oferirea de scutiri de impozite, îmbunătățirea serviciilor publice, asigurarea securității locului de muncă prin programe (reale) de ocupare a forței de muncă. Când consumatorul are sentimentul de stabilitate e tentat să-și crească cheltuielile. Când consumul scade, scade și economia, scad și încasările la bugetul de stat etc.

Indicatori economici care pot oferi informații despre redresarea economică

Ocuparea forței de muncă

Cu cât e mai mică rata șomajului cu atât e semn că economia funcționează. Cifrele privind rata șomajului, nivelul de ocupare a forței de muncă în toate domeniile (la nivel național și la nivel local), dispariția definitivă a unor locuri de muncă și ratele de participare la forța de muncă oferă indicii despre stadiul unei economii.

Cheltuielile de consum

Când aceste cheltuieli cresc e semn că economia se redresează. În România cheltuielile sunt în scădere; cu dorința de a diminua deficitul bugetar, fără a se face un studiu de impact, au fost crescute taxe și impozite, au fost extinse unele taxe și impozite (eliminându-se unele excepții), au fost reduse ajutoarele sociale etc. - exact ce nu se face când vrei să redresezi o economie. Deficitul bugetar nu s-a micșorat semnificativ, in schimb a crescut rata inflației.

Piața construcțiilor de locuințe noi

Când se construiește mult înseamnă că există o cerere mare, iar dacă cererea de locuințe e mare înseamnă că economia e in regulă.

Afaceri noi

Statisticile privind înființarea de noi afaceri e semn bun pentru economia unui stat - ilustrează încrederea în capacitatea de a începe o afacere. Suspendarea activității, închiderea, mutarea sediului principal al afacerilor românești în alt stat sau plecarea unor companii străine din România nu e un semn tocmai bun cu privire la funcționarea economiei.

O creștere constantă a cererilor de afaceri indică o creștere a economiei.

Nivelul populației

Numărul oamenilor și modelele de migrație ilustrează unde sunt locuri de muncă și unde nu. În România, populația pare a fi concentrată în capitală și în câteva orașe mari; in mediul rural - in cea mai mare parte - creșterea economică e... utopie. Pentru a vorbi despre o economie națională stabilă pe termen lung, cu potențial de creștere, trebuie avut în vedere și mediul rural.

Emigrarea ridicată sau părăsirea unei zone pentru alta ar putea indica o problemă pentru anumite comunități deoarece membrii forței de muncă și angajatorii părăsesc zona.

În loc de concluzie

Având în vedere că sunt anunțate mii de concedieri, pentru că firmele reduc numărul angajaților sau închid, rata șomajului e în creștere, fapt ce nu conduce la redresarea economiei, din contră.

Reducerea cheltuielilor guvernamentale și locale încetinesc, de regulă creșterea economică, și nici mărirea taxelor și impozitelor sau inventarea unor taxe noi, desființarea și/sau reducerea unor indemnizații, burse etc. nu sunt utile redresării economice.

Redresarea economică în România va fi lentă, și cred că se va simți mai târziu de 2027 cum, optimist, preconizează unii. Dar, poate au ei dreptate - nu mi-ar fi cu supărare.

Foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Castel in Scotia. RiO

Munții Scoției sunt un ținut încărcat de istorie și învăluit într-o aură de mister atemporal - simt așa doar vizionând filme artistice și documentare, citind cărți. Munții sunt impunători, văile întinse și lacurile nemișcate, ca niște oglinzi - un peisaj aproape mitic, unde la fiecare pas se poate dezvălui o poveste, o legendă care așteaptă să fie spusă.

Odinioară, Munții Scoției erau populați de clanuri puternice și castelele lor erau grandioase. Castelelor (ruine sau nu) frumuseții lacurilor, cerulului încețoșat li se adaugă poveștile despre curaj, romantism, creaturi despre care se spune că trăiesc în ape adânci și toate acestea captivează imaginația.

In imaginea pe care am ales-o pentru Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, este unul dintre cele mai fotografiate castele din Munții Scoției: Eilean Donan, situat pe o insulă mică unde se întâlnesc trei lacuri. Fostă fortăreață a Clanului Mackenzie și a Clanului Macrae, a fost martor la secole de istorie. A fost restaurat in secolul al XX-lea. Apare și în filme precum Highlander și The World Is Not Enough.

Istoria războaielor și rebeliunilor dintre clanurile din Highlands a dat naștere la nenumărate povești cu fantome. Legendele din Munții Scoției povestesc despre castele bântuite unde spiritele războinicilor și căpeteniilor încă bântuie.

În tradiția din zonele muntoase există povești despre zâne, selkie (sirenă, in mitologia celtică, in Scoția și Irlanda) și alte ființe supranaturale care sălășluiesc printre dealuri și ape - sunt mituri care reflectă credințe străvechi in magia lumii naturale; e un ținut unde fiecare piatră, pârâu ar putea deține un secret și unde nevăzutul nu e niciodată departe. Munții Scoției sunt un ținut unde vălul dintre istorie și mit pare subțire, un loc unde fiecare lac, fiecare vale, fiecare castel poartă șoapte ale trecutului.

Așa e descris ținutul Munților Scoției, pe care l-am văzut doar in filme și poze.

Foto: https://pixabay.com/users/hanskipie-6274370/

Ce mi-ati adus aici? MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto 1: https://pixabay.com/users/freefunart-8472313/

Foto 2: https://pixabay.com/users/makalu-680451/

Străinul etichetat ca dușman

Poate doar mi se pare, dar am impresia că în epoca pe care o trăim au devenit politici de stat neîncrederea, frica, ura. Pare că de la cel mai înalt nivel (politic) se practică inocularea fricii, a urii, a neîncrederii. Unii politicieni, mai direct sau mai voalat, anunță posibile probleme majore cu privire la siguranța fiecărui cetățean, fie referindu-se la crize economice, energetice, de mediu, de sănătate, fie la izbucnirea unui război în interiorul granițelor, fie la pericolul de foamete, fie la imigranți (considerându-i dușmani pe aceștia) și așa mai departe. Jurnaliștii - cei mai mulți - le cântă în strună politicienilor; la tv își dau cu părerea fel și fel de specialiști care doar că nu bagă frica in oasele celor mai mulți, celor care nu și-au dezvoltat gândirea critică. Știrile sunt tot mai alarmiste.

Oamenii - prea mulți - încep să se teamă, și când teama a pus stăpânire pe mintea lor nu mai reușesc să distingă adevărul de manipulare, de exagerare. Pe scurt, chiar dacă cei atinși de frică au dovedit vreodată că pot gândi critic pierd această capacitate pentru că "frica ucide mintea" - cum a scris Frank Hubert in romanul "Dune" - propaganda va avea efecte devastatoare.

Străinul-dușman pierde caracterul de relicvă fascistă, devenind laitmotivul acțiunilor unor cetățeni, fie ei politicieni sau nu. Referirea la străin nu e doar despre cetățeni care nu au cetățenia statului în care trăiesc, ci e extinsă la cei de aceeași cetățenie, dar de etnie diferită de a majorității, la cei care au alte opinii despre ceva anume sau altă credință sau altă concepție despre viață sau face parte din alt grup etc. Cumva, pare că oamenii au fost afectați de "virusul xenofobiei" - la nivel mondial s-ar putea spune. Democrația e amenințată din prea multe direcții, simultan! N-o fi democrația regimul politic perfect dar până acum s-a dovedit cel mai bun dintre toate relele. Ar fi bine să putem distinge între propagandă și adevăr.

E cât se poate de clar: dreapta naționalistă e in ascensiune în toată Europa (îndrăznesc să afirm că în toată lumea). Reprezentanții dreptei naționaliste exploatează anxietățile sociale și oferă vinovați în loc să ofere soluții: "străinii sunt vinovați", "cei care nu au religia majorității sunt vinovați", " cei care au opinii diferite sunt vinovați" etc. Dreapta naționalistă nu oferă reformă, ci propagă resentimente. Ei nu au idei - sau nu au idei bune - dar nici nu se inspiră de la alții; vor ca totul să fie "românesc", să fie "pur" s.a.m.d. Astfel ajung să protejeze forma și să distrugă fondul.

Populismul autoritar e alimentat și de "deținătorii tehnologiei", care vor să împingă progresul tehnologic, cât mai accelerat, până la limită, ignorând factorul uman, indiferent de costuri (sociale, morale). Acești miliardari sunt chiar încurcați de democrație - pentru ei, o guvernare algoritmică in care puterea e transferată sistemelor de inteligență artificială e indicată, pentru că inteligența artificială e total "rațională" - in comparație cu oamenii - nu se încurcă in morală, in sentimente, de exemplu. Această distopie e prezentată - tot mai acut - ca fiind inevitabilă (ceea ce nu e cazul).

Aceste două extreme - naționalismul și tehnocrația radicală (acceleraționismul/mogulii tech) - pot părea opuse, dar se alimentează reciproc - și pe naționaliști și pe moguli îi încurcă democrația și îi încurcă Uniunea Europeană. În România, naționalismul etnic (regresiv) urmărește să ne izoleze in mituri identitare, iar tehnocrații radicali vor să dizolve total valorile umaniste în fața mașinăriilor. Pentru naționaliști, Uniunea Europeană e "forța globalistă care amenință suveranitatea națională" - ceea ce nu e cazul, având în vedere principiile (actuale) ale funcționării acestei Uniuni. Pentru "adepții algoritmului", Uniunea Europeană e prea umanistă, prea reglementată, prea... protecționistă cu drepturile omului (și nu numai) devenind astfel o piedică în calea progresului inevitabil pe care îl susțin ei. Cu nu foarte mulți ani în urmă, reprezentantul unui stat (comunist), la o întrunire între șefi de stat, a declarat că drepturile omului sunt un moft.

În acest context, frica de "celălalt" (imigrant sau nu) devine un instrument de control foarte eficient. În acest război psihologic cetățeanul e bombardat constant cu panică, urgențe, calamități, dezinformare etc.

Se vehiculează des termenul fascism, dar fasciștii nu mai mărșăluiesc azi pe străzi, spărgând capete, uși, ferestre, ci se insinuează prin algoritmi, prin emoții și narațiuni rostogolite la greu pentru a sparge cât mai multe rațiuni. Extrema dreaptă nu mai promite azi ordine, ci capitalizează haosul, exploatând confuzia și neîncrederea pentru a transforma democrațiile în teatre de manipulare colectivă. Democrația nu este (nu ar trebui să fie) opțională.

Europa, dar nu numai, este într-o criză cognitivă, nu doar politică. Ruptura nu e între stânga și dreapta (din punct de vedere politic), ci între cei care mai cred in fapte, în știință, in dialog și cei care se hrănesc din conspirații, frici și resentimente. Ce ciudat ar fi să trăim într-un arhipelag de realități paralele unde fiecare realitate e controlată de propria-i propagandă.

Cei de lângă noi nu ne sunt dușmani doar pentru că au etnie diferită, cetățenie diferită, religie diferită, opinie diferită, culoarea pielii diferită, nivelul de educație diferit, situația financiară diferită etc.. Cred că atenția trebuie concentrată nu la "străin", ci la faptele politicienilor. Politicienii sunt cei care pot da frâu liber și tehnocraților radicali nu doar crizelor financiare și sau economice.

Sursa foto (AI): https://pixabay.com/users/davidgallie-28531789/