Ambalaj neconform la hrana uscata pentru caini

Pentru păstrarea calității, gustului și prospețimii pentru mai mult timp unele alimente sunt ambalate cu diferite gaze și/sau in vid. Unii angajați ai (super)magazinului de unde cumpăr cel mai des hrană uscată pentru câine par a avea obiceiul de a "înțepa" ambalajul. Desigur, nu cumpăr când nu simt că ambalajul e "umflat". Ca fapt divers: din "supermagazine" cumpăr numai când nu am de ales - prefer magazinele mici ("de cartier" sau nu) pentru că nu-mi place ideea ca "giganții" să distrugă orice comerț doar pentru că își permit să controleze prețurile (și nu numai).

De ce sunt unele alimente ambalate cu azot gaz

Pentru că astfel se mențin foarte bine prospețimea și gustul alimentelor - și durata de valabilitate poate fi mai mare.

Azotul e un gaz inert, inodor, incolor și nu menține viața. Azotul gaz din ambalajul unor alimente nu e asimilat de produs și nu dăunează sănătății, din contră, se poate spune că o protejează prin încetinirea procesului de oxidare - azotul înlocuiește oxigenul la care este expus produsul. Oxidarea e un factor important in deteriorarea unor alimente, mai ales în cazul celor mai mult sau mai puțin uleioase (chips, nuci, cafea, hrană uscată pentru animale - ca exemple). Când astfel de produse sunt expuse la aer oxigenul declanșează unele reacții chimice care produc miros și gust neplăcut. Azotul din ambalaj inhibă creșterea microorganismelor aerobe și întârzie oxidarea alimentelor.

In plus, această metodă de ambalare nu necesită conservanți chimici.

Ambalarea cu azot gaz e și o protecție pentru anumite produse in timpul transportului.

De ce in unele magazine nu mai e azot in ambalaje?

Aceasta e o întrebare la care nu mi s-a răspuns "pe bune", deși am reclamat. Cumpăr des hrană uscată (bobițe) pentru câine. Pungile, care ar trebui să fie "bombate", sunt "fleașcă". Asta se întâmplă în special în cazul "supermagazinelor" de cartier - magazine "super" in sensul că sunt mari nu pentru că (toate) produsele ar fi super.

Cred că angajații magazinului "înțeapă" pungile (in special cele care conțin o cantitate mai mare de boabe) pentru că vor să înghesuie in raft cât mai multe, să nu se deranjeze prea mult să aprovizioneze rafturile pe măsură ce se golesc.

Neglijența (sau lenea?!) acestor angajați poate atrage neplăceri (și) producătorilor/distribuitorilor respectivelor alimente pentru că gustul, mirosul, "textura" alimentelor (în speță boabelor) nu rămâne cea garantată de producător până la desfacerea pungii de cel care o cumpără. Și asta e foarte enervant pentru cumpărător, dar și pentru producător. Cu cei de la "protecția" consumatorului sunt lămurită din experiența altora.

Evident, scotocesc in raft până dau de o pungă nedeteriorată, iar dacă nu găsesc, nu cumpăr de acolo. Le-am spus, dar nu pare să fie interesați. Cred că va trebui să scriu direct producătorului sau distribuitorului mărcii pe care o cumpăr.

De ce sunt unele alimente ambalate in vid

Pentru că e scăzută cantitatea de oxigen și astfel e încetinită dezvoltarea unor microorganisme care au nevoie de oxigen.

Ambalarea in vid conservă alimentele (solide sau lichide) pentru perioade diferite de timp, in funcție de produse. Produsele alimentare se deteriorează in timp și devin necomestibile la un moment dat. Deteriorarea poate fi produsa de microorganisme care, cele mai multe, au nevoie de aer pentru a se dezvolta și respira. Ambalarea in vid reduce cantitatea de aer deci, proporțional, cantitatea de oxigen, ceea ce înseamnă că e redus foarte mult riscul de alterare din cauza bacteriilor aerobe.

Denis Papin e cel care a făcut primele experimente privind conservarea alimentelor in vid - se întâmpla în secolul al XVII-lea. Procedura conservării alimentelor in vid a început a fi folosită prima dată în industria alimentară in secolul al XX-lea.

Concluzie

Ambalarea in Atmosferă Modificată (AAM) e tehnologia prin care alimentele mai mult sau mai puțin perisabile sunt ambalate astfel încât să se păstreze mai mult timp fără a-și schimba gustul, culoarea, mirosul, textura. Tehnologia constă în a schimba compoziția aerului din interiorul ambalajului - se înlocuiește sau se ajustează cu gaze specifice (in funcție de aliment) care încetinesc alterarea.

Metoda se concentrează pe controlul concentrației de oxigen, dioxid de carbon și azot in interiorul ambalajelor.

Prin AAM se păstrează mai bine și mai mult timp alimentele, dar e și o metodă de a preveni risipa alimentară. Nu în ultimul rând, îmbunătățește siguranța alimentară.

Ambalarea in vid elimină complet aerul și, in unele cazuri, se injectează gazul potrivit pentru cea mai bună conservare.

Mă întreb: de ce unii comercianți își doresc să vândă produse care nu-și mai păstrează calitatea garantată de producător deși sunt in termenul de valabilitate? La hrana uscată pentru animale se simte imediat diferența dintre boabele păstrate în ambalaj nealterat și cele din ambalaj "înțepat". Vreau ca și animalele să își păstreze sănătatea.

Doar o idee: nu mai cumpărați produsele care ar trebui să fie în ambalaje "umflate cu aer", dar nu sunt.

Sursa foto (generată cu IA): https://pixabay.com/ro/users/biancavandijk-9606149/

Notă. Nu am urmărit să fac o analiză completă cu privire la AAM.

Anularea actelor administrative

In ianuarie 2026, premierul Românie spunea, între altele, cu privire la majorarea "greșită" a unor taxe și impozite: (...) avem situații în care, de exemplu, unele primării au majorat mult mai mult impozitele pe mașini față de limita pe care a stabilit-o Guvernul (...) Problema pe care o au, după ce au apărut nemulțumirile cetățenilor, este că de majorat le-au putut majora, dar legislația actuală nu le permite să le reducă la nivelul minim stabilit în legea națională.

In opinia mea, evită (cu intenție sau din neștiință) să informeze public că situația poate fi rezolvată. Hotărârile consiliilor locale, județene, primarului sunt acte administrative, și pot fi contestate (și anulate) ca urmare a încălcării legislației naționale (premierul se referă la nivelul minim stabilit în legea națională, care a fost ignorat = nerespectată această lege).

(Între timp i-au spus-o și alții premierului, dar el ar fi trebuit să știe: a fost ani de zile primar, apoi șef "la județeană")

Ce este un act administrativ

Pe scurt, un act administrativ este o hotărâre unilaterală emisă de o autoritate publică în temeiul legii, cu scopul de a produce efecte juridice. Orice astfel de act trebuie să se încadreze în limitele legislației naționale.

Cine poate contesta un act administrativ

Un act administrativ poate fi contestat de:

- orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori interes legitim;

- autoritatea publică emitentă a actului; in cazul impozitelor majorate mai mult decât prin dispozițiile legii naționale autoritatea emitentă a actului nu poate cere anularea in instanță (in acest moment nu poate nici revoca actul pentru că acesta a produs efecte juridice);

- prefect, Agenția Națională a Funcționarilor Publici, orice subiect de drept public;

- Avocatul Poporului;

- Ministerul Public (e constituit din totalitatea unităților de parchet din țară - e despre procurori).

Observație. E adevărat, ar putea fi un pic complicată anularea actului pentru că Legea contenciosului administrativ (L. 554/2004) nu prevede o procedură certă prin care emitentul unui act să îl poată și anula (repede, de preferință), când se impune.

Prefectul, însă, are posibilitatea de a cere anularea unui act administrativ despre care consideră că nu respectă dispozițiile legii naționale. In momentul introducerii cererii actul este suspendat (nu mai produce efecte) până la rezolvarea speței.

Procedura de anulare a unui act administrativ

Există două posibilități care, in principiu, trebuie respectate de cei care contestă un act administrativ:

1. Calea administrativă.

In termen de 30 de zile de la data comunicării actului se depune o plângere prealabilă la autoritatea care l-am emis, solicitându-se revocarea sau anularea acestuia. Autoritatea are un termen de 30 de zile pentru a soluționa plângerea. Când e cazul, pentru o cercetare mai amănunțită, termenul se poate prelungi cu 15 zile.

In cazul in care răspunsul nu e mulțumitor, persoana interesată se poate adresa instanței de contencios administrativ. In cazul pe care îl comentez aici, autoritatea locală care a emis un act neconform cu legislația națională se poate opri aici... dându-și o soluție favorabilă - de revocare/anulare.

2. Calea contenciosului administrativ

Orice persoană nemulțumită de răspunsul primit la plângerea depusă se poate adresa instanței de contencios administrativ competentă - cu o cerere în anulare - în termen de șase luni de la data comunicării actului (actul emis de autoritatea publică și de care persoana interesată e nemulțumită, nu 6 luni de la primirea răspunsului la plângere) sau de la data la data expirării termenului de soluționare a plângerii prealabile (pentru "siguranța admiterii", 45 de zile)

Instanța va analiza legalitatea actului și va pronunța o hotărâre.

Instanța poate respinge cererea dacă nu e îndeplinită procedura prealabilă (a plângerii către organul emitent al actului) și/sau dacă este depășit termenul legal de introducere a cererii.

Unele dintre motivele pentru anularea unui act administrativ

Actul lezează drepturile și interesele legitime ale persoanelor vizate.

Actul nu respectă dispozițiile legale în vigoare (neîndeplinirea condițiilor de legalitate). In opinia mea, se aplică perfect actelor emise pentru creșterea impozitelor locale mai mult decât prevede legea națională.

Actul nu are un temei legal valid (lipsa temeiului juridic).

Actul intra in contradicție cu acte administrative existente.

Procedura de emitere a actului administrativă fost viciată (viciu de procedură).

Sursa foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Pauză pentru gustare. MFC

Miercurea fără cuvinte, jocul cu imagini găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

O poveste de divorț

Într-o frumoasă zi de toamnă doi tineri și-au unit destinele in mod oficial, in fața ofițerului de stare civilă.

S-au cunoscut pe litoral. El locuia în B, ea locuia A, destul de apropiate cele două orașe, și s-au întâlnit des, timp de aproape trei ani, apoi s-au căsătorit. Ea s-a mutat în B, unde el avea apartament și un loc de muncă bine plătit, înainte de 1989. Pentru ea a găsit un loc de muncă la fel de bine plătit, aproape de casă.

Fiind amândoi sociabili casa lor era mereu deschisă pentru prieteni și rude. Se înțelegeau aproape perfect - perfect nu se poate, dar cei doi aveau o relație armonioasă.

Apoi a venit decembrie 1989, când, împreună, au ieșit pe stradă, gloanțele șuierându-le la propriu pe lângă urechi - ei au scăpat nevătămați. Au refuzat recunoașterea calității de revoluționar, dar nu au ignorat legislația ulterioară cu privire la reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor confiscate de comuniști. A fost complicat, a fost de alergat, dar in mare parte au reușit să obțină ceea ce comuniștii au confiscat in special de la bunicii lor.

Între timp părinții lui au decedat, lăsând moștenire un apartament în B și o casă într-o comună din apropiere, plus o cabană mică într-un orășel de munte.

Cei doi aveau acum mult mai mult decât strictul necesar, dar nu le plăcea ce se întâmplă în România așa că au plecat din țară în 1993 și au rămas acolo. Au ales să plece în țara unde fugise un prieten de-al lor la începutul anilor 1980 și care obținuse cetățenia statului respectiv. I-a ajutat să se instaleze, i-a ajutat să găsească locuri de muncă. Munca nu era ușoară și lucrau ilegal, dar câștigul era mare. Angajatorii aveau încredere în ei și au făcut astfel încât să îi angajeze legal - ceea ce a presupus un drum în Romania, unde au primit actele necesare, și au plecat "cu acte în regulă" de data aceasta. El a recunoscut că datorită soției a avut această baftă. Ea învățase repede limba statului respectiv (având cunoștințele de bază încă din Romania), era frumușică dar deloc cochetă și oamenii, in general, o îndrăgeau din prima clipă.

Chiar și legal muncind, nu era ușor și la un moment dat au simțit nevoia de o pauză - și-au venit în Romania, cu ideea de a se descurca pe cont propriu. Aveau acum și mai mulți bani. Au cumpărat două garsoniere și un apartament în B (unde aveau domiciliu) și o garsoniera in A, dând cu chirie toate aceste imobile. Cabana de la munte au reparat-o și acolo mergeau la fiecare sfârșit de săptămână împreună cu câțiva prieteni. După vreun an, el a vrut să plece din nou în străinătate, dar ea nu se mai simțea în stare să muncească atât de greu - avea, deja, probleme la coloana vertebrală - și au hotărât să plece numai el, iar ea să rămână și să aibă grijă de ceea ce aveau aici.

Mare a fost surpriza ei când el a revenit în România dorind să divorțeze. A fost aproape șoc, nu surpriză, pentru că, de la distanță, el nu dădu-se nici un semn că ar avea astfel de intenții. N-a încercat să își "salveze" căsătoria - el i-a spus că a întâlnit "acolo" pe altcineva. Au înaintat împreună cererea de divorț și la partaj ea a solicitat numai garsoniera din A. Apoi a aflat că el era pregătit să "obțină" totul, mai puțin garsoniera din A, și a fost extrem de surprins că ea a avut același gând, deși avea dreptul la mult mai mult. Inclusiv prietenii lui au încercat s-o convingă să ia tot ceea ce i se cuvine conform legii, dar nu s-a lăsat convinsă pentru că nu o interesau banii și proprietățile, și avea, oricum, mai mult decât necesarul.

Au plecat fiecare pe alt drum, păstrând legătura un timp, apoi ea n-a mai știut nimic de el, deși ar fi putut afla de la prietenii lui din B. Dar ce sens ar fi avut?

Anii au trecut. In 2025 a primit o înștiințare de la un notar să se prezinte pentru dezbaterea moștenirii lăsate de fostul soț. Șocul morții lui aproape că a îmbolnăvit-o - el ar fi împlinit 60 de ani în noiembrie 2025. Nu a avut putere să meargă și a împuternicit pe cineva să o reprezinte. Voia ceea ce i-a lăsat el deoarece a considerat gestul ca fiind o dovadă că o mai avea măcar în gând dacă nu și în suflet.

El revenise in România de câțiva ani, dar nu a căutat-o; era bolnav. In tinerețe, în străinătate, soția lui făcuse naveta spital-muncă-spital timp de aproape o lună pentru că lui i-au descoperit o tumoră la piciorul stâng... A scăpat cu bine atunci, dar ceva se întâmplase.

Nu se căsătorise, nu avea copii, nu mai avea rude apropiate și tot ceea ce avea a împărțit prin testament prietenilor. Fosta soție a devenit proprietara unui apartament în B și cabanei din orașul de munte (unde au trăit numai momente frumoase alături de prieteni sau numai ei doi).

Povestea e incompletă, dar n-o lungesc cu alte amănunte deoarece sunt convinsă că (aproape) oricine citește aceste rânduri poate completa "spațiile goale".

Sursa foto: https://pixabay.com/users/parentrap-2161438/

Impozitul anual pe imobile

Ceea ce facem este pentru binele
tuturor cetățenilor!

Afirmând că vor să scadă deficitul bugetar, să redreseze economia, politicienii s-au gândit ca pe lângă micșorarea unor venituri, eliminarea unor scutiri, neindexarea veniturilor cu rata inflației unde e cazul, creșterea taxelor și impozitelor in general, să introducă și o majorare bruscă, mare, a impozitului pe clădiri aruncând in disperare mii de oameni.

Creșterea impozitului pe imobile

Cum argumentează prim-ministrul această exagerată creștere a impozitului pe clădiri (mă refer aici numai la clădiri de locuințe nu la terenuri și la clădiri cu altă destinație):

(...) in Europa, taxele locale acoperă în general toate cheltuielile primăriilor. In Romania, însă, veniturile autorităților locale acoperă doar un sfert din cheltuielile de personal.

(Între timp, premierul a început să "nuanțeze"...)

De ce consider greșit (să nu zic ipocrit) argumentul șefului guvernului:

1. In țările europene la care, probabil, se referă nivelul de trai este mult mai ridicat decât în România.

2. Impozitele sunt corelate cu veniturile.

3. In statele pe care le compară cu România situația clădirilor este cu totul alta. In România, cei mai mulți cetățeni au primit locuință de la întreprinderile in care au muncit înainte de 1989 și plăteau chirie pentru ele - ulterior au avut posibilitatea să le cumpere (să devină proprietari, altfel spus).

4. Cei mai mulți nou-proprietari și-au modernizat locuințele, le-au utilat, crescându-le astfel prețul de piață, dar nu toți au făcut asta, pentru că nu toți au/au avut bani.

5. Politicienii au majorat valoarea pe metru pătrat (baza de impozitare de anul trecut - pentru acest an) a tuturor imobilelor, tinzând spre prețul pieții pe metru pătrat în cazul clădirilor nou-construite - ceea ce este aberant, din punctul meu de vedere, pentru că:

a). o construcție veche e o construcție veche; nu cred că e firesc ca valoarea pe metru pătrat să fie crescută din pix, fără a se (mai) ține cont de materialele folosite, de vechimea clădirii și altele; premierul a nuanțat, ulterior: se va diferenția impozitul pentru clădiri mai vechi de 50 de ani;

b). valoarea de piață a unui imobil e în funcție de mai mulți factori, între care: rangul localității, zona din localitate unde se află, vechimea imobilului, materialele din care e construit, starea generală a imobilului, dotările etc. Din această valoare de piață in caz de vânzare se scade (sau se crește) prețul în funcție de aceiași factori.

Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și foarte vechi vor vinde. Nu toți cei care locuiesc în imobile vechi și-au modernizat imobilele - nu au bani. E aberant, din punctul meu de vedere, ca cineva să plătească impozit la o valoare crescută din moment ce in caz de o eventuală vânzare ar putea obține cel mult trei sferturi din valoarea de piață.

6. In statele europene pe care premierul le compară, probabil, cu România nu există atât de multe unități administrativ teritoriale (primării, consilii locale, consilii județene) deși numărul populației e mai mare. In plus, salariile funcționarilor din acele primării europene nu sunt la fel de mari ca cele din România - raportate la veniturile cetățenilor și, probabil, nici organigrama nu este la fel de încărcată.

7. Probabil că veniturile autorităților locale din statele pe care le compară premierul cu România acoperă toate cheltuielile, dar acolo există și descentralizare, veniturile locale nu sunt formate numai din anumite taxe și impozite și sume foarte mari ajung la "un centru", de unde banii sunt împărțiți (și) pentru unități teritoriale locale unde nu sunt acoperite - din venituri proprii - nici măcar veniturile salariale ale funcționarilor publici și angajaților administrativi.

Din anul 2027, mai zicea premierul in ianuarie, impozitul va fi calculat la valoarea de piață a imobilelor - in acest an majorându-se doar valoarea pe metru pătrat (?) și diferiții coeficienți care se aplică. Majorarea de anul viitor urmează pentru că așa s-au angajat politicienii români când au solicitat bani prin PNRR.

Citez premierul: In aproape toate țările europene impozitarea se face la valoarea de piață. Noi am rămas cu niște indicatori vechi, in care valoarea era una de tip contabil, definită, după care se aplicau diferite procente, in funcție de localitate, in funcție de zonarea (?!) localității și așa mai departe. Să de-a exemple de țări care...

1. Să nu mai afirme cineva că Uniunea Europeană "cere" aceste impozite calculate la valoarea de piață a imobilelor pentru că nu e adevărat - politicienii români sunt cei cu ideea, cei care s-au angajat, prin PNRR, să o facă; doar nu ar fi desființat câteva din sutele de agenții de stat și altele de gen unde sunt plătiți cu salarii foarte mari o mulțime de oameni, și nici n-ar fi vrut să mai "aerisească" organigramele instituțiilor de stat.

2. De ce nu rămâne România precum acele state europene în care politicienii nu vor impozitarea imobilelor la prețul de piață? Ah, da! Pentru că s-au angajat să le mărească - și nu vor (sau nu sunt capabili) să renegocieze având în vedere că aruncă în sărăcie mii de oameni.

Un fel de concluzie

Politicienii români amestecă merele cu perele și susțin că au gutui.

Politicienii români, pretinzând scăderea deficitului bugetar și redresarea economiei, s-au gândit să procedeze exact cum nu se procedează în timp de criză economică: majorare taxe și impozite. Mărirea taxelor și impozitelor blochează economia, in principiu.

Unii primari au exagerat aplicând mărirea impozitului cu 100% când legea națională permite diverse procente, in funcție de "specificul locului". Acești primari nu au motive să dea vina pe prim-ministru.

Au renunțat la a face distincția care se impune în anumite situații, iar funcționarii de la fisc le spun, senini, cetățenilor: procedura pentru neplata impozitelor e foarte simplă; este somat cetățeanul și dacă nu plătește se pune sechestru pe imobil și se scoate la licitație. Samsarii imobiliari abia așteaptă aceste licitații, să cumpere pe nimic imobile situate in zone centrale și ultra-centrale, fără să le pese că cei care nu vor putea plăti (și) impozitele vor îngroșa numărul persoanelor fără adăpost. De ce le-ar păsa? Nu e nimic personal, e o afacere - cam cum ar fi într-un stat mafiot.

Fixarea impozitelor și taxelor la cote foarte ridicate - fără a se ține cont de diferiți factori - este una dintre caracteristicile unei dictaturi. Dictatorii, in general, vor să adune foarte mulți bani in timp cât mai scurt, fără să le pese dacă birul poate fi sau nu platit de cetățeni.

Baza de impozitare (valoarea pe metru pătrat) a fost indexată până în anul 2025 cu rata inflației. Pensiile și alte venituri ale cetățenilor nu sunt indexate cu rata inflației... așa cum prevede legislația națională.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

De dragoste, in cuvintele altora

Viața omului e ca o apă curgătoare: fiecare clipă, fiecare simțământ de fericire sau de durere se duce, fiecare imagine plăcută dispare din fața ochilor (atribuit lui Socrate)

Ce e dragostea?! S-a incercat definirea dragostei in fel și chip. Poate tocmai că nu există o definiție unică pentru dragoste unii s-au hotărât să considere că este boală și au definit-o într-un nomenclator al tulburărilor "la cap".

Când fiecare celula din noi devine o inimă, atunci suntem bolnavi. Dar numai iubirea ne încearcă în acest chip. (Lucian Blaga, Elanul insulei)

Numai ura poate să facă tot atâtea prostii ca și iubirea (? = nu cunosc autorul)

Dragostea e într-adevăr suverană, de vreme ce atunci când ne prinde in mrejele ei ne dă peste cap și cele mai ferme hotărâri (?)

Îndrăgostitul e orb față de persoana iubită (atribuit lui Platon)

Pentru că azi e ziua Sfântului Valentin, devenit ocrotitorul îndrăgostiților, copiez aici (de prin agende vechi) cuvintele altora despre dragoste, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț. De ce nu folosesc cuvintele mele pentru a scrie despre dragoste?! Ei, na! De ce?! Pentru că am vocabular sărac, sau, poate, nu mă interesează să analizez de ce unii își pierd capul din dragoste și/sau vor să o sărbătorească azi, iar alții vin și strică petrecerea pe motiv că iubirea este sărbătorită zilnic, atunci când există cu adevărat.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Fiecare înțelege iubirea după "posibilități"...

Iubirea e mai puternică decât noi. Nu alegem noi. (?)

Dragostea îndură mai ușor absența temporară sau moartea, decât îndoiala și trădarea (John Braine, Drumul spre înalta societate)

Mai bine să fii iubit și părăsit decât să nu fii iubit deloc (Alfred Tennyson)

Definiții ale dragostei

De unde am cules definițiile de mai jos nu știu, dar au fost date ca aparținând diferitelor popoare. In opinia mea, ce credeau unii e posibil să fi crezut și alții și să nu fi știut unii despre ceilalți. 😊 Plus că cei care "descoperă" ceva ce le place mai adaugă de la ei sau, pentru a fi convingători, o zicală proprie sau anonimă o atribuie vreunei personalității. Sunt mult prea multe proverbe atribuite unui popor sau altul când, in fapt, cercetătorii in domeniu nu prea se pot pronunța asupra originii unui proverb sau altul. Definițiile:

Dragostea este definiția vieții (Africa);

Dragostea e ca doua flăcări care se îmbină și se prefac în una singură (China)

Dragostea e arhitectul universului (?)

Dragostea e lucrul cel mai dulce și cel mai amar (Grecia)

Dragostea e un ocean; cel care nu știe să înoate se îneacă (Turcia)

Dragostea e stofa naturii brodată de imaginație (Franța)

Dragostea e sarea vieții (Anglia)

*

Să nu te descurajeze nimic cât timp mai poți iubi (Ungaria)

Dragostea sare din ochii celui care vrea s-o ascundă (Germania)

💌 Happy Valentine's Day! 💌

Din Poarta destinului, roman de A. Christie

Postern of Fate (1973) e ultimul roman scris de Agatha Christie, dar nu ultimul publicat - în românește, Poarta destinului, Editura Litera, București, 2025.

Soții Tommy și Tuppence Beresford (Thomas și Prudence) sunt protagoniști în numai cinci romane scrie de Agatha Christie.

In acest roman, Tommy și Tuppence tocmai au cumpărat o casă veche într-un sat englezesc, dorind să își trăiască în liniște bătrânețea. Au trecut prin două războaie, și-au crescut copiii, au fost spioni internaționali și, împreună, au avut o mulțime de aventuri. Acum au vârsta de șaptezeci de ani și se bucură de casa nou cumpărată și mica grădină unde, cu ajutorul unui localnic bătrân, Tuppence plantează flori și legume.

Făcând ordine în mansarda casei, aranjând prin bibliotecă, Tuppence răsfoiește cărți care îi amintesc de copilărie. In una dintre ele dă peste o serie de sublinieri aparent aleatorii, dar în mintea ei se nasc unele idei - când notează literele subliniate in carte acestea formează un mesaj: "Mary Jordan nu a murit din cauze naturale...". De aici, cei doi pornesc cercetările și constată că la șaizeci de ani de la moartea necunoscutei (pentru ei) Mary Jordan, dușmanii acesteia sunt încă gata să ucidă.

Am ales din acest roman unele fragmente și le copiez aici pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Un "remediu" împotriva sughițului este menționat în povestea cuiva care discută despre persoane cunoscute care s-au înecat cu diverse și au murit, și despre persoane care nu se pot opri din sughițat și mor - pentru că nu știu poezioara: Hâc aici, hâc dincolo, hâc și-n următorul oraș, încă trei hâc și o ceașcă de ceai. (...) Și-n timp ce spuneți poezia trebuie să vă țineți respirația - explică personajul.

Cei doi soți, constatând că în casa pe care au cumpărat-o pentru că le-a plăcut s-au petrecut evenimente importante, vor să afle istoricul acesteia chiar dacă, zic chiar ei, nu are rost. Tommy își caută foștii colegi din vremea când era spion și e trimis la o persoană oficială despre care se spune că știe multe. Ideea este că aproape nimeni nu crede că au ajuns în acea casă întâmplător, ci ar fi in misiune. La fel consideră și acest domn Robinson care a acceptat să îl întâlnească pe Tommy, dar se preface că îl crede:

- Vă înțeleg. Nu doriți decât să cunoașteți adevărul. Nu pot să vă contrazic, asta-i natura umană. Curiozitatea ne mână să explorăm, să facem eforturi să zburăm pe Lună, să ne interesăm de descoperiri subacvatice, să scoatem gaze naturale din Marea Nordului, să găsim rezerve de oxigen in mare, și nu doar in copaci sau păduri. Am aflat o grămadă de lucruri ca specie. Doar din curiozitate. Dacă n-am fi curioși am fi ca niște țestoase. Ele duc o viață foarte tihnită. Hibernează toată iarna, iar vara nu mănâncă nimic altceva în afară de iarbă. Nu au o viață interesantă, dar e foarte pașnică. Pe de altă parte însă...

- Pe de altă parte, am putea fi comparați cu mangustele.

- Bravo. Văd că l-ați citit pe Kipling. Mă bucur. In zilele noastre, puțini știu să îl aprecieze (...)

Autoarea romanului Poarta destinului face referire la povestirea Rikki-Tikki-Tavi, publicată inițial separat, in 1893, și inclusă ulterior în Cartea junglei - autorul relatează faptele eroice ale unei tinere și curajoase manguste din India colonială.

- Adevărul este că-s exact ca țestoasa. Realizez foarte bine care e situația. Suntem bătrâni și, deși suntem sănătoși pentru vârsta noastră, nu vrem să ne amestecăm in vreo problemă. Vrem doar să...

- Am înțeles, zise domnul Robinson. Nu vă mai scuzați atât. Vreți să știți adevărul. La fel ca mangusta, vreți să știți (...) M-am apucat de tânăr. Să-mi bag nasul peste tot adică, să vreau să rezolv chestii.

- Iar acum sunteți cel mai bun.

- Cine v-a spus așa ceva? întrebă domnul Robinson. Nici pe departe.

- Ba îmi permit să va contrazic, zise Tommy.

- Zău, spuse domnul Robinson, unii ajung in vârf, iar alți sunt împinși de la spate să ajungă acolo. Aș zice că mie mi s-a potrivit a doua variantă, mai mult sau mai puțin. Am fost silit de la niveluri înalte să mă implic in anumite afaceri. (...) Probabil că va pot oferi unele răspunsuri. Dacă am presupune că s-a întâmplat ceva acum mulți ani care s-a aflat și care este posibil să fie de interes și astăzi, ceva care să furnizeze oarece informații despre ce se întâmplă în prezent, nu am exagerat (...)

Într-o magazie din curte erau o mulțime vechituri, între care și un căluț balansoar cu o gaură în burtă, o jucărie botezată Mathilde (nimeni nu mai știa cine a numit-o astfel)

- Am putea să o vopsim și poate ăia micii ai lui Deborah se vor juca pe aici data viitoare când vin pe aici.

- Dar nepoții noștri au deja o mulțime de jucării și cadouri.

- Nu contează, spuse Tuppence. Copiilor nu le plac in mod deosebit cadourile scumpe. Se joacă mai degrabă cu o bucată de sfoară veche sau cu o păpușă de cârpă, cu un ghemotoc căruia-i zic ursuleț, dar e o zdreanță dintr-un covoraș pe care cineva a cusut niste bumbi negri pe post de ochi. Copiii au propriile idei despre jucării.

Colonelul Pikeaway îi spunea lui Tuppence:

- Istoria are tendința de a se repeta, doamnă Beresford. Mai devreme sau mai târziu toți constatăm asta. (...) au pus iar anumite lucruri în mișcare. Au fost organizate întâlniri secrete. Banii au redevenit o chestiune importantă - de unde proveneau și unde ajungeau. (...) Planuri ascunse, pregătite din timp. Un decor pregătit astfel încât țara asta să fie controlată și condusă de o anumită figură politică. De un om cu reputație, care pe zi ce trece își câștiga din ce in ce mai mulți adepți. Vechiul truc al încrederii pus din nou în funcțiune. Un om de mare integritate care vrea doar pace. Nu un fascist - oh, nu! Doar o ideologie asemănătoare. Pace pentru toți și recompense financiare pentru cei care sunt dispuși să coopereze.

- Vreți să spuneți că este posibil ca astfel de lucruri să se mai petreacă în zilele noastre? Tuppence făcu ochii mari de mirare.

- Ei bine, suntem în stadiul in care știm, mai mult sau mai puțin, ceea ce voiam și trebuia să aflăm. (...)

- S-a terminat, zise domnul Crispin (alt ofițer implicat în operațiunea secretă). Nu aveți de ce să vă faceți griji. Regiunea țării în care locuiți a fost curățată, viesparul a fost neutralizat.