Cu mâinile murdare

Nu sunt obsedată de microbi, dar nu ştiu cum se face că sunt martoră la fel şi fel de scene. E drept, şi bântui mult prin oras; cândva bântuiam prin oraşele ţării, prin casele oamenilor şi am văzut multe, mult prea multe, atât necazuri cât şi murdărie la propriu. Un timp am fost convinsă că sărăcia şi murdăria nu trebuie să meargă mână in mână - apoi mi-am schimbat părerea, pentru că am întâlnit oameni şi mai săraci (şi mai neputincioşi) decât cei care mi-au format convingerea iniţială. In aceste rânduri, însă, n-o să mă refer la oamenii săraci, ci la aceia care nu au scuze pentru murdărie - mai ales, nu au scuza că nu îşi spală mâinile după ce merg la budă, la aceia care-şi bagă degetele in nas sau se scârmă in ureche (unii barbati au unghia lungă la degetele mici ale mâinilor, pentru a se scărpina in urechi!) şi apoi iau o prăjitură şi-o bagă-n gură.

Câteva dintre cele văzute de-a lungul timpului:

O vânzătoare de la raionul branză îşi curăţa dinţii cu aţa pe care o folosea să taie brânza! Când vindea branză punea manuşi din nailon! (cu ani in urma am mai văzut o astfel de scenă, in aceeaşi piaţă, dar la altă tarabă de brânza).

Un vânzător de cartofi şi-a suflat mucii între degete şi s-a şters pe sorţ. Cartofii se curăţă de coajă, drept e, dar totuşi!

O dentistă care folosea mănuşi chirurgicale cotrobăia prin dulapuri, scria reţete, deschidea uşi şi apoi, cu aceleaşi mânuşi, voia să bage mâna in gura pacientului - pacientul (eu) s-a ridicat de pe scaun, a plătit şi dus a fost! Femeia se proteja pe sine şi-o durea in bască de pacienţi. In alt cabinet stomatologic una dintre titularele cabinetului fuma lângă pacientul (nefumător!) întins pe scaun cu gura căscată (nu eram eu pacient, ci o amică - fata s-a ridicat şi a plecat, cu prima ocazie cand a avut voie să închidă gura - ea a refuzat să plătească). Alt cabinet stomatologic, un tehnician dentar: vine tipul cu maşina, parchează sub fereastra cabinetului, intră, se repede la pacientul întins acolo şi începe să-i probeze proteza confecţionată! Nu tu spălat pe mâini, nu nimic!

Sunt oameni care imediat ce vin de afară încep să-şi pregătească ceva de mâncare, dar nu se spală pe mâini deşi au atins barele din autobuze, clanţele uşilor magazinelor, banii - şi apoi se miră că le ies bube la ochi sau la gură!

Vorbeşte lumea că aşa se fac anticorpii. E un adevăr… parţial, dar prefer să-mi spăl mâinile înainte de a mă aşeza la masă să mănânc.

Imaturitate politică sau doar ilogică?

Partidul de guvernământ din România a organizat un miting la Bucureşti, într-o sâmbătă spre seară, in iunie 2018. Ne întoarcem la “trăiască partidul”? Au adus oamenii ca-n excursie, cu autobuzele şi cu trenul (nicio problemă cu trenuri blocate, deraiate, poduri căzute, defecţiuni electrice etc.), şi le-au cerut să vină in uniformă: in alb, de la brâu in sus - să se recunoască între ei? Nuuuu! Să se vadă şi din satelit că sunt mulţi.

N-am înţeles de ce s-a organizat această adunare, dar mi-am cam dat seama, dar nu citind cartoanele ţinute de unii şi alţii… Pe unul dintre aceste cartoane scria: Prosperitate nu securitate. Adică ei, votanţii partidului aflat la guvernare, cu majoritate in parlament, se adresau… cui solicitând “prosperitate”? Opoziţiei?! De regulă, cei care sunt nemulţumiţi de guvernanţi apar cu lozinci fel de fel şi cer “puterii” să-şi schimbe atitudinea. Să înţeleg că votanţii aceştia nu sunt multumiţi de cei pe care i-au votat? Politicienii care au majoritate parlamentară au toate şansele să elaboreze o legislaţie benefică populaţiei - şi ar trebui să o facă fără bâlbâieli, cu un prealabil studiu de impact…  Insecuritate am primit cu toţii - dacă aceia au dorit cu pasiune au primit… legi care au dus la eliberarea din puşcărie a multor infractori violenţi. Să mai zică cineva că partidul nu îndeplineşte voinţa susţinătorilor săi. Cu prosperitatea e mai greu.

Când au scris “fără securitate” la ce s-or fi gândit? Nu vor să le fie bunurile in siguranţă, nu vor să meargă liniştiti pe stradă seară…?

Susţinătorii partidului aflat la guvernare s-au adunat la Bucureşti pentru a milita pentru prosperitate - între altele. Fain! De atunci nu mai putem de atâta prosperitate! Să dăm şi la alţii: zahăr (fabrici de zahăr dai cu tunul să mai găseşti in Ro), copaci (Tâmpa e aproape cheală pe o parte - se face loc pentru construcţii dedicate celor ca mine, ca tine… desigur), materii prime ş.a.m.d. - pe scurt: bogăţiile solului şi subsolului le dăm (de atâta prosperitate) şi nu vrem ceva in schimb - nu vrem pentru noi, ca cetăţeni (românul e om darnic), dar vrem pentru cei care guvernează statul, pentru cei care îşi mişcă fizicurile prin ministere, guvern, parlament, prin birouri de şefi in instituţii de stat, să-şi poată lua, sărmanii, alte câteva ceasuri de 3000 de euro bucata, o felie de plajă, o staţiune, o pădure, ceva case, un hotel, un iaht, acolo, pentru când or mere-n vacanţă.

Vorba altora: noi muncim, nu gândim!

Versiuni ale realităţii. Citate favorite

Nu era normal să cred că toţi ceilalţi aveau mai multă putere de a fi. Păi bine, dacă e pe aşa, era clar ca bună ziua că nu era aşa, ci doar o închipuire, o exagerare a modului in care erai privit, o interpretare greşită a faptului că erai plăcut pentru ceva ce nu erai sau erai antipatizat pentru ceva ce nu erai, atât din greşeală, cât şi din lene. […] oricum nimeni nu poate să arate ce reprezintă fără să aibă o senzaţie de dezgolire şi ruşine, şi nu îi poate păsa in timp ce îl preocupă asta, ci trebuie să se arate mai bun şi mai puternic decât toţi ceilalţi, nebunule! Şi între timp nu simte nici un fel de putere in fiinţa sa, ci îi înşală pe alţii şi e înşelat, se bazează pe înşelătorie şi crede nefiresc de mult in puterea celor puternici. Şi in tot timpul ăsta nici un lucru autentic nu e lăsat să răsară şi nimeni nu ştie ce e real. Şi asta este desfigurata, degenerata, întunecata omenire - simplă umanitate.[…]

Nu, trebuie să unelteşti in adâncul inimii tale să pari diferit. […] produci şi tu o fiinţă care poate să existe dinaintea ei. Inventezi un om care poate să se înfăţişeze dinaintea unor aparenţe cumplite. […] Şi asta e ce face biata umanitate încontinuu. Ea e compusă din aceşti inventatori sau artişti, milioane de astfel de fiinţe, fiecare încercând in felul său să recruteze alţi oameni care să joace un rol secundar şi să îl susţină in plăsmuirile sale. Marii şefi şi lideri recrutează cel mai mare număr şi in asta stă puterea lor. Există o singură imagine care iese in evidenţă, îi conduce pe restul şi îşi poate impune pretenţia că este autentică şi că are mai multă forţă decât altele, sau o singură voce intensificată la rang de tunet ce se aude peste celelalte. Apoi o invenţie uriaşă, care este poate chiar invenţia lumii înseşi şi a naturii, devine lumea reală - cu oraşe, fabrici, clădiri publice, drumuri, oştiri, diguri, închisori şi filme - devine realitatea. Acesta este scopul luptei umanităţii, de a recruta pe alţii in versiunea realităţii tale. Şi atunci şi florile şi muşchiul de pe pietre devin muşchiul şi florile unei versiuni.

(din romanul Aventurile lui Augie March, de Saul Bellow, Editura Litera, Bucuresti, 2018, tradus din engleză de Nadia Vişan, publicat prima dată in 1953)

=======================================================================

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

=======================================================================

E incredibil cât de greu am reuşit să citesc acest roman care are 913 pagini, fără paginile de “Cronologie” a vieţii autorului.

Augie Murch e un tânăr din Chicago in vârstă de vreo 14 ani când începe romanul scris la persoana întâia. Augie creşte dorindu-şi să fie exact ceea ce este, dar nu ştie ce este şi caută să afle.

O mulţime de personaje sunt conturate, şi nu reuşeam să le memorez - cum mă obişnuiam cu unele, cum apăreau altele (oameni care au influenţat cursul vieţii acestiu tânâr). Am vrut de zeci de ori s-o las, dar mai dădeam de un fragment care-mi plăcea şi continuam. Mi-a luat circa o lună de zile să o termin (ceea ce nu mi s-a mai întâmplat, oricâte pagini ar fi avut o carte), dar nu-mi pare rău că am citit-o. Romanul ne spune că pentru fiecare fiinţă umană există nenumărate existenţe, că existenţa unică este in parte iluzie, că multele existenţe înseamnă ceva, tind spre ceva, întregesc ceva (Saul Bellow).

Câteva date despre autor.

Solomon Bellows,viitorul scriitor Saul Bellow, s-a născut la 10 iunie 1915 in Lachine, Quebec, Canada, la doi ani după ce părinţii săi, evrei lituanieni, emigraseră din Petersburg, Rusia. In 1924 familia se mută in Chicago, ca imigranţi ilegali in Statele Unite. Saul, in 1933, se înscrie la University of Chicago şi se transferă in 1935 la Northwestern University (Evanston, Illinois), unde studiază literatura engleză şi antropologia (in copilărie vorbea idiş acasă şi franceză in public). In 1937 devine asociat la revista The Beacon. In 1940 călătoreşte in Mexic pentru un interviu cu Troţki, dar ajunge in ziua când acesta e asasinat. In 1941, in Partisan Review, i se publică prima povestire. Obţine multe premii, multe distincţii, iar in anul 1976 i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură, “pentru înţelegerea umană şi analiza subtilă a culturii contemporane care sunt îmbinate in opera sa”. Saul Bellow moare la 5 aprilie 2005 in locuinţa sa din Brookline, Massachusetts.

Fapt divers: a patra lui soţie (dar nu ultima; a mai avut una) a fost matematiciana Alexandra Ionescu Tulcea (născuta Bagdasar), alături de care călătoreşte in România in anul 1978, pentru ca soţia să îşi vadă mama aflată pe moarte.

Politica social-democraţilor in România

Cu social-democraţii care conduc statul român (şi au dreptul să elaboreze legi, intre altele) pare că ducem un război de gherilă. Oamenii aceştia spun şi fac prostii (nu chiar de fiecare dată), fac multe promisiuni care nu pot fi susţinute in fapt (de regulă), iar alţii lasă tot ce au de făcut şi aleargă să dezmintă aberaţiile, să explice de ce nu e (nu poate fi) cum zic trompetiştii de serviciu… Social-democraţii aprind un foc aici, alergăm să-l stingem şi ei aprind imediat unul dincolo; aici plasează o capcană, dincolo aruncă o fumigenă…

Ei nu fac (aproape) nimic util pentru cetăţeni, dar nici pe alţii nu-i lasă să-şi vadă de ceea ce au de făcut, de ceea ce vor să facă.

Politica social-democraţilor din România pare a fi de genul “na-ţi-o frântă că ţi-am dres-o!”

Ştiu că sunt lup. Provocare muzicală

Young Heretics este un duet format in anul 2009 de Katie Renee Hart şi fratele ei vitreg, Matthew Peter Wright (membru in trupa rock The Getaway Plan), in Melbourne, Victoria, Australia. Cântecul I know I'm a Wolf apare pe albumul We Are The Lost Loves lansat in anul 2010. (vizualizare pe YT):

https://www.youtube.com/watch?v=OiSFPN37hhE

Friendship Friday! Provocarea muzicală lansată de Carmen pe blogul ei, Între vis şi realitate.

Şarpele şnur. Provocări verzi

Ştiu că cei mai mulţi sunt scurturaţi de fiorii neplăcerii când aud de şarpe, nu doar când îl văd. Mie îmi plac şerpii - au ceva fascinant.

Şarpele, se spune, este simbolul forţei universale şi, ca orice forţă, poate distruge la fel de repede cum a construit, deci şarpele ar fi emblematic atât pentru bine cât şi pentru rău. În tradiţia românilor există aşa-numitul “şarpe al casei” (alb, pentru că trăieşte in beznă) şi care nu trebuie omorât pentru că el păzeşte casa şi pe ocupanţii ei de rele.

Şarpele meu e verde, drăgălaş, moale şi pufos. Nu ştiu cât se vede in poze dar are o mutrişoară simpatică (mie aşa mi se pare). L-am tricotat din ghemul ce a rămas după ce am lucrat, cu ani in urmă, un fular lung. Înăuntru am pus o sârma aurie înfăşurată in fir de lână subţire, pentru a putea aşeza şarpele in ce poziţie vreau şi să nu iasa sârma prin ochiurile tricotate.

Am confecţionat acest şarpe cu ocazia Provocărilor verzi-ianuarie 2019 la care prima temă este şnurul. L-am numit şarpe şnur pentru că e subţirel şi arată ca un şnur mai gros. 

Ochii sunt năsturei negri cu model auriu - modelul auriu seamănă un pic cu pupila şarpelui. Gura se deschide, fiind sârmă şi acolo, dar nu se deschide atât de mult încât să îl pot transforma in uroboros - mi-a venit ideea prea târziu. ☺ De-aş fi avut o morişcă tricotin aş fi realizat, in mod sigur, alt fel de şnur.

Sper să vă placă şerpisorul meu şnur. 

Exerciţii pentru ochi

In cartea “Yoga - izvor de sănătate”, Editura Junimea, Iaşi, 1992, autorul, N.C. Tufoi, descrie şi unele exerciţii care pot fi executate de aproape oricine. Între acestea, şi exerciţiile pentru ochi pe care le descriu, pe scurt, mai jos (făra denumirile uzuale in yoga). Sunt exerciţii uşoare şi trebuie executate cu răbdare, fără a forţa ochii. Exerciţiul 1 îl practic de ani buni, dar nu spun că e o regulă (unele le practică şi câţiva dintre cunoscuţi). Nu sunt adepta vreunei doctrine - de orice fel ar fi aceasta, dar îmi place să ştiu una-alta şi aleg ceea ce simt că mi se potriveşte pentru că nu îmi plac produsele medicale şi nici produsele cosmetice din comerţ (le folosesc, desigur, dar nu am un geamantan cu alifii, loţiuni şi alte alea - dar am prin cămară şi bucătărie fructe, legume, ierburi (nici din acestea in mod exagerat pentru că sunt prea leneşă să prepar regulat fel şi fel de ceaiuri, alifii, loţiuni etc., deci nu se poate spune nici că aş fi adepta “curentului naturist”). Sunt, însă, şi lucruri care pot fi realizate uşor - chiar şi de leneşii ca mine - şi nu ezit. Aşa sunt şi exerciţiile despre care scriu mai jos.

Mişcarea inegală a muşchilor oculari in dinamica lor cotidiană şi slăbirea reţelei nervoase duc, treptat, la oboseala ochilor, la scăderea capacităţii vizuale. N.C. Tufoi recomandă unele exerciţii.

Exercititul 1

Aşezat pe scaun, la circa 1,5 m de un perete al camerei, cu mâinile pe genunchi; coloana vertebrală perfect dreaptă - capul pe aceeaşi linie verticală. Privirea drept înainte; respiraţia normală.

a) Ridică privirea până la linia unde peretele se uneşte cu tavanul (dacă linia e prea sus privirea e ridicată până la punctul. unde nu se simte jenă în ochi). Apoi laşi privirea la duşumea (sau până unde nu simţi jenă). Mişcarea se repetă de 3 ori.

b) Se mişcă ochii de la stânga la dreapta, spre pereţii laterali - dacă aceşti pereţi sunt prea depărtaţi, ridică ambele mâini, cu degetele arătătoare la nivelul ochilor, şi priveşte-le pe rând (sau privesti in lateral cât să nu simţi jenă in ochi). Se execută de 3 ori, după care se face o pauză de 2-3 minute.

c) Priveşte drept în faţă, ridică privirea, apoi priveşte spre dreapta, apoi în jos, apoi la stânga şi iar sus, în punctul de plecare. Se fac 3 rotaţii spre dreapta - o pauză scurtă -  apoi 3 spre stânga. Fiecare se repetă de 3 ori. Rotirea se face lent, fără sforţări.

Exerciţiile se fac dimineaţa, după ce ţi-ai spălat faţa, dar pot fi făcute oricând - sau când simţi ochii obosiţi. Mişcările se fac încetişor, fără a forţa ochii. Exerciţiul descris la punctul c) m-a ajutat să scap de picăturile pentru ochi recomandate de medic pentru că - prin natura activităţii - stau prea mult cu ochii in monitor. Este exerciţiul care-mi place cel mai mult pentru că nu trebuie să stau in picioare. ☺

Beneficii: refacerea şi consolidarea vederii, decongestionarea ochilor obosiţi.

Exerciţiul 2

În picioare, tălpile alăturate, spatele drept.

a) Duci capul pe spate atât cât permite coloana (nu forţa!), apoi priveşti între sprâncene (cruciş) - când simţi că ochii lăcrimează te opreşti şi reiei după o scurtă pauză, fără să depăşeşti 5 minute la început - cu toate reluările.

b) Capul drept, ochii privesc spre vârful nasului, apoi spre rădăcina nasului, apoi între sprâncene (cruciş)

Corpul să fie relaxat, respiraţia normală.

Beneficii: vindecă toate bolile de ochi şi previne degenerarea lor; întreaga reţea neuro-musculară a ochilor e întărită şi reactivată; vindecă defectele de vedere; combinat cu celălalt exerciţiu vindecă bolile de ochi; după 40 zile de practică, fără întrerupere, ochelarii devini inutili, vederea normală revenind. (nu am ajuns să aflu pentru că folosesc ochelari de vedere numai când trebuie să citesc litere foarte mărunte - notele din subsolul unor pagini, de exemplu, dar am de gând să practic acest exerciţiu timp de 40 de zile, să ştiu exact despre ce citesc, şi scriu).

Exerciţiul 3

a) Priveşte la distanţă căutând să desluşeşti obiecte îndepărtate; priveşte linia orizontului. Exerciţiul are eficacitate când e făcut în afara oraşului, pentru baia de culoare. Durata: 10-20 minute. (şi acest exerciţiu îmi place şi îl execut de câte ori am ocazia - nu prea des).

b) Privirea la soare - dimineaţa între orele 7-8 sau după amiaza când strălucirea soarelui scade, priveşte discul solar 1-2 minute, la început, mărind durata la 5-10 minute. Persoanele cu afecţiuni de ochi nu vor privi discul direct ci numai în direcţia lui, până vor putea să-l privească direct. Ochii trebuie să fie larg deschişi şi relaxaţi, niciodată crispaţi. Nu se priveşte soarele la amiază, când strălucirea e puternică. (in copilărie obişnuiam să fac asta, fără a şti că este un “exerciţiu” - mi s-a spus să nu mai fac, pentru că îmi stric ochii, deşi mă jucam numai dimineaţa şi când soarele se pregătea să apună; am ales dimineaţa şi amurgul pentru că voiam să văd soarele şi dacă ochii lăcrimau nu aveam cum să-l vad - soarele privit când e in plină strălucire e doar o pată alb-galben pal şi, când iei ochii de la el, câteva secunde, un minut - sau mai mult - vezi doar alb şi apoi “cu pete albe”, şi îţi curg lacrimile, ochii te ustură).

c) Privirea lunii şi stelelor - să nu fie frig, ochii să nu fie crispaţi (unghiul de înclinare al privirii la 45 grade înlătură crisparea).

Beneficii: vitalizarea şi stimularea circulaţiei sanguine şi a reţelei nervoase; sunt distruşi unii microbi de pe pleoape; exerciţiul bine executat, câte 1/2 oră zilnic, oferă capacitatea de a distinge structuri materiale mai fine.

Masajul ochilor: pe scaun, relaxat, cu coloana dreaptă, respiraţie liniştită, normală. Palmele curate sunt frecate una de cealaltă până le simţi uşor încălzite apoi le aşezi pe ochii închişi. După câteva secunde, apăsând uşor globii oculari mişti palmele câte puţin spre nas şi spre coada ochilor, masând uşor întreaga lor suprafaţă (ca şi cum te-ai freca la ochi cu partea dinspre încheieturi a palmelor.

Beneficii: tonifică circulaţia sângelui şi terminaţiile nervoase.

Masajul se execută după oricare exerciţiu al ochilor, dar şi fără a executa vreunul dintre exerciţii poate fi făcut. Persoanele care îşi machează ochii trebuie să evite masajul pentru că riscă să-si bage-n ochi fardurile sau să le întindă (am scris aceasta deoarece nu este evident pentru toată lumea!).

Baia oculară: la 1-2 minute după exerciţiu, arunci cu mâinile apă rece (nu de la gheaţă!) pe ochii mari deschişi, de câteva ori.

Beneficii: înviorarea ochilor şi o bună dispoziţie sufletească. Se face după fiecare exerciţiu, dar şi dacă nu faci aceste exerciţii.

Cine alege să practice aceste exerciţii trebuie să se concentreze total la ceea ce face, să nu respire sacadat, să nu forţeze ochii, să se gândească exact la ceea ce face, să îşi spună in gând (sau să vizualizeze) aceste mişcâri. La orice disconfort trebuie oprit exerciţiul - înseamnă că ceva e forţat; se poate relua după o pauză de câteva minute. 

Plafonarea preţului la pâine

Vine Daea, de la Ministerul Agriculturii şi a nu mai ştiu ce, şi zice, prin decembrie, că vrea să plafoneze preţul la pâine şi alte produse pe bază de cereale. Cică - zice el - preţul la grâu, de exemplu, a crescut cu nici unu la sută, pe când preţul pâinii a crescut cu 15-20% iar lui - şi acoliţilor săi din guvern - li se pare că nu e firesc. Culmea este că mulţi consumatori de pâine se bucură de această idee stupidă. De ce e stupidă ideea? Din cauza altor idei stupide, între care mărirea salariului minim pe economie. Mărirea salariului minim pe economie este un lucru bun, in principiu, doar că… nu toţi cei care au angajaţi îşi permit să plătească - unii o fac, acceptând micşorarea profitului (pe care, probabil, l-au estimat la început de an) pentru a putea plăti salariile mărite, alţii încheie contractele de muncă şi trimit angajaţii in şomaj.

Revenind. E mai mult decât logic să crească preţul la produsele de panificaţie pentru că mai toate s-au scumpit: accize la combustibil, unele taxe şi impozite, preţul la utilităţi etc. - ceea ce înseamnă că au crescut costurile de producţie; crescând costurile de producţie (şi cele cu salariile) e firesc să crească şi preţul produselor, dacă nu se doreşte falimentarea fabricilor de pâine in câţiva ani, de exemplu. Oare cum e mai bine? Să crească preţul pâinii cu un leu sau să ajungă in şomaj zeci de oameni, oameni care nu sunt întotdeauna tineri când ajung să primească indemnizaţie de şomaj? Unii angajatori doresc să-şi păstreze un profit mare şi nu le pasă că unii angajaţi ajung “in şomaj”. Indemnizaţia de şomaj nu e pe viaţă, persoanele care au depăşit vârsta de 50 de ani nu îşi găsesc uşor locuri de muncă ş.a.m.d.. Apoi, indemnizaţiile de şomaj sunt suportate de toţi cei care câştigă (banii adunaţi din contribuţia personală a fiecărui fost angajat nu ajunge pentru toată perioada de şomaj).

De ce nu poate fi spart acest cerc vicios al creşterii salariilor şi, automat, al creşterii preţurilor la toate cele? Deoarece (între altele!) cresc, implicit, cheltuielile prestatorilor de servicii, a producătorilor etc. - ei trebuie să îşi acopere aceste cheltuieli şi la sfârşitul lunii să aibă profit - altfel s-ar numi “muncă voluntară” ceea ce fac ei, iar fiecare munceşte pentru a se întreţine pe sine şi familia şi să aibă şi ceva in plus. Desigur, mulţi vor spune ca sunt firme mari care işi pot permite să plătească un salariu minim mai mare fără a scumpi ceea ce vând. Pentru un timp; poate, dacă nu ar mai creşte alte taxe şi impozite, dacă nu s-ar inventa altele care să ducă la diminuare profitului marilor întreprinderi. Totuşi, despre fabricile de pâine nu se poate spune că sunt multinaţionale care nu sunt taxate pe teritoriul României. Există multe firme mici, in general, cu unul-doi angajaţi - administratorii acestora nu pot susţine prea mult timp măririle pentru că au şi chirii de plătit, cei mai mulţi, pentru că toate se scumpesc in jurul lor.