Ziua Pi. Ziua Matematicii

Cum se spune corect: "9 cu 7 e 15" sau "9 plus 7 este egal cu 15"? 👀 😉

Foto: https://pixabay.com/users/geralt-9301/

Matematica e în știință și tehnologie, e in organizarea societăților umane, e in natură, este... in orice facem. Și atunci, cum să nu aibă și Matematică o zi a ei, la nivel mondial?

An de an, din 2019, e marcată Ziua Internațională a Matematicii! Ziua a fost recunoscută astfel de Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură (UNESCO).

Anterior, data de 14 martie era marcată ca Ziua Pi, fiind sărbătorită prima dată în 1988.

De ce 14 martie

Neuronul meu drag, care știe din matematică doar că doi plus doi fac patru (de cele mai multe ori! 😃) s-a gândit la ziua de naștere a lui Albert Einstein - 14 martie - dar l-am contrazis imediat: Einstein e cu fizica.

A fost aleasă ziua de 14 martie pentru că americanii (poate nu doar ei) notează data 3.14 (întâi luna, apoi ziua). Acest format al datei corespunde cu valoarea aproximativă a numărului Pi - 3,14.

Sărbătorirea Zilei Internaționale a Matematicii la aceeași dată extinde semnificația Zilei Pi pentru a include întregul spectru al matematicii.

Ce reprezintă numărul Pi

Reprezintă circumferința unui cerc împărțită la diametru acestuia. Oricare ar fi dimensiunea cercului raportul este mereu același număr (aflu lucruri noi! 😃) π este una dintre cele mai cunoscute constante matematice din lume - poate fi rotunjită la 3,14.

Pi este un număr irațional, cu un număr infinit de zecimale, care este imposibil de calculat exact. (când și numerele sunt iraționale... la ce ne putem aștepta de la unii oameni?) Matematicienii din toate timpurile au încercat - fără spor - să obțină o valoare exactă.

Arhimede din Siracuza (287-212 i.Hr.), considerat unul dintre cei mai mari matematicieni ai antichității, a făcut primul calcul al valorii lui Pi; a obținut o aproximare a valorii lui Pi - in antichitate s-au calculat doar primele 7 zecimale ale numărului Pi.

In prezent, recordul acestui calcul matematic a fost atins în Tokyo - s-au stabilit 2.576.980.370.000 de zecimale ale lui Pi.

Litera grecească π (citită pi) provine de la un cuvânt grecesc "perimetros" - notația a fost adoptată (inventată) in 1707 de William Jones și popularizată de Leonhard Euler in 1737.

Tema zilei in 2026

In fiecare an, cu această ocazie există câte o temă. Tema din 2026 este Matematica și speranța. E celebrată matematica drept un limbaj universal care inspiră înțelegere, cooperare și optimism in abordarea provocărilor comune ale umanității.

Prin alegerea temei din acest an se dorește sublinierea ideii că matematica, precum speranța, e unul dintre atuurile universale ale omenirii. Matematica permite o înțelegere mai profundă a realității, sprijină dezvoltarea unor cadre și definiții comune și consolidează colaborarea între discipline și societăți. Prin utilizarea responsabilă a datelor și prin raționament riguros, matematica oferă soluții ce servesc binelui comun (zic cei de la UNESCO).

Pentru că nu vreau să contrazic mințile luminate mă rezum la a scrie doar: speranța moare ultima! (mulți au murit cu speranța colaborării etc. in brațe). Fie vorba: matematica e extrem de utilă în proiectarea unor arme sofisticate.

Trei glume cu matematicieni

Un matematician intră într-un magazin foto și zice:
- Aș vrea să-mi developați filmele acestea.
- Nouă ori treisprezece?
- O sută șaptesprezece; de ce?!

Un bărbat într-un balon cu aer cald ajunge deasupra unui plafon de ceață și nu își dă seama unde este. Vede o persoană pe vârful unui munte care iese din ceață.

- Hei! Știi unde mă aflu? îi strigă celui de pe munte.
- Ești într-un balon cu aer cald deasupra unui munte.
- Ah, excelent, deloc util. Presupun că ești matematician?
- Da; de unde știi?
- Mi-ai dat o soluție corectă și completă, dar inutilă.
- Tu trebuie să lucrezi in management!
- De unde știi?

- Nu știi unde ești, nu știi unde te duci. Ți-am răspuns la întrebare, iar acum toate problemele tale sunt cumva din vina mea.

Un profesor de matematică se plângea altuia:

- Clasa asta nouă pe care o am e o adunătură de tâmpiți! Le explic o teoremă o dată - n-o înțeleg; le explic a doua oară - tot n-o înțeleg; le explic a treia oară - am înțeles-o și eu, și ei tot nu înțeleg!

15 citate cu referire la matematică

Pitagora: Lumea este condusă de numere.

Platon: Nu am întâlnit niciodată un matematician capabil de a fi raţional. (Ups! 😃)

Shakuntala Devi: Fără matematică nu poți face nimic. Totul din jurul tău este matematică. Totul din jurul tău e format din numere.

Dean Schlicter: Coboară suficient de adânc în orice și vei găsi matematica.

Felix Klein: Toată lumea știe ce e o curbă, până când studiază suficientă matematică încât să se încurce in nenumăratele excepții posibile.

De la Henri Poincaré citire:

* Matematica este arta de a da același nume lucrurilor diferite.

* Prin logică demonstrăm, dar prin intuiție descoperim.

Jerry Bona: Axioma alegerii este evident adevărată, Principiul bunei ordonări evident fals, și cine poate spune ceva despre lema lui Zorn?

Jean-Pierre Serre: In timp ce științele celelalte caută regulile pe care Dumnezeu le-a ales pentru acest Univers, noi, matematicienii, căutăm regulile pe care chiar și Dumnezeu trebuie să le respecte.

Galileo Galilei: Matematica e limba in care Dumnezeu a scris universul. [Universul] nu poate fi citit până când nu învățăm limba și nu ne familiarizăm cu caracterele in care e scris. Este scris in limbaj matematic, iar literele sunt triunghiuri, cercuri și alte figuri geometrice, fără de care e imposibil pentru om să înțeleagă un cuvânt.

După ce a aflat că unul dintre studenții săi a renunțat la matematică pentru a deveni poet, David Hilbert ar fi răspuns: Bine; nu avea suficientă imaginație pentru a deveni matematician.

Bertrand Russell:

* Matematica poate fi definită ca materia in care nu știm niciodată despre ce vorbim, nici dacă ceea ce spunem e adevărat.

* Matematica, privită corect, posedă nu numai adevăr, ci și o frumusețe supremă - o frumusețe rece și austeră, ca cea a sculpturii, fără apel la nicio parte a naturii noastre mai slabe, fără podoabele splendide ale picturii sau muzicii, dar sublim de pură și capabilă de o perfecțiune severă, cum numai cea mai mare artă o poate arăta.

Stefan Banach: Matematica este cea mai frumoasă și mai puternică creație a spiritului uman.

E. W. Howe: Este extrem de greu să convingi un elev de liceu că va întâlni o mulțime de probleme mult mai dificile decât cele din algebră și geometrie.

Notă. Am ales să adun aici numai ceea ce pot înțelege și eu. 😃

Postare programată

Albert Einstein, nascut in 14 martie

Culmea fizicii: Să paști un cal putere pe un câmp magnetic.

Un pic despre Albert Einstein

Despre Albert Einstein, autorul teoriei relativității, și unul dintre cei mai străluciți oameni de știință, s-a scris enorm, și se va mai scrie, așa că aici nu fac decât să (îmi) amintesc că s-a născut în 14 martie 1879, la Ulm, in Germania (d. 1 aprilie 1955 la New Jersey, SUA) și că, in 1921, a primit Premiul Nobel pentru Fizică (probabil că voi uita, până anul viitor; ups!) și că nu a fost un om perfect (asta nu voi uita; ups! cui îi pasă?! mie-mi pasă).

Se spune că Einstein a spus cândva că datorează mintea sa sclipitoare faptului că are un simț al umorului copilăresc. Care era originea accentelor sale de misoginism și rasism n-a spus-o. In fond, chiar genial, Einstein a fost un bărbat al timpurilor lui; in plus, afirma că, pentru el, știința e mai importantă decât orice.

Totuși, Einstein nu a fost doar "unul din mulțime"; a fost un gânditor revoluționar, imigrant, activist pentru drepturile omului, victimă a propagandei naziste... Albert Einstein, azi aproape sinonim cu geniul, ar fi trebuit să știe mai bine, ar fi trebuit să fie mai bun.

Recentele studii ale corespondenței sale arată că Albert Einstein avea accente de sexism. Sunt pasive, nesigure, nevoiașe și vor să fie dominate, scria el, despre femei, într-o scrisoare.

Despre "latura întunecată" a lui Albert Einstein:

* https://academyoftheheartandmind.com/2025/02/07/the-dark-side-of-albert-einstein-and-mileva-maric-his-first-wife/

* https://www.inverse.com/article/45922-albert-einstein-could-be-just-as-cruel-as-he-was-brilliant

Einstein zicea că relativitatea se aplică la fizică, nu la etică. Hm.

Gata! Nu-l mai bârfesc chiar de ziua lui... mai ales că nu se poate apăra.

Einstein era de părere că toți oamenii sunt geniali, însă trebuie judecați diferit. Zicea el: Dacă judeci un pește după abilitatea sa de a se cățăra in copac, el va trăi toată viața cu impresia că e un prost.

Anecdote cu Albert Einstein, și citate

Întrebare: Cum v-a venit ideea asta nemaipomenită a relativității?

Răspunsul lui Einstein: Unii oameni se gândesc și la lucruri simple.

Î: Cum explicați relativitatea?

R: Când stai lângă o tânără drăguță două ore, acestea par două minute. Când stai două minute pe o plită încinsă, ți se par două ore.

Î: Cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial?

R: Nu știu cu ce arme se vor lupta oamenii în al treilea război mondial, dar în al patrulea se vor bate cu bețe și pietre.

După cel de-al doilea război mondial, când între "marile puteri" și statele aflate sub influența sovietică începuse "Războiul Rece", dominat de spectrul unei catastrofe nucleare care să pună capăt civilizației, se vehicula ideea că bomba atomică nu ar fi fost inventată dacă n-ar fi existat un Einstein care să descopere teoria relativității.

Întrebat dacă e de părere că energia atomică ar trebui folosită doar in scopuri pașnice, Einstein a răspuns: 

- Firește că sunt de această părere. In fond, in domeniul electricității, nu se limitează nimeni la utilizarea curentului numai pentru scaunul electric...

La o întrunire mondenă, o doamnă, despre care se știa că istețimea ei lasă de dorit, a vrut să fie interesantă și l-a întrebat pe Einstein:

- Dumneavoastră, care cunoașteți o mulțime de lucruri, puteți să-mi spuneți care e diferența dintre timp și eternitate?

- Desigur, doamnă - a răspuns savantul - dar mi-ar lua un timp să vă explic, iar dumneavoastră o eternitate că să pricepeți.

Postare programată

Geografia amuzanta

Culmea geografiei: să deschizi Porțile de Fier cu Cheile Bicazului; și să te joci cu cercul polar.

Cuvântul "geografia" provine din limba greacă și s-ar traduce prin "a descrie Pământul". Este știința care studiază învelișul terestru, cu toate elementele sale - relief, climă, ape, vegetație, distribuția populației, activitățile umane etc.

Desigur că am studiat geografia la școală, și n-am trecut chiar ca peștele prin apă, dar nici nu s-au lipit prea multe in creierul meu. Sigur, mă descurc... Știu să deosebesc o apă curgătoare de una stătătoare... Nu mă laud, dar mă număr printre cei care se rătăcesc într-o cameră goală; știu să citesc o hartă - in mod sigur ajung in locuri încă nedescoperite!

Lăsând gluma, mi-a plăcut geografia, dar nu am excelat - e adevărat, nu mi-au plăcut profesorii pe care i-am avut: ne dictau din manual, nu le plăcea să discute, să răspundă la întrebările curioșilor...

Foto: https://pixabay.com/users/joa70-16807463/

Mai jos las zece glume cu tema "geografie".

Glume cu și despre geografie

Profesorul către elev:- Cum se numesc locuitorii Lisabonei?
- De unde să știu?! Sunt milioane!

Extemporal la geografie: Ce este Mamaia?

Nota maximă a luat-o Gigel, care a răspuns scurt și la obiect: "Mamaia este acea stațiune, pe țărmul Mării Negre, unde realizezi cât suntem de norocoși că există Grecia".

- Ești un elev problemă, dar îți mai dau o șansă pentru o notă de trecere. Spune-mi tot ce știi despre Carpați.

- Cu filtru sau fără?

- Cu ce obiect seamănă forma Italiei pe hartă? întreabă profesorul.

- Cu o cizmă de cauciuc - se aude o voce din rândul elevilor.

- De ce tocmai de cauciuc?

- Pentru că stă în apă, logic...

- In această noapte va avea loc o eclipsă totală de Lună. Să nu uitați să vă uitați, și discutăm data viitoare.

Un elev din ultima bancă:

- Pe ce canal?

La ora de geografie, profesorul a explicat despre latitudine, longitudine, grade și minute; pentru a co-interesa elevii, le propune o întâlnire:

- Pentru masa de prânz să ne întâlnim la 23 de grade, la 4 minute latitudine nordică, 45 de grade și 15 minute longitudine estică.

Câteva minute se lasă o tăcere confuză, apoi se aude o voce, timidă:

- Domnule profesor, cred că veți mânca singur.

În săptămâna "Școala altfel", profesorul de geografie merge cu elevii într-o excursie pe munte. Se adresează unui elev:

- Gigel! In față ai Nordul, in stânga ai Vestul, in dreapta ai Estul... Ce ai in spate?

- Rucsacul! răspunde Gigel.

Despre Facultatea de Geografie...

Ce cred profesorii: Geografia e una dintre cele mai importante științe;

Ce cred studenții: Geografie înseamnă plimbări și distracție;
Ce crede societatea: Geografie înseamnă munți și capitale;
Ce cred părinții: Geografie înseamnă șomaj și foame.
Concluzie: trăim pe Terre diferite!

Într-un avion pe cursa dintre Londra și New York: un inventator, un fizician și un geograf, discută. Să se dea important, inventatorul zice:

- Ce ne-am fi făcut dacă o minte sclipitoare nu ar fi inventat minunăția care este avionul?

Ușor iritat, fizicianul zice:

- Ce ne-am fi făcut dacă, înainte de avion, niște genii nu ar fi studiat portanța, aerodinamica și propulsia?

La care, are și geograful o replică:

- Dacă cineva nu ar fi descoperit și desenat pe hartă America, azi doi încrezuți ar fi stat acasă...

Întrebare: De ce populația României este de 20 de milioane de locuitori?

Răspuns: Pentru că cealaltă jumatate e in Germania, Spania, Italia, Marea Britanie, Canada, SUA.

Postare programată

Iubește și fă ce-ți place

Mircea Eliade, autor și istoric al religiilor, s-a născut în 13 martie 1907 la București și a murit la Chicago, in 22 aprilie 1986.

Mai jos, pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, am copiat un text din volumul Fragmentarium, de Mircea Eliade, volum apărut la Editura Humanitas, București, in 1994.

Dilige...

Am găsit destul de târziu în viață această propoziție a Fericitului Augustin: dilige et quod vis fac - iubește și fă ce-ți place! Este, fără îndoială, una din cele mai curajoase afirmații ale creștinismului; și, in același timp, formula cea mai cuprinzătoare a mesajului lui Cristos; cuvântul care îl rezumă. Libertatea absolută se câștigă prin dragoste. Pentru că numai prin dragoste omul își iese din fire, se eliberează de bestie și de demon. Numai o asemenea libertate este nevătămătoare pentru aproapele, pentru "colectivitate".

Mult timp după Fericitul Augustin, Rabelais a făcut pe umaniști să viseze in fața inscripției din Thélème*: fais ce que voudras. Câte pagini nu s-au scris asupra acestei inscripții! Câte nostalgii nu s-au mistuit cu mintea la acea încântătoare mînăstire in care oricine putea face ce voia! Și, cu toate acestea, textul lui Rabelais nu e chiar atât de comod. Omul vrea uneori să facă o sumă de lucruri prea puțin plăcute vecinului; câteodată, asemenea lucruri pot fi amuzante sau ridicole - alteori, însă, ele pot fi teribile sau dezgustătoare. Omul "pur și simplu", omul "în toată firea" e de cele mai multe ori deprimant. Numai când iubește, când e scos din fire poate fi liber și poate rămâne, totdeodată, in comunitate.

Augustin și Rabelais, două idealuri opuse, două lumi opuse: creștinătatea, întemeiată pe comunitatea de dragoste - și lumea modernă, întemeiată pe egalitate etc... sau pe contracte sociale etc., sau pe interese economice comune etc. De la Renaștere încoace omul visează să poată face ce vrea. Uită că acest quod vis fac își pierde sensul uman, dacă e întrebuințat cu nostalgia rabelaisiană, scos din comunitatea de dragoste, rupt de porunca esențială: dilige.

Lumea modernă e exasperată de "teroarea" creștină. Într-adevăr, teroare e reală. Ce poate fi mai nesuferit decât această veșnică invitație la iubire, această libertate absolută care ți se oferă numai atunci când iubești, când renunți de a mai fi tu însuți, om în toată firea?!...

--------

*Thélème. Abația Thélème e prima utopie din literatura franceză, descrisă de François Rabelais in Gargantua, lucrare publicată prima dată în 1534, ediție definitivă în 1542.

Mircea Eliade, câteva date biografice

Din păcate - ca și Emil Cioran, și alții - Mircea Eliade îmbrățișează ideologia Mișcării Legionare/Legiunea Arhanghelului Mihail/Garda de Fier. Din fericire - dacă se poate spune astfel și are cine știe ce valoare - se manifestă (puțin) în apărarea lui Mihail Sebastian în câteva ocazii - acesta, prieten bun, îi iartă antisemitismul (am dedus din Jurnalul lui M.S.)

Nae Ionescu, profesorul lui de logică și metafizică (la Universitatea din București), consider că a avut o influență nefastă asupra lui Mircea Eliade. A sfârșit prin a deveni activist convins - a scris articole favorabile Mișcării Legionare și s-a implicat în campania pentru alegerile din 1937, făcând parte din gruparea adunată în jurul lui Nae Ionescu.

In timpul unei campanii autorizate de regele Carol al II-lea împotriva Gărzii de Fier, alături de lideri ai Mișcării Legionare a fost arestat și Mircea Eliade (14 iulie 1938). După ce trei săptămâni s-au făcut presiuni asupra lui, să semneze o declarație de disociere de Garda de Fier (a refuzat), a fost transferat, in august, într-un lagăr provizoriu din Miercurea-Ciuc unde a stat până în octombrie când, din cauza stării de sănătate, a fost transferat la un sanatoriu, și in noiembrie a fost eliberat.

Până să se stabilească în Statele Unite, Mircea Eliade a călătorit în India, la Paris, a fost atașat pe lângă ambasada României din Londra, pe lângă cea din Lisabona. In Chicago a ajuns in 1956 și din 1957 a fost profesor la universitatea din Chicago, fiind titular al catedrei de istoria religiilor.

Deși îi era dor de țară, Mircea Eliade a refuzat să se întoarcă, chiar dacă regimul comunist, in anii 1960, i-a "reabilitat" numele.

Mai multe: https://www.lib.uchicago.edu/e/scrc/findingaids/view.php?eadid=ICU.SPCL.ELIADEM

Foto de aici: https://muzeulexiluluiromanesc.ro/colectii/colectia-mircea-eliade/

Gazeta de Transilvania, 1838

Din inițiativa și sub conducerea lui George Barițiu, apare la Brașov, in 12 martie 1838 (24 martie pe stil nou), Gazeta de Transilvania, primul ziar politic românesc.

Primul număr al publicației a fost scris cu caractere chirilice, și mulți ani fost așa; în numărul 1/2 ianuarie 1852, pe prima pagină a apărut primul articol scris (in totalitate) cu caractere latine. In timp, pe măsură ce se rezolvau problemele in tipografie și literele chirilice erau înlocuite (costurile difereau în funcție de literele folosite) ziarul a apărut tipărit integral folosindu-se alfabetul latin.

Ziarul își încetează apariția în anul 1946, din cauza presiunii exercitate de comuniștii ajunși la putere.

Anunț publicitar în numărul din 19 septembrie/2 octombrie 1910:

Caut om însurat, amândoi activi pentru moşie îa judeţul Vaslui El sa cunoască îngrijirea vitelor, ea bucătăria şi economia casnică. — Ofer pentru amândoi 450 lei anual, mâncare, casă şi încălzit la curte. Pot întră hi 1 Octomvrie.

Detalii prin corespondenţă. Comandor Ciuchi, 1192,1—3. Galaţi (Romania)

De aici: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/68676

Și textele de mai jos (cu albastru) le-am copiat de pe site așa cum sunt scrise în primul număr al Gazetei din anul 1945, 1 ianuarie (singurul găsit pe site):

Feciorul lui badea Nicolae e reacționar, de Dr. N. Căliman

Aşa glăsuește o hârtie scrisă către o autoritate românească:

Având îa vedere ca.......... având în vedere. . . . considerând. . . . considerând. . . . cinci păcate mari, toate acestea îl clasează pe feciorul lui badea Nicolae între elementele reacţionare, periculoase intereselor de stat.

Până mai alaltăieri această decretare de „periculos intereselor de stat“ se făcea în altă limbă. Astăzi sunt făcute aceste consideraţii în limba românească. Acum, feciorul lui badea Nicolae nu se prea sperie de astfel de judecăți strâmbe şi aspre. In copilăria Iui, el umbla cu vitele noaptea, prin întunerec şi a învățat să nu i fie frică.

Aşa l-a învăţat badea Nicolae. Şi el aşa a rămas. Nu tremură şi nu-i este frică nici de întunerecul iadului. Tremură şi se cutremură numai acei oameni, care nu prea au conştiinţa curată. Unii ca aceştia tremură şi de umbra lor. Şi se sperie de vorbe şi oameni numai aceia care au conştiinţa încărcată cu păcate omeneşti, sau cu păcate naţionale şi sociale,. Şi — har Domnului ! — nu o spune ca vameşul, o spune numai (indescifrabil) lui badea Nicolae, este conplet sănătos şi are conştiinţa de tot liniştită. Nu o are încărcată cu păcate omeneşti de neiertat; şi nu o are încărcată mai cu seamă cu păcate naţionale şi sociale. De aceea nu se teme şi nu tremură nici de oamenii care sunt cătrăniţi rău de tot şi nici de vorbele lor.

Puţin îl cam doare şi-l supără răutatea şi reaua credinţă a lor. Mai cu seamă reaua credinţă. Această boală morală de care sufere aşa de mulţi Românaşi de ai noştri şi de care se face uz în zilele noastre aşa de mult. Aceasta îl supără mai mult. Şi apoi oamenii care vorbesc şi scriu azi au pentru scrisul şi vorbele lor o circumstanţă atenuantă.

Vorbele şi părerile lor nu mai au valoarea lor adevărată. Sunt ca banul de azi, cu o valoare foarte scăzută. Azi prea mulţi oameni strigă tare de tot în pieţe şi gazete. Foarte mulţi însă nu au bine lămurite nici vorbele, nici noţiunile şi nici principiile pe care le strigă. 

Şi vorbele, şi noţiunile, şi principiile ies foarte deseori numai din gură, sau din pana prea ușoară la scris. Ele nu mai ies din adâncimile inimii şi ale sufletului.

Nu te fereşti pe stradă sau în vieaţa publică din calea unui grăbit, sau a unui îndrăsneț - şi sunt foarte mulți de aceștia - îţi strigă pe loc în mijloc de stradă sau în ziarul său, cât îl ține gura şi pana: reacţionarule, fascistule, hitleristule, întocmai cum altădată alţi viteji îţi strigau bolșevicule!

Aceste noțiuni au ajuns să fie azi vândute în piețe publice, cum vinzi ceapa şi varza. Cu deosebirea că acestea din urmă nu se prea găsesc, iar primele se găsesc din belşug la tot pasul.

Aşa, nu prea sunt în curat oamenii de azi nici cu noţiunea de reacționar. Numai aşa ne putem explica faptul că sunt clasaţi între reacţionari oameni care n’au nimic cu reacţionarismul.

Căci ce înseamnă reacţionarism ? Dorința de a schimba forma de guvernământ a statului, cea de azi cu cea de ieri. In cazul nostru: de a vrea să readuci din nou dictatura sau desmăţul vechiu de guvernări. Poate să vrea acest lucru feciorul lui „badea Nicolae“ ? Cred că nici acuzatorii lui nu sunt capabili de atâta răutate, încât să presupună acest lucru. II cunosc ei prea bine. Dar reacţiunea este o lege a naturii. O acţiune produce totdeauna o reacţiune. Aşa se întâmplă în natură, aşa în vieaţă şi aşa se întâmplă în societatea omenească.

Cu acest înţeles privită reacţiunea, feciorul lui „badea Nicolae“ le face plăcerea acuzatorilor săi să se declare sus şi tare, fără să se ascundă, de reacţionar. El reacţionează în contra tuturor acelora care vor să introducă în ţara românească în locul desmăţului trecutului un alt desmăţ, în locul unei tiranii, o altă tiranie. Reacţionează contra tuturor acelora care se încărdăşesc cu străinii contra intereselor neamului românesc. Contra tuturor care nu vor să mai ştie nimic nici de datina, nici de onestitatea, nici de simţul de dreptate şl legalitate, nici de tradiţia, nici de trecutul şi nici de geniul acestui neam românesc.

El nu vrea ca neamul său să intre în cosmopolitism cum intră un râu în apa mării, fără să i se mai cunoască individualitatea. El vrea ca neamul său să rămână cu geniul său naţional, cu individualitatea sa naţională. Fiindcă feciorul lui „badea Nicolae“ nu vrea să trăiască numai prezentul, el poartă în sine şi un trecut mare şi vrea să trăiască şi viitorul. Vrea acest fecior al lui „badea Nicolae“ ca la conducerea statului şi în vieaţa publică să troneze simţul de dreptate şi legalitate, simţul de cinste, de omenie, de onoare, de adevăr şi onestitate, credinţa puternică în puterea şi viitorul neamului, să troneze puterea de rezistenţă şi liniştea lui „badea Nicolae“. Căci aşa sunt toţi fraţii lui badea Nicolae de pe întregul cuprins al României. Acesta-i reacţionarismul feciorului lui „badea Nicolae“. Şi să ştie acuzatorii lui, că astfel de reacţionari sunt mulţi de tot pe tot pământul românesc.

*

Pro domo

Cenzura militară a Presei cu Nr. 2056 din 30 Nov. 1944 a aprobat apariţia „Gazetei Transilvaniei“. Autorizajia este semnată de: Şeful Cenzurii Militare a Presei, Lt. col. magistrat T. Ulea.

De aici: http://dspace.bcucluj.ro/handle/123456789/81663

Acest prim număr din 1945 pare a fi ultimul, exceptând cazul in care altele nu au fost găsite sau au fost găsite și sunt prea deteriorate sau nu au fost scanate.

Postarea e înscrisă în jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Din paginile publicate am ales numai aceste texte pentru că primul mă amuză, al doilea mi se pare gen "bate șaua să priceapă iapa" și al treilea pentru că abia acum aflu că, la un moment dat, era obligatoriu ca în paginile ziarelor să apară aprobarea cenzurii - cenzura a continuat în era comunistă, dar nu s-a mai declarat public.

Mai multe informații despre Gazeta de Transilvania:

https://ziarullumina.ro/educatie-si-cultura/interviu/gazeta-de-transilvania-ziarul-unei-constiinte-179364.html

De-a lungul timpului, ziarul a "cochetat" cu diverse ideologii: naționalist-transilvăneană, țărănistă, legionară și, după 1989, neocomunistă.

A susținut principii democratice, naționaliste și iluministe, având un rol important în lupta politică a românilor din Imperiul Austro-Ungar, și a fost solidară cu cercurile progresiste din Principate.

In diverse perioade, a apărut săptămânal, bisăptămânal, cotidian. Comuniștii au închis redacția, care se redeschide după 1989, dar criza economică o închide definitiv în 2009.

Cuore, de Edmondo de Amicis

Cuore e un roman scris de Edmondo de Amicis, publicat în 1886 - a avut un succes fulminant, s-ar putea spune; e lucrarea care îl face cunoscut pe autor dincolo de hotarele Italiei (romanul a fost tradus in peste 20 de limbi).

Romanul e scris sub forma unui jurnal, prezentând experiențele unui elev italian - Enrico Bottini - pe parcursul unui an școlar; sunt relatate povești și lecții de viață; sunt povești despre respect, curaj, prietenie, solidaritate, dragoste de familie și de patrie. E despre formarea caracterului și despre puterea bunătății.

Structura cărții - am citi pe undeva - este una inovatoare pentru vremea sa: fiecare lună a anului școlar este marcată de notele lui Enrico, dar și de scrisori ale părinților și de celebrele narațiuni exemplare despre eroi anonimi ai vieții cotidiene.

Nu am citit romanul, ci numai așa numitele povestiri lunare - la sfârșitul fiecărei luni, învățătorul cu elevii săi citesc câte o povestioară al cărei erou e un băiat italian care-și jertfește viața sau îndeplinește o mare acțiune pusă în slujba binelui sau a patriei.

Volumul cu povestiri pe care îl am a fost publicat în 1957 la Editura Tineretului, București. Am copiat fragmente din povestirea Micul toboșar sard.

In prima zi a bătăliei de la Custozza - era în 24 iulie 1848 - vreo șaizeci de soldați dintr-unul din regimentele noastre de infanterie, trimiși să ocupe o casă singuratică ce se afla pe un deal, se pomeniră deodată atacați de două companii de austrieci, care, trăgând asupra lor din toate părțile, de-abia le mai dădură răgazul să se ascundă în casă și să încuie ușile, nu fără a lăsa pe câmp câțiva morți și răniți.

Cu soldații se afla și un mic toboșar din Sardinia, un băiețel de vreo 14 ani, dar care nu părea să aibă mai mult de 12, așa era de mărunt. (...) Micul toboșar, cam galben la față, dar bine înfipt pe picioare, se cocoțase pe o măsuță și își întindea de zor gâtul, ținându-se de perete, ca să vadă ce se întâmplă afară. (...)

Casa era așezată pe culmea unui povârniș și nu avea spre vale decât o ferestruie, sus, la mansardă. Iată de ce austriecii nici nu o atacau din partea aceea. Povârnișul era liber. Vrăjmașul nu trăgea decât spre fațadă și spre aripile casei.

Pe scurt, infanteriștii italieni erau încercuiți și la un pas de a fi uciși sau luați prizonieri. Undeva, in vale, erau trupe ale armatei italiene, care le-ar fi putut veni în ajutor dacă ar fi reușit să comunice cu acei soldați.

Trupa din casa asediată era condusă de doi sergenți și un căpitan morocănos de felul său, dar hotărât și curajos. Căpitanul a scris un bilețel și i-a propus băiețelului să alerge după ajutor. Bineînțeles că acesta a acceptat și a fost coborât prin fereastra îngustă a mansardei.

A alergat copilul cât l-au ținut picioarele. Când a căzut, sub ploaia de gloanțe austriece, căpitanul l-a crezut mort, dar băiatul s-a ridicat și, chiar dacă alerga mai încet, continua ce începuse. Când au sosit ajutoarele au înțeles că mărunțelul reușise.

Totuși, după două zile, italienii au pierdut lupta și au pornit pe drumul dureros al retragerii, spre râul Mincio. Căpitanul, deși rănit, mergea alături de soldați. Au ajuns într-un orășel, unde căpitanul a întrebat de unul dintre locotenenții săi - a fost îndrumat spre o biserică unde erau tratați răniții ce zăceau in paturi sau pe jos pe saltelele înșirate pe două rânduri (...) Îl căuta din priviri pe locotenent. Deodată auzi aproape, foarte aproape de el, pe cineva care îl strigă încetișor:

- Domnule capitan!

Se întoarse: era micul toboșar. (...) Era galben și slab, dar avea aceiași ochi scânteietori, ca două diamante negre.

- Aici erai? îl întrebă căpitanul, mirat dar repezit. Bravo! Ți-ai făcut datoria!

- Am făcut și eu tot ce am putut! răspunse micul toboșar.

- Ești rănit? îl întrebă căpitanul, cercetând chipurile răniților din paturile vecine, nerăbdător să-și vadă cât mai repede ofițerul.

- Ce să-i faci? răspunse băiatul care, dacă n-ar fi fost atât de mândru de rana lui, nici n-ar fi îndrăznit să deschidă gura in fața căpitanului. (...) Dacă nu mă nimereau ajungeam cu un sfert de ceas mai devreme! (...) După ce m-au atins a fost un chin, numai eu știu cum am coborât! Mi-era sete, mă temeam că n-o să mai ajung, plângeam de groază la gândul că fiece clipă de întârziere însemna viața unuia dintre ai noștri... (...) Am făcut și eu ce-am putut și-mi pare bine!... Vai de mine, domnule căpitan, vă curge sânge!

Din palma căpitanului, bandajată la repezeală, se prelingeau de-a lungul degetelor câteva picături de sânge.

Copilul i-a cerut permisiunea să lege el bandajul, mai bine și ofițerul i-a permis. Ridicând capul de pe pernă, băiețelul îngălbeni și fu nevoit să se culce din nou.

- Lasă, ajunge! spuse căpitanul (...) Vezi-ți de tine și pe urmă gândește-te la alții. Dacă nu te îngrijești, orice fleac îți poate dăuna mai târziu! (...) Se vede că ai pierdut mult sânge, de vreme ce ești atât de slăbit, adăugă căpitanul, uitându-se la el cu mai multă băgare de seamă.

- Sânge? făcu băiatul și un surâs sfios îi lumină obrazul. Am pierdut și altceva! Priviți!

Băiețelul a tras pătura la o parte și căpitanul a văzut, îngrozit, că mărunțelul avea piciorul stâng tăiat deasupra genunchiului și ciotul rămas era înfășurat în bandaje pline de sânge.

In clipa aceea, un medic militar trecea pe acolo, și fără să știe cine e căpitanul, i-a spus acestuia că ar fi putut trata rana împușcată dacă băiatul n-ar fi făcut sforțarea nebunească pe care a făcut-o, și i-a mai spus cât de viteaz a fost copilul: o lacrimă nu i-a curs, nici n-a crâcnit.

Căpitanul, după plecarea medicului, a privit lung către copil, cu sprâncenele încruntate, a acoperit trupușorul firav și, privindu-l țintă, și-a dus mâna la cap și s-a descoperit.

- Domnule căpitan! strigă băiatul uluit. Ce faceți, domnule căpitan? Mă salutați? Pe mine?

Și atunci, ostașul acela posac, care nu spusese niciodată o vorbă bună unui inferior, rosti cu glas nespus de blând și drăgăstos:

- Eu nu sunt decât un simplu căpitan. Tu însă ești un erou.

Apoi se avântă cu brațele deschise spre micul toboșar și, îmbrățișându-l, îl sărută de trei ori.

Am înscris postarea la Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Edmondo de Amicis, câteva date biografice

Edmondo De Amicis (n. 21/31 octombrie 1846, Oneglia, Regatul Sardiniei - d. 11 martie 1908, Bordighera, Italia) a fost romancier, povestitor, poet, autor de cărți de călătorie și povești pentru copii.

S-a născut într-o familie bogată, tatăl lui fiind bancher regal in sectorul sării și al tutunului.

Cea mai mare parte a vieții și-a petrecut-o la Torino. A fost educat la academia militară din Modena, și a luat parte la luptele duse de poporul italian in perioada 1859-1870 împotriva austriecilor care stăpâneau Lombardia, provincie in nordul Italiei. După eliberarea Lombardiei și Romei renunță la tunica militară și se dedică scrisului.

A scris, pentru jurnalul armatei L'Italia militare (la care devine redactor-sef in 1867), numeroase schițe din viața militară; povestirile le-a adunat în La vita militare. In 1872 a publicat Novelle (Povestiri scurte) - lucrare pe care unii critici o consideră cea mai bună lucrare a sa, dar publicul pare să considere mai bună cartea Cuore.

In 1880 a publicat un volum de poezii. A călătorit în mai multe țări, scriind jurnale de călătorie pe care le-a publicat alegând ca titlu numele țării respective (Spania, Olanda, Constantinopol, Maroc etc.)

A ales politica spre sfârșitul vieții - a fost membru al Camerei Deputaților din Italia din partea Partidului Socialist Italian, din 1906. Unele dintre romanele sale reflectă interesul pentru reformă socială, educație și drepturile lucrătorilor.

A fost căsătorit cu Teresa Boassi și a avut doi fii: Furio și Ugo.

Ultimii ani din viață i-au fost marcați de tragedii personale. A fost profund marcat de moartea mamei sale, de conflictele conjugale și de sinuciderea lui Furio, fiul cel mare - după moartea acestuia și-a petrecut următoarea perioadă a vieții în izolare, părăsind Torino și ducând o existență nomadă care a inclus perioade în Florența și Catania (in Sicilia).

A murit în timpul unui sejur in Bordighera, in Liguria, in urma unei hemoragii cerebrale, in "Hotel Regina" - îl alesese pentru că poetul scoțian George MacDonald, pe care îl admira, locuise acolo cu câțiva ani mai devreme.

A fost înmormântat la Torino, în mormântul familiei.

Să citesc? Nu citesc. MFC

Imagini pentru Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.