Ziua padurilor nationale. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc găzduit de Carmen pe blogul Între vis și realitate.

Foto: https://pixabay.com/ro/users/timotavi-15062714/

Ziua Nationala a Padurilor

Din decembrie 2012, ziua de 21 martie a fost declarată, printr-o rezoluție, Ziua Internațională a Pădurilor (de ONU) - pentru a conștientiza importanța tuturor tipurilor de ecosisteme forestiere. Este o zi in care se celebrează rolul vital al pădurilor in purificarea aerului, captarea bioxidului de carbon, in protejarea bazinelor de apă, in reducerea riscului de producere a dezastrelor naturale, in menținerea biodiversității.

Prin Codul silvic, parlamentarii români au instituit între 15 martie - 15 aprilie Luna plantării arborilor. Prin Legea 23 din martie 2017, Parlamentul României a decretat ziua de 25 martie Ziua Națională a Pădurilor. Propunerea cu "ziua națională a pădurilor" a venit din partea unor parlamentari ai Partidului Național Liberal, Partidului Social Democrat și încă un partid în care se adunaseră, in principal, oameni plecați din alte partide. Pe scurt, inițiativa cu celebrarea pădurilor in România a venit de la persoane care, într-un fel sau altul, pe rând sau împreună, in diverse combinații numite "coaliții", au fost la putere din 1990.

Foto: https://pixabay.com/ro/users/timotavi-15062714/

In România se defrișează ilegal la greu... Teoria și dispozițiile din Codul silvic spun bine ceea ce spun: o pădure nu poate fi tăiată dacă semințișul nu este instalat pe o suprafață de minimum 70%; tăierile "la ras" nu pot depăși 3 hectare în pădurile de molid și pin; la plopul euroamerican și salcii amplasate în lunci inundabile se pot tăia "la ras" 5 hectare; tăierile "la ras" nu sunt permise în păduri de amestec foioase-rășinoase; după o tăiere "la ras" regenerarea pădurii trebuie să aibă loc în termen de două sezoane de vegetație (tăierea definitivă fără a se asigura că pădurea e regenerată e o crimă); între suprafețele cu tăieri rase trebuie să se păstreze o distanță de minimum două înălțimi de arbori.

Mic dicționar forestier

Arbore-habitat/Arbore de biodiversitate - arbore cu anumite caracteristici, care constituie habitat pentru alte specii: arbori scorburoși, de regulă bătrâni (arbori veterani), cu cuiburi de păsări, cavități de reproducere, cu lemn mort în coroană, cu coroane mari etc. sau din specii rare.

Arie naturală protejată/rezervație naturală - e zona terestră sau marină destinată special pentru protecția și menținerea diversității biologice, a resurselor naturale, dar și a celor culturale asociate; in astfel de zone există o serie de restricții în folosirea resurselor.

Biocenoză - totalitatea organismelor vii (plante, animale, microorganisme) care conviețuiesc și interacționează într-un anume mediu, numit biotop.

Centuri verzi - zone din jurul orașelor constituite din păduri, vegetație forestieră și alte terenuri cu înaltă valoare naturală, socioculturală, recreativă sau ecologică.

Cioata - partea din arbore care rămâne după doborârea atât deasupra solului cât și în sol.

Codru - pădure mare, deasă, seculară și întinsă, deseori caracterizată prin copaci bătrâni.

Crâng / dumbravă - zonă de pădure tânără în care arborii sau arbuștii sunt tăiați periodic la nivelul solului sau de sus pentru a stimula regenerarea lor pe cale vegetativă (din lăstari sau drajoni) și a recolta lemn de mici dimensiuni pentru foc sau cherestea.

Defrișare - acțiunea de înlăturare a vegetației forestiere, fără a fi urmată de regenerarea acesteia, cu schimbarea folosinței și/sau a destinației forestiere a terenului.

Degradarea pădurilor - modificări structurale ale suprafețelor împădurite prin transformarea pădurilor primare sau a pădurilor regenerate in mod natural in culturi forestiere intensive sau transformarea pădurilor primare în păduri regenerate artificial.

Drajon - lăstar al unei plante, crescut din rădăcină și din care (prin separare) se poate dezvolta o nouă plantă.

Ecosistem forestier - unitatea funcțională a biosferei, constituită din biocenoză, in care rolul predominant îl are populația de arbori, și stațiunea in care se află aceasta.

Exploatare a lemnului - procesul de producție prin care se extrage lemnul brut din păduri și de pe alte terenuri acoperite cu vegetație forestieră.

Forestier - privitor la păduri; în legătură cu exploatările de păduri; silvic.

Pădure primară - pădurea cu specii naturale, structură plurienă (neomogenă din punct de vedere al vârstei arboretului), regenerare naturală, eliminare naturală a arborilor in care nu se practică o intervenție umană semnificativă sau in care ultimele astfel de intervenții s-au făcut cu mult timp in urmă și procesele naturale caracteristice s-au restabilit.

Pădure virgină - pădure care s-a format și dezvoltat exclusiv sub acțiunea factorilor naturali și în care procesele ecosistemice in dinamica lor se produc fără vreo influență antropică directă sau indirectă.

Pădure cvasivirgină - pădurea virgină care, in timp, a suferit modificări antropice observabile, nesemnificative asupra structurii, stațiunii și proceselor ecosistemice.

Perdea forestieră - plantație de pădure, îngustă și lungă, destinată mai ales prevenirii și combaterii procesului de eroziune. Perdelele cu vegetație forestieră se amplasează la o anumită distanță unele față de altele sau față de un obiectiv cu scopul de a-l proteja împotriva efectelor unor factori dăunători și/sau pentru amelorarea climatică, economică și estetico-sanitară a terenurilor.

Perimetru de ameliorare - terenurile degradate sau neproductive agricol care pot fi ameliorate prin împădurire, a căror punere în valoare este necesară din punctul de vedere al protecției solului, al regimului apelor, al îmbunătățirii condițiilor de mediu și al diversității biologice.

Regenerare - proces de înnoire a arboretului/pădurii prin înlocuirea unei generații vechi cu una nouă, realizată pe cale naturală (din sămânță in cadrul codrului - împrăștierea semințelor pe terenul împădurit, sub acțiunea forțelor naturii - din lăstari și drajoni in cazul crângului), pe cale artificială (prin semănături directe sau prin plantație), pe cale mixtă.

Tăiere rasă - tăiere prin care se înlătură integral și printr-o singură intervenție arboretul matur de pe o anumită suprafață în vederea regenerării.

(Pentru mai multe informații și în Codul silvic: https://legislatie.just.ro/Public/DetaliiDocumentAfis/296115)

Celebrarea pădurilor in stil românesc

Celebrare cu drujba? Azi, de Ziua Pădurilor din România se va sărbători prin noi tăieri record? Doar întreb, pentru că politicienii și alții de prin instituțiile statului cu atribuții în domeniu par a... vegeta tot anul (sau toți anii) pentru că:

Angajați Romsilva au tăiat "la ras" mai multe hectare de pădurea Hoia de lângă Cluj-Napoca - s-au doborât mai mulți arbori decât prevede legea. Pare că nimeni nu poate opri drujbele și interesele imobiliare. Șeful Direcției Silvice Cluj spune că prioritatea este producția de lemn și nu rolul social al pădurii. Știre din martie 2026: https://m.digi24.ro/special/statul-la-stat/interese-imobiliare-hectare-intregi-din-padurea-hoia-baciu-de-langa-cluj-napoca-taiate-la-ras-cu-mult-peste-ce-prevede-legea-3683243

În pădurea de la de la Băile Felix urmau a fi tăiați 700 de arbori pe motiv că sunt pericol pentru cei care traversează pădurea; contractul l-a primit o firmă de apartament cu doi angajați (soț și soție, ea lucrând la o fabrică de pantofi, el tăind arbori); cel puțin 14 dintre copacii doborâți nu aveau probleme - au fost tăiați "din greșeală". Știre din ianuarie 2026: https://m.digi24.ro/stiri/actualitate/filmul-taierilor-din-padurea-de-la-baile-felix-defrisari-ilegale-acoperite-cu-documente-3603927

In județul Brașov, o pădure de stejar veche de peste 300 de ani a fost rasă ilegal. Sunt numai urzici, iarbă și nimic. Știre din octombrie 2025: https://stirileprotv.ro/stiri/actualitate/padurile-romaniei-dispar-sub-ochii-autoritatilor-taieri-ilegale-musamalizate-in-sistemul-silvic.html

Lângă Vărd, Sibiu, a fost tăiată o pădure din aria protejată Natura 2000 Podișul Hârtibaciului, care adăpostește specii amenințate.

Natura 2000 este instrumentul principal pentru conservarea patrimoniului natural pe teritoriul Uniunii Europene (federație de organizații de mediu); e o rețea ecologică de arii protejate care are ca scop să mențină într-o stare de conservare favorabilă o selecție a celor mai importante tipuri de habitate și specii ale Europei.

Una dintre marile firme care exploatează păduri din Romania are peste 50 de mii de hectare de pădure; lângă aceasta mai sunt, inclusiv mari companii care prelucrează lemnul și cumpăra lemn, plus câteva mii de companii de exploatare. Știre din iunie 2024: https://www.dw.com/ro/firmele-care-distrug-p%C4%83durile-din-rom%C3%A2nia-ikea-nu-e-singura/a-69420676

11 milioane de arbori tăiați oficial in 10 ani, alte câteva milioane furate; reîmpăduririle... pe hârtie. Știre din august 2024: https://romania.europalibera.org/a/milioane-de-arbori-taiati-in-zece-ani/33081001.html

Dezastrul din munții Maramureș: 12 ani de jaf ascuns. Știre din decembrie 2021: https://www.riseproject.ro/dezastrul-din-muntii-maramures-12-ani-de-jaf-ascuns/

Masacrul forestier din Maramureș a inceput in anul 1990 și nu s-a mai oprit - din octombrie 2007: https://adevarul.ro/stiri-interne/societate/masacrul-forestier-din-maramures-a-inceput-in-anul-747769.html

Pădurea Buciumeni, judetul Galați. Au tăiat "la ras" ilegal pentru că pădurea e un amestec de stejari, carpeni, goruni, tei sau fagi. Garda Forestieră Focșani a confirmat că tăierile de la intrarea în pădurea Buciumeni au fost ilegale, făcute între 2015 și 2016; tăieri mai recente in martie 2020. Știre din decembrie 2020: https://www.scena9.ro/article/paduri-taieri-ras-defrisari-drona

Sibiu, Valea Sadului, munții Cîndrel. Cel puțin opt tăieri ilegale de pădure, aproape 100 de hectare. Știre din iunie 2017: https://www.greenpeace.org/romania/articol/1012/directia-silvi

Munții Făgărașului - tăiate ilegal păduri virgine (nu au mai îndeplinit condițiile de a deveni patrimoniu Natural UNESCO). Știre din septembrie 2016: https://www.facebook.com/agentgreen.ro/videos/paduri-virgine-din-muntii-fagaras-taiate-ilegal-rateaza-intrar/1212200008838708/?locale=ro_RO

Mă puteam opri la cele mai recente articole (dar erau scrise și celelalte - această postare fiind o "restanță" din 2024). In fiecare an apar cel puțin două-trei articole și/sau reportaje bine documentate despre cum sunt respectate (și celebrate) pădurile din România prin tăieri ilegale.

Un fel de concluzie

La cum se desfășoară lucrurile în România, fără directivele Uniunii Europene, prin care politicienii români sunt obligați la respectarea legislației comunitare, situația ar fi fost și mai tragică, inclusiv în privința ariilor protejate - probabil că ar fi fost mai puțin de 10% din suprafața țării acoperită cu arii protejate, și nu bazat pe nevoile naturii, ci pe conceptul "unde nu încurcă". 

Industria care se ocupă cu prelucrarea lemnului e hămesită, hămesiți sunt și cei cu tăierile, pe cale de consecință... iar politicienii (și alți funcționari) cu atribuții în materie au nevoie de bani (pentru bugetul statului, bugetul local, bugetul instituției, desigur) și atunci se dă liber la tăiat păduri. Avantaj au și vânătorii: suprafețe mai mici de pădure, cote mai mari de animale la vânătoare - doar nu vrem să invadeze lupii, urșii, șacalii, cerbii etc. așezările umane, în căutare de hrană. Sunt avantajați și "dezvoltatorii" imobiliari, in unele cazuri. Numai avantaje in urma tăierilor pădurilor.

Din când în când, industria (și guvernul) se plâng de câte o criză a lemnului de foc pentru a justifica și mai multe tăieri, mai ales în pădurile seculare, cu pretextul emoțional de a salva oamenii de la îngheț. Între altele, ceea ce se taie de prin orașe (toaletare etc.) e dedicat, teoretic, rezervelor localităților și oamenilor care au nevoie de lemne pentru încălzire și nu-și permit să cumpere.

Poate, mai puțin mobilier, mai puține iahturi luxoase... mai puține mofturi ar salva ceva din păduri și nici n-ar îngheța in case unii oameni. Doar zic.

Din cauza căldurii excesive, vara, se spune că multe păduri se autoaprind... Tăierile și incendiile vor termina mare parte din pădurile care au mai rămas? Și atunci, vom celebra Ziua Națională a Pădurilor... Care păduri? Vom comemora pădurile din România.

Jules Verne, De la Pamant la Luna

Am citit câteva romane scrise de Jules Verne, dar - in tinerețe - nu s-a numărat printre scriitorii preferați (ecranizările după romanele lui erau altceva); vorba 'ceea: Ai citit romanul X? Nu; aștept să iasă filmul.

Jules Gabriel Verne s-a născut la Nantes, in 8 februarie 1863 și a decedat la Amiens, in 24 martie 1905. A scris și poezii, și piese de teatru, dar pentru mine e romancier. Se spune despre el că e un precursor al literaturii științifico-fantastice. Primul roman care i-a fost publicat este Cinci săptămâni în balon (1863). Se mai spune că este al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie.

Postare înscrisă în jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.

Din romanul De la Pământ la Lună (Editura Ion Creangă, București, 1977, in traducerea Aurorei Gheorghiță), am ales câteva fragmente, de la începutul cărții:

In timpul războiului de secesiune al Statelor Unite, un nou club foarte influent se întemeie in orașul Baltimore (...) Se știe cu câtă energie s-a dezvoltat instinctul militar la acest popor de armatori, comercianți și mecanici. Simpli negustori și-au părăsit tejgheaua pentru a se improviza căpitani, colonei, generali, fără a mai trece prin școlile militare de la West-Point; ei au egalat în curând în "arta războiului" pe colegii de pe vechiul continent și, ca și ei, au repurtat victorii, risipind din plin ghiulele, milioane și oameni.

Dar domeniul in care americanii i-au întrecut îndeosebi pe europeni a fost știința balisticii. Nu pentru că armele lor ar fi atins cel mai înalt grad de perfecțiune, dar ele prezentau dimensiuni neobișnuite și aveau, in consecință, o bătaie la distanțe necunoscute până atunci.

Faptul nu trebuie să uimească pe nimeni. Yankeii, acești primi mecanici ai lumii, sunt ingineri, așa cum italienii sunt muzicieni și germanii metafizicieni prin naștere. (...) De aici, aceste tunuri gigantice, mai mult sau mai puțin utile ca mașinile de cusut, dar la fel de extraordinare și cu atât mai admirate. (...)

Deci, in timpul acestei teribile lupte dintre nordiști și sudiști, cei mai favorizați erau artileriștii; ziarele Uniunii le celebrau cu entuziasm invențiile și nu exista negustor cât de neînsemnat, nici un booby (gură cască -n.t.) cât de naiv care să nu-și bată capul, zi și noapte, cum să calculeze traiectorii nesăbuite.

Iar când un american are o idee, el caută un al doilea american care s-o împărtășească. Dacă-s trei, ei aleg un președinte și doi secretari. Dacă-s patru, numesc un arhivar și biroul funcționează. Când sunt cinci, convoacă o adunare generală și grupul este constituit. Astfel s-a întâmplat și la Baltimore. Primul care a inventat un nou tun s-a asociat cu primul care l-a turnat și cu primul care l-a strunjit. Acesta a fost nucleul Gun-Clubului. La o lună de la înființarea sa, el număra o mie opt sute treizeci și trei de membri efectivi și treizeci de mii cinci sute șaptezeci și cinci de membri corespondenți. 

O condiție sine qua non era impusă oricui voia să intre în asociație, și anume, să fi imaginat sau, cel puțin, să fi perfecționat un tun; in lipsă de tun, o armă de foc oarecare. Dar, pentru a spune totul, inventatorii revolverelor cu 15 focuri, ai carabinelor cu pivotare sau ai pistoalelor-sabie nu se bucurau de o mare considerație. Artileriștii aveau întâietate in toate împrejurările. (...)

Gun-Clubul odată fondat, e lesne de închipuit ce a produs în această direcție geniul inventiv al americanilor. Mașinile de război căpătaseră proporții colosale și proiectilele ajungeau dincolo de granițele permise, tăind in două pe plimbăreții inofensivi. (...)

Trebuie menționat, de asemenea, formidabilul mortier inventat (...) la care rezultatul a fost mult mai ucigător, pentru că lovitura sa de încercare a omorât trei sute treizeci și șapte de persoane - ce-i drept, din pricina exploziei mortierului. (...)

Se admite necontestat următorul calcul, obținut de statisticianul Pitcairn: împărțind numărul victimelor căzute sub ghiulele (in total, ale armelor nou încercate) cu acela al membrilor Gun-Clubului, el găsi că fiecăruia dintre aceștia îi revine omorârea unei "medii" de două mii trei sute șaptezeci și șase și ceva de oameni.

Apreciind o asemenea cifră, este evident că unica preocupare a acestei societăți savante era nimicirea umanității într-un scop filantropic și perfecționarea armelor de război, considerate ca instrumente ale civilizației.

Era o reuniune de îngeri exterminatori, rămânând însă cei mai buni fii ai lumii. (...) Pitcairn a calculat deopotrivă că în Gun-Club nu exista întreg decât un braț la patru persoane și două picioare la șase inși.

Și s-a ajuns la pace... și membrii Clubului se plictiseau.

- E îngrozitor! spuse într-o seară bravul Tom Hunter, in timp ce picioarele sale de lemn se carbonizau in șemineul fumoarului. Să nu faci nimic! Să nu speri nimic! Ce existență plicticoasă! Unde sunt vremurile când tunul te trezea in fiecare dimineață cu detunăturile sale vesele? (...)

- Cum?! strigă J. T. Maston civice răsunătoare. In ultimii ani ai vieții noastre nu vom mai întâlni un nou prilej pentru a încerca bătaia proiectilelor noastre? (...) Nu va apare nici un conflict internațional care să ne permită să declarăm război vreunei puteri de peste Atlantic?

Președintele Clubului va convoca adunarea generală și le va propune - in lipsa unui război - să trimită o ghiulea in Lună. Propunerea a fost întâmpinată cu mult entuziasm...

Reforma agrară din 23 martie 1945 si altele

Și "reforma" din 1945 a fost una tipic românească: o manevră pentru imagine, in cel mai bun, fericit, caz. A reforma înseamnă, pe scurt, a schimba (in bine); a îndrepta, a îmbunătăți (o situație, o concepție etc.)

Context istoric 1945

In cadrul Convenției de Armistițiu din 12 septembrie 1944 România se recunoaște înfrântă (și) de Moscova. In teorie, un organism tripartit anglo-american și sovietic urma să monitorizeze, de la București, aplicarea Armistițiului. In fapt, din toamna anului 1944 România nu mai funcționa ca o țară liberă - fusese ocupată de Armata Roșie.

Într-un discurs la radio, generalul Rădescu i-a avertizat pe români, in ianuarie 1945, că ceea ce fac comuniștii înseamnă schimbarea ordinii de drept din Romania și instaurarea dictaturii comuniste pe model URSS. Presiunile pentru instaurarea unui guvern pro-sovietic la București au crescut.

In februarie 1945, comuniștii au organizat un miting în fața Ministerului de Interne, unde își avea biroul Nicolae Rădescu, premierul de atunci. Mitingul a degenerat în violențe. La intervenția Comisiei Aliate de Control, generalul Nicolae Rădescu a fost nevoit să demisioneze. Regele Mihai I caută un nou premier.

Cu această ocazie, ministrul adjunct de externe al URSS revine in România pentru a treia oară în șase luni - cariera lui avea un curs ascendent de când fusese procuror de rang înalt în timpul marilor epurări de la Moscova. Acest "trimis" i-a cerut regelui Mihai I ca următorul prim-ministru al României să fie avocatul pro-sovietic Petru Groza, un om apropiat de liderii comuniști de mulți ani.

Cine era Petru Groza? Pe scurt: marioneta sovieticilor. Era bogat, era chiar simpatic, avea și intenții bune de când în când, nu era comunist (prin adeziune). În 6 martie 1945 a fost învestit în funcție și guvernul lui era format din comuniști, social-democrați, membri ai Frontului Plugarilor (înființat de Groza in 1933), ai Uniunii Populare Maghiare, dar și doi disidenți din partidele istorice (fără portofoliu) pentru că trebuia să de-a impresia colaborării tuturor forțelor politice. Guvernul Groza s-a autointitulat "de largă concentrare democratică". Observatorii străini erau nedumeriți și intrigați de "coloratura" noului guvern.

Prin instalarea lui Petru Groza in fruntea guvernului s-a dat startul epurărilor din toate instituțiile românești și, in primul rand, a celor de forță (justiție, poliție, comunicații etc.)

Acest guvern marchează începutul regimului comunist in România.

Reforma agrară din 1945

Încă din ianuarie 1945, Frontul Național Democrat (alianță de grupulețe politice conduse de comuniști) îi încuraja pe țărani să ocupe prin forță suprafețele de teren mai mari de 50 de hectare (membri din Frontul Plugarilor erau printre cei care luau cu japca aceste terenuri și le împărțeau diferiților, delimitându-le cu țăruși - unii dintre cei "împroprietăriți" astfel nu au avut acte pentru parcele).

Între primele legi ale Guvernului Groza a fost și Legea 187/23 martie 1945 pentru înfăptuirea reformei agrare. Se urmărea reformarea radicală a agriculturii și (între altele) împroprietărirea țăranilor săraci din România, prin mărirea suprafețelor arabile ale gospodăriilor țărănești care aveau mai puțin de 5 hectare, iar cei care nu aveau deloc primeau 5 hectare.

Foto: Țărani muncitori într-o comună, alături de comisia de reformă agrară împărțind moșia unui moșier - Fototeca online a comunismului românesc; Cota 6/1945 fotografia #W014 [23.03.2026]

Un lucru bun, ar zice mulți. Mmmm, nu tocmai. Terenurile au fost expropriate de la moșieri, de la industriași, de la țăranii mai înstăriți (in urma altor reforme) etc. și împărțite țăranilor săraci - guvernanții se asigurau, astfel, că între țărani săraci și ceilalți va fi scandal, adică neînțelegerile îi vor ține ocupați și nu vor observa cum li se trage... țara de sub picioare.

Desființarea proprietății particulare a dus la un lung șir de nenorociri: violența mergând până la omor. A fost încurajată tensiunea între categoriile de țărani și s-a recurs la acte de terorizare a populației - bande înarmate erau îndreptate împotriva celor care refuzau să-și cedeze bunurile.

In fapt, reforma a fost un mare pas înapoi în calea progresului pentru că a distrus marile proprietăți agricole în care se aplicau tehnologii moderne și mecanizarea era la scară destul de mare. Nou-împroprietăriții nu aveau mijloacele financiare de a lucra pământul folosind tehnologia... N-au avut timp nici să se plângă, nici să se pregătească. După ce le-au aruncat în ochi praful egalității, in 1949 comuniștii au trecut la colectivizare și desființarea proprietății asupra pământului - și le-au luat tot ce le-au dat; le-au lăsat doar casa și curtea. Se poate spune că intenția comuniștilor nu a fost nicio clipă reforma agrară.

În concepția comuniștilor despre mijloacele de producție proprietatea trebuia să fie comună, a tuturor celor care le foloseau. Proprietatea privată era demonizată, fiind sursa tuturor relelor: "omul era exploatat de către om". In mediul rural, unde pământul reprezenta principalul mijloc de producție, trebuia ca proprietatea privată să fie lichidată - așa s-a întâmplat în Uniunea Sovietică (după 1918, dar mai ales după 1921, când Lenin, care aproba o formă de proprietate privată în agricultură, n-a mai fost) și toate țările ocupate militar după 1945. Și în 1949 s-au desfășurat violențele ca în 1945-1949, cât a durat "reforma agrară".

In 1946, din cauza "secetei", românii au suferit de foame - de fapt, țăranii erau spoliați de rezervele lor prin jafurile practicate de Armata Roșie (ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958). Unii reușeau să păstreze ceva provizii îngropându-le pe te miri unde.

Reforma agrară din 1864

Sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, guvernul condus atunci de Mihail Kogălniceanu, a promulgat Legea rurală, in 23 aprilie/5 mai 1864, menită să reformeze agricultura. Țăranii clăcași erau eliberați de obligațiile față de boieri și erau împroprietăriți cu pământ.

Deși cu multe lipsuri, reforma a rupt legăturile cu economia și societatea de tip feudal. Terenurile expropriate nu puteau depăși 2/3 din moșie. Au fost desființate monopolurile feudale din interiorul satelor; loturile erau distribuite țăranilor în funcție de numărul de vite deținute; țăranii erau eliberați de sarcinile feudale: claca, dijma sau podvezile. Dar! Țăranii erau obligați să achite anual o sumă, timp de 15 ani, pentru terenurile repartizate și nu aveau voie să le vândă timp de 30 de ani decât către comună sau vreun alt sătean. In plus, legea stabilea și o plată - ca despăgubire - către proprietari.

O mare parte din loturile împărțite proveneau din moşiile obţinute prin secularizarea averilor mănăstirești.

Un lucru bun, și această reformă. Mmmmm, mda - mult mai bună decât cea a comuniștilor, mai ales că a fost primul pas spre modernizare in Principatele Române și mai mulți bani în visteria statului. Oamenii n-au mai fost "sclavi" pe moșie. Dar!

Prin statutul de proprietari țăranii deveneau contribuabili la bugetul de stat și taxele erau mari (cu statul nu puteau negocia cum o făceau cu moșierii); acestor taxe li se adăugau despăgubirile pe care le aveau de plătit pentru terenul primit. In plus, pământurile acordate au fost insuficiente necesităților reale ale familiilor; țăranii împroprietăriți nu au fost sprijiniți pentru a deveni fermieri moderni (agricultura a rămas mult timp la un nivel înapoiat, dezvoltându-se in cazul suprafețelor mari).

Pe scurt: țăranii au fost nevoiți să facă față unei poveri fiscale foarte mari. Cei mai mulți nu au reușit - au fost nevoiți să fugă la sud de Dunăre din cauza poverii fiscale excesive. Adăugând și faptul că aplicarea legii s-a făcut cu multe abuzuri nu e de mirare că au avut loc numeroase frământări sociale, culminând - s-ar putea spune - cu răscoala din 1907, de la Flămânzi.

Reforma agrară din 1921

Reforma din 1921 intervine după Marea Unire din 1918 și au fost legi diferite pentru vechiul regat (Moldova, Muntenia, Dobrogea, Oltenia), Transilvania, Banat, Crișana și Maramureș.

A fost cea mai amplă reformă din Europa, după primul război mondial - au fost expropriate peste șase milioane de hectare, din care mai mult de jumătate terenuri agricole. Prin lege puteau fi expropriate suprafețe cultivabile mai mari de 100 de hectare, cu excepția viilor, pădurilor, plantațiilor de pomi roditori, lacurilor, bălților și a pământului irigat. Marii proprietari au rămas, per total, cu mai puțin de jumătate din cât au avut.

In 1917, regele Ferdinand a promis, pe front, pământ pentru cei care nu aveau, pentru văduvele de război... ca un act de justiţie socială dar și o recunoaștere a contribuției țăranilor la războiul pentru întregire națională.

Legea a avut urmări benefice pentru țărani (au prosperat, și-au trimis copiii la școală în orașe) și a contribuit la dezvoltarea generală a țării, deși unii țărani s-au îndatorat peste măsură - la bănci și cămătari - pentru a face față noilor provocări. A intervenit mai apoi criza economică mondială - unul din aspectele acesteia a fost scăderea vertiginoasă a prețurilor cerealelor - și s-a intervenit cu legea conversiunii datoriilor agricole (1932) și legea pentru organizarea și încurajarea agriculturii (1937).

A fost, in ansamblu, o reformă bună (cea din 1921), benefică și pentru țară și pentru țărani. Apoi... au venit comuniștii. După ce au făcut prăpăd au pus lucrurile în mișcare, au creat cooperative (unde lucrau, in mare parte, foștii proprietari de teren agricol - oameni care au azi pensii de mizerie) etc. Și apoi, din 1990, au venit alt gen de comuniști, care au distrus cam totul, in favoarea lor și acoliților lor - dacă e să analizez modul cum s-au făcut retrocedările și împroprietăririle.

Un fel de rezumat

In 23 martie 1945, prim-ministrul Petru Groza impus de comuniști inițiază procesul de reformă agrară prin care s-a urmărit împroprietărirea țăranilor și distrugerea averilor mari - câte mai erau după reforma din 1864 (sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza) și cea din 1921 (sub domnia regelui Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen).

Toate aceste reforme au produs frământări sociale, unele violente. Pe termen lung se poate spune că au fost utile, cu tot prețul mare plătit de foarte mulți oameni...

Nu știu cât de utile au fost cele făcute de comuniștii care au fărâmițat terenurile împărțindu-le celor care nu aveau, apoi luându-le cu forța pentru a le grupa în cooperative, apoi... retrocedându-le... fărâmițându-le din nou și distrugând, astfel, ce făcuseră bun alt gen de comuniști (din 1949 in 1989). 

Ocupația sovietică a durat din 1944 până în 1958. Românii au cam suferit de foame din cauza jafurilor Armatei Roșii, dar și a colectivizării care a dat peste cap calendarul culturilor, recoltărilor, fluxurilor de producție, la care se adăuga - in multe cazuri - nepriceperea celor care conduceau cooperativele. In plus, producția agricolă (și nu numai) românească ajungea în Uniunea Sovietică mult peste despăgubirile de război hotărâte prin Tratatul de Pace de la Paris (1947).

Și... Poate ar fi bine să nu uităm: militarii în termen, angajații din fabrici, elevii și studenții prestau muncă serioasă în agricultură - pentru că, la un moment dat, majoritatea agricultorilor au fost, practic, obligați să lucreze în fabrici. Bună reformă agrară au făcut comuniștii.

Din 1990, politicienii români o țin tot într-o reformă; reformează in toate domeniile și... nu vedem rezultatele (rezultate bune, evident, pentru că despre bine e vorba în reforme). Pare a fi bine pentru alții (și, probabil, pentru câțiva de pe aici) pentru că de la atâtea reforme cresc importurile la te miri ce - și asta nu-i bine pentru economie și, implicit, pentru majoritatea cetățenilor. Atunci când valoarea bunurilor importate e mai mare decât cea a bunurilor exportate deficitul balanței comerciale a României crește, și deficitul nu e bun. Poate n-ar fi extra-rău deficitul dacă n-ar fi și datoriile făcute de politicieni (dar asta e altă poveste).

Cercetarea consuma bani

Un nou ministru la Educație... Desigur, nu putea lipsi de la o conferință: Digital Innovation Summit Bucharest 2026, ediție care s-a desfășurat între 10-12 martie la Palatul Parlamentului.

Evenimentul a fost organizat de Institutul National de Cercetare-Dezvoltare in Informatică. E, cum ar veni, o platformă de dialog strategic dedicată transformării digitale unde se întâlnesc factori de decizie, lideri instituționali, experți internaționali, reprezentanți ai mediului academic și ai sectorului privat și se orientează spre cooperare, politici publice și soluții aplicate.

Ce spune noul ministru, între altele, de față și cu experți etc. străini:

Există, în același timp, o anumită confuzie între cercetare și inovare. Încerc, pe scurt, să spun că cercetarea consumă bani, nu produce bani. Toată lumea se așteaptă să producă bani. Nu, cercetarea consumă bani, dar produce cunoaștere. De fapt, ce așteaptă lumea de la noi nu este cercetare, este inovare. Adică să luăm cunoașterea de la noi sau de la alții, s-o transformăm în bani.

El apare la min 19:56, dar despre confuzie vorbește de la min 21:47

https://m.youtube.com/watch?v=hjbv5MxGOu4&pp=ygVOTWluaXN0cnVsIGRpbWlhbiBkaXNjdXJzIGxhIERpZ2l0YWwgSW5ub3ZhdGlvbiBTdW1taXQgQnVjaGFyZXN0IDEyIG1hcnRpZSAyMDI2

Foto: https://pixabay.com/users/mohamed_hassan-5229782/

Cine face confuzie între cercetare și inovare? Vreun parlamentar? Ar fi de mirare? Doar întreb!

Ce înțeleg eu: pentru că cercetarea e mare consumatoare de bani i se alocă, prin bugetul de stat, un foarte mic procent din Produsul Intern Brut (PIB) estimat pentru anul 2026: 0,13% (2,7 miliarde de lei). Hm. Îmi dă cu rest...

Cercetarea produce cunoaștere și cunoașterea produce inovare și inovarea aduce bani... Dacă nu obținem cunoaștere nu avem inovare, deci nu avem bani... A! Luăm cunoașterea de la noi (avem? că nu sunt bani pentru cercetare) sau de la alții - dacă o luăm de la alții o fi gratis? Cei de la care o luăm nu au consumat bani mulți pentru cercetare? Sunt sigură că ministrul nu s-a gândit s-o... furăm.

Lumea nu vrea cercetare, vrea inovare... O fi altul care vrea să ardă etape și-și dă cu stângul în dreptul?

Să nu uit! Ministrul a mai precizat în vorbăria lui că lucrează la un proiect (de lege) pentru digitalizarea Cercetării, pentru transferul tehnologic și inovare, pentru că societatea așteaptă de la cercetători rezultate care să se regăsească în economie.

Păăăăiiii... Cercetătorii nu sunt cei cu cercetarea consumatoare de bani, și bani nu sunt pentru ei deoarece... e nevoie de bani pe la sinecuri? Doar întreb, să n-avem vorbe!

(...) și noi, fie că vorbim despre oameni din Educație sau din Cercetare sau oameni care facem ambele lucruri, trebuie să înțelegem că mai mulți bani pentru educație și cercetare vin dacă economia produce mai mulți bani mai întâi, și noi putem contribui la acest aspect - mai zicea ministrul.

Pfuuu! Complicată situație! Recapitulez: cercetarea consumă bani, dar produce cunoaștere și... cunoașterea provenită din cercetare (dar n-avem) produce inovare și inovarea aduce bunăstare in societate (adică bani). Societatea, deci, așteaptă de la cercetători (cei care nu cercetează pentru că nu-s bani) rezultate care să se regăsească în economie și, economia producând mai mulți bani vor fi și pentru cercetare (și educație).

Poate doar mi se pare, dar cred că (nu afirm!) ministrul ne-a spus într-un mod foarte sofisticat ceva foarte simplu: n-avem bani pentru cercetare; când or fi în economie destui bani mai vedem.

Aproape fiecare politician de pe aceste meleaguri e performant: reușește să alerge singur in jurul unui pom și să-și tragă șuturi in fund.

Poate greșesc, 'că nu mă ridic la nivelul lor intelectual... Probabil că experții (străini) au înțeles ce a zis ministrul... Da, da! Cred că așa e!

Ordinul Templierilor desfiintat

Non nobis, Domine, non nobis, sed Tuo nomini da gloriam (Dă-ne glorie, Doamne, nu pentru noi, ci pentru numele Tău) era deviza cavalerilor templieri.

Foto (AI): https://pixabay.com/users/myshoun-11748683/

Ordinul Cavalerilor Templieri a fost înființat la Ierusalim în anul 1118 de Hugues de Payen și Godefroy de Saint Omer, după prima Cruciadă, cu scopul de a apăra Țara Sfântă și drumurile până acolo.

Acest ordin militar-religios s-a numit inițial Soldații sărmani ai lui Cristos și ai Templului lui Solomon, denumire redusă apoi la Templieri. Ca fapt divers: numai sărac nu a fost acest Ordin confirmat de papa Honorius al II-lea. Ordinul a devenit o putere internațională; își avea cartierul general la Ierusalim, pe Muntele Templului.

Sporindu-și averea, influența templierilor a tot crescut, devenind legendari - maximul de popularitate l-au atins în secolul al XIII-lea.

Bogăția și puterea Ordinului a stârnit invidia și mânia regelui Franței, Filip al IV-lea cel Frumos (cu visteria goală și datorii inclusiv la Templieri), care a făcut tot ce a putut să-l determine pe papa Clement al V-lea să desființeze Ordinul.

In 1307, regele a inițiat acțiuni de denigrare și anihilare a Ordinului, cavalerii fiind persecutați și acuzați de erezie cam peste tot in Europa, unde aveau cetăți. 

Marele Maestru al Ordinului, Jacques de Molay, bătrân și bolnav, a fost arestat sub acuzații de erezie, sacrilegiu și satanism, torturat pentru a declara că a săvârșit toate faptele de care el și toți membrii Ordinului sunt acuzați. A recunoscut, apoi s-a dezis și a fost ars pe rug - in timp ce rugul ardea, legenda spune că i-ar fi blestemat pe toți cei vinovați de căderea Ordinului și că toți vor muri într-un an din acel moment.

Forțat, in cele din urmă papa Clement a desființat Ordinul Templierilor in 22 martie 1312. Toate bunurile călugărilor-războinici au trecut în stăpânirea regelui.

Peste timp, cavalerii templieri au fost reabilitați.

Ziua Mondiala a Apei in 2026

Pâinea noastră cea de toate zilele... Și apa noastră cea de toate zilele...

Medicii par a fi de acord că un om cu o stare bună de sănătate ar putea rezista fără hrană opt săptămâni, dacă are apă pentru consum; in funcție de organism (și voința, antrenamentul, dar și surplusul de grăsime pot ajuta) unii rezistă mai mult, alții mor repede.

Fără apă, un om sănătos și în condiții optime (temperatură constantă, efort minim) poate rezista fără apă vreo 3-5 zile.

In fiecare an, in 22 martie, e sărbătorită apa - e Ziua Mondială a Apei, o zi menită să amintească oamenilor cât de prețioasă este apa și că e cazul să avem mai multă grijă de Terra și în acest sens. S-a decretat această zi la o conferință a Națiunilor Unite, din Rio de Janeiro, despre mediului înconjurător.

Foto: https://pixabay.com/users/jonaskim-7133458/

Ca în majoritatea "zilelor mondiale", există o temă, alta în fiecare an. In 2026 tema Zilei Mondiale a Apei este: Apa și egalitatea de gen, cu sloganul Acolo unde apa ajunge, egalitatea crește.

Veți spune că sunt cârcotașă, și chiar sunt: chiar nu văd legătura... Poate este, dar n-o disting... Adică, unde e penurie de apă nu au toți, femei și bărbați, aceleași "oportunități" de a suferi de sete in mod egal, de a fi bolnavi în mod egal? Cică, tema din acest an subliniază importanța implicării femeilor și bărbaților (adică, oamenilor) in gestionarea sustenabilă a resurselor de apă! Dacă-i așa, ce-ar fi să nu se mai extragă litiu din zonele oricum sărace în resurse de apă (prin America de Sud, de exemplu) și, astfel, locuitorii de acolo vor avea ceva mai puține probleme cu apa și... (mai multă) egalitate de șanse.

Tăierea pădurilor, exploatările de tot felul ale solului și subsolului, secarea unor lacuri, mlaștini etc. pentru construcții, agricultură etc. nu sunt indicate, iar dacă tot se fac ar trebui gândite urmările măcar pe termen lung (dacă nu foarte lung) și gândite avantajele și dezavantajele, măsurile de protejare a mediului, a oamenilor...

Resursele de apă și gama de servicii pe care le furnizează susțin economia, reduc sărăcia și permit menținerea unui mediu înconjurător potrivit unei vieți sănătoase nu doar pentru oameni. La nivel mondial sunt foarte multi oameni care suferă din lipsa apei. Cred că locuitorii din acele localități situate în Prahova, Dâmbovița, Argeș - rămași fără apă în urma golirii unor baraje - știu exact ce înseamnă "penurie de apă".

Având apă potabilă la robinet (așa cum e) sau apă proaspătă în fântâna din curte (sau de pe marginea vreunui drum) nu prea știu cum e fără apă... Scriu "nu prea știu" pentru că am avut ceva experiențe în vremea comunismului, când opreau apa (inclusiv cea rece) și era nevoie să facem "rezerve" - fiecare cum putea. Noi aveam noroc, pentru că stăteam la coadă pentru apă în subsol, la garaje - acolo nu se întrerupea niciodată (nici azi nu știu de ce).

Atunci când se scrie/vorbește despre consumul industrial de apă referirile sunt gen: pentru a produce o coală de hârtie sunt necesari 10 litri de apă și pentru 500 g de plastic e nevoie de 91 litri de apă. Îi cred pe cuvânt, nu prea am de ales, dar pot observa că se evită discuțiile despre câtă apă e necesară in exploatări miniere: litiu, bauxită (pentru aluminiu), aur și argint, alte materii prime necesare pentru diverse etc.

Litiul, de exemplu, e o cale de a înlocui combustibilii fosili pentru a diminua emisiile de dioxid de carbon (și altele) și e folosit pe scară largă în fel și fel de dispozitive: telefoane mobile, laptopuri, mașini și avioane. Ca și gazul sau cărbunele, de exemplu, și litiul se extrage - chiar dacă e folosit pentru a transforma planeta in una electrică - și asta înseamnă că extracția de litiu dăunează inevitabil solului și subsolului  - lipsa de apă, pierderea biodiversității, deteriorarea funcțiilor ecosistemelor și o creștere a încălzirii globale (provoacă și contaminarea aerului). Pentru a extrage o tonă de litiu e nevoie de, zic unii, 2,2 milioane litri de apă (îi cred pe cuvânt 😊) - când litiul se găsește în teritorii aride accesul la apă e esențial pentru comunitățile locale și mijloacelor lor de existență, dar și pentru flora și fauna din zonă.

Am ales ca exemplu litiul pentru că sunt la modă bateriile, dar sunt o mulțime de activități de gen care consumă mii de tone de apă. Litiul este un mineral neregenerabil. Rezervele de litiu și cobalt (alt metal dăunător) nu vor dura mai mult de zece ani, presupun unii cercetători, care sugerează fierul și siliciul pentru a înlocui litiul și cobaltul.

Pe scurt: cum protejăm rezervele de apă? Ce alegem?