De ce se numeşte un bulevard 15 Noiembrie

Cinsprezece noiembrie 1987 este o zi pe care cu greu o pot uita, şi mă uimeşte cum tinerii - mai ales - nu au idee despre ce s-a întâmplat in Braşov in 15 noiembrie 1987. Pe la începutul filmului, un student întreabă, la întâmplare, oamenii de pe stradă - de pe Bulevardul 15 Noiembrie: “Ştiţi de ce se numeşte 15 Noiembrie”? “Habar n-am”, dau unii din umeri, indiferenţi; “Nu, nu ştiu”; “De unde să ştiu?” Tinerii nu prea ştiu despre acea revoltă. Cei mai in vârstă ştiu - aceştia nu pot uita ce s-a întâmplat acolo.

Am urmârit un film al carui link l-a postat @daurel: “Doi ani prea devreme”, despre revolta de la Braşov. Şaizeci şi unu de oameni au fost efectiv, “judecaţi” şi condamnaţi (sute, însă, au fost anchetaţi), fiind deportaţi care pe unde. In sala de judecată improvizată au fost colegi ai acestor oameni - numiţi acum huligani, pentru că Ceauşescu nu avea opoziţie politică - care s-au ridicat şi au cerut… pedeapsa cu moartea pentru ceea ce au făcut. Să-ţi împarţi nenorocirea, foamea, cu cineva, să-i spui prieten şi apoi să-l auzi că cere moartea pentru tine?! Poate au fost obligaţi să facă asta - ştiu şi eu? Au fost zile tulburi atunci, celor mai mulţi oameni le era frică - le este şi acum, celor mai mulţi (de nu le-ar fi situaţia din România ar fi cu totul alta).

Un gând fugar se conturează din când in când, dar îl alung repede: au distrus marile fabrici pentru a nu mai fi sub acelaşi acoperiş mii şi mii de oameni care s-ar putea mobiliza in câteva minute pentru a-şi cere drepturile. Azi, cu angajaţi mai mulţi sau mai puţin împrăştiaţi printr-o mulţime de firme şi firmuliţe se mobilizează mai greu sau deloc. Probabil că hoţii revoluţiei din decembrie 1989 ştiau exact ce va urma şi nu voiau să rişte o altă revoltă ca in 1987 şi 1989, la nivel naţional.

Aş zice că e revoltător că elevii nu învaţă la şcoală despre acest “prolog” al Revoluţiei (furate) din decembrie 1989 (şi nici părinţii sau bunicii nu le spun). Dar nu zic că e revoltător - deşi este. Cui să spun aşa ceva?! Ăstora care se ceartă la nivel înalt pentru a-şi proteja interesele personale sau ale grupurilor in care sunt înhăitaţi?

Concluzie. Bulevardul din zona centrală a oraşului Braşov se numeşte astfel in cinstea, in memoria, muncitorilor care şi-au riscat viitorul / viaţa in dorinţa de a avea o viaţă mai bună, in care copiii să nu le moară de foame şi de frig. Şi pe acolo au trecut muncitorii in 15 Noiembrie 1987 in drumul lor spre sediul central al partidului comunist român de tristă amintire. Li s-au alăturat in marşul lor mulţi braşoveni care se săturaseră de regimul totalitar; li s-au alăturat muncitori din uzinele Tractorul şi Hidromecanica. Alţii aplaudau de la balcon, alţii de pe trotuar - unii plângeau, pentru ca emoţiiile îi copleşeau. 

Iubirea, frumuseţea vieţii. Citate favorite

E atâta înălţare într-o iubire liniştită… să-ţi respecţi alesul şi să-l doreşti până la a-ţi confunda restul zilelor cu dragostea lui..Amorul acesta cinstit, cuminte, e şi frumos şi înţelept… (Lev Tolstoi)

₪

Să fii iubit profund de cineva îţi dă putere; să iubeşti profund pe cineva îţi dă curaj (Lao Tzu)

₪

Acceptăm dragostea pe care credem că o merităm. (Stephen Chbosky)

₪

Ne-am născut singuri, trăim singuri, murim singuri. Doar prin dragostea și prietenia noastră putem crea, pentru moment, iluzia că nu suntem singuri. (Orson Welles)

₪

E mai bine să fii urât pentru ceea ce eşti decât să fii iubit pentru ceea ce nu eşti. (Andre Gide)

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

₪₪₪

Iubirea nici nu este altceva, in om, decât “inteligenţa nouă, care-l trage in sus”, îl apropie de inteligenţa primă. (Dante Alighieri, in “Viaţa nouă”)

Crini. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un jocul iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera doi ani.

Provocarea: Ziua Monet / Ziua Impresionismului

Sursa foto: Pixabay

HAPPY WW!

Un dans. Provocare muzicală

    Şi Bruce Willis cântă. N-am aflat ieri asta, dar dacă tot l-am amintit, in postură de cântăreţ, pe actorul Hugh Laurie, am zis să nu-l omit pe Bruce Willis, care interpretează rolul eroului din seria “Greu de ucis” (Die Hard).

Versiuni ale acestei melodii au fost interpretate de mai multi artişti, de-a lungul timpului.

Bruce Willis - Save The Last Dance For Me

Dacă e vineri, e Friendship Friday! Ne întâlnim la Carmen pe blog, Între vis şi realitate.

₪

Bruce Willis este unul dintre actorii care încă îmi plac, şi am văzut multe filme in care a jucat - unele mi-au plăcut foarte mult, altele mai puţin. Prima data l-am văzut in serialul “Moonlighting” (1985-1989), alături de actriţa Cybill Shepherd - acţiunea se derulează in jurul unei agenţii de detectivi particulari (un serial din categoriile dramă, comedie, mister). Un serial “uşor”, hazliu.

Năluca din pădure (tema 195)

De când venise toamna, şi frunzele căzute ale celor mai mulţi copaci din pădure formaseră un covor foşnitor pe pământul reavăn, gnomii din căsuţa ca o ciupercă aveau aproape zilnic discuţii in contradictoriu.

Unul dintre ei susţinea că o zână a ales să poposească in pădurea lor, ceea ce pentru ei nu era bine, chiar dacă in trecut zânele şi gnomii s-au ignorat reciproc. Toţi patru ştiau că zânele, din cauză că oamenii au început să-şi facă râu unii altora, să facă râu naturii şi animalelor, au ales să plece într-o altă dimensiune, una in care oamenii să nu le poată ajunge, şi îşi mai făceau simţită prezenţa foarte rar şi foarte scurt, cu vreo ocazie deosebită. Poate că acum s-au răzgândit şi vor să revină, să trăiască printre oameni, iar aceasta care strălucea in pădure era o iscoadă.

In unele zile au vâzut şi ceilalti trei strălucirea care venea dinspre marginea pădurii - ziceau că sunt razele Soarelui, dar niciunul nu avea curaj să se apropie de sursa acelor raze. Până într-o zi când cel mai bătrân dintre ei a hotărât să rezolve misterul. A pornit curajos, pitindu-se cum putea, deşi ştia că zânele îl pot simţi. Avea cu el un clopoţel din aur din care suna din când in când, să ţină zâna la distanţă.

Cei rămaşi in pragul căsuţei au auzit la un moment dat un glas al cuiva care râdea in hohote. S-au privit miraţi, dar nici n-au apucat să clipească şi cel plecat era lângă ei. Căra pe braţele-i mici un obiect strălucitor in formă de peşte. Au privit cu ochii măriţi acel peştişor strălucitor care părea făcut din aur. Nu era aur, era un metal strălucitor din care cineva făcuse o nălucă, o nadă pentru prins peşti răpitori! Şi acel cineva - sau poate vreun copil - s-a distrat agăţând in copaci mai multe năluci. Când frunzele au început să cadă,  nălucile aurii reflectau razele soarelui şi străluceau puternic in contrast cu umbra pădurii, speriind gnomii.

₪₪₪

Tema propusă de Eddie pentru Jocul celor 12 cuvinte: Năluca din pădure. Fotografia e preluată de pe blogul lui Eddie, Cartim.

Rochiţa. Jocul cuvintelor (195)

Veioza aprinsă in căsuţa ca o ciupercă, ascunsă pe jumătate in scorbura unui paltin bătrân, scânteia in noapte ca o stea rătăcită printre rădăcini şi tufe, dar nu lumina la fel de intens ca Luna, preferata ocupanţilor căsuţei.

Scena care se desfăşura acolo era una casnică: patru gnomi, intre care unul cu mustaţă stufoasă, nu mai înalţi decât degetul mare al unui om adult, se concentrau să coasă o rochiţă pe care au vopsit-o cu nişte vopsele ca nişte paste.

Unul dintre ei găsise o geană căzută de la ochişorul unei fetiţe care a plâns lângă paltin pentru că nu are şi ea o rochiţă frumoasă pentru serbarea de la şcoală.

Rochiţa avea un design cu flori de pădure, pentru că pe fetiţă o văzuseră deseori adunând flori din pădure şi sperau să-i placă ce i-au lucrat. Aşa li se părea drept: s-o ajute pe copilă.

Pe gnomi îi durea inima că oamenii nu-şi mai lucrau singuri ceea ce le era necesar, dar aveau un crez: într-o bună zi oamenii se vor întoarce la natură şi atunci ei vor putea fi din nou in apropierea acestora, inspirându-i pe creatori, dar şi necăjindu-i, căci aşa le era firea.

La un moment dat, prin fereastra mică se iţi un cioc. Era buha, care venise să ia rochiţa şi să o ducă la destinatară.

₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪₪

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi.

Cele 12 cuvinte sunt: veioza, coasa,  drept, design, intens, mustata, scena, geana, crez, inima, paste, cioc.

₪₪₪
Foto de Myriam (Pixabay)

Auzite pe aiurea, zise pe scurt

Pentru că in timpul zilei am mai mereu fereastra deschisă, când in zonă e linişte se aud conversaţiile trecătorilor chiar dacă discută pe ton jos.

Unele conversaţii le aud pe ici-colo, chiar dacă nu vreau să le aud - nu-mi pot acoperi urechile cu palmele şi să cânt la la la la laaaa la! Adică, pot să-mi acopăr urechile şi să cânt dar am, totuşi, ceva simţ al ridicolului.

*************

Un el şi o ea. Se aude vocea lui:

- Aşa, băgaţi-o. Închideţi uşa! Aşa, băgaţi-o acum; daţi-o mai la stânga. Daţi in spate şi o aranjaţi. Aşa, aşa, merge, merge… Gata.

(el o ghida pe ea să parcheze cu spatele, între alte două maşini)

*************

Un tată şi fiica lui in vârstă de vreo patru-cinci ani, ieşeau dintr-o instituţie mergând mână in mână, El era foarte înalt. Copila îi ajungea până la genunchi şi el era inclinat, pentru a n-o târî după el ţinând-o de mână.

Tatăl, privind spre copilă, zice: Draga mea, te rog să ţii minte: când tati salută pe cineva saluţi şi tu; nu aştepţi să îţi spun eu.

Ea, privind in sus spre el, dă din căpşorul drăgălaş in semn că a înţeles.

***************

Un tată cu fiica lui (mititică părea după glas şi vorbă), prin cartier.

Tatăl, răcnind: Dispari mă de-aici! Dispari, n-auzi?!

Fetiţa, din cauză de răcnete, începe să plângă: Tati, hai acasă - zicea printre sughiţuri de plâns. Tatăl nimic! Tatăl - am aflat privind pe fereastră, că prea era furios tipul care avea un copil cu el - urla la un puştan care “trăgea” din pungă: Dispari, mă, du-te şi trage in altă parte, că vă lăsaţi pungile peste tot! Dispari până nu vin la tine să-ţi dau un picior in cap.

In acest timp, fetiţa plângea tot mai tare şi tatăl ţipa şi la ea, să tacă “naibii” odată!

****************

****************

Ideea de publica ce aud pe ici-colo mi-a dat-o, indirect, Poteci de dor cu articolul său Instantanee. De notat, mai notam unele discuţii, care erau haioase (sau nu), cu gândul să le public cândva.

Vis de toamnă. Miercurea fără cuvinte!

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Un joc iniţiat şi găzduit de Carmen; joc găzduit şi de Călin Hera un timp. Provocarea: Vis de toamnă. Sursa foto: Pixabay

HAPPY WW!