Primul western de Oscar – Cimarron

Cimarron (1931), in regia lui Wesley Ruggles, e primul western de Oscar. A primit trei premii Oscar: pentru cel mai bun scenariu adaptat, pentru cele mai bune decoruri, pentru cel mai bun film şi a fost nominalizat pentru alte câteva premii Oscar. Următorul western care a atins performanţa de Oscar pentru cel mai bun film a fost Dansând cu lupii (1990), in regia lui Kevin Costner (debut regizoral); tot el şi in rolul principal.

In rolurile principale din Cimarron sunt actori despre care abia cu această ocazie am aflat: Richard Dix, Irene Dunne, Estelle Taylor şi Roscoe Ates (poate că i-am mai văzut prin filme dar nu le-am ştiut numele – preocuparea de a şti numele actorilor din filmele pe care le văd prezintă interes pentru mine foarte rar). Mi se pare tare ciudată interpretarea actorilor! Obişnuită cu ceea ce văd in ultimii ani mi se par ciudaţi (prea teatrali) chiar şi actorii pe care i-am văzut in filme realizate in anii ‘970-‘980…

Filmul Cimarron este adaptarea romanului omonim scris de Edna Ferber şi publicat in anul 1929. Titlul, Cimarron, derivă din denumirea Teritoriul Cimarron, “Ţara Nimănui”, o zonă situata in Vest şi Vestul Mijlociu din Statele Unite ale Americii, unde îşi aveau teritoriile indigenii americani precum triburile Cherokee şi Sioux. Aceste teritorii au fost declarate libere la a fi ocupate şi a început “Goana după pământ” – a fost la propriu o goană, la început: doritorii se aliniau (călare, in căruţe, pe jos) şi se dădea startul; alergau toţi şi îşi ocupau o suprafaţă de teren pe care o marcau trăgând dâre in praf, sau in alte moduri, şi devenea a lor.

Filmul e puţin diferit de roman - din ceea ce am înţeles - inclusiv referitor la perioada istorică şi localizarea acţiunii.

Hatufim, un serial despre prizonieri de război

V-a plăcut serialul Homeland? Poate e cazul să vedeţi serialul care l-a inspirat: Hatufim (Prisoners of War: 2009-2012), producţie israeliană.

După ce am văzut trei seriale israliene: Kfulim - False Flag (Steag Fals*), Fauda (Haos, in arabă) şi Hatufim - Prisoners of War (Prizonieri de Război, regizat de Gideon Raff) mă declar fan al filmelor de gen produse de israelieni. Toate cele trei seriale amintite sunt genul “thriller, dramă”, şi fiecare se referă la lupta dintre israelieni şi arabi.

E drept, filmele americane sunt mai strălucitoare, mai spectaculoase dar şi mai… propagandistice in prea multe puncte. Homeland – un serial care mi-a plăcut foarte mult – e bun, dar “modelul” care l-a inspirat e şi mai bun – din punctul meu de vedere. Americanii au făcut un serial bun, dar nu au putut scăpa de obsesia lor cu “lupta împotriva terorismului” (spre sfârşit, parcă-parcă, au lăsat-o mai moale).

Furăciosul funcţionar corupt

Se întreba cineva – cu voce tare – de ce continuă să fure un funcţionar care deja a reuşit să se îmbogăţească. Întrebarea m-a uimit, pentru că răspunsul e logic: dacă se opreşte din furat (a se înţelege trafic de influenţă, luare de mită etc.) nu va mai putea să-şi întreţină ceea ce a obţinut prin mijloace necinstite: vile, case de vacanţă, yahturi, abonamente pentru diverse, copiii la şcoli străine ş.a.m.d.. Pe scurt: nu-şi va putea menţine stilul de viaţă pentru că astfel de oameni nu sunt capabili să realizeze ceva prin muncă. Furăciosul se pricepe numai la a lua de-a gata, nu se pricepe să învârtă afaceri cinstite.

Spre înălţimi. Miercurea fără cuvinte

Mă las de fumat

Actualizare 18 august 2017
In comentarii se regăsesc unele metode pentru "lăsatul de fumat". :) 
Felicitări tuturor celor care au reuşit să renunţe la fumat. Mie nu mi-a reuşit, de data aceasta. Am reuşit doar să trec de la ţigara "normală" la cea electronică, dar greu deşi in 2014 trecerea a fost uşoară (şi m-a ţinut până in 2016). Ideea nu e de a schimba ţigara "normală" cu cea electronică pentru că - se spune - nici cea electronică nu e sănătoasă. Ţigara electronică trebuie să fie doar "faza de tranziţie" spre renunţare. .
Succes tuturor celor care au această dorinţă de a renunţa la fumat! 

In februarie anul acesta s-au implinit 31 de ani de cand fumez. E cazul sa renunt. E drept, in 2014 si 2015 am fumat tigara electronica – a fost satisfacatoare până cand n-a mai fost si, incet-incet, am dat-o iar pe tigara “normala” – si m-am cam saturat. Partea rea este ca, se pare, nu pot renunta la nicotina daca pastrez rutina zilnica. Profit de aceasta perioada de aparenta acalmie – dupa o lunga perioada de stres continuu – si ma “ascund” departe de computer, de citit, de conversatii de… tot ceea ce fac in mod firesc zi de zi.

Lăsatul de fumat e motivul pentru care nu voi mai aparea un timp online nici pe blog, nici pe FB si nici prin alte parti. M-am saturat sa simt nevoia de tutun cand mi-e lumea mai draga (sau mai puţin draga); m-am saturat sa-mi miroasa parul si hainele a tutun; m-am saturat sa miroasa camera a tutun… M-am plictisit de aceasta dependenta. Imi propun sa reusesc. E a doua mea incercare de a renunta la tutun. Prima data cand am incercat am rezistat fara tutun… trei zile.

Nu vreau sa renunt pentru a nu mai arde bani, nu ma simt rau, nu “trebuie” sa renunt pentru a-mi “recastiga” sanatatea, dar vreau sa renunt pentru a nu o pierde – 31 de ani de fumat cred ca sunt suficienti. Practic, aleg sa renunt pentru ca m-am plictisit. Ar trebui sa fie usor… dar stiu ca nu e, pentru ca nu-mi doresc cu adevarat, nu simt nevoia sa renunt ci doar sunt… plictisita de tutun, sunt plictisita de a avea “grija” sa nu raman fara tigari, plictisita sa tot ronţăi frunze de patrunjel pentru a “echilibra” vitamina C pe care nicotina o “consuma” – vitamina care, oricum, nu e produsa de organism – si nici nu vreau ca nivelul de fier din sange sa fie mai mult decat e necesar si sa ajung sa am fel si fel de probleme. M-am plictisit sa dau marunt din buze atunci cand sunt copii de faţă (pentru ca n-am fumat in prezenţa copiilor decat o data sau de doua ori in toti acesti 31 de ani, dar ei au fost prezenti adesea si mie-mi ardea buza dupa o tigara si nu ma puteam concentra la ceea ce aveam de facut). In plus, dependenta de tutun – ca orice dependenta – e obositoare si mare consumatoare de resurse materiale si nu numai…

Absenta online de până acum a fost cauzata de altele, de multe altele care m-au si condus, intr-un fel, spre aceasta dorinta de a renunta la tutun.

De ce scriu despre asta? Pentru ca, intr-un fel, a declara public ceva e ca un angajament; apoi… e o explicaţie pentru absenţă.

Sa ne revedem cu bine! Zile fericite tuturor!

Pentru prieteni

Va rog sa ma iertati ca nu voi reusi sa citesc ceea ce veti scrie si ca (deocamdata) nu va intorc vizitele celor care ati trecut pe aici, dar voi recupera cand voi reveni, chiar de va fi peste o luna, chiar de va fi peste trei luni. Va multumesc. 

Cu drag, 

Despre sănatate altfel. Citate favorite

Ne este imposibil să învăţăm ceva fără ca trupul nostru să ne ajute.

(Schwaller de Lubicz*, Templul din om).

Acela care nu are încredere in ceea ce este viu, sau care a pierdut această incredere, devine o pradă facilă pentru frica de viaţă, fapt care generează atitudinea dictatorială. Ceea ce este viu este autentic in sine, dar dacă cumva nu i se permite să trăiască profund, el devine o caricatură. Atunci când viaţa este caricatură, ea nu poate să creeze decât teroarea. Iată de ce trăirea plenară a vieţii poate alunga teroarea. (Wilhelm Reich)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Ora 3 dimineaţa – 3 AM

Când ceasul se apropie de ora 3 AM ceva ciudat se întâmplă in jurul nostru. Vălul dintre cei vii şi cei morţi devine mai subţire, permiţând trecerea liberă între cele două dimensiuni. Demonii, fantomele, creaturile interdimensionale se strecoară in lumea celor vii, creând haos şi chinuind oamenii care dorm...

Xavier Remington, fondator şi preşedinte al ”Mystic Investigations” declară: Legenda spune că atunci când te trezeşti exact la ora 3 AM, fără vreun motiv anume, într-o stare de teroare, diavolul ţi-a făcut o vizită, la propriu sau in vis.

Cu ocazia unei ediţii Miercurea fără cuvinte am fotografiat doi melci, iar titlul postării a fost Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 a.m (aproximativ ora la care am fotografiat melcii - nu m-am trezit atunci, ci nu dormeam). Cineva care a văzut postarea m-a informat că ora 3 dimineaţa este considerată oră... demonică. Şi mi-a adus câteva argumente. Ok! Mi-am zis să caut ceva informaţii – nu pentru că aş crede că ora trei dimineaţa e demonică, ci pentru că e o nouă superstiţie despre care aud. E o credinţă, perfect! N-am nimic de obiectat, dar am vrut să aflu ce stă la baza acestei credinţe. Această postare este şi un răspuns pentru persoana in cauză.

Pe lângă flori şi iarbă. Miercurea fără cuvinte

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul Miercurea fară cuvinte.

Provocarea pentru azi: maci, flori de câmp, iarba verde de acasă.

Provocările lunii iunie.

HAPPY WW!

Omul beat şi mijloacele de transport in comun

Atunci când spui despre cineva “e beat”, faci o constatare; atunci când spui “e beţiv”, e o judecată - încerc să mă feresc de judecăţi. Mulţi oameni se îmbată ocazional - poate nu rezistă la băutură, nu ştiu cât alcool poate procesa ficatul lor, poate sunt foarte bine dispuşi şi chiar o cantitate mică de alcool îi ameţeşte… Din acest motiv sunt cazuri in care am intervenit in ajutorul unor oameni beţi întâlniţi pe te miri unde. Nu scriu rândurile următoare pentru a mă lăuda, ci in speranţa că vor fi mai mulţi aceia care nu vor trece indiferenţi pe lângă aceşti ameţiţi… Bineînţeles, există cazuri şi cazuri! In unele situaţii e bine să stai deoparte şi să chemi… autorităţile.

Se zice că de oamenii beţi nici pe Isus nu-l interesează. Aşa o fi… Mie mi-e milă de ei. Cei mai mulţi sunt aşteptaţi acasă de cineva… Mulţi fac şi scandal pe la casele lor… şi, poate, cei de acolo nu-i mai aşteaptă dar asta nu-i problema mea. Pentru unii e o întâmplare că s-au îmbătat, pentru alţii e un obicei… Nu ştiu pentru care e întâmplare şi pentru care obicei, şi nici nu contează, din punctul meu de vedere.

Despre libertate - citate

Dacă eşti gata să sacrifici puţin din libertatea ta pentru a te simţi în siguranţă, tu nu meriţi nici una, nici alta. (Thomas Jefferson)

Neamu’ prost

Luni noaptea veneam acasă de prin oraş. Ne întâlnim cu o vecină care-şi plimba câinele. Salut-salut…

- La iarna ce-ţi mai iei pe tine?! mă ia la rost vecina, cu ton mult prea ridicat pentru acea ora din noapte, când observă că am pe mine o haină destul de groasă.

- Dar ţie nu ţi-e frig? o întreb la rândul meu, văzând-o într-o rochie fără mâneci şi cu sandale – pe la prânz temperatura a fost de vreo 22 de grade, resimţindu-se chiar mai mare, dar la acel moment era răcoare bine - pentru mine. Nu mi-ar fi dat prin minte s-o întreb dar a sărit întrebarea când am auzit-o pe a ei.

- Puţin, da, dar e sfârşitul lui mai! răspunde.

Îmi tot spun că nu mai există ceva care să mă lase fără replică şi mereu se găseşte cineva să mă contrazică. Logica unora nu-şi face loc in mintea mea oricât de mult mi-aş dori să-i înţeleg. Dacă-s minus 30 de grade in luna lui cuptor ar trebui să port maieu doar pentru că in calendar iulie e lună de vară?

Frig, cald, îmbrăcat subţire iarna sau îmbrăcat gros vara nu înţeleg de ce-i pasă cuiva cum se îmbracă altul. Când omul vrea să-şi poarte paltonul vara, la temperatură de 30 de grade la umbră, mă gândesc că n-o fi ceva in regulă cu el - sau doar vrea să se distreze pe seama celor care-l văd sau îl duce la curăţat  - dar nu mă apuc să întreb un necunoscut de ce o face… sau – mai rău – să râd de el.

Să te îmbraci “de toamna” într-o zi rece de vară mi se pare de bun simţ dacă vrei să nu răceşti.

Cadoul şi gândul. Citate favorite

Cadourile făcute fără bucurie – nu din inima curată – nu aduc vreun folos real, deoarece, odată cu el, atunci când e firesc, se dă încă ceva, nevăzut, incomparabil mai preţios decât însuşi cadoul – şi anume gândul care-l însoţeşte, adevăratul aducător de prosperitate sau nenorocire. Chiar şi cel mai neînsemnat dar bănesc (in raport cu posibilităţile) făcut însă cu bucurie, cu îndemnul sincer de a veni in ajutorul celui împovărat, îl înfăşoară pe acesta in elementul mental ca şi cu o învelitoare magică. Un asemenea dar, nu numai că a înlăturat lipsa materială pentru moment, dar i-a şi insuflat ceva, incomparabil mai preţios: l-a dăruit pe omul nevoiaş cu forţa spirituală, i-a întărit dorinţa de a prinde puteri, cu care să înlăture sărăcia şi atârnarea de altul.

Pe când omul care dăruieşte in silă sau din datorie, fără bucuria de a dărui, fără simpatie şi iubire pentru aproapele, acela poate să uşureze lipsa materială pentru o clipă, dar dania care nu e însoţită de “O bucurie adâncă şi de bune intenţii”, e stearpă pentru suflet. Darul făcut numai sub presiunea opiniei publice, cu zgârcenie, are o influenţă mentală nefastă asupra primitorului, acţiunea rea “care prin ricoşare se întoarce asupra dătătorului, conştiinţa darului silit neînsufleţindu-i omului mulţumire deplină, ci exact contrariul (Prentice Mulford).

(In Prefaţă la In zarea nemuririi, de Prentice Mulford, Ed. Lotus, Bucureşti, 1992; traducere şi prefaţă: Alexandru E. Russu-Bahmut)

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Cu pene şi cu blană. Miercurea fără cuvinte

Bună, vecine!

- Bună, vecine! Ce cauţi in baia mea?

- Aaaa… Ăăăăă…. Ooooo…. Oh. Trebuia schimbat sifonul de scurgere.

Cât de bine au fost construite unele imobile de locuit, trecerea timpului îşi lasă amprenta dar puţini sunt cei cărora pare să le pese. Aproape pe toţi i-a interesat la un moment dat să-şi pună gresie şi faianţă in baie, bucătarie, holuri şi chiar in dormitoare.

E frumos - şi firesc - să îţi aranjezi casa, să fie cum îţi place ţie nu cum i-a plăcut proiectantului, insă cred că există unele limite. Unii au dărmat pereţi pentru a face din doua camere una; alţii au spart zidurile bucătăriilor pentru a le “deschide” spre restul casei. S-au modificat instalaţii sanitare şi electrice, s-au schimbat uşile de la casă şi de la camere… S-au lărgit camerele cu balconul şi s-au montat uşi şi ferestre termopan.

S-au montat centrale termice şi au fost găurite zidurile, pentru ţevăraie şi aerisire; s-au găurit pereţii blocurilor pentru firele de telefon, internet, televiziune – apoi s-au spart din nou, pentru a pune un fir pentru toate trei şi mai apoi iar s-au spart, pentru că unii voiau o firma de profil alţii altele…

Comercianţii au modificat configuraţia parterului, au dărâmat ziduri (nu dintre cele de rezistenţă, zic ei, dar chiar şi aşa, rezistenţa clădirii se slăbeşte şi numai prin vibraţiile produse de utilajele şi uneltele folosite pentru aceste modificări), au găurit zidurile rămase, au montat cabluri fel de fel…

Tu râzi! Citate favorite

In nuvela Tu râzi!, domnul Anselmo este un bărbat in vârstă de 56 de ani, funcţionar cu salariu neîndestulator, aproape chel, cu o nevastă geloasă care se crede grav bolnavă şi având de crescut pe cele cinci nepoţele lăsate orfane de fiul său abia decedat şi de nora care a fugit cu un bun prieten al soţului ei. Acest domn Anselmo râdea in somn aproape in fiecare noapte şi nevasta îl trezea trăgând de el, enervată şi geloasă, neştiind de ce râde, dar imaginându-şi fel de fel şi necrezându-şi soţul care o asigura că nu visează nimic, că nu ştie de ce râde, pentru că viaţa nu-i oferea nimic amuzant. In final, domnul Anselmo s-a dus la un tânăr medic specialist in boli nervoase, pe care încerca să-l convingă că el nu visează.

- Ei nu, credeţi-ma! Aşa vi se pare […] In realitate dumneavoastră visaţi. In mod sigur. Numai că nu păstraţi amintirea viselor, pentru că aveţi un somn greu. In mod normal ne amintim numai visele pe care le avem atunci când valurile somnului, ca să spun aşa, s-au mai rărit întru-câtva. […]

- Ce ticăloşie! lăsă atunci să-i scape domnul Anselmo. Vreau să spun, domnule doctor, ce ticăloşie să fii vesel doar in vis, şi să nu poţi şti! Pentru că, vă jur, nu ştiu absolut nimic! Nevastă-mea mă scutură, strigă Tu râzi!, iar eu rămân năucit uitându-mă la ea, pentru că nu ştiu nici că am râs, nici de ce am râs.

Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 am. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.

Provocarea pentru azi: Dimineaţa devreme

Provocările lunii mai.

HAPPY WW!

Şcoli sau închisori?

Catedrale şi biserici, pare a fi răspunsul. Nu afirm că ar fi rău, dar pare că nu-i suficient, in sensul de a mări numărul celor care merg la şcoală mai mult de zece clase şi de a micşora numărul celor care ajung la închisoare. Nici prea multe locuri de muncă nu asigură bisericile...

Sunt necesare şi şcolile şi spitalele şi închisorile – şi in toate să existe decenţă. Pentru mai puţine închisori e nevoie de un nivel de trai mai ridicat; numărul şcolilor e irelevant dacă mulţi copii nu vor beneficia de educaţie aşa cum “scrie la carte”.

Învăţământul o fi, teoretic, gratuit dar părinţii sunt obligaţi să cheltuiască o căruţă de bani – pe care, foarte mulţi, nu-i au. Învăţământul obligatoriu de zece clase e aproape inutil cuiva care nu îşi permite să cumpere ceea ce-i este necesar in anii de studii - uneori, profesorii dau “note de trecere” in virtutea obligativităţii celor zece clase (nu mi se pare incorect in cazul celor cu posibilităţi materiale reduse, deşi…). In plus, inegalitatea financiară între oameni afectează pe copiii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nu doar haine dar nici rechizite. Când manualele gratuite nu ajung pentru toţi elevii ghici cine le primeste pe cele gratuite? Copiii ai caror părinţi sunt săraci nu au nici condiţii de a învăţa, acasă, plus ca au şi multe alte probleme. Şi acesti copii săraci îşi doresc lucruri, îşi doresc să înveţe – cei mai mulţi – dar şansele lor de a-şi îndeplini dorinţele tind spre zero.

Imaginea contradicţiei. Citate favorite

Pentru că am vrut să păstrez contextul fragmentul este unul lung dar citatele dedicate jocului sunt scrise cu litere îngroşate.

*

Spiritul omenesc transformă într-o contradicţie opoziţia activă, creatoare, pe care o observă in natură şi in om. El nu poate sesiza paritatea decât prin disparitate; nu poate percepe uniunea decât prin separaţie. Inteligenţei omeneşti îi este deci proprie imaginea contradicţiei.

Însă omul ridică această imagine la rangul de expresie ultimă a realităţii. Omul, fiinţă complexă, “adoră varietatea”. El caută separaţia şi admite cu greutate faptul că tensiunea dintre două elemente poate duce la uniune constructivă, nu la ură, la luptă şi la distrugere. El îşi reprezintă complementaritatea ca aservirea unei părţi către cealaltă.

Lotus. Reflexii in oglindă

In buddhism, lotusul simbolizează puritatea, fidelitatea, creativitatea şi iluminarea.

In Cambodgia, florile de lotus cresc sălbatic dar sunt şi cultivate. Floarea este utilizată in general pentru a decora locuinţele şi ca ofrande, dar şi in consumul alimentar – totul e comestibil la această plantă; tulpinile lungi pot fi folosite in salate şi mâncăruri de legume; rădăcinile pot fi consumate dar trebuie bine fierte pentru îndepartarea eventualilor dăunatori; seminţele seamăna cu cele ale stejarului şi pot fi consumate crude, după ce sunt scoase din coaja – la gust seamănă cu nuca.

Parfum de personaje. Moarte pe Nil.

N-am citit romanul, am văzut filmul. Am văzut şi ecranizarea din 1978, cu Peter Ustinov in rolul lui Poirot, şi episodul din serialul Poirot (1989-2013), cu David Suchet in rolul faimosului detectiv belgian, Hercule Poirot, excentric şi rafinat. Cred că de-a lungul timpului mi-am imaginat cam cum ar trebui să miroasă o adunare de indivizi bogaţi, aşa cum îmi imaginam cam cum trebuie să fi mirosit pe strazile Londrei, de exemplu, cândva in evul mediu.

sursa

Acţiunea romanului “Moarte pe Nil” scris de Agatha Christie şi publicat pentru prima dată in 1937, se desfăşoară cândva in anii 1930 şi se învarte in jurul unei moştenitoare foarte bogată, frumoasă şi elegantă dar destul de arogantă şi, oarecum, dominatoare. Toate personajele care apar au – mai mult sau mai puţin – o legătura cu această domnişoară Linnet Ridgeway. In principal, totul se întâmplă in Egipt – in cea mai mare parte pe Nil – personajele fiind într-o croaziera de lux pe acest fluviu.

Despre Linnet Ridgeway (viitoare Doyle) îmi imaginez că se parfuma discret, cu parfumuri fine. Poate folosea Chanel No. 5, lansat de Coco Chanel in 1921 şi care, la vremea aceea, era accesibil numai celor cu venituri substanţiale. Sau, poate, folosea Shalimar, lansat de Guerlain in 1925. Poate Joy, de Jean Patou, creat in 1929, un parfum despre care se spune că a fost foarte apreciat in ani 1930, neschimbat până azi, şi in care sunt combinate varietîţi de flori rare in concentratie mare: iasomie, trandafir bulgăresc, ylang-ylang, trandafir de mai, tuberoza; un parfum elegant şi opulent.