Aştept. Meloman pentru o zi

Gortoz a ran (Aştept), este un cântec interpretat de Denez Prigent (n.17 februarie 1966, Bretania) şi Lisa Gerrard. Melodia a apărut pe albumul Irvi (2000, al treilea album al interpretului şi compozitorului breton); regizorul Ridley Scott a solicitat-o pentru coloana sonoră a filmului Black Hawk Down (Elicopter la pământ), un film (din 2001) a cărui acţiune e centrată pe un eveniment real petrecut in Somalia (1993), in timpul războiului civil. Melodia este interpretata in limba bretonă, limbă celtică din Bretania, vestul Franţei.

Iulisa, Meloman pentru o zi, şi Carmen, cu Provocarea muzicală, ne invită in fiecare vineri să ne întâlnim la Iulisa, aducând cu noi melodii preferate.

Amănunte pe blogul Între vis şi realitate, inscriere pe blogul Iulisa.

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

Grasul din bucătărie. Fleur and Color

De-a lungul timpului mama a tot plantat, in ghivece, in jardiniera balconului, fel şi fel de flori, fructe (roşii cherry şi clasice), legume, păioase. Am avut morcovi din producţie proprie (categoric, nu “pe săturate”), roşii mari (câteva tulpini foarte încărcate), ceapă verde, usturoi (a renunţat repede pentru că mirosea toată casa a usturoi), pătrunjel (pentru frunze), busuioc, orz, grâu, ardei iuţi şi… ardei graşi.

La vremea când aceste plante se dezvoltau excelent in balcon nici teiul, nici corcoduşul şi nici tuia nu erau aşa de înalte încât “să ia lumina”… Acum ar trebui “cosmetizaţi” copăceii pentru că nu mai sunt luminoase camerele dar vara sunt foarte buni: ţin umbră. In plus, între ramurile lor poposesc fel şi fel de zburătoare - vor poposi şi după ce le vor fi “tunse” coroanele.

Gata cu introducerea. Vi-l prezint pe grasul din bucătărie: ardeiul gras.

De la primele zile mai calde (ale primăverii) şi până la primele zile reci (ale toamnei) stătea in balcon şi se bucura de soare şi lumină. In zilele friguroase îşi avea locul in bucătarie - unde, in 2011, a şi fost fotografiat.

Din fotografia de mai jos zâmbesc - din trecut - nişte crini…

Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.

Ai grijă ce-ţi doreşti. Jocul cuvintelor

I se acordase titlul onorific de ”cel mai bun agent de vânzări”. Şeful i-a cerut, pentru ziua următoare, să ţină un scurt discurs pe temă şi să prezinte planul pentru luna ce tocmai începea. Inima-i bătea nebuneşte pentru că detesta să mulţumească public pentru ceva ce n-o interesa. In plus, a parcurs o cale destul de sinuoasă pentru a ajunge să căştige mulţi bani fără să atragă atenţia.

Pictograma cea mai importantă din prezentare nu-i reuşise prea bine şi nici scrierea nu o mulţumea, dar era prea târziu să schimbe ceva.

”Dacă ceva poate să meargă prost, va merge prost” - era maxima ce-i răsunase in mintea franjuri din dimineaţa prezentării. Nasul, înroşit, îi curgea cu spor, tuşea de i se tăia respiraţia şi avea frisoane. A rupt, din neatentie, un şirag de mărgele care imitau perlele şi care s-ar fi potrivit la vestimentaţie, a înghiţit o pilulă, şi-a pus batista in buzunarul de la costum şi-a luat viteză spre sediul firmei.

Pentru că nu erau destule, când mai avea puţin până la intrare, a cedat un toc de la pantofii abia cumpăraţi şi încălţaţi pentru prima dată. Avea acum toate scuzele necesare pentru a se eschiva de la discurs şi prezentare.

Poate că lucrurile n-au mers tocmai prost, chiar dacă dorinţa de a nu ţine discursul s-a îndeplinit într-un mod nu prea fericit.

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul Cartim se află tabelul pentru înscriere.

Cele 12 cuvinte sunt: batista, pilula, toc, cale, sirag, plus, onorific, inima, scriere, franjuri, costum, pictograma.

Apusuri de soare. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen, continuat de Călin Hera şi preluat de Carmen, din nou. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc.

Provocarea săptămânii: Răsărit / apus de soare.

HAPPY WW!

Despre lectură. Citate favorite

Omul rămâne toată viaţa cu câteva superstiţii logice, câteva scheme mentale, prin care se încăpăţâneză să judece lumea şi spiritul. Oare s-ar putea evita această monstruoasă pipernicire sufletească? Noi credem că da. Şi nu prin cărţi, nu numaidecât prin ceea ce se numeste cultură - ci prin alimentarea continua a tuturor forţelor sufleteşti de care dispune omul, orice om normal. Nu e nevoie de cine ştie ce filozofie ca să ne dăm seama de rolul covârşitor pe care îl are in viaţa de toate zilele meditaţia, contemplaţia, bucuria, tăcerea, singurătatea - ca să nu mai vorbim de rugăciune şi de toate acele exerciţii spirituale in legătura cu ea. […]

Lectura este pentru omul contemporan un viciu sau o osândă. Cetim ca să trecem examenele, ca să omorâm timpul sau cetim din profesiune. Lectura ar putea implica şi funcţii mai nobile. Lectura ar putea fi un mijloc de alimentare spiritulală continuă - nu numai un instrument de informaţie sau contemplaţie estetică. Să luăm un exemplu. Sunt atâtea cărţi stenice in literatura universală, atâtea cărţi care-ţi comunică sete de viaţă, de faptă, de bărbăţie. Sunt asemenea cărţi care au valoarea unui tonic, a căror lectură depăşeşte bucuria intelectuală sau estetică a unei simple cărţi bine gândite şi frumos scrise. Să ne amintitm bunăoara de Martin Eden, al lui Jack London, sau de Un om sfârşit, a lui Giovanni Papini. Aceste cărţi au o discutabilă valoare estetică sau morală - dar lectura lor e covârşitoare. Sunt cărţi tonice, şi oricine le citeşte îşi simte forţele sufleteşti îmbogăţite, dorul de muncă şi de luptă exaltat. Asemenea cărţi ar trebui cetite in orice moment de secetă sufletească, in acele momente de oboseală, de zdrenţuire totală, pe care le cunoaşte fiecare dintre noi. […]

Marea problemă a lecturii rămâne, fireşte, asimiliarea cărţilor cetite. Sunt oameni care, cetind, asimilează atât de personal substanţa cărţii, încât nu o mai memorează, nu reţin nici amănunte, nici schema generală. Îşi amintesc de o carte ca de o melodie; păstrează numai starea sufletească provocată sau precipitată de lectură. Alţi oameni citesc şi reţin; nu e vorba de memoria lor, de virtutea de înregistrare a episoadelor şi a personagiilor, ci de bucuria pe care au descoperit-o in materia cărţilor cetite, de putinţa păstrării acestei bucurii. Cunosc lectori prodigioşi, cari nu pot vorbi decât foarte vag, foarte general, despre cărţile cetite. Şi sunt alţi cetitori cari cunosc mai puţin o carte, şi care totuşi pot spune lucruri admirabile despre această carte, memorează şi comentează cu o adresă uimitoare. Speciile acestea de cetitori nu trebuiesc confundate. Noi apreciem, e drept, pe aceia care au memoria vie a cărţilor, care pot vorbi despre autorii favoriţi, pot cita copios pasagii întregi şi întreprind oricând exegeze. Dar nu e mai puţin adevărat că cei mai preţioşi cetitori sunt aceia care uită cărţile, care asimilează atât de personal gândurile sau emoţiile autorilor cetiţi, încât nici nu-şi mai amintesc de unde le-au luat. Asemenea cetitori izbutesc să transforme funcţia aceasta dificilă a lecturii într-o funcţie organică, naturală, imitând gestul naturii, după cum se ştie, natura nu păstrează niciodată contururile şi formelor asimilate, memoria lor, ci transformă necontenit substanţa.

Toată tehnica lecturii constă in virtutea aceasta a transformării substanţei cărţilor. Ceea ce se numeşte asimilare este tocmai procesul obscur care transformă problemele şi personagiile unei cărţi, într-o dramă la care participă lectorul, şi după sfârşitul căreia el se regăseşte mai adâncit, mai îmbogăţit, mai experimentat. Mi se pare că Paul Valery definea astfel cultura: ceea ce rămâne după ce se uită totul. Nu e nici un paradox in această propoziţie enigmatică. Într-adevăr, poţi uita anii şi toţi domnii istoriei, toate bătăliile şi toate cuceririle ei dacă ai cetit odată o istorie universală, îţi rămâne o viziune precisă a mersului omenirii, a tragediei şi a demnităţii omului, şi această viziune greu de exprimat şi greu de formulat este o experienţă personală a cărei valoare şi adâncime nu o mai poate nimic suprima.

Un om care ştie să citească nu înseamnă numai omul care recunoaşte şi cultivă cărţile bune - ci mai ales înseamnă omul care ştie să recunoască şi să evite cărţile mediocre şi lecturile inutile. E inutil să cetim acele sute de cărţi care nu ne spun nimic […] şi care pot fi recunoscute după primele zece sau douăzeci de pagini. Se recunosc prin fluviul lor mediocru de fapte nesemnificative, prin personagiile ireale, abstracte şi inerte, prin mediocritatea analizelor, prin truismele filozofice şi limba literară lipsită de orice valoare.

[fragmente din conferinţele lui Mircea Eliade: Tehnica şi educaţia culturii spiritului (14 iunie 1935), Arta şi tehnica lecturii (24 august 1935) - adunate in volumul Taina Indiei - texte inedite, ediţie îngrijitî de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti. 1992 ediţie îngrijitî de Mircea Handoca, Ed. Icar, Bucureşti. 1992].

₪₪₪

Postare pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte sau in altă parte, la un moment dat. Click&Comment Monday! e sloganul acestui joc.

Alessandro Safina. Provocarea muzicală

M-am tot gândit şi răzgândit, nefiind hotărâtă in alegerea unei melodii când… pac! M-a lovit in aminitire…

Alessandro Safina, născut in 14 octombrie 1963 la Siena, regiunea Toscana, Italia, a tot vizitat România (a avut şi concerte: Bucureşti, Cluj-Napoca) până s-a hotărât să se stabilească aici, la Bucureşti, unde are o parteneră româncă şi un băieţel in vârstă de 3 ani. Din 2001 in 2011 a fost căsătorit cu italianca Lorenza Mario (balerină, cântâreaţă, actriţă, prezentatoare TV) - împreună au un băiat născut in anul 2002.

Alessandro Safina s-a plimbat prin România, la Timişoara, la Deva, Tîrgovişte şi Braşov.

Îmi plac multe piese ale lui dar cel mai mult şi cel mai mult îmi place “Luna” (lansată in anul 1999). Cu aaaaani in urmă, ascultând această melodie, l-am cunoscut şi l-am îndrăgit.  

Iulisa, Meloman pentru o zi, si Carmen, cu Provocarea muzicală, ne invită in fiecare vineri să ne întâlnim la Iulisa, aducând cu noi melodii preferate.

Amănunte pe blogul Între vis şi realitate, inscriere pe blogul Iulisa.

Să ne revedem cu bine la Friendship Friday!

Străzi, flori, culori. Fleur and color.

Strada Maior Ion Cranţa, o străduţă liniştită, cu clădiri îngrijite, care, între altele, duce spre Cetăţuie, poartă numele unui ofiţer care a făcut parte din divizia Tudor Vladimirescu, o divizie înfiinţată de Stalin in 1943 şi care era formată din voluntari români (prizonieri de război), divizie considerată mai apoi unealtă de propagandă şi de pregătire a instaurării comunismului în România. Divizia făcea parte din sistemul sovietic militar şi doar după instaurarea deplină a comunismului în România devine parte a sistemului militar românesc, aducându-şi din plin contribuţia (negativă, zic unii) la modificarea sistemului militar românesc. Dacă România nu ar fi întors armele la un anumit moment aceşti soldaţi ar fi luptat împotriva foştilor camarazi? Am înţeles că azi, acei oameni, sunt consideraţi trădători de neam. Poate că sunt, poate că am găsi circumstanţe atenuante alegerii făcute de acei prizonieri, poate că ar fi refuzat să ridice armele împotriva foştilor camarazi - n-am idee şi nu ştiu cât contează azi.

Fotografia e preluată de pe fb: Braşov, oraşul sufletului meu.

Mi-am amintit de stradă datorită unui comunicat de presă dat de proaspăt-înfiinţatul “Grup de Iniţiativă pentru Sărbătorirea la Braşov a Centenarului Marii Uniri”. Grupul cere primăriei, între altele, schimbarea unor denumiri de străzi / revenirea la denumirile iniţiale - inclusiv pentru str. Maior Cranţa, care s-a numit cândva str. Gen. Averescu. Schimbarea denumirii unei străzi nu e tocmai uşoară pentru cei care locuiesc acolo de ani şi ani şi care vor fi nevoiţi să-şi schimbe unele documente… Poate că merită efortul, dacă chiar locuiesc pe o stradă cu numele unui trădător de neam dar… chiar or fi fost trădători in adevăratul sens al termenului?

In continuare postez câteva fotografii cu străzi şi flori din alţi ani, de pe la alţii. Nu mă întrebaţi care-s denumirile pentru că nu ştiu. Sunt fotografii făcute pe stradă sau de pe stradă.

Ella e-n vacanţă, dar păstrez tradiţia Fleur and Color. Până revine Ella tabelul pentru înscrierea postărilor este la Rux, pe blogul Copilărim.

Oboseala. Jocul cuvintelor

Oboseală. Se simţea ca şi cum traversa un tunel ca o cochilie. Mângâia, absent, motanul cu mustăţi foarte lungi care torcea in poala lui. Pe ecranul televizorului se derula un serial oarecare - unul despre care credea că îi place; îi plăcuse, până şi-a da dat seama că viaţa lui e o ruină, că el priveşte cum trăiesc alţii.

Era specialist in microbiologie şi mai tot timpul îi era ocupat in laborator, cu entităţile invizibile cu ochiul liber şi care, uneori, păreau a avea voinţă proprie. Începuse să-i devină egal dacă clienţii erau multumiţi sau nu de prestaţia lui.

In teorie, avea o mare capacitate de regenerare psihică, dar azi privea indiferent vinul rubiniu din paharul aşezat direct pe furnirul măsuţei de cafea la care soţia, care-l părăsise prea devreme pentru o lume aşa-zisă mai bună, ţinea foarte mult, şi privea cu interes cum dau din codiţe peştişorii din acvariu, peştişori care păreau a avea o viaţă socială mai bogată decât a lui.

Jocul celor 12 cuvinte, găzduit de Eddi. Pe blogul lui se află tabelul pentru înscriere.
Cele 12 cuvinte sunt: tunel, cochilie, specialist, egal, ruina, rubiniu, mustati, serial, capacitate, codite, teorie, oboseala.