Cu pene şi cu blană. Miercurea fără cuvinte

Bună, vecine!

- Bună, vecine! Ce cauţi in baia mea?

- Aaaa… Ăăăăă…. Ooooo…. Oh. Trebuia schimbat sifonul de scurgere.

Cât de bine au fost construite unele imobile de locuit, trecerea timpului îşi lasă amprenta dar puţini sunt cei cărora pare să le pese. Aproape pe toţi i-a interesat la un moment dat să-şi pună gresie şi faianţă in baie, bucătarie, holuri şi chiar in dormitoare.

E frumos - şi firesc - să îţi aranjezi casa, să fie cum îţi place ţie nu cum i-a plăcut proiectantului, insă cred că există unele limite. Unii au dărmat pereţi pentru a face din doua camere una; alţii au spart zidurile bucătăriilor pentru a le “deschide” spre restul casei. S-au modificat instalaţii sanitare şi electrice, s-au schimbat uşile de la casă şi de la camere… S-au lărgit camerele cu balconul şi s-au montat uşi şi ferestre termopan.

S-au montat centrale termice şi au fost găurite zidurile, pentru ţevăraie şi aerisire; s-au găurit pereţii blocurilor pentru firele de telefon, internet, televiziune – apoi s-au spart din nou, pentru a pune un fir pentru toate trei şi mai apoi iar s-au spart, pentru că unii voiau o firma de profil alţii altele…

Comercianţii au modificat configuraţia parterului, au dărâmat ziduri (nu dintre cele de rezistenţă, zic ei, dar chiar şi aşa, rezistenţa clădirii se slăbeşte şi numai prin vibraţiile produse de utilajele şi uneltele folosite pentru aceste modificări), au găurit zidurile rămase, au montat cabluri fel de fel…

Tu râzi! Citate favorite

In nuvela Tu râzi!, domnul Anselmo este un bărbat in vârstă de 56 de ani, funcţionar cu salariu neîndestulator, aproape chel, cu o nevastă geloasă care se crede grav bolnavă şi având de crescut pe cele cinci nepoţele lăsate orfane de fiul său abia decedat şi de nora care a fugit cu un bun prieten al soţului ei. Acest domn Anselmo râdea in somn aproape in fiecare noapte şi nevasta îl trezea trăgând de el, enervată şi geloasă, neştiind de ce râde, dar imaginându-şi fel de fel şi necrezându-şi soţul care o asigura că nu visează nimic, că nu ştie de ce râde, pentru că viaţa nu-i oferea nimic amuzant. In final, domnul Anselmo s-a dus la un tânăr medic specialist in boli nervoase, pe care încerca să-l convingă că el nu visează.

- Ei nu, credeţi-ma! Aşa vi se pare […] In realitate dumneavoastră visaţi. In mod sigur. Numai că nu păstraţi amintirea viselor, pentru că aveţi un somn greu. In mod normal ne amintim numai visele pe care le avem atunci când valurile somnului, ca să spun aşa, s-au mai rărit întru-câtva. […]

- Ce ticăloşie! lăsă atunci să-i scape domnul Anselmo. Vreau să spun, domnule doctor, ce ticăloşie să fii vesel doar in vis, şi să nu poţi şti! Pentru că, vă jur, nu ştiu absolut nimic! Nevastă-mea mă scutură, strigă Tu râzi!, iar eu rămân năucit uitându-mă la ea, pentru că nu ştiu nici că am râs, nici de ce am râs.

Dimineaţa devreme sau noaptea târziu? 3 am. Miercurea fără cuvinte

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.

Provocarea pentru azi: Dimineaţa devreme

Provocările lunii mai.

HAPPY WW!

Şcoli sau închisori?

Catedrale şi biserici, pare a fi răspunsul. Nu afirm că ar fi rău, dar pare că nu-i suficient, in sensul de a mări numărul celor care merg la şcoală mai mult de zece clase şi de a micşora numărul celor care ajung la închisoare. Nici prea multe locuri de muncă nu asigură bisericile...

Sunt necesare şi şcolile şi spitalele şi închisorile – şi in toate să existe decenţă. Pentru mai puţine închisori e nevoie de un nivel de trai mai ridicat; numărul şcolilor e irelevant dacă mulţi copii nu vor beneficia de educaţie aşa cum “scrie la carte”.

Învăţământul o fi, teoretic, gratuit dar părinţii sunt obligaţi să cheltuiască o căruţă de bani – pe care, foarte mulţi, nu-i au. Învăţământul obligatoriu de zece clase e aproape inutil cuiva care nu îşi permite să cumpere ceea ce-i este necesar in anii de studii - uneori, profesorii dau “note de trecere” in virtutea obligativităţii celor zece clase (nu mi se pare incorect in cazul celor cu posibilităţi materiale reduse, deşi…). In plus, inegalitatea financiară între oameni afectează pe copiii ai căror părinţi nu au bani să le cumpere nu doar haine dar nici rechizite. Când manualele gratuite nu ajung pentru toţi elevii ghici cine le primeste pe cele gratuite? Copiii ai caror părinţi sunt săraci nu au nici condiţii de a învăţa, acasă, plus ca au şi multe alte probleme. Şi acesti copii săraci îşi doresc lucruri, îşi doresc să înveţe – cei mai mulţi – dar şansele lor de a-şi îndeplini dorinţele tind spre zero.

Imaginea contradicţiei. Citate favorite

Pentru că am vrut să păstrez contextul fragmentul este unul lung dar citatele dedicate jocului sunt scrise cu litere îngroşate.

*

Spiritul omenesc transformă într-o contradicţie opoziţia activă, creatoare, pe care o observă in natură şi in om. El nu poate sesiza paritatea decât prin disparitate; nu poate percepe uniunea decât prin separaţie. Inteligenţei omeneşti îi este deci proprie imaginea contradicţiei.

Însă omul ridică această imagine la rangul de expresie ultimă a realităţii. Omul, fiinţă complexă, “adoră varietatea”. El caută separaţia şi admite cu greutate faptul că tensiunea dintre două elemente poate duce la uniune constructivă, nu la ură, la luptă şi la distrugere. El îşi reprezintă complementaritatea ca aservirea unei părţi către cealaltă.

Lotus. Reflexii in oglindă

In buddhism, lotusul simbolizează puritatea, fidelitatea, creativitatea şi iluminarea.

In Cambodgia, florile de lotus cresc sălbatic dar sunt şi cultivate. Floarea este utilizată in general pentru a decora locuinţele şi ca ofrande, dar şi in consumul alimentar – totul e comestibil la această plantă; tulpinile lungi pot fi folosite in salate şi mâncăruri de legume; rădăcinile pot fi consumate dar trebuie bine fierte pentru îndepartarea eventualilor dăunatori; seminţele seamăna cu cele ale stejarului şi pot fi consumate crude, după ce sunt scoase din coaja – la gust seamănă cu nuca.

Parfum de personaje. Moarte pe Nil.

N-am citit romanul, am văzut filmul. Am văzut şi ecranizarea din 1978, cu Peter Ustinov in rolul lui Poirot, şi episodul din serialul Poirot (1989-2013), cu David Suchet in rolul faimosului detectiv belgian, Hercule Poirot, excentric şi rafinat. Cred că de-a lungul timpului mi-am imaginat cam cum ar trebui să miroasă o adunare de indivizi bogaţi, aşa cum îmi imaginam cam cum trebuie să fi mirosit pe strazile Londrei, de exemplu, cândva in evul mediu.

sursa

Acţiunea romanului “Moarte pe Nil” scris de Agatha Christie şi publicat pentru prima dată in 1937, se desfăşoară cândva in anii 1930 şi se învarte in jurul unei moştenitoare foarte bogată, frumoasă şi elegantă dar destul de arogantă şi, oarecum, dominatoare. Toate personajele care apar au – mai mult sau mai puţin – o legătura cu această domnişoară Linnet Ridgeway. In principal, totul se întâmplă in Egipt – in cea mai mare parte pe Nil – personajele fiind într-o croaziera de lux pe acest fluviu.

Despre Linnet Ridgeway (viitoare Doyle) îmi imaginez că se parfuma discret, cu parfumuri fine. Poate folosea Chanel No. 5, lansat de Coco Chanel in 1921 şi care, la vremea aceea, era accesibil numai celor cu venituri substanţiale. Sau, poate, folosea Shalimar, lansat de Guerlain in 1925. Poate Joy, de Jean Patou, creat in 1929, un parfum despre care se spune că a fost foarte apreciat in ani 1930, neschimbat până azi, şi in care sunt combinate varietîţi de flori rare in concentratie mare: iasomie, trandafir bulgăresc, ylang-ylang, trandafir de mai, tuberoza; un parfum elegant şi opulent.

Fapta bună face bine la suflet

Nu este animal pe pământ, nici pasăre care zboară, decât în neamuri, ca şi voi. Nu am lăsat nimic nepomenit în Carte. Apoi, la Domnul lor vor fi adunate. [Sura Al-An'am:38, Coran]

Atunci când o persoană ţine orice animal departe de mediul său natural este responsabilă pentru animalul respectiv şi trebuie să aibă grijă de el: trebuie să-i ofere hrană, apă, un loc in care să stea in siguranţă şi, uneori, îngrijire medicală.

Profetul Muhammed le-a spus companionilor săi o poveste despre un bărbat care călătorea şi care era foarte înfometat şi însetat. Într-un final, bărbatul a găsit un fir de apă ce ţâşnea dintr-o stâncă. S-a căţărat pe stâncă şi a băut apa; când a terminat a găsit jos un căţel care lingea picăturile de apă care se scurgeau pe pământul arid. Bărbatului i s-a făcut milă de căţel şi s-a urcat din nou pe stâncă, a pus apă într-unul din pantofii săi şi i-a dat câinelui să bea. Allah Cel Iertător a fost mulţumit de fapta bărbatului şi i-a iertat toate păcatele.

Companionii Profetului au întrebat: O, Profetule! Allah ne iartă nouă păcatele dacă ne comportăm bine cu animalele?

Profetul a răspuns: Este o răsplată pentru orice lucru bun pe care îl faceţi oricărei fiinţe vii.

Strict litera legii

Nu cred că există om care să nu fi avut contact direct cu vreun funcţionar public – funcţionar de stat, altfel spus, al cărui salariu e plătit (şi) din banii cetăţenilor in interesul cărora se presupune că lucrează.

Dacă o persoană care stă la “biroul de informaţii” ar putea fi “auxilar” – nu are statut de funcţionar public – nu la fel e cazul celor care primesc, eliberează etc. diverse documente. Să zicem că “auxiliarii”  au scuze când o dau de gard.

Zilele trecute, cu o procură, merg să ridic de la primărie un act pentru o prietenă. Întind procura; îmi cere actul de identitate. Dau să-l scot din geantă… şi-mi amintesc că era acasă! De la primărie urma să merg la priveghiul mamei prietenei care-mi făcuse procura in cauză şi schimbasem genţile. Am făcut ce-oi fi făcut şi cartea de identitate a rămas acasă. Ştiind că notarilor le permite legea să confirme identitatea unei persoane pe care o cunosc personal (art. 85 din legea notarilor publici), atunci când aceasta (din cine ştie ce motiv) nu are un act de identitate asupra ei şi trebuie să încheie vreun act, le spun celor două funcţionare că una dintre colegele lor din biroul vecin mi-ar putea confirma identitatea iar in dosarul actului respectiv există o copie după actul meu de identitate. Una dintre ele s-a răstit:

Unde gropile sunt permise. Miercurea fără cuvinte

Sursa foto: Braşov, oraşul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmenşi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.

Provocarea pentru azi: Gropi.

Provocările lunii mai.

HAPPY WW!

Meritul personal. Citate favorite

Despre meritul personal, din Caracterele (vol. I), de La Bruyère , Editura pentru Literatură, Bucureşti, 1968; traducere: Aurel Tita.

Despre mulţi inşi putem spune că numai numele e de ei. Când îi vezi de foarte aproape, nu dai pe dânşii două parale. De departe, sunt impunători.

Pentru un om fără lăudători şi fără proptele, care nu face parte din nicio şleahtă, ci e singur şi, in loc de altă recomandare, n-are decât meritul lui - cu prisosinţă - câtă îngrozitoare trudă să iasă la lumină din bezna in care se află şi să ajungă la situaţia unui prostănac înfumurat, care se bucură de trecere!

Fragmente alese pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

Logica şi igiena

De Crăciun, anul trecut, am mers la spital in vizită la cineva... venit in vizită şi care a suferit o uşoară intoxicaţie (a constatat medicul), dar manifestată suficient de puternic încât să sperie omul cardiac şi să-l trimita la spital cu două zile înainte de Crăciun.

Bun (adică rău). Hai să mergem la om in ziua de Crăciun. Ningea frumos, nu era frig. Intrăm in holul spitalului, parcurgem vreo cinci metri şi ne opreşte gardianul:

- Mergeţi şi luaţi papuci de protecţie de la aparat.

Îl privim lung, privim gresia plină de urme de apă scursă de pe cine ştie câte zeci de bocanci şi cizme, dar luăm ”acoperitori” – un leu perechea. Ne aşezăm pe banchete, lângă alte persoane care făceau acelaşi lucru, îi punem şi... trecem cu ei călcând prin urmele de apă murdară spre uşa care dă spre secţii. Că au intrat destui fără ”acoperitori” doar amintesc. Corect! Şi noi am fost neatenţi (ne-am luat ca oile după berbec) - când ne-am dat seama ce aiuriţi am fost eram deja pe hol, la lift. Gardianului nu i s-a părut ciudat.

Ninsă. Miercurea fără cuvinte

Fotografie pentru Miercurea fără cuvinte!  Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.

Provocarea pentru azi: Autoportret. Am ales… portret, din motive nu doar tehnice.

Provocările lunii mai.

Foto prelucrată cu: http://funny.pho.to/

O baltă şi trei copii

Computerul îl am aşezat pe o masă lângă ferestre - oberlihtul e mereu deschis - aşa că, fie lucrez, fie mă joc la computer sunt lângă ferestre şi, vreau nu vreau, ajung la urechile mele diverse fragmente din conversaţiile trecătorilor - mai ales conversaţiile purtate cu ton ridicat.

In una dintre zile, după ce plouase, aud o voce:

- Chiar in balta cea mai mare te-ai găsit să intri!

Era o voce de femeie (am presupus că e mama), veselă, care îşi atenţiona copilul mititel să iasă din baltă. - Te rog să vii aici! Nu mai bate cu picioarele in apa din baltă!

Era fetiţă vinovatul; femeia o striga pe nume şi doar că nu râdea de micuţa care nu voia să iasă. In final a convins-o şi au plecat.

La nu prea multe minute după prima scenă se aude un strigăt, mai întâi:

- Măăăăi! şi imediat: Ieşi din baltă, prostul naibii!

O alta femeie, un alt copil. Probabil că băieţelul se distra in apa bălţii pentru că femeia a continuat, aproape răcnind: - Ţi-am spus să ieşi din baltă, idiotule! Vino aici!

Şi această femeie - mama sau ce-o fi fost - a convins copilul să iasă şi au plecat.

Fidelitate. Citate favorite

Dintr-o scrisoare a lui Baudelaire: Cred într-adevăr (dar sunt deosebit de implicat in aceasta) că fidelitatea este unul dintre semnele geniului...

Fidelitatea - împăcarea cu destinul; sau desăvârşita păstrare a normelor. Semne de straşnică bărbăţie, in orice caz: să nu te depărtezi de norme - să nu-ţi înfrângi destinul. O voinţă de păstrare laolaltă, de rezistenţă dârză in curgerea marelui fluviu; rămâi pe loc, împăcat; linişte, contemplaţie.

In culturile tradiţionale (India, China etc.) există o anumita “fidelitate” faţă de doctrine, faţă de norme. Nu te interesează “noutatea”, schimbarea, aventura; nu vrei să fii “original”. Nu vrei să descoperi ceva nou, personal - pentru că toate aceste schimbări şi zbateri nu duc la nici un adevăr; normele nu se schimbă, ele sunt impersonale.

Fragmentarium, de Mircea Eliade, Editura Humanitas, Bucuresti, 1994 - ediţia reproduce textul publicat de autor in 1939, la Editura Vremea.

Text ales pentru jocul Citate favorite găzduit de Zina şi pornit împreună cu Ella. Se pot alătura in joc toţi cei care doresc să împărtăşească ceea ce le-a atras atenţia într-o carte, la un moment dat. Click&Comment Monday! E sloganul acestui joc.

Din “cuvânt pentru cititor”: […] Am avut întotdeauna certitudinea că datoria unui scriitor este să facă apel şi la inteligenţa cititorului, la cultura lui, la demonul său teoretic. Nu cred că cea mai bună metodă de a te face iubit şi înţeles este să scrii “facil”. De aceea public cu bucurie încă o culegere de eseuri şi fragmente. […] (Mircea Eliade)

Fântână cu trepte. Reflexii in oglindă

Sursa foto: Turism de Aventura (India, noiembrie 2016).

Panna Meena ka Kund este una dintre fântânile cu trepte existente pe teritoriul Indiei, situată in apropierea fortului Amer, in Jaipur. Nu se compară cu fântâna cea mai vizitată, Chand Baori, dar e spectaculoasă. A fost construită prin secolul XVI.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Parcul meu preferat din Brasov. Miercurea fără cuvinte

Din jurnalul lui Dali. Citate favorite

Singura diferenţă dintre mine şi un nebun este că eu nu sunt nebun 

(Salvador Dali)

cu Babou

Salvador Dali (11.05.1904-23.01.1989) a fost un pictor spaniol, originar din provincia Catalonia, reprezentant al curentului suprarealist. Era excentric şi megaloman; s-a folosit cu succes de mass-media pentru a-şi spori averea şi gloria.

Dalia şi ucenicul. Parfumul seducţiei

Dalia era mezina zvăpăiată a unui nobil de neam vechi dar săracit in urma multor războaie duse de regele care tocmai murise. Cu părul mereu vâlvoi şi hainele veşnic şifonate era adeseori văzută printre supuşii nobilului, oameni care o iubeau nespus pe mica aiurită scăpătatî. Fetei îi plăcea in mijlocul naturii sălbatice şi detesta eticheta curţii tatălui ei. Cât era ziua de lungă bântuia prin împrejurimi, aduna plante alături de femeile din zonă şi nu se sfia să se murdărească pe mâini nici când ajuta la prepararea diferitelor poţiuni şi prafuri. Îşi amenajase un mic cabinet de chimie in podul castelului, ajutată de ucenicul vraciului. Acolo, cei doi amestecau fel şi fel de plante şi realizau remedii pentru diferite afecţiuni sau sau care erau utile tinerelor nu prea dăruite de natură cu ten frumos. Aceste pomade ucenicul le vindea mai apoi tinerelor bogate şi aurul câştigat îl împărţea cu Dalia.