marți, 5 iulie 2022

Înghețată pe săturate

Alte texte aveam în minte să scriu, să public, dar mi-am amintit de zilele în care am mâncat înghețată pe săturate. De fapt, nu mă săturasem, efectiv, dar...

Pentru jocul Activități de vară am confecționat trei „cornete de înghețată” și mi-am amintit (sigur, îmi amintesc destul de des dacă-i în context) de două zile în care am mâncat înghețată până la punctul de îngheț.

Nu încercați așa ceva!

Când m-am angajat prima dată în „câmpul muncii” am avut, între altele, o colegă care părea să fie „copia mea” (sau eu a ei – tot aia); aveam cam aceleași idei, ne plăceau și ne displăceau cam aceleași lucruri, fapte, aceiași oameni și eram la fel de (i)mature.

Se spunea că primul salariu câștigat trebuie „spart” cu prietenii, colegii. Zis și făcut: în ziua în care am luat primul salariu am invitat-o pe M. în oraș, la cofetărie sau vedem noi unde. Era în luna septembrie, dar era cald ca vara. Mi-a venit ideea cu înghețata (ne plăcea la amândouă). Și-am hotărât să luăm la rând cofetăriile și să nu ocolim nici chioșcurile sau automatele (deservite de personal uman la acel moment) cu înghețată.

mai multe sortimente de inghetata expuse intr-o vitrina frigorifica
Atelierul era pe o stradă din apropierea cinematografului Patria (o zona centrală a orașului), unde se afla una dintre cele mai faine cofetării din oraș (nu la fel de faină ca atunci când eram copil dar încă faină). Am intrat acolo și am comandat câte o cupă de înghețată cu mai multe arome. Apoi alte cupe, cu înghețată de ciocolată și tot așa am mâncat vreo șase cupe. A fost punctul de plecare, cofetăria numita „Select” pe atunci. Apoi am luat orașul la pas, spre Piața Sfatului (ca distanță nu cred că sunt mai mult de 2 km de la Patria), mâncând înghețată oriunde o găseam. Din Piață am revenit spre zona Patria prin altă parte a orașului, și-am mâncat înghețată. Erau o mulțime de cofetării în acele zone, și multe „chioșcuri”. Nu ne-am săturat de înghețată, dar am renunțat să mai mâncam pentru că nu mai puteam vorbi și abia înghițeam: gâturile noastre n-au reacționat prea plăcut la atâta „frig”.

Am ajuns acasă cu nasul roșu, curgând, și peste noapte am avut frisoane, am strănutat să-mi sară ochii din cap. Am refuzat să înghit pastile, pentru că – în mintea mea – nefiind, practic, „bolnavă de răceala” ci doar „înghețată pe interior” n-aveau sens pastilele.

A doua zi m-am prezentat la muncă răgușită, cu nasul curgând. M. era fix în aceeași stare, suferise aceleași simptome. Ne-a pufnit râsul pe amândouă și, la terminarea programului, ne-am gândit... s-o luăm de la capăt cu mâncatul de înghețată, pe „principiul” „cui pe cui se scoate”. Surpriză! Am băgat înghețată în noi până când am putut din nou să vorbim clar. N-am ajuns în Piața Sfatului când nici nasul nu ne mai curgea și ne simțeam amândouă ca și cum n-am fi mâncat decât o prăjiturică. Am dovedit, totuși, maturitate: am hotărât să nu mergem mai departe cu mâncatul de înghețată, să nu provocăm soarta. Eram mulțumite că ne-am „vindecat”.

Ne-am testat limitele, într-un fel, și-am verificat „principiul” „cui pe cui se scoate”. Poate că e valabil „principiul” sau doar am avut noroc. Nu știu.

După câteva luni am făcut același lucru cu dulciurile: am mâncat prăjituri și bomboane pe același traseu. Ne-a fost rău de-am crezut că ne întoarcem pe dos, dar a doua zi am luat-o de la capăt și ne-am revenit. N-am rămas cu sechele! 

Nu încercați așa ceva!

Cum ziceam: pagina aceasta nu era „programată”; e „rezultatul” confecționării celor trei cornete de înghețată.


Image by Jan Vašek from Pixabay

Înghețată pompon la cofraj

A venit vacanța (de ceva timp, deja) cu trenul din Franța! Din Franța pentru că rimează cu vacanța, bănuiesc – n-am știut niciodată de ce din Franța și, probabil, nici nu contează care-i ideea cât timp e vacanță. Nu e cazul meu, cu vacanța – „păcătoșii n-au odihnă” – dar între activitățile cotidiene are loc și confecționatul „jucăriilor” înghețată.

Azi v-o reamintesc (prezint – după caz) pe Lulu: păpușa care plecase de aiurită prin lume, să-i vadă lumea hainele, când cu Provocări verzi, Salvăm păpuși. Am adus-o-n peisaj pentru că mi s-au părut cam... terne înghețatele.

O papusa blonda, inalta de cca 10 cm si trei cornete de inghetata din cofraj si mohair

Lulu a tot mâncat înghețată și a câștigat – la nu știu ce promoție – un tichet (sunt la modă tichetele) de vacanț
ă. Itinerariul e surpriză, spun organizatorii, dar Lulu nu se-ncurcă în amănunte și pleacă la drum. Organizatorii au fotografiat-o pe câștigătoarea marelui premiu lângă trei cornete „gigantice” de înghețată.

În Calendarul ReCreativ s-a dat startul la Activități de vară. Provocări diverse și simpatice. Postările pot fi înscrise în tabelul de aici. (AV1)

Una dintre activitățile mele preferate – nu doar vara dar în special vara – este mâncatul de înghețată, de care o fi, înghețată să fie. De confecționat, am confecționat trei înghețate la cornet: ciocolată cu cireșe, fistic și vanilie.

un pui de pisica ce se intinde la cornetele de inghetata din carton si ata
Am ales înghețată la cornet nu doar pentru că mi s-a părut că e cel mai simplu de lucrat dar și pentru că văzusem câteva astfel de obiecte și-mi doream să încerc – am prins ocazia. 

trei cornete inghetata din carton si ata in suport maro din plastic

Am t
ăiat un cofraj de la ouă, și am făcut trei pompoane pe care le-am lipit de marginea interioară a cornetului. Simplu.

duminică, 26 iunie 2022

Cireșe din ață în ramă cu ață

Festivalul fructelor de vară se încheie mâine, dar Calendarul ReCreativ mai are pagini. Imediat începe sezonul Activităților de vară. Până atunci, însă, vin cu cireșele pompon (ață bumbac), mititele, încadrate într-o ramă confecționată din carton și înfășurată în ață (mohair vernil și verde).

rama din carton infasurat in fire de mohair verde si vernil si cu trei cirese pompon in mijloc

Probabil că e impropriu spus „ramă” deoarece după ce am decupat un cerc în mijlocul aproape-pătratului (două laturi sunt de 10 cm, două de 9 cm) mi-am dat seama că e cam complicat să agăț cireșele așa că am învelit în ață verde (ușor lucioasă) „bulina” decupată din aproape-pătrat. Pentru că nu se mai potriveau a trebuit să-i fac, din ață aurie, o ramă în ramă, să nu se vadă lipiturile.

doua etape din confectionarea ramei cu cirese in mijloc
În cele patru colțuri ale ramei am pus adeziv, să se așeze ața mai bine și să nu alunece, dar tot a făcut ce-a vrut ea și pe ici-colo se vede cartonul.

În centrul bulinei am lipit un fir de mohair și cireșele.

Văzându-mi opera, o prietenă mi-a zis că i se face cald privind „tabloul” meu. Realitatea este că pare mai mult „tablou de iarnă” așa, înfofolit în mohair.

Cât de mare e importanța luminii și în fotografii!

rama fotografiata in lumina soarelui apare ca fiind albastra; la umbra este verde

Fotografiind rama în plină lumină a soarelui, pe fond galben așezată, apare ca fiind înfășurată în nuanțe de ață albastră; mutând-o mai la umbră, pe fond alb, și-a păstrat – mai mult sau mai puțin – culoarea reală.

Postarea participa la Provocarea din săptămâna a opta a Festivalului fructelor de vară, cu tema „fructe înrămate”.

vineri, 24 iunie 2022

Vor domina pisicile lumea?

Probabil că nu mai au mult și-o vor domina. 😉 Azi, 24 iunie, este Ziua Mondială a Dominației Pisicilor. E o zi dedicată amuzamentului, din 24 iunie 2012; inițiativa a pornit de aici:
https://www.sparklecat.com/diary/cat-world-domination-day-also-my-birthday

Azi este și ziua Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul (în calendarul religios ortodox), este Ziua Sânzienelor (în calendarul popular românesc) și este Ziua Iei. Aici, însă, scriu despre pisici.

De când am văzut filmul de animație Bolt, de câte ori scriu despre pisici îmi vine în minte pisica Mittens, abandonată de proprietarul care s-a mutat. Mittens s-a împrietenit cu micul Bolt, star de cinema în rol de „supercâine” și care credea că are cu adevărat superputeri. Mittens era acolo să-l ghideze, să-l educe pentru a supraviețui pe străzile din New York, dar și să-l ajute să-și găsească prietena cea mai bună de care se pierduse.

Pisicile sunt animale fascinante și amuzante, dar pot fi și foarte rele.

Pisica are personalitate puternică - o poți învăța să facă numai ce vrea ea. Chiar și de la cea mai blândă pisică te poți aștepta la surpriza să te zgârie din cine știe ce motiv – poate n-are chef să se lase mângâiată tocmai atunci când ai tu chef.

Cei care au pisici știu cât de imprevizibile pot fi aceste feline atât de drăgălașe. Sigur, toate animalele pot fi imprevizibile, fie că-s dresate/educate sau ba, dar pisicile un pic mai mult, în opinia mea.

Cât de minunată ar fi pisica, cei care le au știu că uneori le aruncă niște priviri „ucigătoare” sau par a urmări cu atenție mișcările umanilor ca și cum pun ceva la cale sau au făcut o boacănă.

Pisica e mereu cu ochii pe umanul ei (atunci când nu doarme). O fi dragoste, nevoie de atenție sau culege informații despre umani?

pisica siameza tolanita, privind printre pleoapele aproape inchise

Le admirăm și ne amuzăm cum sar și aleargă și se rostogolesc când se joacă – de fapt, ele se antrenează pentru „ziua cea mare”. N-ați văzut ce scheme de kung-fu fac?

o pisica siameza si una portocalie se joaca; cea portocalie o domina pe siameza

De ce pisica își găsește să doarmă dusă pe trepte sau pe te miri unde, în calea omului? Vrea să afle care-i cea mai bună metodă de a-l doborî.

Pisicile preferă înălțimile: o bibliotecă înaltă, un șifonier înalt etc. - te privește de sus, să înțelegi exact care-i ierarhia.

Stă alături de tine la computer? Crezi că de drag ce-i ești?! Nuuu. Caută să afle cum să cucerească lumea sau cum să-și comande mâncarea preferată folosind cardul tău.

Dacă pisicii îi place să se întindă în fața laptopului, pe ziar sau telefon înseamnă că vrea să-ți limiteze accesul la lumea exterioară.

Când pisica aruncă obiecte aflate pe mobile nu înseamnă că se plictisește sau vrea să-ți atragă atenția, verifică gradul tău de toleranță.

Pisicile sunt mai puțin – spre deloc – ascultătoare decât câinii. Pentru că vor să te controleze?

Un câine e „certat” dacă își face nevoile în casă, dacă strică mobila, dacă mușcă. Pisicii de ce i se acceptă un astfel de comportament? Poate că pisicile nu fac decât să elibereze feromoni care au rolul să facă umanul obedient față de ele.

De ce unele pisici pleacă noaptea din curtea unde stau de regulă? Se întâlnesc cu suratele și pun la cale dominarea umanilor?

Pisica nu este aproape deloc loială. Deși bine îngrijite, cele care au posibilitatea/ocazia caută hrană și în alte locuri și joacă așa de bine „teatru” încât cei la care ajung se simt obligați să le hrănească și răsfețe pe „sărmanele flămânde ale nimănui”. Când au zgardă sau cip de identificare le merge mai puțin cu „teatrul”.

Dacă observi semnele de mai sus la pisica ta ar trebui să iei măsuri. Având în vedere că pisicile se cred zei... le mulțumești cu ofrande: mâncare sănătoasă și delicioasă (mănâncă bine, dorm bine și ai liniște câteva ore), un mediu curat, cu locuri special amenajate pentru ele și multe cutii de carton – se vor distra așa de bine încât se vor mulțumi să rămână acasă, lângă sclavul lor personal.

De ce ar vrea pisicile să domine lumea când pot sta comod pe spate, lăsându-se răsfățate? De ce nu le-ar plăcea să stea toată ziua să privească pe fereastră, să doarmă, să se joace și să mănânce? Dar chiar vor să domine lumea?! Dacă ar avea degetele mari opozabile probabil că n-ar mai avea nevoie de oameni, dar le-ar plăcea să-i aibă ca sclavi. 😺

Mie îmi plac și pisicile. Unele dintre cele scrise mai sus le-am „cules” anul trecut de pe un site, dar nu am mai reușit să postez în timp util.


Mai am despre pisici:

Fotografii: 1. Image by Alexas_Fotos from Pixabay 2. Image by rihaij from Pixabay

Câteva priviri spre înapoi

Sună pretențios titlul, dar nu-l schimb pentru că-mi place cum sună. Înapoi-ul spre care privesc se limitează la luna mai și ce-a trecut din luna iunie, iar legătura cu trecutul meu imediat e, cumva, adiacentă pentru că mă refer la plante (și la ce le fac eu lor – sau ar trebui să le fac sau ar trebui să nu le fac). Sunt aproape sigură că am pus virgule unde nu trebuie și n-am pus unde trebuie... Le am (și) cu virgulele de mă doare capul! Uneori le nimeresc locul în frază, în propoziție.

Regina nopții

La acest moment am un fix cu regina nopții, planta parfumată numită și „Tutun ornamental”, “Tutun înaripat”, “Tutun iasomie” sau Nicotiana, științific (e de mai multe „feluri”: alata, sylvestri, mutabilis s.a.); planta e originară din America de Sud dar aclimatizată perfect și aici și în alte zone; există și flori roz, roșii, bicolore, mov, galbene și chiar verzi.

Acum, regina nopții pe care o avem e la stadiul de pui. Am plantat semințele cândva în luna mai, și-am pus cu pumnul! Cel puțin o sută de semințe minuscule am presărat în pământ; în jardiniera din dotarea parapetului balconului am pus cele mai multe.

regina noptii: planta abia rasarita

Sunt așa de dese firele încât nu cred că se vor dezvolta prea bine – ar trebui să le răresc, dar când să mai fac și asta? („într-o zi cu soare și cu păsări cântătoare”, da). Dacă nu le răresc s-ar putea sufoca! Sigur nu vreau asta! Trebuie rărite la trei săptămâni de la
încolțire.

Intr-un ghiveci am mai plantat regina nopții:

regina noptii abia rasarita, in ghiveci

și într-o cutie din plastic – semințele din cutie sunt primele plantate (cu cel puțin o săptămâna înainte de celelalte), dar plantele sunt cele mai mici-mici (nici nu reușesc să le fac o fotografie clară – se văd niște puncte mici, verzi, pe fond negru; am udat pământul din acea cutie mai mult pentru că era acolo decât că mai speram să văd vreun vârf verde răsărind – dar au răsărit mai multe vârfuri verzi! M-am bucurat de parcă aș fi câștigat la Loto!

Câteva caracteristici ale plantei regina nopții

Nu prea are pretenții în materie de sol, dar are nevoie de apă multă și de soare; nu e sensibilă nici la diversele boli ale plantelor dar sunt câteva ființe minuscule care-i pot face rău: păianjenul roșu, de exemplu. Regina nopții se protejează de infecții producând molecule antifungice.

Se spune că regina nopții ține țânțarii departe (nu mi s-a părut, dar poate prin altă parte veneau țânțarii, nu prin balcon).

Înflorește la începutul verii și rezistă până spre sfârșitul toamnei, când moare, pentru că nu rezistă la temperaturi sub cinci grade, dar în vara următoare renaște din semințele împrăștiate de vânt (ceea ce nu prea e cazul cu plantele din ghiveci).

Am mai scris câte ceva despre regina nopții cu ocazia Poveștilor parfumate: "Grădina Lunii”, așa că nu mă autocitez aici.

Anul trecut, la începutul lunii iulie, mă lăudăm cu o floare de regina nopții; mai apoi, toate cel șapte fire de regina nopții au avut flori. Cum se lăsa seara, cum se deschideau florile și parfumul lor suav învăluia balconul, pătrunzând și în casă. Era așa de parfumat aerul seara, în balcon mai ales, încât aș fi dormit în șezlong.

Utilizările reginei nopții

Pe lângă faptul că fiind un soi de tutun frunzele ei se folosesc în Iran (mai ales) pentru a produce tutun pentru narghilea, Nicotiana e folosită și în industria farmaceutică și în cea cosmetică și, evident, în industria parfumurilor.

Cercetătorii au izolat peptida care ajută planta să se protejeze de infecții și au constatat că e eficientă împotriva unui microorganism pe care cele mai multe antibiotice nu reușesc să-l distrugă: Candida albicans. Această descoperire a peptidei ar putea duce – în opinia cercetătorilor – la dezvoltarea unor noi medicamente antimicrobiene eficiente în tratarea bolilor infecțioase cum ar fi stafilococul auriu, infecțiile virale cu HIV, Zika, febra denga și unele encefalite.

Planta e folosită cu succes în tratarea infecțiilor urinare, a hepatitei, gripei, dizenteriei, afecțiunilor cutanate dar și ca vermifug.

Semințele sunt întrebuințate pentru produse care tratează eczemele și scabia. Sucul proaspăt din petalele plantei tratează herpesul.

În industria parfumurilor se folosește uleiul esențial extras din plantă.

(sursa info utilizări: https://www.gds.ro/Magazin/2019-06-14/regina-noptii-floarea-parfumata-cu-efect-de-antibiotic/)

De reținut: planta e toxică. Orice tratament pe bază de regina nopții trebuie supravegheat strict de un specialist.

După cum arată lucrurile la mine în balcon pare că regina nopții va înflori spre iarnă și crăciunelul în iulie! Crăciunelul a fost la un pas de moarte de vreo două ori, din octombrie anul trecut și până în luna mai a.c. - arăta tare șifonat; am crezut că de la prea multă apă dar... era prea puțină apă! Acum e bine, și-mi arată un boboc.

boboc al plantei craciunel, cactus de padure

A mai crescut bobocul de când am făcut poza. Poate se și deschide floricica.

Crăciunelul

Crăciunelul este un cactus de pădure, fără spini. Denumirea științifică este Schlumbergera truncata, dar popular e numită Cactusul Crăciunului, Cactusul ghearei de crab, Cactusul de Ziua Recunoștinței și, bineințeles, Crăciunel.

Are flori de diferite culori: alb, roz, roșu, purpuriu sau portocaliu. Crăciunelul nostru are flori roșii, atunci când are.

caciunel (cactus de padure) in ghiveci, cu o floare boboc

E o plantă căreia nu-i place ca razele soarelui să o învăluie direct, preferând semi-umbra. Din acest punct de vedere e bine plasată acolo unde este, dar trebuie să aflu ce să-i fac pentru că frunzele nu prea sunt lucioase.

Am aflat de curând că trebuie udată din belșug între lunile aprilie-septembrie și mai puțin când începe înflorirea. Io ce fac?! Crăciunelul tocmai a înflorit – bine, doar o floare! Sper să se deschidă floarea, și-apoi văd eu ce fac.

Actualizare 26 iunie 2022

Între timp s-a deschis bobocul Crăciunelului.


Ziceam că are flori roșii, dar aceasta e mai mult roz, iar la bază (chiar lângă frunză) petalele sunt portocalii.

marți, 21 iunie 2022

Aroganță cu muștar

Unii dintre politicienii lumii dezvoltă o „aroganță patologică” atunci când ajung să coordoneze vreun minister, să facă parte din Parlament s.a.m.d.. Se comportă ca unii care timp de-o jumătate de viață au fost marginalizați, ironizați și mai știu eu cum și acum, când au „puterea”, își arată „valoarea”, vor să-și scoată pârleala, să arate ei "ălora" că e rândul lor acum. Hm.

Unii cetățeni se întreabă de ce politicienii (nu chiar toți) îi iau pe cetățeni de idioți. Răspunsul e simplu: pentru că i-au votat pe ei. Problema e că în Ro nu avem ofertă prea bogată când vine vorba de alegerile electorale și mulți politicieni au fost parte (ca membri sau simpatizanți) din „partidul” de tristă amintire Frontul Salvării Naționale (FSN) – cei tineri par a fi urmașii, învățăceii etc. primilor.


Pâine cu muștar

imaginea unei felii de paine unse cu mustar
Dacă nu urmăresc, în mod regulat și voit, diverse emisiuni la TV și totuși, când sunt în apropierea unui televizor deschis și văd/aud „minuni”, se poate spune că e plin de astfel de „minuni”?

Acum vreun an – nu țin minte datele, dar rețin „aparițiile deosebite” – președintele partidului USR declara că atunci când nu se ajungea cu banii mânca... pâine cu muștar. Era o emisiune unde era un bucătar și o tipă care stătea la masă cu politicianul și discutau diverse – am aflat acum, când am căutat „probe”. La min aprox 19 zice de pâine cu muștar.

https://www.youtube.com/watch?v=jIw94uHDGKQ

Mă prefac a-l crede. Pe de altă parte, dacă chiar a fost atât de sărac, nu prea e de mirare aroganța care-l caracterizează. Cred că nu sunt prea mulți cei care „s-au ajuns” și rămân cei care au fost. Poate greșesc...

Revenind la emisiunea TV. Prima dată atenția mi-a fost atrasă de observația femeii care i-a zis să-și țină bine ochelarii că de vor cădea... Iar el zice ceva gen: „Bănuiesc că de se întâmplă e cineva pregătit...” Sigur, a glumit.

Faza cu ochelarii e de-o aroganță extremă, în opinia mea. Tipul era vicepremier pe atunci, se afla în plenul Camerei Deputaților și-i cad ochelarii de pe pupitru dar nu se ridică să și-i recupereze; tipa de lângă el (colaboratoare a lui, zice el) cheamă un angajat al Camerei și tipul îi arată cu degetul unde sunt ochelarii. Angajatul îi ridică și-i dă tipului, care nu se deranjează să mulțumească. Întrebat despre gest spune ce spune apoi zice că el și angajatul și-au zâmbit (aveau măști amândoi), și i-a mulțumit. În filmare nu pare că i-ar fi zâmbit (nici măcar din ochi, pentru ca nu prea privea spre om); cât despre mulțumesc... o fi fost în mintea lui, a politicianului, dar din imagine nu se deduce nici măcar un gest de mulțumire. Dacă greșesc, mea culpa – de aceea postez link-ul, să vadă și alții, iar dacă greșesc, să-mi spună.

https://www.youtube.com/watch?v=shEake3d7DE&t=44s
Pe la min 0:42 începe scena cu „mulțumesc”.

În aprilie a.c., șeful de la Ministerul Agriculturii e întrebat ce-ar face de-ar avea pensie de o mie de lei și ar vedea că-i 60 de lei kilul de carne de miel: și-ar cumpăra? câtă?! Ce zice omu’: „Vorbiți cu un om care atunci când eram la liceu de foarte multe ori mâncam pâine cu muștar”. „Știu ce înseamnă să te restrângi”, mai zice el și, evident, este empatic – îi înțelege pe oameni. Altfel spus, ne "restrângem" și ne cumpărăm muștar; de pâine vedem de unde facem rost – dacă n-o veni unul să zică precum Maria Antoaneta: „dacă nu au pâine, să mănânce cozonaci”. Cozonac cu muștar. Mda.

Cu gura lui le zice el, ministrul, la adresa de mai jos.
https://www.youtube.com/watch?v=kqgM3Fgp_AA

Poate că ar fi bine să ne apucăm toți de mâncat pâine cu muștar - reușim să ajungem politicieni de succes în Ro și, pe cale de consecință, bogați bine.

Să declare un sportiv de performanță (de exemplu), foarte premiat, că a mâncat în tinerețe pâine cu muștar e una, dar s-o facă un politician mi se pare deplasat! E aroganță, din punctul meu de vedere. E ca și cum le-ar spune cetățenilor – pensionarilor, în special, dar și altor oameni cu venituri mici și foarte mici – că ei s-au descurcat cu pâine și muștar în tinerețe, deci nu e dracu’ chiar așa de negru și-ar putea face și ei, pensionarii (și săracii țării) acest efort.

Să fii sărac și să devii bogat prin muncă, prin aptitudini etc. e demn de laudă, de dat ca exemplu, dar chiar și în astfel de situații e bine să nu fii arogant, iar dacă alegi să calci în politică ar trebui să păstrezi pentru tine astfel de amintiri pentru că acum ești acolo (în rândul politicienilor) să rezolvi lucruri pentru ca alții să nu treacă prin ce-ai trecut tu. Părerea mea.

Nu mai știu cine zicea ceva de genul: nu poți eradica sărăcia cu oameni care îi urăsc pe săraci. În România pare că se dă o luptă împotriva săracilor, nu a sărăciei...

luni, 20 iunie 2022

Emil Cioran, despre mizerie și oameni

Când mă gândesc la faptul că mizeria este strâns legată de existența omenească, nu mai pot adera la nici o teorie și la nici o doctrină de reformă socială. Toate îmi par egal de stupide și de inutile. Chiar și tăcerea îmi pare un urlet. Animalele care trăiesc fiecare din silința lor nu cunosc mizeria, fiindcă nu cunosc ierarhia și dependența unora de alții. Fenomenul mizeriei apare numai la om, fiindcă numai el a putut să-și creeze din semen un supus. Niciun animal nu-și bate joc de altul asemănător până la identitate cu el. Numai omul e capabil de atât autodispreț. (...)

fotografia cartii "Pe culmile disperarii", de Emil Cioran

Deși nu se poate interveni în existența nimănui și deși nu poți scoate pe nimeni efectiv din singurătatea durerii, totuși pasivitatea e criminală, precum criminală e și mila aproximativă, așa cum e mila tuturor oamenilor. Prezența mizeriei în lume compromite pe om mai mult decât orice și explică de ce grandomania acestui animal va trebui să aibă un sfârșit catastrofal. Când văd mizeria mi-e rușine până și de faptul că există muzică, devenită în asemenea cadru inexpresivă și rece. „Esența vieții sociale este nedreptatea”. Și atunci cum să mai aderi la o doctrină socială sau politică?

Mizeria distruge din viață totul; o face scârboasă, hidoasă, spectrală. Există paloarea aristocratică și paloarea mizeriei. Întâia rezultă din rafinament, a doua din mumificare. Căci mizeria fantomizează, creează umbre de viață, apariții stranii, asemănătoare unor forme crepusculare, ce succed unui incendiu cosmic. Nu este în convulsiile ei nici urmă de purificare, ci o ură, o amăreală, o înrăire carnală. Mizeria, ca și boala, nu duce la un suflet nevinovat și îngeresc, la o umilință curată și pură, ci la o umilință veninoasă, rea și răzbunătoare, la un compromis ce ascunde răni și patimi chinuitoare. Aceia care nu s-au născut în mizerie, ci au căzut în ea, nu se pot împăca absolut niciodată, fiindcă aceștia înțeleg mai bine decât ceilalți că în viața aceasta lucrurile ar putea sta și altcum.

Nu admit o revoltă relativă în fața nedreptăților, ci o revoltă eternă, pentru că eternă este și mizeria în umanitate.

(din Pe culmile disperării, Editura Humanitas, București, 1990)

Postarea este pentru Citate favorite, pe blogul Floare de colț la Suzana.

Filosoful Emil Cioran s-a născut în 8 aprilie 1911 în satul Rășinari, Sibiu și a murit în 20 iunie 1995 la Paris, Franța.

Pe culmile disperării este prima carte publicată în România, în 1934, la Fundația pentru Literatură și Artă „Regele Carol II”, București. Cartea a fost distinsă cu Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitați și cu Premiul Tinerilor Scriitori Români.

În 1936 a ocupat postul de profesor de filosofie la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov. În 1937 pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din București, care îi va fi prelungită până în 1944. În 1945 se stabilește definitiv în Franța. Autoritățile comuniste îi retrag cetățenia română; Emil Cioran a trăit la Paris ca apatrid – n-a cerut niciodată cetățenia franceză. A fost urmărit de Securitate până în anul 1990.