Reflexii in oglindă (RiO) e un joc cu imagini care cuprind reflexii in oglindă, sclipiri. E inițiat de SoriN e găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Vântul, când nu e blând sau sălbatic, poate fi jucăuș și obraznic punând în dificultate femeile îmbrăcate cu fuste și/sau rochii vaporoase, mai lungi sau mai scurte, dar în falduri. E acel vânt rapid, dar nu foarte, un vânt aiurit care se insinuează ca un vârtej suflând de jos in sus. Un astfel de vânt-vârtej e chiar obraznic, mai ales în unele intersecții de străzi, și/sau in zone unde vântul ia forma unui curent ascendent. E obraznic pentru că ridică fustele/rochiile femeilor.
Un astfel de vânt obraznic mi-a pus fusta-n cap de trei ori în timpul vieții! Momente teribil de penibile - mai ales când ai amândouă mâinile ocupate! Cobori poala fustei într-o parte, se ridică în celelalte părți - când nu se ridică din prima ca o lalea care vrea să se închidă în regim de urgență! E o adevărată luptă să cobori fusta cât timp nu ieși din zona vântului (sau până nu se potolește el, vântul aiurit). Și e o adevărată artă să simți când intri in raza unui astfel de vânt și să prinzi la timp poalele fustei in jurul picioarelor.
Dar, a sosit și ziua în care mi-am primit "pedeapsa" pentru "mândrie". In joia ce-a trecut eram in apropierea unei piețe agroalimentare aflată la intersecția a două străzi nu prea late. In fața mea, trei femei se luptau cu vântul care le zburătăcea fustele - spre amuzamentul unor tineri care pierdeau timpul în zonă. Două dintre aceste femei aveau șanse minime să câștige - una avea o fustă până la genunchi, croită "in colțuri" de lungimi diferite și cealaltă avea o minijupă plisată, din material mătăsos. A treia avea o fustă cloș care-i acoperea genunchii - ea a reușit să-și țină fusta pe lângă corp.
Și apar eu, cu fustă lungă - un fel de lalea cu capul in jos - un model de fustă pe care vântul o poate umfla, dar n-o ridică până la talie. Așa credeam! Așa fuseseră experiențele cu astfel de fuste, dar nu și în acea joi! Într-o fracțiune de secundă vântul a umflat-o și a întors-o! Având mâinile libere am coborât imediat materialul! Dacă o fustă plisată sau una cloș revine singură la poziția firească după încetarea acțiunii vântului, una ca cea pe care o purtam trebuie așezată manual.
A fost prima dată când am văzut, într-un singur loc, atâtea fuste zburătăcite de vânt! A fost amuzant, mai ales în ceea ce mă privește personal. Practic, nu-i mare lucru că vântul obraznic și jucăuș mai ridică fuste! Vara, la mare, cam tot aia văd ceilalți. Partea amuzantă este agitația femeilor - cred că e un "reflex de pudoare". 😃 Fără agitație ar observa mai puțini trecători - probabil.
Mi-am amintit pățania pentru că și azi a bătut vântul - nu precum in acea joi - și un tip care vindea la una dintre tarabele din piață fredona cu voce tare ceva gen: "vântul bate tare, țineți fustele de poale, că vântul le ridică..."
Sursa foto: https://pixabay.com/users/blickpixel-52945/
Miercurea fără cuvinte, la Carmen, Între vis și realitate.
https://pixabay.com/users/kanenori-4749850/
Nu mai știu în ce context, Gică Hagi a spus: Omul e o persoană umană. Sigur că râzi, dar unuia cu renumele lui Hagi îi poți accepta astfel de aiureli.
Când, însă, apare un afacerist milionar devenit și politician (vicepremier) și, referindu-se la oamenii care protestau in stradă (pe la începutul lunii) pentru că le sunt diminuate veniturile, face afirmații de genul: ... venim și spunem așa: știm că e complicat, știm că sunteți cu toții ființe umane... dai din buze ca un pește, pentru că n-ai replică.
Aroganța unora are limite? Doar întreb!
Desigur, îi înțelege pe acești oameni, și el ar protesta in locul lor (dacă ar fi ființă umană? doar întreb!)
Oare atunci descoperise expresia ființe umane și-i plăcea cum sună? Doar întreb, nu afirm, să n-avem vorbe! A repetat: Indiferent că sunteți în zona bugetară, zona antreprenorială, că sunteți profesori sau judecători, știm cât este de complicat pentru o ființă umană să fie în situația în care să dea ceva sau să i se ia ceva. Elevi, școlari, studenți, sindicaliști și așa mai departe. Nu e că nu ne dăm seama sau că nu înțelegem cât de complicat este pentru fiecare ființă umană (...)
Ce sunt cei la care se referă vicepremierul când zice știm, înțelegem? Persoane non-umane? Doar întreb!
Sursa foto (făcută cu IA): https://pixabay.com/users/artychoc-29242728/
În iulie 2023, un bărbat a zăcut mort câteva ore în Piața Sfatului din Brașov. Sute de persoane au trecut pe lângă el și niciuna nu s-a oprit să afle dacă omul are nevoie de ajutor. Era îmbrăcat sărăcăcios, era murdar - ulterior s-a aflat că era un om fără adăpost, in vârstă de 66 de ani. Da, știu... uneori e bine să nu te amesteci (poate salvezi o viață). În acest caz, la un moment dat, o fi trecut și un om pe acolo, s-o fi oprit și o fi anunțat politiștii.
Astfel de întâmplări au loc în toată lumea, dar tot e trist. După cazul din 2023 nu am mai aflat ceva asemănător până vineri, 11 iulie, când am aflat despre un caz și mai grotesc: un bărbat din Brașov, în vârstă de 70 de ani, a fost descoperit după (se presupune) șase ani, mumificat, in apartamentul unde locuia și unde mama lui murise în 2010. La un moment dat începuse să facă succesiunea pentru apartament dar n-a dus-o la capăt.
Între timp s-a acumulat o datorie mare la întreținere și administratorul imobilului l-a trimis în judecată. Procesul a durat mai mulți ani, și nimeni nu a fost interesat unde-i omul... Nici judecătorului nu i-a păsat că omul - nu tocmai tânăr - nu se prezintă? Altfel spus, unii s-au judecat cu un om decedat, iar alții au judecat un om decedat. La finalul procesului apartamentul a fost vândut la licitație. Un executor judecătoresc și câțiva jandarmi s-au dus să execute ordinul de confiscare; spărgând ușa încuiată pe dinăuntru au descoperit corpul mumificat.
Omul nu figura ca fiind dat dispărut, s-a constatat după descoperirea din apartament...
Moartea planează asupra noastră ca o pasăre. Unii fug toată viața de această pasăre iar alții cred că această pasăre niciodată nu-i va atinge.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/xaviandrew-2832205/
Fragmente din romanul Shogun, de James Clavell, nu dintr-un shogun, desigur. Shōgun a fost cel mai înalt grad al Japoniei medievale (între 1192 și 1867); e titlul (prescurtat) purtat de conducătorii militari japonezi care, sub autoritatea împăratului, au deținut efectiv puterea. Au existat patru dinastii de shoguni: Minamoto, Fujiwara, Ashikaga și Tokugawa. Acțiunea romanului Shogun are loc "spre timpul" dinastiei Tokugawa (1603-1867). La acea vreme aveau dreptul numai catolicii (iezuiți) să convertească, ei intermediau în comerțul cu China și, din când în când, se mai amestecau și în politică - fără a o face explicit.
Shogun nu e un roman istoric, chiar dacă unele fapte povestite s-au petrecut în trecutul Japoniei.
Am reținut pentru Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, ideile de mai jos:
Cât de frumoasă e viața și cât de tristă! Cât de vremelnică, fără trecut, fără viitor, doar cu nemărginitul acum.
Răbdare înseamnă să-ți înfrângi pornirea către cele șapte simțăminte: ură, adorație, bucurie, neliniște, mânie, tristețe, teamă. Dacă nu te lași cuprins de ele, înseamnă că ai răbdare, că ești liniștit și-atunci vei începe să înțelegi în curând tot mersul lucrurilor și vei fi in armonie cu Eternitatea.
In 11 iulie e Ziua celor care se înveselesc singuri! O sărbătoare (aiuristică, desigur) menită să aducă (forțeze) zâmbete, veselie! Zâmbetele nu sunt niciodată în plus! Oh! Unii au înțeles că în această zi e vorba despre cei singuri! O aiureală! Ca și cum dacă nu ești singur (sau solitar) nu te poți înveseli singur! Nu toți au pe lângă ei un "clovn"! Adică, cine are familia, prietenii lângă el nu se poate face singur să râdă?! Personal, mă pufnește râsul in fiecare zi, dimineața, când mă privesc în oglindă! Am o față pe care numai mama o poate iubi in acele momente! Sigur, nu fiecare zi - chiar începută râzând - e veselă in totalitatea ei, dar privind în jur n-am cum să nu găsesc motive de măcar a zâmbi! Totul e să... vreau să zâmbesc! Tot sigur, nu e obligatoriu ca aceia care mă văd dimineața să râdă! Poate se încruntă, dar e problema lor. E, oarecum, normal; nu? Dar... Ce e normal? - Normal e un program la mașina de spălat. Poate că m-am născut ieri, dar am stat toată noaptea și am studiat, așa că știu: vremea bună prevestește vremea rea, că dincolo de ceață e și mai multă ceață... Nu mă iau după muște pentru că acestea nu mă duc, întotdeauna, la miere. Chestii de gen. Viața e cum e și începe cum o iei. Râd în fața pericolului și mă ascund până trece!
Cum ziceam: puțin probabil să nu găsim ceva amuzant oriunde privim, suntem. Întâmplător sau nu, auzi la tv un purtător de microfon care bate câmpii cu grație (pentru a ocupa un x spațiu de emisie) sau... întrebând (zic și io) un lunetist: - Ce ați simțit prima dată când ați împușcat un om? Ce să zică ăla? - Reculul armei.
Te întâlnești cu un cunoscut în supermarket, și te ia cu Hei! Ce faci aici? Îi poți răspunde "vânez elefanți"? Zâmbești automat numai imaginându-ți figura lui la un astfel de răspuns. Mă bucur să te văd! mi se spune, uneori. Realitatea e că și eu mă bucur să fiu văzută.
Uneori sunt răutăcioasă, și afirm că unii oameni sunt proști (de parcă eu aș fi vreo lumină! da, sunt destul de deșteaptă să mă îmbrac singură) Și ce zice cineva pe care l-a uitat istoria in parcare?! - Nu zic să fie uciși oamenii proști, dar dacă înlăturăm mesajele de avertizare problema se rezolvă de la sine. Gândindu-mă numai la câți urși sunt uciși pentru că unii oameni se apropie de ei să-i hrănească și să-și facă selfie sau să fie filmați, fotografiați cu ursul... și sunt răniți sau uciși de urs în urma prostiei lor... Hm. Mă întreb, uneori, dacă unii s-au născut proști sau se străduiesc să fie proști. Totuși, să știți că am maniere nefolosite până acum.
Am adunat aici unele replici citite, auzite și notate pentru că m-au amuzat. Am încercat să le potrivesc pe toate (cele scrise cu albastru) într-un oarecum context deoarece n-am vrut doar să le înșir pentru jocul Citate favorite găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț.
Acum vă las! M-a strigat cineva și mi-a zis să vin imediat - dacă nu pot mai repede! - pentru că mi-a găsit simțul umorului.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/mikefoster-424423/