Liliecii, la fel de utili ca albinele și păsările

Anul acesta s-au folosit enorm de multe dezinfectante – în unele zone au fost spălate străzile cu substanțe pe bază de clor și stropite zonele verzi cu alte substanțe care... cică! nu afectează omul – dar sigur afectează celelalte viețuitoare care împart Terra cu cel mai teribil mamifer: omul. Încă nu se vede rezultatul acestor „măsuri de protecție”. Ați fost curioși să vedeți dacă (sau câte) mai sunt furnicile pe unde știați că sunt multe? Anul acesta nu am văzut omizi verzi (în teiul de lângă fereastră mereu erau – nu foarte multe - și câte una mai ajungea și printre florile mamei). Anul acesta nu am văzut una! În alți ani – fără excepție – noaptea se auzeau greieri; unul n-am auzit... Distrugerea tuturor acestor vietăți pe care le ignorăm, în general, pot conduce la diminuarea numărului de păsări dar și de lilieci insectivori. Liliecii care se hrănesc cu polen – dar și albinele – pot fi în pericol de la substanțele toxice care „ucid” virusuri și / sau insecte. Nu mai sunt insecte nu mai sunt păsări și lilieci; florile sunt stropite cu dezinfectanți și insecticide, nu mai sunt nici albinele...

Peste 300 de specii de plante (între care multe au valoare economică majoră) sunt polenizate de lilieci (unele specii de liliac intră aproape cu totul în anumite plante, de unde ies acoperiți de polen). Între plantele a căror existență depinde de lilieci sunt: banane, avocado, mango (și alte fructe exotice), agave tequiliana (plantă din care se prepară tequila), cactusul saguaro. Liliecii ajută la răspândirea semințelor pentru smochini, cacao (principalul ingredient al ciocolatei) dar și a altor plante.

Cactus Saguaro

Liliecii din zonele tropicale zboară ziua și se hrănesc cu fructe bine coapte, răspândind astfel semințele acestora pe suprafețe întinse (cam așa cum fac unele păsări), contribuind în acest mod la regenerarea pădurilor tropicale. Cercetătorii afirmă că un liliac frugivor diseminează până la 60 de mii de semințe mature pe noapte care, trecute prin tubul digestiv și eliminate odată cu fecalele, au rată crescută de germinare. Excrementele liliecilor (guano – a fost considerat „petrolul secolului XIX”) sunt considerate cel mai bun fertilizator organic – la începutul secolului XX s-au extras tone de guano din peșterile din România pentru a fi valorificat și exportat.

Contribuie la menținerea unui echilibru al populațiilor de insecte. Acolo unde există lilieci nopțile sub clar de Lună sunt mult mai frumoase pentru că nici fluturii de noapte nu dau năvală, dar mai ales țânțarii sunt hăpăiți cu poftă, iar țânțarii sunt (destul de) periculoși pentru sănătate. Liliecii insectivori nu consumă doar molii, țânțari, muște, ci și insecte dăunătoare agriculturii: gândaci de mai, de Colorado etc., fiind adevărate insecticide naturale (United States Geological Survey estimează că liliecii, contribuind la managementul pesticidelor au determinat scăderea bugetului Statelor Unite cu 3,7 miliarde de dolari pe an în acest domeniu). Fără insecticidele chimice hrana ar fi mai sănătoasă și prețul alimentelor ar fi mai mic.

Liliecii sunt considerați bioindicatori ai încălzirii globale și ai poluării. Cu excepția polilor și deșerturilor extreme trăiesc pe tot Pământul. Preferă cam aceleași adăposturi și zone de vânătoare. Liliecii adaptați la climă mai rece vor fi afectați de încălzirea globală și dacă nu vor putea să se adapteze vor ajunge pe cale de dispariție (dacă liliecii dispar dintr-o anumită zonă unde obișnuiau să trăiască e clar că ceva nu e în regulă acolo cu clima). Sunt verigi importante în rețeaua trofică aeriană și răspunsurile lor la degradarea habitatului pot fi corelate cu răspunsul altor taxoni (insectele, de exemplu). Dacă, din cine știe ce motiv, liliecii vor dispărea dintr-o zonă se va înmulți numărul de insecte; dacă dispar insectele, din cine știe ce motiv, vor pleca/dispăreași liliecii din zona respectivă. Altfel spus, un semn de acest gen dă de înțeles cercetătorilor că ceva nu e în regulă în aerul, solul zonei respective.

Activitatea liliecilor este influențată de schimbările climatice, mortalitatea putând fi cauzată de secetă, frig, ploi, căldură extremă, de cicloane, de creșterea nivelului mării (în cazul peșterilor de coastă își pot pierde adăposturile)

În lipsa liliecilor ar putea dispărea câteva sute de plante chiropterofile (plante polenizate doar de lilieci – v. mai sus).

Populațiile de lilieci sunt unul dintre cei mai buni indicatori naturali ai sănătății mediului. Liliecii se înmulțesc acolo unde un ecosistem este sănătos și stabil.

Între cauzele cele mai importante ale dispariției liliecilor sunt: distrugerea habitatelor, a zonelor de hrănire – utilizarea pe scară largă a pesticidelor lasă liliecii fără hrană; utilizarea pesticidelor în construcții: liliecii care trăiesc în clădirile tratate mor otrăviți. Prejudecata oamenilor este o cauză la fel de importantă, iar această prejudecată se naște – ca în cazul tuturor prejudecăților – din ignoranță.

Sursa: https://www.eurobats.org/

foto liliac

Image by Cindy Parks from Pixabay

foto cactus

Image by Frauke Feind from Pixabay

Liliecii nu sunt vinovați pentru nebunia de azi. Uciderea lor nu va stopa pandalia.

Cum să-ți distrugi pisicile

Vineri, în jurul orei 19, mă sună o prietenă și mă roagă să vorbesc cu fiica unei prietene de-a ei ale cărei pisici au făcut spume la gură. Nu sunt medic veterinar, așa că i-am spus că îi dau câteva numere de telefon unde să sune și să ducă pisoii. A insistat să merg să le văd – am dedus că știa de la prietena mea că mai știu una-alta (n-am avut de ales și am învățat multe pentru că mereu am avut animăluțe). Ezita să meargă la veterinar pentru că salariul i se înjumătățise de când lucra o săptămâna da și una ba și nici pensia de boală a mamei ei nu e prea mare. Oricât de mult aș fi vrut să merg nu am putut, dar i-am dat numărul de telefon al veterinarului despre care știu că acceptă și plata după și/sau în rate (a plătit pe loc, totuși).

Ce s-a întâmplat am aflat de la prietena mea. Fata (are 21 de ani) voia să-și protejeze mama de pandalie (deși aceasta nu agrea metoda – a și plecat „la țară” imediat ce s-a ridicat arestul la domiciliu) și spăla casa cu hipoclor diluat în apă, dar pe preșuri special dedicate stropea cu hipoclor nediluat de musteau preșurile! Mama ei a plecat pentru că nu mai suporta mirosul de clor dar ea a continuat să toarne clor prin casă. Pisicile, lingându-și blănița și lăbuțele – ‘că mult se mai spală pisicile! - și-au introdus în stomac ce luau de prin casă, plus că și inhalau la greu. Au scăpat cu bine, pentru că sunt tinere și erau sănătoase! Ea a observat că cel puțin una dintre ele a vomitat – galben – dar a crezut că... e ghem de blană! Deși le are de trei ani, am înțeles, nu știe mai nimic despre pisici. Lichidul galben poate fi pentru că au stomacul gol, dar și din cauza unei afecțiuni a stomacului sau bilei (nu e, deci, un simptom care poate fi ignorat mai ales dacă se repetă). „Ghemul” e, de fapt, un cilindru cam cleios, cu miros urât dar suportabil, și se văd fire de păr (seamănă cu un ghem în cazurile în care rămâne în stomacul pisicii).

Veterinarul i-a spus să spele bine casa (fără substanțe pe bază de clor!) și să aerisească, ceea ce au făcut ea și prietena mea aproape toată noaptea de vineri spre sâmbătă.

Azi, pisicuțele se simt mai bine: mănâncă și se țin pe picioare fără să se clatine dar din jucăușe cum mi s-a spus că erau sunt, încă, pasive.

Image by Gundula Vogel from Pixabay

Lilieci. Citate favorite

Pentru că suntem în Săptămâna Liliecilor (24-31 octombrie) am ales câteva citate care fac referire la aceste mamifere zburătoare fascinante.

*

Ador liliecii! Femeile se sperie de ei. Ele cred că liliecii li se pot prinde în păr; nu-i așa? Dar liliecii sunt printre cele mai frumoase animale, extraordinar de delicate. Le-ați observat ochișorii strălucitori, strălucitori de inteligență, și pielea lor mătăsoasă, ca de catifea? Priviți-le oasele mici și delicate. (Pablo Picasso)

*

Deși e adevărat că suntem cele mai sus și mai inteligente animale, vulturii pescari au ochi pe care i-am cercetat și știm că sunt de șaizeci de ori mai puternici și mai sofisticați decât ai noștri și orbirea, adesea cauzată de paraziți microscopici – care sunt și ei minuni ale ingeniozității – este una dintre cele mai vechi și tragice tulburări cunoscute de om. De ce are ochiul superior (urechea superioară în cazul pisicii și liliacului) specia inferioară?

(Christopher Hitchens – n.13.04.1949 – d. 15.12.2011 – intelectual englez lăudat dar și controversat, autor, orator, eseist, jurnalist, editorialist)

*

Undele sonore produse de liliac se deplasează în direcția în care sunt emise până când, la întâlnirea unui obstacol, sunt reflectate, revenind la sursă, creierul liliacului procesând informația la modul: „Atenție, la zece metri în această direcție există ceva”. Informația este și mai precisă, deoarece fiecare obiect, datorită caracteristicilor sale fizice, reflectă sunetul în mod diferit și liliacul, „ascultând” revenirea undei sonore, va ști dacă e necesar să ocolească, pentru a nu se lovi de-o piatră, sau să se repeadă după o insectă savuroasă pe care s-o ciugulească la cină.

(Silvia Benvenuti, profesoară de matematică la Universitatea din Bologna)

*

Ghicește dacă poți:

balena nu este un pește,

liliacul nu este o pasăre,

și unii oameni, cine știe de ce,

par umani și nu sunt.

(Gianni Rodari – n.23.10.1920 – d.14.04.1980 – scriitor și jurnalist italian, cunoscut în special pentru cărțile sale destinate copiilor)

*

Acum pleacă, altfel îi voi chema pe prietenii mei, liliecii, să te muște. 😊

(David Clement-Davies – n.6 ianuarie 1964 – scriitor englez de romane gen fantezie, jurnalist de călătorii)

Image by Alexey Hulsov from Pixabay

Suzana a preluat de la Zina ștafeta jocului Citate favorite pornit in colaborare cu Ella. In fiecare zi de luni din săptămâna in care incepe luna calendaristică.

Întâlniri cu lilieci

Nu știu ce părere au alții despre lilieci dar mie-mi plac de numa’! Sunt drăgălași foc, cu ochișorii lor mici și rotunzi, cu boticuțul de șoricel, cu urechile atât de diferite: de la mici-mici la uriașe (în raport cu trupușoarele). Sunt fascinanți! I-am văzut în „detaliu” numai în filme artistice și documentare, în emisiuni despre salvarea vietăților sălbatice și în fotografii.

Pentru ca suntem în Săptămâna Internațională a Liliacului se potrivește povestea... Am „dat” de unii, prima dată, într-o „peșteră” de pe Tâmpa, când, adolescenți fiind, am fost să „explorăm” „tunelurile” din oraș, nu neapărat să descoperim lilieci, dar sperând. Știu că era cald afară, dar nu știu dacă era vară sau primăvară. Avansam șontâc-șontâc printre pietroaie; doar trei din șapte aveam lanterne dar nu avansasem prea mult în grotă și mai răzbătea ceva lumină de afară. La un moment dat s-a auzit... ceva... ce nu pot defini – nu era curent de aer sau bătăi de aripi; sunete... un fel de vuiet „fin”. Habar n-am cum să descriu! Acel moment e mai mult un fel de „ecou de amintire”. Băiatul care conducea grupul a strigat „Stingeți lanternele! Toată lumea jos!” N-am așteptat să aflu de ce (dacă era vreun pericol ar fi strigat „fugiți!” - am gândit atunci); am stins lanterna și m-am lăsat pe pietrele jilave, nemișcată. Uau! Atunci s-a auzit (un fel de) fâlfâit! Două fete și un băiat au început să țipe! Frate, cum țipau și dădeau din mâini! Culmea! (am gândit atunci) nimeni n-a fost atins, dar ne-am bulucit afară din grotă de parcă aveam și noi aripi! Acum mă mir că nu s-a lăsat cu vreun accident pentru că „datul” acela din mâini ca disperații ar fi putut fi înțeles de lilieci ca un atac și s-ar fi apărat. Cred că liliecii au fost mai deștepți decât noi.

Mai apoi am mai avut întâlniri cu lilieci, doar de câteva ori; de două ori în oraș, exact aceeași zonă din apropierea locuinței - sunt câteva case vechi în zonă și câteva blocuri vechi cu pod și beciuri. Îmi place noaptea! Când vine stolul pare că sunt frunze duse de vânt! Sunt mititei (sau așa par). Știu că nu se reped la mine așa că privesc zborul liliecilor. A „privi zborul liliecilor” e impropriu spus pentru că acum sunt acum nu mai sunt! Zboară extraordinar de rapid și în calea lor – e cert! - nu rămâne nicio gâză. Apar brusc și dispar la fel de brusc!

O singură dată am văzut un liliac dormind (hibernând), într-un colț de pod, undeva – 😃 să-mi smulgeți unghiile și n-aș putea să localizez imobilul în cauză (dar aș inventa ceva, să nu-mi smulgeți unghiile). Am scotocit prin multe poduri de-a lungul timpului dar numai o dată am văzut un liliac – poate că au fost și în alte poduri, dar nu i-am observat (numai după ce l-am văzut pe primul am început să mă gândesc că ar putea fi și în alte poduri – mă uitam după ei, dar nu i-am zărit).

Image by seagul from Pixabay

Săptămâna liliecilor

Săptămâna 24-31 octombrie este declarată Săptămâna Internațională a Liliacului. Este o celebrare anuală (în ultima săptămâna a lunii octombrie) menită să atragă atenția asupra nevoii de a conserva această specie de mamifer extraordinar de utilă pentru natură dar și pentru economie – „pofta de mâncare” a liliecilor are efecte pozitive în domenii precum cultivarea porumbului sau industria viticola (dar nu numai) deoarece combat daunatorii (cultivatorii, deci, au costuri mai mici, pentru ca liliecii lucrează gratis)

Vedem lilieci destul de rar, dar ei „muncesc” toată noaptea (sau toată ziua, după caz) pentru a ține sub control numărul de insecte – mănâncă enorm de multe insecte (unul singur consuma câteva mii într-o singură noapte). Îi putem întâlni în aproape toate zonele lumii – mai puțin în deșerturile extreme și în zonele polare.

Cu capul în jos, liliecii nu atârnă în jurul nostru doar de Halloween, ci în fiecare zi a anului – există peste 1400 de specii diferite de lilieci și nu toate hibernează – speciile care nu hibernează migrează în zone mai calde, in căutarea hranei. Rolul lor e important în mediul înconjurător nu doar pentru că ei controlează foarte eficient populațiile de insecte (mănâncă țânțari, muște, molii, gândaci ș.a.), dar și pentru că – unele specii - ajută la polenizarea unor plante, la împrăștierea semințelor altora și astfel unele plante și unii arbori nu dispar.

Pe scurt: sunt vitali pentru ecosisteme și economia lumii.

Dacă v-ați întâlnit cu liliecii sau dacă știți pe cineva care are povești cu lilieci, poate veți scrie despre, să învețe și alții că liliecii nu sunt dăunători – din contră! - și nu atacă omul, dacă nu sunt deranjați.

sursa: https://batweek.org/

Image by Dimitri Houtteman from Pixabay

Parabola orbului înfumurat

Cu prostul care n-are școală te lupți un pic și ai scăpat, dar duci o luptă colosală cu prostul care are școală – nu știu cui aparține „zisa”, dar mă gândesc că prin „a avea școală” se referă la cei care au pe perete sau în sertar o mulțime de diplome. Nu-i rău să ai multe diplome, mai ales dacă acestea atestă că e posibil (nu probabil, pentru că diplomele nu dovedesc mare lucru, ci doar că cineva a terminat o școală, un curs, cu un calificativ/o notă anume, dar nu și ce știe respectivul) să fii o persoană de încredere într-un domeniu sau altul. Ce se întâmplă, uneori, cu acești oameni „foarte specializați” într-un domeniu sau altul? Ajung să nu mai vadă pădurea din cauza copacilor. Sunt atât de siguri de ceea ce știu încât orice opinie nouă care nu se potrivește în „tiparele” recunoscute general în domeniul lor este respinsă „din reflex”. Puțini se hotărăsc să cerceteze o altă cale, mai ales dacă e deschisă de cineva cu mai puține diplome... mai ales în domeniul sensibil al medicinei. Un exemplu în acest sens este „Uleiul lui Lorenzo”, descoperit (un fel de a spune, dar foarte pe aproape) de părinții unui copil diagnosticat cu adrenoleucodistrofie în 1984 (la vârsta de 6 ani) urmând să moară în doi ani – a murit la 30 de ani, dar a fost imobilizat în pat. Uleiul nu vindecă boala dar poate încetini evoluția mai ales dacă aceasta e depistată înainte de a se declanșa.

Cunoașterea nu are nimic definitiv; acest calificativ este numai expresia aprecierii omului. Ceea ce poate fi într-un fel pentru unii ar putea să fie cu totul altfel pentru alții. Cunoașterea (în general) evoluează, e în continuă mișcare, schimbare, și e important ca toți să înțeleagă acest aspect nu doar pentru a elimina câteva dintre suferințele pe care ni le provoacă eroarea, ci pentru a evita înfumurarea celor care cred că le știu pe toate, că știu totul – indiferent de domeniu – și pentru a evita intoleranța nefastă pe care o aduce această înfumurare în raporturile sociale.

În „Lotusul Adevăratei Legi” (care face parte dintr-o colecție de nouă lucrări venerate de budiștii Mahāyāna) figurează o parabolă ce ilustrează simplu absurditatea omului care se laudă că a ajuns la Cunoașterea definitivă, absolută. Parabola am citit-o în cartea „Tainele învățăturilor tibetane”, Ed. Nemira, București, 1995, scrisă de Alexandra David-Néel).

Parabola încearcă să demonstreze natura relativă a cunoștințelor noastre.

Parabola omului înfumurat

Un orb din naștere locuia într-o cameră. Infirmitatea îl împiedica să vadă obiectele din jurul lui și el le nega existența de câte ori i se vorbea despre ele. La un moment dat, unui medic i s-a făcut milă de el, s-a dus în Himalaya și a cules mai multe plante, pe care le-a preparat cum știa el și apoi a uns ochii orbului. Acesta a început să vadă și a zărit cu mare uimire în jurul lui obiecte cărora nu le bănuise existența. Și l-a cuprins o mare mândrie: „Acum văd, cunosc toate lucrurile” – s-a înfumurat el. Cineva i-a atras atenția: „Prietene, vezi doar câteva obiecte care se află în camera ta – asta nu e mare lucru. Din afara ei se mai pot vedea soarele, luna, constelațiile. De afară se pot vedea numeroase forme, unele frumoase, altele urâte”. Fostul orb a refuzat să creadă. „Nu există nimic din toate acestea. Tot ce e de văzut, văd”. A fost condus afară din cameră și a văzut strălucirea soarelui, luna, constelațiile și numeroase fenomene. Mândria i-a devenit și mai mare. „Nu credeam când mi se spunea despre acestea, acum le văd. Nimc nu-mi mai e necunoscut. Nimeni nu e mai presus de mine”. Un înțelept îl mustră: „Prietene, abia ți-ai căpătat lumina ochilor; încă nu cunoști nimic. De unde atâta vanitate? Când erai închis în camera ta nu puteai să vezi obiectele care se aflau afară; acum, din lipsa unor facultăți superioare celor pe care le ai, nu poți discerne ființele animate de sentimente binevoitoare de cele care nutresc sentimente ostile, nu poți auzi vocea umană sau sunetul unei tobe sau oricare alt sunet decât de la o distanță foarte mică. Îți amintești șederea în pântecele mamei tale și de cauzele care te-au făcut să te naști din ea? Omule, în afară de ceea ce vezi există nenumărate alte lumi mai numeroase decât firele de nisip din Gange. Cum te poți lăuda spunând: văd totul, știu totul? Ești încă orb, iei întunericul drept lumină și lumina drept întuneric”.

Image by Gordon Johnson from Pixabay

Munți, oraș și capre. Miercurea fără cuvinte

Muntele Tâmpa din mijlocul orașului

O parte din orasul vechi. In prima fotografie "Biserica Neagră" (vedere de pe Tâmpa).

Cateva cartiere din orasul nou (vedere de pe Tâmpa).

Masivul "Postavaru" vazut din Poiana Brașov.

Sursa foto Tâmpa și Postăvaru: Brașov, orașul sufletului meu

***

Capra neagră în masivul Piatra Craiului.

Sursa foto Piatra Craiului 2017: Mountain Travel

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte, joc preluat de Zina de la Carmen.

HAPPY WW!