Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini la Carmen - Între vis și realitate.
https://pixabay.com/ro/users/noname_13-2364555/
https://pixabay.com/ro/users/couleur-1195798/
Blog generalist in nota personala. Parerea mea despre una, despre alta.
Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini la Carmen - Între vis și realitate.
Reflexii in oglindă e un joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate.
Vârfurile zimțate și văile in formă de U din Țara Kananaskis au o vechime de 12 mii de ani, din ultima era glaciară; au apărut pe măsură ce ghețarii groși de kilometri, vechi de milioane de ani, au început să se topească. Munții s-au format în circa 200 de milioane de ani. Roca e in principal calcar, format în mai ales din straturi de creaturi marine fosilizate, creaturi care au trăit cu milioane de ani în urmă în marea interioară care acoperea sudul Albertei.
Dovezile arheologice arată că acolo au locuit oameni cu 8000 de ani în urmă. Acum circa 150 de ani, căpitanul John Palliser (geograf, explorator, vânător irlandez) a ales denumirea Kananaskis pentru regiune. (https://www.biographi.ca/en/bio/palliser_john_11E.html)
Anul acesta am aflat - cu deosebită mirare - că prin anii 2017, 2018, elevii din clasele a V-a și a VI-a au avut (sau ar fi trebuit să aibă?) manuale de educație fizică și sport. Ministrul "genunche" de la Educație in acea perioadă a considerat că se justifică niște cheltuieli cu tipărirea unor astfel de manuale. Desigur, între timp s-a renunțat (banii au ajuns unde trebuia). Interesant mod de a dezvolta, moderniza învățământul.
Atunci când a fost editat pentru prima dată manualul de educație fizică și sport cei mai mulți profesori, părinți, elevi au crezut că e o glumă. Dar nu a fost glumă, ci, practic, o risipă de bani - in opinia celor mai mulți; banii ar fi putut fi folosiți pentru ceva echipamente sportive, de exemplu. Cei cu ideea, însă, au susținut că un manual de sport e util ca instrument de predare - de formarea cunoștințelor teoretice - dar foarte util atunci când condițiile meteo nefavorabile, de exemplu, împiedică elevii să fie pe teren (multe școli - deși puține la nivel național - au săli de sport, deci nu s-ar fi pus problema condițiilor meteo).
Se mai teoretizează in manual jocuri precum volei, baschet, handbal, fotbal, oină, baschet, torball, goalball (ultimele două sporturi de echipă pentru nevăzători și persoane cu dizabilități vizuale, putând participa/juca și cei fără probleme, acoperindu-și ochii) ș.a.
Pe ultima pagină, în câteva rânduri, printre poze și știați că...? elevii învață ceva despre fair-play. Fair-play-ul e o întreagă morală, un cod de legi, nescrise, străvechi ca și sportul. Fair-play-ul poate fi manifestat prin următoarele comportamente: respectă regulile jocului, respectă adversarul, respectă coechipierul, respectă deciziile arbitrului, felicită-ți adversarul, păstrează-ți calmul! Cine ar putea învăța, fără manual, ce înseamnă fair-play?!
Acest manual, deși subțirel, n-a făcut decât să mai adauge ceva in ghiozdanul destul de greu al copiilor - dar, ce bine că din manual învață copiii postura corectă a corpului.
Cheltuielile cu educația, ca procent din PIB (produsul intern brut), plasează România pe ultimele locuri in Uniunea Europeană. Altfel spus, deși e subfinanțat învățământul bani pentru manuale inutile s-au găsit.
Între multe altele, încurajarea cetățenilor pentru începerea unei mici afaceri - care să aducă venituri pentru o persoană, o familie, un grup - consider că se află la baza unei economii (mai) funcționale în orice stat; oamenii își câștigă banii lucrând pentru ei, altfel spus, și nu mai depind de salariile primite, de ajutoare sociale și altele de gen. Un om care muncește pentru el, făcând ceea ce-i place e și un om mai mulțumit, având satisfacții mai mari știind că "el comandă, el execută".
Cei care gestionează economia României par a face tot ce pot să distrugă orice inițiativă privată economică, orice mică afacere care abia mai are puls azi.
Cu ani în urmă au permis - pe lângă societățile cu răspundere limitată, pe acțiuni etc. - înființarea de persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, asociații familiale etc.. Erau forme de organizare mai simple, mai ieftine, cu mai puțină birocrație - mult mai convenabile decât formele "clasice" de organizare. În timp, diferența între "clasice" și noile forme de organizare s-a micșorat până la aproape a se identifica. Politrucii vorbeau (și atunci) de evaziunea fiscală pe care intenționau să o stopeze, vorbeau despre prea puțini bani care ajung in bugetul de stat - la fel ca și azi, cheltuielile din banii publici erau imense, firme de casă obțineau sute de contracte de la stat, funcționarii publici cu atribuții în materie nu se deranjau să blocheze conturile marilor datornici (dar blocau conturile celor care aveau datorie un leu, motivând că e un "sistem automat" care face asta - automat numai pentru "fraieri", se știe).
Atunci, ca și azi, se lua pielea de pe micii întreprinzători și parte din bani erau direcționați - sub formă de subvenții, de regulă - spre companii de stat falimentare unde - ca și azi! - angajații primeau prime de performanță, iar șefii, pe lângă primele de performanță uriașe, aveau salarii uriașe.
Azi, un angajator care are nevoie de trei angajați, între care unul numai cu jumătate sau cu un sfert de normă, e obligat să plătească pentru un contract de 2-4 ore taxe ca pentru un salariu întreg: asigurări de sănătate, de pensie, de șomaj, impozit pe salarii etc.
Mai sunt multe de spus, dar e cazul să ajung la capitalul social necesar pentru înființarea unei firme.
În Legea nr. 31/1990, a societăților comerciale, scria: capitalul social al unei societăți comerciale cu răspundere limitată (S.R.L.) nu poate fi mai mic de 200 de lei și se divide în părți sociale egale, care nu pot fi mai mici de 10 lei. Sigur, in anii 1990 banii aveau alta valoare și 200 de lei nu era o sumă mică, dar nici imposibilă, plus că o parte a acestui capital putea fi aport în natură.
Capitalul social la înființarea firmei a rămas 200 de lei până în anul 2020 - această sumă nu "produce" venit pentru bugetul de stat. În anul 2020, apare Legea nr. 223 (M.Of. 1018/noiembrie 2020), care modifică Legea 31/1990 și în privința capitalului social - se dorea încurajarea micilor afaceri, debirocratizarea și simplificarea procesului de înființare firme. Legea modificatoare se referea astfel la capitalul social: capitalul social al unei societăți cu răspundere limitată se divide în părți sociale egale - fără a se menționa o sumă. Altfel spus, o firmă cu trei asociați, de exemplu, putea avea un capital social de cel puțin 3 lei (capitalul social nu poate fi mai mic de 1 leu). Sigur, celor care doreau să acceseze fonduri, să contracteze credite li se recomanda să depună un capital social mai mare.
Firmele au un an spre doi ani pentru a majora capitalul social sau vor fi radiate. Sigur, firmele/cetățenii pot opta pentru altă formă de organizare, la început, forme pentru care nu e necesar un capital social.
Capitalul social e relevant pentru firmă - fiind mare, poate atrage investitori, e util pentru desfășurarea activității; e relevant pentru asociați... etc. Oh, da! Are și o funcție de protecție a creditorilor! Ar fi de râs dacă n-ar fi de plâns! Să fie siguri creditorii societății că există suficiente resurse financiare pentru a-și recupera datoriile in cazul in care societatea nu poate face față obligațiilor sale financiare. Sunt sigură că politicienii nu-s naivi - n-au cum să justifice această majorare in ideea că ar avea funcționarii statului de unde să rețină eventuale sume datorate de firmă către bugetul de stat.
Un capital social mare dă o notă de seriozitate, dar nu o garantează. Cu 8000 lei capital social România va fi peste media U.E., dar sub Germania. Cele mai multe state au un euro sau fără limită minimă.
De ce s-a optat pentru această modificare în această perioadă în care s-a pornit un "program" pentru a diminua deficitul bugetar știu doar cei care au strecurat șopârla.
Politicienii - de regulă, prin intermediul unor "analiști economici" - încearcă să ne mintă că investitorii sunt interesați de mărimea capitalului social al firmei, care, dacă e mare, indică seriozitatea firmei. 😂 Investitorii nu sunt interesați de profitul unei firme, de cifra de afaceri, ci de capitalul social. O firmă care are capital social 200 lei și profit anual, in ani consecutivi, de vreo juma' de miliard de lei e total neinteresantă!
Politicienii încearcă să ne păcălească cum că fiind capitalul social mare funcționarii pot recupera ușor datoriile firmei către bugetul de stat.
Capitalul social nu e o sumă blocată permanent; banii circulă, sunt utilizați în interesul societății, chiar și în prima zi după ce aceasta a fost înființată.
Constituție, art. 45 - Libertatea economică: Accesul liber la o activitate economică, libera inițiativă și exercitarea acestora în condițiile legii sunt garantate.
Nu te descurci pe cont propriu pentru că legile meșterite de politruci nu-ți permit sau te duc in faliment? Nicio problemă! Timp de șase luni ai asigurat ajutorul de șomaj! Ce faci după șase luni, dacă nu găsești un loc de muncă? Te înscrii pentru ajutor social, dacă îndeplinești condițiile. Ce tot atâta independență financiară? Nu-i suficient că suntem o țară cu cei mai mulți proprietari de imobile? (vorbește lumea) Vrem să fim și o țară cu cei mai mulți întreprinzători privați? Mai mare rușinea; nu?
Un cetățean independent financiar e mai greu de controlat/manipulat de politrucii care dețin puterea politică, dar și de cei aflați în opoziție.
În ședința de guvern de azi s-a pus în discuție majorarea diferențiată a capitalului social pentru firme: 400 de lei pentru cele mici, 5000 de lei pentru cele mijlocii, 8000 ce lei pentru cele mari.
Pare că întâlnim viața și unde ne așteptăm mai puțin; așa consider, conform imaginilor alese pentru Reflexii in oglindă, joc inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/olliwittmann-51421379/Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini la Carmen pe blog: Între vis și realitate.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/g_lupan-49694949/