Despre adevar-La Rochefoucauld

Adevărul, in orice s-ar găsi, nu poate fi eclipsat prin nicio comparație cu un alt adevăr, și orice deosebire ar fi între două lucruri, ceea ce este adevărat într-unul nu eclipsează ceea ce este adevărat în celălalt: pot avea o mai mare sau o mai mică întindere ori pot fi mai mult sau mai puțin strălucitoare, dar sunt totdeauna egale prin adevărul lor, care nu este mai adevăr în cel mai mare decât în cel mai mic. Arta războiului este mai vastă, mai nobilă și mai strălucitoare decât arta poeziei; dar poetul și cuceritorul se pot compara unul cu altul și, în măsura în care sunt cu adevărat ceea ce sunt, legislatorul și pictorul etc.

Două subiecte de reflecție de aceeași natură pot fi diferite și chiar opuse, cum sunt Scipio și Annibal, Fabius Maximum și Marcellus; totuși cum însușirile lor sunt adevărate, ele se mențin când sunt puse față in față și nu se eclipsează prin comparare. Alexandru și Cezar dăruiesc regate; văduva dăruiește un pit: oricât de diferite ar fi aceste daruri, dărnicia este adevărată și egală în fiecare dintre ele și fiecare dăruiește in raport cu situația lui.

O persoană poate avea mai multe adevăruri, iar alta poate să nu aibă decât unul: persoana care are mai multe adevăruri are o valoare mai mare, și poate străluci prin aspecte in care cealaltă persoană nu strălucește; dar din privința in care și una și cealaltă sunt adevărate, ele strălucesc deopotrivă. (...) gradul de cruzime săvârșit asupra unui animal nu încetează de a sta alături, in aceeași categorie, cu cruzimea suveranilor celor mai cruzi, deoarece gradele lor diferite de cruzime au un adevăr egal. (...)

Pentru Citate favorite, pe blogul Floare de colț, din Maxime și reflexii, de Francois La Rochefoucauld, Editura Minerva, București, 1972, p.161; traducător Aurel Tita.

Corcodus, seara si noaptea. MFC

Miercurea fără cuvinte pe blog la Carmen: Între vis și realitate.

Important! Ce votez in luna mai

Alegerile prezidențiale 2.0 vor avea loc, primul tur, in data de 4 mai. Am citit lista candidaților și - ca în fiecare an electoral - mă văd obligată să votez răul cel mai mic. E cât se poate de clar: cei care candidează pentru funcții politice sunt tot mai nepotriviți. 

Despre unii dintre candidați nu știam nimic, iar ce-am aflat despre ei e practic irelevant in a-mi argumenta alegerea vreunuia. Alți candidați îmi sunt cunoscuți pentru că - cei mai mulți - doar in politică și-au câștigat averile (se spune că cine calcă în politică are noroc). Vreau să-mi conducă destinul de cetățean cineva priceput la ce va avea de făcut. 

Având în vedere cele de mai sus, m-am tot gândit, răzgândit, și aproape că m-am hotărât să susțin, cu votul meu, patrioții. Ei spun lucrurilor pe nume lăsând baltă corectitudinea politică.

De ce mi-a venit această idee? Poate pentru că m-am trezit în conștiință? Poate pentru că e Întâi Aprilie...?

Adevarul si Minciuna

S-a întâmplat cu mult, mult timp înainte de vremea aceasta: Adevărul a întâlnit Minciuna. Minciuna i se adresează Adevărului:

- Zi frumoasă!

Adevărul a verificat dacă e cum spune Minciuna. A privit spre cer - era senin; vrăbiile ciripeau, florile zâmbeau la soare. Da, era o zi frumoasă așa că i-a răspuns Minciunii:

- Zi frumoasă!

- E tare cald azi - zice Minciuna.

Adevărul verifică și constată că aerul e destul de fierbinte, așa că îi dă dreptate. Minciuna îl invită să se scalde în râul din apropiere - și-a scos hainele și a sărit în apă, de unde-i strigă Adevărului:

- Apa e minunată! Nu e foarte rece!

Adevărul intră în apă, dar nu apucă să se bucure de răcoare când vede Minciuna cum sare iute din apă, se îmbracă în hainele Adevărului și fuge.

Întristat, Adevărul iese pe mal dar refuză să se îmbrace în hainele Minciunii și pleacă gol-goluț, zicându-și că nu are de ce să se rușineze, dar oamenii începuseră să-l cam ocolească.

De atunci, oamenii acceptă mai ușor Minciuna îmbrăcată în adevăr decât Adevărul gol-goluț. Și tot de atunci Adevărul se dezvăluie pe sine în Parabolă.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/ulleo-1834854/

Poveste hasidică repovestită din amintire.

Adevarul gol-golut si Parabola

Odată, predicatorul dintr-un oraș a fost întrebat de un enoriaș de ce parabola are asupra oamenilor așa o mare forță de convingere. Predicatorul i-a explicat printr-o pildă:

- A fost o vreme când Adevărul umbla prin lume gol cum l-am făcut mama lui. Oamenii care-l întâlneau erau scandalizați și în niciun caz nu-i permiteau să intre în casele lor. Toți cei care-l vedeau se speriau și fugeau.

La un moment dat, in timp ce Adevărul rătăcea pe străzi, gândindu-se la necazurile lui, ocolit de oameni și batjocorit, l-a întâlnit Parabola, care era frumos îmbrăcată, aranjată - mai mare dragul s-o privești.

Mirată, Parabola se oprește și-l întreabă pe Adevăr: - Ce-ai pățit? De ce te plimbi gol și arăți așa de nenorocit?

Clătinând din cap cu tristețe, Adevărul ii răspunde:

- Am ajuns așa de bătrân și decrepit încât toată lumea mă evită.

- N-are sens ce zici! spune Parabola. Oamenii nu te evită pentru că ești bătrân! Ia-mă ca exemplu: nu sunt mai tânără decât tine și, cu toate acestea, cu cât îmbătrânesc, cu atât oamenii mă găsesc mai atrăgătoare. Îți zic un secret despre oameni: nu le plac lucrurile pure și simple, dar când aceleași lucruri sunt frumos ambalate, puțin artificiale, devin încântătoare.

Uite cum facem - propune Parabola. Îți voi împrumuta de la mine haine frumoase și vei vedea repede cum te vor trata oamenii.

Adevărul a acceptat propunerea și a îmbrăcat haine frumoase, primite de la Parabolă. Oamenii nu s-au mai ferit de Adevărul îmbrăcat frumos, aranjat, ci l-au primit cu drag. De atunci, Adevărul și Parabola au fost mereu împreună, nedespărțiți, stimați și iubiți de toți.

Sursa foto: https://pixabay.com/users/moonflower5-5246057/ (generată cu IA)

E o poveste hasidică pe care am repovestit-o din amintiri.

Vei avea când vei fi mare

S-a întâmplat cu muuuulți, mulți câțiva ani in urmă. Eram pe plajă, la mare, cu părinții. Lângă cearceaful nostru era o familie care avea o puștoaică despre care cred că nu avea vârsta mai mare de cinci ani. Se juca împreună cu doi frați, din altă familie - o fetiță mai mărișoară și un băiețel mititel, care nu știa prea multe cuvinte. Cele două fetițe aveau slip, băiețelul era în pielea goală. S-au jucat ei cât s-au jucat până când părinții fraților i-au chemat, să plece. Fetița de lângă cearceaful nostru s-a apropiat de taică-său și l-a întrebat, tare:

- Ce atârnă la X? (nu mai știu numele băiețelului)

- E cocoșel, a zis tatăl.

- Vreau și eu!

- Vei avea când vei fi mare - i-a răspuns tatăl, foarte serios.

Fetița mai comentase ceva, tatăl răspundea, iar toți cei care am auzit răspunsul la prima întrebare a fetiței aproape că ne-am stricat de râs. Și azi mă amuză faza.

*

Tot zicea Suzana - la o postare anterioară - de ceva amuzant auzit pe stradă sau pe aiurea. Nu era pe stradă, ci pe plajă, și-am zis că de ce nu? dacă tot îmi aminteam faza de câte ori vedeam, pe plajă, la "iarbă verde", copilași în pielea goală; și mă distrez de câte ori în amintesc. Fără legătură: o fi sănătos să ții copiii despuiați total, la soare, dar tare nu-mi place - gândindu-mă la toți dezaxații care circulă liber pe te miri unde, dar, in special, in locuri unde ar putea vedea copii în pielea goală.

Luna, cercetatorii, poetii si Biblia

Luna oamenilor de știință

Luna este satelit natural al Pământului și e vizibil pe bolta cerească datorită luminii solare pe care o reflectă - fără această lumină, Luna ar fi o altă rocă întunecată din univers. Luna, in timpul mișcării sale pe orbită, îndreaptă spre Terra mereu aceeași față, din cauza egalității dintre perioada sa de rotație și cea de revoluție.

Fazele Lunii - principale: Luna nouă, primul pătrar, Luna plină, ultimul pătrar - durează 29 de zile 12 ore și 44 de minute. Prin telescop, când e primul pătrar se observă mai ușor relieful selenar, datorită poziției favorabile a iluminării Solare.

Pe suprafața Lunii ajung numeroși meteoriți care constituie cauza reliefului accidentat, cu numeroase cratere. Regiunile plate mai întinse, situate în special pe fața îndreptată spre Pământ, au fost denumite mări și oceane, deși nu conțin strop de apă: Marea Liniștii, Marea Seninătății, Oceanul Furtunilor etc.. In multe cazuri, acestea sunt delimitate de lanțuri de munți care ating înălțimi comparabile cu cele ale munților de pe Terra: Munții Alpi, Munții Carpați, Munții Caucaz s.a..

Atmosfera pe Lună e practic absentă, motiv pentru care temperatura variază foarte mult in decursul unei zile lunare: între circa -150 și 130 grade Celsius.

Suprafața Lunii, remarcabilă prin rigiditate, e acoperită cu un strat gros de praf rezultat al dezagregării rocilor lunare, roci care sunt considerate a fi de natură vulcanică, in special roci bazaltice, cu o concentrație a elementelor titan, crom, zirconiu și ytriu mai mare decât cea obișnuită și cu unele minerale specifice, neîntâlnite pe Pământ.

Luna poeților

Într-o lume departe de tehnologiile moderne, oamenii priveau mai des spre cer, iar în nopțile senine admirau stelele și Luna. Mulți poeți - dovadă sutele de poezii - au compus versuri care omagiază această regină a nopții. Culoarea ei vibrantă, umbrele care o înconjoară, forma in continuă schimbare au inspirat multi poeți. Au privit-o ca fiind magică, misterioasă, făcând-o simbol al corului, al iubirii și frumuseții, un simbol al purității.

In vremurile când comunicarea nu se făcea așa de ușor ca azi, cei care erau departe de familie, de ființa dragă sufletului, simțeau despărțirea mult mai acut noaptea și ridicând ochii spre Lună aveau sentimentul că se apropie de cei dragi, Luna fiind puntea de legătură, mesagerul care reducea, psihologic, distanțele.

In multe poeme, poezii, Luna e comparată cu elemente care evocă emoții și imagini - sunt comparații folosite pentru a transmite semnificații profunde despre natură, timp și sentimentele umane.

Chiar și fără a fi poeți, mulți oameni văd Luna ca având ceva magic. Strălucirea ei blândă atrage inimile multora, le stârnește admirația. Așa că, nu-i de mirare că poeții au scris, de secole, despre Lună, încercând să-i surprindă frumusețea, să-i deslușească misterul sau, pur și simplu, au descris-o in versurile lor așa cum au simți-o privind spre ea. Aș zice că versurile despre Lună au un farmec atemporal.

Luna in Biblie

Oamenii au tendința de a se închina la orice pare mai mare, mai puternic decât ei - s-a întâmplat, in special, la începuturile Lumii, când oamenii se închinau, între altele, la Lună, gândind și o zeiță a Lunii. In multe culturi, oamenii au atribuit calități divine Soarelui și Lunii, ridicând altare, aducând jertfe și/sau daruri.

In Cântarea Cântărilor 6:10 se vorbește despre o femeie care este frumoasă ca luna. Un psalmist (Psalmul 89:37) a numit luna martorul credincios din ceruri - cu referire la legământul făcut de Dumnezeu lui David (2 Samuel 7:12-17), cu scopul ca Isus, moștenitor al lui David, să intre în posesia tronului pentru veșnicie (Isaia 9:7; Luca 1:32, 33).

Luna, scrie în Biblie, e o creație a lui Dumnezeu, așa cum este pământul, cum sunt stelele și toate celelalte. Cine își îndreaptă atenția de la Creator la creație se face vinovat de idolatrie (Romani 1:25). Luna e una dintre marile lumini pe care le-a făcut Dumnezeu în a patra zi a creației (Geneza 1:14-18) pentru a ajuta omenirea să marcheze trecerea timpului și rotația Pământului.

In primul capitol al Genezei, Dumnezeu face două lumini mari - o lumină mai mare și o lumină mai mică. Scriitorul Genezei nu le-a spus Soare și Lună pentru că aceste denumiri erau strâns asociate cu zeitățile păgâne și s-a dorit o diferențiere clară, subliniindu-se faptul că departe de a fi zeități sunt doar lumini, nu lucruri care trebuie adorate.

Altfel spus, in Biblie, Luna e doar lună, nu ceva de venerat, și fără o mare putere simbolică.

🌜

Cred că din toate aceste trei perspective Luna este... misterioasă. Poate că nu degeaba oamenii au țesut in jurul ei o mulțime e legende, nu degeaba poeții i-au găsit loc în versurile lor. Chiar și din perspectivă biblică se poate spune că luminătorul mic are aură de mister, având lumină de la luminătorul mare, așa cum omul are lumină de la Creator.

Surse foto: 1 Wikipedia, 2 și 3 pixabay.