Venirea în lume. Advent fotografic 24

Șoricelul Bo de această dată chiar era nemișcat. Privea, emoționat, o scenă al cărei sens nu-l înțelegea. Poate cândva, cineva îi va explica pe înțelesul lui – cel puțin aceasta era speranța sa.

Nu bănuia, micuțul Bo, că el nu avea un rol determinant aici, fiind doar un șoricel. Isus pentru oameni a venit, să le reamintească de Cuvântul lui Dumnezeu, să încerce să-i împace cu Tatăl, să-i învețe despre „calea cea dreaptă” nu să-i oblige s-o urmeze.

Cu mai mult de 2000 de ani în urmă, în noaptea dintre 24 și 25 decembrie s-a născut Mesia (Salvatorul). Această naștere a fost sărbătorită de coruri de îngeri și de păstori, iar magii misterioși i-au oferit Pruncului daruri prețioase.

În pagina 24 din Adventul fotografic se regăsește tema „Nașterea”.

Beteala argintie. Advent fotografic 23

Spre lăsarea serii șoricelul Bo a pornit spre casă. Îi era un pic foame dar nu mai avea mult până la cămara bine aprovizionată.

Pe lângă intrarea în vizuină, dinspre pădure, unde era zăpada curățată, un păianjen i-a ieșit în cale. Stomăcelul i-a dat un ghiont de genul „papa bun”. Dar Bo nu se hrănea cu vietăți, avea alimentele lui: cașcaval, brânză, coji de pâine și tot ce mai aduna de prin căsuța unde locuia. Ar fi fost nerecunoscător – strigător la Cer! - ca el să fie tolerat de oamenii care-l găzduiau și-i lăsau câte ceva de-ale gurii, iar el să ucidă ființe neajutorate pentru a se hrăni. Nu, nu! Așa ceva nu se face!

A rămas nemișcat, așteptând să treacă păianjenul. Când acesta s-a apropiat, Bo a văzut un fir gros, strălucitor, ce cobora de pe-un ram și se întindea pe pământul rece ca și cum ar fi fost urma lăsată de păianjen. „Ce-o mai fi și asta?!” se miră Bo. O voce – sau ceva – i-a șoptit că e păianjenul de Crăciun. A-haaa! Da?! Bo nu înțelegea, dar asta era mai puțin important decât minunea ce vedea. Dacă o fi, o afla el și ce-i cu păianjenul de Crăciun.

Pentru ziua 23, la Advent fotografic e ca temă sclipiciul – argintiu și/sau auriu.

Roșu și verde de Advent fotografic 22

Șoricelul, în pădure, un fes roșu cu verde a găsit. A privit în jurul lui, poate da de cel care l-a pierdut, dar numai el și brazii se aflau acolo. A zâmbit în sinea lui, gândind c-o fi pentru el – nu l-a găsit întâmplător. 

Poate, dacă-l folosește, va deveni invizibil și atunci nu va mai fugi de frica nimănui. 

Zis și făcut – pe cap l-a așezat. Acum caută un ochi de apă, să afle dacă se oglindește, dar până l-o găsi tot prudent va fi.

Bo devine invizibil atunci când cei care-l privesc au ochii închiși.

În ziua 22 de Adventul fotografic este despre roșu și verde.

Bomboana și Bo. Adventul fotografic 21

În drum spre căsuța lui șoricelul a simțit o aromă adusă de vânt. I-a plăcut la nebunie și-a plecat pe urma ei. Oh, ce mare bucurie când de-o bomboană a dat! 

S-a repezit cu lăcomie, dar s-a oprit imediat: dacă e vreo capcană?! Ai lui îl înnebuniseră cu poveștile despre capcanele în care au căzut semeni de-ai lor. S-a-nvârtit în jurul cozii, a mirosit bomboana – își freca între ele, de poftă, lăbuțele din față – a privit-o cu atenție... Parcă, parcă îi mirosea a vișine. Poate nu era capcană, dar de-ar fi gustat-o s-ar fi putut întâmpla să amețească. Mai bine se abținea să muște și savura doar învelișul de ciocolată. Zis și făcut! A lins la ciocolată până a simțit că s-a săturat apoi – cu burtica plină – spre casă a plecat. Și-a avut, Bo, o noapte cu vise frumoase.

În Adventul fotografic ziua 21 a fost dulce: bomboana fiind tema. (ce n-a mâncat șoricelul a terminat povestitorul).

Glob de zapada. Advent fotografic 20

Pentru șoricelul Bo – în această nouă viață – e prima lui iarnă. Când s-a trezit într-o dimineață și-a ieșit din casă în jurul lui totul alb era. Un covor pufos și rece acoperea grădina pe care o cunoștea și pădurea pe care o explora din când în când. Cum ajunsese acolo covorul acela el nu știa. I-a explicat mama că atunci când ninge pământul se acoperă cu alb. În loc de picături de ploaie cad din cer cristale albe, lucitoare și reci. Voia să vadă și el fenomenul, dar dorința nu i se îndeplinea.

Poate că, totuși, cineva i-a ascultat gândul și i-a scos în cale un glob de sticlă cu un om de zăpadă peste care se scuturau fulgi mici și albi. Bo nu îi putea simți, dar se bucura la vederea lor și își imagina cât de frumos ar fi să ningă și peste el – un pic! - așa ca peste omul de zăpada captiv în sticla sa. Tot în Moș Crăciun își punea speranța că va putea vedea și el cum ninge cu fulgi mari, pufoși.

Pentru ziua 20 din Adventul fotografic tema este glob.

Fapt divers: Inventarea globului de zăpadă

Sfera transparentă – de regulă din sticlă – în care se aranjează o scenă miniaturizată este o invenție de la sfârșitul secolului XIX, în Europa. Cea mai veche descriere a unui astfel de obiect apare într-un document din 1880, unde e descrisă o expoziție care a avut loc la Paris în anul 1878 - o companie locală care producea sticlă a prezentat câteva greutăți de sticlă umplute cu apă în care apărea un om cu o umbrelă – era acolo și o pudră albă care imita ninsoarea atunci când greutățile erau agitate.

Primul patent pentru un astfel de glob cu zăpadă îi aparține, însă, lui Erwin Perzy, care l-a obținut în 1900. Perzy deținea o firmă de instrumentar medical la marginea Vienei și a primit de la un chirurg local o cerere îmbunătățire a becului inventat de Thomas Edison pentru a-l face mai luminos. Perzy a încercat diferite variante, dar nu scrie pe wikipedia dacă a reușit să îmbunătățească becul, însă când a încercat cu particule de griș s-a gândit la cum cade zăpada din cer și imediat a patentat obiectul.

Globul de zăpadă a devenit foarte popular printre bogații din Viena și Austria și împăratul Franz Joseph I l-a premiat oficial.

Popularitatea globului a traversat oceanul în America. În 1927, Joseph Garaja din Pittsburg a patentat primul glob de zăpadă din America – el a introdus o metodă inovativă de asamblare a globului, sub apă, reducând astfel costurile de producție și transformând obiectul într-un produs accesibil tuturor.

Începând cu1950 noi inovații au tot transformat globul – una dintre inovații este cea a amestecului de apă și glycol care asigură o viteză de cădere a fulgilor mult redusă față de cum se întâmpla în cazul globului plin cu apă.

Fulgi de nea. Advent fotografic 19

Bo s-a așezat, strategic, sub trei fulgi de nea din staniol agățați pe-un ram de brad. El zăpada cunoștea, dar să ningă n-a văzut, așa că doar își imagina cum ar fi să cearnă cerul fulgi pufoși și reci, strălucitori.

Poate, când va sosi, Moș Crăciun va aduce ninsoare și strat nu prea mare de zăpadă.

În Adventul fotografic ziua 19 este despre fulg / fulgi de nea.

Coronita. Adventul fotografic 18

Prin pădurea de brazi și de-o coroniță a dat Bo. De data aceasta nu s-a mai mirat – întâlnise prin pădure multe obiecte-simbol puse de oameni în legătură cu sărbătorile iernii.

Reținuse câte ceva despre simbolismul coroniței: agățată de ușile caselor aduce / păstrează sănătatea și norocul. Una mai mică poate ar trebui să agațe și el, pe „poarta” de la vizuină. Până una alta, și-a băgat căpșorul în cercul coroniței și renul – prietenul lui – l-a fotografiat.

Ziua 18 din Adventul fotografic este despre coroniță.

Bo și Moș Crăciun. Advent 17

Cred că șoricelul Bo s-a prins – a înțeles, mai altfel spus – că e purtat prin calendar hai-hui.

El se-ntreabă - și cu sens! - poate e în vreun joc anume...? În „Sus-jos”? Copiii aruncă zarul, el e unul dintre pioni și ba urcă, ba coboară! Sau o fi în „Piticot”, unde tot așa se-ntamplă: sus, jos, înainte, înapoi, stai o tură sau mai multe sau trebuie să ieși din joc – după cum norocu-ți este.

Dar nu-i supărat! Oh, nu, pentru că se distrează! Acum a făcut ce a făcut și pe sania lui Moș Crăciun a urcat.

Moșul se preface că nu-l vede, dar Bo știe – chiar foarte bine! - că nimic nu-i scapă lui Moș Crăciun, dar pentru că are suflet bun acum îl plimbă – măcar un pic – și pe el.

În Adventul fotografic, pentru fila 17, este tema „Moș Crăciun” și-am venit la timp și eu, după nu știu câte zile. Nu se pune c-am sărit câteva zile, să ajung în prezent – mai am timp pentru trecut.

Renul dintre brazi. Advent 16

Încă melancolic, la câteva zile după ce-a privit trenul îndepărtându-se, Bo se plimba cam fără chef prin pădure când, deodată, a dat ochii c-o față ciudată. Un cap cu coarne îl privea pe furiș. 

S-au salutat din vârful buzelor, s-au adulmecat și-au înțeles că nu sunt un pericol unul pentru celălalt. Acum Bo se simțea liber să râdă – în sinea lui - de mutrișoara celuilalt, de ochii lui mici, apropiați. A văzut apoi inimioara care-i atârna la gât micului ren – căci ren era – și s-a întristat pentru răutatea lui. 

Ce urât din partea lui, să se amuze pe seama renului. Se mira de firea lui! Nu se cunoștea așa, ci din contră! O fi primit, renul, inimioara de la mămica lui care-l iubește așa cum și a lui îl iubește deși-i produce multe emoții cu aventurile lui. Poate că și renul a primit sfaturi despre cum și ce să facă ca să supraviețuiască. Bo s-a-nduioșat așa de tare încât a ales să-i fie renului prieten pe viață.

Renul s-a dovedit a fi foarte simpatic, și i-a povestit lui Bo că se pregătește să participe la concurs pentru a trage sania lui Moș Crăciun, în cazul în care unul dintre cei nouă ar fi ocupat cu altceva. Bo pe loc s-a hotărât să-l ajute cum o putea – acum știa ceva în plus despre Moș Crăciun și renii lui și, la o adică, îl putea sfătui.

Adventul fotografic din 16 decembrie este despre ren.

Steaua Craciunului. Adventul foto 15

Auzise Bo prin sat că se difuzează un film la căminul cultural; un film despre plante decorative pe care le preferă umanii de Crăciun dar – cel mai important – și despre câini și pisici, iar el e direct interesat să mai afle câte ceva despre aceste vietăți – mai ales despre pisici.

S-a strecurat în sală fără vreo problemă, pentru că nu era prea multă lume acolo.

La asta nu se-aștepta! Pe ecran, un câine și o pisică păreau prieteni foarte buni, discutând lângă o minunată floare despre care cineva povestea că ar fi Poinsettia, numită și „Steaua Crăciunului” sau „Floarea Nopții Sfinte”.

Floarea ca floarea, dar pe el îl nedumerea prietenia celor două patrupede. El știa – ancestral – că pisica și câinele nu mai sunt prieteni de când pisica a înșelat încrederea câinelui.

Of! Prieteni sau ba, n-ar trebui să guste din floarea-stea! Nu e foarte otrăvitoare pentru ei (dacă nu se lăcomesc), dar nici bine n-o să le fie câteva zile! "Să le spună cineva!" gândea agitat șoricelul. Chiar atunci a auzit glasul din „spatele” ecranului – se spunea acolo fix ceea ce el gândea. Când privi în jurul lui... a nutrit speranța că au înțeles exact câinii și pisicile (și-și vor transmite informația de la unii la alții) pentru că umanii erau preocupați de ale lor.

Ziua 15 din Adventul fotografic este despre Poinsettia (Steaua Crăciunului), o plantă frumoasă care la mine nu ține mai mult de câteva zile. Mă bucur că în acest an nu am primit una pentru că mă doare sufletul văzând-o murind.

Bo si oamenii de zapada. Advent 14

Bo acum se plimbă prin grădina gazdelor. Într-un colț mai izolat de niște omuleți a dat. Erau oameni de zăpadă. Pe cei trei îi cunoștea: îi văzuse într-o poză din albumul alor lui. Un pic s-a cam mirat...

Bo e un șoricel care se miră mai mereu, când e cazul și când nu – dar cine poate spune când e da și când e ba cu mirarea de șoricel?

Ei, acum el se miră cum de sunt aici cei trei mititei dintr-un an trecut. Că doar nu putea crede c-au rămas în curtea asta și pe soare și pe ploaie. Se repetă, oare, timpul în fragmente aleatorii sau, cumva, se întrepătrund trecutul cu prezentul? Grele întrebări mai năștea mintea lui de șoricel. Nu mai bine ignora, să se bucure de viață?

În Adventul fotografic am reușit ca în 16 decembrie să introduc pagina din 14, cu tema om de zăpadă. Aici sunt trei, pentru că n-am vrut să despart familia. 😊

Trenuletul. Adventul fotografic 13

Bo privește, siderat, la trenulețul ușor înclinat – poate așa trebuie să fie când parcurge un traseu de munte. Glasul roților de tren – „te duc, te duc, te duc, te duc” – îl încântase mereu și-i făcea un dor de ducăăăăă! 

Poate, dacă se grăbea, reușea să urce-n tren și astfel să călătorească cine știe până unde. S-a gândit și-a doua oară, impulsul el și-a controlat – știa de la părinții lui că nu e sănătos să fie impulsiv, ci mereu – dar mereu! - prevăzător, să gândească pe termen lung, să cerceteze ce și cum. 

Ce nu știau părinții lui era despre spiritul său aventuros. Se străduia să le asculte sfaturile, dar firea lui era altfel. Totuși, de data aceasta a cumpănit: nu era, încă, pregătit. A lăsat trenul să treacă privind melancolic în urma lui.

Adventul fotografic 13 este despre trenuleț.

L-am montat cu zile-n urmă, dar n-am reușit să-l aduc aici pentru că n-a fost gata raportul de la controlul tehnic de calitate.

N-a primit avizul de punere în circulație ca ornament de brad, dar să completeze jucăria locomotivă s-a potrivit (mai mult sau mai puțin).

Semineul. Ziua 12 de Advent

Spre „extraordinara” lui mirare, Bo a descoperit un șemineu în care flacăra ardea vălvătaie. Imediat s-a gândit că ar putea fi o poartă de acces spre sălașul Salamandrelor. Gurița lui de șoricel a schițat un zâmbet: oamenii ar fi gândit – aproape sigur – că e vorba despre salamandrele-amfibieni, dar nu! Salamandrele sunt elementali, ca gnomii, silfidele și celelalte spirite ale naturii; salamandrele sunt spiritele focului.

Poate că se vede "poarta" acum deoarece aceste spirite sunt în legătură și cu iarna, nu doar cu focul... Bo nu era prea sigur, dar nici nu voia să se convingă dacă a descoperit, cumva, o astfel de intrare spre sălașul salamandrelor. Departe de el gândul că ar fi fost posibil ca numai el să vadă acest șemineu în pădure.

Se spune – între altele – că salamandrelor le place să doarmă în cenușa focului din vatră și se supără dacă cenușa e lăsată să se răcească - atunci ar putea stârni focul și în afară vetrei – adică ar putea provoca un incendiu.

Șoricelul Bo s-a așezat lângă foc să-și încălzească lăbuțele – ceva îi spunea că acest foc nu s-ar putea stinge din voința vântului, a ninsorii sau din oricare altă cauză „externă” deci nu trebuia să-și facă griji pentru vreo cenușă răcită.

Ziua a 12-a de Advent s-a încheiat cu mai multe ore în urmă dar postarea pentru Adventul fotografic reușesc să o public abia acum, în 13 decembrie. Zilele 9 ,10 și 11 le-am omis, deocamdată, pentru că am dorit să „construiesc” șemineul – de când l-am văzut pe cel realizat de MNiko.

Peisaj cu zapada. Advent fotografic 11

Bo privește extaziat o pictură realizată cu gura de artistul Ferenc Deak, unul dintre artiștii care pictează cu gura și piciorul.

Șoricelul admiră orășelul care pare a fi unul al oamenilor de zăpadă – prin urmare este firesc să fie totul strălucitor și colorat, decorat cu nea.

Motivele unor lucrări ale artiștilor care pictează cu gura și piciorul sunt tipărite de o editură pe felicitări și calendare.

Adventul fotografic din 11 decembrie are ca temă „zăpada”.

(De-ar fi nins, aș fi fotografiat zăpada... A nins în urmă cu două zile, dar a plouat și a topit cei circa doi cm de zăpada care a înghețat. Text publicat în 17 decembrie.)

Ornamente brad 1-6 decembrie 2022

În luna decembrie, cu multele ei sărbători, am senzația că timpul curge mai repede pentru că abia mă trezesc (aproape în zori de zi), clipesc de câteva ori și e deja seară – spre noapte.

Acceptând provocarea Adventul fotografic știam că nu pot face față zi de zi unei postări cu fotografii și confecționare de ornamente pentru bradul de Crăciun. De ce am intrat în joc, totuși? Îmi plac „colegele de atelier” – în primul rând. Apoi, pentru că îmi place să meșteresc una-alta și aceasta e o super ocazie, dar am intrat în joc și pentru că mi-am spus ceva de genul „poate reușesc să organizez lucrurile”. Poate – doar poate! - aș fi reușit să postez la timp fără să se adune și altele la cele obișnuite.

Pentru jocul-concurs Ornamente de brad (săptămâna 1-6 decembrie) am reușit să definitivez ornamentele.

1 decembrie: tricolorul. Acum, când privesc cojile de fistic colorate în roșu, galben și albastru mă întreb unde mi-o fi fost mintea când am ales să-l fac? L-am făcut, îl prezint:

2 decembrie: cadou. La capitolul cadou m-am descurcat ceva mai bine: am făcut trei, dar aici prezint un al patrulea – e cutiuța în care am „împachetat” gnomul pe care l-am oferit în dar.

Cutia e din carton de la rola de șervețele, învelit în staniol.

3 decembrie: conuri de brad. Atunci când culeg conurile sunt, de regulă, „strânse” – dar aproape imediat se deschid și nu mai păstrează formă asemănătoare unei lumânări, ci iau forma unui brăduț, așa că nu mă descurc nici cu ele foarte bine.

Conului vopsit cu alb și „suflat” cu sclipici (care nu lucește în poză) i-am atașat o fundă aurie (care nu lucește-n poză).

4 decembrie: clopoței. Am confecționat clopoței din carton portocaliu decorat (un fel de-a spune) cu ojă argintie – după modelul prezentat de Niko. Cred că nu am „rulat” suficient rotundurile din carton și clopoțeii mei arată altfel decât cei pe care i-am imitat – să mă mai bazez și altădată pe memorie!

Clopoțelul din metal a fost cândva în colivia papagalului alb (peruș) Kiki.

L-am recondiționat cu lac, sclipici argintiu și iar lac (să nu zboare sclipiciul) – agățătoarea e dintr-o agrafă pentru hârtii.

5 decembrie: cizmuliță. Șoricelul Bo se întreba ce este obiectul roșu din zăpadă. Între timp a aflat că e o cizmuliță. De fapt, acum sunt două: cizmulițe pentru Moș Nicolae – sau ale lui Moș Nicolae?! Nu e prea sigur.

Le-am confecționat din două pet-uri inspirându-mă dintr-un video recomandat de Niko – un link în text, spre final. 

Sigur că sunt departe de sursa de inspirație dar... pe acolo, cu ce-am avut prin casă. Mărgeluțele sunt de la o jaluzea verticală desființată (le-am argintat cu ojă).

Cataramele sunt grele și din acest motiv cizmulițele nu prea se potrivesc agățate pe ramuri de brad fragile, deși au „agățători” în spate (am gândit cu întârziere când am ales cataramele dar altele – ușoare și sclipicioase – nu am avut).

6 decembrie: îngeraș. În viteză, nu mi-am amintit că am un îngeraș auriu pe undeva așa că am prins în brăduț un îngeraș (vorbă să fie!) stilizat, confecționat (transformat) cu ani în urmă dintr-o floare de rever de la o nuntă. M-am gândit, totuși, să confecționez un îngeraș și l-am făcut din pene și fulgi de guguștiuc. 

N-am jumulit niciun guguștiuc, doar am adunat pene și fulgi de care guguștiucul se scutura.

Urmează să „documentez” celelalte zile pe care le va petrece prin pădure șoricelul Bo.

Ziua 10 de Advent. Adventul fotografic

 A venit și ziua zece – pentru mine-i 16 (data publicării).

După gafa de aseară – când cu bradul confundat – Bo s-a trezit de dimineață în clinchet de clopoței. S-a repezit la fereastră ca să afle cine și de ce îi tulbura liniștea.

Sania cu zurgălăi! Fericit din cale-afară s-a repezit spre ieșire, dar repede s-a oprit, să mai judece un pic. Dacă e o păcăleală, să fie atras în capcană? Mai prudent, de ieri seară începând, s-a asigurat mai bine că poate ieși din casă fără a-și provoca vreun necaz. Pe fereastră a privit: dreapta, stânga, înainte. Nu te-arunci, ca bolovanul, când vezi ceva care-ți place – mai ales dacă ești un șoricel. Stai, gândești, analizezi apoi hotărârea iei. Oh! Stai, tu, stai, gândești prea mult, dar ocazia dispare cât timp analizezi...

Analiza, micuțul Bo, dac-o fi bine să iasă, dacă nu...

Dincolo de fereastră pe renul Rudolf îl vedea, înhămat cu bucurie la sania lui Moș Crăciun. Cum să stea?! S-a mișcat ca vijelia, fericit de nici în blăniță nu-și mai încăpea. Moș Crăciun l-a remarcat, dar sania n-a oprit. Bo nu s-a supărat – era sigur că Moșul știa de buna lui intenție de-a analiza... Deci, un dar tot va primi ‘că e șoricel cuminte. Un singur lucru nu-și dorea: Moș Crăciun să-i aducă intenția de a-i dărui ceva.

Postare pentru Adventul fotografic; tema: sanie.

Brad impodobit. Ziua 9 de Advent

Spre lăsarea serii Bo a considerat că e timpul să mai treacă pe la vizuina sa. Mai avea puțin până s-ajungă când – ce să vezi? - și-a văzut brăduțu-n drum. S-a înfiorat, micuțul, gândindu-se că a pățit ceva căsuța sa. Chiar așa, în plină iarnă, când zăpada rece-i tare? Să fi fost pisica din vecini? Nu! Ea nu e așa de rea.

A stat Bo și s-a mirat, cam speriat, nemișcat, să se-asigure că nu-i pe acolo vreun dușman de-al lui. I-a trecut spaima pe dată când și-a dat seama – figura! - că brăduțul nu-i al lui!

Bo a confundat cadoul ambalat cu darul său și n-a cugetat deloc. În loc să analizeze situația în ansamblul se repede, ca un pui, să tragă concluzii. A răsuflat ușurat și s-a grăbit spre casă, în pas voios, cu lecția-nvățată.

Concentrat doar pe-ale lui n-a văzut, deloc, sania cu Moș Crăciun. Moș Crăciun lăsase - sigur, sigur - un brăduț și un cadou pentru altă vietate.

Ziua 9 de Advent a fost despre un brăduț. Postez abia acum, în 15 decembrie, pentru Adventul fotografic de atunci.

Steaua pe zapada. Advent ziua 8

În drumul lui la întâmplare i-a ieșit o steluță în cale; șoricelul Bo o privea cu mirare cum lucea pe cărare. El știa – chiar foarte bine – că stelele sunt pe cer nu pe drumuri, prin păduri. S-a gândit așa-ntr-o doară: „poate asta-i steaua mea și-a venit să ne cunoaștem”. 

În naivitatea lui, nu știa micuțul Bo că stelele nu se prezintă celor pe care-i călăuzesc. Ele doar se-arată, poate, dar pe cer, la înălțime, și cine le știe bine le urmează – poate da sau poate ba. Stelele nu stau de vorbă, ele doar sclipesc pe cer, dar mai este câte una, curioasă-n felul ei, și coboară pe pământ ca să simtă una-alta dinspre vietăți ca noi.

Bo privește cu mirare și gândește-n sinea lui cum s-ajute mica stea să ajungă iar pe cer. Totuși, s-a gândit mai bine – cu mintea lui de șoricel – că steluța s-ar putea afla acolo din voia sa, cu scop sau ba. I-a chițăit îndelung, dar n-a primit un răspuns. A rămas un timp cu ea, poate, poate o afla ce o fi cu mica stea... Brusc, șoricelul-și amintește că există un brăduț care așteaptă să fie împodobit! Deci așa treaba cu steaua! Ea venise pe pământ să fie steaua magică în bradul de Crăciun!

În Adventul fotografic ziua 8 este cu stea și-am adus-o pe a mea – cam târziu, ce-i drept. (text publicat în 12 decembrie).

Lumanari de Advent. Ziua sapte

În ziua a șaptea din luna decembrie șoricelul Bo era tot în pădure; își făcuse un obicei din a se plimba printre brazi. Tot anul preferase să umble prin case, cămări și altele de gen și acum, în plină iarnă, avea chef de plimbat pe-afară.

Și cum mergea el agitat, deodată – hopa! - s-a blocat. De data asta, fără dubiu, de foc a dat. A recunoscut de-ndată forma lumânărilor; mai văzuse, el, prin case dar ce căutau afară?! Regula este așa: nu lași lumânarea-aprinsă dacă n-o păzești cu grijă! Asta o știa de mic de la oamenii din case. Lumânarea luminează, dar dacă nu ai grijă necaz mare poate să urmeze. Și-a spus Bo în mintea lui că pe-aproape trebuie să fie oameni – a privit în jurul său, a ciulit urechile, și-a activat și boticul dar nici un semn de om el nu simțea. 

S-a apropiat cu grijă, să nu-și ardă mustățile și-a rămas nedumerit: lumânările aprinse căldurică nu dădeau. Ce minune-o fi și asta?! A ceară nu miroseau și nici a seu... Liniștit acum, că pădurea nu-i în pericol de-a arde, a stat cumințel și-a admirat minunea. Ba chiar și-a amintit o poveste citită cu voce tare de un băiețel, într-o seară:

Într-un sfeșnic, pe o masă, patru lumânări ardeau. Flacăra lor era tot mai mică și, rând pe rând, câte una se stingea și pe măsură ce flacăra lor se diminua șopteau.

Prima lumânare spune: "Eu sunt Pacea, dar pare că azi nu vrea nimeni să mă țină aprinsă". Imediat apoi se stinge.

A doua lumânare zice: "Eu sunt Credința, dar pare că nimeni nu mai are nevoie de mine azi". Se stinge și ea.

A treia lumânare șoptește: "Eu sunt Iubirea, dar nu mai am puterea să rămân aprinsă; pare că nimeni nu mai este conștient de importanța mea". Iubirea se stinge și ea.

Tocmai atunci intră în cameră un copil. Vede că cele trei lumânări sunt stinse și a patra abia mai pâlpâie. Începe să plângă și întreabă lumânările de ce n-au continuat să ardă deși aveau fitil bun, ceară suficientă și de calitate. Cele trei lumânări tăceau. A patra lumânare – a cărei flacăra se înviorase – i-a șoptit copilului: „Nu plânge. Să nu-ți fie teamă. Eu sunt Speranța și încă ard. Împreună putem aprinde și celelalte lumânări. Copilul și-a șters lacrimile cu dosul palmei, a luat lumânarea care încă ardea și a aprins celelalte lumânări.

(repovestită din amintiri)

Amintindu-și povestea, Bo a privit cu atenție în jurul lui: căuta a patra lumânare! Dacă acestea trei se vor stinge și Speranța nu e pe aproape să le reaprindă? Și-a propus să caute Speranța – să fie și ea pe-aproape, în caz că...

Postare pentru Adventul fotografic, ziua a șaptea, cu tema: lumânare/lumânări.

(am modificat data postării pentru a nu zăpăci filele calendarului – în fapt, postez în ziua a unsprezecea)