Pagini
- De la inceput
- Necuvantatoare (blog)
- Amator creativ (blog)
- Câini și pisici
- Cărți
- Citate. Proverbe
- Filme
- Origine expresii. Minidictionar
- Povești cu morală
- Povești
- Jocuri-povești și alte povestiri
- Legende urbane
- Legendele florilor
- Legende-folclor-mitologie
- Sărbători. Obiceiuri
- Superstiții și credințe
- Timp
- Din Brașov
- Zile dedicate internațional și național
- Confidenţialitate. Condiţii. Contact
- Harta site
2013-03-31
2013-03-26
Publicitate pe blog
Tiganii si societatea
Sigur că țiganii (dar nu doar ei) fac nația de râs furând sau mai rău. Cei mai mulți cerșesc. E destul de simplu să mai diminuăm fenomenul: nimeni să nu le mai dea bani când îi întâlnește pe străzi; cei care văd adulții cerșind folosindu-se de copii să sune la poliție sau la autoritatea tutelară și să semnalizeze cazul. Dar sesizarea nu e suficientă, polițiștii trebuie să răspundă prompt - și nu prea o fac în toate cazurile, motivând cu diverse. Cei de la autoritatea tutelară au program fix, seara nu mai găsești angajații. Trebuie pus la punct un sistem clar de protecție a copiilor sau de diminuare a numarului de cerșetori copii. Se poate observa, totuși, că nu mai sunt așa mulți copii la cerșit.
Cerșesc și, uneori, sunt agresivi. Aici voi povesti doar ceea ce am cunoscut direct, despre agresivi. Dau năvală cu dă și mie un ban. Râd cu poftă! Și să vreau, n-am de unde să le dau. Le spun: pe controlate și pe luate! Mă controlezi în geantă și în buzunare și iei toți banii pe care îi găsești. Apoi te controlez eu și iau ce găsesc! Fără excepție, toți au renunțat, râzând. Sau le spun: îmi pare rău, dar chiar nu vă pot ajuta - cu politețe, chiar dacă m-au luat cu tu.
Sunt agresivi vara (in special), în jurul teraselor. Trebuie să vină cineva și să le spună: vino să-ți dau ceva de lucru și te plătesc, să poți merge mai repede acasă; dacă nu, chem polițiștii, pentru că cerșetoria e interzisă și voi fi pedepsit și eu dacă îți dau bani și mă pârăște cineva. Garantat dispar din peisaj și nu mai revin - vestea circulă și terasa în cauză va fi evitată. Dă cu pietre după ei și cu pietre te vei alege.
Unii dintre ei fură. În momentul cănd cineva mi-a furat bunurile - în piață sau aiurea - trebuie să sun/să merg la poliție, chiar dacă aceasta înseamnă că voi pierde timp cu declarații și all inclusive, adică chiar citat la judecatorie în cazul în care se ajunge la proces. Puține victime ale furtului sunt dispuse să facă aceasta pentru că e posibil, și probabil, să se expună unor riscuri. Dar vrem sau nu să stopăm fenomenul? Fără să spargem ouă nu putem face omletă.
Un alt minus pentru societatea care se dorește una sigură: polițiștii nu prea se agită - invocând motive diverse, inclusiv prejudiciul prea mic, fără a înțelege (sau fără a vrea să înțeleagă) că e vorba despre principiu, nu despre valoarea prejudiciului.
Uneori, pentru a fi educați cetățenii, reprezentanții statului trebuie să intervină cu forța legii, pentru că statul deține forța coercitivă.
Un (alt) minus enorm - din punctul meu de vedere - pentru societatea în care trăim: proprietarii de terase, baruri, restaurante, magazine etc. nu au dreptul să angajeze fără a încheia contracte - ceea ce este un fapt foarte corect și de dorit. Acum, de bine de rău, există o lege cu privire la zilieri dar care tot nu se potrivește tuturor cetățenilor apți de muncă, chiar dacă aceștia ar dori să muncească. Cei mai multi dintre ei își au domiciliul/reședința în localitățile adiacente marilor orașe și urcă dimineața în tren/autobuz (fără a plăti bilet) și merg în orașe, să cerșească, să caute prin gunoaie, să adune fier vechi, hărtie, cutii din aluminiu și peturi etc. pe care mai apoi le vând la centrele de colectare. Că s-a interzis accesul căruțelor pe arterele orașelor este un lucru bun - incontestabil - dar li s-a mai laut o șansă de a putea face ceva fără a fura: cât pot căra pe brațe sau în cărucioare trase cu brațele?
Revenind la munca ocazională. Proprietarii amintiți mai sus (dar și alții, care au firme cu alt specific) nu își asumă riscul de a plăti, ocazional, pe unul-altul care să curețe halele, ca exemple, să adune șpanul și să îl ducă - în baza unui mandat - la centrele de reciclare, care să taie lemnele necesare pentru încălzire, să vopsească una-alta etc. Pentru cei care au acte se poate întocmi urgent un astfel de contract de zilier, dar numai pentru câteva ore e mai mare daraua decât ocaua! Cei mai mulți nu au acte, deci e imposibil să îi ajute vreun angajator fără a risca amenzi de zeci de milioane. Angajatorul trebuie să își justifice, în contabilitate, toate cheltuielile. Chiar dacă ar da din banii personali, un inspector zelos de la vreun institut teritorial de muncă l-ar acuza de practici ilegale și l-ar amenda cu plăcere.
Știți că există acum așa-numitele zile ale curățeniei când (între altele) edilii se dau în spectacol organizând ridicarea vechiturilor la care cetățenii vor să renunțe. Ceva asemănător făceau țiganii, transportând vechiturile cu ajutorul căruțelor. Vechiturile acestea sunt valorificate iar banii ajung la anumite firme, nu mai ajung la țigani. Dar da, suntem mai civilizați și nu ne mai aruncăm vechiturile pe lângă containerele care dau pe afară de gunoi menajer. E un lucru bun (și nu e ironie - poate doar a sorții), prin care țiganii au fost privați (mai mult sau mai puțin) de o sursă de venit, dar sunt invitați să se angajeze pentru sortarea vechiturilor.
În SUA - dacă imi amintesc corect - chiar a fost promulgata o lege (un Act), la un moment dat, care se referă la obligativitatea firmelor cu N angajați de a angaja un cetățean afroamerican la X angajați. Ar trebui o reglementare asemănătoare și în România, pentru ca cetățenii să observe, nemijlocit, că și țiganii se pot integra și muncesc bine atunci când li se oferă ocazia? Vor fi tratați ca și ceilalți angajați: corespund locului de muncă, vor rămâne, nu corespund, mai caut. Există o astfel de reglementare în România? Se vor declara, oare, românii rromi pentru a ocupa aceste locuri de muncă, așa cum au făcut în cazul locurile rezervate pentru rromi în școli?
Cum îi putem ajuta personal?
Exemple pe care le cunosc: sunt persoane care au negociat cu unii-alții să le aducă fructe de pădure, urzici și altele direct la poartă. Femeia vine mereu și ceilați cumpără cât le trebuie sau cât își pot permite la momentul respectiv.
Mulți cumpără lingurile din lemn lucrate de tigani - se vede care sunt lucrate manual si care sunt lucrate industrial; mulți cumpărau alambicurile pentru țuică - de exemplu - de la meșterii țigani dar pentru că legislația în materia producerii și comercializării de alcool a făcut ca cei mai mulți cetățeni să nu mai poată produce țuica în gospodăriile proprii, și aceasta sursă de venit pentru țigani a fost distrusă și amatorii pot consuma alcoolul găsit în comerț.
Mai sunt (prea puțini, din păcate) meșteri argintari din ale căror mâini ies (și) bijuterii fantastic de frumoase. Se încearcă - cel puțin la nivel teoretic - cooptarea acestor meșteri într-o asociație.
Integrare fara protejarea identitatii culturale
Se dorește integrarea, dar nu se alege și un mijloc de a le proteja identitatea culturală.
Sunt o populație nomadă, de mii de ani! Sunt evitați cei care își poartă costumele tradiționale - dacă bărbaților le este mai ușor să se adapteze la o ținută acceptată de societate pentru femei e mai greu: fustele lungi pe care le poartă au o semificație ancestrală - nici bărbații nu sunt de acord ca ele să aleagă stilul modern.
Când văd fuste lungi, colorate, cei mai mulți cetățeni au tendința de a se feri, de a se distanța. Urcă țiganii în autobuz cu mic cu mare, cu zeci de sarsanele și deranjează călătorii vorbind tare.
Dar de câte ori nu am fost în autobuze - și în alte mijloace de transport în comun - și am fost deranjată de oameni civilizați încărcați cu bagaje și lovind în stânga și în dreapta pentru a-și face loc?
De câte ori n-am fost obligată să ascult cotcodacelile tinerilor care se așezau crăcănați inclusiv pe scaunele rezervate anumitor categorii de persoane și cotcodăcind la un nivel înalt al decibelilor? De câte ori nu m-a deranjat câte un cetățean bine îmbrăcat care înjura politicienii - cu voce foarte tare - doar pentru că șoferul conducea ca și cum ar fi transportat cartofi? Și câte duhori de axile și halene a trebuit să îndur - mai ales în anotimpul cald, de la cetățeni, altfel, cu pretenții?
Sunt oameni care fac silă unora, vazându-i îmbrăcați sărăcăcios, și murdari. Se uită, poate - sau unii nici nu știu - că există oameni săraci lipiți pământului, și murdari, așa cum erau și cei mai multi dintre cei aduși (cu forța, uneori) să muncească în marile întreprinderi care se dezvoltau în orașe la inceputul erei comuniste: erau jerpeliți și murdari și au fost cazați în barăci fără apă curentă.
Au fost luați țiganii cu forța, de prin bordeiele lor, și obligați să locuiască în blocuri tocmai pentru că erau recalcitranți în spații închise și astfel ceilalți locatari erau ocupați cu aceste familii și nu mai aveau timp de chestiuni care ar fi trebuit să le stârnească indignarea! Cât de idiot - sau de rău - poate fi acela care gândește că obligând țiganii să locuiască în bloc rezolvă problema țiganilor? Numai acei țigani care vor la bloc se vor adapta, nu cei obișnuiți să doarmă în cort sau în bordei sau în casă pe pământ. Țiganul e legat de pământ, nu-l putem urca în blocuri!
Modul în care se încearcă integrarea țiganilor cred că este, oarecum greșit. Se alocă locuri speciale pentru ei, în școli, licee, facultăți (poate au renunțat la aceasta idee, acum; poate e ceva de bine, nu știu). Personal, m-aș simți jignită dacă aș păți așa ceva, pentru că e ca și cum mi s-ar spune, indirect: “ești altfel decât ceilalți; nu te duce mintea ca pe ceilalți și de aceea încercăm să te ajutăm.
Pentru a-i ajuta să fie curați - și să nu mai auzim copii spunând că nu vor să meargă la școală pentru că sunt batjocoriți nu doar de ceilalți elevi, ci și de dascăli - poate că nu ar fi rău să se construiască băi publice. Nu e deloc rușinos să meargă cineva la o baie publică dacă nu are puterea economică de a avea acasă apă curentă.
Dacă ne lăudăm că suntem mai buni decât alții poate că ar trebui să ne gândim serios (toți) la a acorda o șansă tuturor acelora care nu se pot ajuta singuri - și nu mă refer numai la etnia rromă. De ce facem așa ceva numai cu ocazia marilor sărbători religioase?
E foarte mult de scris pe temă și nu vreau să scriu o teză de doctorat dar un lucru cred cu tărie: nu toți țiganii sunt la fel dar cetățenii îi tratează pe toți la fel. Faptul că majoritatea nu le acordă incredere - motive există suficiente, e adevărat! - nu e un pas înainte.
Să nu se înțeleagă că sunt utopică! Nunu! Fenomenul este unul complex și o rezolvare favorabilă pentru toate pățtile e greu de pus în practică deoarece există mentalități diferite și prejudecăți adânc înrădăcinate în mentalul social. Ceea ce vreau a se înțelege este că și doar un singur suflet dacă este salvat merită tot efortul și toată indignarea cu privire la ce se întâmpla și la ce s-ar putea face și nu se face.
Există unele întrebări greșite, cred. Mulți întreabă, de exemplu: de ce să plătesc eu pentru ei? de ce să îi ajut eu?
Aceste întrebări se refera la toate persoanele care nu se pot ajuta singure. Gândim în mod egoist și dacă tot suntem egoiști hai să ne imaginăm că ne ajutăm, în primul rând pe noi și pe copiii noștri pentru că stopând infracțiunile (nu de pe o zi pe alta) vom reuși să avem o societate mai bună, mai civilizată, cu mai puține infracțiuni mărunte, cel puțin, dar care ne pot bulversa.
Mă întreb: ce diferență este în faptul că plătesc trimiterea infractorilor (indiferent cine sunt aceștia) la închisoare și îi susțin financiar - indirect - sau plătesc - indirect - pentru a fi trimiși în localitățile de reședință (de unde mereu revin) și faptul că plătesc pentru ca aceștia să aibă șansa de a nu deveni infractori? Întreb despre diferență referindu-mă exclusiv la banii cheltuiti, pentru că, altfel, diferența îmi e clară.
Vezi si:
Alt troc politic, de Ziua Internationala a Rromilor
2013-03-24
Parfumul primei intalniri - poveste parfumata
De-ale indragostitilor - bancuri
2013-03-22
Biblioteci ale antichitatii: Ninive si Alexandria
2013-03-19
Brasoveni pe bicicleta
de pe brasovulpedaleaza.ro |
La pas, din Ploiesti la Brasov, 100 de km
2013-03-18
Regele intelept, de Kahlil Gibran
Altele:
Despre iubire, din volumul Profetul
2013-03-16
Vreau sa ma marit! (hw11)
doamnă cu vârsta între 40-50 ani, să locuiască la mine. Rog seriozitate!
2013-03-15
Ce mai fura romanii
Caini la bordel? Manipulare, minciuna sfruntata sau adevar crancen?
Cine sunt iezuitii?
Cine sunt iezuiții pot deduce, dar nu știu. Ce știu despre Ordinul Iezuit? Ceea ce am citit pe blogurile menționate, și altele. Știu, știu, dar ce să cred? Când nu știu ce să cred nu cred nici una nici alta, doar constat ce se scrie, ce se zice.
Ordinul Iezuitilor
Bazele ordinului (legatura externa) au fost puse la data de 15 August 1534 de către un grup de studenți ai Universității din Paris, în frunte cu Ignacio de Loyola și a fost aprobat la 27 Septembrie 1540 de Papa Paul al III-lea, prin bula Regimini militantis Ecclesiae.
În scopul combaterii Reformei şi a întăririi puterii Vaticanului, călugărul spaniol Don Ignacio de Loyola creează în 1534 Compania lui Isus - un ordin rigorist. De atunci, numele Sfintei Inchiziții se confundă cu acela al iezuiților.
Instrumentul Inchiziției a fost creat în sec. XII cu prilejul campaniilor anticathare și care se aflase, tradițional, în mâinile fraților predicatori (dominicani și franciscani). A fost fondată de papa Inocenţiu III (1198-1216) şi exercitată de călugării cerşetori ai ordinului dominican şi de o parte dintre călugării franciscani. După anul 1543 (nu e dată certă - n.m.) a fost exercitată şi de iezuiți, cu cel mai mare zel. A fost lichidată în sec. XVIII-XIX.
Diversiunea, provocarea, spionarea şi şantajul, alături de inchiziție, figurau printre mijloacele de acţiune ale ordinului iezuit. Ordinul a devenit din ce în ce mai secularizat, mai liberal în teologie, mai puţin loial papei și a fost desfiinţat formal în 1773, dar reînfiinţat în anul 1814. Cuvântul iezuit a ajuns sinonim cu viclean / perfid.
Acest Ordin a fost serviciul secret al Vaticanului. O mare parte a averii Vaticanului e administrată prin băncile Rothschild.
Iezuiţii s-au caracterizat printr-o preocupare pentru educaţie, pentru disciplină strictă şi pentru înţelegerea culturilor locale în care misionau. Sistemul de învăţământ al iezuiţilor era atât de bun, încât şcolile lor au ajuns să se impună pe plan mondial.
Mulţi savanţi şi gânditori de renume (Georges Lemaître, Voltaire, Teillhard de Chardin, Nicolas Zucchi) au studiat la şcoli iezuite. Inclusiv Adam Weishaupt, 28 de ani, student de drept canonic care dorea reforma socială și care a întemeiat, la 1 mai 1776, Ordinul Iluminaților (numit inițial Perfecţioniştii) din Bavaria a fost elev la iezuiți.
Iezuitii pe teritoriul românesc
Spațiul transilvan a fost teatrul unor confruntări semnificative sub unghi religios, îndeosebi în secolele XVI-XVIII, spre deosebire de zona exterioară lanțului carpatin, unde efectele Reformei erau mult mai slabe. Iezuiții au venit aici în plină ofensivă a Reformei, ca reacție la asiduitățile protestante. Spre deosebire de alte ordine călugărești, ei au excelat în activități educative, legându-și numele indisolubil de cultura locului în care s-au așezat. Devotamentul, disciplina, spiritul de jertfă, erudiția le-au fost apreciate mai totdeauna.
Meritul de a fi readus într-o masura oarecare la viata catolicismul din Transilvania a fost al acestui ordin, care fu adus aici de principele Báthory si sustinut cu multa solicitudine
După moartea mitropolitului ortodox Teofil al Ardealului (+1697), scaunul mitropolitan a rămas vacant o perioadă scurtă. Iezuiţii maghiari au profitat de aceasta încercând să atragă la “unire cu Biserica Romei” cât mai mulţi preoţi şi credincioşi din cuprinsul Mitropoliei căutând să profite de nemulţumirile românilor împotriva calvinilor care desfăşuraseră o propagandă intensă printre ortodocşi de aproape un veac şi jumătate. Pe lângă acestea au încercat să profite şi de situaţia grea a preoţilor români supuşi unei întreite opresiuni: naţională, socială şi religioasă.
Iezuitul Paul Ladislau Baranyi a cerut Curţii de la Viena prin numeroase memorii ca preoţii români ce doresc să treacă la religiile favorizate de împărat să beneficieze de drepturile acelei religii la care au trecut. În urma demersurilor lui Paul Baranyi, împăratul a emis o diplomă în care menţiona cele cerute, subliniind în mod expres că preoţii care vor trece sub ascultarea papei vor beneficia de toate privilegiile preoţilor catolici acceptând astfel doar primatul papal. La cererea cardinalului Leopold Kollonich (arhiepiscop de Esztergom) împăratul a mai adăugat şi cele patru puncte dogmatice, ereziile: filioque, azima, purgatoriul şi primatul.
Pentru a putea realiza unirea cu Roma, iezuiţii aveau nevoie de un document semnat de noul mitropolit Atanasie Anghel care (cu sprijinul împăratului Leopold I) ocupase scaunul lui Teofil.
Datorită revoltelor
protestante, Atanasie îşi mută sediul de la
La câteva zile după rehirotonirea lui Atanasie, împăratul Leopold I a emis actul prin care declara în mod oficial înfiinţarea Episcopiei Greco-Catolice de Alba Iulia, în locul mitropoliei ortodoxe.
Una dintre mărturiile timpului, venită tocmai din rândul greco-catolicilor - se observă nemulţumirea legată de controlul şi atitudinea iezuiţilor faţă de înaltele feţe bisericeşti unite:
Teologii iezuiţi nu apără clerul de maltratările ce i le fac conaţionalii lor eretici şi în loc să-i lumineze pe aceştia şi să-i aducă la calea adevărului, umblă să convertească, sau mai bine zicând să înstrăineze pe români de la adevăr. Ei nu sunt conduşi de zel apostolic, căci atunci ar avea câmp destul de larg în sânul naţiunii maghiare, ci de pofta de a rupe şi micşora fundaţiunea destul de mică a episcopului unit. Ei s-ar putea mulţumi cu colegiul lor din Cluj şi cu reşedinţele lor bogate din Sibiu, Alba Iulia, Braşov şi Odorhei, de unde pot trimite propagatori ai credinţei catolice câţi le place. Dar nu au acest gând, ci caută odihnă în loc de muncă, nu vreau să se facă apostoli, ci să poruncească episcopului şi clerului şi să-şi împroprieze o parte din cei 3000 de florini destinată pentru episcop, fără a lua în socotinţă că clerul unit nu are nici cu ce să hrăni şi îmbrăca. Din contră, ei vreau să aducă şi pe episcop la această soartă tristă şi în faptă l-au şi adus, căci episcopul nu are pentru sine quartir (locuinţă –n.n.) corespunzător, trebuie să se îngrijească de quartir pentru teolog şi să-i procure legume, fân, ovăz şi altele trebuincioase pentru casa şi caii lui şi prin aceasta să se facă provisorul teologului. Iată unde a ajuns demnitatea episcopească! Iată soarta noastră miserabilă ne mai pomenită poate nicăieri în Europa.
2013-03-14
Raliul Brasovului sau “Micul Monte Carlo”
2. David Botka - Peter Mihalik - Mitsubishi Lancer Evo IX R4 +1:28.7
3. Gergo Szabo - Karoly Borbely - Mitsubishi Lancer Evo X +1:44.1
Portiune din traseul din 1934 |
Raliul Brasovului 2014