Vine, vine Moş Crăciun!

Vine, vine Moş Crăciun!

Daruri-haruri să primiţi şi fericiţi să fiţi!  

Săniuţa Moşului către un Nou An ne duce! Să păşim cu bucurie! Sănătate vă doresc, şi multe împliniri!

Viaţa tuturor, afirmă specialiştii, ☺este un roman – pe care nu toţi au timp să-l scrie. Un roman-fluviu, aş adauga. Ca orice roman care se respectă are multe volume, multe capitole şi multe subcapitole. Le scriem în timp ce trăim. Într-un nou capitol întâlnim, întotdeauna, referiri la capitolele trecute – nu se poate altfel. Nu rupem paginile deja scrise dar, in timp, literele se estompează şi doar citind paginile apropiate ne mai amintim ce-am scris cândva.

Unele capitole sunt triste tare, dar ar fi păcat să le sărim după ce le-am trăit din plin. Alte capitole cuprind bucuria vieţii! Aceste pagini trebuie recitite mereu şi mereu -  sunt capitolele care ne dau puterea de a merge mai departe.

Vă doresc să aveţi de recitit volume întregi cu pagini despre bucurie! Şi vă doresc să scrieţi volume întregi cu pagini despre bucurie! La fiecare final de an bilanţul capitolelor scrise să fie pe plus în ceea ce priveşte sănătatea, bucuria, voioşia, realizările, implinirile şi tot ceea ce vă bucură sufletul.

LA MULŢI ANI!

Să ne regăsim cu bine şi in anul care vine! 

Decembrie 1989 - Decembrie 2016

Crăciunul românilor a fost înroşit de sânge in Decembrie 1989…

De luni (19 decembrie), din pacate, germanii au si ei parte de amintiri insangerate in pragul sarbatorilor de iarna. Viata isi va continua cursul dar amintirile triste vor plana an de an asupra Sărbătorii Crăciunului…

sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu

Liderii polititici si militari nu se gandesc la siguranta cetatenilor… Cine mai crede astfel e naiv. Liderii isi doresc puterea cu orice pret, pentru ca puterea politica si / sau militara e “producatoare” de avutii.

Este foarte rau si faptul ca am ajuns in situatia de a nu mai reusi sa intelegem ce se intampla, nu mai reusim sa facem diferenta intre atacurile intamplatoare, nemotivate politic si cele orchestrate – si trebuie sa-i credem pe cuvant pe cei care ne spun “despre ce e vorba”.

Multe state au avut colonii, colonii care, in timp, si-au castigat independenta si sunt – teoretic cel puţin – state independente. Mai sunt si azi, destule colonii… Toti cei care au crezut ca si-au castigat independenta detin numeroase resurse naturale pe care le vor “marile puteri”, resurse pe care daca nu le pot obtine apeland la mita sau la diferite intelegeri “reciproc avantajoase” nu vor afirma: “vreau bogatia altora” (punand in pericol proprii cetateni), ci incep cu teorii de genul: “implementarea democratiei in statul cutare e imperios necesara pentru a nu mai avea asa de multi straini in statul nostru”. Si intra cu armele. Rezultatul: si mai multi straini, inclusiv in statele altora.

Un atac sangeros induce frica nu doar in sufletul cetatenilor statului unde are loc, ci si in cei care apartin altor state, pe principiul: “am putea urma noi” (ideea se si inoculeaza) – liderii si / sau “formatorii de opnie” au grija sa alimenteze aceasta teama. Frica ucide mintea – nu mai stiu cine spunea, dar mare adevar a zis. De frica, cei mai multi accepta orice si nu mai trec prin filtrul gandirii ce li se serveste. De frica, oamenii tac si devin, intr-o mai mica sau mai mare masura, obedienti – merg pe burta, sa nu deranjeze pe cineva cu actiunile sau cuvintele lor.

Prin teroare au fost schimbate si implementate regimuri politice. Teroarea pe care o seamana atacurile sangeroase e de inteles, dar prin astfel de acte au castigat puterea marii dictatori ai lumii – si au pastrat-o si cate un secol. Teroarea (care a culminat cu dictatura lui Robespierre), in secolul XVIII, aproape ca a aruncat Franta in epoca evului mediu timpuriu. Teroarea “experimentarii comunismului” a aruncat nu doar România intr-o era intunecata… Cei mai multi români (nu toti) isi amintesc doar frigul si intunericul din casa, lipsa alimentelor, dar cei mai multi nu au idee de teroarea in care au trait altii. Aceasta teroare a contribuit mult la desfasurarea evenimentelor din Decembrie 1989: oamenii s-au saturat! Frica le-a dat pe-afara, depasind limitele suportablitatii. Oamenii au ales sa se scuture de frica!

Unii lideri politici – dar nu numai – vor sa bage frica-n oameni pentru a-i putea constrange sa faca si ceea ce nu vor si astfel ei, liderii, sa isi atinga diversele lor scopuri – in general meschine. Frica ajunge sa patrunda fiecare celula din organism, dar in acest fapt e si ceva bun: unii mor de frica, dar cei mai multi ajung sa-si depaseasca aceasta frica si sa actioneze pentru a rupe jugul, pentru a se elibera de teroare.

Cel puţin un gând se îndreaptă către toţi cei care au pierdut pe cineva drag în acţiuni de teroare, către toţi cei răniţi… Cred ca mulţi ne simţim răniţi şi, oarecum, ciuntiţi sufleteşte…

Trei pentru 353. Miercurea fără cuvinte

Miki

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. Regulamentul e scris pe blogul lui Călin.
(am cules trei poze).

HAPPY WW!

Magii de la Răsărit

Craii (magii, regii – cum mai sunt numiti) de la Rasarit, care au urmat Steaua ce i-a condus la Prunc sunt considerate unele dintre cele mai misterioase personaje care apar in Biblie.

In Biblie (Evanghelia dupa Matei, capitolul 2), acestor personaje nu li se pomeneste numele si nici nu scrie cati barbati au fost, dar cercetatorii au emis diferite ipoteze, cei mai multi afirmand ca au fost trei, poate dupa numarul darurilor oferite Pruncului: aur – simbol al regalitatii, smirna – simbol al sacrificiului si tamaie – simbol al spiritualitatii.

Se spune ca Venerabilul Beda (calugar benedictin care a trait intre 672-735) considera ca acesti trei Crai sunt Balthazar (cel matur), Gaspar (cel mai tanar) si Melchior (cel mai batran), si toti trei au venit de la Rasarit – cu acest aspect pare ca toti sunt de acord, dar fiecare intelege alta zona cand se refera la Est.

Cei trei (matur, tanar, batran), pe un mozaic din Biserica Nasterii Domnului din Bethleem, sunt infatisati ca fiind imbracati in vesminte persane.

La catedrala din Koln se afla trei relicve despre care se spune ca sunt craniile celor trei magi, pentru ca asa se si prezinta: unul cu oasele nesudate complet, altul apartinand unui barbat matur si al treilea unui varstnic. Informatia aceasta mi se pare cumva exagerata, dar nu stiu cum se masurau anii in vremea nasterii celor trei, pentru ca exista un calendar rasaritean in care scrie ca cei trei ar fi murit in anul 54: Melchior la 1 ianuarie, la varsta de 116 ani, Balthazar la 6 ianuarie, in varsta de 112 ani si Gaspar (sau Kaspar / Caspar) la 11 ianuarie, in varsta de 109 ani. (http://www.stiricrestine.ro)

Exista supozitia ca Cei Trei Magi ar fi murit in Persia si ramasitele lor ar fi fost duse la Constantinopol, de imparateasa Elena, la inceput de secol IV, de acolo ar fi ajuns la Milano si apoi la Koln.

Darurile Magilor

O istorie din secolul al VI-lea spune ca darurile (aur, smirna, tamaie) au fost lasate de Adam pe un munte din Persia pentru a fi duse lui Mesia cand va veni pe Pamant. Cu doi ani inainte de intrupare o stea stralucitoare a aparaut pe cer, stea pe care au vazut-o trei barbati – despre care se presupune ca stiau ce vad, sau doar lor li s-a aratat?! Iar cei trei barbati, calauziti de stea, au ajuns la locul nasterii lui Isus. Cand au ajuns ei, Pruncul era deja intrupat si, in Biblie, nu mai era in iesle: Si intrand in casa, au vazut pe Prunc impreuna cu Maria, mama Lui, si cazand la pamant, s-au inchinat Lui (Matei 2:11)

Traditia rasariteana vorbeste despre 12 Magi care ar fi venit la Prunc. Intr-o veche pictura crestina care s-ar afla la Roma sunt reprezentati doar doi, iar in alta, aflata in Catacombele Domitilla* (Roma), patru. Traditia rusa si cea din Bretagnia se refera la patru magi, al patrulea fiind Artaban, care nu ar fi reusit sa ajunga la intalnire din cauza camilei sale, care schiopata.

Matei, evanghelistul, ne spune ca cei Trei Magi au ajuns in Iudeea, unde stapanea Irod, si au zis: Unde este regele Iudeilor, Cel ce S-a nascut? Căci am vazut la Rasarit steaua Lui si am venit sa ne inchinam Lui. (Matei 2:2). Auzind regele Irod aceasta s-a tulburat, si tot Ierusalimul cu el. Regele i-a chemat, in taina, pe cei Trei Magi si i-a intrebat de Stea si de Prunc si de profetie. Magii au inteles ca Irod nu vrea binele Pruncului si au fost de acord sa plece mai departe si sa dea de veste regelui cand il vor gasi; ceea ce ei n-au facut si Irod n-a fost deloc bucuros sa afle ca a fost inselat. Ce a urmat se stie bine: Maria si Iosif, cu Pruncul, au fost nevoiti sa fuga in Egipt iar, mai apoi, cu ocazia unui recensamant, Irod (manios, gelos si infricosat ca va fi detronat) a dat porunca sa fie ucisi toti baietii care aveau varsta de la doi ani in jos.

Cumva, mi se pare ca exista un fel de morala in acest episod cu Magii si Irod: cand ai o Stea de urmat ar fi bine s-o urmezi fara a povesti si altora.

**

Exista cel puţin o alta interpretare, mai ales ca magii / astrologii nu sunt “bine vazuti” in Biblie: Steaua care i-a calauzit pe Magi, si mesajul despre “cel nascut ca rege al iudeilor”, sunt considerate, in unele traditii crestine, ca fiind uneltirea dusmanului lui Dumnezeu, care a vrut sa il ucida pe Isus.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

* Catacombele Domitillei, de pe vechea Via Ardeatina (Roma) unde a fost sapat unul dintre cele mai mari cimitire subterane crestine din Roma. Proprietatea apartinea nobilei Flavia Domitilla, nepoata imparatului Vespasiana (69-67), casatorita cu Flavius Clement (consul in anul 95). Familia lor era crestina – imparatul Domitian l-a condamnat pe Flavius Clement, din motive religioase, exilandu-l, impreuna cu sotia si cu nepoata, in Insulele Pontine. Inainte de a pleca in exil Flavia Domitilla a donat comunitatii crestine proprietatea de pe Via Ardeatina.

Insulele Pontine sunt insule vulcanice, aflate in Italia; Ponza este cea mai mare. In prima perioada crestina insulele adaposteau martirii crestini, cel mai faimos exilat fiind papa Silverius, devenit ulterior sfant protector al insulei Ponza.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Motivul pentru care am scris textul de mai sus, desi nu ma “pricep”? Cautand altceva am dat de imagine – mi-a placut imaginea si am vrut-o “in baza mea de date online”. Povestea e frumoasa. Si-a fost interesant sa citesc despre cei Trei Magi de la Rasarit, care sunt patru, sau sunt 12. Vorba aceea: “Cei patru evanghelisiti erau trei: Luca si Matei”.

Departe. Reflexii in oglindă

Sursa foto: Turism de aventura.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Ultima frunză. Urma scapă turma. Miercurea fără cuvinte

Sursa foto: Brasov, orasul sufletului meu.

Fotografii pentru Miercurea fără cuvinte! Jocul pornit de Carmen şi continuat de Călin. Sunt invitaţi în joc toţi cei care doresc. “Regulamentul” e scris pe blogul lui Călin.

HAPPY WW!

Mai avem mult până la democraţie

In România orice pare a fi posibil – daca e si penibil.

La loc comanda! S-au promis fel si fel de reduceri si eliminari de taxe, de anul viitor, 2017. Neeee! Nunu! Promisiunile electorale vor fi respectate din 2018, sa nu avem derapaje economice. Cum?! Si v-au votat oamenii pentru 2018? Desigur, mai bine mai tarziu decat niciodata. Cine stie ce se mai intampla pana la anu’ si… se mai poate amana, omul mai uita, ocupat cu saracia si ajutorul social… sau intelege ca trebuie sa stranga cureaua pentru… plata datoriei externe. Puşchea pe limbă! Totusi, mai verificam, poate scadem si crestem din anul ce vine.

Oooo! Cârcotaşă ce sunt! Se va mari salariul minim! Serios?! S-ar fi marit oricum, indiferent cine castiga alegerile.

O lege din 2001, cu referire la integritatea demnitarilor, se urmareste a fi schimbata pentru ca guvernul României sa fie condus de un individ condamnat penal la doi ani de inchisoare, cu suspendare – suspendare sau ba, condamnarea e penala. Hai, pa! Cel puţin, asa sper… Altfel, vom fi unicul stat din Europa (si din lume. cred) care vom avea un premier condamnat penal. Ce fain! Suntem deosebiti prin ceva.

Fapt divers: tipul provine dintr-un judet (nu prea bogat – exceptand tipul in cauza) unde nu exista librarii. De fapt, s-ar putea ca acum sa existe, macar una. Si mai fain! O tipa de acolo arata poze cu chioscuri unde se vand fel de fel, intre care si carti, si zicea ca-i librarie.

Partidul National Liberal e, de fapt, o struto-camila – intre liberali au aterizat prea multi răutaciosi – nu intrebati cine sunt, cititi cine a distrus in 2008-2009 o multime de firme (intre multe alte chestii bune facute). PNL a pierdut cu acea absorbtie – deja le-a iesit pe nas – o multime de simpatizanti.

Au mers sa voteze 39 % dintre români. Altfel spus… o mâna de oameni au votat pentru restul de 18 milioane. Asa ceva ar trebui sa fie posibil doar atunci cand institutiile statului sunt atat de bine reglate incat chiar daca le ocupa indivizi mediocri sa nu existe probleme. Care politician român are, insa, interersul sa realizeze asa ceva? Datorita institutiilor cu “traditie” alte state nu prea se confrunta cu situatii atat de neplacute, cu derapaje catastrofale: au institutii reglate (in unele cazuri de sute de ani) si mediocrii nu-si pot face damblalele. In România, institutiile democratice incep sa piarda teren…

Pare ca românii au inclinatie spre institutiile autoritare, in general: biserica, armata, presedinte si mai puţina incredere au in parlament, de exemplu (nici nu-i de mirare, avand in vedere "oferta" pentru alegerea parlamentarilor). Intre institutiile centrale fundamentale intr-o democratie se numara guvernul (executivul), parlamentul (legislativul) si partidele politice, justitia – in aceste institutii românii par a avea cea mai mica incredere (dovada? prezenta scazuta la vot, intre altele).

Un principiu foarte important al democratiei este separaţia puterilor in stat, ceea ce nu prea pare a fi cazul in România, chiar daca ma refer numai la “avizul parlamentarilor” (senatori sau deputati, dupa caz) cand reprezentantii justitiei vor sa urmareasca penal un deputat, un senator sau un membru al guvernului care este si senator sau deputat (aici mi se pare, din nou, o chestiune care incalca principiul democratic al separarii puterilor in stat: un ministru sa fie si deputat sau senator).

Nu-mi place s-o afirm, dar societatea românească nu e pregătită (nici chiar dupa 27 de ani) pentru integrarea in spaţiul democraţiilor occidentale.

N-am scaun. Cerbul de Aur

In dorinta de a imbunatati imaginea României peste hotare, in 1968, comunistii au lansat Festivalul International “Cerbul de Aur”, festival care n-a avut o viata lunga, Ceausescu desfiintandu-l in anul 1972. Festivalul s-a reluat in anul 1992 pentru a fi intrerupt in 2009. Anul acesta s-a discutat despre reluarea festivalului, din 2017, un spectacol concurs, care a reunit nume celebre. Sa fie!

In anul 1969 a participat Julio Iglesias, din partea Spaniei – si nu a luat vreun premiu. In acel an, la a doua editie, Luminita Dobrescu a fost prima românca ce a castigat trofeul “Cerbul de Aur”, cu “Of, inimioara”. In 1971, Kiki Dee a reprezentat Marea Britanie; 5 ani mai tarziu, in 1976 lansa Don’t Go Breaking My Heart in duet cu  Elton John, piesa care a ajuns numarul 1 atat in UK Singles Chart cat si in topul U.S. Billboard Hot 100, aducandu-i celebritatea la nivel mondial. In 1997, Christina Aguilera (avea 17 ani) a concurat din partea S.U.A. Despre cei care au sustinut recitaluri sa nu mai zic!

<><><><><><><><><><><><><><><><>

Multe amintiri am, legate de acest festival – incepand cu 1992, nu cu 1968! ☺

In perioada Festivalului aproape ca nu era loc sa arunci un ac in zona Centrului Vechi, mai ales spre seara, asa ca de voiai un loc pe o terasa sau in vreun local trebuia sa mergi din timp sau sa rezervi o masa (unde era posibil). Grupul nostru nu prea le avea cu rezervatul pentru ca nu stiam prea clar cine, cand, daca poate fi prezent la ora fixata asa ca alegeam – in general – sa mergem “din timp” si sa ocupam o masa pentru toti ceilalti.

Intr-o dupa-amiaza, impreuna cu o amica si un amic am ocupat o masa pe o terasa la un un chiosc din Livada Postei – destul de departe de locul scenei (Piata Sfatului), dar aveam bilete si voiam sa intram numai cand concertau invitatii. Noi trei am “alipit” doua mese si am “rezervat” şase scaune (cu ale noastre, inclusiv) – pentru cei care urmau sa vina. Dupa nu prea mult timp a mai venit unul si au mai ramas doua scaune, de care ţineam cu dinţii, desi multi le voiau pentru ei. La un moment dat apare un cuplu: un el si o ea. El ne intreaba daca sunt libere scaunele, spunem nu – cum spusesem de cateva zeci de ori până atunci, dar tipul nu pricepe si incepe sa ne ţina “morala”, ca ţinem degeaba scaunele ocupate, ca e dreptul lor sa le ocupe si alte alea. Incepuse sa ridice glasul si sa atraga atentia asupra lui. Noi nu si nu, scaunele sunt ocupate. Scena era penibila. Tipul se duce la “geamul” chioscului si incepe sa ţipe la vanzatoare, ca el are dreptul sa ocupe scaunele pe care noi le ţineam ocupate pentru niste amici imaginari; striga ca el a vazut ca scaunele sunt libere de cel puţin o ora! Femeia care era cu el incerca sa-l tempereze, sa-l faca sa renunte, dar el se incapatana, stricand armonia tuturor celor prezenti.

La un moment dat, amica de langa mine se ridica, nervoasa:

- Dom’le, ce problema ai?! se adreseaza individului care era tot mai sonor.

- N-am scaun! răcneşte tipul, peste capetele celorlalti.

- Ia un scobutil! i-o trânteşte amica, si se aşază.

Toti ceilalti clienti ai terasei au izbucnit in râs. De data aceasta partenera tipului a reusit sa il traga de acolo, sa salveze ce se mai putea salva din demnitatea lui… Si tot atunci a aparut cuplul pe care il asteptam noi, si care intarziase neimaginat de mult…

Promisiuni electorale

Pe scurt, din patru in patru ani, politicienii români promit o ţară in care vor curge râuri de lapte si miere si câinii vor avea covrigi in coadă.

Pe larg, se promit cresteri salariale, cresterea ajutoarelor sociale, cresterea indemnizatiilor fel de fel. Hm. Indemnizatia de somaj a tot scazut in ultimul timp, de exemplu. Salariul minim pe economie a mai crescut puţin (salariu mai mare, taxe mai mari pentru stat) dar alta serie de oameni a ajuns la “biroul fortelor de munca” – indemnizatia pentru ei o fi suportata din taxele incasate de la cei care (inca) mai au o afacere si/sau care (inca) mai au un loc de munca.

Hm. A crescut alocatia pentru copii?! Nu prea – au crescut preturile la gaz, apa, electricitate – de fapt, nu pretul acestora a crescut, ci al accizelor (bani care ajung in visteria statului), al distribuirii / transportului… Alte sume care sunt purtatoare de taxe pentru stat (si, mai mult sau mai puţin, de la caz la caz, venituri pentru actionari, intre altii).

Sa n-o lungesc prea mult: cine promite cresterea veniturilor cetatenilor cand starea economiei e aproape de jale… minte pentru a obtine capital electoral sau… mai rau! Va face imprumuturi la banci pentru a-si indeplini promisiunile nesustenabile financiar. Cine va rambursa aceste imprumuturi?! Cetatenii; in special cei care nu-si permit conturi off-shore.

Cei care urmeaza la putere dupa patru ani de la promisunile acestea sociale au, de regula, de facut un singur lucru: sa ia masuri logice (care dor) pentru a relansa economia – cand economia are un nivel ceva mai ridicat au trecut iar patru ani si cei cu cresterile artificiale ale salariilor se pot infiinta din nou sa promita si timp de patru ani sa sece iar visteria, lasand in sapa de lemn multe sectoare importante doar pentru a-si asigura kilogramele de buletine de vot numarate in favoarea lor. Si tot asa, din patru-n patru ani, suntem la sapa de lemn. E improbabil ca o economie nationala sa se poata redresa, vreodata, pe termen lung, daca se tot procedeaza astfel.

Randurile de mai sus nu se doresc o “analiza economico-financiara”. Intrebarile, insa, ar trebui sa se nasca in mintea oricui vede mai departe de ziua de azi. Când e vorba despre viitorul unei naţiuni nu e permis “sloganul” “trăieşte clipa”.

De unde vor fi luati banii pentru toate maririle anuntate? Cu ce vor fi inlocuite sumele care se “pierd” prin reducerile anuntate in cazul taxelor si impozitelor? Un salariu mai mare pentru angajatul privat poate insemna (si) o crestere a preţului produselor / serviciilor - pentru a asigura acest salariu mărit. Si altele de gen. (sa nu se inteleaga ca salariile nu sunt, in prea multe cazuri, mizerabile, ci doar faptul ca o crestere artificiala nu e benefica unei economii).

Din pacate, statului român (politicianului român) ii lipseste capacitatea de a mobiliza resurse si capacitatea de a administra corect si eficient resursele. De fapt, nu stiu daca îi lipseste capacitatea cât ii lipseste vointa.

N-ai zece clase, nu pupi permis de conducere

Parlamentarii români au mai venit c-o… Nici nu ştiu cum să-i spun! Cică nu se mai pot înscrie pentru obţinerea permisului de conducere persoanele care nu au terminat zece clase! Frate! În sărăcia lucie din unele zone ale acestei ţări sunt copii care abia termină opt clase! 

În mintea capul politicienilor români, vinovaţi de cele mai multe accidente rutiere sunt cei care scriu “mi-au” cum zice pisica: miau! Sper că au şi o statistică pe temă! Semnele de circulaţie sunt desene! Le poate înţelege şi cel care ştie să citească doar silabisind cu voce tare!

Măsura aceasta îngrădeşte dreptul la muncă pentru mulţi oameni – eu aşa cred. Poate că mulţi nu au terminat zece clase dar au nevoie de permis pentru a conduce un tractor sau o basculantă, de exemplu, să-şi câştige pâinea!

Măsura este abuzivă! Scrisul şi cititul se deprind in clasele primare. Cine nu are zece clase nu e analfabet şi nu e idiot şi nu e obligatoriu să fie teribilist când se află la volan.

În loc să confişte maşinile celor care conduc beţi (recuperarea maşinii să-i coste cât să le strice cheful de-a repeta figura) sau să anuleze permisul celor care sunt prinşi de 2-3 ori conducând sub influenţa alcoolului şi alte măsuri de gen, politicienii români se gândesc (un fel de a spune) să (mai) îngrădească un drept: dreptul la muncă.

In ideea că s-au dat permise de conducere celor care semnează folosind amprenta sau celor care nici nu au fost văzuţi în sala de examinare s-au gândit ei să dea o dispoziţie legală care să interzică celor fără şcoala accesul la un loc de muncă, in ultimă instanţă. Ăia care gonesc cu bolizii pe şosele, nu opresc la trecerile pentru pietoni sau la trecerea peste calea ferată au şi studii superioare. Sunt oameni cu opt clase care au mai multe cunoştinţe – nu doar in materie de circulaţie rutieră – decât cei care au terminat o facultate cu învăţământ la distanţă (sau chiar la zi, mergând numai la examene sau chiar şi în fiecare zi).

Astăzi, pe şosele României (şi ale lumii, in general) sunt mii de şoferi care nu au zece clase şi şofează de ani de zile şi nu au la activ vreun accident – nici măcar abateri minore! Ce ghinon pe acei oameni că Huidu n-avea mai puţin de zece clase!

Măsura aceasta nu poate rămâne! E aberantă! 

Felinare, străzi, parcuri, pieţe şi oameni

Ideea felinarelor am preluat-o de la pandhora, si cand am gasit fotografiile nu m-am multumit doar sa le postez pentru ca prea se impleteau multe in mintea mea.

In 1804, prima solutie de iluminat public pentru Brasov a fost utilizarea felinarelor cu ulei.

Descoperirile care permiteau iluminatul public cu gaz de huila se datoreaza lui Philippe Lebon (1791) si lui William Murdoch (1792). Prima strada din lume iluminata cu gaz a fost Pall Mall din Londra, in 1807. Nu stiu cand a fost introdus iluminatul public cu gaz in Brasov, dar pe una dintre laturile Pietii Prundului din Brasov se afla un stalp din fier, ca dovada a iluminatului public cu gaz aerian; inscrisul de pe stalp informeaza curiosii ca a fost lucrat in atelierele fratilor Schiel in Kronstadt.

In octombrie 2015, Brasov devenea primul oras din sud-estul Europei acoperit integral de un sistem de iluminat public coordonat prin telegestiune*. Se pregateste pentru iluminatul cu LED.

Restaurantul Gaura Dulce e situat pe strada Piata Sfatului 12-14, in spatele restaurantului “Cerbul Carpatin”. Birtul, pe vremuri, era deschis dis-de-dimineata, pentru negustori, in special. Specialitatea brasoveana care se servea acolo: flechii. Carnea proaspata era fripta pe gratar, taiata in forma de taietei, peste care se presarau sare si piper, apoi se stropeau cu vin si borviz (in maghiara; pe româneşte: apa minerala). Gratarele sfaraiau non-stop la Gaura Dulce. Cine intreba pe atunci unde este Gaura Dulce i se spunea s-o caute in fundul Cerbului – dar nu pentru ca era in spatele acestui restaurant se numea asa, ci pentru ca acolo puteau fi intalnite “fetiţe” ieftine (până la venirea comunistilor prostitutia era legala si in Brasov) – pe langa multe restaurante functionau pe atunci case de toleranţă.

Strada Apollonia Hirscher se deschide dinspre Piata Sfatului – si pe aici se poate ajunge la restaurantul Gaura Dulce. Dinspre Piata, pe stanga, se afla Cerbul Carpatin (cladire din secolul al XVI-lea), iar in dreapta e Muzeul Civilizatiei Urbane a Brasovului (Casele Closius-Hiemesch-Giesel, 1566).

Apollonia Hirscher, cea care da numele strazii, a fost una dintre cele mai interesante figuri din istoria Brasovului. A trait in secolul al XVI-lea si a fost cea mai bogata femeie din Cetate, fapt remarcat mai ales dupa moartea sotului, Lucas Hirscher (1482-1541), negustor si jude al Brasovului, castelan al cetatii Branului. A facut parte din Patricianatul Sasesc al vremii – ceea ce nu era tocmai obisnuit pentru o femeie, asa cum nu era obisnuit nici faptul ca o femeie sa se ocupe cu negustoria, dar dovedindu-se comerciant abil si negociator desavarsit a reusit sa se impuna. Afacerile derulate de ea se intindeau pana in Austria si Turcia. A intemeiat multe fundatii si a donat o mare parte din averea ei brasovenilor – mai ales dupa moartea fiicei. Printre donatii se numara si “Casa Negustorilor” (numita si “Casa Hirscher”), actualul restaurant “Cerbul Carpatin” - partea dinspre actuala str. Apollonia Hirscher se numea “Podul Bătuşilor” (bătuş avea sens de cizma – prin extindere pantofar); podurile denumeau centrele de vanzare a produselor, deci Podul Bătuşilor era locul unde se comercializa incaltamintea mesterilor brasoveni (la etajul “Casei Negustorilor”, cea mai mare cladire din oras la acea vreme).

Pe aceasta strada este si Centrul Cultural “Reduta”.

Strada Sfântul Ioan, din str. Republicii (dinspre Modarom) e prima spre dreapta; s-a numit candva Johannis Gasse si Maiakovski. Pe aceasta strada, la nr. 7, se afla Biserica Franciscana, cu hramul Sf. Ioan Botezatorul, alaturi de manastirea pe care o deserveste. Monument din secolul al XVI-lea (stil gotic), refacut in secolul al XVIII-lea cu elemente in stil baroc – loc de inchinaciune si pentru ortodocsi, de Sf. Anton, considerat “mare facator de minuni”.

Manastirea franciscana a fost fondata in jurul anului 1507. In anul 1530 calugarii franciscani au fost alungati din Brasov, fiind suspectati de simpatii prohasburgice (ca o consecinta a Bataliei de la Feldioara). Biserica a fost secularizata de orasul Brasov, care a adoptat reforma luterana. Marele incendiu din 1689 a produs importante stricaciuni si acestui lacas. In anul 1724 franciscanii au revenit la Brasov.

Peste drum de biserica, la nr. 16, a locuit candva colonelul scriitor Mircea Petala, nascut la Galati in 1899, intr-o familie cu radacini istorice. Venit la Brasov, e numit seful militar al Regionalei CFR Brasov ce cuprindea zona Fagaras, Tarnava Mare, Trei Scaune si Harghita.. Dupa 1944, cu mari sacrificii, punandu-si viata in pericol, a sustinut miscarea de rezistenta din muntii Fagaras. Mircea Petala a semnat lucrarea “Frica in razboi” (1937), cu un cuvant introductiv de N. Iorga. A murit in 1945 si e inmormantat la Cimitirul Bellu din Bucuresti. (Strazi, case, oameni din Brasov, de Steluţa Pestrea Suciu, Ed. Foton, Brasov, 2011). Fratele lui, George Petala, a locuit in vila Beer.

La nr. 10 a locuit dr. Ioan Vintilă (1889-1973), care a fost medic intr-o circumscriptie care includea si Scheiul, iar scheienii – carora nu le intra usor cineva in gratii – aveau despre el numai cuvinte de lauda.

S-a nascut la Rasnov; tatal lui era oier. Invatatorul sau, intuindu-i calitatile intelectuale a sfatuit familia sa il trimita sa invete carte la Gimnaziul Romanesc din Brasov (a luat fiinta la 1 noiembrie 1850). In 1908 termina studiile liceale si se inscrie la Facultatea de Medicina din Cluj, unde face anul I, apoi continua la Budapesta, Viena si Innsbruck. In primul razboi mondial e mobilizat ca medic si merge in linia intai, ajungand pe frontul din Italia. E obligat de imprejurari sa faca chirurigie. Dupa 1918 ajunge medic la Sfantu Gheorghe, apoi la Codlea si la Brasov, unde cumpara cu bani partial imprumutati de la rude casa de pe str. Sf. Ioan, unde deschide si cabinetul. Usa lui era deschisa zi si noapte, la propriu si la figurat. Pe unde a trecut a lasat ceva din sufletul sau. In 1944 i se confera Ordinul Steaua României in grad de Ofiter. Desi era prieten cu Iuliu Maniu a stat departe de politica. (din Strazi, case, oameni din Brasov).

Pe locul unde azi e parcarea din spatele hotelului “Aro Palace” se intindea un sir de case, majoritatea cu parter si etaj, dar au fost demolate pentru sistematizarea zonei.  

Parcul “Nicolae Titulescu”, numit dupa marele diplomat român inmormantat in curtea bisericii Sfântul Nicolae din Şchei (biserica din anul 1292). Parcul dateaza de prin anul 1885; a fost loc viran candva, in apropierea Porţii Vămii (unde azi incepe str. Mureşenilor, dinspre Livada Poştei). Era locul unde opreau carele sătenilor care veneau cu marfa la târgul din cetate. In zona era candva si un lac, numit Lacul vrajitoarelor.

Parcul e situat intre Bd. Eroilor (hotel “Aro Palace”, hotel “Capitol”) si str. Nicolae Iorga (strada pe care se afla Biserica Buna Vestire, 1936); in apropiere sunt Cercul Militar (Casa Armatei), Rectoratul (in Livada Postei), Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, primaria, Piata Tricolorului s.a.

Sunt in parc locuri special amenajate pentru copii, un spatiu special amenajat pentru jucatorii de sah, fantana arteziana cu bazin mare, statuia politicianului Nicolae Titulescu (ce si-a dorit sa fie inmormantat la Brasov), poetului Stefan Octavian Iosif (originar din Brasov), epigramistului, poetului s.a. Cincinat Pavelescu (a locuit, spre finalul vietii, in apropierea Bisericii Negre).

 

Parcul porumbeilor

Parcul Eroilor (unde sunt inmormantati cei ucisi in Decembrie 1989) sau Parcul porumbeilor, in apropierea primariei; si azi se aduna aici multi porumbei, dar parca nu asa de multi ca atunci cand eram copii si hraneam porumbeii, apoi ii alergam.

Piaţa Unirii din Şcheii Brasovului. Până la 1944 s-a numit Piata Prundului, nume dat de la prundisul adus de apele care curgeau de la Pietrele lui Solomon si formau prundis in piata, sediul central al fostului sat Şchei.

In Piaţa Unirii nr. 2-3 e situata “Prima Şcoală Românească”, intr-o cladire ridicata in anul 1495 si recladita in 1760. Inceputurile scolii ar putea fi undeva prin secolele XI-XII. O dovada este un manual, de 700 de pagini, numit ”Omiliar”, o carte despre virtuti, semn ca, inainte de toate, scoala te invata sa fii om. Cu siguranta, scoala exista la 1399, pentru ca in acel an, Papa Bonifaciu vorbeste “despre ciracii (elevii) din Şcheii Braşovului, care invatau scoala de la pseudodascali”. (Pr. Prof. Dr. Vasile Oltean).

Intre altele, aici se află o troiţă** ridicata (in 1738) de capitanul Ilie Birt, un personaj controversat al Brasovului, care a trait pe la 1700. A fost si contrabandist de alcool, avea si o carciuma, dar refuza sa plateasca taxe sasilor, tratandu-i cu bataie pe functionarii care-i bateau la usa sa-i ceara impozite. Românii l-au poreclit “Birt”. Pentru ca avea grad de capitan in armata austriaca sasilor nu le prea dadea mâna sa-l inchida la inchisoarea care era atunci la Casa Sfatului (unde se afla si o camera de tortura).

Cum castigau o victorie impotriva turcilor, cum ridica Ilie Birt o troiţă, pe care oamenii Magistratului veneau si-o daramau – asa ca a construit una in faţa casei sale.

Ilie Birt a luptat contra turcilor, dar si pentru drepturile şcheienilor, ale bisericii ortodoxe, a aparat scoala româneasca si a ridicat troiţe. In secolul XVIII s-a dus până la Imparat, la Viena, sa-i ceara separarea administrativa si juridica a Şcheiului de Cetatea Brasov – visa la Republica Şchei.

In Piata Unirii (Prundului) se mai afla si statuia soldatului român, in memoria eroilor din primul razboi mondial, monument ridicat in anul 1939 la initiativa “Reuniunii femeilor române”.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

* Telegestiunea – telemanagementul - defineste un concept ce grupeaza functiuni de monitorizare, comanda si transmisie de date, prin adaptarea iluminatului in functie de nevoile specifice ale beneficiarilor: reducere nivel de iluminare pe paliere orare functie de anotimp, de gradul de ocupare a zonei, trafic - pe diverse tipuri de zone urbane- nevoile mai mari de securitate duc la un necesar de iluminare mai mare etc.

** Troiţă - cruce mare de lemn sau de piatra (impodobita cu picturi, sculpturi, inscriptii si uneori incadrata de o constructie mica), asezata la raspântii, pe langa fantani sau in locuri legate de un eveniment.

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Sursa fotografii: Brasov, orasul sufletului meu.

(clic pe foto pentru marire)

Culori strălucitoare in deşert. Reflexii in oglindă

Depresiunea Afar (Depresiunea Danakil sau Triunghiul Afar) este o depresiune geologică ce include, între altele, Deşertul Danakil şi cel mai jos punct din Africa, Lacul Assal (în partea centrală a statului Djibouti, 155 de metri sub nivelul mării). Numai râul Awash se varsă în depresiune, unde se termină într-un lanţ de lacuri care au salinitatea crescută.

Depresiunea Danakil (din deşertul cu acelaşi nume) cuprinde teritoriul Dallol, un sit de minerit izolat accesibil doar călare pe cămilă. În Danakil lumina zilei e orbitoare.

Regiunea Dallol este una din cele mai îndepartate şi slab populate locuri de pe Pământ.

Dallol (121 m sub nivelul mării) este unul dintre cele mai fierbinţi locuri de pe Terra, pe tot parcursul anului, cu un record la umbră de 64.4 ° C. Temperaturile variază de la aproximativ 25 ° C în timpul sezonului ploios (200 milimetri de ploaie pe an; septembrie-martie) la 48 ° C în timpul sezonului uscat (martie-septembrie). (wikipedia). Această zonă a fost denumita de National Geographic ”drept cel mai crunt loc de trăit de pe suprafaţa Terrei”.

Călătoria până la Dallol, din orice direcţie, este lungă şi anevoioasă. Localnicii se referă la zonă ca la Poarta spre Iad pentru că nu există drumuri, iar împrejurimile Deşertului Danakil fac ca trecerea să fie extrem de dificilă. Călătoria pe cămilă poate dura o zi întreagă din cel mai apropiat centru populat.

Peisajul ireal şi culorile strălucitoare sunt date de sarea existentă in zonă, de izvoarele fierbinţi de apă minerală, de gheizere, de rezervele naturale de potasiu, sulf şi tot felul de oxizi.

Vulcanul Dallol este cel mai jos de pe Pământ (48 de metri sub nivleul mării), vulcan care a erupt ultima dată in anul 1926. Zona este una dintre cele mai colorate din lume.

Frumuseţea creşte odată cu pericolul. O crustă subţire acoperă piscine de acid colorat, fiecare bolborosind pe rând la suprafaţă prin unul dintre numeroasele izvoare fierbinţi. În afară de crusta casantă, piscinele de acid şi şuvoaiele de sulf, pericolele din zonă numără şi ameninţarea focului, denumirea dată de localnici furtunilor de nisip. O altă ameninţare este tribul de nomazi Afar, cunoscut pentru ferocitatea membrilor săi.

Dacă doreşti să participi, publică într-un articol pe blogul tău o imagine sau un clip pe care tocmai le-ai "văzut in oglinda ta“ (poate fi si cea retrovizoare) şi inscrie articolul la Reflexii in oglindă.

Sursa foto: Turism de Aventura (Etiopia 2016)

Testul de omenie lipseşte

Lângă poliţia naţionala a fost infiintata politia locala, in 2011 (cred), cu atributii in ordinea şi liniştea publică, precum şi paza bunurilor; circulaţia pe drumurile publice; disciplina în construcţii şi afişajul stradal; protecţia mediului; activitatea comercială; evidenţa persoanelor; alte domenii stabilite prin lege.

Cica, pentru a deveni politist local se dau fel si fel de teste. Pacat ca nu se da si “testul de omenie”. Desigur, nu prea-ţi da mâna sa fii omenos cu violentii – si nimeni nu le cere – dar sunt cazuri in care violentii sunt asa de la boala, nu de la alcool sau de la “ce jmecheri sunt ei”. Inainte de a fi politist este – sau ar trebui sa fie – om; inainte de orice suntem, in primul rand, oameni – sau ar trebui sa fim.

Cine poate deveni politist local? Din pacate, oricine indeplineste niste criterii minime: ceva gramatica, ceva sport (da, da si ceva legislatie – cel puţin, asa cred!) si un interviu – probabil sunt intrebati de ce vor sa devina politisti locali si ei raspund ceva de genul ”sa protejez”. Or proteja primari sau alti indivizi de genul si se comporta la modul ”era să aveţi o scamă”, dar la cetateni multi dintre ei se dau de parca sunt buricul pământului. E notorie individa din Bucuresti (politista locala), care se credea, probabil, in serialul Chicago P.D. la ”crime majore” si tragea de-o pustoaica ce-si plimba câinele fara botniţă, câinele nefiind ”rasă periculoasă” conform legii, dar de unde sa stie politista? Ea smucea de fata, ca si cum si-ar fi dorit s-o muşte acel câine. Doar prin faptul ca nu a muşcat-o, in timp ce-i brutaliza stapana, orice individ inteligent ar fi inteles ca acel câine nu-i periculos.

Oare nu-i testeaza si psihologic? Nu le da macar o problema de logica? Pot fi... orice, daca trec probele e o.k. Cica-s riguroase criteriile de selectie! Se vede: exemplul politistei din Bucuresti si luni, exemplul unui politai din Brasov.

Intru in piaţa agroalimentara – ceea ce nu-mi sta in obicei, dar m-a rugat cineva sa-i cumpar pere din piaţă, daca tot am ajuns in zona respectiva. Intre 16-17 era; vanzatorii isi acopereau marfa, se pregateau sa inchida. Pe un culoar, doi barbati vizibil băuţi, mânaţi de la spate de un politai local, mare cât uşa (nu-l vad eu sa scoata la proba de rezistenta – 1000 de metri – minim 4 minute si 30 de secunde si nici la poba de viteza – 50 de metri – 6 secunde si 8 sutimi, dar treaca de la mine, pentru ca aparentele pot insela).

Am prins din zbor cuvintele politaiului "Fumezi in piaţă; nu? Dă-i drumu’ afara!” (la momentul acela nu era vreo tigara aprinsa). Barbatul beat, inalt, vizibil avand probleme cu echilibrul, se straduia sa ajunga la poarta, tinandu-se de tarabe, fara scandal, fara sa se impotriveasca, dar incet, pentru ca nu-l ţineau picioarele. Cel scund – companionul primului – avea viteza si se departase, lasandu-si amicul de pahar la cheremul politaiului gigant. Politaiul dupa cel inalt: "Hai, mişcă!” si-l impinge de umăr! Omul beat cade cât era de lung la picioarele mele. Mi-au sărit toate balamalele si inima-n gât. "Băi, omule!’ ţip la politai. "N-ai minte? Cum naiba să împingi un om beat?” Amarâtul cazut s-a rasucit de pe burta si s-a asezat in fund, privind de acolo când la mine când la politai. Politaiul ii zicea sa se ridice. Băi, frate! răcnesc in gând si cu voce tare-i zic: "Ia-l de aripa, sa-l ridicam”. Politaiul i se adreseaza celui scund, chemandu-l sa-si ajute amicul. Eu iau omul de un brat si-i zic gigantului sa-l ia de celalalt – îl ia, şi-l ridicam. "Nu-l mai împinge, ca poate-l ai pe constiinta” – mai spun, inainte de a-mi vedea de ale mele..

In tot acest timp politaiul nu mi-a adresat niciun cuvinţel, dar macar nu l-a mai imbrancit pe ametitul cu mintile baute. Era un tip curatel, cu haine bune pe el – se vedea ca nu locuieste singur sau, daca locuieste singur, e un tip care (inca) se ingrijeste.

Cât de puţină minte trebuie sa aiba cineva incat sa imbranceasca un om care are probleme cu echilibrul (chiar daca din cauza alcoolului)? Putea sa dea cu nasul in asflat si sa ramana acolo – sper ca n-a dat... N-ar fi primul om mort din cauza unei lovituri in nas (cade-n piaţă si moare acasa)...

Ma deranjeaza profund toti acestia care-si dau aere de super potenti doar pentru ca poarta uniforma statului. Cred c-o sa car cu mine un telefon mobil pentru a filma astfel de scene.

Domnule politai local, ai imbrancit un om si l-ai dat de asfalt. Daca asta inseamna sa protejezi, te rog sa n-o faci si cu altii! 

Din istoria cinematografelor Brasovului

Cinematograful dezvăluie privirii o lume in mai multă armonie cu dorinţele noastre. (André Bazin)

In Brasov au fost candva mai multe cinematografe. Incepand cu anul 2000 au fost inchise rand pe rand.

In vechi documente scrie ca prima proiectie de film la Brasov a avut loc la 5 decembrie 1896 (ar fi prima din Transilvania), la Vila Kertsch, unde aveau loc evenimentele culturale ale vremii si unde azi e construit “Modarom” (vila a fost grav avariata in 1944, in bombardamentele americanilor din ziua de Pasti; in 1970 a fost demolata total).

La scurt timp de la prima proiectie cinematografica mondiala din 1895, de la Paris, brasovenii au avut privilegiul de a vedea peliculele lui Lumiere. In 1898 apare cinematograful “Apollo-Bioscop”, iar in anul 1901 a fost construita o hala de lemn pe Promenada de jos a Brasovului (zona parcului "Nicolae Titulescu" de azi). In acest an, 1901, brasoveanul Emil Toth colinda din sat in sat cu un aparat de proiectie. Avea primul cinematograf ambulant din tara si le arata orasenilor si satenilor din Transilvania filme mute. In 28 noiembrie 1908, a fost infiintat un cinematograf permanent, in sediul fostului (deocamdata) cinematograf Astra (Transilvania Expres nr. 4087, 23 ian 2007).

(In Bucuresti, primele proiectii s-au facut in anul 1890, pe Calea Victoriei, la cinema Lumiere).

In 1893 a fost inaugurată cladirea in care functioneaza azi Centru Cultural Reduta (str. Apollonia Hirscher) care a preluat numele celei vechi. Aici a functionat una din primele sali de cinematograf din oras.

In Brasov mai sunt astazi noua sali de cinematograf, intre care opt in unul.

1. Cinema One, Str. Zaharia Stancu nr. 1, in incinta Coresi Shopping Resort.

Are opt sali (4 dotate cu tehnologie 3D), 1470 de locuri; cea mai mare sala are 333 de locuri, cea mai mica 92; se desfasoara si transmisii live.

2. Cinemateca “Patria”. Fostul cinematograf “Patria” a fost dedicat Filarmonicii Brasov (Sala Patria), dar la etajul unu e Cinemateca unde pot fi vizionate filme de arta, premiate care - zic ei - nu pot fi vazute in alta parte. Capacitate sala: 72 locuri. Bd. 15 Noiembrie 50A.

Din vara acestui an (nu se stie cât îi va ţine) intrarea la Cinemateca e gratis – se vor plati bilete doar la proiectiile speciale, cum ar fi cele din cadrul festivalurilor sau filmele noi româneşti.

A mai fost unul: Cityplex (in incinta Eliana Mall, unde inainte, prin 2004, a fost Go Multiplex, cu 3 sali), dar a fost sistata functionarea la 1 februarie 2016, la scurt timp dupa deschiderea Cinema One.

Va reintra in functiune unul inchis in urma cu şase ani: cinematograful “Modern” (ultimul inchis), de pe Bd. Grivitei – in vara acestui an cei de la primarie au obtinut autorizatia de construire pentru doua sali si un club. Ce mi se pare cam stupid este faptul ca e situat la parterul unui bloc de 10 etaje. Club la parter de bloc? Galagie direct sub apartamentele celor de la etajul unu? Naşpa!

In zilele de 11 si 12 august a.c., pe aleea de sub Tâmpa s-a desfasurat un eveniment aflat la a III-a editie: cinematograf in aer liber, unde au putut fi vizionate cele mai noi si premiate scurtmetraje de la Festivalul International de Film NexT - dar doua zile nu se pun, ca doar nu-i cinematograf in aer liber permanent.

Dupa disparitia cinematografelor (dar si in timpul existentei acestora) au fost mai multe initiative – in general particulare sau in colaborare cu municipalitatea – de difuzare a filmelor, sub denumirea generica “seri de film”: in aer liber (in Piata Sfatului), altele organizate de Alianta Franceza Brasov, Centrul Cultural German Brasov, Universitatea Transilvania, in colaborare cu Institutul Cultural Polonez; festivaluri: Films tres courts, Animest, 48 Hour Film Project, Dracula Film si cinemateca la Reduta.

Cinematografele anilor trecuti

Imobilele unde au functionat cinematografele au fost inchiriate si mai tarziu, unele, achizitionate, de “jmecheri” care le-au folosit cat le-au folosit, au scos bani, mai multi sau mai puţini, apoi le-au lasat in paragina.

Popular – deschis in anul 1925 si inchis in 2002, situat pe str. Muresenilor nr. 7, in Centrul vechi, aproape de Piata Sfatului; se ajungea la sala, din strada, printr-un gang si o curticica interioara unde, in anumite zile, ne inghesuiam ca sardinele. Dupa 1990, rulau cateva filme pe zi, iar seara se organiza Bingo.

Cladirea unde a functionat acest cinematograf este intr-o stare avansata de degradare, din cauza infiltratiilor. In timpul lui Sextil Puscariu s-a numit Corso, la infiintare numindu-se Capitol.

Imobilul unde a functionat cinematograful este intr-un fost Zwinger (spatiu liber intre incintele de ziduri, necesar miscarii libere a oamenilor aflati in aparare in cazul unui atac – in acest scop, exista o legislatie care interzicea construirea pe aceasta suprafata) de pe latura nordica a fortificatiilor orasului Corona, construite din sec. al XIV-lea până in prima jumatate a sec. al XVII-lea. Lantul de ziduri cu turnuri dateaza, conform unei diplome de la 1432, din etapa timpurie de construire a fortificatiei. Din sec. al XVIII-lea, functiunea militara nu mai predomina, astfel ca tarcurile (Zwinger) sunt ocupate de gradini, interdictia construirii ramanand valabila. Cu timpul, unele devin locuri de loisir (de petrecere a timpului liber) in randul breslelor, iar gradina de vara din spatele Hotelului Europa de pe Klostergasse ajunge sa necesite in 1888 un nou acces/evacuare dupa ziduri. Astfel se creeaza o bresa in zidul de fortificatie, unde va fi construita o sala de spectacole, care devine ulterior cinematograf. (Revista Arhitectura nr. 6, 2015)

In anul 2012, in ideea infiintarii unei sectii de masterat de film documentar, filiala a UNTAC Bucuresti, la Brasov, regizorii Adi Voicu si Cristi Puiu, in colaborare cu UNTAC, au propus administratiei locale un proiect de reabilitare si extindere a fostului cinematograf Popular. Autorizatie de construire a fost obtinuta, din cate am inteles, pentru fostul cinematograf Modern, iar la Astra va fi reparat acoperisul… Hm, poate ca nu am suficiente informatii.

Astra – situat pe str. Lunga nr. 5, inchis in 2004, situat in Livada Postei, peste drum de Centrul Militar (Casa Armatei) si la cateva minute distanta de Biblioteca Judeteana “George Baritiu”, aproape de Sirul Livezii – drumul spre Poiana Brasov. Prima data, cinematograful s-a numit “Apollo-Bioscop”, apoi “Maxim Gorki”, mai apoi “Bârsa”, pentru ca azi sa fie “fostul Astra”.

Astra, a fost ridicat pe temelia cinematografului Apollo-Bioscop si a fost inaugurat cu fast pe 1 decembrie 1927, scrie presa vremii. Aici se jucau si piese de teatru, nu rulau doar filme (era Teatrul National-Cinema “Apollo” si gazduia inclusiv spectacole de cabaret, de opera si de opereta, concerte ale unor artisti sau trupe din tara si din strainatate, spectacole scolare, conferinte ). Doua decenii a functionat sub egida Asociaţiunii pentru literatura română si cultura poporului român din Brasov, veniturile teatrului-cinema sustinans activitatile culturale ale ASTREI; unele spatii ale imobilului au gazduit sectii ale Despărţământului ASTRA – Sectia de Educatie fizica si Conservatorul de muzica.

Printre filmele care au rulat la Astra se numara si filmul Metropolis, care a fost prezentat brasovenilor intre 8-14 aprilie 1927. Despre acest film de cinema, primul care a fost inclus in patrimoniul mondial de documente (programul ”Memory of the World” al organizaţiei UNESCO se stia ca a fost accesibil, in versiunea originala, unui public restrans, dupa care a fost scurtat substantial. Este posibil ca România sa se afle, gratie cinematografului “Astrei”, printre puţinele ţări care au rulat filmul in versiunea initiala, la scurt timp dupa premiera mondiala (tara-barsei.ro)

(v. si http://ro.wikipedia.org/wiki/Metropolis)

De cand a fost inchis, aici au functionat mai multe cluburi, de-a lungul timpului, dar au avut existente scurte.

Despre Astra si Popular s-a discutat in primavara acestui an ca ar putea fi reabilitate de municipalitate. Acestea doua erau, cu 50 de ani in urma, cele mai cunoscute din oras.

Patria  - situat pe Bd. 15 Noiembrie 50A, care era cel mai mare si aici erau prezentate “premierele”, devenit - din 2013, parca - sediul Filarmonicii, si din 2014 functioneaza Cinemateca).

A fost inaugurat in anul 1962, cu denumirea “Partizanul rosu”, dupa numele fabricii din apropiere (fabrica de textile, din care azi a mai ramas o hala, in rest, spatiile sunt ocupate de diferite societati comerciale). Sala avea o capacitate de 600 de locuri, in premiere, ecran si sistem de proiectie panoramic, sonorizire stereo; era dotat cu minibar in foaier. Sef de proiect a fost arhitectul brasovean Ara Ereţian (stabilit ulterior in Germania).

La Patria, cand rulau filme “de top”, coada se intindea pana pe trotuarul celalalt, oamenii traversand carosabilul cand se facea loc pe trotuarul de unde se ajungea la cinematograf (o coada de circa 100 de metri). Noi n-am stat nicodata la coada la bilete, si aveam locurile cele mai bune, pentru ca unul dintre unchi lucra la Intreprinderea cinematografica din Brasov [ceva de comentat? :)]. Acolo am vazut filmul “Superman” (I) de opt ori intr-o saptamana – stiam replicile; am revazut filmul peste ani si iar mi-a placut (am uitat replicile).

Filmele bune, premierele, rulau mai intai aici, apoi rulau in unul dintre celelalte cinematografe.

Modern, la parter de bloc – a fost ultimul deschis in oras (spre sfarsitul anilor 1970) si inchis in 2010; avea doua sali: Bulevard si Modern, dar nu-mi placea zona. Initial au fost trei sali, in una ruland numai filme de animatie. Dupa 1990, in sala Bulevard a functionat un club.

Cosmos - in cartierul Astra de azi, str. Uranus nr. 9, construit prin anii 1970.. Imobilul avea 400 de metri patrati si a fost cumparat, in 2005, la pret de garsoniera (preturile de atunci). De pe la mijlocul anilor 1990 a functionat acolo “Disco No Problem”, una dintre cele mai cautate din Brasov – era dichisita, dar ringul de dans era minuscul, pentru capacitatea salii careia i-a fost pastrata “panta”. Si mai era ceva nasol: luminatul era difuz, iar cei care nu vedeau bine, din motive diverse, riscau sa-si rupa picioarele impiedicandu-se de treptele joase pe care erau amplasate mesele, in sistem amfiteatru. “No Problem” a fost rebotezata “Blue Sensation” (club) si a mai functionat doi ani; acum, acolo e un magazin BILLA, din 2011.

Arta – pe str. Gradinarilor nr. 13, care face legatura intre Bd. 15 Noiembrie si str. Iuliu Maniu; acum e acolo (era, eventual, ‘ca prea apar si dispar peste noapte – in 2015 era) Clubul Arta (infiintat in 1998) unde se joaca biliard, ping-pong, darts, sah si altele de gen.

Tineretului - undeva in zona strazii Rosiorilor, in apropiere de, acum, fosta uzina Hidromecanica, in Centrul Civic; a fost dat in functiune la sfarsitul anilor 1930 si s-a numit “Modern”, apoi “Pacea” si a fost demolat cu denumirea “Tineretului”, in anul 1987, in “febra demolarilor”, fiind programat sa fie reconstruit nu departe de locul initial, oarecum “peste drum”, in spatele unde acum e blocul unde-si are sediul Camera de Comert (Bd. Mihail Kogălniceanu nr.18-20) – info de la dl. Gruia Hilohi, arhitect, via orasulmemorabil.ro.

Aici rulau, uneori, cate doua filme pe zi, la ore diferite. Intr-o zi am vrut sa vedem “Masina timpului” si n-am fost atenti la ora asa ca am intrat si-am vazut “Intoarcerea lui Hordubal” – un film slav, sau ceva, infiorator de plictisitor – dar am stat pana la final, tot sperand ca “incepe vreo actiune”. Nicidecum!

Inainte de 1990, la Muzeul de Etnografie, era organizata o cinemateca.

Ce-a fost si ce-a ajuns Brasovul in materie de cinematografe (si nu numai!)

₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪ ₪

Surse info: presa vremurilor, trecute si prezente (online si tiparita), Brasovul de altadata, de Sextil Puscariu, wikipedia.

Surse foto:

Billa 2013: http://www.salvatimareleecran.ro/cinema/cosmos; Billa 2011: http://dinbrasov.blogspot.ro

Popular: http://www.monitorulexpres.ro; Astra 2013: newsbv.ro; Astra 1920: salvatimareleecran.ro

Modern: bizbrasov.ro; Modern (anii 2000): urbo.ro; Cityplex: http://www.bizbrasov.ro; Patria: mytex.ro