2025-11-20

Între cer și pământ. RiO

Între cer și pământ există o unitate care se reflectă, pe de o parte, in influența, reală sau presupusă, pe care Soarele, stelele și planetele o exercită asupra vieții plantelor, animalelor, oamenilor și asupra leacurilor care derivă din acestea; pe de altă parte, in repetarea structurilor de unde au luat naștere noțiunile de macrocosmos și microcosmos. (Paracelsus)

Cer cu nori, la apus, apă, și la mijloc clădiri

Sursa foto: https://pixabay.com/users/realworkhard-23566/

Reflexii in oglindă e jocul inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen, pe blogul Între vis și realitate. Un joc cu fotografii care surprind diverse oglindite.

Purtătorul de cuvânt și comunicarea

Poate greșesc, dar cred că în România purtătorii de cuvânt din diferitele instituții de stat ar putea fi numiți aspersoare de vorbe - practic, ei doar aruncă niște vorbe, publicului.

Conferință de presă

Purtătorul de cuvânt e interfața dintre instituție și jurnaliști și/sau public. Din perspectiva comunicării, rolul unei instituții este să informeze, in primul rând, dar și să educe și să determine societatea să participe - motive pentru care purtătorul de cuvânt trebuie să fie as în comunicare și as în toate cele care privesc instituția pe care o reprezintă. Purtătorul de cuvânt are și rolul de a asigura "transparența" instituției (desigur, in limita informațiilor care pot fi făcute publice).

Cei mai vizibili purtători de vorbe la tv par a fi cei ai Poliției. Apar, in general, după ce un fapt e prezentat de un jurnalist, iar purtătorul de vorbe pare că preia știrea și o transmite în limbajul de lemn al codului penal, rutier etc., în funcție de context. Nu doar că face asta, dar citește! Nu poate vorbi liber? Nu poate comunica? Atunci, ce caută în acel post? Doar întreb.

Purtătorii de vorbe ai altor instituții - atunci când apar public - cam la fel procedează - poate că ei nu recită chiar ca cei de la Poliție, citind, dar tot un limbaj de lemn folosesc iar când, într-o conferință de presă, de exemplu, li se adresează o întrebare mai deosebită dau din colț în colț, bat apa în piuă, refuză un răspuns sau pur și simplu încheie conferința de presă.

Un purtător de cuvânt trebuie să fie foarte bun in comunicare, dar trebuie să știe foarte bine cum funcționează instituția pe care o reprezintă, trebuie să fie perfect informat despre ce și cum în instituția respectivă. Spus altfel: purtătorul de cuvânt trebuie să știe tot ce mișcă în instituție și să știe cum să prezinte o chestiune, un mesaj, cum să corecteze o eventuală comunicare/faptă aiuristică a vreunui funcționar (șef sau nu) din acea instituție.

Un bun purtător de cuvânt e, un pic, și consilier, ceea ce înseamnă că trebuie să fie foarte bun din punct de vedere profesional pentru ca punctul lui de vedere să fie luat in considerare; trebuie să aibă și capacitatea de a înțelege instituțiile mai dificile (președinția, serviciile secrete, ca exemple).

Bineînțeles că purtătorul de cuvânt are, obligatoriu, o linie de comunicare, nu zice chiar ce-ar vrea să zică, ci încearcă să fie diplomat in chestiuni sensibile - să zic așa - fără a deveni sarcastic sau impertinent sau cine mai știe cum. Și în niciun caz să nu se creadă o vedetă care poate tot, știe tot, se dă mare pe uscat dar, in fond, nu ajută pe nimeni.

Un purtător de cuvânt obedient e la fel de rău ca cel care folosește un limbaj de lemn, ca cel care habar nu are ce să răspundă în anumite situații, ca cel care se dă vedetă. Acest executant perfect vorbește doar dacă are "ordin". Când se prezintă vreun jurnalist la el nu face decât să blocheze accesul la informație în loc să prezinte șefului instituției, departamentului etc. după caz, că e nevoie de una sau de alta. Nu are "ordin" să aibă inițiativă, nu are.

Un purtător de cuvânt trebuie să dovedească respect pentru jurnaliști - pentru cetățeni, in general - nu să se impună ca și cum jurnaliștii ar fi subalternii lor și pot afla doar ce vor și când vor ei să comunice.

Poate doar mi se pare (din nou) dar am impresia că și politicienii și purtătorii de cuvânt cer supunere inclusiv jurnaliștilor când refuză să transmită informații publice (conform legii 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public: Art. 1 - accesul liber și neîngrădit al persoanei la orice informații de interes public, definite astfel prin prezenta lege, constituie unul dintre principiile fundamentale ale relațiilor dintre persoane și autoritățile publice, in conformitate cu Constituția României și cu documentele internaționale ratificate de Parlamentul României) Partea cea mai nasoală: unele instituții nu doar că refuză să transmită acest gen de informații, ci secretizează unele informații care, in mod firesc, într-o democrație, ar trebui să fie publice - anumite cheltuieli, de exemplu, care sunt făcute din banii de la bugetul public.

Poate că pierd eu prea puțin timp la tv, dar atât cât mai urmăresc una, alta, observ că, in principal - deși în organigrame există purtătorul de cuvânt - cei care apar mereu sunt șefii de instituții, șefii de partid. Cred că aceștia ar trebui să apară într-un caz cu adevărat important. Apărând mai rar ar da (măcar) impresia că sunt ocupați (doar o părere)

Mă întreb: de ce mai sunt plătiți purtătorii de cuvânt (sau de ce mai sunt desemnați - nu întotdeauna sunt plătiți separat pentru a purta vorbe) când apar mereu șefii să dea din gură despre activitatea instituției? Doar întreb.

Purtătorii de cuvânt nu e musai să apară la tv sau cine știe cine pe unde! Ei pot publica diverse rapoarte de interes public pe site-ul instituției, de exemplu. Unii "comunică" pe așa-numitele rețele de socializare... O prostie, practic, in opinia mea, pentru că nu toți cetățenii care vor informații pierd timp pe astfel de rețele, preferând să acceseze o sursă la care au acces rapid și direct, și o mai mare siguranță în ceea ce privește sursa comunicării: site-ul oficial al unei instituții.

Desigur, sunt și purtători de cuvânt care comunică informații pe site-urile instituțiilor pe care le reprezintă - poate nu de fiecare dată când e cazul, dar mai des decât alții, mai transparent și într-un limbaj accesibil oricui știe să citească.

Opinie personală: președintele Ro are nevoie urgentă de un purtător de cuvânt de încredere, inteligent, diplomat, abil in comunicare, care să știe cum funcționează instituția președintelui, care știe mecanismul relațiilor dintre președinție și toate celelalte instituții. 

Foto: https://pixabay.com/users/clker-free-vector-images-3736/

2025-11-19

Gaura dulce. MFC

Miercurea fără cuvinte, joc cu imagini, la Carmen, Între vis și realitate.

Gaura dulce e un local foarte vechi din Brașov, in Piața Sfatului

Sursa foto: https://pixabay.com/ro/users/zsuga-1172430/

Profesionistii de la tv si de aiurea

In acest caz, profesioniști trebuie citit cu ghilimele. Ceea ce scrie mai jos e dintr-o colecție de aiureli ale unor... jurnaliști, purtători de cuvânt, prezentatori și alții. In ultimul timp nu prea mai pierd timp in fața tembelizorului, dar se mai întâmplă. Nu mai colecționez noi aiureli, dar aud destule. Oare chiar nu mai există profesioniști?! Sau există, dar sunt tot mai puțini și se pierd în mulțime...

Caricatură jurnalist

Știrea: doi copii mici au fost bătuți de un adolescent. Mama celor mici a fost chemată de urgență. Pe bandă (burtieră) scria: copiii au fost găsiți bătuți în casă de mama lor.

Știrea: Kevin Costner era la Râșnov, pentru filmarea unor scene. Purtătoarea de microfon zice: Se lucrează de zor la construcția decorurilor și a costumelor.

Știrea: un polițist a fost jefuit in spital, unde se afla pentru analize. Ce zice purtătorul de cuvânt al spitalului: Un polițist a fost jefuit când își făcea analizele chiar în spital. Ancheta e continuată și preluată de poliție.

Un spectacol muzical, transmis pe un "canal de muzică". E prezentată o tânără ca având o super-voce etc. Diva urma să fie acompaniată, la chitară, de iubitul ei - lui i se rostește doar numele, despre ea se vorbește până la plictiseală. Femeia apare în pasul ștrengarului răcnind in microfon, la spectatori: Nu vă aud și nu vă văd! Ce frumoși sunteți! Voia să mai zică ceva dar a pornit înregistrarea și a fost nevoită să pară cântăreață.

Una dintre prezentatoarele din spectacolul amintit mai sus, după vreo trei ore, zice: Ne distrăm și noi in seara asta? 

2025-11-15

René Guénon: Adevărul nu e un produs al minții umane

Adevărul nu este un produs al minții umane. Într-o civilizație tradițională e de neconceput ca un om să revendice o idee ca fiind a sa; și, in orice caz, dacă ar face acest lucru, ar priva-o de orice credit și autoritate, reducând-o la nivelul unei fantezii lipsite de sens: dacă o idee e adevărată aparține în mod egal tuturor celor care sunt capabili să o înțeleagă; dacă e falsă, nu există niciun merit în a fi inventat-o. (René Guénon: Criza lumii moderne, Ed Humanitas, București, 1993)

René Jean-Marie-Joseph Guénon s-a născut în 15 noiembrie 1886 la Blois, Franța. Este considerat întemeietoriul Școlii Tradiționaliste (sau perenialiste) în gândirea occidentală.

Prin Tradiție, René Guénon înțelege filonul de înțelepciune primordială care transcende din vremuri imemoriale prin manifestările spirituale ale tuturor popoarelor din toate timpurile și poate fi recunoscut ca fiind același, indiferent de particularitățile culturale din diversele zone geografice. Acest filon e de origine divină, consideră René Guénon, și ajunge la oameni prin revelație, putând fi înțeles prin cunoaștere intelectuală, cunoaștere care e diferită de cea discursivă, specifică rațiunii care stă la baza istoriei cunoscute a filosofiei și științei occidentale.

O idee adevărată nu poate fi nouă, pentru că adevărul nu este un produs al minții umane; există independent de noi și tot ceea ce trebuie să facem este să luăm cunoștință de el; in afara acestei cunoașteri nu poate exista decât eroare: dar oare modernii, in general, se preocupă prea mult de adevăr sau chiar știu ei ce este?

Și aici cuvintele și-au pierdut adevăratul sens, întrucât unii oameni (de exemplu, pragmatiștii contemporani) merg atât de departe încât folosesc in mod greșit cuvântul adevăr pentru ceea ce este pur și simplu utilitate practică, adică ceva complet străin ordinii intelectuale.

Rezultatul logic al abaterii moderne este tocmai negarea adevărului, precum și a inteligenței al cărei obiect este adevărul.

Omul modern, in loc să încerce să se ridice la adevăr, caută să coboare adevărul la propriul său nivel.

Matematician, filosof, metafizician, mare iniţiat - cunoscător al diferitelor doctrine esoterice - francmason și creștin implicat, René Guénon va milita toată viața pentru o trezire spirituală a omenirii, aflată într-o profundă criză. A avut o contribuție importantă în studiul mentalității tradiționale, metafizicii, esoterismului, simbolismului și ritualurilor de inițiere.

Sfârșitul unei lumi este și nu poate fi niciodată altceva decât sfârșitul unei iluzii.

Am intrat, de fapt, in faza finală..., perioada cea mai întunecată a acestei epoci întunecate, starea de disoluție din care nu există nicio ieșire decât printr-un cataclism, deoarece nu mai e necesară o simplă renaștere, ci o renovare completă.

În 1921 publică lucrarea Introducere generală in doctrinele indiene, unde expune teoria ciclurilor: lumea actuală străbate kali-yuga (epoca întunecată*) și se va distruge înainte de a renaște.

René Guénon considera că Occidentul trece, mai mult decât oricând, printr-o criză cauzată de ruptura de Tradiția întruchipată de valorile autentice ale creștinismului. Între 1909-1912 ia contact cu doctrinele orientale a căror coerență și unitate de principii cu creștinismul va încerca să le pună în evidență în dorința de a trezi în Occident forțele capabile să se opună decăderii acestuia.

Critica Occidentului modern atinge concepte precum umanism, democrație, individualism, desființând fără rezerve ceea ce numim filosofie tradițională, științe tradiționale, sistem filosofic etc.

Tradiționalist, Guénon, prieten cu Léon Daudet (regalist, figură importantă a extremei drepte, fiul lui Alphonse Daudet), scria: Istoria arată clar că necunoașterea ordinii ierarhice (ordine bazată pe supremația autorității spirituale asupra puterii vremelnice) duce pretutindeni și totdeauna la aceleași consecințe: dezechilibru social, dominație a elementelor inferioare și degenerescență intelectuală. Guénon dorește restaurarea "elitelor". Extrema dreaptă încearcă să-i recupereze scrierile, opera lui părând a fi o gândire totalizatoare și, scoțând din context anumite idei și/sau compilându-le, ar putea fi aplicate în "argumentarea" doctrinei extremei drepte - ceea ce ar fi fals, nu doar greșit. O analiză a scrierilor lui Guénon impune o precauție metodologică; scrierile lui trebuie citite cu prudență.

Civilizația modernă, ca și toate celelalte lucruri, are rațiunea sa de a fi, și dacă într-a-devăr încheie un ciclu, se poate spune că este ceea ce trebuie să fie, că vine la timpul și la locul potrivite; cu atât mai mult însă va trebui să fie judecată, după cuvântul Evangheliei: Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine sminteala.
(Criza lumii moderne a fost publicată prima dată în 1927).

Postarea e in memoria metafizicianului René Guénon și o înscriu în tabelul jocului Citate favorite, joc găzduit de Suzana pe blogul Floare de colț, dar nu înainte de a nota și câteva date biografice.

René Guénon, câteva date biografice


René Guénon a fost un copil bolnăvicios. În 1904 merge la Paris, ca student la matematică, dar renunță după doi ani din cauza firii bolnăvicioase, dar și pentru că era interesat mai mult de practicile și de tradițiile religioase, dar și de esoterism. Prima școală esoterică in care s-a inițiat a fost cea a lui Papus (Gerard Encausse) - mișcare esoterică de inspirație hermetică și creștină; părăsește ordinul din cauza unor neînțelegeri doctrinare, considerând că acolo nu poate obține o cunoaștere autentică. Fondează, in 1909, Ordinul Renovat al Templului, dar îl desființează repede.

În 1909 devine membru al Bisericii Gnostice a Franței fondată de Leonce Fabre des Essarts, devenind fratele Palingenius. Fabre îi îngăduie să scoată o revistă, La Gnose (Gnosa), unde își face cunoscute ideile ce se vor regăsi mai apoi în două cărți ale sale: Omul și viitorul său potrivit Vedanta (1925) și Simbolismul Crucii (1931); in aceeași perioadă aderă și la francmasonerie. Părăsește și acest ordin, orientând-se spre studiul tradițiilor orientale. Ajunge inițiat în hinduism și daoism.

În 1912 se căsătorește și tot în același an se orientează spre sufism, sub conducerea pictorului suedez John-Gustaf Agueli, convertit la islam și devenit Abdul Hadi. Esoterismul musulman va deveni pentru René Guénon ultima verigă a lanțului inițiatic.

Din cauza problemelor de sănătate nu va participa la primul război mondial, dar în această perioadă studiază filosofia la Sorbona și după finalizarea studiilor, în 1917 e profesor de filosofie la Setif, in Algeria, timp de un an, la un colegiu francez, predând filosofie.

În 1928 rămâne văduv și trece printr-o stare depresivă; in 1930 se îmbarcă pentru Cairo unde, in 1934 se convertește la Islam, se căsătorește cu fiica unui conducător spiritual, Karima.

După convertirea la islam va avea ca nomen Abd el Wahed Yekin (Yahya, in alte surse) - "Slujitorul celui Unic"; se va atașa ramurii shadite a sufismului.

Deși se stabilise în Egipt, a continuat să exercite influență asupra Occidentului prin articolele lunare care apăreau într-o revistă pariziană, Etudes Traditionnelles, corespondența extraordinar de vastă și cărțile scrise în perioada celui de-al doilea război mondial. 

Punând bazele Școlii Tradiționaliste a influențat pe mulți prin opera sa. Ananda Coomaraswamy (istoric, metafizician și filosof al artei indiene și al istoriei artei și simbolului în cultura asiatică) și-a schimbat întreaga viață și operă datorită lui Guénon - scrierile acestuia, după ale lui Guénon, sunt cele mai puternice și mai sincere din domeniul tradițional și pot fi luate ca referință fără ezitare. Frithjof Schuon (filosof și metafizician elvețian de origine germană), convertit la islam, a instituit o cale inițiatică pentru Europa - pe această cale au pășit și Mihail Vîlsan, Vasile Lovinescu; pe lângă aceștia doi, Guénon a întreținut o vastă corespondență și cu gânditorul Marc-Mihail Avramescu. Scrierile lui Guénon au influențat și pe alții, între care Mircea Eliade, logicianul Anton Dumitru și teologul Andrei Scrima.

Mihail Vîlsan, convertit la islam, devine, după moartea lui Guénon, redactorul șef al revistei Etudes Traditionnelles și începe publicarea operei postume a acestuia.

Între mulți alții, Andre Gide și Andre Breton au reflectat și ei asupra operei lui Guénon.

René Guénon s-a stins din viață în 7 ianuarie 1951, la Cairo, după o suferință fizică intensă; corpul a fost așezat în mausoleul familiei soției.

Despre cum a descoperit islamul René Guénon: https://www.islamweb.net/en/article/29386/how-rene-guenon-discovered-islam

René Guénon și catolicismul: http://traditioetrestauratio.blogspot.com/2012/04/william-h-kennedy-rene-guenon-and-roman.html

* Kali Yuga conform Ramayana: În Kali Yuga, focarul păcatului, bărbații și femeile sunt cu toții cufundați in nelegiuire și acționează contrar Vedelor... fiecare virtute a fost înghițită de păcatele din Kali Yuga; toate cărțile bune au dispărut; impostorii au promulgat o serie de crezuri, pe care le-a inventat propria lor minte. Toți oamenii au căzut pradă iluziei și toate actele pioase au fost înghițite de lăcomie.

2025-11-10

Ziua Mondiala a Științei pentru Pace și Dezvoltare

Ziua Mondiala a Științei pentru Pace și Dezvoltare - Ziua Mondială a Științei, pe scurt - e marcată anual, începând cu anul 2001, la inițiativa Organizației Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură - UNESCO - in data de 10 noiembrie, cu scopul de a evidenția rolul important al științei și pentru a implica toți oamenii în oportunitățile pe care le oferă știința, dar și în problemele cu care se confruntă societatea în prezent.

Un robot tip păianjen între bani, zaruri, cărți de joc și jetoane

Căutând "zile mondiale în noiembrie" am descoperit și existența acestei zile și citind "ziua mondială a științei pentru pace și dezvoltare" s-a formulat instantaneu un gând: "știința păcii e să refuzăm războiul" - simplu! Și mă gândeam "există o știință a păcii?" Ce mare știință?! Oamenii să refuze să lupte - de regulă, tinerii luptă în războaiele puse la cale de moșnegi bogați care se plictisesc. Apoi m-am lămurit: e celebrată știința! Prin cunoaștere, omul își dezvoltă creierul; tik-tok; 7x7=? arată calculatorul; câți pași am făcut într-o zi numără telefonul (deși n-are cine știe ce relevanță); nu mai memorăm prea multe pentru că găsim pe internet tot ce avem nevoie - aici, in hățișul internetului, știința de carte ar fi utilă pentru a distinge între adevărat și fals (in principal).

Scopurile (obiectivele) marcării zilei mondiale a științei

1. Evidențierea rolului științei

Dacă scopul marcării zilei mondiale a științei trebuie evidențiat în mileniul trei mai, mai că îmi vine a crede că oamenii n-au evoluat prea mult sau... după un vârf de evoluție începe involuția. Apoi, in ce se dorește evidențierea scopului științei? Vor putea oamenii să-și amputeze membrele inferioare pentru a face performanță în atletism, cu proteze bionice, de exemplu? Proteze performante pentru cei care au nevoie e in regulă, desigur. Evidențierea rolului științei în cercetarea ADN personalizată și evitarea (interzicerea, poate) nașterii unui om predispus la vreo boală genetică sau alegerea sexului, culorii ochilor etc. pentru un viitor om care ar fi născut? "Fabrică de embrioni"...? Știința poate avea un rol în multe și e perfect ok cât timp nu e nimeni obligat la ceva anume în numele dezvoltării, îmbunătățirii speciei umane.

Altfel spus, creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice cu privire la modul în care știința poate contribui foarte mult la o societate globală mai pașnică și mai sustenabilă. N-ai cum să nu zâmbești amar la așa ceva, gândindu-te câte zeci de milioane de oameni conștientizează asta, dar nu și beneficiază.

Creșterea gradului de conștientizare a opiniei publice referitor la problemele cu care se confruntă domeniul științei din toate colturile lumii. Adică, politicienii nu alocă suficienți bani in domeniul științei armamentului? Hm.

2. Implicarea tuturor in oportunitățile pe care le oferă știința

Implicarea tuturor in oportunitățile pe care le oferă știința e unul dintre scopurile marcării acestei zile (un pescaruș tocmai trecea prin zonă și... râdea). Numai cei care nu au acces la tehnologie - oricare ar fi aceasta - nu sunt implicați în "oportunități". Foarte mulți oameni din lume nu au acces nici la medicamente zise "de bază" - la tratamente sofisticate, descoperite datorită cercetării științifice nu au șanse; chiar de-ar ști că există, cei mai mulți nu au bani să beneficieze. Asta da implicare a tuturor in oportunitățile științei. Un alt caz în care e simplu cu teoria și complicat cu practica.

Promovarea și consolidarea solidarității naționale și internaționale cu privire la domeniul științei între țări, inclusiv în țările în care există diverse conflicte. Mmmmda. Foarte interesantă teorie - să nu zic că-i gargară fără apă.

3. Problemele cu care se confruntă societatea actuală

La alt nivel, altfel percepute, altfel înțelese și descrise, problemele sunt acelea care au tot fost și vor mai fi: sărăcie, foamete, analfabetism, discriminare, xenofobie, rasism, violență, războaie...

Consolidarea interesului pentru știință și tehnologie, in special că instrument ce poate fi utilizat in beneficiul societăților. Acum, depinde cine deține și cum utilizează acest instrument.

Știința nu duce, automat, la pace. Prin știință s-a ajuns la arme atât de sofisticate. Unul inventează o armă cu o mare capacitate de distrugere, altul dezvoltă una care - vrăjeală - o poate anihila pe prima, altul face una și mai și, să descurajeze orice eventual dușman, altul una și mai și... Din banii investiți anual (la nivel mondial) în cercetarea pentru armament și producerea armamentului cred c-ar ajunge să fie hrăniți timp de cel puțin un an oamenii flămânzi din zone foarte sărace ale lumii.

Știința nu duce, automat, nici la dezvoltare, in general. Pentru "ingredientele" necesare diferitelor aparate, dispozitive etc. se macină Pământul până în străfund, ceea ce conduce - in timp - la grave probleme privind mediul înconjurător. Dacă e nevoie de litiu (ca exemplu) pentru dezvoltare mai contează câteva mii de hectare distruse prin săpături și mai contează pânză freatică?

Un fel de concluzie

Știința e bună, e bine să fie promovată - absolut nimic de comentat contra - dar se poate ajunge ușor în punctul în care pe o parte se dezvoltă societatea, pe cealaltă se distruge. De exemplu: omenirea, teoretic, a scăpat de multe boli, are remedii pentru multe, dar s-a ales cu multe altele... și unele din cele noi nu au remediu. Un alt exemplu: războaiele produc mult mai multe distrugeri azi și nici nu mai sunt tocmai... cinstite - înainte vreme, vrăjmașii erau față în față (mai mult sau mai puțin), acum... un proiectil își poate atinge ținta de la sute de kilometri distanță.

În fiecare an se alege o temă pentru ca evenimentele organizate cu ocazia Zilei Mondiale a Științei să graviteze in jurul unei idei concrete - in 2025 deviza este: Știință globală pentru bunăstare globală. 😉 Unii tocmai au anunțat că vor să-și testeze armele nucleare; alții le-au testat... Prin știință s-a ajuns la apariția acestor arme. Din nou: pentru bunăstare e important cine și în ce scop folosește cuceririle științei.

2025-11-09

Haosul nu moare niciodata. 9 noiembrie

Corpuri cerești in dezordine aproape de zone terestre

Ziua internațională (amuzantă) haosul nu moare niciodată e marcată pentru ziua de 9 noiembrie. Cine și când a inventat aceasta zi nu se știe.

Toți oamenii ar trebui să sărbătorească haosul pentru că nu e specific unei anumite regiuni sau unui anume tip de persoană, ci face parte din condiția umană.

De ce ar sărbători cineva faptul că haosul nu moare?! Simplu: e amuzant. Practic, fiecare om încearcă să îmbrățișeze haosul lumii in care trăiește. Haosul nu e, neapărat, ceva rău.

Probabil că nu există o modalitate de a scăpa de nebunia cotidiană de care avem parte în viață așa că, in loc să fugim (să ne retragem din lume precum sihaștrii) mai bine căutăm moduri de a-l tempera și chiar de a-l face amuzant.

Există o mulțime de zile dedicate eliberării de stres, calmului, relaxării in general: zile legale de odihnă, zile libere cu ocazia diferitelor sărbători, concedii de odihnă, vacanțe etc. și existența acestor "zile de pauză" pornește de la ideea că oamenii sunt in mare parte ocupați, prea agitați, prea grăbiți și au nevoie să ia o pauză pentru o perioadă, dar nu funcționează! Toată lumea pare a fi mereu ocupată, tot timpul (chiar și zilele de repaus amintite mai sus) și nimic nu pare a fi vreodată simplu sau liniștit.

Haosul nu moare niciodată e o sărbătoare inventată pentru a încuraja oamenii să realizeze că haosul face parte din viață și asta nu se va schimba niciodată. De ce ne-ar deranja haosul?! Când ne deranjează, însă, ar trebui să fie simplu: respirăm adânc și renunțăm la ceea ce creează haos în viața noastră - azi ar fi o zi potrivită pentru asta (ce bine ar fi să fie simplu de făcut așa cum e de scris).

Moduri de a sărbători ziua haosul nu moare niciodată

Ia o pauză de la haosul cotidian. Nu aștepta timpul potrivit pentru această pauză pentru că niciodată nu va fi "momentul potrivit pentru o pauză" așa că ia-o acum, pauza.

Îți rezervi ziua numai pentru tine și faci lucruri care te ajută să scapi de stres (stresul e o formă de haos, aș zice).

Să nu faci altceva decât să citești, să vizionezi filme (eventual, ceva cu Apocalipsa) - sau și una și alta - sau să te uiți la pereți și să croșetezi clătite.

Pur și simplu dormi în mijlocul zilei! Pentru că haosul nu moare niciodată poate aștepta o zi ca să te deranjeze mai apoi.

Teoria haosului

E o teorie similară "efectului fluturelui". Teoria sugerează că până și evenimentele aparent aleatorii, cum ar fi dezastrele naturale, au tipare subiacente care le definesc.

Matematicianul James A. Yorke a inventat sintagma "teoria haosului", pornind de la "efectul fluturelui" al lui Edward Norton Lorenz (matematician și meteorolog).

Ce este haosul

Haosul e o stare de dezordine sau confuzie și poate apărea în orice aspect al existenței umane. Haosul a existat înainte de a se găsi un cuvânt - și o definiție - pentru el.

In dicționarul explicativ haosul e explicat astfel: 1. Stare de neorganizare in care presupuneau anticii că se afla materia înainte de apariția universului cunoscut de om. 2. (Fig.) Neorânduială, neorganizare, dezordine.

Conform mitului genezei lumii la greci, Chaos e prima divinitate care a apărut și care reprezintă personificarea haosului primordial, dinaintea genezei și a instaurării ordinii (zeu al spațiului gol de la începutul timpului) - haosul a existat înaintea universului și e parte integrantă din viață.

Haosul e subiectiv și e diferit de la om la om. Pentru unii, haosul e traficul aglomerat, pentru alții haos e o întâlnire cu rudele, pentru alții e dezordinea din casă, pentru alții e un program de lucru încărcat care trebuie echilibrat cu treburile casnice și responsabilitățile familiale și tot așa.

Haosul e inevitabil. Sigur, putem încetini ritmul, putem lua o pauză în care să fim numai cu noi, dar nu putem opri haosul din viață.

O adevărată mișcare de îngrijire personală a luat avânt in ultimul timp și e bazată, in principal, pe comercializarea de produse "de relaxare", diverse ghiduri, muzică etc. Dar haosul nu se oprește după ce îți scoți masca de "întinerire" sau după ce ieși dintr-o baie parfumată. 

Haosul poate fi pozitiv sau negativ, in funcție de reacția fiecăruia. Ne poate împinge să acționăm nebunește sau pur și simplu să facem un program dacă nu ne descurcăm in haos. Poate avea efecte negative, desigur, dar e in funcție de alegerea fiecăruia.

Nu e un secret cum te poți bucura de viață cu tot haosul ei: accepți dezordinea și o înfrunți.

Haosul, fiind parte integrantă din viață, merită sărbătorit. Nu?!

Sursa foto (generată AI): https://pixabay.com/users/dancperl-31597847/

Postare programată

2025-11-08

Arhanghelii Mihail, Gabriel și alții in filme

Azi, de sărbătoarea sfinților Mihail și Gavriil, să nu fii zgârcit și să nu te cerți - ideal ar fi ca în fiecare zi să nu fim zgârciți și să nu ne certăm; e bine și măcar o zi din an.

Sănătate și mult bine celor care au numele Gabriel și/sau Mihail!

Cine sunt arhanghelii Gabriel și Mihail

Arhanghelii nu sunt persoane canonizate după trecerea la cele veșnice, ci sunt recunoscuți ca îngeri.

Arhanghelul Gavriil e considerat mesagerul veștilor bune pentru că el a vestit lui Ioachim și Anei nașterea Fecioarei Maria. Tot el o vestește pe Fecioara Maria despre nașterea lui Isus.

Arhanghelul Gabriel (Gavril sau Gavriil) e mesagerul Domnului, dar și cel care ține piept demonilor și răului.

Arhanghelul Mihail transmite rugăciunile pe care oamenii le adresează Tatălui ceresc; e primul dintre îngerii păzitori care s-a luptat cu îngerii răzvrătiţi împotriva lui Dumnezeu. Este considerat conducătorul oștilor cerești. Tot el e cel care a călăuzit pe Lot, cu familia lui, la ieșirea din Sodoma; a scos din cuptor pe cei trei tineri din Babilon; l-a sprijinit în luptă pe Ghedeon, eliberează din închisoare pe Apostolul Petru. Conform scripturii, toți morții vor ieși din morminte la glasul trâmbiței arhanghelului Mihail.

În tradiția populară se spune că arhanghelii Gabriel și Mihail veghează trecerea sufletului din lumea aceasta în lumea cealaltă.

Arhanghel înseamnă "cel dintâi dintre îngeri", iar înger înseamnă "vestitor", pentru că e cel care face cunoscută oamenilor voia Domnului.

Câteva titluri de filme/seriale cu arhangheli și îngeri

Arhanghel înconjurat de ingeri învingând un demon

Nu m-a interesat în mod deosebit să rețin titlul filmelor văzute și, in ultimul timp, nu-mi mai amintesc din filmele văzute decât ideea centrală.

Despre două filme cu îngeri am scris mai pe larg, cu ocazia trecutelor întâlniri săptămânale la Clubul cinefililor: Wings of Desires(1987) și City of Angels (1998) - primul mi-a plăcut foarte mult.

Filmul Michael (1996), cu John Travolta, e o comedie fantastică. Arhanghelul Mihail a fost trimis pe Pământ să rezolve una, alta.

The Prophecy II (1998) e al doilea din seria de filme pe temă, dar nu sunt sigură că le-am văzut și pe celelalte. Arhanghelul Gabriel (Christopher Walken) nemulțumit că Dumnezeu acordă o prea mare atenție oamenilor se hotărăște să omoare îngeri, să distrugă lumea.

In filmul Constantine I (2005), cu Keanu Reeves in rolul lui John Constantine, un personaj care are capacitatea de a recunoaște îngerii și demonii care au aspect uman și trăiesc printre oameni; rolul arhanghelului Gabriel îl are o actriță - nu m-a încântat ideea, dar a fost ok pentru că are, in film, aspect androgin. Filmul Constantine II nu am avut ocazia să-l văd.

Gabriel (2007) e un film australian. Arhanghelul Gabriel luptă pentru a scăpa purgatoriul de îngerii căzuți și pentru a salva sufletele captive acolo. Efectele speciale sunt reușite, dar filmul nu m-a încântat in mod deosebit.

Legion (2010) e un film slab cotat pe IMDb, dar mi-a plăcut ideea filmului (mai puțin unele scene sângeroase menite, probabil, să califice filmul și la genul "groază"). În film se înfruntă arhanghelul Mihail cu arhanghelul Gabriel - motivul înfruntării mi s-a părut original.

Eu sunt Gabriel (2012). Un orășel din Texas in care seceta durează de câțiva ani, economia e pe butuci și oamenii au cam ajuns la disperare. Un cuplu întâlnește, in pustietate, un copil; cei doi îl iau cu ei, sperând că îl pot ajuta - din acea zi începe o serie de miracole.

Serialul Supranatural (2005 - 2020) mi s-a părut unul reușit. Doi frați vânează demoni și alte creaturi care fac rău oamenilor. Uneori sunt ajutați de îngeri și/sau arhangheli (unul dintre aceștia fiind Castiel).

Din serialul Lucifer (2016 - 2021) am văzut numai primul sezon, din șase. Lucifer (Tom Ellis) s-a săturat să aibă grijă de iad și s-a hotărât să petreacă timp pe Pământ, să-i înțeleagă mai bine pe oameni. S-a stabilit în Los Angeles, ca proprietar al unui local de noapte.

Serialul Good Omens (2019 - 2025) mi s-a părut simpatic, promițător, dar apoi... am realizat că arhanghelii Michael și Uriel sunt personificați de actrițe și am fost dezamăgită așa că am renunțat - nu mi s-au părut potrivite cele două.

Mai sunt și altele pe care le-am văzut, dar nu am reușit să le aflu titlul.

Sursa foto (generată AI): https://pixabay.com/users/maxefex-5447583/

Postare programată

2025-11-06

Zaruri. RiO

Cine a inventat zarurile? Imposibil de afirmat cu certitudine, dar ele există de mii de ani. Sofocle (n.~ 496 î.Hr. - d. 406 î.Hr.) și Platon n. anii 420 în.Hr. - d. anii 340 î.Hr.) au susținut că Palamedes a inventat zarurile (jocul de table) in timpul asediului Troiei (cca. 1200 î.Hr.) Herodot (n.484 î.Hr. - d. 425 î.Hr.) zicea că lidienii din vremea regelui Atys (presupus a fi primul rege al Lidiei, mileniul doi î.Hr.) sunt inventatorii. Descoperirile arheologice, însă, contrazic afirmațiile celor amintiți.

Patru zaruri negre cu puncte albe oglindite într-o suprafață neagră

Deoarece m-a atras fotografia cu zaruri, pentru jocul Reflexii in oglindă, inițiat de SoriN și găzduit azi de Carmen pe blogul Între vis și realitate, s-a trezit curiozitatea cu privire la istoria existenței zarurilor așa că am căutat informații și le-am adus aici, pe scurt.
Sursa foto: https://pixabay.com/users/pixies-1021586/

Prezența punctelor pe fețele zarurilor e explicată prin faptul că atunci când au început a fi utilizate des numerele nu erau recunoscute pe scară largă - punctele au fost perfecte pentru standardizare.

Cel mai vechi zar confirmat e datat în jur de 2600 î.Hr. - e piramidal și era folosit in Simeria Antică, dar încă din jurul anilor 5000 î.Hr. au fost folosiți precursori ai zarurilor pentru a ghici viitorul - erau bucăți de oase de la animale și aveau patru fețe. Primele zaruri cu șase fețe se pare că au apărut în jur de 3000 î.Hr. (într-o zonă din Iranul de azi) și tot din os erau realizate. Dovezi istorice despre folosirea zarurilor in Mexic datează tot din jurul anului 3000 î.Hr.

Primele zaruri cubice au fost descoperite în mormintele egiptene din anii 2000 î.Hr. Din anii 900 în.Hr. datează primele zaruri cubice din Europa; din anii 600 î.Hr. datează cele mai vechi zaruri descoperite în China, iar din 400 î.Hr. sunt menționate în scrieri hinduse și buddhiste.

În Europa s-au impus zaruri!e cubice cu suma punctelor de pe fețele opuse egală cu șapte. Soldații romani sunt cei care au contribuit la popularizarea lor - ei au fost primii care au diversificat materialele din care erau făcute zarurile și, practic, le-au standardizat. Erau foarte populare in zona Mediteranei și au ajuns în nordul Europei după primele campanii vikinge.

Zarurile reprezintă cel mai vechi generator aleatoriu de numere. Există zaruri cu 4, 5, 7, 8, 10, 12, 16, 20 și chiar 100 de fețe - până ieri, când am citit pe punctul.ro știam că zarul e cub cu puncte și atât.

In Egipt a fost descoperit un zar cu 20 de fețe (datat în jurul anilor 300 î.Hr.) și un obiect similar, cu origini romane, a fost datat în primul secol după Hristos.

De regulă, zarurile au formă cubică: 6 fețe opuse și cu latura standard de 16 mm; suma numerelor situate pe două fețe opuse e egală cu 7 - regulă valabilă din antichitate. Există și zaruri cu formă poliedrică, alta decât cubul (numite corpuri ale lui Platon), cu toate fețele poligoane regulate și cu vârfurile având același număr de muchii.

Pentru standardizare oficială zarurile au fost supuse analizei matematice de Galileo Galilei și de Girolamo Cardano in jurul lui 1600 d.Hr., dar în anul 1888 au apărut zarurile de poker, cu 8 fețe, in 1906 a fost brevetat zarul cu 10 fețe, iar în 1985 a fost configurat zarul cu 100 de fețe.

2025-11-05