Mirosul este un vrajitor puternic ce te transporta peste mii
de mile si prin toti anii vietii tale.
(Helen Keller)
Muntele intreg zambeste verii! Fagii sunt iar verzi, cu
frunzele lor dintate; in varful fiecarei ramuri din cetinile brazilor si ale
molizilor ciucurelul verde-deschis din primavara s-a transformat intr-o noua
crenguta, nu mai e bun de adunat pentru “siropul de brad” cu gust si miros
minunat. Se aude trilul mierlei si undeva, departe, se aude darabana
ciocanitoarei. Vara imprastie pentru toate vietatile muntelui din cornul ei cu
bunatati: seminte si boabe pentru ele. In scorburi putem da de pupeze… si daca
nu le vedem le putem auzi: “up-up-up… up-up-up” Daca gasesti in vreo scorbura
cuib de pupaza si iti aproii nasul simti un miros de acru, de amoniac si daca
atingi puii mirosul iti ramane pe maini si te speli de zece ori pana trece.
Pupaza scoate hrana si din “placintele” de pe pasune si de altundeva, dar nu
din aceasta cauza miroase cuibul si puiul de pupaza, ci din cauza unei glande
care secreta o materie vascoasa si care patrunde in penajul puilor, un
sistem de aparare pus la punct de mama Natura. Pupaza adulta nu mai are acest
miros.
Padurea nu este doar un labirint - la propriu - pentru cine
nu o cunoaste si se abate de la potecile batatorite si marcate, ci este si un
labirint de emotii vii… Un fosnet de frunze
imi spune ceva, o adiere de vant poate aduce un parfum care sa-mi evoce anumite
amintiri, un trosnet de crengute imi poate da de veste ca un animal e undeva
aproape… Lumini si umbre se succed fara o anume ordine si privirea poate juca feste. O plimbare prin padure este
o adevarata poveste. Imi aminteste mirosul din copilarie, cand auzeam povesti
cu feti frumosi care fugeau de vrajitoare si aruncau in urma lor piepteni cu
dinti desi din care cresteau paduri inalte menite sa intarzie vrajitoarea cea
rea din urmarirea ei, imi evoca adapostul haiducilor Andri Popa, Iancu Jianu
dar si al lui Robin Hood.
Cati cunosc farmecul padurii intr-o noapte
cu Luna plina si cer senin? Vraja padurilor seculare este adancita in noptile
senine. Imaginatia rupe barierele si imi pot inchipui orice pentru ca fiecare
ram, fiecare tufis, fiecare trunchi - vertical sau cazut - arata altfel, pare
ca prinde viata si este in miscare sub razele de Luna. Tacerea e mai adanca,
intunericul mai dens, accentuat de razele astrului nocturn care dezvaluie forme
ciudate. Un varf de cetina care atinge obrazul, un con de brad cazut, o
crenguta care trosneste sub talpa pantofului pot baga groaza intr-un necunoscator
care mai e si fricos de felul lui. De asemenea, se accentueaza sentimentul
singuratatii, al neputintei omului in fatza Naturii. Apoi, ce-ti mai lipseste!
“U-hu-hu-huhu-huuu” care suna adanc cavernos de undeva din misterul padurii.
Cand se lasa tacerea aceasta pare mai grea, mai densa. Si iar, din alta parte:
“u-hu-hu-huhu-huuu” - ca si cum toate duhurile au prins glas. Cand auzi acest
sunet trebuie sa stii ca in apropiere este o poienita si, daca te grabesti,
poti avea sansa sa vezi buha plutind curbat, in linie moale, aproape de pamant.
In lumina Lunii un astfel de zbor pare ca face parte dintr-un vis pe care-l
visezi, nu-l traiesti! Si auzi din nou acel hohot de ras scurt si infundat
venind ca din alta lume.
Imi amintesc cum am pasit, in copilarie, prin padure… Aveam
oarecare teama - pentru ca citeam povestile cu vrajitoare rele, povestea “Hansel
si Gretel”… dar fiind si cu tata, incet-incet, padurea a inceput sa imi placa.
M-a invatat tata sa deosebesc ciupercile otravitoare de cele comestibile. Mie-mi
placeau acele umbrelute rosii cu picatele albe… dar cele bune pentru consum nu sunt
deloc frumoase la vedere. Imi place parfumul ciupercilor… Nu mai stiu cum
miroase iasca galbena… Are o culoare frumoasa dar o putem vedea doar la
inaltimea trunchiului, ca o inflorescenta galbinoasa care poate distruge
arborele pentru ca il seaca de seva. Si mai e iasca aceea care pare a fi o
policioara intoarsa, ca si cum ar fi folosita de spiritele padurii… Aceste
ciuperci pot ajunge la dimensiuni spectaculoase!
Imi amintesc plimbarile pe care le faceam, candva, prin
paduri. Imi plac foarte mult - sunt misterioase padurile. Ai impresia ca intri
si - sigur - vei reusi sa te descurci chiar daca te abati de la poteca. Dar nu
e asa… Trebuie sa te orientezi dupa razele soarelui, dar aceste raze nu patrund
intotdeauna printre coroanele arborilor inalti. In padure soarele nu mai are
puterea pe care o are in mijlocul unei campii… si de aceea padurea e perfecta
in zilele caniculare: e racoare!
Susurul izvoarelor pe care le intalnim uneori la baza unui
arbore - dar cel mai adesea langa o stanca - ne incanta simturile, nu doar
auzul. In apropierea izvoarelor sau paraiaselor simt o racoare… umeda si pare
ca aerul are un miros deosebit, greu perceptibil dar si mai greu de descris.
Apa rece, cristalina, are o savoare deosebita. Aceasta fantana arteziana
naturala la baza unui arbore este un simbol al vesnicei reintineriri. La izvor
se produc intalnirile providentiale, se infaptuiesc uniunile, aliantele,
pactele. Apa e necesara vietii si anterioara nasterii lumii.
Muntele simbolizeaza in acelasi timp centrul si axul
universului dar cea mai raspandita varianta a centrului axial al lumii este
copacul. De-a lungul istoriei milenare civilizatiile i-au consacrat un cult.
Stejarul era venerat in Galia, teiul in Germania, frasinul in Scandinavia,
mesteacanul in Siberia, maslinul in tinuturie islamice, smochinul in India,
bambusul in Japonia. Copacul, credeau anticii, inlesneste comunicarea dintre
cer si pamant. Verticalitatea copacului, verdeata lui permanenta sau reinnoita
la trei niveluri (al radacinilor, al trunchiului, al frunzisului) pun in
legatura lumile celesta, aeriana si pamanteana. Seva lui este un fel de roua
din adanc, iar fructele sale, mere din gradina Edenului, sunt hrana a
nemuririi.
Legenda spune ca cedrul absoarbe energia proiectata prin
Cosmos de om, o conserva si, la nevoie, o restituie. O daruieste cand lipseste
in Univers, prin urmare in om si in tot ceea ce traieste si creste pe
pamant. Se mai spune ca cedrul secreta fitonocide care distrug
microorganismele patogene si purifica aerul. Incaperile lambriate cu lemn de
cedru au mai putine bacterii pe metru patrat.
Patul de frunze moi pe
care pasesti in liniste, mirosul de muschi umed si de pamant, copacii pe care
vrei sa-i imbratisezi ca sa-i simti cum miros… sunt evocate de mai multe
parfumuri, intre care Bois de Cedrat, de la Creed, in care lamaia si mandarina se imbina cu izul padurii de cedri sau She Wood, de la Dsquared, cu esente
lemnoase.