Sfântul Gheorghe e şi ocrotitor al soldaţilor

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe (George) s-a nascut in Cappadocia, intr-o familie creştină, si a trait in timpul domniei imparatului Diocleţian. Mai multe date nu se cunosc cu certitudine, neexistand niciun document al epocii care sa contina date despre viata sa. Ceea ce se stie despre el a fost scris ulterior.

Cappadocia e afla in estul Anatoliei, in centrul a ceea ce este acum Turcia. Relieful consta dintr-un platou inalt de peste 1000 m altitudine, care este strapuns de varfuri vulcanice, Muntele Erciyes (Argaeus vechi), in apropiere de Kayseri (vechea Cezaree), cu 3916 m, fiind cel mai inalt.

In anul 17 imparatul Tiberius, a transformat Cappadocia intr-o provincie romana.

Sfantul Gheorghe a fost la origine un cetatean al Imperiului Roman, nascut undeva intre anii 275-285 d.Hr. in orasul Lydda (Lido, Lida) din Palestina (specifica alte surse). Tatal sau, Geronzio, descindea din nobila familie Anici, si avea rangul de conducator al trupelor armatei romane dislocate in provincia Capadocia din Asia Mica, iar mama sa Policronia era de neam palestinian. Parintii sai erau crestini devotati care practicau acesta noua religie in conditii de absoluta clandestinitate. Ei i-au ales numele de Gheorghe care in greaca veche simboliza protectorul pamantului, agricultorul.

Etimologia numelui vine din grecesul "geos" adica pamant si "orge" a semana, a cultiva. Alti cercetatori sustin ca numele de Gheorghe sustine natura sfantului, "geror" insemand sfant si "gyon" lupta, adica "sfantul luptator" in dialectele din Capadocia.

De mic copil este atras de manuirea armelor, dand dovada de o dibacie neobisnuita. Cand micul Gheorghe avea doar 14 ani, tatal sau a murit, fiind osandit la moarte muceniceasca. Dupa acest moment dramatic, Gheorghe decide sa plece spre cetatea Nicomidiei, oras imperial pe atunci. Tanar placut la infatisare, inalt, cu o constitutie fizica atletica, Gheorghe imbratiseaza cariera militara a parintelui sau, ajungand in scurt timp comandant al unui corp de armata, in timpul lui Diocletian.

Sfantul Gheorghe se numara intre putinele personaje crestine adorate chiar de o parte a musulmanilor: Sub numele de Haderiliaz, Gheorghe este respectat si glorificat in republicile caucaziene preponderant musulmane, in Turcia, Kurdistan, Turkmenistan si Kazahstan.

Oamenii l-au iubit atat de mult incat este si astazi patron al unor tari, orase, categorii sociale si chiar echipe de fotbal. Impreuna cu Dimitrie Izvoditorul de Mir, Gheorghe imparte statutul unic de sfant-soldat al ortodoxiei.

Imbracat soldateste intr-o camasa de zale si inarmat cu o sulita prevazuta cu o cruce, Sfantul Gheorghe este patron-protector a numeroase ţări, ţinuturi si orase. Cel mai iubit este insa in Georgia, un stat mic din caucaz ai carui locuitori au ales sa-si numeasca ţara dupa numele sfantului, pe langa denumirea de Kartvelia sau Gruzia, cum ii spun ruşii.

Dragostea sa mare faţă de oameni a facut ca multe categorii sociale si tagme sa-si gaseasca in el patronul, protectorul si mijlocitorul intru Hristos. Este protectorul tuturor celor care lucreaza pamantul, al agricultorilor si ciobanilor, al sotilor si cavalerilor, al arcasilor, macelarilor, calaretilor, calatorilor, taranilor, fierarilor, lemnarilor, dogarilor, selarilor, curelarilor si soldatilor.

De la cavalerii templieri, maltezi si teutoni până la sifilitici si leprosi - toti si-au gasit de-a lungul veacurilor reazem si alinare in rugaciunile adresate Sfantului Gheorghe ca un drept mijlocitor intre credinciosi si Bunul Dumnezeu. Tot el este cel care apara de urgia ciumei, febrei si bolilor de piele. O cruce roşie pe fond alb este simbolul acestui sfânt mare mucenic, pe scuturile medievale cruciate, sau pe drapelul Georgiei si Angliei. Crucea sa sta la originea insemnului heraldic al Ierusalimului si Georgiei, fiind insotita de 4 cruci mai mici simbolizand cu totul cele 5 răni ale Mântuitorului. Acest insemn a fost purtat pentru prima data de printii georgieni crestinati, urmati de templierul Godefroy de Bouillon, unul dintre liderii Primei Cruciade, primul suveran al Regatului Ierusalimului (nu a folosit denumirea de “rege”).

Desi pagan, imparatul Diocletian pana la anul 303 nu a luat nici o masura impotriva crestinilor. In anul 303 insa, din indemnul ginerelui sau Galeriu, pe care Diocletian l-a luat ca insotitor la domnie, a aprins prigoana impotriva crestinilor. Diocletian emite un edict conform caruia fiecare soldat crestin trebuie arestat si obligat sa ofere sacrificii si rugaciuni zeilor pagani ai Romei Antice. Afland de gestul imparatului,Gheorghe hotareste ca acesta este momentul potrivit mantuirii prin jertfa sa muceniceasca. A doua zi, imparte saracilor toate lucrurile sale, aurul, argintul si hainele scumpe si isi elibereaza toti sclavii, dand ordin ca toate pamanturile, casele si averile din Palestina sa fie impartite oamenilor nevoiasi.

Initial, Diocletian nu vroia sa-l condamne pe Gheorghe, deoarece s-ar fi lipsit de un comandant militar extrem de capabil, dar pana in final aversiunea sa impotriva crestinilor a invins. Imparatul ii spune generalului cat de mult il pretuieste, indemnandu-l sa-l renege pe Hristos si sa dea jertfa zeilor pagani, promitandu-i in schimb pamanturi, sume de bani, sclavi si avansari in functie. In fata acestor tentatii materiale, Sfantul Gheorghe l-a privit direct in ochi si i-a spus ca imparatia din prezent este desarta, nestatornica si curand pieritoare, iar toate cate se afla in ea sunt trecatore si curand pieritoare. A incheiat intarind cuvantul sau ca nimic dintre cele lumesti nu-l va face sa se razgandeasca. Imparatul l-a aruncat in inchisoare, condamnandu-l la tortura. Noaptea, insa, spune legenda, un inger cobora in celula si ii vindeca toate ranile. In bunatatea lui ajuta pe toti nevoiasii, ba chiar se zice ca a inviat un om si vita unui om sarac. Diocletian (care avea viziuni fel de fel) era turbat de ciuda, asa ca temeandu-se de marea putere ce ar putea-o avea Gheorghe a dat ordin ca sfantul sa fie dus in afara cetatii si decapitat. Rugandu-se cu bucurie si-a pus impacat capul sub sabia ce avea sa i-l reteze. Se intampla in 23 aprilie.

In traditia românilor

Sfantul Gheorghe este prezent in credintele populare ale romanilor inca din cele mai vechi timpuri. Sangiorzul este unul dintre cele mai importante personaje din mitologia romaneasca, reprezentand o sinteza autohtona dintre venerarea Sfantului Gheorghe si cultul unei divinitati agro-pastorale dacice. Cei doi mari sfinti militari ai Ortodoxiei, Gheorghe (23 aprilie) si Dimitrie (26 octombrie) impart dintotdeauna anul pastoral in cele doua mari etape ale transhumantei. Credintele populare afirma ca Dumnezeu insusi i-a incredintat "cheile vremii" cu care el deschide sezonul cald, in timp ce Sfantul Dimitrie (Samedru) inchide anul pastoral.

Armata româna se afla sub ocrotirea Sfantului Gheorghe inca din vremea lui Stefan cel Mare, al carui stindard de biruinta purta imaginea acestuia, fiind “Ocrotitorul Ostirii”. Asa a fost până in anul 1996, cand printr-un ordin al ministrului Apararii Nationale s-au nominalizat ocrotitorii spirituali pentru fiecare categorie de forta armata: aviatorii, respectiv Statul Major al Fortelor Aeriene, au ales ca ocrotitor pe Sfantul Prooroc Ilie Tesviteanul, marinarii, respectiv Statul Major al Fortelor Navale, au ales-o ca ocrotitoare pe Sfanta Fecioara Maria, iar Statul Major al Fortelor Terestre a ales ca patron spiritual pe Sfantul Mare Mucenic Gheorghe.

Crestinii ortodocsi de stil vechi il celebreaza pe Sfantul Gheorghe in data de 6 mai.

Cavalerul Trac (Sangeorzul românesc)

Spun altii: in Panteonul românesc este asimilat cu Cavalerul Trac, in timp ce pentru spiritualitatea populara este cel de-al doilea stalp calendaristic, alaturi de Sfantul Dumitru, Samedru.

Mitul cavalerului trac constituie in traditia românească (daco-romană, aromână, macedoneană) un scenariu aproape canonic al colindelor vechi de iarna, creştine. C. Cinodaru remarca cu surprindere ca tracii aveau in Aprilie "serbarile păgâne" tinute in cinstea eroului trac. Odata cu consolidarea creştinismului in spatiul traco-dac, aceasta sarbatoare a fost inlocuita cu cea a Sfântului Gheorghe, sfant a carui iconografie a fost inspirata de cea a cavalerului trac.

Viitorul sfant - Sfântul Gheorghe intruchipare a zeului trac-ucigand balaurul, stapanul Infernului, devine Katahtonis (stapanul celor morti) si totodata si al celor vii. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sfântul Gheorghe. Prin crestinarea treptata a geto-dacilor, deveniti, datorita cuceririi si a colonizarii romane, daco-romani, aparuti in istorie la sfarsitul a patru secole de prefacere, in veacul al VIII-lea, se iveste Sfântul Gheorghe provenit din Cavalerul Danubian. El a urmat pilda lui Isus si s-a sacrificat pentru eliberarea prin credinta a celor multi. Transformarea Cavalerului Danubian are loc in perioada avansului dinspre sud spre nord a crestinismlui si a transformarii Republicii Romane in Monarhie de drept Divin si a imparatului in Deus, sub influenta culturii persane. Reactia a avut loc in zona spatiului traco-daco-roman, in Dacia nord-dunareana.

Ordinul Dragonului

Ordinul Dragonului, unul dintre cele mai faimoase ordine cavaleresti europene, pare sa fi fost privit de initiatorii săi ca un continuator al vechiului Ordin al Sfântului Gheorghe (Societas militae Sancti Georgii), fondat de Carol Robert de Anjou in anul 1326.

Numele de Dracula provine din porecla Draculea pe care Vlad Tepes o purta din cauza faptului ca era fiul lui Vlad Dracul, un domnitor din Tara Romaneasca apartinand dinastiei Basarabilor. Acesta purta vestminte negre si un medalion infatisandu-l pe Sf. Gheorghe luptand cu balaurul sau cu dracul, de aici numele de Vlad Dracul. Acel medalion era purtat de cavalerii unui ordin instituit de catre regele Ungariei Sigismund de Luxemburg: Ordinul Dragonului. Patronii spirituali ai Dragonului sunt Sfantul Gheorghe, Sfantul Arhanghel Mihail si Sfanta Margareta.

Societas Draconistrarum – in latina – a fost un ordin religios cavaleresc creat in 12 Decembrie 1408 de imparatul Sigismund de Luxemburg (care va fi Maestru magnificus), in special pentru a proteja crestinatatea de amenintarea otomana. Desi in heraldica crestina traditionala Dragonul e asociat puterii malefice invinse de Sfantul Gheorghe, Dragonul reprezinta, in heraldica Ordinului, sufletul unui cavaler care-si da viata pentru a salva un alt suflet, imaginea fortei impresionante pe care o ofera in jerfa de sine.

Ordinul Jartierei

Ordinul Jartierei a fost instituit pe la anul 1340; dupa alte surse prin 1344 (altii zic 1348).
Honi soit qui mal y pense (Ruşine aceluia ce de rău gândeşte) – deviza Ordinului.

Este cel mai inalt ordin cavaleresc britanic, instituit in Anglia de regele Eduard al III-lea. Se spune ca, la un bal, in Calais, Catherine Montagu, contesa de Salisbury, amanta regelui, a lasat sa-i cada jartiera, in timp ce dansa. Regele a ridicat jartiera si, taind elanul celor care faceau glume la adresa gestului sau, a spus: Domnilor, nerusinat sa fie [considerat] cel ce se gandeate la rău! Cei care râd acum se vor simti, intr-o zi, foarte onorati sa poarte o panglica asemanatoare, pentru ca aceasta panglică va fi aaezata intr-o asemenea onoare incat zeflemiştii însisi o vor cauta curtenitor.

Potrivit altei legende, regele Richard I a fost inspirat in secolul al XII-lea de Sfântul Gheorghe luand hotararea de a atasa o jartiera in jurul gambei cavalerilor sai pentru a le purta noroc in batalie, in timpul cruciadelor. Regele Eduard al III-lea ar fi hotarat sa faca referinta la acest eveniment cand a fondat Ordinul, in secolul al XIV-lea.

Ordinul Sfantului Gheorghe

Crucea Sfântului Gheorghe este o decoratie rusa infiintată in 1807 in Imperiul Rus, fiind destinata subofiterilor, soldatilor si marinarilor pentru eroismul dovedit in lupta. Distinctia a fost, până in 1913, cunoscuta ca Insemnul Distincţiei Ordinului Militar al Sfântului Gheorghe. E o cruce din metal comun acum, cu un disc central cu imaginea Sfântului Gheorghe calare ucigand balaurul. Era purtat in partea stanga a tunicii cu bareta Ordinului Sfântului Gheorghe, care era portocalie cu trei dungi negre.

Distinctia a fost desfiintata de regimul comunist, dupa Revolutia Socialista din Octombrie. Ordinul a fost reinstituit de Federatia Rusa in anul 2000 si se acorda ofiterilor armatei ruse pentru acte de vitejie exceptionala.

Distinctia “Crucea Sfantului Gheorghe” nu trebuie confundata cu Crucea Sfântului George (steagul Angliei) sau cu Crucea George, medalie britanica acordata civililor pentru bravura.

Pentru mai multe informatii:

Spiritualitatea geto-dacilor. Repere istorice, Ion Horaţiu Crişan, Ed. Albatros, Bucuresti, 1986

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://oceanospotamos.wordpress.com/2009/01/27/zalmoxis-un-zeu-profet-sau-un-profet-divinizat/

http://www.descopera.ro/cultura/4219406-sfantul-gheorghe-purtatorul-de-biruinta

https://ro.wikipedia.org/wiki/Sf%C3%A2ntul_Gheorghe

http://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Jartierei

https://ro.wikipedia.org/wiki/Crucea_Sf%C3%A2ntului_Gheorghe

surse foto

Sfantul Gheorghe

http://www.ghidularadean.ro/stire/13467/sfantul_mucenic_gheorghe_ce_este_focul_viu_%C8%99i_de_ce_nu_ai_voie_sa_dormi_azi.html

Cavalerul trac

https://ro.wikipedia.org/wiki/Cavalerul_trac#/media/File:Heros-from-Phillippi1.jpg

Ordinul dragonului

https://ro.wikipedia.org/wiki/Ordinul_Dragonului#/media/File:Dragon_order_insignia.jpg

Crucea Sfantului Gheorghe
http://clasate.cimec.ro/detaliu.asp?k=83E1E6169D874E2992AA05FE4695D28C

Stema Ordinului Jartierei

https://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/a/aa/Arms_of_the_Most_Noble_Order_of_the_Garter.svg

Cavalerul trac şi cavalerul Kalki

Eroul trac, de origine sincretistică, irano-thraco-elenică, demonul erou, va fi trecut uneori alături de Zeus. Cavalerul sau eroul trac apare la Adamclissi ca neînvinsul. Dar alături de această faţă luminoasă a lumii supranaturale, tracii gândeau şi o lume a duhurilor rele. Clement din Alexandria vorbeşte despre doctrinele întunericului, despre Dionysos Bassaros, despre şarpele ce intră în sân, ca mijloc de iniţiere în misterele sabazice. Şarpele e duh al răului, dracul decăzut din starea lui iniţială, adversar al lui Dumnezeu. Totusi, animalul clasic de apărare împotriva deochiului (la daci, în La Tene, a 2-a vârstă a fierului) şi a tuturor accidentelor demonice e şarpele.

Poate din acest motiv Cavalerul trac este identificat uneori cu Sfantul Gheorghe, cel care a taiat capul balaurului.

Eroul cavaler (p. 350 Getica, de Vasile Parvan) e de caracter solar, ceresc. Eroul cavaler e identificat cu Apollo (zeu al Soarelui), dar aceasta mult mai târziu.

O zeitate importantă pentru daci era Cavalerul trac, ce stăpânea câmpurile, pădurile, ogoarele şi fiarele sălbatice. Este prezent în Dacia în aproape 50 de reliefuri sculptate de mici dimensiuni şi în mai multe monumente mari. Acesta era venerat de populaţiile tracice din regiunea balcano-dunăreană, iar în inscripţiile greceşti apare sub numele de Heros şi în cele latine sub acela de Heron. Pentru adepţii lui, Cavalerul trac era protectorul casei şi al familiei, întemeietorul de colonii sau neamuri, stăpânul celor vii şi celor morţi, invincibil, plin de forţă şi veşnic”. În reliefurile din piatră este reprezentat ca un tânăr călăreţ în galop sau la pas, la vânătoare ori în diferite ipostaze rituale. Uneori, imaginea lui este însoţită de cea a altor trei divinităţi: Cybele, Hermes şi Dionysos. Majoritatea sculpturilor Cavalerului trac provin din Dobrogea (Histria, Tomis şi Callatis), iar restul din Transilvania şi Oltenia.

Cavalerul trac a fost asimilat de unii cercetători zeului Gebeleizis (despre care alţii afirmă că ar fi unul şi acelaşi cu Zamolxis), zeu care se regăseşte în mitologia altor popoare ca Zeus sau Vanagh, şi care a fost asimilat de creştini drept Sfântul Gheorghe...

Pe imaginile de cult ale cavalerilor danubieni (cavaleri traci sau cabiri), străvechea divinitate dublă indoeuropeană, Dioscurii (Getica, de Vasile Parvan), cei doi "luceferi" gemeni care străbat călări văzduhul, stăpânind furtunile şi salvând de la pierire pe oameni apare destul de rar, reprezentată iconic, Diana, străveche divinitate feminină, preindoeuropeană, adoptată şi de sciţi şi de traci, adorată la Dunăre şi în Rhodope sub numele de Diana Regina.

Kalki (una dintre cele zece încarnări ale lui Vishnu, o ipostază majoră a lui Dumnezeu în tradiţia hindusă) este cavalerul apocaliptic, Isus venit pentru a doua oară. Acest simbol al călăreţului a fost răspândit atât la daci, cât şi la urmaşii lor. Kernbach menţionează zeităţile cunoscute sub numele de Cavalerul Trac, Cavalerii Danubieni. Iar Eliade arată că după Herodot, "câteva secole mai târziu monumentele zise ale eroilor cavaleri se înmulţesc în Balcani; or, Eroul-Cavaler este identificat cu Apollo" - Apollo este Fiul Divin care, de astă dată, în ipostaza de cavaler, reprezintă Judecătorul anunţat de Apocalipsă.

Monedele dacice cu legenda ASIO, sau cele cu legenda IANUM ARM, menţionate de Lovinescu, poartă emblema fie a unui cal, călăreţul fiind indicat de caduceu, fie a unui călăreţ. El apropie acest simbol al lui Kalki de "prima Shakti" (adică de manifestarea lui Adi Shakti, în traducere: Shakti Primordială), în timp ce "caduceul este Shakti polarizată" (manifestarea lui Adi Shakti sub forma lui Kundalini).

Savantul român Mateescu a efectuat în 1923 o atentă cercetare în legătură cu soldaţii de origine tracă amintiţi în inscripţiile din Roma, descoperind peste 200 nume, dintre care aproximativ 120 dovedesc că soldaţii respectivi erau originari din Dacia; dintre aceştia 15 proveneau chiar din vechea capitală a lui Decebal - Sarmizegetusa. La oştenii din garda călare se indică mai rar localitatea de provenienţă; în schimb e frecventă indicaţia generică a poporului: natione Dacus. Printre cei originari din Sarmizegetusa există un oarecare Claudiano, centurion din Cohorta a VI-a care, împreună cu alţi cinci colegi, promovaţi concomitent cu el tribuni ai cohortei, închinase o dedicaţie împăratului Caracalla.
Se ştie că în epoca antică viaţa era relativ scurtă; rar se atingea varsta de 50 ani. Cazul lui Iulius Secondinus, natione Dacus, pretorian rechemat în serviciu, care a atins frumoasa varstă de 85 ani este cu atât mai relevant. Militarii daci care îşi satisfăceau serviciul la Roma aveau, ca şi alţi provinciali, sanctuare unde-şi adorau divinităţile. În mod deosebit era venerat cavalerul trac pe care îl găsim adesea reprezentat pe stele funerare şi care pare să fi avut vreo două sanctuare la Roma.

Cultele orientale invadează provincia dacă spre finele sec. al II-lea e.n., dar mai ales sub dinastia Severinilor. Procesiunile fastuoase, ritualurile exotice promiteau mântuirea adepţilor în lumea de dincolo. Cel mai important zeu adus din Orient, din Persia, este Mithras, care a fost adoptat de o bună parte a populaţiei dacice. Acesta era zeul luminii, al dreptăţii şi victoriei împotriva răului. Pe teritoriul vechii Dacii s-au descoperit circa 300 de inscripţii şi reprezentări sculpturale ale lui Mithras. Cultul zeului persan se desfăşura în temple subterane, unde participau credincioşi din toate straturile sociale.

Mircea Eliade scria despre zeii tracilor că sunt ”marii anonimi ai religiei vechi” şi, pentru că erau mai vechi decât ai popoarelor vecine, nu s-au mai păstrat informaţii despre ei. În viaţa străbunilor noştri, religia ocupa un loc important, ca la toate popoarele din acea vreme, iar creştinismul a câştigat adepţi prin secolul al IV-lea e.n.. Mâna dreaptă a conducătorilor daci, viceregii, erau marii preoţi care, pe lângă faptul că îl sfătuiau pe rege în cele mai importante treburi de stat, uneori îl urmau la conducere. Dacia, mai ales după cucerirea romană, era un mozaic religios, plin de credinţe şi divinităţi păgâne, căci fiecare colonist din imperiu şi-a adus zeităţile de acasă. Fastuoasele manifestări religioase au contribuit şi ele la procesul de romanizare al Daciei. Mai mult, dr. arhitect Florea Costea, cel mai cunoscut specialist în istoria dacilor din Braşov, spune că, din cauza importanţei deosebite a religiei, romanii au avut grijă ca, după cucerire, să transforme vechile sanctuare.

Dacii credeau în nemurirea sufletului deoarece pentru ei viaţa trupească era doar trecătoare, iar cea veşnică îi aştepta pe cei viteji şi vrednici în împărăţia zeului suprem Zamolxis. Herodot spunea că dacii ştiu să se facă nemuritori”. Ca o dovadă a glorificării vieţii de după moarte, dacii făceau banchete şi chefuiau la înmormântări, iar la naşteri jeleau copilul abia venit pe lume. Acest obicei s-a mai păstrat în unele sate din ţară (în sursele pe care le-am avut la îndemână nu scrie în care).

Surse: Getica, de Vasile Pârvan; Dacia secretă, de Adrian Bucurescu;

http://new.unique.ro/viewtopic_print.php?t=116&start=0&sid=df4fb1ebc7dd32c7a0b2c68fa8823581

Sfantul Gheorghe si Cavalerul trac

Sfantul Gheorghe a trait pe vremea imparatului Diocletian, s-a nascut in Capadochia, fiu al unor parinti crestini si invatat din tinerete in dreapta credinta. Ramas fara tata in copilarie, Sfantul s-a mutat, cu maica sa din Capadochia in Palestina, fiind cu neamul de acolo si avand acolo multe averi si mosteniri. Ajuns la varsta desavarsita si fiind frumos la chip si viteaz in lupta, prin osteneala, pricepere si destoinicie, tanarul Gheorghe s-a facut pretuit si, imbratisand slujba armelor, in scurta vreme, a cucerit cele mai inalte cinstiri, pana si dregatoria de conducator de oaste, in garda imparatului.

Dintre toti Sfintii sarbatoriti in lumea crestina, putini au ajuns la faima de care s-a bucurat si se bucura Sfantul Gheorghe la poporul nostru. In satele, comunele si orasele tarii noastre, foarte multe biserici sunt ridicate in cinstea lui. Multi oameni, barbati si femei, ii poarta numele. De asemenea si multe orase din tara; al treilea brat al Dunarii, in Delta se cheama bratul Sfantul Gheorghe. Se stie, apoi ca multa vreme ocrotitorul ostirii romane a fost si este Sfantul Mare Mucenic Gheorghe. Asemenea, steagul Moldovei, trimis de Stefan cel Mare la manastirea Zograful din muntele Athos, are chipul Sfantului Gheorghe, doborand balaurul. Iar acest chip al Sfantului doborand balaurul, a fost la noi ca un rasunet si o chemare a poporului la lupta crestinilor impotriva balaurilor vremii, adica a paganilor otomani si impotriva diavolului.

La inceput bisericile se zideau pe mormintele martirilor; urmand aceasta randuiala, biserica ortodoxa din localitatea Lodd (Lod, Lida, Lydda), purtand hramul Sfantului Gheorghe a fost ridicata pe locul in care a fost inmormantat Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, Purtatorul de Biruinta.

Pana in epoca bizantina, orasul Lod era deja in mare parte increstinat. Acesta este unul dintre locurile legendare in care s-ar fi nascut Sfantul Mare Mucenic Gheorghe, ocrotitorul Angliei, motiv pentru care, intr-o vreme, s-a si numit Georgiopolis. Mormantul sfantului martir va fi construit chiar in acest loc, unde se afla si astazi.

Sfantul Gheorghe este renumit in toata lumea crestina, ca unul dintre cei mai cunoscuti si iubiti sfinti, si cu atat mai mult in Lodd, orasul sau natal. Dupa martiriul sfantului, crestinii i-au luat sfantul trup si i l-au adus in Tara Sfanta, in satul sau natal. Biserica Sfantul Gheorghe (el-Khader) din Lodd (Lida). este unul dintre cele mai mari sfinte locasuri inchinate martirului din secolul al IV-lea. Manastirea greco-ortodoxa are doua hramuri: Sfantul Mare Mucenic Gheorghe si Sfintii Arhangheli Mihail si Gavriil.

Dar variante mai sunt:

Cavalerul trac, tanar zeu al tracilor balcanici si danubieni, reprezentat calare, adesea in scene de vanatoare. Atributele si originea zeului sunt (deocamdata) obscure. Numit Theos Heros- stapan capetenie, mai apoi semizeu de origine muritoare iar in varinata romana, Deus sanctus Heron; unele imagini ale calaretului trac sunt insotite de inscriptii unde numelui Heron, Heros ii urmeaza adesea diverse epitete: Invictus (Nebiruitul), Aeternus (Vesnicul), Katahtonios (Stapanul mortilor), "Ktistes (intemeietorul de neamuri) sau Vetespios. Iconografia romaneasca l-a pastrat in chipul Sfantului Gheorghe.

O stranie si misterioasa religie pagana, Cultul Cavalerilor Danubieni, isi are originea in enigmaticul Cult al Cavalerului Trac. Mihail Rostovtev era de parere ca acest Cult al Cavalerilor Danubieni reprezinta o contopire a Cultului lui Mithras cu al Cavalerului Trac, o divinitate pastoral-agricola a triburilor trace.

Scena centrala a Cultului Cavalerului a fost reprezentata pe tablite sculptate, basoreliefuri lucrate in plumb - in vechile credinte plumbul era un metal al infernului si magiei - si infatiseaza o Mare Zeita care primeste un Zeu Cavaler care calca sub copitele calului un dusman invins; mai apoi in jurul Marii Zeite apar doi Cavaleri Gemeni, in ambele infatisari apar simboluri de cult (berbec, taur, cocos, corb, vultur, sarpe, leu), apar divinitatile solare, scenele misterioase de sacrifiu, banchetul sacru oferit numai celor initiati, diferite obiecte de cult, sau chiar Magna Mater - Cybelle (Sibille).

Exista argumente cum ca acest Zeu Tanar ar fi patronat razboiul si cultul funerar, deoarece apare reprezentat pe stele funerare mai tarziu, iar in iconografia locala este pastrat ca Sfantul Gheorghe. Cultul Cavalerului Trac este atestat prin imaginile de epoca gasite in Oltenia, Dobrogea, Transilvania, dar si in alte locuri unde au poposit populatiile geto-dacice.

In cultul Cavalerului trac sunt infatisate cele patru elemente din natura (pamantul, aerul, focul si apa), luate din teologia zeului Mithra, prin prezenta simbolurilor sarpe, cocos, leu si vas, puse in opozitie unele fata de altele. Cele patru vanturi sunt prezente sub forma de busturi masculine care sufla in trompete, la fel, apar cele patru anotimpuri, sub forma de cununi purtate pe cap. Cultul Cavalerilor danubieni s-a stins. In ultima perioada a adorarii cultului, preotii au pus un accent deosebit pe partea mistica si magica, atractive fiind ca forme pentru credinciosi si care raspundeau framantarilor lor spiritual-religioase. Cand in Imperiul roman biserica crestina a fost proclamata ca unica biserica in stat, vechile zeitati militare pagane au fost ingemanate cu martirii crestini militari, care, mai apoi au fost canonizati (Sfintii Gheorghe, Dumitru, Theodor, Arhanghelii Mihail si Gavril ). In concluzie, Zeul Cavalerilor Danubieni, sub chipul unui erou pamantean geto-dac se confunda o data cu raspandirea crestinismului in Dacia cu Sfantul Gheorghe. Cavalerul Danubian sau Trac se dedubleaza in Sfantul Gheorghe, aparatorul, biruitorul care s-a sacrificat prin credinta pentru cei multi, Sf Gheorghe, razboinicul calare. In calendarul popular, Sf Gheorghe este sarbatorit si cinstit in 23 aprilie, fiind considerat un zeu al vegetatiei, protector al naturii inverzite, al vitelor si al oilor si este identificat cu Cavalerul Trac. 23 aprilie e ziua care coincide cu celebrarea sosirii primaverii in credintele traco-dacice si sarbatorirea Cavalerului danubian.

Sursa: informatii adunate de pe net, in cea mai mare parte, si Dacia secreta, de Adrian Bucurescu, Ed Arhetip, 1998.

Informatii despre Sangeorz aflati pe Daurel's blog.

Pe aceeasi tema: Cavalerul trac si cavalerul Kalki