Se afișează postările cu eticheta vant. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta vant. Afișați toate postările

2025-07-16

Vântul, jucăuș obraznic

Vântul, când nu e blând sau sălbatic, poate fi jucăuș și obraznic punând în dificultate femeile îmbrăcate cu fuste și/sau rochii vaporoase, mai lungi sau mai scurte, dar în falduri. E acel vânt rapid, dar nu foarte, un vânt aiurit care se insinuează ca un vârtej suflând de jos in sus. Un astfel de vânt-vârtej e chiar obraznic, mai ales în unele intersecții de străzi, și/sau in zone unde vântul ia forma unui curent ascendent. E obraznic pentru că ridică fustele/rochiile femeilor.

Un astfel de vânt obraznic mi-a pus fusta-n cap de trei ori în timpul vieții! Momente teribil de penibile - mai ales când ai amândouă mâinile ocupate! Cobori poala fustei într-o parte, se ridică în celelalte părți - când nu se ridică din prima ca o lalea care vrea să se închidă în regim de urgență! E o adevărată luptă să cobori fusta cât timp nu ieși din zona vântului (sau până nu se potolește el, vântul aiurit). Și e o adevărată artă să simți când intri in raza unui astfel de vânt și să prinzi la timp poalele fustei in jurul picioarelor.

Semințele de păpădie împrăștiate de vânt

Am învățat să recunosc imediat curentul de aer, vântul obraznic și jucăuș care mi-ar putea ridica poalele-n cap! După atâtea experiențe am început să sesizez când dau de vânt obraznic. Până joia trecută mă și "lăudam" cu talentul meu de a nu mai lasă vântul să facă ce vrea cu fusta mea!

Dar, a sosit și ziua în care mi-am primit "pedeapsa" pentru "mândrie". In joia ce-a trecut eram in apropierea unei piețe agroalimentare aflată la intersecția a două străzi nu prea late. In fața mea, trei femei se luptau cu vântul care le zburătăcea fustele - spre amuzamentul unor tineri care pierdeau timpul în zonă. Două dintre aceste femei aveau șanse minime să câștige - una avea o fustă până la genunchi, croită "in colțuri" de lungimi diferite și cealaltă avea o minijupă plisată, din material mătăsos. A treia avea o fustă cloș care-i acoperea genunchii - ea a reușit să-și țină fusta pe lângă corp.

Și apar eu, cu fustă lungă - un fel de lalea cu capul in jos - un model de fustă pe care vântul o poate umfla, dar n-o ridică până la talie. Așa credeam! Așa fuseseră experiențele cu astfel de fuste, dar nu și în acea joi! Într-o fracțiune de secundă vântul a umflat-o și a întors-o! Având mâinile libere am coborât imediat materialul! Dacă o fustă plisată sau una cloș revine singură la poziția firească după încetarea acțiunii vântului, una ca cea pe care o purtam trebuie așezată manual.

A fost prima dată când am văzut, într-un singur loc, atâtea fuste zburătăcite de vânt! A fost amuzant, mai ales în ceea ce mă privește personal. Practic, nu-i mare lucru că vântul obraznic și jucăuș mai ridică fuste! Vara, la mare, cam tot aia văd ceilalți. Partea amuzantă este agitația femeilor - cred că e un "reflex de pudoare". 😃 Fără agitație ar observa mai puțini trecători - probabil.

Mi-am amintit pățania pentru că și azi a bătut vântul - nu precum in acea joi - și un tip care vindea la una dintre tarabele din piață fredona cu voce tare ceva gen: "vântul bate tare, țineți fustele de poale, că vântul le ridică..."

Sursa foto: https://pixabay.com/users/blickpixel-52945/

2018-10-24